Doi bărbați, prinși în situl arheologic din zona Albești cu detectoare de metale și obiecte antice

WhatsApp Image 2024-03-05 at 16.21.31_e27d8243

Ieri, 4 martie 2024, polițiștii Poliției Municipiului Mangalia au identificat doi bărbați, de 39 de ani, respectiv 43 de ani, care ar fi efectuat detecții neautorizate, cu ajutorul unor detectoare de metale, în extravilanul comunei Albești, într-o zonă ce este evidențiată și protejată ca sit arheologic în Repertoriul Arheologic Național.

În urma efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre bărbați au fost descoperite, printre alte bunuri, două monede datând din secolul IV d.Hr. și o cataramă de curea antică.

În urma efectuării controlului vehiculului cu care s-ar fi deplasat cei doi bărbați, în interiorul acestuia au fost descoperite, printre alte bunuri, o monedă datând din secolul IV d.Hr. și un fragment de fibulă din bronz.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cei doi bărbați dețin în mod legal detectoarele de metale.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică, accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă.




Acesta este TOPUL unităților de învățământ din județul Constanța, în urma publicării rezultatelor obținute la simularea examenului de evaluare națională

scoala_elevi

Inspectoratul Școlar Județean a realizat o ierarhie a unităților de învățământ din județul Constanța, în funcție de rezultatele obținute la simularea examenului de evaluare națională. Totodată, în clasamentul publicat de ISJ Constanța este evidențiat și gradul absenteismului la acest examen.

Potrivit comunicatului ISJ Constanța, primele zece licee din top sunt următoarele:

  • Colegiul Naţional Mircea Cel Bătrân (absenteism de 2,11)
  • Liceul Teoretic Traian – 1,72
  • Liceul Teoretic Ovidius -1,19
  • Liceul Teoretic Educational Center – 78,26%
  • Colegiul Naţional Mihai Eminescu – 0%
  • Școala Gimnazială Spectrum Constanța – 6,45
  • Școala Gimnazială Petre Ispirescu Constanța – 0%
  • Școala Sfinții Martiri Brâncoveni Constanța – 40%
  • Liceul teoretic George Călinescu Constanța – 3,45
  • Școala Gimnazială Wilhelm Moldovan Constanța – 7.69%

La nivelul județului Constanța, mediile pentru fiecare probă de simulare a examenului au fost mai mari decât cele înregistrate la nivel național:

  •  la Limba și literatura română – cu 1,69% (75,67%, față de procentul național de 73,98%);
  • la Matematică – cu 5,19% (47,56%, față de procentul național de 42,37%).

Mediile înregistrate în unitățile de învățământ din județ se situează între 9,01 (pentru prima poziție din clasament) și 1,94 (pentru ultima poziție).

Numai primele 14 unități de învățământ au înregistrat medii peste 7,00, pentru ambele probe.

În conformitate cu adresa Ministerului Educației, prin care se precizează acțiunile necesare pe termen scurt, pentru pregătirea examenului de evaluare națională 2024, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va continua monitorizarea și sprijinirea unităților de învățământ din județ, astfel încât elevii să beneficieze de un suport real. Printre acțiuni, se numără:

– realizarea analizei rezultatelor privind gradul de reușită pe itemi, la nivelul județului;

– oferirea de sprijin fiecărei unități de învățământ pentru realizarea propriei analize privind gradul de reușită pe itemi;

– stabilirea măsurilor și a recomandărilor adecvate la nivel de județ, în funcție de concluziile analizei;

– organizarea de webinarii de către inspectorii școlari de specialitate cu profesorii de discipline de examen;

– sprijinirea școlilor în realizarea planurilor de intervenție;

– continuarea, în programul de inspecții al inspectoratelor școlare, a monitorizării gradului de aplicare a măsurilor stabilite în planurile de intervenție la nivel de unitate a unor activități de susținere a cadrelor didactice din unitățile de învățământ;

– analiza situației absenteismului, pentru fiecare unitate de învățământ.

Măsurile vor include și organizarea celei de-a treia simulări județene, în luna aprilie, precum și punerea la dispoziția unităților de învățământ a testelor de antrenament publicate de-a lungul timpului în revista Dynamis a Casei Corpului Didactic Constanța, teste realizate de echipe de cadre didactice de specialitate, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.




Hoții nu mai au nicio rușine. Trei bărbați au furat stâlpii funerari ai unui mormânt din cimitirul din Topraisar!

Cimitir

La data de 4 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol – Postul de Poliție Topraisar au identificat trei bărbați, de 32 de ani, 34 de ani, respectiv 45 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt și profanare de morminte.

Astfel, în perioada 29 februarie – 3 martie a.c., aceștia ar fi pătruns în incinta Cimitirului Ortodox din comuna Topraisar și ar fi sustras 6 stâlpi funerari din granit și 10 bare din inox care ar fi împrejmuit un mormânt.

Prejudiciul în cauză este de aproximativ 6.500 de lei.

Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate, o femeie, de 54 de ani.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.




Se sietază furnizarea apei potabile la Cap Aurora

RAJA

Pentru executarea lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din Stațiunea Cap Aurora (municipiul Mangalia), se va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri – 06 martie 2024, în intervalul orar 07.00 – 18.00

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Stațiunea Cap Aurora, precum și cei de pe strada Aldea din Stațiunea Jupiter.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări – CL17 “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, în valoare de aproximativ 29 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




(FOTO) Traficanți de ecstasy, canabis și cocaină, prinși la Constanța. Aveau zeci de kilograme de droguri în locuințe

Bani din droguri

Pe 29 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-S.T. Constanța, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic intern de droguri de risc și mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, a fost dispusă reținerea a 3 persoane.

Măsurile au fost luate după ce doi dintre cercetați au fost prinși în flagrant delict, imediat după ce ar fi depozitat în locuința unuia dintre ei peste 16 kilograme de canabis şi aproximativ 500 de grame rezină de canabis, destinate comercializării.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că aceștia ar fi introdus în țară, din Spania, drogurile de risc, prin intermediul unei firme de curierat, pachetele fiind preluate de unul dintre cercetați și transportate la domiciliul celui de-al doilea.

Cu privire la primul cercetat, s-a reținut și faptul că ar fi deținut, în scopul de a vinde, și alte cantități de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, respectiv aproximativ 175 de grame de canabis, 7 grame de cocaină și 300 de grame substanță cristalină 2MMC, ridicate în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la adresele sale și din autoturismul pe care îl deține.

Al treilea cercetat ar fi deţinut, în vederea punerii în circulație, cantități de cocaină și MDMA (ecstasy), droguri de mare risc, identificate și ridicate pe parcursul percheziției domiciliare.

La data de 1 martie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a doi dintre cercetați, pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar față de al treilea.

Procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație împotriva încheierii prin care a fost luată măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 




(VIDEO) Jandarmul Vlad loveşte din nou. De 1 Martie acesta a împărțit flori pe stradă, iar doamnele și domnișoarele nu au rămas indiferente

Jandarmul Vlad

Jandarmul Vlad, care a făcut furori cu alte două videoclipuri, loveşte din nou. De 1 Martie acesta a împărțit flori pe stradă, în Centrul Vechi din Capitală, iar doamnele și domnișoarele nu au rămas indiferente.




Cine îl PROTEJEAZĂ pe Vlad Pascu? „Totul este o făcătură, tot este o bătaie de joc”

Vali Olariu, Pascu, Dragomir

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, copila ucisă de drogatul Vlad Pascu, a făcut o serie de declarații cutremurătoare în direct, la Antena 3. Acesta spune că Vlad Pascu și familia lui sunt PROTEJAȚI de polițiști, de judecători, de toți cei care trebuie să facă lumină în Dosarul 2 Mai.

„Încă din 18 august, acest individ, acest cetățean Vlad Pascu, a fost protejat în continuu de când a fost prima oară oprit în Constanța.

Ulterior, știm cu toții tot ce s-a întâmplat și de câte ori a fost protejat. Mai nou tot presează tribunalele pentru eliberarea sa în arest la domiciliu. Mai nou, ieri, am văzut pe toate canalele de televiziune că au apărut pe tapet cu primul termen de judecată al Mirunei Pascu și a lui Mihai Pascu.

Eu am rămas stupefiat! Am rămas uimit de declarația celor doi, nu știu care dintre ei a făcut-o, pentru că a fost citați de unul dintre avocații lor, şi s-a amânat procesul celor doi. Au cerut să amâne procesul celor doi, Miruna și Mihai, pentru că nu a putut fi în sală copilul lor, adică Vlad Pascu. Pentru ce să fie el acolo?”.

„Deci totul este un fiasco, totul este o făcătură, tot este o bătaie de joc la adresa instanțelor. Și eu mai pun niște întrebări. Pe mine mă macină și mă roade. Da, eu sunt mai cu voce decât Valentin Olariu, care suntem amândoi în aceeași bancă şi chiar nu mi-e frică de absolut nimic!

Deci, cui este frică de familia Pascu? Pe cine influențează familia Pascu? Din august și până inclusiv acum avem avocați, nu mai avem avocați, amânăm, nu amânăm. Ne cheamă ca pe tâmpiții la Mangalia, dar inculpatul principal, autorul principal a ceea ce s-a întâmplat, era de fapt la Constanța, n-am fost înștiințați.

Așteptăm iarăși ca fraierii să se ducă la penitenciar, unde o avea pe cucoana aia cu pieptul pe afară și cu picioarele tot așa pe afară de astă-vară. Copilul acela, Vlad Pascu, era atât de sigur pe el, pe ceea ce va urma și pe ceea ce se va întâmpla. Deci, oameni buni, cui este frică de familia Pascu?

Să-și închipuie toată lumea, o rugăminte am, ca să rememorăm că la noi, la Cătălin Dragomir și la Valentin Olariu, la familiile noastre noi nu putem să uităm un copil sfâșiat în două. Mă refer la Sebi, și copila mea fără jumătate din partea dreaptă a capului și toate oasele rupte în ea, la 150 la o oră!

Când experții la momentul respectiv, atunci, în zilele acelea au spus nu, domnule, că au fost 102km/h! Eu am spus întotdeauna n-a avut cum să aibă 102km/h… că are vizibilitate redusă”, a spus la Antena 3 CNN Cătălin Dragomir, tatăl Robertei.




Săptămâna viitoare se întrerupe curentul electric la Mangalia, Pecineaga și 23 August

Sistări curent electric, bec
Ziua / Data
Localitatea, strada afectată Orar
Luni, 4 martie 2024
Localitatea General Scărişoreanu, cu străzile: Spicului; Ghiocelului; Merişor; Gheorghiu; Morii; Olteni, respectiv localitatea Casicea, cu Siloz cereale Casicea Ameropa Graines – întrerupere totală. 09:00 – 17:00
Marţi, 5 martie 2024
Municipiul Mangalia, cu străzile: 1 Mai şi General Boierescu – întrerupere parƫială. 08:30 – 16:30
Miercuri, 6 martie 2024
Municipiul Constanța, cartier Tomis Plus, cu Ansamblul Rezidential „Magenta Construct srl”- blocuri strada Berlin, nr. 4-8-10-13-14, strada Budapesta nr. 4-8-10-12 și bloc „Dymy Building srl”- strada Budapesta nr. 1C – întrerupere totală. 08:00 – 16:00
Municipiul Constanța, cu b-dul Mamaia (numere impare, nr. 17 – 21), Magazin „Turquoise Studio Design”- b-dul Mamaia nr. 17, Cladire „No 1 CENTER”- b-dul Mamaia nr. 19, Magazin piese „Auto Original Shop”, sediul „Delphi Dive Center”- b-dul Mamaia nr. 19, Curățătorie – Spălătorie – Vopsitorie Haine piele – b-dul Mamaia nr. 19, Clinică de stomatologie „Infinity Digital Dent”- b-dul Mamaia nr. 21 – întrerupere totală. 08:30 – 16:30
Localitatea 23 August, cu străzile: Tudor Arghezi, Nichita Stanescu – parțial, Biserica, George Călinescu – partea dreaptă, sensul spre Constanța – întrerupere totală. 08:30 – 16:30
Localitatea Cobadin, mai putin zona IPMC, cu Cartier Nou, statie PECO, străzile: Viişoarei, Crângului, Tufanelelor si Magazin Penny – întrerupere totală. 09:00 – 17:00
Orasul Năvodari, cu străzile: A1; A2; A3; A4; A5; A6; B1; B2; B3; B4; B5; B6; E1; E2; E3; E4 şi E5; Promenada şi zona Tabara Năvodari – întrerupere parțială. 09:00 – 17:00
Joi, 7 martie 2024
Municipiul Constanța, cu străzile: Panait Mosoiu, maior Gheorghe Murea, b-dul Alexandru Lăpuşneanu nr. 14-20, strada Dobrogeanu Gherea, Topraisar, Mihai Viteazu (partial), Stefan Mihaileanu (partial), bloc Panait Mosoiu nr. 32-34, Birou SC Axel Telekom Grup srl, SPC Avocați – Apostol, Armeanu și Cabinet Avocat „Filișan Cătălin”- strada Panait Mosoiu nr. 32-34, bloc – Mihaileanu nr. 71, Sediu birouri „Steel Building srl” – strada Mihai Viteazu 69A, Centrul Medical „Dorian”- strada Mihai Viteazu 69-69A, Clinica Medicala ” Dr. Leahu Dental Clinics” – strada Mihai Viteazu nr. 73, Centrul Educational „Montessori”- strada Panait Mosoiu nr. 26 – întrerupere totală. 08:30 – 16:30
Localitãƫile Gălbiori si Băltăgeşti – întrerupere totală. 09:00 – 15:00
Orașul Năvodari, cu străzile: Teilor; Constantei; Stadionului; Garii; Cantonului; Viitorului; Sperantei; Viilor; Craitei; Rozelor şi Bujorului – întrerupere parțialã. 09:00 – 17:00
Vineri, 8 martie 2024
Localitatea Galeşu, cu staƫia de pompare ANIF Bazã Galeşu – întrerupere totalã.
(două întreruperi de scurtã durată în intervalul orar: 09:00-17:00 )
Localitatea Pecineaga, cu Complex case IAS Pecineaga – întrerupere totală. 08:30 – 16:30
Localitatea Săcele, cu strada Șantierului – întrerupere parƫială. 09:00 – 17:00
Localitatea Poarta Albă, cu străzile: Primăriei, Naƫiunilor, Grãdinilor, Salciilor, Calea Bucureşti (partial), Liliacului, Egalităƫii, Carierei, Liniştii, Veşniciei, Apusului şi Gãrii – întrerupere totalã. 09:00 – 17:00
Localitatea Vadu Oii – întrerupere totală. 09:00 – 17:00



Inginerul Nicolae Băcilă va fi condus pe ultimul drum mâine, 1 martie

Nicolae Băcilă

Mâine, 1 martie 2024, de la orele 11.00, va fi condus pe ultimul drum inginerul Nicolae Băcilă, fostul director al ADPP Mangalia

Acesta s-a stins din viață ieri, miercuri, 28 februarie 2024, după ce fusese internat duminică, la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, cu diagnosticul de accident vascular cerebral.

Cei care l-au cunoscut și l-au apreciat pe Nicu Băcilă își pot lua rămas bun la Biserica Sfântul Mina din Mangalia.

Diseară, la orele 18.00, vor fi citiți Stâlpii.

Nicolae Băcilă a absolvit al Institutului Politehnic Galați, a fost director tehnic DMHI Mangalia și directorul general al ADPP Mangalia.

Pe aceeași temă:

S-a stins din viață inginerul Nicolae Băcilă, fostul director general al ADPP Mangalia

 




Un minor din Hârșova a SMULS unei fetițe de șase ani o bijuterie. A fost arestat pentru 30 de zile

Tâlhar, furt, hoț

Ieri, 27 februarie 2024, polițiștii Poliției Orașului Hârșova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au reținut, pentru 24 de ore, un minor, de 16 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Astfel, la data de 27 februarie a.c., în jurul orei 12.20, acesta ar fi deposedat-o prin violență, de o bijuterie, pe o minoră de 6 ani, pe strada Vadului din orașul Hârșova.

Bunul sustras și vândut, ulterior, unei alte persoane, a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Minorul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.




(FOTO) Restaurantul Voila din Constanța amendat de Protecția Consumatorului. Mâncare expirată și mizerie în bucătărie, asta au găsit inspectorii ANPC

ANPC

În perioada 19.02.2024 – 01.03.2024, în conformitate cu programul de tematici proprii al Regiunii Sud-Est, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța desfășoară o serie de acțiuni de control, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în unitățile de alimentație publică ce prestează servicii de catering.

Cu această ocazie, s-a efectuat o verificare a SC Voila A.S. SRL, cu punct de lucru – restaurant Voila din Constanța, bulevardul Tomis, nr.128.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate, până în acest moment, următoarele sancțiuni:

  • 1 amendă contravențională, în valoare de 5.000 lei
  • oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare neconforme.

Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Constanța, în timpul controlului, s-au referit la :

  • folosirea uunui bloc alimentar neigienizat (pereți și paviment cu depuneri de grăsime)
  • utilizarea unui congelator deteriorat și cu depuneri de gheață
  • folosirea unor materii prime și semifinite cu data limită de consum / data durabilității minimale depășită
  • păstrarea preparatelor culinare în frigider, fără data preparării și cu modificări organoleptice, contrar prevederilor legislative care specifică păstrarea la minim 60 grade Celsius până la momentul servirii către consumator
  • folosirea unor utilaje de gătit și depozitare neigienizate și cu depuneri de grăsime
  • utilizarea unor practici comerciale incorecte (ex: depozitarea pastelor fierte separat față de restul ingredientelor și amestecare la momentul comenzii).




S-a stins din viață inginerul Nicolae Băcilă, fostul director general al ADPP Mangalia

Nicolae Băcilă

În această dimineață s-a stins din viață inginerul Nicolae Băcilă, fostul șef al ADPP Mangalia.

Acesta fusese internat duminică, la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, cu diagnosticul de accident vascular cerebral.

Nicolae Băcilă a absolvit al Institutului Politehnic Galați, a fost director tehnic DMHI Mangalia și directorul general al ADPP Mangalia.

Condoleanțe familiei!




Procurorii DNA Constanța și-au dat demisiile în bloc. Serviciul rămâne cu doar doi procurori

Judecatoria Constanța

Procurorii DNA Constanța și-au dat demisiile în bloc după ce procurorul-șef Marius Voineag l-a delegat la conducerea serviciului teritorial pe procurorul Mihai Stanciu, fostul șef al Parchetului Judecătoriei Constanța. 

Și-au depus cererile de demisie procurorii Andrei Bodean (șeful ST schimbat de Voineag cu Stanciu), Vasile Abagiu, Ciprian Bodu, Constantin Conortos, Dan Haralambie, iar procurorul Sorin Constantinescu (fost șef al ST Constanța înaintea lui Bodean) și-a depus cererea de pensionare, conform surselor G4Media și Info-Sud-Est.

Serviciul teritorial rămâne astfel doar cu noul procuror-șef Mihai Stanciu și cu procurorul judiciar Nadia Zlate (care reprezintă instituția în instanță, nu lucrează dosare), cu grefierii și polițiștii judiciari.

Surse judiciare susțin că procurorii care pleacă din DNA Constanța vor lucra în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, condus de procurorul Viorel Teliceanu, și care înregistrează un deficit mare de procurori.




În această dimineață vor SUNA sirenele. Este miercurea alarmelor

Sirena

Astăzi, în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică, „𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗟𝗔𝗥𝗠𝗘𝗟𝗢𝗥”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București-Ilfov.

Astfel, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgentei anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.

Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.

În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.

***

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

📢 Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
📢 Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
📢 Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.




Dosarul DNA în care este cercetat primarul Mangaliei, amânat pentru luna martie

Cristi Radu

Judecătorii Curții de Apel Constanța să amâne, din nou, dosarul în care primarul Mangaliei, Cristian Radu și mai mulți foști și actuali funcționari publici, dar și reprezentantul unei case de avocatură sunt învinuiți de fapte de corupție.

Iată decizia judecătorilor de astăzi:

Având în vedere Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr.39/08.02.2022 prin care s-a stabilit procedura internă privind protecţia datelor cu caracter personal la nivelul acestei instanţe, trimite cererea formulată de inculpatul Andrei Costin Grimberg privind anonimizarea datelor cu caracter personal la mapa preşedintelui instanţei.

Admite cererea formulată de inculpaţii Radu Cristian şi Boiţă Petrina privind emiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa pentru înaintarea unei copii a dosarului de urmărire penală nr.114/P/2015.

Admite cererea formulată de inculpata Boiţă Petrina privind copierea CD-urilor aflate în dosarul de urmărire penală: volumele 3, 25, 26, 37, 38, 39, 40, 52. În temeiul art.100 alin.4 lit.a,b Cod procedură penală respinge celelalte solicitări de probatorii formulate de inculpaţii Cristian Radu, Boiţă Petrina, Călin Didi George, Dumitrana Romulus, Vlădescu Daniel şi Fotin Diana Ionela.

Cu drept de contestaţie odată cu încheierea ce se va pronunţa conform art.346 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi 26.02.2024, prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Dosarul a fost amânat pentru 27 martie 2024.

Procurorii DNA Constanța transmiteau, anul trecut, următoarele:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

  • Cristian Radu, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşireainfracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • Petrina Boiță, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Romulus Dumitrana, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
  • George Didi Călin, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Daniel Vlădescu, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Diana Ionela Fotin, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Maria Negru, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,
  • Avocat în cadrul Baroului București,

Toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.

În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Pe aceeași temă:

Amânare în dosarul de corupție al primarului Mangaliei. Inculpații nu aveau… avocați!




Un șofer posibil DROGAT, implicat într-un accident la Vama Veche. A fost prins pe strada Oituz din Mangalia

Poliția rutieră

Ieri, 24 februarie 2024, în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, în stațiunea Vama Veche, s-ar fi produs un accident de circulație (tamponare), iar unul dintre conducătorii auto ar fi părăsit locul accidentului, îndreptându-se spre municipiul Mangalia.

Polițiștii au pornit în urmărirea vehiculului respectiv, pe care l-au interceptat pe strada Oituz, autoturismul fiind înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 133 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.

Conducătorul auto s-a conformat semnalului regulamentar de oprire.

Polițiștii au procedat la legitimarea și identificarea acestuia, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 36 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Un bărbat drogat, prins cu un cântar și pliculețe goale în mașină, la Tuzla

Mașină noaptea

La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 00.10,  polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au observat un autoturism care staționa cu motorul și luminile de întâlnire pornite,  pe strada Cerbului, din comuna Tuzla.

Polițiștii au legitimat și identificat persoana aflată la volan, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 37 de ani.

Deoarece atât conducătorul auto, cât și cei doi pasageri aveau un comportament suspect, aceștia au fost controlați corporal, totodată fiind verificat și vehiculul.

În urma acestor verificări, în interiorul vehiculului au fost descoperite mai multe plicuri din plastic goale și un cântar de mare precizie.

Bărbatul aflat la volanul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Fuego vine drept mărțișor, la Mangalia. Va concerta alături de Irina Loghin pe 1 Martie

Untitled-13

Primăria Mangalia îl aduce pe Fuego, în concert, la Mangalia, de 1 Martie.

Paul Surugiu-Fuego va cânta alături de partenera de scană, Irina Loghin.

Evenimentul va avea loc vineri, 1 martie, orele 17:00, la Casa de Cultură din Mangalia.

 




Percheziții la trei bărbați din Mangalia și Negru Vodă. Mascații au descoperit arme și muniție de contrabandă

Pușcă

Ieri, 22 februarie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele a trei bărbați din municipiul Mangalia și orașul Negru Vodă.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în anul 2022, bărbații ar fi achiziționat armele din străinătate și nu le-ar fi declarat la intrarea în țară.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate trei arme neletale suspuse autorizării, respectiv o pușcă cu aer comprimat de calibrul 5,5 milimetri, 126 de proiectile, două pistoale cu aer comprimat de calibrul 4,5 milimetri, precum și muniție aferentă.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că cei trei bărbați nu sunt autorizați pentru deținerea, portul sau folosirea vreunei categorii de arme.

În cauză cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.




(VIDEO) Părinții tinerilor uciși la 2 Mai vor să ceară strămutarea dosarului. Iată ce spun despre prima zi de judecată

Valentin Olariu