Consultații psihiatrice gratuite la Spitalul Municipal Mangalia

pavilion-C

Reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia precizează că, începând cu 1 august, a.c., pacienții care au nevoie de consultații de specialitate în ramura Psihiatrie vor beneficia de consultații gratuite, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, a cardului de sănătate și a dovezii de asigurat, precum și în urma unei programări prealabile.

Încă de anul trecut, în Pavilonul C din cadrul unității sanitare își desfășoară activitatea un nou medic psihiatru, acoperindu-se, astfel, nevoia de a acorda îngrijiri medicale specializate, pacienților adulți.

Până în prezent, medicul psihiatru Crina-Roxana Achim a oferit consultații psihiatrice contra cost, în așteptarea încheierii contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate a județului Constanța.

De la 1 august, pentru o consultație gratuită, dar și cu plată, cei interesați pot face programări la medicul psihiatru, prin apel la numărul de telefon 0728.853.483. Cabinetul medicului se află la etajul 1, în incinta Pavilonului C, cu program de funcționare în intervalul orar 08:00 – 15:00, luni, marți și joi, respectiv între orele 13:00 – 20:00, miercuri și vineri.




Atenție, constănțeni! Apa potabilă va fi furnizată cu presiune redusă în mai multe cartiere

RAJA - opriri apă

În cursul zilei de astăzi – 26 iulie 2024, la Stația de pompare si tratare Palas s-au înregistrat mai multe fluctuații de tensiune; prin urmare, pompele de la nivelul acesteia nu au mai putut funcționa. Ca urmare a acestei situații, se furnizează apă potabilă cu presiune scăzută consumatorilor deserviți de SP Palas. În unele zone, în funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete.

Cartierele afectate sunt: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Zona Kaufland, Casa de Cultură, Compozitori, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai și Depozite – Halta Traian, precum și Zona Industrială.

Având în vedere zona mare deservită și implicit lungimea și diametrul rețelei, reluarea furnizării apei la parametrii normali se va face în jurul orei 14.00, întrucât este nevoie de o perioadă de aproximativ 3 ore pentru ca sistemul să intre în presiune.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și asigurăm toți abonații afectați că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru reluarea furnizării apei la parametrii optimi imediat ce echipele furnizorului de energie vor reuși să repună în funcțiune sistemul de alimentare cu energie electrică a stației.




Atenție, șoferi! DJ 391 Albești–Negru Vodă este în proces de reabilitare. Iată unde mai acționează Societatea Drumuri Județene Constanța săptămâna aceasta

Drumuri județene

În săptămâna 22 – 27 iulie 2024  angajații Societății „Drumuri Județene Constanța” efectuează mai multe lucrări de reabilitare, modernizare și punere în siguranță a drumurilor județene.

Pentru drumuri bune și sigure în județul Constanța se acționează pe:

  • DJ 391 Albești – Negru Vodă: plombare îmbrăcăminți rutiere;
  • DJ 392 Movila Verde – Plopeni: realizare la acostamente;
  • Topalu: lucrări de întreținere și reparații străzi;
  • DJ 226 A Râmnicu de Jos: lucrări reparații pod;
  • DJ 391 A Tufani: eliminare puncte periculoase;
  • DJ 391 A Băneasa – Dobromir, DJ 222 Cheia – Grădina: lucrări de estetică rutieră, eliminare cavalieri, tăiere lăstăriș.

 




Ședință a Consiliului Local Pecineaga. Iată ce proiecte sunt pe ordinea de zi

pecineaga

Consiliul Local al Comunei Pecineaga este convocat în ședință ordinară care va avea loc pe data de 24 iulie 2024 ora 14:00 în sala de ședințe a primăriei.

Iată care este ordinea de zi a ședinței:




Polaris M Holding anunță o nouă acțiune de combatere aviochimică la Mangalia

avion-stropire-300x200

Primăria Municipiului Mangalia și societatea de salubrizare Polaris M. Holding S.R.L. anunță o nouă acțiune de combatere aviochimică a insectelor și dăunătorilor, care va avea loc, vineri, 19 iulie, în intervalul orar 05:00 -10:00.

În cadrul operațiunii de dezinsecţie pe calea aerului vor fi tratate zonele şi spaţiile verzi din municipiul Mangalia şi staţiunile aferente, substanța insecticidă fiind avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică București.

Cu această ocazie, reprezentanţii Primăriei înştiinţează apicultorii şi sericicultorii din localitate şi staţiuni să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile (ploaie, vânt puternic, etc.) acţiunea se amână şi se va desfăşura la o dată ulterioară care va fi comunicată în timp util.




Apa potabilă va fi furnizată cu program la Movilița

RAJA

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Movilița (comuna Topraisar) din județul Constanța, s-a înregistrat în ultimele zile o scădere a debitului de apă de la nivelul sursei de captare, ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, concomitent cu o creștere semnificativă a consumului de apă. Toate acestea au condus la imposibilitatea realizării stocului necesar pentru asigurarea furnizării apei.

Prin urmare, începând de astăzi – 15 iulie 2024, în intervalul orar 23.00 – 05.00, alimentarea cu apă către abonații din localitatea Movilița se va face cu o presiune mai mică decât în mod normal, ceea ce va conduce la lipsa totală a apei în anumite zone, în funcție de topografia rețelei și de consumul înregistrat în această perioadă.

Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada în care se va furniza apă cu presiune scăzută.

Potrivit dispozițiilor Legii Apelor nr. 107/1996 (actualizată), în speță art. 12, alin. (1): “Utilizatorii de apă sunt obligați să economisească apa prin folosire judicioasă. De asemenea, au obligația să asigure întreținerea și repararea instalațiilor proprii și, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare”, precum și alin. (2) “În vederea folosirii judicioase a apei, utilizatorii de apă vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantități reduse de apă, precum și un consum mic de apă prin recircularea și/sau refolosirea apei”.

În perioadele secetoase însă, mulți utilizatori casnici, în special din zona metropolitană sau din mediul rural, sunt tentați să utilizeze apa de la robinet pentru irigarea culturilor agricole, a gazonului sau a plantelor din gospodăria proprie. Aducem la cunoștința utilizatorilor că Legea nr. 241/2006 a serviciului de apă şi de canalizare, republicată, menționează la art. 4 că “apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale. Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare”.

Având în vedere preverile legale enunțate mai sus, recomandăm populaţiei să utilizeze raţional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă. Folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

Folosirea rațională a apei și prevenirea risipei reprezintă o responsabilitate comună, a operatorului de apă și a tuturor consumatorilor!




Semiran Abdurefi: „A fost câștigată licitația privind studiul de oportunitate pentru Trenul metropolitan”

Gara Mangalia

Consilierul județean Semiran Abdurefi a anunțat, pe pagina sa de socializare, că a fost câștigată licitația privind elaborarea studiului de oportunitate pentru proiectul trenului metropolitan.

Semiran Abdurefi a notat, astăzi, că: „Așa cum v-am informat de-a lungul timpului cu privire la activitatea și proiectele asumate și promovate de către consilierii județeni USR, în urma licitației deschise pentru elaborarea studiului de oportunitate pentru implementarea unei rețele de transport public feroviar de tip tren metropolitan la nivelul județului Constanța, Rheinbrucke SRL a fost declarată firma câștigătoare!

După semnarea contractului, Rheinbrucke SRL va avea 6 luni să elaboreze acest studiu care va sta la baza proiectului de tren metropolitan al județului Constanța.

Reamintim faptul că acest proiect va avea trei linii principale:

  • Linia de Nord: Constanța – Năvodari/Corbu,
  • Linia de Sud: Constanța – Mangalia/ 2 Mai,
  • Linia de Vest: Constanța – Medgidia/Cernavodă

cu dezvoltarea ulterioară a noi conexiuni cu puncte importante din judetul Constanța, cum ar fi Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Proiectul va fi realizat etapizat, vor fi folosite fondurile europene pentru a acoperi cea mai mare parte a costurilor și va reprezenta cel mai mare proiect de transport public județean din istoria Constanței”.




Localitățile General Scărișoreanu și Casicea vor avea apă cu program

RAJA

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitățile General Scărișoreanu și Casicea din județul Constanța, s-a înregistrat în ultimele zile o creștere semnificativă a consumului de apă. Fenomenul de secetă accentuată și temperaturile extreme au condus la scăderea și mai mult a debitului de apă de la nivelul sursei de captare și implicit la imposibilitatea realizării stocului necesar pentru asigurarea furnizării apei cu program atât dimineața, cât și seara.

Astfel, începând de astăzi – 09 iulie 2024, abonații din localitățile General Scărișoreanu și Casicea (comuna Amzacea) vor avea apă potabilă la robinete doar dimineața în intervalul orar 06.00 – 11.00.

Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Potrivit dispozițiilor Legii Apelor nr. 107/1996 (actualizată), în speță art. 12, alin. (1): “Utilizatorii de apă sunt obligați să economisească apa prin folosire judicioasă. De asemenea, au obligația să asigure întreținerea și repararea instalațiilor proprii și, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare”, precum și alin. (2) “În vederea folosirii judicioase a apei, utilizatorii de apă vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantități reduse de apă, precum și un consum mic de apă prin recircularea și/sau refolosirea apei”.

În perioadele secetoase însă, mulți utilizatori casnici, în special din zona metropolitană sau din mediul rural, sunt tentați să utilizeze apa de la robinet pentru irigarea culturilor agricole, a gazonului sau a plantelor din gospodăria proprie, pentru umplerea piscinelor. Aducem la cunoștința utilizatorilor că Legea nr. 241/2006 a serviciului de apă şi de canalizare, republicată, menționează la art. 4 că “apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale. Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare”.

Având în vedere preverile legale enunțate mai sus, recomandăm populaţiei să utilizeze raţional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă. Folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

Folosirea rațională a apei și prevenirea risipei reprezintă o responsabilitate comună, a operatorului de apă și a tuturor consumatorilor!




A fost sistată apa potabilă în cartierul Coiciu din Constanța

Raja

Echipele RAJA intervin astăzi, 9 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Merișor cu Izvor din municipiul Constanța.

Astfel, în intervalul orar 09.40 – 13.00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din cartierul Coiciu.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Atenție, zonele C Și F din localitatea Valu lui Traian rămân fără apă potabilă!

RAJA

Astăzi, 8 iulie 2024, se vor executa lucrări la nivelul Stației de pompare 4, din localitatea Valu lui Traian pentru înlocuirea unei pompe. Intervenția este necesară pentru mărirea capacității de pompare ca urmare a cerințelor suplimentare de debit.

Astfel, în intervalul orar 10.00 – 13.00, se va sista furnizarea apei potabile în localitatea Valu lui Traian, în zonele C și F, dar și în zonele înalte.




Polaris M Holding organizează o nouă dezinsecție aeriană la Mangalia

avion dezinsectie

Pentru combaterea tuturor insectelor dăunătoare şi periculoase, o nouă dezinsecție aeriană va avea loc la Mangalia, marți, 9 iulie 2024, în intervalul orar 05:00-10:00, prin care vor fi tratate toate zonele verzi de pe raza oraşului şi staţiunilor aferente.

Împotriva ţânţarilor, muştelor, puricilor, precum şi a păduchilor, ploşniţelor, gândacilor sau altor dăunătoare se folosesc substanțe insecticide avizate de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti. Pe această cale, crescătorii de albine şi crescătorii de viermi de mătase sunt anunțați să îşi protejeze stupii, respectiv culturile de viermi de mătase, de substanțele insecticide.

Până la sfârșitul verii, acțiunile de dezinsecție în aer sunt programate din două în două săptămâni, în funcție de condițiile meteorologice, astfel încât să nu se favorizeze înmulțirea insectelor, împrăștierea insecticidelor din aer fiind mult mai eficientă decât cea de la sol. Conform reglementărilor în domeniu, intervențiile aviochimice sunt mult mai eficiente dacă au loc dimineața, decât cele terestre, care se pot desfășura și seara sau noaptea.

În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile (ploaie, vânt puternic, etc.) acţiunea se va amâna şi se va desfăşura la o dată ulterioară care va fi comunicată în timp util. Reiterăm că Primăria Mangalia, în colaborare cu societatea de salubrizare Polaris M Holding, a demarat, de la începutul sezonului estival, mai multe campanii de dezinsecţie aeriană și delarvizare pe raza oraşului și stațiunilor din sudul litoralului.




ATENȚIE, șoferi! Se închide o porțiune a Bulevardului 1 Decembrie 1918

Asfaltare

Mâine, 3 iulie, se va închide sensul de coborâre pe b-dul 1 Decembrie, între intersecția cu strada Portului, de la Club Nautic până la sensul giratoriu de la ieșirea din oraș, către Limanu.

Reprezentanții primăriei Mangalia fac apel la cetățeni să respecte indicatoarele și să urmeze rutele ocolitoare pentru a finaliza cât mai repede lucrările respective.




ATENȚIE! A fost sistată apa potabilă în localitățile Lumina, Năvodari și Corbu!

RAJA

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune cu diametrul de 600 mm, de pe DJ 226 din orașul Năvodari, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 02 iulie 2024, în intervalul orar 13.30 – 21.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lumina, Năvodari și Corbu, dar și cei din zona industrială Midia.




O avarie RAJA în Eforie Nord a dus la sistarea furnizării apei potabile în mai multe cartiere

RAJA

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Traian cu B.P. Hașdeu din localitatea Eforie Nord, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 27 iunie 2024.

Astfel, în intervalul orar 09:30 – 19:00, vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii de pe următoarele străzi: Traian, B.P. Hașdeu, Tisei, Bogdan Vodă, M. Sadoveanu, I.Gh. Duca, Bucegi, Mărășești, Ghe. Doja, precum și străzile adiacente.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților și îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”, au transmis reprezentanții RAJA Constanța.




ATENȚIE! SC Polaris M Holding va organiza o nouă acțiune de dezinsecție la Mangalia

avion-stropire-300x200

Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu firma de salubrizare Polaris, va demara, vineri, 28 iunie, în intervalul orar 05:00 – 10:00, o nouă acţiune de combatere aviochimică a dăunătorilor și insectelor.

Vor fi tratate toate zonele și spațiile verzi de pe raza oraşului şi staţiunilor aferente pentru distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale unor insecte.

Astfel, un avion utilitar va împrăştia insecticid, substanţă avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti.

Pe această cale, reprezentanții Primăriei Mangalia înștiințează apicultorii şi sericicultorii de pe raza localităţii să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţele insecticide.

În cazul în care condițiile meteorologice sunt nefavorabile, acțiunea de dezinsecție se amână pentru o dată ulterioară, care va fi comunicată în timp util.

 




ATENȚIE! se sistează furnizarea apei potabile în cartierele Medeea și CET

RAJA municipiul Constanța

Astăzi, 22 iunie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Cumpenei din municipiul Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 09.00-17.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele Medeea și CET, precum și cei alimentați prin punctele termice numerele 89, 207, 211 și 278. În zonele Viile Noi, Km 4-5 și Km 5 apa va fi furnizată cu presiune scăzută.

Pentru efectuarea lucrărilor de reparații echipele de interventie RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe o bandă de circulație de pe strada Cumpenei, pe sensul de mers dinspre IC Brătianu spre bd. Aurel Vlaicu.

Zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.




Iată care este programul casieriilor RAJA de Rusalii

raja

RAJA S.A. aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni – 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise folosind metodele de comunicare online care se regăsesc pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/ sau https://avize.rajac.ro/.

În această perioadă, activitatea structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura în regim continuu.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Începând de marți – 25 iunie 2024, societatea își va relua programul normal de lucru.




Atenție, echipele RAJA Constanța intervin pe conducta de aducțiune din orașul Năvodari

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, județul Constanța, echipele RAJA sunt nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi – 19 iunie 2024, în intervalul orar 07.15 – 18.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Năvodari și Corbu, dar și cei din zona industrială Midia. În localitatea Lumina, în zonele înalte, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se va înregistra lipsa apei la robinete



Atenție! Apă cu presiune scăzută în localitatea Valu lui Traian!

RAJA
Astăzi – 18 iunie 2024, a survenit o avarie la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe Calea Dobrogei din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța.

Pentru realizarea operațiunilor de remediere a acesteia, echipele RAJA vor fi nevoite să reducă presiunea apei potabile către consumatorii din localitate (cu excepția celor din zona C și cartierul de Tineret),  în intervalul orar 09.30 – 17.00.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.




Polaris M Holding anunță o nouă acțiune de dezinsecție la Mangalia. Apicultorii, sfătuiți să ia măsuri

avion dezinsectie

Primăria Municipiului Mangalia și Polaris M Holding anunță o nouă acțiune de combatere aviochimică a insectelor și dăunătorilor, care va avea loc, luni, 17 iunie, în intervalul orar 06:00 -11:00.

În cadrul operațiunii de dezinsecţie pe calea aerului, demarată de firma de salubrizare „Polaris”, vor fi tratate toate zonele şi spaţiile verzi din municipiul Mangalia şi staţiunile aferente. Facem precizarea că substanța folosită pentru combaterea insectelor este avizată de către Inspectoratul de Sănătate Publică București.

Cu această ocazie, Polaris M Holding înştiinţează apicultorii şi sericicultorii din localitate, să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile (ploaie, vânt puternic, etc.), acţiunea se amână şi se va desfăşura la o dată ulterioară care va fi comunicată în timp util.