Comisar șef de poliție, trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată: Care era macanismul șpagilor

Șpagă, mită în Portul Constanța

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Rareș Gabriel Bulimej, comisar șef de poliție, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale).

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2023 – 2024, inculpatul Rareș Gabriel Bulimej, în calitate de împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, ar fi acceptat de la inculpatul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani, în schimbul urgentării unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv al urgentării mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă / angajare pentru cetățenii străini din țările din afara spațiului Uniunii Europene și, implicit, al urgentării soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor societăți comerciale.

Astfel, în perioada menționată anterior, inculpatul Rareș Gabriel Bulimej ar fi acceptat cu titlul de mită, suma totală de 7.000 de euro și 1.281 de lei (reprezentând contravaloarea reparației unui autoturism) de la inculpatul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 38 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini, în numele și pe seama a trei societăți comerciale.

Totodată, la data de 03 octombrie 2024, inculpatul Rareș Gabriel Bulimej ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la inculpatul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 50 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini și pentru eliberarea, într-un termen rapid și în mod preferențial a acestor avize, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului față de un bun imobil ce aparține inculpatului Bulimej Rareș-Gabriel, până la concurența sumelor de 7.000 de euro și 1.281 de lei, ce vor fi supuse confiscării speciale.

În prezența avocatului, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de polițist și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, la Consiliul Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică, administrare și gospodărie locală Brăila sau la Direcția Județeană pentru Cultură (D.J.C.) Brăila.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Brăila cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Față de inculpatul Niță Bogdan continuă cercetările în dosarul inițial din care a fost disjunsă prezenta cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea actului de sesizare la instanța competentă, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.




RAR anunță că s-a rezolvat problema cu serverele centrale. „Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum!”

RAR

Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situației din stațiile ITP și până la repornirea aplicației informatice SIRAR prin care se gestionează evidența online a inspecțiilor tehnice periodice.

Stațiile ITP autorizate, care au solicitări din partea clienților, pot efectua inspecția tehnică prin înregistrare manuală, conform instrucțiunilor primite de la RAR. La reluarea funcționării aplicației informatice, respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicația SIRAR în ordinea efectuării lor.

Momentan, stațiile ITP nu vor putea elibera documentele doveditoare la finalul verificărilor. Persoanele care prezintă vehiculele la ITP vor fi înștiințate în vederea revenirii pentru ridicarea ulterioară a certificatului de inspecție tehnică.

Măsura a fost luată pentru ca posesorii de autovehicule să poată circula pe teritoriul României fără a risca sancțiuni pentru lipsa efectuării ITP.

Recomandarea RAR este să contactați stația la care doriți să mergeți și să vă asigurați că aceasta funcționează în condițiile propuse momentan și vă pot oferi serviciul de care aveți nevoie.

 

 

 




(VIDEO) Bărbat ÎNCĂTUȘAT într-o secție de votare din Mangalia: Ce transmit polițiștii IPJ Constanța despre incident

Olimpia Ceară

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Olimpia Ceară, a precizat, în cursul zilei de astăzi, că, de la începerea votării s-au primit 19 sesizări cu caracter electoral, care sunt în curs de verificare.

La Mangalia, de exemplu, polițiștii din cadru Poliției Municipale, în jurul orelor 15.00, au fost sesizați că în secția nr. 235 o persoană ar fi recalcitrantă și ar aduce injurii persoanelor aflate în interiorul acesteia.

Polițistul din secția de votare a intervenit pentru restabilirea liniștii și ordinii publice, ocazie cu care bărbatul de 47 de ani a devenit agresiv și a refuzat să se legitimeze.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la secția de poliție, unde a fost sancționat contravențional cu 1.500 de lei.




A MURIT Gabriel Cotabilă: Artistul a prezentat mai multe ediții ale Festivalul Callatis

cotabita si sorescu

Interpretul Gabriel Cotabiță (69 de ani) a murit astăzi, în urma unui atac cerebral masiv, suferit pe 11 noiembrie. Informația a fost confirmată de compozitorul Ionel Tudor. 

”Ai plecat, Gabi, si ai lasat muzica pop romaneasca fara una dintre cele mai mari si mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci si prieteni din tinerete! Am lansat impreuna piese care au bucurat generatii de ascultatori („Noapte albastra”, „Te rog, domnisoara, nu pleca”, „Si va mai trece-o noapte”, „Viata e un cazino”, „Sa nu ne spunem adio”, „Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat impreuna cu Joey de Alvaré primul CD din Romania! Am facut lucruri frumoase impreuna, lucruri care nu se pot uita! Am impartit multe momente ale vietii si carierei noastre impreuna!…Te vom pastra mereu in inimile noastre! Dumnezeu sa te odihneasca in pace si lumina”, a scris compozitorul Ionel Tudor pe Facebook.

Tot astăzi s-a stins din viață și artistul folk Marius Bațu (65 de ani) înainte de un concert programat la Timișoara. El se afla în turneu, azi urmând să cânte la Lugoj. A fondat grupul folk Poesis,a cantat în formațiile Pasărea Colibri și Holograf.

 




Trei tone și jumătate de petarde descoperite de polițiști la Agigea

Artificii

Ieri, 21 noiembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la o locație din comuna Agigea, aparținând unei societăți comerciale despre care existau indicii că ar fi efectuat operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

În urma activităților, polițiștii au indisponibilizat aproximativ 3,5 tone de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1 și T1, în vederea continuării cercetărilor.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Postului de Poliție Agigea, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și inspectori din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 2 Constanța.

Poliția Română recomandă:

– Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate.

– La achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română.

– Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice.




ATENȚIE! Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat a noii magistrale reabilitate, cu diametrul de 500 mm, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 27 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii și punctele termice din perimetrul delimitat de străzile: Ștefăniță Vodă – Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu – Ștefăniță Vodă, practic zonele Badea Cârțan, Vivo și Euromaterna.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL33: ”Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

 




Liceul Teoretic „Callatis” ANGAJEAZĂ. Este scos la concurs postul de bibliotecar

Liceul Teoretic Callatis

Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia organizează la sediul instituției, concurs în vederea ocupării postului de bibliotecar.

CONDIŢII SPECIFICE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:

  • Studii universitare finalizate.
  • Vechime în specialitatea studiilor necesare postului : minim 1 an;
  • Absolvirea cu examen de diplomă a unei instituții de învățământ  superior  în care s-a studiat disciplina biblioteconomie.
  • Capacitate de gestionare a timpului și priorităților.
  • Constituie avantaj experiența în funcția de bibliotecar școlar într-o instituție de învățământ.
  • Abilități de operare pe calculator.

CALENDARUL CONCURSULUI

  • depunerea dosarelor – 21.11.2024 – 04.12.2024 în intervalul orar 10.00-14.00, la secretariatul şcolii;
  • susținerea probei scrise –  12.12.2024, ora 10.00;
  • susţinerea interviului – 16.12.2024, ora 12,00 ;
  • afişare rezultate finale- 18.12.2024, ora 12,00.
  • Pentru probele concursului punctajul este de maxim 100 puncte.
  • Sunt declarați admiși la fiecare probă candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
  • Relaţii suplimentare la secretariatul unităţii şcolare – telefon: 0241754000, 0787876987.



Începe o nouă campanie de sterilizări GRATUITE la Pecineaga

Cățel

O nouă campanie de sterilizări ale cățeilor și pisicilor va avea loc în perioada 11-15 decembrie 2024 în comuna Pecineaga.

Programările se pot face la numărul de telefon 0784771314.

„Așa cum v-am obișnuit, la campaniile gratuite de sterilizări, este obligatoriu că animalele să primească manopere specifice de identificare a faptului că au fost sterilizate:

  •  toate pisicile vor avea vârful urechii marcat prin cupare, pentru a ajută la identificarea la distanță;
  •  toate femelele (câini și pisici) vor primi un mic tatuaj pe burtă, caudal inciziei;

Aceste tehnici de identificare ajută la evitarea situațiilor stresante și potențial periculoase sănătății animalelor în care sunt re-capturate, aduse la medic și eventual supuse unei proceduri chirurgicale ne-necesare.

 Animalele nu au voie să mănânce cu 12 ore înainte de operație!

 Pisicile vor fi aduse doar închise în cuști/alte improvizații de cuști!”, transmit organizatorii campaniei.

Pe aceeași temă:

(GALERIE FOTO) Campanie MASIVĂ de sterilizări la Mangalia: „Ne-au călcat pragul oameni simpli, cu animăluțe aduse în cărucioare sau colivii, numai pentru a le oferi o viață mai bună”

Pecineaga: Campanie de sterilizări gratuite pentru căței și pisici fără stăpân




(VIDEO) Acțiunea GREEN PASS pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la ieșire spre 2 Mai

Bulevardul 1 Decembrie 1918

O acțiune comună organizată de Poliția Română, împreună cu Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Jandarmeria Română a dat peste cap traficul în zona bulevardului 1 Decembrie din Mangalia. 

Potrivit IPJ Constanța, acțiunea are loc pentru identificarea elementelor relaționate traficului de migranți, traficului de persoane, precum și altor elemente de criminalitate organizată.

La această oră, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Jandarmeria Română, derulează operațiunea „GREEN- PASS”, pentru verificarea unor locații de cazare și a locurilor de muncă, corespunzătoare cetățenilor străini non-UE, cu vize de muncă în România, în vederea identificării elementelor relaționate traficului de migranți, traficului de persoane, precum și altor elemente de criminalitate organizată.

De asemenea, sunt efectuate controale sistematice în punctele de trecere a frontierei de stat a României din zona de sud și de vest, în scopul identificării unor transporturi ilegale de migranți sau activități ilegale pe linia contrabandei.

Totodată, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intensificat activitățile de verificare și control în zonele de tranzit ale transporturilor de persoane și mărfuri.

Zonele vizate se află în județele Cluj, Constanța, Dolj, Sibiu, Ilfov, Municipiul București, precum și în punctele de trecere ale frontierei de stat Vama Veche, Negru Vodă, Giurgiu, Calafat, Nădlac, Nădlac II, Vârșand, Borș şi Borş II.

Traficul de migranți constituie o activitate de criminalitate organizată foarte profitabilă, câștigurile obținute de infractori fiind semnificative și adeseori cu investiții minime.

Fenomenul este, de altfel, extrem de versatil, cu nuanțe multiple în funcție de context, de specificul unei regiuni sursă sau al cererii de piață în zona sau țara de destinație. Aceasta determină un efort permanent de adaptare din partea autorităților statului, pentru combaterea la timp și în mod eficient a diverselor forme de manifestare.

Acesta este unul recurent, recunoscut atât la nivel național, cât și internațional, provocările privind tragerea la răspundere penală a infractorilor regăsindu-se în diverse evaluări ale statului român în această materie.

Totodată, având în vedere caracterul atipic al victimelor în cazul traficului de persoane asociat traficului de migranți, este necesară o abordare integrată a grupurilor de migranți ce trec fraudulos frontiera de stat, întrucât, în urma activităților desfășurate, pot fi identificate persoane care, pe ruta din zona de origine până în țările din Vestul Europei, ajung victimele traficanților, fiind exploatate prin sclavie, cerșetorie sau chiar sexual.

La activități participă Inspectoratul General al Poliției Române prin unitățile teritoriale de combatere a criminalității organizate competente în județele Cluj, Constanța, Dolj, Sibiu, Ilfov și Municipiul București, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră prin Garda de Coastă, I.T.P.F. Giurgiu în zona de competenţă şi în Bucureşti şi Ilfov, S.P.F. Cluj, S.P.F. Sibiu, I.T.P.F. Oradea, precum și Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române prin unitățile teritoriale competente din județele Cluj, Constanța, Dolj, Sibiu, Ilfov și Municipiul București.

Combaterea traficului de migranți, a traficului de persoane asociat, precum și a altor infracțiuni conexe, presupune implicarea Poliției Române, a Poliției de Frontieră, a Inspectoratului General pentru Imigrări și Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Totodată, sunt prezenți la activități sprecialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.




Trimis în judecată pentru luare de mită, Dorinel Colgiu rămâne în arest la domiciliu

Dorinel Colgiu

Judecătorii Tribunalului Constanța au decis ca Dorinel Colgiu, directorul societății de termoficare din Mangalia, să rămână în arest la domiciliu.

Iată decizia de ieri a magistraților Tribunalului:

Constată legalitatea si temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului Colgiu Dorinel, menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului Colgiu Dorinel – aceasta urmând a fi verificată cel mai târziu până la data de 19.12.2024, inclusiv.

Măsurile dispuse se comunică conform dispoziţiilor art.221 alin.8 C.p.p.. În baza art.275 alin.3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20.11.2024 .




O adolescentă de 15 ani a fost lovită de o mașină pe strada Portului

SMURD noaptea

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța au fost solicitați, în această dimineață, să intervină în ajutorul unei victime de pe strada Portului din Mangalia.

Potrivit reprezentanților ISU, o persoană care a fost lovită de un autoturism.

Pietonului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului și este în afara pericolului.

Acesta a refuzat transportul la spital.




ATENȚIE, șoferi! Se instituie restricții de circulație pe strada Rozelor

Strada Rozelor

Primăria Mangalia anunță că, de mâine, va începe o nouă asfaltare pe strada Rozelor.

Potrivit reprezentanților instituției, de mâine, 21 noiembrie, vor începe lucrările de asfaltare a străzii Rozelor cu stratul final, cel de uzură.

Din acest motiv, circulația va fi oprită pe tronsoane, iar staționarea autoturismelor va fi strict interzisă.

Mâine se va lucra de la intersecția străzii Rozelor cu strada Matei Basarab până la intersecția cu strada Emil Palade (lângă biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril), urmând ca vineri să se finalizeze întreaga lucrare.

Circulația transportului public gratuit va fi deviată.




Un bărbat din Agigea și-a făcut plantație de canabis acasă: A fost săltat de mascați

Canabis

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T– Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie-noiembrie 2024, aceasta ar fi procurat, intermediat și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis), către consumatori, din județul Constanța.

De asemenea, din materialul probator administrat a reieșit că, în cursul anului 2024, persoana cercetată ar fi inițiat și dezvoltat o cultură indoor de canabis.

Totodată, pe parcursul percheziției domiciliare efectuate la locuința sa, din comuna Agigea, au fost identificate și ridicate 5 plante de canabis, precum și o cantitate de fragmente vegetale (frunze) de canabis.

La data de 19 noiembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T– Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei, de 27 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus, față de aceasta, măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, încheierea fiind atacată cu contestație de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța .

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Pe aceeași temă:

A fost ARESTAT un traficant de droguri care furniza canabis și cristal consumatorilor din județul Constanța




(GALERIE FOTO) Campanie MASIVĂ de sterilizări la Mangalia: „Ne-au călcat pragul oameni simpli, cu animăluțe aduse în cărucioare sau colivii, numai pentru a le oferi o viață mai bună”

Campanie sterilizare Mangalia

Peste 600 de animale cu și fără stăpâni – dintre care mai bine de 80% au fost pisicuțe – au fost sterilizate la Mangalia prin efotul uriaș al medicilor veterinari și ai voluntarilor, într-o campanie susținută de Fundația Susy Utzinger – SUST.

Timp de șapte zile coordonatorul campaniei, Elena Gabriela Ionescu, alături de medicii veterinari dr. Irina Corbu-Rudnic, dr. Mircea Stefanache și dr. Cristina Ștefania și de voluntarii Mihaela, George, Măriuca și Anca, dar și de oameni inimoși din Mangalia și Pecineaga, au prins sute de pisici de pe faleza orașului, pe care le-au adus la sterilizat.

“A fost o muncă titanică, o mobilizare generală de forțe. Oamenii care au dorit să ne ajute și-au luat libere de la muncă, concedii și au alergat, zilnic, ca să prindă animalele și să ni le aducă, ne-au ajutat să le îngrijim după operație…

Pe lângă aceștia, am avut zeci de persoane care și-au adus la sterilizat animăluțele, pentru a le oferi o viață mai bună și mai sănătoasă”, ne povestește Gabriela Ionescu, coordonatorul campaniei.

Printre cei mai inimoși voluntari s-au numărat nea Gică – cel care are în grijă, pe faleza din Mangalia, aproape 30 de pisicuțe.

“Din pensia lui le cumpără zilnic de mâncare și are grijă să le aducă la sterilizat. Mai avem două surori, Rodica și Florica, două doamne care ne-au adus de mai multe ori căței la castrat, într-un cărucior acoperit.

Cine spune că iubește animalele, dar că îi este greu să le aducă, chiar și gratuit, la sterlizat sau castrat, să ia exemplu de la oamenii aceștia care ne-au călcat pragul. Ni s-au adus căței în cărucioare și pisicuțe în cuști de papagali, în cutii de var lavabil și în sertare tăiate.

Nu este greu să faci un bine, să aduci animăluțele fără stăpân din jurul blocului. Este un efort minim pentru un om, dar cu beneficii pe viață pentru animal”, mai spune Gabriela Ionescu.

Întreaga campanie de la Mangalia a ținut șapte zile. Șapte zile de foc, cu peste 100 de animăluțe operate zilnic.

“Pe lângă munca celor implicați în mod direct, trebuie să mulțumim persoanei care a făcut ca această campanie să existe. Este vorba despre Susy Utzinger, care ne-a oferit suportul necondiționat, ca de fiecare dată. Cu siguranță colaborarea nostră va continua și pe viitor”, conchide Gabriela Ionescu.

Restul banilor strânși din donații au fost folosiți pentru achiziționarea de mâncare pentru căței și pisici.

Hrana va fi împărțită iubitorilor de animale care hrănesc patrupedele de pe dig și insulă, dar și la câteva persoane din Mangalia și Albești.

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Pe aceeași temă:

Voluntarii campaniei de sterilizări ce va avea loc la Mangalia au nevoie de AJUTOR!




Mangalia: Intervenție RAJA SA pe strada Mihai Viteazu!

RAJA - opriri apă

Echipele RAJA intervin astăzi – 19 noiembrie 2024, în vederea remedierii unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mihai Viteazu din municipiul Mangalia.

Pentru executarea acestor lucrări, în intervalul orar 10.00 – 14.00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor de pe strada Țepeș Vodă cu adiacentele.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




OFICIAL de la IPJ Constanța: Cum a avut loc atacul de la Profi Mangalia. Un bărbat a amenințat două angajate cu cuțitul

îNCHISOARE

La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 11.50, bărbatul ar fi pătruns într-un market, i-ar fi agresat fizic pe angajați și i-ar fi amenințat cu un obiect tăietor – înțepător.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 14 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Pe aceeași temă:

Două vânzătoare din Mangalia, BĂTUTE și amenințate cu un cuțit. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile și a primit ordin de protecție




A DISPĂRUT de la domiciliu o femeie din Tuzla. Ați văzut-o?

Ioana Ioniță

Ieri, 18 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Ioana Ioniță, de 75 de ani, din comuna Tuzla.

La data de 17 noiembrie a.c. în jurul orei 18:00, aceasta a plecat in mod voluntar de la domiciuliu, făra a reveni până în prezent.

Ioana Ioniță are 1,60 m înălțime,  70 de  kilograme, păr scurt, roșcat, ochi căprui.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




Două vânzătoare din Mangalia, BĂTUTE și amenințate cu un cuțit. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile și a primit ordin de protecție

Atac cu cuțitul

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii din Mangalia au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină de urgență la magazinul Profi din centrul orașului, acolo unde un individ ar fi atacat două angajate.

Cele două au fost lovite cu palmele de bărbatul care ar fi recidivist iar, ulterior, amenințate cu un cuțit.

După atacul furibund, atacatorul a rupt-o la fugă.

A fost prins, ulterior, reținut pentru 24 de ore și apoi arestat pentru 30 de zile.

Una dintre femeile atacate a depus, astăzi, la Judecătoria Mangalia, o cerere pentru un ordin de protecție, de teamă că individul ar putea fi pus în libertate la finalul celor 30 de zile.

Cererea i a fost admisa de catre magistratii Judecatoriei Mangalia care au dispus emiterea ordinului de protectie pentru o perioada de 11 luni.

Iată decizia judecătorilor din Mangalia:

Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia pentru reclamanta V.I., în contradictoriu cu pârâtul L.M.

Dispune emiterea ordinului de protecţie a victimei reclamante V.I., pe o durată de 11 luni.

Dispune, pentru o perioadă de 11 luni, cu începere de la data emiterii ordinului de protecţie:

– Obligarea pârâtului L.M., să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de victima reclamantă V.I. şi faţă de domiciliul acesteia,

– Interzicerea pârâtului L.M., a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta V.I.

– Obligarea pârâtului L.M. de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Pune în vedere pârâtului L.M., cu datele de mai sus, că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune conform dipoziţiilor art. 18 din legea nr. 26/2024

Executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. Cu apel în 3 zile de la pronunţare.

Vom reveni cu mai multe amănunte.

Pe aceeași temă:

Mascații au decins la persoane bănuite de înșelăciune. Paguba ar fi de aproape un milion de lei

 




Președintele CJC, Florin Mitroi, l-a REVOCAT din funcție pe Mihai Angelescu, șeful Direcției de Pază a județului Constanța

Mihai Angelescu

Într-un comunicat de presă al președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, se arată că Mihai Angelescu, fostul șef al Direcției de Pază a județului Constanța și fost șef al Poliției Locale Mangalia, a fost revocat din funcție.

Mihai Angelescu a deținut și funcția de șed al Poliției Locale Mangalia. Acesta este fratele lui Dragoș Angelescu, fostul viceprimar al Mangaliei și actual consilier local PNL.

Iată ce a declarat Florin Mitroi, președintele CJ Constanța, în urmă cu puțin timp:

„Astãzi a fost emisă Dispoziția de revocare din funcția de director al Direcției de Pază a judetului Constanța, domnul Angelescu Mihai.

În aceeasi zi a fost numit domnul Constantin Stoian în funcția de director interimar al Direcției de Pază a judetului Constanța, de profesie jurist, până la ocuparea prin concurs a funcției.

Prin aceastã numire la conducerea Direcției de Pază se are în vedere organizarea temeinicã a personalului din subordine cât și eficientizarea activității Direcției de Pazã”.

FOTO: Ediția de Sud




Accident pe strada Rozelor: Un scuter și au autoturism s-au CIOCNIT

SMURD

Două ambulanțe intervin, la această oră, la un accident de circulație ce a avut loc pe strada Rozelor.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, un scuter s-a ciocnit de un autoturism.

Două victime sunt asistate la fața locului de paramedici.

UPDATE:

În urma accidentului rutier au rezultat două victime, doi adolescenți de 16 si 17 ani -conștienți, transportați la spital.

Conducatorul auto, o femeie de 61 ani, a suferit un atac de panică, dar a refuzat transportul la spital.

Pe aceeași temă:

(GALERIE FOTO) ACCIDENT feroviar în județul Constanța: O mașină a fost lovită de tren