Dan Diaconescu a scăpat de pușcărie. Va sta arestat la domiciliu

Dan Diaconescu

Dan Diaconescu va petrece zilele de arest la domiciliu, este decizia magistraților constănțeni.

„Urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal, cu privire la un bărbat, de 55 de ani, bănuit de comiterea a doua infracțiuni de act sexual cu un minor și 5 infracțiuni de folosire a prostituției infantile, la data de 7 aprilie a.c., Judecătoria Constanța a dispus, fața de acesta, măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.




Un cetățean ucrainean a fost depistat la volanul unui bolid de lux căutat de autoritățile poloneze (VIDEO)

Masina Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism marca BMW, căutat de către autoritățile din Polonia, aflat în posesia unui cetăţean ucrainean.

În ziua de 06.04.2023 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat formalităţile specifice controlului de frontieră, pe sensul de intrare în țară, asupra unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Ucraina.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Polonia.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 200.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.




Dan Diaconescu, patronul OTV-ului, călcat de mascații din Constanța! Este acuzat de relații sexuale cu minore

Dan Diaconescu

Domiciliul fostului patron OTV, Dan Diaconescu, a fost călcat, azi, de mascați. Este posibil ca acesta să fie arestat chiar azi.

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit.

Dan Diaconescu a fost eliberat condiționat din închisoare după ce a efectuat aproape 3 ani din pedeapsa de 5 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj.

Dan Diaconescu a fost ridicat din vila lui din cartierul Primăverii din București după ce, până atunci, polițiștii Biroului de investigații criminale din Constanța i-au percheziționat șapte ore casa.

Este acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată și folosirea prostituției infantile, la fel, în formă continuată.

Anchetatorii spun că faptele de care este acuzat Dan Diaconescu s-ar fi întâmplat în 2020 și în 2021. În acea perioadă, fostul om de televiziune ar fi plătit să întrețină relații intime, în București și în Constanța, cu o fată despre care știa că este minoră. La fel ar fi procedat și cu sora geamănă a acesteia, în vârstă de 15 ani și patru luni la acea vreme.




Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului revine la Mangalia!

Mangalia
Înainte de praznicul Învierii Domnului, Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului reia tradiția Concertului prepascal „În vremea aceea….”.
Joi, 6 aprilie 2023, ora 14.00, Casa de Cultură Mangalia va avea loc un concert al oratoriului pentru cor bărbătesc, soliști și pian, compus de către preotul Ion Popescu Runcu, orchestrat și revăzut de către Conf. Univ. Dr. Horațiu Alexandrescu, este o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus (începând cu momentul aducerii în fața lui Pilat) ce se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Sub bagheta dirijorală a Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru vor evolua Corala „Armonia”, acompaniată la pian de către Prof. Silvia Țigmeanu, și soliștii: Arhid. Lucian Damian (Iisus Hristos), Gabriela Dobre (Fecioara Maria), Marius Turtoi (Povestitorul), Arhid. Bartolomeu Trofin (Pilat), Pr. Adrian Clinciu (Tâlharul cel bun), Diacon Mihai Stoica (Tâlharul cel rău), Arhid. Ionuţ Cristinel Boancheş (Un Apostol), Pr. Doru Emanuel Pantazi, Marcel Marin și Adrian Cojocaru (3 Martori mincinoși), Garofița Gâdei, Georgiana Nedeleanu și Maria Cernat (Pruncii Sionului). Coordonator cultural al proiectului și prezentator este Pr. Conf. Univ. Dr. Valeriu Roman.
Intrarea la concert este liberă.



Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp, la Limanu

Smurd

Un accident rutier soldat cu rănirea șoferului unui autoturism a avut loc, astăzi, pe strada Traian Vuia din Limanu.

Șoferul a scăpat mașina de sub control și a virat într-un stâlp.

La fața locului intervine Secția Mangalia a ISU Dobrogea.




S-a înființat Asociația Autism Dobrogea, creată prin proiectul Vocea care schimbă vieți

Autism Dobrogea

AUTISM ROMÂNIA – Asociația Părinților Copiilor cu Autism anunță înființarea Asociației Autism Dobrogea, organizație creată prin proiectul Autism Dobrogea- Vocea care schimba vieți, care se desfășoară în perioada februarie 2022–mai 2023 în județele Constanța și Tulcea.

Proiect derulat de AUTISM ROMANIA – Asociația Părinților Copiilor cu Autism cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este creșterea capacității actorilor relevanți din ecosistemul tinerilor cu TSA (tineri cu TSA, părinții tinerilor, autorități și instituții publice cu competențe relevante, tineri tipici, alți actori comunitari) de a se cunoaște, coordona și colabora în vederea unei mai bune implicări a tinerilor cu TSA în viața comunității și a unei mai bune participări a acestora la procesele decizionale care le afectează viața, în susținerea propriilor nevoi, de a deveni activi în combaterea excluziunii sociale.

Înființarea Asociației Autism Dobrogea este una dintre activitățile care de țin de formarea și dezvoltarea capacitații tinerilor, adulților cu TSA și a părinților din regiunea de a promova activ drepturile și interesele lor/ ale copiilor lor, de a influența deciziile publice relevante în acest sens la nivel local.

„Schimbările sistemice în societate, adaptarea acesteia la nevoile oamenilor, respectarea drepturilor se întâmplă atunci când oamenii înșiși solicită asta autorităților, instituțiilor și o fac în mod constant, organizat și contribuie la schimbare. Mentalitățile se schimă mai greu, dar se produc atunci când diferite grupuriinițiază diferite mișcări civice, facacțiuni de conștientizare, sensibilizare în mod constant.  AUTISM ROMANIA  a făcut  toate aceste demersuri de la înființarea în 2001, de când și-a asumat misiunea de aîmbunătăți calitateavieții persoanelor cu autism în România, militând pentru o societate continuu mai bună și mai adaptată, mai potrivită cu nevoile persoanelor cu autism. Tot ceea ce noi am învățat noi, părinții, în toți acești ani, transmitem acum părinților din Dobrogea, o regiune care are nevoie de o Voce care să reprezinte interesele și să promoveze drepturile persoanelor cu autism și care să contribuie, alături de alte entități regionale și locale, la găsirea de soluții pentru multitudinea de probleme cărora trebuie să le facă față oamenii cu autism și familiile lor în Dobrogea. AUTISM ROMANIA si-a propus să îi ajute să facă Dobrogea mai prietenoasă și mai bună pentru oamenii autiști și familiile lor„

Liuba Iacoblev, președinteAUTISM ROMANIA

Asociația Autism Dobrogea este înființată cu sprijinul AUTISM ROMANIA pentru a deveni o voce reprezentativă pentru persoanele cu autism în regiune. Va fi o voce care promovează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, potrivit Convenției Internaționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și a celorlalte reglementari internaționale, cât și legislația națională aferentă, avertizează factorii responsabili de nerespectarea acestor drepturi.

În același timp, va face demersuri pentru a fi partener al autorităților locale și al instituțiilor publice și va contribui la găsirea de modalități, soluții pentru crearea de servicii și programe adaptate nevoilor celor cu autism, de oportunități de dezvoltare pentru aceștia – copii, tineri, adulți-, precum și familiilor lor în Dobrogea.

Asociația Autism Dobrogea, cu sprijinul AUTISM ROMANIA va prezenta autorităților și instituțiilor, altor entități relevante interesate, propuneri de parteneriate punctuale, cu scopul de a găsi împreună căi pentru caresursele publice existente pentru domeniile de care sunt responsabile- intervenție timpurie, educație școlară, servicii sociale, sport, cultura, recreere, să fie folosite și în beneficiul persoanelor cu autism. Asociația va fi partener pentru autorități și instituții și pentru găsirea de noi oportunități de resurse publice sau private prin care să fie create servicii, programe, activități autism specifice sau autism prietenoase.

„Consideram că toate resursele care există acum în cele 2 județe, din păcate puține, trebuie să fie direcționate și pentru beneficiul copiilor, tinerilor-adulțilorautiști, adică și aceștia să aibășanse egale la educație, asistență socială, dezvoltare armonioasă fizică și psihică, să aibă acces la toate oportunitățile din comunitatea dobrogeană. Iar cele care nu există acum, dar este urgentă nevoie de ele, să fie create cât mai curând, ex ), servicii de tip psiho-educațional-terapeutic pentru copii, servicii de zi sau de dezvoltare de abilitați de viață independentă în comunitate pentru tineri, adulți, centre respiro, locuințe semi sau maxim protejate pentru adulți, servicii de sprijin specializat pentru ocupare (angajare și menținerea unui loc de munca în cazul tinerilor și adulțilorautiști care pot munci pe piața liberă sau în medii adaptate), programe și servicii de sport și recreere s.aa precizatMarian Ciobanu, președintele Asociației Autism Dobrogea.

Asociațiaare fondatoripărinți și profesioniști, iar Consiliul director este alcătuit din 2 părinți și un profesionist din domeniul civic-social din județul Constanța și doi părinți din județul Tulcea. Prin proiectul Autism Dobrogea-Vocea care schimbă viețiasociația este sprijinită atât cu resurse materiale de baza-laptop, imprimante în cele 2 județe, obiecte și consumabile pentru câteva activități proprii, softuri -platforma de comunicare și de lucru onlinepentru consiliul director, pagina web a asociației, dar și resurse de formare- curs în management organizațional – pentru membrii consiliului director și coaching permanent în a folosi diferite instrumente de comunicare, colaborare internăeficientă, de a crea conținut pentru comunicarea externă, coaching în crearea strategiei asociației pentru 2 ani, a unui plan de acțiune și a altor instrumente de management organizațional necesare asociației pentru a porni cu dreptul și a fi cât mai eficientă de la bun început în misiunea sa.

Tot acest demers de pregătireacomunității persoanelor cu autism și a familiilor lor și de înființare a asociației este și un model de bună practică pentru alte comunități locale care doresc să îmbunătățeascăviața copiilor lor în prezent și să le asigure un viitor decent prin advocacy, promovarea drepturilor și nevoilor acestora în comunitate. Asociațiile înființate de părinți care doresc/sunt nevoite să devină ele însele furnizoare de servicii sociale private (pentru ca cele publice sunt insuficiente sau neadaptate sau nu există deloc) se confruntă cu multe probleme și nu au capacitatea de a oferi serviciile complexe, de calitate-specializate de care au nevoie copiii lor pe tot parcursul vieții acestora. Vorbim de un model de coagulare și organizare a comunității pentru a deveni voce pe plan local.

Campania de advocacy cu prilejul Zilei mondiale de conștientizare a autismului este prima acțiune pe care autism Dobrogea o organizează ca ONG legal înființat, în calitate de colaborator, în proiectul Autism Dobrogea -Vocea care schimbăvieți, alături de AUTISM ROMANIA, promotorul proiectului.

Acțiunea constă în organizarea simultană în 30 martie 2023, între orele 14-16,  a 2 mese rotunde și cu aceeași temă și agendă, la Tulcea și la Constanța, o acțiune publică de conștientizare și sensibilizare a publicului general în parcul Personalităților din Tulcea (2 aprilie 2023) și un concurs online pe tematica autismului pe parcursul lunii aprilie- luna de conștientizare a autismului, pentru o mai mare informare și sensibilizare a publicului general în privința autismului, pentru creșterea gradului de acceptare și respect al comunității dobrogene față de persoanele cu autism. Datele despre campania de advocacy cu prilejul Zilei mondiale de conștientizare a autismului sunt publicate pe pagina proiectului https://autismromania.ro/autismdobrogea/și pe pagina asociațieihttps://autismdobrogea.ro/

AUTISM ROMANIA – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism are o experiență de peste 20 de ani în advocacy în autism. Activitățile noastre sunt comunicate pagina de facebook AUTISM ROMÂNIA și pe site-ul nostru autismromania.ro,

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

 




Săptămâna viitoare, se va circula pe un singur sens de la Piața Gheorghiță către sensul giratoriu. Vezi ce alte rute au fost modificate!

Mangalia (vedere de sus)
Primăria Mangalia anunță că, începând de săptămâna viitoare, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, se va circula într-un singur sens, de la Piața Sud (Gheorghiță) către sensul giratoriu de pe strada Portului, de la ieșirea din oraș, spre Limanu.
Tronsonul dintre strada Portului și Casa Armatei va fi închis circulației publice pe durata lucrărilor de consolidare și reabilitare a acestuia, într-un proiect don bani europeni.
În această perioadă, circulația autovehiculelor și transportul public de călători va fi deviat pe următorul traseu: Piața sud (Gheorghiță)- Bulevard (stație)-Sens Giratoriu (str. Portului)-Str. Portului- Liceul Banescu-Cămine DAMEN (stație)- Club Nautic-BL M5 (stație)-Ștefan Cel Mare.



Primăria Mangalia caută muncitori necalificați

primaria Mangalia

Primăria Municipiului Mangalia, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de execuție, vacante, a 16 posturi de muncitori necalificați.

Posturile scoase la concurs sunt următoarele:

  • 5 posturi de muncitor necalificat, treaptă profesională II, la Biroul Beneficii Asistență Socială;
  • 8 posturi de muncitor necalificat, treaptă profesională II, la Serviciul Fond Locativ;
  • 3 posturi de muncitor necalificat, treaptă profesională II, la Serviciul Tehnic, Administrativ, Club Pensionari.

Calendarul de desfășurare a concursului:

  • Depunere dosare: 30.03.2023 – 12.04.2023, până la orele 16.00
  • Proba practică: 24.04.2023, ora 10,00 la sediul din str. Delfinului, nr.1
  • Interviul: 28.04.2023 ora 10,00 la sediul din str. Delfinului, nr.1
  • Afișare rezultate finale: 05.05.2023

Datele prezentate mai sus sunt orientative. Date detaliate se regăsesc în documentul atașat. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Primăria Municipiului Mangalia, Şos. Constanţei nr. 13, județul Constanța, telefon: 0241/751.060, interior 222, fax: 0241/755.606, e-mail: resurseumane@primaria.mangalia.ro.




1.200 de pistoale descoperite la un ucrainean în Punctul de Frontieră Negru Vodă! (FOTO/VIDEO)

Pistoale Ucraina2

Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au depistat, într-un camion încărcat cu diverse produse, condus de un cetăţean ucrainean, 1.200 pistoale suspecte de a fi letale și supuse autorizării. Armele vor fi trimise spre expertizare.

În data de 30.03.2023, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu semiremorcă, înmatriculat în Ucraina. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire, pistoale cu gaze, pentru o societate din Ucraina.

Întrucât exista suspiciunea că pistoalele fac parte din categoria armelor letale supuse autorizării, polițiștii de frontieră au însoțit ansamblul rutier în Portul Constanța, iar împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța-Sud au desigilat compartimentul marfă al mijlocului de transport şi să efectueze controlul amănunţit al acestuia.

În urma verificărilor, au fost descoperite 60 de cutii ce conțineau 1.200 pistoale, marca Stalker, calibru 9 mm, care au fost ridicate în vederea expertizării.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.




Dosar penal pentru un mangaliot prins beat la volan. Avea aproape 90km/h pe Șoseaua Constanței!

Șofer beat

Ieri, în jurul orei 16.05, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Constanței, fiind înregistrat, de aparatul radar, cu viteza de 86 km/h, într-o zonă în care limita de viteză este de 50 km/h.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, unde acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Bărbatului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală.




Înalt Prea Sfințitul Teodosie oficiază Taina Sfântului Maslu la Mangalia

IPS Teodosie

Duminică, 2 aprilie 2023, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, la Mangalia, Taina Sfântului Maslu.

IPS Teodosie va fi prezent în rândul credincioșilor la Biserica Sfântul Gheorghe (din centru), de la orele 18.00.




Președintele Asociației Artur Rimbaud face publică lista cheltuielor pentru Biblioteca Franceză. Vrea să doneze cărțile Bibliotecii Franceze Eugène Ionesco din Galați

Biblioteca Franceză

După închierea Bibliotecii Franceze, Jean-Pierre Marcoux, președintele Asociației Arthur Rimbaud, ne-a transmis că face demersurile necesare recuperării fondului de carte donat din partea cetățenilor francezi. Potrivit lui Jean-Pierre Marcoux, acesta ar fi primit un răspuns din partea reprezentanților Direcției de Cultură și Sport Mangalia, care îi solicită „lista cu titlurile respective pentru a le putea identifica în inventarul instituției”.

Biblioteca Arthur Rkmbaud a fost desființată luna trecută. Motivul desființării acesteia ar fi lipsa de interes pe care și-ar fi manifestat-o cetățenii Mangaliei față de literatura franceză, dar și cedarea spațiului către artiștii plastici din urbe, ce ar urma să își expună, pe cei câțiva metri pătrați, operele de artă.

Iată răspunsul lui Jean-Pierre Marcoux către șeful administrației locale: „Pentru a câștiga timp, vă rugăm să găsiți atașată lista de cărți pe care dorim să le donăm Bibliotecii Franceze din Galați. Aceasta include Fondul de cărți Ardenais, cărți pentru copii și benzi desenate. Am întocmit lista pe baza facturilor înregistrate, deoarece toate cărțile au fost achiziționate de către Asociație. Este vorba de aproximativ 410 cărți pentru care Asociația a plătit  3.693,72 €! Alte cărți, care ne-au fost donate, ar trebui să completeze aceasta lista… În așteptarea acordului dumneavoastră, vă rugăm să primiți, Domnule Primar, salutările noastre cordiale”.

P.S.:pentru restul de 10.000 de cărți pe care dorim să le donăm armatei franceze pentru înființarea bibliotecii franceze « Arthur Rimbaud » la baza NATO de la Cincu, nu suntem în măsură să furnizăm lista.

Dumneavoastră sunteți cel care dețineți inventarul exact, deoarece noi nu știm care sunt cele 14.500 de cărți distruse”.

 




Preșcolarii Grădiniței nr. 42 au făcut parada costumelor ecologice împreună cu angajații Polaris Holding

Copii la Polaris
Curtea Grădiniței nr.42 s-a transformat într-un podium de modă pentru 70 de preșcolari. Aceștia au defilat în costume din materiale reciclabile pentru a ne atrage atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător.
Părinții în colaborare cu copii au confecționat costume, deosebit de frumoase, din hârtie, carton, pungi de plastic, ziare, saci menajeri. Preșcolarii s-au costumat în personaje din basme sau de desene animate.
La finalul defilării, preșcolarii au fost răsplătiți, pentru efortul lor, cu cadouri din partea firmei Polaris.
 Înainte de a începe defilarea, preșcolarii au învățat de la colegii noștri ce înseamnă colectarea separată, cât este de simplu să colectezi separat și cât este de importantă reciclarea pentru sănătatea noastră și a mediului înconjurător.
Scopul nostru este ca, prin intermediul copiilor, practica colectării separate să ajungă și în cadrul familiei și al prietenilor, pentru că fiecare dintre noi are o datorie față de mediul înconjurator.
Copiii trebuie să învețe de mici să fie responsabili, să colecteze separat, să-și strângă jucăriile după ce se joacă sau să stingă becul atunci când ies din cameră. Aceste mici gesturi îi transformă, mai târziu, în adulți responsabili.
Mulțumim copiilor și cadrelor didactice de la Gradinita cu program prelungit nr.42 pentru invitație și apreciem dorința copiilor de a acumula cât mai multe informații despre procesul de gestionare a deșeurilor.



Atenție, se oprește apa în localitățile Culmea și Oituz, dar și la Baza Militară și Aeroportul din Mihail Kogălniceanu!

raja

Comunicat de presă

Joi – 30 martie 2023, în intervalul orar 08.00 – 20.00, RAJA S.A. sistează furnizarea apei potabile pentru lucrări periodice de întreținere a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile, Cota 20 Ovidiu.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Culmea și Oituz, cei din zona Ceres, Societatea Avicola, Baza Militară și Aeroportul din loc. Mihail Kogălniceanu.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.




L-ați văzut? Un cetățean din Arsa a dispărut de acasă!

Cătălin Dinu
Un bărbat stabilit în satul ARSA, comuna Albești, este declarat dispărut.

Cătălin Marian Dinu, în vârstă de 54 de ani este originar din Târgoviște. Are 1,85 metri, o greutate de 95 de kilograme, ochi albaștri și păr șaten.

Persoanele care dețin informații care să conducă la găsirea acestuia sunt rugate să sune la numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.




TUZLA: O mașină condusă de un vârstnic de 78 de ani a intrat într-un autoturism parcat

accident

Un grav accident de circulație a avut loc, în urmă cu câteva minute, la Tuzla. La fața locului intervine o ambulanță de la Servicul de Urgență Constanța. O mașină, în mers, a intrat într-un autoturism parcat pe marginea drumului.

Victima este un bărbat de 78 de ani, căruia i s-a făcut rău la volan. Medicii bănuiesc că ar fi vorba despre un accident vascular.

Sursa foto: pixabay.com




Polaris M Holding Constața și Liga Studenților de la Universitatea Ovidius au ecologizat Campusul Universitar

FB_IMG_1679815000533

Comunicat de presă

🔹Ne-am bucurat să răspundem inițiativei demarată de Liga Studenților – Universitatea “Ovidius”, de a sprijini actiunea de ecologizare, care s-a desfășurat ieri, 25 martie, în Campusul Universitar. Acțiunea face parte din proiectul “Ecompetiția” care se desfășoară pe parcursul a trei sâmbete consecutiv, 25 martie, 1 aprilie și 8 aprilie. Locațiile alese pentru următoarele două acțiuni sunt plaja Reyna și Parcul Tăbăcărie.

🔹Polaris s-a alăturat voluntarilor și a sprijinit această acțiune cu saci, manuși, șepci și cu transportul deșeurilor la stația de sortare și reciclare.

🔹Timp de două ore, cei 36 de voluntari au adunat aproximativ 40 de saci de deșeuri, demonstrând că prin implicare putem schimba mediul în care trăim.

🔹Acțiunea de astăzi s-a derulat și alături de Grupul Local de Tineret Constanța, Comunitatea Tinerilor Basarabeni Constanța, AIESEC Constanța, Liga Studenților – Universitatea „Maritimă” din Constanța și Interact Mangalia.

🔸Mulțumim tuturor participanților care s-au alăturat acestui acțiuni ce vizează protejarea mediului împotriva deșeurilor depozitate iresponsabil.




(Galerie FOTO) Trei pescadoare au fost depistate la pescuit ilegal în zona economică exclusivă a României în Marea Neagră

Pescador

În data de 23.03.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune comună împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură din România și Bulgaria, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, ocazie cu care, au fost identificate pe Marea Neagră la aproximativ 100 km travers de stațiunea Mamaia, în zona economică exclusivă a României, trei pescadoare pavilion Bulgaria, fiind interceptate de către nava MAI 0201 sub coordonarea serviciului SCOMAR al Gărzii de Coastă.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acestea utilizau unelte de pescuit neautorizate și pescuiau în perioada de prohibiție. A fost identificată și o cantitate de pește la bordul navelor, calcan și rechin. Pe cele trei pescadoare se aflau, în total, zece membri de echipaj, cetățeni bulgari.
Navele, împreună cu echipajele, uneltele de pescuit și captura de pește, au fost escortate în Portul Militar Constanța pentru continuarea cercetărilor.
Cercetările sunt în desfășurare, fiind coordonate de către Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Constanța.

 




Imagini spectaculoase la Mangalia: meduzele au invadat apele mării! (VIDEO/FOTO)

meduze4

Încălzirea bruscă a apei mării a dus la înmulțirea meduzelor, în sudul litoralului. La Mangalia, meduzele oferă, zilele acestea, un adevărat spectacol. Meduzele de Marea Neagră sunt o specie comună și nu sunt periculoase.

 




Se oprește apa pe mai multe străzi din comuna Tuzla!

RAJA

Marți – 28 martie 2023, echipele RAJA S.A. vor executa lucrări de înlocuire a unor conducte și vane de legătură de la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Tuzla, județul Constanța.

Astfel, în intervalul orar 10.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Pasajului, Lalelelor, Merișor, Costinești, precum și cei de pe străzile adiacente.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 11 – Reabilitare și extindere rețele de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată și conducte de refulare apă uzată din localitatea Tuzla, județul Constanta, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.