Au fost prinși pe Autostrada A4 doi hoți care au dat o spargere la o benzinărie din Hârșova

Urmărire poliție

Ieri, 19 martie 2025, în jurul orei 14.25, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o stație de alimentare cu carburant din orașul Hârșova.

Ulterior, persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism.

Polițiștii au depistat vehiculul în cauză în orașul Ovidiu, la intersecția dintre Autostrada A4 și D.N. 2A.

În autoturism se aflau doi bărbați, șoferul și un pasager.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite bunurile ce ar fi fost sustrase.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.




RAZII la Mangalia: A plouat cu sancțiuni contravenționale

Poliție, razii

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.

Acțiunea s-a desfășurat pe D.N. 39, unde au fost amplasate aparate radar.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 65 de persoane și au fost verificate 62 de vehicule.

Pentru a preveni accidentele rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice, 21 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, 26 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, iar celelalte pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 18.000 de lei.




Alertă la Mangalia! Un autoturism a fost VANDALIZAT. Polițiștii îi caută pe autori

Politia

Un autoturism parcat în municipiul Mangalia a fost vandalizat în cursul zilei de marți.

IPJ Constanța a transmis despre acest caz:

„La data de 18 martie .a.c, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați de un bărbat, de 23 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi aruncat mai multe produse alimentare pe autoturismul său, provocând distrugeri parbrizului și caroseriei.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Polițiștii desfășoară cercetări pentru identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei și luarea măsurilor legale ce se impun”.




Lucrări de conectare a noii conducte magistrale în municipiul Constanța: Se oprește apa timp de 30 de ore în mai multe zone

RAJA municipiul Constanța

RAJA S.A. va executa, în perioada 26-27 martie 2025, lucrări de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a noilor rețele din municipiul Constanța. Investițiile sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducţiune şi magistrale, staţii de pompare apă uzată SP E20 şi refulări aferente, în Municipiul Constanţa”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Aceste intervenții vizează conectarea unei noi magistrale cu diametrul de 800 mm, care înlocuiește actuala conductă, aflată în exploatare de peste 60 de ani și care a înregistrat numeroase avarii. Din cauza stării avansate de uzură, exista riscul ca, mai ales în sezonul estival, consumul crescut de apă să conducă la cedarea acesteia, afectând alimentarea utilizatorilor deserviți pe o perioadă nedeterminată de timp. Noua conductă este proiectată să asigure o distribuție eficientă și să susțină dezvoltarea urbană a zonelor deservite.

Lucrările de conectare vor fi realizate în nouă puncte de lucru, cele mai complexe fiind la intersecțiile străzilor Dionisie cel Mic cu Steagului, Baba Novac cu bd. Aurel Vlaicu și Soveja cu Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Pentru execuția acestor lucrări, furnizarea apei va fi întreruptă timp de 30 de ore, începând din noaptea de marți spre miercuri, 26 martie 2025, ora 00:00, până joi, 27 martie 2025, ora 06:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Baba Novac;
  • Compozitori – Energia;
  • Badea Cârțan;
  • Inel I;
  • Casa de Cultură;
  • Zona Comercială Nord-Vest;
  • Bd. Alexandru Lăpușneanu (între bd. Tomis și str. Nicolae Iorga), inclusiv punctele termice: PT57, PT100, PT115, PT124;
  • Bd. Tomis (partea stângă, între bd. Alexandru Lăpușneanu și str. Petru Vulcan), inclusiv punctele termice: PT102, PT104;
  • Zona Brotăcei, delimitată de străzile Adamclisi – Suceava – Al. Lăpușneanu – Soveja – Adamclisi, inclusiv punctele termice: PT120, PT121, PT122, PT123, PT138.

Vor avea presiuni scăzute consumatorii din următoarele zone:

  • Inel II;
  • Str. Poporului (între bd. Tomis și str. Mihai Viteazu), inclusiv străzile adiacente: Talazului, Eremia Movilă, Salcâmilor, B.P. Hașdeu, Năvalnicului;
  • Zona Piața Tomis 3;
  • Zona Tic-Tac – Cireșica.

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, diametrul acestora, precum și de debitul de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zonele afectate poate varia între 6 și 10 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

Având în vedere perioada mare de timp, dar și lungimea și diametrul rețelei pe care se fac intervențiile, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții.




USR Mangalia: „Cristian Radu împroașcă cu noroi asupra inițiativelor pe care le avem”

Ședință CL Mangalia

USR Mangalia îi răspunde primarului orașului, după ce acesta a publicat un comunicat al PNL Mangalia: „Cristian Radu împroașcă cu noroi asupra inițiativelor pe care le avem”.

Iar s-a supărat domnul primar al Mangaliei! Pentru că reușim să aducem un echilibru în Consiliul Local Mangalia și pentru că, în ciuda opoziției sale, aprobăm proiecte pentru cetățenii orașului, precum și pentru agenții economici, Cristian Radu împroașcă cu noroi asupra inițiativelor pe care le avem.

📍Am aprobat, astăzi, în ședință a Consiliului Local, un proiect prin care am decis să montăm, pe toate mașinile primăriei, ale spitalului, Goldtermului și tuturor instituțiilor ce depind de primărie, echipament GPS. Vom putea, astfel, să monitorizăm “plimbările” din banii publici ale tuturor funcționarilor care profită de mașinile instituției, în timpul liber, și nu numai.

📍Am revocat, tot azi, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților economice din Mangalia. Regulament pe care noi, consilierii USR l-am numit REGULAMENTUL ȘPĂGILOR, pentru că acesta era așa conceput, încât a fost foarte ușor ca un director din primărie precum Doru Colgiu să poată solicita de la fiecare agent economic șpăgi anuale de 15.000 de euro.

Pentru cei care nu au auzit de Doru Colgiu, acesta este un prieten foarte apropiat al primarului Cristian Radu și director al firmei de termoficare a Mangaliei, în prezent judecat pentru luare de mită.

📍Ce l-a supărat atît de rău pe Radu Cristian, care și așa pare extrem de nervos în ultima vreme? Faptul că am aprobat prelungirea, cu DOAR doi ani, a unor contracte de concesiune.

Spune Radu Cristian că acele concesiuni sunt pe cordonul Saturn-Venus, acolo unde ar exista un proiect măreț din bani europeni.

Îi reamintesc primarului că și Aleea Teilor și Parcul Evergreen au fost TRÂMBIȚATE ca fiind realizate din fonduri europene, dar că primăria condusă de Cristian Radu le-a pierdut, pe ambele, iar noi și copiii noștri vom plăti din banii noștri această greșeală.

Domnule primar:

📌Dacă ar fi să vă credem pe cuvânt și chiar există un astfel de viitor proiect pentru cordonul Saturn-Venus stați liniștit!

  1. Cele trei concesiuni s-au prelungit, azi, pe o perioadă de numai doi ani, la propunerea noastră, a consilierilor USR și nu pe 12 ani, așa cum era prevăzut în draftul de proiect.
  2. Uimiți-ne și pe noi, consilierii locali: prezentați-ne proiectul, public, nu doar din veninul tastaturii pe care scrieți de existența acestui proiect.
  3. Potrivit legii, dacă un proiect european de anvergură este dezvoltat într-o anumită zonă, terenurile sunt eliberate imediat, iar concesiunile anulate. Deci, nu văd de ce trebuie să vă impacientați așa de tare.
  4. Cei care au acele terenuri în concesiune sunt oameni ai Mangaliei, nu investitori venetici de oraș. Dacă nu le-am fi prelungit concesiunile, ar fi însemnat că dorim răul unor concitadini ai noștri.
  5. Nu în ultimul rînd, mă gândesc și la ce a declarat colegul meu consilier și viceprimar, Paul Foleanu, în cadrul ședinței de azi. Și anume că Doru Colgiu ar fi declarat, în interceptările făcute de procurori că ar exista un interes al “șefului” său chiar pe cordonul Saturn Venus, acolo unde acesta ar fi vrut să aducă niște investitori de la București, care să ia, la licitație, chiar cele trei terenuri care, azi, au strârnit mânia dumneavoastră, domnule primar Cristian Radu.

În rest, vizavi de buna credință a consilierilor USR, nu dumneavoastră sunteți cel mai potrivit să vă faceți griji, căci nu noi suntem cei „interesați” de business-uri, ci unii care sunt trimiși în judecată pentru corupție.




Plimbările lui Klaus Iohannis ca președinte: 193 de zboruri, 23 de milioane de euro

iohanis3

Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate documentele care arată sumele uriașe cheltuite de fostul președinte Klaus Iohannis pe deplasările externe.

Din 2015, de când a ajuns la Cotroceni, și până în 2025, când a părăsit funcția, Iohannis a zburat de 193 de ori în calitate de șef de stat. Pentru toate aceste zboruri s-au cheltuit 22,8 milioane de euro.

193 de zboruri, 113 milioane de euro

  • 2015 – 25 vizite externe. Cost: 6,6 milioane lei
  • 2016 – 20 de vizite externe. Cost: 5,1 milioane lei
  • 2017 – 16 vizite externe. Cost: 5,6 milioane lei
  • 2018 – 17 vizite externe. Cost:4,9 milioane lei
  • 2019 – 21 de vizite. Cost: 9,3 milioane lei
  • 2020 – 9 vizite. Cost: 3,1 milioane lei
  • 2021 – 16 vizite. Cost: 7 milioane lei
  • 2022 – 20 de vizite. Cost: 13,7 milioane lei
  • 2023 – 26 de vizite. Cost: 36.4 milioane lei
  • 2024 – 22 de vizite. Cost: 20,8 milioane lei
  • 2025 – 1 vizită. Cost: 685.125 lei

Cele mai scumpe deplasări ale lui Iohannis

Potrivit documentului obținut de Antena 3 CNN, cele mai costisitoare deplasări au fost în 2023, în Brazilia, Chile și Argentina (7,5 milioane de lei) și în Japonia și Singapore (7 milioane de lei).

Așadar, doar două deplasări ajung la 3 milioane de euro. În total sunt 11,5 milioane de euro cheltuite în doi ani de președintele Klaus Iohannis.

Nici vizita în Kenya și Zanzibar nu a fost una cu costuri reduse. A durat 12 zile, de pe 1 noiembrie și până pe 24 noiembrie 2023, și a costat nu mai puțin de 3,5 milioane de lei.

De asemenea, în ultimii doi ani de mandat, Iohannis a zburat în Statele Unite de patru ori. Pentru aceste patru deplasări, s-au cheltuit 9,1 milioane de lei.

244.000 de lei pentru o vizită de o zi în Bulgaria

În schimb, cea mai „ieftină” vizită din turneul lui Iohannis a fost în 2023 în Bulgaria. Pentru deplasarea în țara vecină, Administrația Prezindețianță a cheltuit 244,035 lei.




(VIDEO) Consilierii s-au săturat să fie ținuți pe la uși. Sala de ședințe are, de azi, un program de funcționare propriu. Ce alte proiecte au fost aprobate

Ședință CL Mangalia

Consilierii locali au aprobat, astăzi, mai multe proiecte de hotărâre, în cadrul unei ședințe extraordinare, ce a avut loc la Clubul Nautic din Portul Mangalia.

Ambarcațiunea Heracleea și mașinile primăriei vor fi monitorizate prin GPS

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a figurat un proiect privind montarea de GPS-uri pe mașinile primăriei și instituțiilor subordonate Consiliului Local Mangalia – printre care și Spitalul Mangalia – și societățile comerciale la care acesta este acționar.

Tot pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în Mangalia, votat de cei 11 aleși PSD, USR și AUR.

Premieră națională: Sala Consiliului Local are un program de funcționare propriu!

Pentru că s-au săturat să își țină ședințele pe holurile primăriei sau prin alte locații, consilierii locali au propus un „program de funcționare al sălii Consiliului Local, ce a fost aprobat cu 11 voturi „pentru”.

Potrivit acestui HCL, sala de consiliu va putea fi folosită de aleși locali (și nu ținută sub cheie, așa cum se întâmplă acum), în timpul ședințelor de comisii, ședințelor Consiliului Local Mangalia, dar și pentru audiențele cu cetățenii.

Alte două proiecte inițiate de grupul de aleși locali PSD, AUR și USR fac referire la revocarea a două hotărâri de consiliu: prima, nr. 58/2018 privind mandatarea primarului Municipiului Mangalia să semneze actele juridice pentru bunurile imobile ce fac parte din domeniul public sau privat al UAT Mangalia sau se află în administrarea autorității administrației publice locale, a doua, nr. 28/2012, privind încheierea unor contracte de asistență juridică în vederea consilierii, asistării sau reprezentării în fața autorităților sau a instanțelor de judecată.




Horia Constantinescu a demisionat din PSD Constanța

Horia Constantinescu

Horia Constantinescu, președintele CJPC Constanța, a demisionat din PSD.

Horia Constantinescu a postat, pe pagina sa  de socializare, motivele care au dus la demisia din partid:

„Am “demisionat” din PSD.

Nu am mai avut niciun dialog cu nimeni din conducerea partidului. De ce? Pentru că am deranjat.

“Nu așa…”

Dinozaurii nu trebuie tulburați din somnul lor istoric.

Dl Buzatu voia să fiu schimbat pentru că verificam activitatea “protejatului” de la comisariatul de acolo și nu trebuia.

Cei de la Constanța s-au supărat că le-am verificat afacerile și CULMEA s-au aplicat sancțiuni.

Și alte supărări de genul: “Vine la mine în județ (de subliniat LA MINE) și nu îmi cere voie.

Aici au apărut fricțiunile.

Nu generalizez. Am colaborat minunat și cu cei care “mi-au ținut spatele”.

Astăzi, mă declar învins de ipocrizie, de fățărnicie, de slugărnicie și tot ceea ce a devenit cel mai important segment al politicii “de partid”.

Pare că ne-am aruncat în gol, atât de rapidă este căderea.

Ne uităm la media națională și pare că o citim invers. 19% este pentru unii 91%…

Lista este lungă…




Doi polițiști constănțeni au salvat de la moarte un tânăr care amenința că se aruncă în mare

polițiști

Doi polițiști ai Secției 1 Constanța au salvat, astăzi, un tânăr de 26 de ani care amenința că se aruncă în mare, în zona Cazinoului.

Tânărul a sunat la 112, s-a dat drept o altă persoană, care le-a spus operatorilor că un bărbat ar fi pe faleza Cazinoului și că ar vrea să se sinucidă.

„Din localizare am văzut ca de fapt el era în locația respectivă, ne-am dat seama ca el este cel care vrea sa se sinucidă și am trimis forțe acolo”, au transmis salvatorii.

Cei doi polițiști, Albert și Florin, sunt cei care au răspuns apelului Dispeceratului.

Iată ce au transmis reprezentanții IPJ Constanța:

Astăzi colegii noștri au salvat un om!

Ei sunt Albert și Florin, cei doi polițiști de la Secția 1 care, în jur de ora 13.30, au primit de la dispecerat un apel prin care au fost sesizați că un bărbat vrea să-și pună capăt zilelor, în Portul Tomis.

La fața locului, colegii noștri au reușit să-l împiedice să sară în apă pe tânărul de 26 de ani.

Bărbatul a fost transportat la spital, pentru investigații de specialitate

 




Atenție, se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson de aproximativ 40 m, din conducta magistrală cu diametrul de 1000 mm, de la nivelul Sursei de Apă Medgidia din județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei, miercuri – 19 martie 2025.

Astfel, în intervalul orar 08:00 – 20:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele localități:

– Castelu;

– Ștefan cel Mare, zona cuprinsă de DN22C și Canalul Dunăre-Marea Neagră;

– Făclia, porțiunea delimitată de DN22C și Canalul Dunăre-Marea Neagră;

– Saligny, după epuizarea apei stocate în rezervor.

Totodată, nu vor avea apă la robinete și abonații din Cartierul Partizanu din municipiul Medgidia.

Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.




ATENȚIE! Se oprește apa în localitățile Hârșova, Ciobanu și Ferma 1

RAJA - opriri apă

În orașul Hârșova, Județul Constanța, se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii de apă în cadrul contractului CL31 – “Stație tratare apă, rezervoare și conductă transport Hârșova (…)”, cu o valoare de peste 41 milioane lei, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. În urma finalizării noii Stații de tratare a apei, se vor executa lucrări de conectare a acesteia la sistemul centralizat.

Prin urmare, furnizarea apei potabile va fi sistată miercuri – 19 martie 2025, între orele 08.00 – 20.00, în:

  • orașul Hârșova
  • localitatea Ciobanu
  • Zona Ferma 1

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm abonații că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.

Recomandăm utilizatorilor să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor in rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au transmis reprezentanții RAJA Constanța.




Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia anunță care sunt tarifele pentru 2025 la secțiile Sanatorială și Spital

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia anunță tarifele pentru 2025, la secțiile Sanatorială și Spital.

SECȚIA SANATORIALĂ

 

1 martie-14 iunie, 16 septembrie-31 decembrie

  • 140 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Supliment pentru cazare single: 60 Lei

  • 165 lei – un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Supliment pentru cazare single: 85 Lei

  • 212 lei – un loc în apartament de 2 persoane

Supliment pentru cazare single: 132 Lei

SECȚIA SANATORIALĂ

15 iunie – 15 septembrie

  • 185 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Supliment pentru cazare single: 105 Lei

  • 212 lei – un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Supliment pentru cazare single: 132 Lei

  • 286 lei – un loc în apartament de 2 persoane

Supliment pentru cazare single: 206 Lei

Precizări ale conducerii unității sanatoriale:

Cuantumul alocației de hrană este 22 lei / zi pentru pacienții spitalizați și de 33 lei /zi pentru bolnavii cu diabet.

Suplimentul de meniu îmbunătățit în valoare de 45 lei /zi este cuprins în tarifele prezentate.

Contribuția personală asigurat 35% in valoare de 52 lei / zi este cuprinsă în tarifele prezentate.

Tarifele prezentate sunt aplicabile pacienților asigurați.

REZERVĂ ACUM la numărul de telefon 0758 097 096

SECȚII SPITAL

1 mar. – 14 iun., 16 sep. – 31 dec.

  • 82 lei -un loc în cameră cu 3 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 131 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 149 lei  un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

SECȚII SPITAL

15 iunie – 15 septembrie

  • 125 lei – un loc în cameră cu 3 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 166 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 183 lei – un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

Precizări ale conducerii unității sanatoriale:

Cuantumul alocației de hrană este 22 lei / zi pentru pacienții spitalizați și de 33 lei /zi pentru bolnavii cu diabet.

Suplimentul de meniu îmbunătățit în valoare de 45 lei /zi este cuprins în tarifele prezentate.

Beneficiarii de legi speciale, certificat de handicap sau accentuat, sunt scutiți de supliment în limita unei camere de 3 paturi / secție de spital.

Coplata stabilită la valoarea de 7 lei se achită o singură dată pe durata spitalizării.

Tarifele prezentate sunt aplicabile pacienților asigurați.

REZERVĂ ACUM la telefon 0241 753 932




ATENȚIE, șoferi! Polițiștii constănțeni acționează astăzi cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR

e-SIGUR

Polițiștii acționează astăzi, 15 martie 2025, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Constanța.

Acest sistem de monitorizare a traficului utilizează dispozitive radar montate pe trepiede mobile, care surprind vehiculele ce depășesc limita legală de viteză sau orice alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Astfel, sistemul e-SIGUR contribuie la prevenirea și sancționarea comportamentelor care pun în pericol siguranța participanților la trafic.

În baza imaginilor înregistrate, conducătorii auto care au încălcat regulile de circulație primesc la domiciliu procesul-verbal de sancționare contravențională.

Reamintim că nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate în teren de polițiști este prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic.




(VIDEO) Percheziții la mai mulți mercenari din gruparea lui Horațiu Potra, dar și la instigatori de pe TikTok

Mascați, percheziții

Vineri dimineață, polițiștii și procurorii Parchetului General desfășoară mai multe percheziții la mai mulți membri ai grupăruii lui Horațiu Potra – mercenarul fugar.

„Astăzi, 14 martie, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la adresa ordinii publice și securității naționale.

Activitățile derulate vizează infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, acțiuni împotriva ordinii constituționale, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică, favorizarea făptuitorului și comunicarea de informații false.

Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Tot în această dimineață, polițiștii din Onești, împreună cu luptătorii pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul unui bărbat, de 49 de ani, din localitate.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la violență.

În urma percheziției, din imobil, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe obiecte contondente, ce au făcut obiectul unor prezentări de către cel în cauză, pe rețelele de socializare.

În prezent, acesta se află la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.




(VIDEO) Zeci animale aproape moarte de foame au fost salvate de Protecția Animalelor Constanța: Fuseseră abandonate de proprietar

Animale abandonate

IPJ Constanța a transmis, că Poliția Animalelor Constanța a reușit să salveze aproape 40 de animăluțe, aproape moarte de foame.

„38 de animăluțe au fost salvate de colegii noștri de la Protecția Animalelor!

Polițiștii le-au găsit înfometate și părăsite de o săptămână, într-o clădire din Constanța.

Cățelușii și pisicuțele sunt acum în siguranță, în îngrijirea unor asociații, iar persoana care le-ar fi abandonat este cercetată penal”, este comunicatul IPJ Constanța.




Accident rutier la Tuzla, în sensul giratoriu. Un bărbat a fost rănit

Accident rutier Tuzla

În această dimineață a avut loc un accident rutier în Tuzla, la sensul giratoriu.

La fața locului au intervenit două ambulanțe.

O victimă, un bărbat, rănit, a fost preluat de medici și transportat la spital.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 39, la intrarea în localitatea Tuzla, județul Constanța, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un microbuz (fără călători) și un autotren.

În urma acestui incident, conducătorul microbuzului a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur sens, alternativ, prin dirijarea polițiștilor. Valorile de trafic sunt ușor ridicate.

Se estimează reluarea circulației rutiere în condiții normale în circa 30 de minute.

FOTO: Facebook




Atenție, se oprește apa în punctul termic 195 din municipiul Constanța!

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire, în regim de urgență, a conductelor de alimentare cu apă din subsolul blocurilor C2 și C3, de pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile din Punctul Termic 195, luni – 17 martie 2025.

Intervenția se va desfășura în intervalul orar 07.30 – 23.00, timp în care vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din blocurile C1, C2, C3, C4, C5, C6 și B1.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor cât mai rapid posibil.

Recomandăm utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii”, transmit reprezentanții RAJA Constanța.




Atenție, mai multe zone din orașul Constanța rămân fără apă!

RAJA - opriri apă

Pentru conectarea noilor conducte la sistemul existent centralizat de alimentare cu apă, RAJA S.A. va sista furnizarea apei începând din noaptea de marți – 18 martie 2025, ora 24.00, până miercuri – 19 martie 2025, ora 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

–              Centru;

–              bd. Alexandru Lăpușneanu – tronsonul delimitat de bd. Tomis și str. Nicolae Iorga;

–              Punctele termice 57, 100, 115 și 124.

De asemenea, în aceeași perioadă, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

–              Piața Ovidiu – Peninsulă;

–              Tomis II;

–              Piața Chiliei;

–              Stadionul Farul;

–              Perimetrul delimitat de străzile: Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Nicolae Iorga – I.G. Duca – Călărași – Ion Lahovari.

În funcție de topografia rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, cu preponderență la etajele superioare, se poate înregistra lipsa apei la robinete.

Recomandăm tuturor utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.




Consilierii se reunesc în ședință extraordinară. Iată ce proiecte propun aleșii PSD, USR și AUR

Ședință de consiliu

Consilierii locali se vor întâlni, în ședință extraordinară, marți, 18 martie 2025.

Potrivit convocatorului, ședința va avea loc la sediul Consiliului Local Mangalia, începând cu orele 14.00




(VIDEO) 80 hectare de vegetație uscată și stuf au ARS în această noapte la Aliman

Incendiu de vegetație

În această noapte, un incendiu de vegetație uscată a pus pe jar pompierii ISU Dobrogea.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, incendiul a izbucnit la ieșirea din localitatea Aliman, județul Constanța.

La fața locului s-a intervenit cu mai multe autospeciale ale Detașamentului Cernavodă.

La primele ore ale dimineții, incendiul a fost stins. Au ars 80 de hectare de vegetație și stuf.