O angajată a Spitalului Municipal Mangalia este acuzată că ar fi sustras medicamente și instrumente medicale

Poliția la spitalul Mangalia

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 21 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie, de 39 de ani, angajată la Spitalul Municipal Mangalia și-ar fi însușit, din gestiunea unității, medicamente și instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unității spitalicești.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop și un telefon mobil.

În acest caz cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

 




Elevii Școlii Gimnaziale nr. 3 vă invită să gustați din „Bogățiile Toamnei”: Vă așteaptă produse homemade pregătite cu suflet

IMG_1908

Asociația de Părinți Albatros, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia vă invită mâine, 22 octombrie, la o nouă ediție a evenimentului „Bogățiile Toamnei„.

La târgul de bunătăți organizat de elevi și părinți puteți cumpăra produse pregătite cu mult suflet: gemuri, murături, zacuscă, prăjituri și plăcinte.

Banii obținuți din vânzarea produselor vor fi folosiți pentru achiziționarea de materiale educaționale și logistice necesare sălilor de clasă.

Pe aceeași temă:

„Bogăţiile Toamnei” la Grădiniţa nr. 3 Mangalia




Anunț SC Instalco Ag SRL

anunț

SC Instalco Ag Srl anunță demararea execuției lucrărilor de construire ,,alimentare cu energie electrică Cap Aurora Spau 8 Raja Sa conform autorizație 88/25.07.2024 emisă de Primaria Mangalia”.




Iată când se vor constitui noile consilii locale din Limanu, Tuzla, Albești, Techirghiol, Costinești și Negru Vodă

depunere juramant

Consilierii locali din mai multe comune și orașe își vor prelua mandatele în câteva zile.

Au fost stabilite datele la care vor fi organizate ședințele de constituire ale noilor consilii locale din mai multe orașe și comune ale județului Constanța.

Iată care sunt acestea:

UAT Dată Oră
Valu lui Traian joi, 24 octombrie 2024 10:00
Limanu vineri, 25 octombrie 2024 13:00
Techirghiol vineri, 25 octombrie 2024 15:00
Cumpăna sâmbătă, 26 octombrie 2024 14:00
Agigea sâmbătă, 26 octombrie 2024 12:00
Grădina luni, 28 octombrie 2024 11:00
Independența marți, 29 octombrie 2024 11:00
Cogealac marți, 29 octombrie 2024 11:00
Lipnița marți, 29 octombrie 2024 11:00
Saligny marți, 29 octombrie 2024 11:00
Oltina marți, 29 octombrie 2024 11:00
Fântânele marți, 29 octombrie 2024 14:00
Aliman miercuri, 30 octombrie 2024 10:00
Costinești joi, 31 octombrie 2024 10:00
Tuzla joi, 31 octombrie 2024 11:00
Istria joi, 31 octombrie 2024 11:00
Albești vineri, 1 noiembrie 2024 10:00
Amzacea vineri, 1 noiembrie 2024 11:00
Negru Vodă luni, 4 noiembrie 2024 11:00
Chirnogeni marți, 5 noiembrie 2024 11:00
Săcele marți, 5 noiembrie 2024 11:00
Lumina miercuri, 6 noiembrie 2024 11:00
Dumbrăveni joi, 7 noiembrie 2024 10:00
Comana joi, 7 noiembrie 2024 11:00

 




O profesoară de religie din Constanţa ar fi dispărut cu banii elevilor strânşi pentru o tabără

Elevi, examen

Este anchetă la Inspectoratul Județean de Poliție, dar și la Inspectoratul Școlar Județean și Arhiepiscopia Tomisului. O profesoară de religie din Constanța este acuzată că ar fi solicitat bani pentru o tabără școlară, dar excursia nu a avut loc.

Pe marginea acestui subiect, IPJ Constanța a transmis următoarele:

„La datele de 11 și 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați, de părinții a doi elevi, cu privire la faptul că, în cursul anului școlar 2023-2024, o profesoară le-ar fi solicitat suumele de 1.760 de lei, respectiv 1.800 de lei, pentru ca elevii să participe la o tabără de vară.

Părinții ar fi achitat sumele respective, dar tabăra nu ar fi fost organizată, iar banii nu le-ar fi fost restituiți.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuni de înșelăciune”.

Inspectorul general județean, prof. Sorin Mihai, a transmis că „la acest moment verificăm informațiile din unitatea de învățământ: demersurile întreprinse de către angajator, documentele pe care le are la dispoziție directorul, situația cadrului didactic”.

Reprezentanții Arhiepiscopiei au transmis că, în cazul în care se va dovedi vina cadrului didactic de Religie, acesta nu va mai putea preda această materie:

„Responsabilitatea verificării și eventual a sancționării presupusei fapte o au conducerea școlii, inspectoratul școlar și poliția. Pe cale religioasă, dacă fapta se confirmă de către autoritățile sus-menționate, cultul poate sancționa prin retragerea acordului de a preda religia. Așteptăm, așadar, rezultatele cercetărilor”, spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.




(VIDEO) Adrian Cuculis: „Vlad Pascu vrea sa dea vina pe medicul rezident de la Mangalia pentru infirmitatea uneia dintre victime!”

Adrian Cuculis

Avocatul Adrian Cuculis a făcut, la Mangalia, o serie de declarații referitoare pe marginea apărării lui Vlad Pascu. Avocații acestuia ar vrea să inducă ideea că, de fapt, tinerii ar fi rămas infirmi din cauza unui medic de la Mangalia.

„Amânarea procesului era previzibilă. Suntem șocați că, după ce am așteptat 2-3 luni, INML dă un răspuns șocant, mai ales în ceea ce privește raportul în cazul tinerei rănite grav: leziunile traumatice au determinat infirmitatea.

Lucrurile devin și mai șocante în ceea ce privește obiecțiunile lui Vlad Pascu: se spune că infirmitatea Cristinei Ionescu ar fi fost provocată de medicul rezident de la Spitalul Mangalia, atunci imediat după accident. Este o ipoteză absolut halucinantă. Problematic este și raportul de expertiză medico-legaă, care arată că a intervenit o infirmitate. Nu putem spune că este o simplă infirmitate, ci una extrem de gravă”, a spus Adrian Cuculis.

Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat, din nou, pentru 15 noiembrie, la orele 10.00.




Tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu: „Se încearcă inducerea în eroare a opiniei publice”

IMG_20241018_092956089

Tatăl lui Sebastian Olariu, Valentin, este extrem de supărat în urma afirmațiilor făcute de avocatul șoferului drogat Vlad Pascu, Alin Trandafirescu.

Apărătorul lui Pascu a spus despre cei doi tineri uciși că erau băuți și mergeau haotic pe marginea drumului.

„În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool în sânge și urină. Cantități destul de mari în sensul 0,7 spre unu la mie. Este o vină comună cum au spus cei trei experți desemnați care au efectuat dinamica procedurii accidentului. (…) Victimele consumaseră alcool și mergeau haotic pe marginea drumului.

În acest caz judecătorii ar trebui să ia în calcul culpa comună a producerii accidentului”.

Valentin Olariu a făcut publice rezultatele de la INML: „Aceste afirmații sunt FALSE. În sângele lui Andrei-Sebastian Olariu NU s-a găsit alcool”.




Ce transmite Ministerul Apărării Naționale despre alerta din această seară: „Sistemul de supraveghere radar a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni”

ro alert

Ministerul Apărării Naționale a transmis, în urmă cu câteva minute, un punct de vedere oficial referitor la mesajul Ro-Alert transmis în această seară.

Joi, 17 octombrie, în jurul orei 17.00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.

Ca urmare a evoluției țintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19.00, în zona localității Eforie Nord, evoluând ulterior în direcția Topraisar.

Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei care a pătruns în adâncimea teritoriului național pe o distanță maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.

Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.

Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, în cursul dimineții, cercetări în zonă.

MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea.




Mesaj RO-ALERT pentru județul Constanța: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul!

Ro-alert

Un mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din județul Constanţa, în care au fost avertizați că pot să cadă obiecte din spaţiul aerian.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul!

Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă.

În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată, 90 de minute”, este mesajul RO-Alert primit cu puţin timp în urmă.

Din primele date, ar fi vorba despre un atac masiv cu drone la granița României, în Ucraina.




Alcoolemie URIAȘĂ: Un șofer a fost prins beat la volan în satul Moșneni

Etilotest

Ieri, 16 octombrie, în jurul orei 18.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 47 de ani, ar fi condus un autoturism, pe strada Ștefan Cantacuzino din satul Moșneni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal Mangalia, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.




Șofer beat, fără permis și cu mașina neînmatriculată, prins la Negru Vodă: Acesta a ajuns pe mâna judecătorilor din Mangalia

etilotest1

Ieri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 40 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Astfel, la data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 01.20, bărbatul ar fi fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 38.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că plăcuțele cu numere de înmatriculare montate pe autoturism aparțin unui alt vehicul.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 17 octombrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.




ATENȚIE, șoferi! Raliul Trofeul Mangalia va da peste cap traficul rutier la final de săptămână. Cum se va circula

462631111_1048960180566455_5367581082915935248_n

Sâmbătă, 19 octombrie, are loc o nouă ediție a raliului Trofeul Mangalia, care va avea plecarea din Portul Turistic si va continua pe segmente din Aleea Teilor și străzile Oituz, Ștefan cel Mare, Oituz, 1 Decembrie 1918 și Portului.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, de vineri ora 19.00 până sâmbătă la ora 21.00, traficul rutier va fi restricționat pe secțiunea circuitului, potrivit reprezentanților primăriei.

Sâmbăta 19 octombrie, transportul public în comun va fi deviat pe rute alternative, iar între orele 7.30 -21.00 accesul pietonal va fi restricționat în perimetrul stabilit de organizatori.

De asemenea, nu va avea loc nici târgul săptămânal de produse agroalimentare din Portul Turistic.

Facem apel la toți posesorii de autoturisme să elibereze zona în care se va desfășura evenimentul și să ia măsurile necesare pentru a nu rămâne blocați pe străzile și aleile adiacente.




ACCIDENT pe DN39, la Neptun: Două autoturisme s-au CIOCNIT! La fața locului se deplasează salvatorii ISU

SMURD accident

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN39, în zona stațiunii Neptun.

Potrivit ISU Dobrogea, două autoturisme s-au ciocnit.

Intervin la fața locului paramedicii Secției Mangalia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru victime multiple.

UPDATE:

În accidentul rutier au fost implicate trei persoane care au fost evaluate medical la fața locului, refuzând transportul la spital.

FOTO cu rol ilustrativ




Un hoț de telefoane a fost prins după ce a „operat” pe strada Luminii din Mangalia

Telefon

Ieri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 25 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, la data de 12 octombrie, bărbatul ar fi sustras un telefon mobil dintr-un autoturism parcat pe strada Luminii.

Bunul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 17 octombrie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

Pe aceeași temă:

Hoț specializat în furturile din locuințe, ARESTAT. A sustras bani și bijuterii în valoare de 100.000 de lei




Razii cu mascații în Techirghiol și Constanța: Sunt vizați traficanți de droguri de mare risc

droguri de mare risc

La data de 16 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, efectuează patru percheziții domiciliare, în municipiul Constanța și localitatea Techirghiol, în două cauze privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate în cadrul primului dosar penal a rezultat că, în perioada februarie – octombrie 2024,  trei persoane, cu vârste de 45, 48 și 62 de ani, ar fi deținut și vândut în mod repetat, droguri de mare risc (ADB – BUTINACA), cu sume între 150 și 200 de ei.

Cercetările efectuate în cea de-a doua cauză, au relevat că, în intervalul februarie – martie 2024, o persoană, de 44 de ani, ar fi vândut, în mod repetat, comprimate și fragmente de comprimate ecstasy (drog de mare risc).

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.




Sute de cutii cu anabolizante, descoperite la PTF Negru Vodă: Erau ascunse într-o autoutilitară condusă de un bulgar

Anabolizante

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, un cetățean bulgar care transporta cu ajutorul unei autoutilitare, substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente.

În data de 15.10.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au efectuat controlul specific de intrare în țară asupra unui autovehicul înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 43 de ani.

În compartimentul marfă a fost descoperită, sub o pătură, o cutie de carton în care se aflau 354 cutii ce păreau a fi medicamente, fără alte documente de însoțire.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că în conținutul acestora se află substanțe dopante, conform anexei 1 și 2 din Legea nr 104/2008, privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea în țară a substanțelor dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, substanțele urmând a fi expertizate.




Direcția Asistență Socială ANGAJEAZĂ: Sunt scoase la concurs două posturi de bucătari

Bucatar

Primăria Municipiului Mangalia – Direcția Asistență Socială, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a două posturi de bucătar la Căminul de Bătrâni.

Condiții specifice pentru înscrierea la concurs:

  1. studii generale sau medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, calificare bucătar
  2. vechime în muncă – minim 6 luni

Calendarul de desfășurare a concursului:

  • Depunere dosare: 15.10.2024 – 28.10.2024 ora 16,00
  • Proba practică – 05.11.2024 ora 7,00 la Căminul de Bătrâni la sediul din b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 30
  • Interviul: 11.11.2024 ora 09,00 la Căminul de Bătrâni la sediul din b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 30
  • Afișare rezultate finale: 15.11.2024

Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv în perioada 15.10.2024 – 28.10.2024 ora 16,00 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia din Şos. Constanţei nr. 13.

Date de contact: telefon 0241/751060, int. 222, fax: 0241/755606, e-mail: resurseumane@primaria.mangalia.ro, persoană de contact: Petrescu Florentina, consilier – Serviciul Resurse Umane, Salarizare.




OFICIAL de la IPJ Constanța: Cum a avut loc accidentul de lângă Agigea, în care au murit două tinere

Accident Agigea

La data de 16 octombrie 2024, în jurul orei 00.20, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN38, în afara localității Agigea.

Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în accidentul rutier au fost implicat două autoturisme.

În urma impactului, două femei, de 21, respectiv 28 de ani, au decedat, una dintre victime aflându-se la volanului unuia dintre vehicule.

Celălalt conducător auto, un bărbat, de 45 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au testat persoana în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind negativ pentru prezența unor substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge.

Pe aceeași temă:

GROAZNIC accident rutier între Agigea și Techirghiol: Două tinere au MURIT după ce un șofer beat a intrat în mașina lor




GROAZNIC accident rutier între Agigea și Techirghiol: Două tinere au MURIT după ce un șofer beat a intrat în mașina lor

Accident Agigea

Un teribil accident de circulație a avut loc, azi noapte, între Agigea și Techirghiol. La fața locului au venit mai multe ambulanțe ale ISU Dobrogea și SAJ.

Două tinere de 21 și, respectiv, 28 de ani au fost ucise de un șofer beat.

Acesta ar fi intrat cu mașina în autoturismul victimelor, condus de tânăra de 28 de ani.

Mașina a intrat apoi direct într-un tir.

Cele două victime nu au avut nicio șansă. Au fost declarate decedate la fața locului de către medici.




Un bărbat din Sibiu, angajat la un restaurant din Olimp, este de NEGĂSIT: L-ați văzut?

Trăznea

La data de 14 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Neptun au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, din data de 30 august 2024, nu l-a mai putut contacta pe fratele său, Nicolae Trăznea, de 32 ani, din județul Sibiu.

La data de 15 august a.c., acesta a plecat, în mod voluntar, de pe raza stațiunii Olimp, județul Constanța, unde presta servicii într-un restaurant.

Nicolae Trăznea are 1,75 m înălțime, 65 de kilograme, păr șaten, ochi căprui, față ovală, constituție atletică.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta la data plecării voluntare.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.