ATENȚIE! Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat a noii magistrale reabilitate, cu diametrul de 500 mm, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 27 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii și punctele termice din perimetrul delimitat de străzile: Ștefăniță Vodă – Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu – Ștefăniță Vodă, practic zonele Badea Cârțan, Vivo și Euromaterna.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL33: ”Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Mugurel Călin este noul viceprimar al comunei Costinești

Mugurel Călin

Primarul comunei Costinești, Dumitru Jeanu, a anunțat că astăzi, 22 noiembrie, în cadrul Consiliului Local au avut loc alegeri pentru desemnarea noului viceprimar.

Acesta este Mugurel Căin (AUR).

Iată mesajul primarului din Costinești:

„Începând de astăzi, Consiliul Local și-a mandatat reprezentantul în aparatul de specialitate, în calitate de viceprimar, în persoana domnului consilier local Călin Mugurel Radu.

Deopotrivă, felicit pe toți cei 3 candidați pentru implicarea în acest proces democratic.

Am convingerea că împreună, indiferent de calitatea sau funcția deținută, vom face lucruri din suflet pentru comunitatea noastră, a tuturor”.

Restricții de trafic pe bulevardul Mamaia pentru lucrări la infrastructura de apă și de canalizare din municipiul Constanța

raja

RAJA SA continuă lucrările de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată din Constanța, parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Investițiile, în valoare totală de peste 652 milioane lei, vizează realizarea a peste 76 km de rețele noi pe 264 de străzi din municipiu, cu accent pe reabilitarea aducțiunilor și a magistralelor de alimentare cu apă, precum și a sistemelor de refulare a apelor uzate către stațiile de epurare. Prin înlocuirea conductelor îmbătrânite, unele cu o vechime de peste 70 de ani, aceste intervenții vor asigura reducerea pierderilor, continuitatea serviciilor și îmbunătățirea calității apei potabile. Totodată, sistemul de canalizare va fi adaptat cerințelor actuale de dezvoltare urbană, putând prelua un debit mai mare de apă uzată.

O parte importantă a acestor lucrări se desfășoară în zona Centrală a orașului, contractele CL1A și CL3A – ”Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, cu o valoare cumulată de 64,1 milioane lei.

Pe bulevardul Mamaia se desfășoară unele dintre cele mai complexe și solicitante lucrări de modernizare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare din oraș.

În prezent se lucrează la reabilitarea colectorului principal DN 1000, prin care se va mări capacitatea de preluare a apelor menajere, reducând riscul de inundații în caz de ploi abundente în zonă. Înlocuirea cu diametrul DN 1.000 mm este stringentă, cu atât mai mult cu cât pe anumite porțiuni acesta a fost edificat în anii 1960, iar în anumite zone trece pe domenii private, ceea ce face imposibilă intervenția în cazul unor avarii.

Pentru realizarea conexiunilor specifice tronsoanelor nou montate la sistemul existent, este necesară restricționarea temporară a traficului rutier pe bulevardul Mamaia, pe două din cele trei benzi, în zona Delfinariu, în perioada 25 – 27 noiembrie 2024. Astfel, vor fi blocate două benzi de lângă scuar, pe sensul de mers spre Stațiunea Mamaia (între străzile Răchitași și Zorelelor), pe o lungime de aproximativ 50 m.

Pentru a evita aglomerarea traficului auto, se recomandă șoferilor utilizarea străzii Unirii și a rutelor alternative. Între timp, intersecția cu strada Zorelelor a fost redată circulației în totalitate după finalizarea lucrărilor de montare a grătarelor pluviale pentru preluarea apelor meteorice.

Zona de intervenție va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător. Poliția Rutieră a avizat măsurile luate pentru fluidizarea traficului. RAJA SA asigură cetățenii că echipele de lucru vor depune toate eforturile pentru respectarea termenelor și minimizarea disconfortului.

Amintim constănțenilor, că înlocuirea conductelor îmbătrânite, ai căror parametri tehnologici sunt depășiți, va conduce la creșterea siguranței în funcționare a sistemului de canalizare. Totodată, în condițiile creșterii demografice și a nevoilor de conectare la sistemul de canalizare, acesta va fi mai ușor de întreținut și va putea prelua un debit mai mare de apă uzată. De asemenea, noile conducte sunt dimensionate pentru a face față cerințelor de dezvoltare urbană a municipiului Constanța.

În cazul apariției unor obstacole subterane neprevăzute sau a condițiilor meteorologice nefavorabile, termenele ar putea fi ajustate.

ATENȚIE! Au loc mai multe intervenții pe bulevardul Tomis și în cartierul Coiciu din municipiul Constanța

RAJA

Pentru remedierea unor avarii survenite la nivelul conductei principale de alimentare cu apă de pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 20 noiembrie 2024, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Miorița – Soveja – Primăverii – Ion Rațiu – bd. Tomis.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, echipele de intervenție au fost nevoite să restricționeze traficul rutier pe una din benzile bulevardului, pe sensul de mers spre b-dul Alexandru Lăpușneanu, pe o distanță de aproximativ 50 metri. Pentru fluidizarea traficului, zona lucrărilor a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător și a fost anunțată și Poliția Locală.

Tot astăzi, 20 noiembrie 2024, în același interval orar: 09.00 – 17.00, se oprește apa și în cartierul Coiciu, pentru remedierea unei avarii la conducta cu diametrul de 150 mm.

Jumătate din centralele termice din Mangalia, OPRITE din cauza datoriilor primăriei către furnizor. Paul Foleanu: Prețul la încălzire TREBUIE scăzut imediat

Căldură, calorifer

Consilierul local Paul Foleanu a transmis un mesaj public către primarul Mangaliei, în care arată că, din cauza facturilor neplătite, jumătate din centralele termice au fost oprite. Reamintim faptul că directorul societății de termoficare, Dorinel Colgiu, este trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată și se află în arest la domiciliu.

„Fac un apel public la Primarul Municipiului Mangalia să achite datoriile din bugetul local către furnizorul de caldură și apă caldă în oraș, societatea GOLDTERM SA, deoarece astăzi jumatate din centralele termice au fost debranșate de la alimentarea cu gaze naturale pentru neplata facturilor restante!

Nu ne dorim ca cetățenii Mangaliei sa stea în frig în această iarnă și, mai mult decât atât, în regim de urgență, primarul trebuie să vină cu fundamentarea și sursele de finantare, în Consiliul Local, pentru a se aproba un preț la gigacalorie pentru populație.

Astăzi prețul este enorm, adica aproape 1.000 lei/gigacaloria”, a scris Paul Foleanu.

Pe aceeași temă:

OFICIAL : Dorinel Colgiu este trimis în judecată pentru trafic de influență

RAJA Constanța derulează lucrări de AMPLOARE pe mai multe străzi din Constanța

0cd5c314-27a0-4067-971d-3cbdcf4d32b4

În cursul nopții trecute, la toate punctele de lucru deschise în vederea executării lucrării programate pentru perioada 18 – 19 noiembrie 2024, echipele constructorului, împreună cu cele ale RAJA, au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor. 

Aceste intervenții vizează conectarea noilor tronsoane la rețeaua de distribuție a apei și au un grad ridicat de complexitate. Lucrările executate pentru conectarea magistralelor, cu diametre cuprinse între 250 și 500 mm, sunt mult îngreunate deoarece golirea sistemului s-a realizat foarte greu, având în vedere diametrul mare, dar și lungimea acestuia.

În prezent, echipele aflate pe teren continuă intervențiile pe tronsoanele încă alimentate cu apă și montează vane pentru sectorizarea rețelei și oprirea completă a apei, pentru a se putea realiza operațiunile de sudură. Deși intervențiile sunt dificile, lucrările se află în grafic. La nivelul celor 11 puncte de lucru, deschise pentru conectarea noilor tronsoane la rețeaua de distribuție, sunt implicate 11 echipe de intervenție și 12 utilaje, care lucrează de noaptea trecută, în regim continuu.  Cele mai complexe intervenții se desfășoară la intersecția bulevardului Tomis cu strada Petru Vulcan, dar și pe strada Atelierelor, în zona intersecțiilor cu străzile Avram Iancu și Sarmisegetuza.

Conectări de tronsoane noi, precum și dezafectarea rețelelor vechi, au loc în aceste momente și pe strada Siretului (la intersecțiile cu străzile Tudor Vladimirescu, Kiazim Abdulachim, Dimitrie Bolintineanu, Decebal, Constantin Brătescu și Sarmisegetuza), dar și pe străzile Miron Costin și Atelierelor, intersecție cu str. Ștefan cel Mare.

După finalizarea lucrărilor de conectare, vor fi executate manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune a rețelei.

Având în vedere lungimea, diametrul instalației și debitul de apă, furnizarea apei potabile va fi reluată în mod progresiv, în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

În continuare sunt afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Talazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • bd. Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se furnizează apă cu presiune scăzută în zonele: Peninsulă – Piața Ovidiu; perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari și Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

Investițiile fac parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Având în vedere că au fost scoase din presiune sistemele de distribuție, echipele RAJA execută, în același timp, lucrări de reparații și întreținere, inclusiv montează vane de legătură pentru sectorizarea sistemului și debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii.

Președintele CJC, Florin Mitroi, l-a REVOCAT din funcție pe Mihai Angelescu, șeful Direcției de Pază a județului Constanța

Mihai Angelescu

Într-un comunicat de presă al președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, se arată că Mihai Angelescu, fostul șef al Direcției de Pază a județului Constanța și fost șef al Poliției Locale Mangalia, a fost revocat din funcție.

Mihai Angelescu a deținut și funcția de șed al Poliției Locale Mangalia. Acesta este fratele lui Dragoș Angelescu, fostul viceprimar al Mangaliei și actual consilier local PNL.

Iată ce a declarat Florin Mitroi, președintele CJ Constanța, în urmă cu puțin timp:

„Astãzi a fost emisă Dispoziția de revocare din funcția de director al Direcției de Pază a judetului Constanța, domnul Angelescu Mihai.

În aceeasi zi a fost numit domnul Constantin Stoian în funcția de director interimar al Direcției de Pază a judetului Constanța, de profesie jurist, până la ocuparea prin concurs a funcției.

Prin aceastã numire la conducerea Direcției de Pază se are în vedere organizarea temeinicã a personalului din subordine cât și eficientizarea activității Direcției de Pazã”.

FOTO: Ediția de Sud

Eforturi susținute ale echipelor RAJA pentru finalizarea lucrărilor din municipiul Constanța

În cursul nopții trecute, la toate punctele de lucru deschise în vederea executării lucrării programate pentru perioada 18 – 19 noiembrie 2024, echipele constructorului, împreună cu cele ale RAJA, au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor. 

Aceste intervenții vizează conectarea noilor tronsoane la rețeaua de distribuție a apei și au un grad ridicat de complexitate. Lucrările executate pentru conectarea magistralelor, cu diametre cuprinse între 250 și 500 mm, sunt mult îngreunate deoarece golirea sistemului s-a realizat foarte greu, având în vedere diametrul mare, dar și lungimea acestuia. În prezent, echipele aflate pe teren continuă intervențiile pe tronsoanele încă alimentate cu apă și montează vane pentru sectorizarea rețelei și oprirea completă a apei, pentru a se putea realiza operațiunile de sudură. Deși intervențiile sunt dificile, lucrările se află în grafic. La nivelul celor 11 puncte de lucru, deschise pentru conectarea noilor tronsoane la rețeaua de distribuție, sunt implicate 11 echipe de intervenție și 12 utilaje, care lucrează de noaptea trecută, în regim continuu.

Cele mai complexe intervenții se desfășoară la intersecția bulevardului Tomis cu strada Petru Vulcan, dar și pe strada Atelierelor, în zona intersecțiilor cu străzile Avram Iancu și Sarmisegetuza. Conectări de tronsoane noi, precum și dezafectarea rețelelor vechi, au loc în aceste momente și pe strada Siretului (la intersecțiile cu străzile Tudor Vladimirescu, Kiazim Abdulachim, Dimitrie Bolintineanu, Decebal, Constantin Brătescu și Sarmisegetuza), dar și pe străzile Miron Costin și Atelierelor, intersecție cu str. Ștefan cel Mare.

După finalizarea lucrărilor de conectare, vor fi executate manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune a rețelei.

Având în vedere lungimea, diametrul instalației și debitul de apă, furnizarea apei potabile va fi reluată în mod progresiv, în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

În continuare sunt afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Talazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • bd. Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se furnizează apă cu presiune scăzută în zonele: Peninsulă – Piața Ovidiu; perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari și Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

Investițiile fac parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Având în vedere că au fost scoase din presiune sistemele de distribuție, echipele RAJA execută, în același timp, lucrări de reparații și întreținere, inclusiv montează vane de legătură pentru sectorizarea sistemului și debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii.

Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța – zona Centrală, RAJA S.A. va sista furnizarea apei din această seară – 18 noiembrie 2024, ora 22.00, până marți – 19 noiembrie 2024, ora 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Talazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • bd. Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

  • Peninsulă – Piața Ovidiu;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari;
  • Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

În anumite intervale orare, în funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată.

Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Investiția face parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

A fost sistată furnizarea apei potabile la Mihail Kogălniceanu

Avarie RAJA

Echipele Raja intervin pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 17 noiembrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de  315 mm, de pe strada Mircea cel Bătrân, din comuna Mihail Kogălniceanu.

Pentru desfășurarea lucrărilor de reparații se impune sistarea furnizării apei potabile, în intervalul 08:00 – 16:00, în toată localitatea.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp” , transmit reprezentanții RAJA Constanța.

(GALERIE FOTO) Ziua Dobrogei și Bicentenarul Hagieni, eveniment organizat în cadrul programului „Cultura la Liman”

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Astăzi, 14 noiembrie 2024, la Hagieni a fost organizat evenimentul dedicat aniversării „Zilei Naționale a Dobrogei” – 146 de ani de la revenirea Dobrogei la teritoriul național, precum și a împlinirii a 200 de ani de la atestarea oficială a satului Hagieni.

Evenimentul a fost organizat în Grădina Geamiei Hagieni prin recitaluri de muzică populară tradițională, programe artistice susținute de artiști locali și ansambluri folclorice invitate, precum și de elevi ai Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai.

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Comunitatea din Hagieni a organizat un târg cu produse culinare locale.

Toți cei prezenți la sărbătoarea satului Hagieni – Bicentenar și la Ziua Dobrogei – 146 de ani de la întoarcerea la țară, au arătat că lucrurile frumoase se fac cu sufletul.

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Organizatorii evenimentului au fost Primăria Comunei Limanu, Asociația pentru Păstrarea Tradițiilor Intercomunitare în 2 Mai și Vama Veche și Asociația de părinți Limanu.

Pe aceeași temă:

Un nou eveniment în cadrul programului „Cultura la Liman”: Ziua Dobrogei și Bicentenarul Hagieni!

OFICIAL de la societatea Drumuri Județene Constanța: 231 de persoane și 86 de utilaje sunt pregătite de sezonul rece

Utilaje deszăpezire

În vederea asigurării unei viabilităţi corespunzătoare a drumurilor județene în perioada de iarnă (sezonul 2024-2025), Societatea „Drumuri Județene Constanța” S.A. (DJCT) are stocuri suficiente de materiale antiderapante și a efectuat reviziile tehnice utilajelor ce vor acționa pentru înlăturarea efectelor viscolului și poleiului.

Pentru combaterea înzăpezirii drumurilor judeţene în perioada de iarnă se va acționa cu personalul și utilajele din dotare aflate în cele cinci secții (Băneasa, Topraisar, Cuza Vodă, Hârșova și Tariverde) și trei puncte de sprijin – cariere (Dumbrăveni, Șipote și Cheia).

În depozitele DJCT se află 4.474 de tone de sare, 7.014 tone de nisip și 764 de tone material antiderapant. Comandamentul de iarnă este constituit din 231 de persoane, 86 de utilaje din dotarea proprie urmând a acționa în cazul în care va fi nevoie pentru înlăturarea efectelor nedorite ale zăpezii.

FOTO: Drumuri Județene

ATENȚIE! Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

RAJA

În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța – zona Centrală, RAJA S.A. va sista furnizarea apei de luni – 18 noiembrie 2024, ora 22.00, până marți – 19 noiembrie 2024, ora 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Talazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • bd. Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

  • Peninsulă – Piața Ovidiu;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari;
  • Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

În anumite intervale orare, în funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată.

Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Investiția face parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

(VIDEO) S-au stabilit comisiile de specialitate ale Consiliului Local Mangalia. Reprezentanții PNL au ABSENTAT

Ședință de consiliu

Noii consilieri locali din Mangalia s-au întrunit astăzi, 13 noiembrie, în prima ședință.

Au fost prezenți la întâlnirea de la Club Nautic consilierii locali ai PSD, USR și AUR, în timp ce aleșii PNL nu și-au făcut simțită prezența la ședință.

Cei 11 consilieri prezenți au aprobat membrii noilor comisii de specialitate.

Iată care sunt aceștia:

Comisia de Urbanism și Amenajare teritorială și Juridică: Mohammad Murad (AUR), Semiran Abdurefi (USR), Neculai Tănasă (PSD), Răzvan Ion (PNL), Dragoș Ioniță (PNL)

Comisia Economică, Fonduri Europene, Turism și Industrie: Paul Foleanu (PSD), Lucian Vișa (USR), Victor Bădică (PSD), Dragoș Angelescu (PNL), Sorin Andrei (PNL), Nicolae Moroianu (AUR), Nicoleta Griguță (PNL)

Comisia Socială, Sănătate, Cultură și Învățământ: Elena Cerchez (PSD), Dan Lefter (AUR), Zanfir Iorguș (PSD), Cosmin Trușcă (AUR), Leila Ali (PNL), Lucian Luca (PNL), Gabriel Banu (PNL).

Ședință de consiliu
Ședință de consiliu

A fost finalizată trecerea de pietoni de pe strada George Călinescu din comuna 23 August

23 August

Primarul comunei 23 August, Mugur Mitrana, anunță finalizarea unei noi treceri de pietoni din localitate.

Trecerea de pietoni se află pe strada George Călinescu, în zona Biserica.

„Aceasta noua facilitate face parte din angajamentul nostru constant de a sprijini comunitatea și de a asigura un mediu sigur pentru circulație în localitatea noastră, oferind un loc accesibil si sigur pentru traversarea drumului național DN 39 care străbate localitatea.

Vă încurajăm să folosiți această trecere și să respectați semnalele rutiere din zonă, contribuind astfel la siguranța tuturor participanților la trafic.

Suntem mereu alături de voi în eforturile de a crea un trafic mai sigur și mai ordonat pentru toți!”, spune Mugur Mitrana.

23 August
23 August

Pe aceeași temă:

Mugurel Mitrana a bifat al șaptelea mandat la conducerea administrației publice din comuna 23 August

Primarul Marian Makkai îi convoacă pe locuitorii satului Vânători la Adunarea Sătească

Comuna Pecineaga

Locuitorii satului Vânători, comuna Pecineaga sunt convocați la Adunarea Sătească care va avea loc pe data de 20 noiembrie 2024 ora 15,00 în incinta Căminului Cultural din sat Vânători.

Întâlnirea convocată de primarul Marian Makkai este organizată pentru alegerea delegatului sătesc.

Pe aceeași temă:

OFICIAL: Marian Makkai a fost validat de Judecătoria Mangalia în funcția de primar al comunei Pecineaga

Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din localitatea Eforie Sud!

RAJA - opriri apă

La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din localitatea Eforie Sud se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 14 noiembrie 2024, în intervalul orar 08.30 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona străzilor Cantacuzino, Progresului, Negru Vodă, Carmen Silva, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca, Dezrobirii, Transilvaniei, Munteniei, Remus Opreanu si Ion Movilă.

Investiția face parte din contractul de lucrări cu finanțare europeană derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL9 “Reabilitare rețele de distribuție, rețele de canalizare Eforie Sud, județul Constanța”, în valoare totală de peste 18 mil. lei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

ATENȚIE! Mâine se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă municipiul Mangalia, RAJA va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 13 noiembrie 2024, în intervalul orar 07.00 – 21.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii consumatorii de pe străzile: Șoseaua Constanței (de la sensul giratoriu până la ieșirea din oraș, către stațiunea Saturn), Rozelor, Vasile Pârvan, Muncelului, Pictor Tonitza, Nicolae Iorga, Peleș, Ion Creangă și Matei Basarab, cu străzile adiacente acestora. Totodată, va fi afectat de lipsa apei și Spitalul Municipal Mangalia și zona din imediata proximitate a acestuia.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări – CL17 “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, în valoare de aproximativ 29 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța – zona Centrală, RAJA S.A. va sista furnizarea apei de luni – 18 noiembrie 2024, ora 22.00, până marți – 19 noiembrie 2024, ora 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Topazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • bd. Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

  • Peninsulă – Piața Ovidiu;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari;
  • Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

În anumite intervale orare, în funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată.

Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Investiția face parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

ATENȚIE! Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia