Ședința Adunării Creditorilor Damen Mangalia, reprogramată: Ce puncte au figurat pe ordinea de zi a întâlnirii

damen

Pe 14 noiembrie a avut loc adunarea creditorilor Damen Shipyards Mangalia la care DAMEN HOLDING BV nu a participat, conform unei adrese anterioare. Cum la ședința de vineri, 14 noiembrie, nu s-a întrunit cvorum de minim 30% conform legii insolvenței, deoarece Damen nu a participat, se va convoca o alta ședința la o dată ulterioară.

Au fost prezenți la ședință administratorul judiciar, alături de creditorii:

  1. JOTUN ROMÂNIA SRL – prin Adresa de vot nr. 550/08.11.2025, înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1680/09.11.2025;
  2. UAT COMUNA LIMANU – prin Adresa de vot nr. 23306/11.11.2025, înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1690/11.11.2025;
  3. UAT MUNICIPIUL MANGALIA – prin Adresa de vot nr. 58974/13.11.2025, înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1697/13.11.2025;
  4. COMPANIA NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE – CNCIR SA – prin Adresa de vot nr. 23753/13.11.2025, înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1699/13.11.2025;
  5. AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – prin Adresa de vot nr. AJR 33177/12.11.2025, înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1700/13.11.2025;
  6. BUSINESS LEASE ROMÂNIA SRL – prin Adresa de vot nr. 123/13.11.2025 înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1701/13.11.2025;
  7. DELTA HEAT SERVICES SRL – prin Adresa de vot înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1702/14.11.2025;
  8. SALARIAȚII DSMa, prin SINDICATUL LIBER NAVALISTUL. – prin Adresa de vot nr. 40/14.11.2025 înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1703/14.11.2025;
  9. NDT SHIPS SERVICE SRL – prin Adresa de vot, înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1706/14.11.2025.

S-a prezentat creditorul Şantierul Naval 2 Mai, prin Av. Cătălina Mihăilescu, dl. Constantin George Brezoi, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și dl. Neacşu Ovidiu, în calitate de reprezentant legal.

Ordinea de zi a fost următoarea:

  1. Aprobarea valorificării în bloc a activului funcțional Şantierul Naval Mangalia” aflat în patrimoniul societății Damen Shipyards Mangalia SA.

Administratorul judiciar a precizat următoarele:

„Şantierul Naval din Mangalia este cel mai mare şantier naval din România şi unul dintre cele mai mari şantiere din Europa. Ţinând cont de dimensiunile acestuia, şantierul naval are capacitatea de a realiza construcții noi de nave şi structuri metalice de mari dimensiuni (e.g. docuri plutitoare sau structuri off-shore), concurând nu numai cu şantiere din Europa şi Turcia, dar şi cu şantierele din piaţa asiatică.

Prin urmare, continuarea activității șantierului naval are un rol important atât pentru economia României, cât și pentru piața locală de muncă din zona județului Constanța, reprezentând o reală valoare economică.

Administratorul judiciar apreciază că o continurea a activității șantierului naval de către societatea DSMa, la acest moment, este deficitară, aceasta acumulând datorii curente.

Cu scopul de a obţine un cash-flow pozitiv, administratorul judiciar a întreprins toate demersurile aflate la dispoziția sa. folosind şi toate pârghiile pe care legea le pune la dispoziție, astfel:

  • reducerea costurilor (e.g. prin reducerea personalului prin intermediul concedierii colective care a fost finalizată în luna martie, anul curent);
  • achitarea salariilor restante prin accesarea Fondului de Garantare pentru plata creanțelor salariale:
  • creşeterea veniturilor, e.g. prin identificarea de lucrări noi pentru DSMa.

Lucrările care au putut fi contractate au fost doar cele de reparații de nave, în principal, din lipsă de capital de lucru necesar pentru achiziționarea de materie primă, garantarea avansurilor primite de la beneficiari sau constituirea de garanții de bună execuție.

Deşi lucrările de reparații de nave ocupă aproape toată capacitatea șantierului, nu aduc suficient capital pentru a susține toate costurile directe şi indirecte ale şantierului naval. În fapt, chiar și aceste lucrări riscă să genereze pierderi ca urmare a imposibilității de a acoperi toate costurile.

Dată fiind situația actuală și conform constatărilor administratorului judiciar din perioada care a urmat deschiderii procedurii de insolvență a DSMa, societatea are nevoie de lucrări de anvergură, cum ar fi cele privind construcția de nave sau diferite construcții metalice (e.g. docuri plutitoare sau structuri off-shore).

Recomandarea administratorului juridiciar: vânzarea, ÎN BLOC, la licitație, a întregului șantier

Administratorul judiciar recomandă valorificare in bloc a Şantierului Naval Mangalia, înaitând propunerea sa către creditori în vederea aprobării, deoarece este o operațiune care excede activității curente a societății DSMa.

Având în vedere că se propune valorificarea în bloc, a întreg şantierului naval, sumele obținute din valorificare nu vor fi utilizate în activitatea curentă a şantierului. Prin urmare, din sumele obținute din valorificarea şantierului naval, vor fi achitate creanţele curente și apoi vor fi efectuate distribuiri către creditorii înscriși în tabelul creditorilor conform Legii nr. 85/2014. Pentru creditorii ale căror creanțe sunt contestate şi nesoluționate definitiv, se vor realiza provizioane, sumele urmând a fi distribuite ulterior soluționării definitive a contestaţiilor.

***

  1. Prezentarea şi aprobarea Raportului privind strategia de valorificare în bloc a activului funcțional „Şantierul Naval Mangalia aflat în patrimoniul societății Damen Shipyards Mangalia SA (denumit în continuare „Strategia de valorificare”)

Conform Strategiei de valorificare, administratorul judiciar propune vânzarea în bloc a activului funcțional Şantierul Naval Mangalia” (un singur pachet de active imobile şi mobile) prin metoda licitației publice competitive cu strigare cu preţ în urcare, conform art. 154 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Întrucât se vizează valorificarea unui activ funcțional, odată cu transferul proprietății asupra bunurilor imobile şi mobile din componenţa acestuia, se vor transfera și forța de muncă (prin încheierea unor noi contracte individuale de muncă cu societatea care va prealua activul) şi contractele comerciale esențiale, în vigoare la momentul transferului de active.

Valorile de evaluare (de piață și de lichidare) ale activului sunt cele detaliate în tabelul de mai jos, după cum urmează: Denumire activ

Ansamblul funcțional Şantierul Naval Mangalia

Valoare Piață (Euro exclusiv TVA) – 184.509.920,00

Valoare Lichidare (Euro exclusiv TVA) – 84.380.290,00

Terenul în suprafaţă de 80.86441 ha, situat în str. Portului, nr. 1, 8727, Mangalia, România, din incinta Şantierului Naval Mangalia este in proprietatea exclusivă a societății Şantierul Naval 2 Mai Mangalia SA.

Adjudecatarul activului „Şantierul Naval Mangalia” trebuie să perfecteze un contract de acordare a folosinței cu proprietarul terenului, societatea Şantierul Naval 2 Mai Mangalia SA.

Activul Şantierul Naval Mangalia” nu se va adjudeca sub preţul de pornire al licitațiilor, activul putând fi adjudecat doar începând de la prețul de pornire al licitațiilor, chiar dacă la ședințele de licitație se va prezenta doar un singur ofertant care oferă preţul de pornire.

3. Prezentarea și aprobarea Regulamentului cuprinzând instructiunile de desfasurare a licitatiei de vânzare în bloc a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia, aflat în patrimoniul societății Damen Shipyards Mangalia SA.




A căzut Cloudflare: Peste 20% din site-uri la nivel global au probleme MAJORE

Cloudflare

O serie de site-uri web, inclusiv platforma de socializare X, sunt afectate de o defecțiune a serviciilor firmei de infrastructură internet Cloudflare, scrie BBC News, citat de Digi24.

Site-ul de monitorizare a întreruperilor Downdetector a semnalat mii de rapoarte privind probleme la scurt timp după ora 13:30 ora României, marți.

„Cloudflare este conștientă și investighează o problemă care ar putea afecta mai mulți clienți”, a declarat compania într-o notă pe tabloul de bord al stării serviciului, la ora 13:48 (ora României). „Detalii suplimentare vor fi furnizate pe măsură ce vor fi disponibile mai multe informații.”.




PERICOL de explozie la Constanța: Un autoturism a intrat într-o țeavă de gaz. Elevii Liceului Militar, evacuați

Untitled-10

Un accident de circulație de pe strada Soarelui din Constanța a dat peste cap circulația în zonă și a dus la evacuarea elevilor Liceului de Marină.

Potrivit ISU Dobrogea, în această dimineață un autoturism a intrat în conducta de gaz de pe strada Soarelui, în imediata apropiere a Liceului Militar Constanța.

La fața locului intervin autospecialele de stingere și cele pentru pericole chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), alături de o ambulanță SMURD.

Potrivit prof. Mihai Sorin, inspectorul școlar general al ISJ Constanța, elevii Liceului Militar au fost evacuați timp de jumătate de oră, cât timp a durat intervenția.

În acest moment, elevii au revenit la ore.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, astăzi, în jurul orei 7.40, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident, pe strada Soarelui din municipiul Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 18 ani, ar fi acroșat, cu autoturismul pe care îl conducea, o țeavă de alimentare cu gaz.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au delimitat și blocat, temporar, circulația în zonă pentru protecția cetățenilor și pentru a facilita accesul echipelor de intervenție și situații de urgență.

Imediat, au fost luate măsuri pentru evacuarea elevilor și a cadrelor didactice din unitatea de învățământ aflată în proximitate, precum și interzicerea circulației pietonilor și a autovehiculelor în zona delimitată, pentru prevenirea unor incidente nefericite.

La acest moment, traficul a fost reluat fără restricții, situația fiind remediată.




MIRACOL de sărbători: Primăria Mangalia a găsit bani pentru iluminatul festiv. Sfere „tricotate”, „țurțuri flash” și figurine de iarnă de 50.000 de euro vor decora centrul orașului

Iluminat de sarbatori Mangalia

În ciuda austerității și a datoriilor istorice pe care le înregistrează, Primăria Mangalia a scotocit prin buzunare și a găsit suma necesară pentru iluminatul de sărbători.

Aceeași firmă care s-a ocupat și anii trecuți de decorarea centrului Mangaliei va avea la dispoziție circa 50.000 de euro pentru a aduce, în centrul orașului, sfere „tricotate”, figurine în formă de brad, om de zăpadă sau „țurțuri flash”.

Primăria Mangalia a atribuit în mod direct, pe 11 noiembrie 2025, un contract de circa 263.800 de lei aceleiași societăți de la care a închiriat, și anii trecuți, figurine și ghirlande de sărbători.

Este vorba despre societatea RC ENERGO INSTALL, iar locuitorii orșaului se vor bucura, în contul celor 50.000 de euro, de următoarele figurine și ghirlande:

  • figurina stâlp bidimensionala cu suport, cadru de aluminiu, șiruri led și furtun led; înălțime = 2,50m; lungime =0,95 m – 116 buc;
  • figurina tip glob, cadru de aluminiu, șiruri led sau furtun led; lungime = 1,00m; înălțime =1,00 m – 25 buc;
  • traversa, cadru de aluminiu, sirure led; lungime = 3,00m; înălțime =1,25 m – 30 buc;
  • figurina luminoasa 3d în forma de brad 3d, din cadru de aluminiu, îmbrăcată cu șiruri led și furtun led; înălțime = 2,95 m, lungime = 0,72 m, lățime =0,72 m – 9 buc;
  • figurina luminoasa 3d în forma de brad 3d, din cadru de aluminiu,
  • ghirlandă verde, îmbrăcată cu șiruri led; înălțime = 9,25 m, lungime = 3,10 m, lățime =3,10 m – 1 buc;
  • instalație de uz extern tip țurțuri flash, cablu de cauciuc cu leduri statice și flash; lungime =5,00m, înălțime = 0,50m – 8 buc;
  • figurină luminoasă 3d în om de zăpadă, din cadru de aluminiu, carpeta roșie, alba, neagra, îmbrăcată cu șiruri led;înălțime = 2,25 m, lungime = 1,00 m, lățime =1,00 m – 1 buc
  • figurina luminoasa 3d tip sfera tricotata, din cadru de aluminiu, îmbrăcată cu șiruri led; diametru =2,30 m – 2 buc;
  • figurina 3d, cu aspect de vapor cu pânze, pe cadre metalic, îmbrăcate cu furtun led alb rece și șiruri led alb rece; înălțime = 5,00m lungime = 6,00m lățime = 1,50m – 1 buc;
  • instalație de uz extern tip perdea flash, cablu de cauciuc cu led-uri statice și flash; lungime =1,00m, înălțime = 3,00m – 10 buc;
  • instalație de uz extern tip perdea flash, cablu de cauciuc cu led.

 




Când află Cristian Radu dacă rămâne după gratii sau pleacă în arest la domiciliu

Cristian Radu în cătușe

Zi cu emoții pentru Cristian Radu miercuri, 19 noiembrie 2025.

La Tribunalul Constanța se va judeca cererea DNA Constanța din dosarul 5810/118/2025 de prelungire a arestului preventiv pentru primarul Cristian Radu. Cel mai probabil, avocații lui Radu vor solicita o măsură mai blândă – arestul la domiciliu sau chiar control judiciar.

Primarul arestat al Mangaliei se află de trei luni după gratii, acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită și una de spălare de bani.




Șofer beat mort, depistat la Pecineaga, după ce a provocat un accident rutier

Poliție, razii, pecineaga

Potrivit IPJ Constanța, pe 16 noiembrie 2025, în jurul orei 15.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din localitatea Pecineaga, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Persoana în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.




(FOTO/VIDE) Consilierul Semiran Abdurefi a dat STARTUL (re) înverzirii Mangaliei: Cum arată prima zonă împădurită cu ajutorul tinerilor voluntari

IMG-20251114-WA0002

Timp de două zile, la Mangalia sunt plantați peste 3.000 de arbori, arbuști si puieți forestieri, obținuți printr-o donație din partea Asociației Pădurea Copiilor. Chiar de astăzi, la Liceul Ion Bănescu și pe bulevardul 1 Decembrie voluntarii, coordonați de consilierul Semiran Abdurefi și de repezentanții Asociației Pădurea Copiilor, au început plantările.

„Astăzi, de Ziua Dobrogei înverzim Mangalia!

Dăm startul plantărilor în zona Liceului Bănescu și pe 1 Decembrie. Mâine vom planta în zona Parcului Diana și pe Faleză împreună cu Asociația Pădurea Copiilor.

Astăzi dăm startul înverzirii Mangaliei La Mulți Ani, Dobrogea!

Suntem în curtea Liceului Bănescu, unde tinerii elevii acestui liceu își plantează propria livadă de pom fructiferi.

Mulțumim dragilor îndrăzniți. Lumea este a voastră Cuceriți-o!”, este mesajul transmis de Semiran Abdurefi.

Alături de tinerii voluntari s-au aflat si militarii Garnizoanei Mangalia.

 

 




Mesajul deputatului Daniel Georgescu cu ocazia Zilei Dobrogei: „Dobrogea înseamnă Marea, Dunărea, multiculturalitate, porturi, sate pescărești, tradiții și libertate”

Ziua Dobrogei

Deputatul Daniel Georgescu a transmis astăzi, 14 noiembrie 2025, un mesaj pentru toți locuitorii cetățenii județelor Constanța și Tulcea care, astăzi, sărbătoresc 147 de ani de la proclamarea de către Principele Carol I a reintegrării Dobrogei în statul național român.

14 noiembrie nu este doar o dată în calendar.

Este ziua în care Dobrogea a revenit acasă, în România, în 1878.

Ziua unei istorii care ne-a unit și a unui pământ care a primit de-a lungul timpului oameni din toate colțurile, construind aici o comunitate unică.

Dobrogea înseamnă Marea, Dunărea, multiculturalitate, porturi, sate pescărești, tradiții și libertate.

Și înseamnă acasă pentru noi, cei crescuți la malul mării.

La mulți ani, Dobrogea!

La mulți ani tuturor dobrogenilor!„, a transmis Daniel Georgescu.




14 noiembrie, Ziua Dobrogei: Acces GRATUIT la punctele muzeale ale CJC, la Delfinariu, Acvariu și Microrezervație

Ziua Dobrogei

Era 14 noiembrie 1878 când Regele Carol I lansa două proclamaţii fundamentale pentru România. Prima era adresată celor mai noi cetăţeni români: dobrogenii. Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni a fost tipărită în limbile română, turcă, greacă şi bulgară, fiind răspândită în foi volante, pe întreg teritoriul dobrogean. Cealaltă proclamaţie era destinată Armatei Române.

În ziua de 14 noiembrie 1878, trupele române au trecut Dunărea pe la Brăila înaintând spre Tulcea, ce era sangeacul (capitala) paşalâcului Dobrogea. La 23 noiembrie 1878, trupele au ajuns la Constanţa.

Principatul României a câștigat Dobrogea de Nord (inclusiv Delta Dunării și Insula Șerpilor) în 1878, după ce a învins Imperiul Otoman împreună cu Rusia în Războiul ruso-turc din 1877–1878. Acest teritoriu a fost dat de Rusia ca „schimb” sau „compensație” pentru anexarea de către aceasta din urmă a regiunii românești Sudul Basarabiei.

România a cucerit mai târziu Dobrogea de Sud și în 1913, după un război împotriva Bulgariei, apoi a pierdut întreaga Dobrogie (cu excepția Deltei Dunării) în timpul Primului Război Mondial după Tratatul de la București din 1918, l-a recâștigat un an mai târziu după Tratatul de la Neuilly-sur-Seine, și în cele din urmă a pierdut Dobrogea de Sud după Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, acesta fiind urmat de un schimb de populație între Bulgaria și România.

Evenimente organizate astăzi de instituțiile culturale subordonate CJ Constanța

Cu ocazia aniversării „Zilei Dobrogei”, celebrată în fiecare an la data de 14 noiembrie, marcând momentul în care, în anul 1878, Dobrogea a revenit la teritoriul național, Consiliul Județean Constanța, împreună cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, asigură accesul gratuit în data de 14 noiembrie 2025, in limita locurilor disponibile pentru toate secțiile CMSN.

Acvariul – Tur Virtual Online.

„Ziua Dobrogei” – 14.11.2025 ora 11:00 – DOBROGEA – prezentare on line https://www.facebook.com/acvariulconstanta, a patrimoniului viu din secția ACVARIU.

DELFINARIU

  • „Ziua Dobrogei” – 14.11.2025 – ora 10:15-11:00 și 14:45-15:00
  • Să cunoaștem delfinii din Marea Neagră – prezentare
  • Demonstrații cu delfini orele: 11:00 și 15:00 – Acces liber

MICROREZERVAȚIE ȘI PĂSĂRI EXOTICE

  • „Ziua Dobrogei” – 14.11.2025 ora 09:30-16:00 Rolul cailor în lupte – expoziție foto
  • Vizitare microrezervație ora 09:30-16:00 – Acces liber

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, anunță că vineri, 14 noiembrie 2025, cu prilejul Zilei Dobrogei, vizitatorii vor avea acces gratuit la toate punctele muzeale administrate de instituție.

Publicul este invitat să exploreze patrimoniul istoric și cultural al Dobrogei, conform următorului program de vizitare:

  • Mormântul Pictat Hypogeu: 09:00–17:00;
  • Cetatea Capidava: 09:00–17:00;
  • Cetatea Carsium Hârșova: 09:00–17:00;
  • Complexul Muzeal Histria: 09:00–17:00;
  • Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi: 09:00–17:00;
  • Centrul Hamangia / Muzeul „Axiopolis” Cernavodă: 09:00–17:00.



OFICIAL: Salariații Damen își vor primi salariile restante până pe 31 decembrie 2025

Protest Damen Mangalia

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat, recent, într-o conferință de presă, că angajații Damen Mangalia își vor încasa, până la finalul anului, toate salariile restante.

„Șantierul de la 2 Mai Mangalia a fost dus de conducerea politică a acestui stat într-un punct în care are valoare de lichidare 87 de milioane de euro și are datorii 196 de milioane de euro.

Imaginați-vă că nici cei care lucrează în domeniul privat nu sunt foarte interesați să ia decât în niște condiții avantajoase pentru ei.

Trist este că s-a ajuns aici și că statul român a permis să se ajungă aici.

Desfășurăm în aceste zile discuții pentru ca cineva să construiască ceee ce Armata Română are nevoie la Șantierul 2 Mai de la Mangalia”, a spus Radu Miruță.

„Șantierul Naval 2 Mai Mangalia este un exemplu dureros de cum statul român a ajuns să piardă, nu să construiască. A avut ochii inchiși când prețurile de transfer transvazau banii din șantier.

Dar nu lăsăm lucrurile așa. Fac tot ce ține de mine ca acest șantier să fie readus la viață și să devină un loc al prosperității – pentru cetățeni, pentru fiecare dintre noi, nu pentru interese ascunse.

  • Am avizat modificarea cadrului legal ca până la finalul anului oamenii să își primescă salariile, prin Fondul de Garantare.
  • Lucrăm la o soluție reală de redresare, prin mecanismul european SAFE, care să aducă investiții și locuri de muncă stabile”, a mai spus Miruță.

Pe aceeași temă:

Liderul Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurenţiu Gobeajă: „Concedierile de la Damen nu se justifică, în contextul în care numărul salariaţilor s-a redus în mod natural!”




Accident GRAV pe DN3, în județul Constanța: Un microbuz cu cinci pasageri s-a răsturnat

Accident DN3, microbuz răsturnat

Un grav accident de circulație a avut loc, în această dimineață, pe DN3 în apropierea comunei Deleni.

Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 06.45, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 3, în apropierea comunei Deleni, s-a produs un accident.

Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat ar fi condus un microbuz, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului rutier au fost rănite ușor cinci persoane aflate în microbuz.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Din cauza accidentului rutier, traficul pe D.N. 3 se desfășoară pe o singură bandă de circulație.

Potrivit dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, la fața locului au intervenit trei ambulanțe SAJ și una SMURD, precum și autospeciala pentru victime multiple.

În urma accidentului cei cinci pasageri au suferit multiple traumatisme craniene, toracice și ale membrelor.  Toți au fost ransportați de urgență la spital.




Deputatul Florin Jianu, alături de vârstnicii din Mangalia, sosiți în vizită la Parlamentul României: „Oameni calzi, plini de energie și înțelepciune”

Florin Jianu

Alături de deputatul Daniel Georgescu, parlamentarul Florin Jianu a primit vizita unui grup de seniori din municipiul Mangalia. Cu această ocazie, Florin Jianu le-a promis că le va reprezenta, cu aceeași implicare, interesele.

„Astăzi, la Parlamentul României, alături de colegul meu din Camera Deputaților – Daniel Gheorghe Georgescu, am avut bucuria de a primi o vizită specială din partea unui grup format din oameni deosebiți.

Oameni calzi, plini de energie și înțelepciune, care poartă în suflet istoria și spiritul orașului nostru. Am discutat despre viața de zi cu zi, despre problemele comunității, dar și despre lucrurile frumoase care ne leagă: respectul, dorința de a face bine și dragostea pentru casa noastră – Mangalia.

M-am bucurat să le ascult poveștile, experiențele și gândurile. Fiecare dintre ei este o parte vie din identitatea orașului nostru și un exemplu pentru generațiile tinere.

Îi asigur că vocea lor contează și că voi continua să reprezint cu aceeași implicare interesele oamenilor din Mangalia și nu numai, indiferent de vârstă”, a punctat Florin Jianu.




Un grup de seniori din Mangalia, în vizită la Parlament. Gazda evenimentului a fost deputatul Daniel Georgescu

Un grup de seniori, în vizită la Parlament

Deputatul Daniel Georgescu a fost, astăzi, 12 noiembrie 2025, gazda în Parlamentul României pentru un grup de seniori din Mangalia.

„Astăzi am primit vizita unui grup de seniori din Mangalia.

Oameni plini de energie și povești, care au trăit și au muncit o viață întreagă pentru comunitatea noastră.

Continuăm tradiția frumoasă de a invita și de a face cunoscut Parlamentul României celor care au contribuit, prin munca și devotamentul lor, la dezvoltarea localităților noastre.

A fost o întâlnire plină de emoție și de respect reciproc – o ocazie de a vorbi despre ce înseamnă democrația, reprezentarea și legătura dintre oameni și instituțiile statului.

Mă bucur că am putut fi gazdă pentru această vizită și că am arătat, încă o dată, că Parlamentul este casa tuturor românilor, indiferent de vârstă”, este mesajul deputatului Daniel Georgescu la finalul întâlnirii cu seniorii din Mangalia.

Un grup de seniori, în vizită la Parlament
Un grup de seniori, în vizită la Parlament

 




În week-end sunteți chemați la MAREA PLANTARE de la Mangalia! Iată cum vă puteți înscrie pentru a participa la acțiune

Untitled-2

Pe 14 și 15 noiembrie, cu ocazia Zilei Dobrogei, va avea loc la Mangalia MAREA plantare. 3.750 de arbori, arbusti si puieți forestieri, obținuți printr-o donație din partea Asociației Pădurea Copiilor, vor fi plantați în zonele Liceului Ion Bănescu și Parcului Diana.

Anunțul a fost făcut de consilierul Semiran Abdurefi, cu sprijinul căreia a fost implementat proiectul la Mangalia:

„Părinti, copii, cetateni ai Mangaliei sunteti asteptati sa va alăturati campaniei de plantare.

Împreună, continuăm maratonul de înverzire a orașului început în 2024 până când fiecare cetățean al Mangaliei va avea un puiet donat de asociatia Padurea Copiilor.

  • Pe 14 noiembrie, plantăm lângă Liceul Ion Bănescu, loc de întâlnire în fața liceului, ora 09.30.
  • Pe 15 noiembrie, plantăm pe faleza Mangalia, loc de întâlnire Parcul Diana, ora 09.30.

Acțiunea face parte din programul „România plantează pentru mâine”, inițiat de OMV Petrom.

Vă puteți înscria ca voluntari completând formularul din link-ul următor:

https://forms.office.com/pages/responsepage.aspx…„, a anunțat Semiran Abdurefi.




Lumea muzicii românești, în doliu: A MURIT compozitorul Horia Moculescu

Horia Moculescu

Celebrul compozitor Horia Moculescu s-a stins din viață. Avea 88 de ani.  Horia Moculescu era internat în stare gravă la spitalul Matei Balş din Capitală.

De-a lungul carierei sale impresionante, Horia Moculescu a compus zeci de șlagăre care au rămas în memoria publicului, fiind interpretate de mari artiști ai scenei naționale.

Pe lângă activitatea de compozitor, s-a remarcat și ca pianist, profesor și om de televiziune. La TVR a prezentat o perioada indelungata emisiunea Atentie, se cântă, in care promova muzica românească în interpretare live.

Compozitorul, pianistul şi interpretul Horia Moculescu s-a născut la 18 martie 1937, în Râmnicu-Vâlcea. La vârsta de şase ani a învăţat să cânte la acordeon. A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieţi (actualul Colegiu Naţional ”Mihai Viteazul” din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian şi la acordeon.

A urmat cursurile Facultăţii de Mine din Petroşani, unde a cântat cu orchestra facultăţii, conform site-ului www.cinemagia.ro.

Ulterior s-a dedicat exclusiv muzicii, cântând ca pianist în Bucureşti şi pe litoralul Mării Negre. În această perioadă a început să compună melodii de muzică uşoară. Piesa lui de debut a fost ”Salcia”, lansată în 1973, interpretată de Mihaela Mihai şi, mai târziu, de regretata Angela Ciochină.

A compus peste 500 de melodii, colaborând cu cei mai talentaţi interpreţi români: Margareta Pâslaru (”Balanţa inimii”, ”Ce bine e să ştii să citeşti”, ”Azi nu voi putea dormi”, ”Cere-mi”, ”Cine ştie”, ”La mulţi ani”, ”Până ieri”), Mihaela Mihai (”Salcia”, ”Revederea”), Marina Voica (”Dor”), Aurelian Andreescu (”Cântec de leagăn”), Adrian Daminescu (”Ascultă-ţi copiii care plâng”, ”E numai un joc”), Gabriel Cotabiţă (”Prima iubire şi ultima”), Corina Chiriac (”Păi de ce?”, ”Inima ta”, ”Fir de busuioc”, ”Pentru tot ce-a fost”, ”Să nu mă întrebi”, ”Pe tine n-am să te pot uita niciodată”), Mirabela Dauer (”Nu mai vreau”). Dintre piesele pe care le-a interpretat chiar compozitorul amintim: ”Singurătatea mea”, ”Primăverii n-ai ce-i face”, ”Nu mă vei uita”, ”Rugă”, ”Chemarea dragostei”. Există şi melodii cântate de compozitor în duet cu alţi artişti – ”Eu şi tu”, ”Nopţi la rând”, ”Şi ieri, şi azi, şi mâine” – cu Corina Chiriac sau ”Dintr-o zi”, ”Cântece adunate” – cu Sergiu Zagardan, precizează site-ul www.discogs.com.

A compus şi binecunoscuta melodie ”Anul 2000”, care a fost preluată recent de Guess Who, fiindu-i schimbat ritmul de muzică uşoară cu unul de hip-hop şi titlul – ”Locul potrivit”. Noua variantă a avut succes la radio şi în cluburi.

FOTO: Ionel Tudor




RAR AVERTIZEAZĂ: Iată cum puteți fi țepuiți cu mașini second hand

RAR

Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român, avertizează RAR într-un comunicat de presă.

„Atunci când cumperi un vehicul utilizat, nu îți asuma și riscurile din istoricul lui!

Achiziționează mașina doar după ce vânzătorul a obținut Cartea de Identitate a Vehiculului – CIV de la Registrul Auto Român RA. Cel care înstrăinează vehiculul are această obligație legală, iar noul proprietar are dreptul să primească CIV de la cel căruia îi oferă banii. În caz contrar, comerciantul încalcă legea, iar cumpărătorul riscă să achiziționeze un vehicul pe care nu îl va putea înmatricula sau înregistra sau care îi va aduce cheltuieli neprevăzute.

Registrul Auto Român a demarat o acțiune de informare și control la nivel național, având ca obiect verificarea modului în care operatorii economici care pun la dispoziție pe piață vehicule utilizate (second hand) respectă prevederile OG nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere. Concret, se verifică dacă persoanele juridice care pun în vânzare vehicule utilizate oferă cumpărătorilor CIV, așa cum prevede legea.

Scopul acestor controale este asigurarea respectării legislației în vigoare și protejarea consumatorilor care achiziționează respectivele vehicule, anterior înmatriculate sau înregistrate în alte state. Prin această campanie de informare și control, RAR urmărește de asemenea creșterea transparenței pe piața vehiculelor utilizate, informarea corectă a consumatorilor și întărirea disciplinei comerciale în domeniu.

Astfel, în conformitate cu art. 10 alin. (5) din OG 78/2000, „La înstrăinarea vehiculului rutier ultimul proprietar al acestuia are obligaţia de a transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.”

În ultima perioadă, RAR a înregistrat destul de multe sesizări referitoare la comercializarea de vehicule utilizate pentru care nu s-a emis CIV. Fiind o acțiune proactivă tematică, se vor face verificări la toți operatorii economici care pun la dispoziție vehicule utilizate.

Prin aceste acțiuni dorim să prevenim unele situații precum cele în care cumpărătorului i se vinde un vehicul fără CIV, cu promisiunea că va putea obține ulterior acest document de la RAR. Totuși, în cazul în care vehiculul prezintă modificări față de configurația omologată, neconformități tehnice și/sau lipsesc documentele necesare pentru eliberarea CIV, vânzătorul se exclude de la orice răspundere, plasând întreaga responsabilitate asupra cumpărătorului, acesta aflându-se astfel într-o situație defavorabilă, fiind nevoit să suporte costuri suplimentare pentru readucerea vehiculului la conformitate sau chiar imposibilitatea utilizării acestuia.

Informații utile pentru cumpărătorii de vehicule utilizate

Registrul Auto Român RA recomandă persoanelor care intenționează să achiziționeze un autovehicul utilizat de la diferiți operatori economici din România să acorde o atenție sporită următoarelor aspecte:

  1. Solicitați cartea de identitate a vehiculului (CIV) eliberată de RAR – documentul care atestă faptul că vehiculul a fost omologat şi îndeplineşte condiţiile tehnice privind siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei; pentru vehiculele utilizate care în România fac obiectul înmatriculării, CIV ar trebui însoțită și de certificatul de autenticitate eliberat de RAR – documentul care atestă că vehiculul a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticităţii;
  2. Verificați concordanța datelor din CIV și, după caz, a celor din certificatul de autenticitate cu cele înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului utilizat și în documentele de vânzare-cumpărare.
  3. Evitați achiziționarea de vehicule fără CIV și, după caz, certificat de autenticitate sau cu mențiunea că documentele urmează să fie obținute ulterior de către cumpărător.
  4. Solicitați informații clare și documente justificative privind istoricul tehnic și proveniența vehiculului.

Acțiuni în derulare, la nivel național de informare și control privind operatorii economici care dețin vehicule utilizate în scopul vânzării.

 

 




Noi reguli privind trotinetele electrice. Deputatul Florin Jianu: „Ne dorim reguli care să protejeze viața și siguranța participanților la trafic”

Florin Jianu

Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură a aprobat ieri, 11 noiembrie, un raport de adoptare cu amendamente admise si respinse, propunerii legislative prin care se reglementează circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Potrivit raportului, pe drumurile publice va fi permisă circulaţia trotinetelor electrice cu viteză maximă prin construcţie care nu depăşeşte 25 km/h şi care sunt echipate cu motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW.

De asemenea, pentru trotinete electrice, conducătorul trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani, iar pentru biciclete vârsta de cel puţin 14 ani. Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă.

Deputatul Florin Jianu, membru al Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, ne-a declarat că a votat raportul de adoptare (cu unele amendamente admise și altele respinse) pentru proiectul de lege care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice (PLx 526/2019).

“Scopul este creșterea siguranței în trafic, prin reguli clare și adaptate realității urbane:

  • circulația permisă doar pentru trotinete cu viteză maximă de 25 km/h și motor de până la 2 kW;
  • vârstă minimă de 16 ani pentru conducători;
  • cască obligatorie pentru toți utilizatorii;
  • asigurare obligatorie pentru răspundere civilă;
  • interdicția folosirii telefonului în timpul deplasării;
  • sancțiuni pentru conducerea sub influența alcoolului sau drogurilor.

Legea va merge mai departe spre dezbatere și vot final. Ne dorim reguli clare, aplicabile, care să protejeze viața și siguranța tuturor participanților la trafic”, a transmis Florin Jianu.




Post de îngrijitoare, scos la concurs la Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia anunță scoaterea la concurs a unui post de îngrijitoare în cadrul Secției Chirurgie generală.

Potrivit anunțului Spitalului Municipal Mangalia, taxa de concurs este de 150 de lei.

Conditii specifice pentru ocuparea postului:

  • școală generală;
  • nu se solicită vechime în muncă sau specialitate.

Concursul va consta intr-o probă scrisă tip grilă și o probă interviu .

Calendarul concursului:

Dosarele de concurs se depun la Biroul resurse umane până la data de 24.11.2025, inclusiv, în intervalul orar 10.00-12.00.

Proba scrisă se va desfășura în data de 03.12.2025, ora 10.00, la Pavilionul administrativ.

Proba interviu se va desfășura în data de 05.12.2025, ora și locul desfășurării se vor comunica odată cu rezultatul probei scrise.  La proba interviu vor putea participa numai candidații declarați admiși la proba scrisă.

Rezultatele probei scrise și probei interviu se vor afișa în maximum o zi lucrătoare de la finalizarea fiecărei probe. .

Rezultatele finale se vor afișa la data de 09.12.2025, ora 12.00.

Relații suplimentare se pot obține la Spitalul Municipal Mangalia din strada Carol Davila nr.3 și la tel.0241752260.




(VIDEO) PERCHEZIȚII acasă la un bărbat din județul Constanța care se distra trăgând cu praștia cu bile în pisici

Percheziții praștie cu bile județul Constanța

La data de 7 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Valu lui Traian, la locuința unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în luna octombrie a anului 2025, un bărbat, de 58 de ani, ar fi confecționat un dispozitiv artizanal, cu care ar fi rănit, în mod intenționat, un exemplar felin.

În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care o praștie metalică, o țeavă metalică, un dispozitiv confecționat artizanal dintr-un cui, precum și o cutie ce conținea bile metalice și de plastic, bunuri presupuse a fi deținute cu scopul rănirii animalelor.

De asemenea, în exteriorul curții imobilului persoanei în cauză au fost identificate mai multe dispozitive confecționate artizanal (țevi PVC și cuie), montate pe copaci, susceptibile a fi fost utilizate în același scop.

În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, 10 noiembrie a.c., bărbatul de 58 de ani a fost prezentat procurorului de caz, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.




MESAJUL deputatului Florin Jianu cu ocazia Zilei Internaționale de luptă împotriva rasismului și antisemitismului

Mesajul deputatului Florin Jianu

Deputatul Florin Jianu a transmis, cu ocazia Zilei Internaționale de luptă împotriva rasismului și antisemitismului, un mesaj care îndeamnă la respect, empatie și curajul de a spune „nu” discriminării.

„Astăzi marcăm Ziua Internațională de luptă împotriva rasismului și antisemitismului, o zi dedicată memoriei victimelor „Nopții de cristal” din 1938.

Această zi ne amintește că răul începe întotdeauna cu indiferența și cuvintele urâte, dar poate fi oprit prin educație, empatie și curajul de a spune „nu” discriminării.

Respectul față de celălalt, indiferent de etnie, religie sau convingeri, rămâne temelia unei societăți civilizate”, a transmis Florin Jianu.