Paul Foleanu, candidatul PSD Mangalia: „Minciuna, ca stil de viață pentru actualul primar. Prăbușit în sondaje și disperat că pierde primăria, candidatul PNL induce în eroare cetățenii”

Untitled-1

„Prezent pentru un interviu la o publicație din Constanta, Cristian Radu, în disperare de cauză, a lansat în spațiul public o serie de minciuni menite să manipuleze, grosolan, alegătorii din Mangalia.

Cetățenii trebuie să știe, foarte clar, faptul că NU EXISTĂ NICI O ALIANȚĂ între PSD și PNL, că Paul Foleanu nu este candidatul alianței, ci, exclusiv, candidatul PSD Mangalia.

Cu o retorică disperată la propriu, cu un debit verbal, pe care nici moderatoarea nu l-a putut stăvili, actualul primar, constient de faptul că cetățenii Mangaliei vor schimbarea, a livrat numai gogoși electorale pe care nici copiii nu le mai  înfulecă.

S-a lăudat cu viitoare proiecte, dar nu a vorbit despre cele promise și neterminate, nu a vorbit despre lipsa locurilor de muncă, nici despre stațiunile și orașul care arata deplorabil.

A făcut ce știe mai bine, a amenințat.

În timp ce el, un funcționar plătit din bani publici, locuiește într-o vilă de multe milioane de euro, pe care, în mod jalnic a reușit să o justifice printr-o efemeră moștenire de la soacra sa, o modestă locuitoare a unui sat din Constanța, s-a coborât atât de jos încât să îmi reproșeze faptul că dețin – de 24 de ani – o locuință pe care am primit-o în mod LEGAL.

Același primar, care de 10 ani se chinuie să reabiliteze o grădină de vară și NU a reușit decât să distrugă, COMPLET, Cinematograful Pescăruș, spune că el e cel care mi-a oferit proiectul de reabilitare pe care l-am prezentat în campanie. Nimic mai fals, dar, probabil e mult mai ușor ca, după trei mandate, să furi proiectele altui candidat și să le prezinți ca și cum le-ai făcut tu însuți.

Un primar cercetat pentru FAPTE DE CORUPȚIE, care amână, cu lașitate și tertipuri, data procesului doar-doar acesta se va prescrie, iar el își va putea readuce averea pe care și-a securizat-o în Italia, un primar MINCINOS, care spune că ar exista o alianță PSD-PNL și, în același timp îi numește EXTREMIȘTI pe cei de la AUR Mangalia, supărat că aceștia și-au afirmat susținerea MEA pentru primărie, NU mai trebuie să fie primarul Mangaliei. Trebuie trimis ACASĂ, în vila de milioane de euro de la Mamaia.

Mangalia trebuie să redevină orașul mangalioților liberi, cărora nu mai trebuie să le fie frică să vorbească și care nu vor mai fi amenințați, intimidați, terorizați de actualul primar.

Cristian Radu, Pinicchio de Mamaia, trebuie trimis acasă. Este în puterea NOASTRĂ, a celor din Mangalia, să îi facem bagajul, pe 9 iunie.

Mangalioți, voi contați, voi puteți face schimbarea!”

Comandat de Partidul Social Democrat, filiala Constanța

Executat de SC News Edit Media SRL, portal www.editiadesud.ro

CMF 21240002




O mașină și un motociclu s-au lovit pe strada Portului. Șoferița mașinii era posibil DROGATĂ

Accident scuter

Ieri, 5 iunie 2024, în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Portului s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de o femeie, de 23 de ani, și un motociclu condus de un bărbat, de 24 de ani.

Conducătorii auto au fos testați cu apartul etilotest, rezultatele fiind negative, și cu aparatul din dotare, în cazul femeii reieșind indicia cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În urma accidentului rutier, conducătorul mopedului a fost ușor rănit.




(VIDEO/FOTO) Incendiu la Vama Veche! Ard mai multe căbănuțe din lemn, dintr-un camping dezafectat

IMG-20240604-WA0022

Pompierii militari au fost solicitați, prin apel la 112 să intervină la un incendiu izbucnit la mai multe cabane din lemn, aflate pe strada Mihail Kogălniceanu din Vama Veche.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, se intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă la imobilele cuprinse de flăcări de pe strada Mihail Kogălniceanu.

Sunt afectate șapte cabane duble, fiecare cu o suprafață de 2 pe 3 metri pătrați, dintr-un camping nefuncțional.

 




Șofer beat, tras pe dreapta pe Șoseaua Constanței din Mangalia

Poliția rutieră

La data de 3 iunie 2024, în jurul orei 02.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua Constanței fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Totodată, polițiștii i-au întocmit dosar penal.




Începe cel mai celebru festival al lavandei din sudul litoralului: Povestea mov de la Pecineaga merge mai departe

lavanda

Sâmbătă, 8 iunie, la Pecineaga începe o nouă ediție a Festivalului Lavandei – Povestea mov. Potrivit organizatorilor, evenimentul se va desfășura timp de trei săptămâni, până la finalul lunii iunie.

Organizatorii transmit că, „Începând de sâmbătă, 8 iunie și până pe 30 iunie 2024, sunteți așteptați la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Lavandei – Povestea mov, de la Pecineaga, județul Constanța. Știm că ați aștepta cu sufletul la gură, în fiecare an, deschiderea sezonului mov din câmpul de la Pecineaga, aflat la 40 kilometri de Constanța și la 12 kilometri de Mangalia, departe de zgomotul și agitația cotidiană.

Iată că, nici anul acesta, nu puteți rata o nouă ediție a Festivalului Lavandei de la Pecineaga-o nouă povestea mov, marca „Experiențe Dobrogene“.

La fel ca în anii precedenți, gazdele sunt familiile Bălănică și Todor, care dețin lanul de lavandă de la Pecineaga și vă așteaptă cu drag în tărâmul parfumat, să vă relaxați și să vă conectați cu natura. În curând, lavanda ajunge la maturitate și trebuie culeasă, o parte strânsă în buchețele și uscată, iar o parte va fi supusă procesului de distilare din care vor rezulta apa și uleiul de lavandă, folosite ca atare sau încorporate în produse cosmetice foarte căutate pentru proprietățile lor binefăcătoare.

Vă invităm, așadar, la o experiență… dobrogeană parfumată, cu multe surprize, momente foto neprețuite, realizate de un fotograf profesionist în lanul de lavandă, pe lângăț creațiile gazdelor, deja cunoscute, rama foto supradimensionată, mașina și bicicleta mov, leagăn, băncuțe și alte acareturi.

Dress code alb – mov, ca să fiți în ton cu… peisajul! Accesul la Festivalul Lavandei de la Pecineaga este gratuit pentru toată lumea, familiile Bălănică și Todor dorind să împărtă bucuria de a simți parfumul proaspăt și gingășia florilor mov.

Producția de levănțică este valorificatăț prin brandul „Parfum de lavandă“ sub care apar: apă florală de lavandă, uleiul de levănțică, săpunul cu ulei esențial și bază de glicerină, sare de baie cu ulei și flori din planta aromatică și medicinală atât de îndrăgită.

Pentru direcționare către lanul de lavandă: 0764901779, 0726486652, fam. Bălănicăț și Todor. Pentru informații legate de excursii/experiențe – Cami Oprea / Experiențe Dobrogene, 0722430187”.

Pe aceeași temă:

 




Bărbat cu afecțiuni psihice, depistat în zona Gării Mangalia. Figura pe lista persoanelor dispărute

Poliția

La data de 2 iunie 2024, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au depistat, în zona gării, un bărbat ce părea dezorientat.

Acesta a fost verificat prin intermediul aplicației eDac și s-a constatat că este vorba de un bărbat, de 24 de ani, care figura ca persoană dată în urmărire din data de 2 mai a.c., deoarece a părăsit voluntar domiciliul din județul Mureș.

Totodată, s-a constatat că bărbatul figurează în baza de date ca având probleme psihice, motiv pentru care a fost internat în Spitalul de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța – Secția Clinica de Psihiatrie.




Semiran Abdurefi: „Ziarul Primăriei este folosit şi distribuit de Cristian Radu în campanie electorală pentru osanale pe bani publici”

Untitled-3

Vineri 24 mai 2024, a fost tipărit şi, ulterior, distribuit în tot oraşul „Buletinul informativ”, ziarul Primăriei în care actualul edil se laudă cu „realizările” sale. Aflându-ne în perioada campaniei electorale, primarul nu putea găsi un prilej mai bun să editeze un nou număr al publicaţiei care să ajungă la cât mai mulţi cetăţeni.

Ce ignoră, însă actualul edil este faptul că este ilegal să folosească instituţia publică, pe care o consideră propria moşie, pentru a-şi promova „măreţele” proiecte în campania electorală.

De altfel, nu este pentru prima dată când actualul primar se foloseşte de bugetul local pentru a-şi face campanie electorală. Recent, a achiziţionat, la suprapreţ, 14.000 de cărucioare pentru cumpărături, care ne-au costat „doar” 264.000 lei, bani alocaţi de la bugetul local! Când le-a distribuit? În precampanie, tot pentru atragerea de voturi, numai că această „generozitate” nu l-a costat niciun leu din propriul buzunar. Astfel, pentru Cristian Radu a devenit un obicei să folosească bugetul local, şi aşa secătuit, pentru propria imagine doar-doar mai ameţeşte cetăţenii să-l voteze.

Deoarece Cristian Radu a distribuit în campanie ziarul primăriei, în condiţiile în care legea electorală nu permite decât lipirea unui singur afiş pe panoul de afişaj, am formulat plângere către BEC Mangalia, care va fi analizată miercuri, 05.06.2024.

Comandat de Uniunea Salvați România,
pentru Ediția de Sud, www.editiadesud.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 41240005

Pe aceeași temă:

Semiran Abdurefi, candidatul USR pentru Primăria Mangalia: „Cristian Radu taie 20 de hectare din Pădurea Comorova pentru a amenaja un așa zis parc de 7 hectare!”

 




Erika și Rareș, amenințări cu MOARTEA înaintea concertului de 1 Iunie de la Medgidia. Poliția a demarat o anchetă

Untitled-10

Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac, Rareș și Bogdan de la Ploiești. În jurul prânzului, Erika Isac și Rareș au primit mesaje de amenințare cu moartea pe conturile de socializare.

Cei doi au fost avertizați să nu urce pe scena de la Medgidia. Atât managerul cât și artiștii au informat organizatorii și, pentru că au luat în serios aceste amenințări, au depus plângere la Poliția din Medgidia.

În același timp, Primăria Municipiului Medgidia a sesizat instituțiile abilitate pentru a lua toate măsurile necesare pentru siguranța artiștilor prezenți la eveniment.

Iată ce transmite IPJ Constanța:

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați de un bărbat, de 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de o persoană necunoscută, pe o rețea de socializare.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentu săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Cercetările continuă în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale ce se impun.




Senatorul Remus Negoi și candidatul la primăria Mangalia, Semiran Abdurefi: „Nu lăsați Șantierul Naval Damen Mangalia să moară!”

Damen Mangalia

Senatorul Remus Negoi și Semiran Abdurefi, candidatul la Primăria Mangalia din partea USR au transmis un comunicat de presă în care cer Guvernului României și Ministerului Economiei să se implice în salvarea Șantierului Naval Damen Mangalia.

„Cerem Guvernului să facă toate demersurile legale pentru a salva, în ultimul ceas, Șantierul Naval „Damen” Mangalia de la închidere! Aproximativ 1.500 de angajați și familiile lor depind de funcționarea șantierului naval!

Statul român, care deține pachetul majoritar de acțiuni, are obligația de a face tot posibilul ca activitatea de la Mangalia să continue, nu numai pentru că acolo își câștigă traiul câteva mii de oameni și familiile lor, dar pentru că produsele fabricate în șantier pot asigura securitatea României și dezvoltarea economică. Angajații din șantier sunt oameni bine pregătiți, cu experiență în domeniul naval, de care statul român are nevoie, mai ales cu un război la graniță. Avem un șantier naval perfect funcțional și dotat corespunzător.

Avem ingineri și muncitori obișnuiți cu management performant. Guvernul României, prin Ministerul Economiei, are obligația de a valorifica aceste resurse la potențialul maxim.

Nu ne putem permite acum să tratăm cu ușurință dispariția unui șantier naval, nu ne permitem să îl pierdem.

Semiran Abdurefi, candidata USR la Primăria Mangalia, adresează un apel tuturor forțelor politice să lase la o parte campania electorală și să-și unească eforturile pentru salvarea Șantierului Naval Mangalia.

„Scopul politicii este de a îmbunătăți viața oamenilor pe care îi reprezentăm, iar în acest moment este absolut crucial să punem împreună presiune la nivel ministerial și guvernamental pentru a împiedica acest dezastru iminent pentru economia din Mangalia și pentru locuitorii săi. Dacă nu se face ceva pentru a împiedica încetarea activității șantierului din Mangalia, vor avea de suferit atât Mangalia, cât și restul localităților din sudul județului Constanța, care depind de locurile de muncă de aici”, spune Semiran Abdurefi.

În anul 2021, ministrul USR al Economiei, Claudiu Năsui, a propus doi profesioniști din domeniul naval, care au intrat în Consiliul de Administrație al Șantierului.

În acea jumătate de an, perioada în care au fost în consiliu, începuseră discuțiile cu conducerea șantierului și cu Ministerul Economiei pentru a redresa activitatea din șantier, însă, scoaterea USR de la guvernare și unirea PNL cu PSD în noul guvern, a dus la înlocuirea profesioniștilor din CA cu oameni care nu au mai urmărit să apere interesul șantierului și al celor care muncesc acolo și astfel șantierul naval din Mangalia a ajuns în punctul în care riscă să se închidă complet.

„Din păcate statul român nu a depășit mentalitatea socialistă și multe companii au rămas de stat. Iar consecințele le vedem: sunt căpușate până nu se mai poate salva nimic din ele. Așa a murit industria de apărare de stat, care de decenii stă numai pe banii contribuabililor. Așa se va întâmpla și cu Șantierul Naval Mangalia daca continuă de stat.

Soluția este una singură. Să aplicăm ce am aplicat cu succes și în cazul COS Târgoviște, anume statul să se retragă și să lase compania investitorilor privați. În cazul COS Târgoviște a trebuit să căutam investitori, în cazul acesta este și mai simplu, că avem deja investitorul. Tot ce trebuie să facem este inversul decât a făcut domnul Tudose. El a naționalizat, de fapt trebuia privatizat”, explică fostul ministru USR Claudiu Năsui.

Comandat de Uniunea Salvați România,
pentru Ediția de Sud, www.editiadesud.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 41240005




Județul Constanța are nevoie de centre de dezintoxicare. Iată propunerile Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „EQUITAS” pentru candidații politici

Oprișan

Scrisoare deschisă adresată candidaților la alegrile locale din județul Constanța:„Alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie 2024, reprezintă un punct de cotitură în istoria unuia dintre cele mai importante județe ale României.

Constanța a fost, este și va fi leagănul unei părți a civilizaței noastre, pe care trebuie să o păstrăm și să o dezvoltăm pentru noi, dar, mai ales, pentru generațiile ce vin.

Stimați candidați la alegerile locale și europarlamentare din Constanța,

Cu condescendență ne adresăm dumneavoastră, fiindcă sunteți cei de care va depinde viitorul nostru și al copiilor noștri, iar politica dumneavoastră privind comunitatea constănțeană, de la orașe, comune și sate va stabili standerdele vieții pentru o perioadă de timp.

Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „EQUITAS” Constanța este o persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, non-profit, independentă și neguvernamentală, autonomă din punct de vedere structural, funcțional și economic.

Ne-am constituit în vederea creşterii calităţii actului psiho-medico-social, a promovării cercetării clinice, fundamentale, translaţionale, experimentală şi aplicativă în domeniul dependențelor, precum și promovării unor comportamente pro-sociale în cadrul membrilor comunității, de solidaritate și într-ajutorare pentru creșterea calității vieții persoanelor și familiilor aflate în dificultate, indiferent de vârstă, gen, religie, etnie, categorie socială.

Dorim, prin ceea ce facem, să facilităm accesul la servicii sociale, psihologice, educaționale, medicale și culturale, pentru toți cei care au nevoie, din comnitatea noastră.

Pot fi oferite, în principal, activități care să aibă un impact pozitiv major asupra celor care ne cer ajutorul:

  • Servicii de prevenire a adicțiilor (droguri, jocuri de noroc, pornografie, etc.):

– Evaluarea, analiza, diagnoza situațiilor problematice cauzate de traficul/consumul de droguri și jocurile de noroc;

– Consiliere pentru identificarea celor mai eficiente soluții de intervenție preventivă;

– Informarea, conștientizarea, educarea copiilor, adolescenților și tinerilor;

– Informarea, conștientizarea, educarea adulților implicați în procesul educativ;

– Conceperea, implementarea și managementul proiectelor de prevenire a adicților.

  • Servicii de informare pentru specialiștii cu atribuții în domeniul adicțiilor.
  • Activitățiti de voluntariat adresate elevilor, studenților și persoanelor interesate în derularea de activitati în domeniul prevenirii și tratării adicțiilor
  • Activități în sfera academică
  • Activități de practică în sfera adicțiilor adresate elevilor si studenților
  • Activitați de tip identificare, atragere si motivare a persoanelor consumatoare de droguri, dar și cu alte dependențe către serviciile de tartare și recuperare
  • Servicii de tratare și recuperare a persoanelor cu dependențe

Doamnelor și domnilor,

Apreciem, având în vedere creșterea fulminantă a fenomenului în problemetica dependențelor de orice fel, că dumneavoastră reprezentați vectorul principal în ceea ce reprezintă schimbarea de viziune în politicile generale de însănătoșire a societății.

De aceea, vă rugăm să includeți, cu prioritate, pe agenda viitoarelor dumneavoastră mandate, problemele legate de prevenirii adicțiilor (alcool, droguri și jocuri de noroc), precum și tratarea persoanelor dependente de aceste substanțe și comportamente nocive.

De ce ne adresăm dumneavoastră?

În actualul context social, la nivel planetar, european, național și în județul Constanța problema drogurilor continuă să reprezinte o provocare cu implicații grave pentru domeniul sănătății și cel social, în special prin încălcărilor frecvente de lege. Evoluțiile ultimilor ani arată  schimbări ale tiparelor de consum, diversificarea noilor substanțe cu proprietăți psihoactive, consumul de solvenți (protoxidul de azot), dar și diverse cocktail-uri de medicamente luate fără rețetă în combinație cu alcool. Toate acestea generează îngrijorări ale specialiștilor din domeniul antidrog, dar și ale comunității.

Procesul de globalizare, caracterizat de mișcarea liberă a persoanelor și bunurilor, dezvoltarea noilor tehnologii informatice precum și mondializarea crimei organizate au determinat provocări noi în răspândirea acestui fenomen. Județul Constanța nu face excepție, mai ales datorită poziției geografice (frontieră maritimă europeană, cu importante porturi).

De asemenea, în perioada sezonului estival, se evidențiază prevalențe crescute ale consumului de substanțe psihoactive (canabis, substanțe psihoactive stimulante și substanțe noi psiho-active), mai ales în rândul adolescenților și tinerilor.

Dorim, alături de dumneavoastră și de autoritățile responsabile ale statului, să adaptăm continuu  măsurile  locale la noile tendințe ale consumului de droguri, la condițiile sociale și economice, la ceea ce reprezintă realitatea concretă.

Strategia UE în domeniul drogurilor 2021-2025 precizează faptul că pentru a avea cât mai mult succes în reducerea riscurilor și a efectelor nocive asociate consumului de droguri, sunt esențiale promovarea și încurajarea participării active a societății civile, inclusiv a organizațiilor neguvernamentale, a adolescenților și tinerilor, a beneficiarilor serviciilor legate de tratarea dependenței de droguri, a comunității științifice și a altor experți la elaborarea și implementarea politicilor în materie de droguri.

De asemenea, este imperativ să se asigure un nivel adecvat de resurse tuturor serviciilor destinate persoanelor care consumă droguri, la nivel local, regional și național.

Conform datelor rezultate din studiile derulate de Agenția Națională Antidrog, cele mai mari rate de consum se observă în rândul populației tinere (15-34 ani). Diferențele de tendință în ceea ce privește consumul oricărui drog ilicit, înregistrate în rândul populației generale, respectiv al populației tinere, pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanțe psihoactive atât în rândul populației generale, cât și al celei tinere, dar și prin evoluția consumului de canabis, care își continuă evoluția ascendentă.

Consumul de stimulanți a fost pus în evidență de rezultatele Studiului privind analiza drogurilor în apele uzuale la nivelul mun. București. Pentru cocaină și MDMA, acestea au indicat pentru populația de referință un model de consum de tip recreațional, înregistrându-se medii ale consumului din timpul weekend-ului mai mari față de cele din cursul săptămânii.

În ceea ce privește populația școlară, Studiul ESPAD derulat la nivel național de Agenția Națională Antidrog demonstrează că 1 din 10 elevi de 16 ani a consumat un drog ilicit cel puțin o dată până la această vârstă, pe primele locuri situându-se canabisul, urmat de noile substanțe psihoactive.

Categoriile de droguri pentru care s-a solicitat asistență la nivel regiunii de Sud-Est în anul 2022 este dominat de canabis, urmat de noile substanțe psihoactive și stimulanți.

Singurul studiu realizat și dat publicității în anul 2017 de Agenția Națională Antidrog, la nivelul jud. Constanța, privind prevalența consumului de tutun, alcool și droguri în rândul populației școlare de nivel liceal și profesional a relevat următoarele aspecte:

–  47% din respondenți au fumat cel puțin o dată până la această vârstă;

– 91% din respondenți au consumat alcool cel puțin o dată până la această vârstă. Dintre aceștia 41% au consumat alcool cu inducerea stării de ebrietate;

– 8% din respondenți au consumat droguri cel puțin o dată până la această vârstă.

În ceea ce privește activitățile privind jocurile de noroc (atât legale cât și ilegale) acestea s-au dezvoltat din ce în ce mai mult în România după anul 1989.

Îndiferent de situația econimiei de-a lungul timpului, aceste activități și-au majorat constant veniturile. Apar, într-adevăr, încasări mai mari din taxe și impozite la bugetul de stat, dar aspectele negative sunt dezastruoase, creând multe probleme sociale, de la dependența problematică a jucătorilor, cu impact devastator în raport cu familia, până la sinucideri sau infracționalitate asociată.

O statistică a activităților jocurilor de noroc cât mai detaliată se impune a fi realizată în perioada imediat următoare având în vedere faptul că până în prezent nu sunt realizate studii în acest sens.

Relevant este faptul că cererile pentru tratament de adicție de jocuri de noroc au crescut exponențial în ultimi ani.

Doamnelor și Domnilor Candidați,

Vă rugăm să analizați și să decideți cu privire la orientarea acțiunilor dumneavostră politice, cu impact direct asupra cetățenilor și fenomenelor sociale, către următoarele propuneri de interes imediat pentru societatea constănțeană:

1)   Inființarea funcției de Primar de Noapte, reprezentată de o echipă mixtă desemnată de primarii aleși, formată din decidenți ai autorității locale și personae de o ireproșabilă probitate morală din societatea civilă, care să supraveghezel viața de noapte a orașelor și comunelor, sesizând orice fel de abatere de la normele comportamentale, comunitatea devenind astfel mai sigură;

2) Înființarea unei secții clinice de psihiatrie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța;

3) Înființarea unei secții de dezintoxicare în cadrul Secției Clinice de Psihiatrie Palazu Mare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța;

4) Asigurarea implementării programelor de menținere cu Metadonă, și Naloxonă pentru dependenții de heroină, precum și a programului de menținere cu Naltrexonă pentru dependenții de alcool, în cadrul Secției Clinice de Psihiatrie Palazu Mare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Obiectivele acestor programe sunt de diminuare a gradului de risc pentru dependenți și pentru ceilalți (agresivitate fizică și verbală), creșterea motivației, prevenirea recăderilor, creșterea ratei de menținere în tratament și nu în ultimul rând ameliorarea stării de sănătate;

5) Efectuarea unui Studiu privind prevalența consumului de tutun, alcool și droguri realizat cu sprijinul Agenției Naționale Antidrog și a unui Studiu privind prevalența jocurilor de noroc realizat cu sprijinul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în populația generală a județului Constanța. Aceste studii sunt necesare în vederea realizării unei diagnoze privind fenomenul drogurilor și al jocurilor de noroc pe raza județului Constanța;

6Crearea de oportunități de derulare/practicare a activităților sportive (dotarea parcurilor cu aparate pentru sport, amenajarea plajelor pentru practicarea activităților sportive (beach volei, fotbal pe plajă, etc.), deschiderea terenurilor de sport ale unităților de învățământ pentru populația generală (în afara orelor de școală). Atragerea de competiții sportive naționale și internaționale pe litoral, în special în perioada sezonului estival;

7) Modernizarea infrastructurii sportive a orașelor (terenuri de sport, săli de sport, bazine de înot);

8) Dezvoltarea de programe și proiecte pentru practicarea sportului de masă;

9) Diversificarea formelor de distractie pe timp de noapte utilizând forme de artă și cultură urbană nocturnă;

10) Sprijinirea societății civile în ceea ce privește creșterea intervențiilor preventive în domeniul adicțiilor, cu accent pe anticiparea tendințelor și, implicit a dezvoltării politicilor și măsurilor adecvate și necesare;

11) Amenajarea de parcări (500 locuri) la intrarea în stațiunea Costinești și loc. Vama-Veche care să decongestioneze trotuarele și partea carosabilă, prevenind astfel producerea de evenimente rutiere;

12) Asigurarea unei alei pietonale între localitățile 2 Mai și Vama-Veche pentru deplasarea turistilor în siguranță și prevenirea evenimentelor rutiere.

Suntem convinși că disponibilitatea dumneavoastră de a vă apleca către problemele comunității constănțene este una reală și nutrim speranța că, începând cu data de 09 iunie 2024, veți fi vârful de lance al unor programe care vor schimba vizibil viața noastră, a tuturor.

Vă asigurăm că Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „Equitas” Constanța vă va acorda un sprijin permanent în tot ceea ce veți face pentru binele oamenilor și va deveni cel mai important partener al dumneavoastră, pe linia prevenirii și tratării adicțiilor.

Vă urăm mult succes tuturor!Ț

Cu aleasă considerație,

Marius Cristian OPRIȘAN

Președintele Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „EQUITAS” Constanța




Vlad Pascu spune că e bolnav și ar vrea să se trateze acasă: „Mi s-a creionat un caracter care nu mă reprezintă”

Vlad Pascu

În fața judecătorului Carmen Claudia Berevoescu, Vlad Pascu și-a susținut cauza: a solicitat înlocuirea măsurii arestului cu arestul la domiciliu.

„Regret, fapta în sine, dar, din păcate nu mai pot face nimic ca acest accident teribil să dispară. Îmi pare rău că nu am putut să le cer iertare părinților victimelor, pentru că am interdicție să vorbesc cu părțile vătămate din dosar.

Orice am încercat să transmit, s-a interpretat.

Mi s-a creionat un caracter care, din punctul meu de vedere, nu mă reprezintă.

Cu două zile înaintea accidentului m-am întors din Olanda, la Constanța, cu tatăl meu, pentru a merge la stomatolog. Un grup de prieteni au aflat că am venit și m-au invitat la Vama Veche, unde erau cazați, la o zi de naștere.

Sincer, de acolo trebuia să mă opresc, să nu plec mai departe, dar, acolo la cazare nu au mai avut loc unde să mă țină și pe mine. Erau multe persoane. Eu m-am crezut capabil să ajung la Constanța, unde eram cazat.

Nu am luat în considerare că un astfel de drum, pe care îl cunoșteam oarecum, poate să fie atât de aglomerat la acea oră.

Îmi stiu îndatoririle față de măsura preventivă, promit că le voi îndeplini.

Mama mea a făcut o serie de cereri la ANA, Agenția Națională Antidrog, dar, pentru că nu sunt condamnat, psihologul nu a putut veni la mine.

Am probleme de sănătate, am un singur rinichi funcțional. De trei luni de zile aștept un răspuns pentru tratamente.

Prin punerea mea, pentru câteva luni de zile, în arest la domiciliu, aș putea să îmi văd de sănătate”.

Ulterior, magistratul de la Mangalia a decis:

Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpatul Pascu Matei Vlad, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

Cu drept la contestaţie pentru inculpat și pentru procuror, în termen de 48 de ore de la comunicarea prezentei. Pronunţată astăzi, 31.05.2024.

Sentința nu este definitivă și, cu sigurnață, va fi atacată de avocații lui Pascu.




ATENȚIE! A fost sistată furnizarea apei potabile în cartierul Medeea din municipiul Constanța

RAJA - opriri apă

Ca urmare a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Medeea cu Cumpenei, din municipiul Constanța, echipele RAJA sunte nevoite să sisteze furnizarea apei potabile astăzi – 31 mai 2024, în intervalul orar 07.30 – 13.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Medeea, precum și cei arondați punctelor termice din zonă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




A doua VICTORIE a lui Paul Foleanu: „Azi-noapte Poliţia Naţională a făcut dreptate: a îndepărtat afişele amplasate ilegal de către Radu Cristian în staţiile de autobuz”

Paul Foleanu

Deşi, luni, 20 mai Biroul Electoral Judeţean Constanţa a admis contestaţia formulată de către candidatul PSD Mangalia, Paul Foleanu. Acesta solicitase să se constate că afişele amplasate în toate staţiile de autobuz din oraş au fost amplasate ilegal, întrucât poartă sigla candidatului PNL. Primăria, care era obligată să le înlăture de îndată, nu s-a conformat.

„Am aşteptat ca Primăria să respecte decizia BEJ şi să scoată, de îndată, afişele din staţii, numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Primarul a trimis câţiva oameni cărora le-a cerut să dezlipească numai un afiş din cele două aflate în fiecare staţie, continuînd, deci, să desfăşoare o campanie ilegală. Din această cauză, am făcut plângere penală la Poliţia Mangalia care, noaptea trecută, a îndepărtat afişele din toate staţiile.

Mulţumesc, Poliţiei Naţionale Mangalia care a respectat legea şi care a dispus punerea în aplicare de urgenţă a deciziei BEJ Constanţa!”, a declarat candidatul PSD Mangalia, Paul Foleanu.

Comandat de Partidul Social Democrat, filiala Constanța

Executat de SC News Edit Media SRL, portal www.editiadesud.ro

CMF 21240002




O femeie a fost prinsă cu un cuțit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Cutitara

Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton amenințător, așa că a legitimat-o și i-a inspectat bagajele, găsind în sacoșa femeii un cuțit de peste 30 cm lungime.

Femeia a afirmat în fața jandarmului că a venit astfel înarmată ca ”să o sperie” pe o grefieră care lucra la Curtea de Apel și cu care avea un conflict de natură personală.

Ca urmare a celor constatate, jandarmul din postul de pază a solicitat sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Echipajul de intervenţie din cadrul jandarmeriei a ajuns rapid la faţa locului iar jandarmii au reținut-o pe femeie și au însoțit-o la sediul jandarmeriei. Ulterior, după întocmirea documentelor de constatare a infracțiunii, aceasta a fost predată lucrătorilor de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile articolului 372 din Codul Penal, aliniatul 3, ” Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”.




Vama Veche: Tiny House Festival, cel mai mare eveniment de travel și living în natură din Europa de Est, va fi organizat în sudul litoralului

Casuță

Tiny House Festival, cel mai mare eveniment de travel și living în natură din Europa de Est, revine cu o ediție spectaculoasă în sudul litoralului. Evenimentul are loc în perioada 22-30 iunie, la Vama Veche.

În perioada 22-30 iunie, festivalul va transforma Vama Veche într-un paradis al inovației și sustenabilității în domeniul caselor de vacanță, aducând împreună aproximativ 20.000 de vizitatori dornici să descopere cele mai noi soluții pentru locuințe alternative.

Organizatorii anunță că vor fi expuse 40 de unități de cazare inovatoare, de tipul case modulare și extensibile de două sau chiar de trei ori dimensiunea inițială, domuri sau corturi de glamping,ce vor putea fi văzute și chiar închiriate, toată vara, la Vama Veche.

După încheierea festivalului, unitățile de cazare vor rămâne în Vama Veche pe tot parcursul verii. Tiny houses și corturi de glamping vor putea fi închiriate, permițând oaspeților să se bucure de o vacanță memorabilă la malul mării și să testeze soluțiile inovatoare prezentate la festival.

Vor putea fi admirate case echipate cu panouri solare ce asigură independența și eficiența energetică, până la ciubere, jacuzi, piscine, saune și soluții integrate pentru business-uri de profil, evenimentul răspunde integrat tuturor nevoilor oaspeților sau antreprenorilor.

„Tiny House Festival nu este doar un eveniment, ci o mișcare în creștere care reflectă tendințele actuale ale pieței de locuințe modulare și alternative.

Succesul înregistrat la prima ediție de anul trecut, la Râșnov, unde ne-au vizitat peste 14.000 de participanți, ne-a demonstrat că există un interes enorm pentru aceste soluții inovatoare si complementare turismului convențional”, au declarat Tudor și Anda Maxim, fondatori Tiny House Festival.

Bilete pot fi achiziționate pe https://tinyfestival.house/get-your-tickets/. Primele 500 de bilete sunt gratuite, ulterior, prețul acestora ajungând la 30 de lei în avans și 50 de lei la intrare.

Case de vacanță de la 6.900 Euro la Tiny House Festival

 

Tiny House Festival 2024 va prezenta unele dintre cele mai accesibile, complete și inovatoare soluții de locuire alternativă din Europa. Unitățile de cazare sunt construite la o calitate superioară, folosind materiale durabile, ecologice și respectând normele stricte în construcții. Aceste case modulare și extensibile, care se pot mări de două sau trei ori dimensiunea inițială, oferă flexibilitate și confort remarcabile.

Fiecare unitate vine complet echipată, având una, două sau chiar trei camere, bucătărie, zonă de living și baie. Prețurile pentru aceste case inovatoare încep de la doar 6.900 de euro + TVA, făcându-le extrem de accesibile pentru oricine dorește să investească într-o locuință de vacanță sustenabilă și modernă.

Programul de vară va include concerte electrizante și petreceri tematice cu DJ, iar atmosfera va fi îmbogățită de concerte de saxofon și spectacole live de jazz. Mai mult, cei mici se vor bucura de un loc de joacă generoas și vor avea parte de activități dedicate, precum ateliere de pictat sau spectacole de teatru pentru copii.

Așadar, Tiny House Festival 2024 promite să fie o experiență de neuitat, care combină inovația, accesibilitatea și aventura într-un cadru natural deosebit.

Participanții au ocazia de a explora cele mai noi tendințe în locuințele alternative și de a se bucura de o vacanță de vis la malul mării!




ATENȚIE! Sâmbătă are loc la Mangalia prima campanie de dezinsecție din acest an

avion dezinsectie

Primăria municipiului Mangalia demarează începând de sâmbătă, 1 iunie, în intervalul orar 06:00 – 11:00, o nouă campanie de combatere aviochimică a dăunătorilor și insectelor de pe raza orașului și stațiunilor aferente.

Un avion utilitar va împrăştia substanțele insecticide avizate de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti, în zonele verzi, bălţile şi lacurile de pe teritoriul Mangaliei și stațiuni.

Cu această ocazie, reprezentanţii Primăriei înştiinţează apicultorii şi sericicultorii din localitate şi staţiuni să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţele distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile (ploaie, vânt puternic, etc.) acţiunea se va amâna şi se va desfăşura la o dată ulterioară care va fi comunicată în timp util.




(FOTO) Prima ediție a evenimentului ”Șah la malul mării”, ce a avut loc la Venus, a fost un real succes. Iată care sunt câștigătorii concursului

WhatsApp Image 2024-05-29 at 12.27.36_97b825ef

Școala Gimnazială Nr.1 Contraamiral Petrică Stoica din Pecineaga în parteneriat cu Primăria Pecineaga a organizat duminică, 26 mai 2024, ediția I a concursului local de șah intitulat ”Șah la malul mării” pe plaja din Venus.

La eveniment au participat 22 de echipe din zonă, 12 învățământ primar și 10 învățământ gimnazial (elevi nelegitimați).

Concursul local de șah editia 1 s-a desfășurat sub inițiativa Școlii Gimnaziale nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga prin director prof. dr. Loredana Eugenia Dima si prof. de Educatie fizică și Sport Daniel Eșanu. Evenimentul a avut loc pe plaja Perla Venusului.

„Elevii unității noastre nu fac șah decât în pauze și în timpul liber, dar se pare ca acest sport intră, ușor-ușor în sufletul lor. Deasemenea elevii noștri au obținut la Magia șahului din Constanța locul al IV-lea la gimnaziu.

Concursul de duminică a fost unul dinamic și un real succes. La premierea evenimentului a participat și primarul Niculae Stan, fondurile necesare desfășurării concursului fiind susținute de Primăria Pecineaga”, ne-a declarat directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Contraamiral Petrică Stoica din Pecineaga, prof. dr. Loredana Eugenia Dima.

Au mai fost prezenți la eveniment președintele Asociației Județene de Șah Claudiu Iordache, arbitrul Andrei Furcă.

Din partea Federației Mondiale de Șah Școlar au fost oferite manuale de studiu anul 1 si anul 2 pentru fiecare echipă ocupantă până la locul al IV-lea.

Iată și unitățile câștigătoare:

Nivel primar

Locul I: Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia

Locul II:Liceul Teoretic Callatis Mangalia

Locul III: Școala Gimnazială 2 Mai

Locul IV: Școala Gimnazială Gala Galaction Mangalia

Locul V: Școala Gimnazială nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga

La nivel gimnazial:

Locul I: Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia

Locul al II-lea: Liceul Teoretic Ovidius

Locul al III-lea: Școala Gimnazială nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga

Locul al IV-lea: Liceul Tehnologic Topraisar

Locul al V-lea: Liceul Teoretic Callatis Mangalia

 

 

Pe aceeași temă:

Spectacol pe plaja din Venus, oferit în această duminică de micii șahiști ai Școlii Gimnaziale Nr.1 din Pecineaga




Medicul pediatru Atena Teodorescu s-a stins din viață. „A fost un OM de mare omenie și un medic cum rar întâlnim!”

Atena Teodorescu1

Medicul pediatru Atena Teodorescu, prin mâinile căruia au trecut zeci de mii de copii din Mangalia, a plecat la Ceruri, în această dimineață.

De-a lungul unei cariere de zeci de ani de activitate în Policlinica Mangalia, dr. Atena Teodorescu a îngrijit zeci de mii de micuți.

Anunțul dispariției sale a fost făcut de o localnică din Mangalia:

„Încă un număr ștergem de azi din agenda telefonului: doamna doctor Atena Teodorescu a plecat dintre noi; un OM de mare omenie și un medic cum rar întâlnim!

Am să țin minte cum ne sfătuia să creștem copiii : „un copil de bătătură/ ia de jos și bagă-n gură„.

Dumnezeu să o odihnească! Condoleanțe familiei!”




Cristian Radu are sabia deasupra capului. Începerea judecății în dosarul de corupție ce-l vizează este iminentă

Cristian radu

Astăzi, judecătorii Curții de Apel Constanța au amânat pentru data de 13 iunie pronunțarea cu privire la excepția pe care a invocat o în aceasta etapa procesuală.

Reamintim faptul că din august 2023 până în prezent, primarul Cristian Radu, care are calitate de inculpat pentru săvârșirea a 95 de fapte/acte materiale, cu un prejudiciu adus bugetului local de peste 3 milioane de euro, a tergiversat dosarul, invocând diverse motive de amânare a cauzei.

La ultimul termen, Cristia Radu, prin avocat, a invocat excepția necompetentei materiale și funcționale a procurorului care a realizat urmărirea penală, reclamând faptul că acesta nu ar avea vechimea de 6 ani prevăzută de lege.

Drept urmare, primarul, într-o încercare disperata, de a mai lungi dosarul, a solicitat anularea tuturor actelor de urmărire penala și reluarea de la zero a cercetărilor.

Surse judiciare ne-au declarat faptul că amânarea pronunțării la data de 13 iunie cu privire la excepția invocata de către primar nu se traduce decât prin soluția respingerii acesteia.

Consecința respingerii excepției?

Dispunerea de către președintele completului a începerii judecații.

Și cum prejudiciul produs este mare, șansele că primarul să scape fară condamnare sunt extrem de reduse spre inexistente.

Ce înseamnă acest lucru? Că indiferent de rezultatul alegerilor, Cristian Radu în cazul unei condamnări, nu vă mai putea continua mandatul, asta dacă ar și câștiga pe 9 iunie.

Sursa foto: Facebook

Pe aceeași temă:

Primar bogat, primar „sărac”. Cum s-au transformat declarațiile de avere ale primarului Radu în ultimii trei ani

Acuzat de DNA de fapte de corupție, primarul Cristian Radu a cerut anularea actelor procurorului. A motivat că acesta nu are… vechimea necesară în funcție!




Atenție, a fost sistată furnizarea apei potabile pe bd. Mamaia și zona Faleză Nord!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția str. Turda cu bd. Mamaia din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 29 mai 2024, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. Mamaia, tronsonul delimitat de str. Bogdan Vodă și Zona Pescărie, cu străzile adiacente și abonații din cartierul Faleză Nord, cu punctele termice din zonă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.