A dispărut o copilă din Cogealac. Ați văzut-o?

Dispărută

La data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Mihaela Dobîrceanu, de 15 ani, din comuna Cogealac, județul Constanța.

La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent.

Minora Mihaela Dobîrceanu are 1,60 m înălțime, 76 de kilograme, păr șaten,  ochi căprui.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta la data plecării.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




Bătaie generală la Cuza Vodă. În altercație au fost loviți și mascații și jandarmii. Doi dintre bătăuși au fost arestați

Descinderi cu mascații

La data de 30 decembrie 2023, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Cuza Vodă, a avut loc un conflict spontan între aproximativ 10 de persoane.

În vederea aplanării conflictului, la fața locului s-au deplasat toate echipajele de poliție din zonă, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

În timpul intervenției, luneta autospecialei de poliție a fost spartă de o persoană care ar fi aruncat cu o piatră, urmând a se stabili, în urma cercetărilor, dacă aceasta a fost aruncată cu intenție în direcția autospecialei sau în direcția altor persoane participante la conflict.

În urma intervenției forțelor de ordine, conflictul a fost aplanat, zona fiind, în continuare, monitorizată de polițiști.

Două persoane au fost imobilizate și conduse la sediul poliției.

În cauză urmează a fi luate măsuri legale.




Accident pe DN39. Un șofer beat a intrat cu mașina într-un indicator și a ieșit de pe șosea

Accident

Ieri, 29 decembrie, în  jurul orei 20.45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39 un autoturism ar fi ieșit în afara părții carosabile.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 44 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, ar fi lovit un indicator rutier și ar părăsit partea carosabilă.

Bărbatul a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.




Un minor de 16 ani a jefuit doi copii în parc și a atacat alți doi într-un mall din Constanța. A ajuns după gratii

Tâlhar minor

La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un minor, de 16 ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată.

Astfel, la data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, ar fi deposedat prin violență de suma de aproximativ 40 de lei doi minori, de 12 ani, care se aflau într-un parc din municipiul Constanța.

Ulterior, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, ar fi încercat să deposedeze prin violență de o sumă de bani doi minori aflați într-un mall din municipiul Constanța.

Minorul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

 




Un șofer mort de beat a produs un accident pe DN3. Ce alcoolemie a indicat etilotestul

Șofer beat

Ieri, 29 decembrie, în  jurul orei 13.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 3 s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 34 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi lovit o movilă de pământ.

În urma accidentului rutier, conducătorul auto a fost ușor rănit.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.




Mascații au descins la o clinică de chirugie estetică din Constanța. Un medic este acuzat că a greșit două intervenții chirugicale

mascati

La data de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție la sediul unei clinici medicale din municipiul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la datele de 7 ianuarie 2021 și 3 decembrie 2022, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra a două femei, în urma cărora acestea ar fi fost vătămate corporal.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie.

În cauză, cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.




A fost arestat un traficant de COCAINĂ din Constanța. Avea acasă zeci de grame de droguri de mare risc

Cocaina

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracționată a unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie – decembrie 2023, un bărbat, de 43 de ani, ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină), cu 500 de lei pentru o doză.

La data de 28 decembrie 2023, în urma a două percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 24 de grame de cocaină, un cântar de mare precizie, precum și alte mijloace de probă.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului cercetat.

Astăzi, 29 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




Un angajat al Primăriei Mangalia a fost trimis în judecată de DNA Constanța. Ce acuzații îi sunt aduse

primaria-mangalia

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 646/VIII/3 din 13 iunie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

CHELARIU ERMIL, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

ROȘU ADRIAN, șef birou în cadrul Direcției Gospodărire Urbană și Servicii de Utilități Publice din cadrul Primăriei Mangalia, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 (un) an  și 4 (patru) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2023, inculpații Chelariu Ermil și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), demersuri care ar fi avut ca urmare câștigarea de către acesta din urmă a mai multor licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.

Contractele obținute de omul de afaceri în maniera de mai sus s-ar fi ridicat la suma totală de 735.877 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

În cauză, față de suspecții Lupu Mihai și Constantin Petrică Adrian procurorii anticorupție au dispus soluția clasării.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.




Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul tânărului din Vama Veche decedat la spital

Alexandru B

Referitor la decesul tânărului din Vama Veche, polțiștii constănțeni au transmis următoarele:

La data de 25 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 33 de ani, a decedat în Spitalul Județean Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.




Vlad Pascu rămâne în închisoare. Judecătorii din Mangalia i-au respins cererea de a fi cercetat în arest la domiciliu

Vlad Pascu

Vlad Pascu, șoferul drogat care a intrat cu mașina într-un grup de tineri la 2 Mai, ucigând doi dintre aceștia, rămâne în închisoare.

Judecătorii din Mangalia au respins, astăzi, cererea avocatului de înlocuire a măsurii preventive a arestului cu cea a arestului la domiciliu.

Dosarul lui Vlad Pascu, în care este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive a fost înregistrat pe 10 octombrie 2023.




Un tânăr din Vama Veche a fost condus, azi, pe ultimul drum. A murit la spital, după ce a fost bătut măr

Alexandru B

Un tânăr din Vama Veche, Alexandru B., în vârstă de 32 de ani, a fost înmormântat, astăzi, după ce a decedat la spital. 

Potrivit martorilor, tânărul ar fi petrecut cu o rudă, un văr, amândoi consumând băuturi alcoolice. La un moment dat, Alexandru B. a fost auzit strigând de durere, iar o rudă a sa, care locuia cu el în curte, a alergat să vadă ce s-a întâmplat. Bărbatul era lovit la cap și pe trup, dar nu a fost dus, imediat, la spital.

Când a ajuns, în cele din urmă, pe mâinile medicilor, a fost prea târziu. A fost declarat decesul, iar, la necropsie, ne spun surse din poliție, cauza decesului ar fi fost aceea de etilism acut.

IPJ Constanța a transmis că: la data de 25 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 33 de ani, a decedat în Spitalul Județean Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.




Ce spun polițiștii constănțeni despre perchezițiile de ieri, de la sediul unor societăți evazioniste. Prejudiciul este de 1,4 milioane de euro

Descinderi cu mascații

În urma celor 8 percheziții efectuate ieri, 27 decembrie 2023, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au fost descoperite și ridicate documente financiar-contabile, 3 medii de stocare și 9 telefoane mobile.

Totodată, față de 3 dintre asociații societăților comerciale menționate s-au dispus măsuri asigurătorii pe părțile sociale deținute de aceștia.

În urma probelor administrate în dosar a rezultat că, în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2023, administratorul unei societăți comerciale și-ar fi însușit elemente de patrimoniu, atât în interesul său, cât și pentru alții, prin interpunerea a două societăți comerciale ai căror administratori sau asociați erau rudele sale, prin vânzarea de mijloace fixe la subpreț, prin acordarea de salarii preferențiale rudelor și prin folosirea discreționară a stocului de marfă și a sumelor de bani din casieria societății.

Astfel, de la una dintre societățile comerciale de tip fantomă, administratorul firmei ar fi achiziționat mărfuri la prețuri supradimensionate, pe care le-ar fi vândut, la prețuri subdimensionate, către cealaltă societate comercială.

Totodată, una dintre societățile fictive ar fi înregistrat în contabilitate achiziții intracomunitare fictive în valoare de peste 730.000 de lei, în scopul prejudicierii bugetului consolidat al statului prin diminuarea impozitului pe profit.

Reamintim că, la data de 28 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 8 percheziții domiciliare, în județele Constanța și Ilfov, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare în formă continuată.

Perchezițiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 6.800.000 de lei.

În fapt, reprezentanții unei societăți comerciale din județul Constanța, având ca obiect de activitate comercializarea cu amănuntul de mărfuri provenite din China, în cursul anului 2023, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conținut economic real, în cadrul operațiunilor comerciale derulate cu două societăți comerciale de tip fantomă, diminuând astfel patrimoniul societății.

De asemenea, ar fi vândut faptic stocul de marfă existent, fără a înregistra operațiunile în contabilitate.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Ilfov, polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Constanța, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.




Un bărbat din Mangalia a fost prins băut la volan, pe bulevardul 1 Decembrie 1918

sofer

Ieri, 27 decembrie a.c., în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 63 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul 1 Decembrie, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.




O bucată a zidului Cimitirului Militar din Mangalia s-a prăbușit, lăsând, la vedere, un mormânt

IMG-20231226-WA0048

A trecut mai bine de o săptămână de când gardul Cimitirului Militar din Mangalia s-a prăbușit, pe o porțiune. Imaginea dezolantă a bucăților de pământ căzute, acoperite stângaci cu o bucată de pânză, se ițește în fața trecătorilor, în fiecare zi.

La o ploaie mai serioasă, nu ne-am mira ca sicriul ce se află îngropat în acea porțiune, ascunsă după bucata de pânză, să nu alunece spre trotuar…

 




Vlad Pascu apare, mâine, în fața judecătorilor din Mangalia. Magistrații decid dacă șoferul ucigaș rămâne în arest

Vlad Pascu

Mâine, la orele 14.00, Vlad Pascu va apărea în fața judecătorilor din Mangalia, în sistem de videoconferință, de la Penitenciarul Poarta Albă.

Judecătorii vor analiza probele împotriva șoferului care a omorât doi tineri la 2 Mai și vor stabili dacă Pascu rămâne, î continuare, după gratii sau poate fi cercetat în arest la domiciliu.




Evaziune fiscală de 1,4 milione de euro. Percheziții la Constanța și Ilfov

Descinderi cu mascații

La această oră, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează 8 percheziții domiciliare, în județele Constanța și Ilfov, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare în formă continuată.

Perchezițiile au loc la domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 6.800.000 de lei.

În fapt, reprezentanții unei societăți comerciale din județul Constanța, având ca obiect de activitate comercializarea cu amănuntul de mărfuri provenite din China, în cursul anului 2023, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conținut economic real, în cadrul operațiunilor comerciale derulate cu două societăți comerciale de tip fantomă, diminuând astfel patrimoniul societății.

De asemenea, ar fi vândut faptic stocul de marfă existent, fără a înregistra operațiunile în contabilitate.

La acțiune participă și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Ilfov, polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Constanța, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.




Un șofer beat și fără carnet a fost prins de polițiștii din Techirghiol

Șofer beat

Ieri, 26 decembrie a.c., în jurul orei 00.26, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Dimitrie Cantemir, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a refuzat testarea cu apartul etilotest.

Ulterior, a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.




Acțiunea „Blocada” lovește la Constanța. 1.000 de kilograme de steroizi, descoperite într-o dubă

Substanțe anabolizante

Pe  23 decembrie 2023, la orele 18.30, polițiștii Serviciului Rutier Constanța, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu în cadrul acțiunii „Blocada”, au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unei autoutilitare care se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu.

Conducătorul auto și pasagerul au fost legitimați, stabilindu-se că este vorba de doi bărbați, de 35 de ani, respectiv 33 de ani.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite aproximativ 1.000 de kilograme de diferite substanțe dopante cu grad mare de risc.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind preluate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.




Sărbători Fericite!

Editia




Ediția de Sud vă urează Sărbători Fericite!