Mica Unire, sărbătorită de elevii callatieni

IMG-20230122-WA0000

Comunicat de presă

La Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, în 20 ianuarie 2023, elevi, profesori şi părinţi au avut parte de „picătura de istorie”, amintindu-şi file din istoria poporului nostru, file care ne definesc ca neam şi ca ţară. Căci, aşa cum afirma cândva marele poet al nostru, Mihai Eminescu: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.”

Anul acesta se împlinesc 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, numită şi Mica Unire, înfăptuită, la 24 ianuarie 1859, de Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. Coordonaţi de prof. Cristina Matei şi prof. Corina Mihalache, în sala de festivităţi a liceului, elevii au sărbătorit Unirea cu poezie, cântece şi teatru. Corul liceului a interpretat cântece româneşti patriotice, s-au recitat poezii despre patrie, limbă şi emblematice figuri istorice ale neamului nostru, iar trupa de teatru a şcolii a jucat piesa „Moş Ion Roată şi Unirea”, adaptare după opera lui Ion Creangă. Finalul activităţii a reunit toţi participanţii, de pe scenă şi din sală, elevii, profesorii şi părinţii într-o autentică horă românească.




Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită prin ceremonial militar și religios, la Mangalia

Ziua României
Primăria Municipiului Mangalia, în parteneriat cu Garnizoana Mangalia organizează, marți, 24 ianuarie, festivități militare și religioase, prilejuite de împlinirea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Evenimentul va avea loc, în Piaţa Republicii din localitate, începând cu ora 10:00, când locuitorii orașului sunt așteptați să ia parte la desfăşurarea ceremonialului militar și religios, precum și la depunerea de coroane de flori.

Manifestările dedicate Unirii Moldovei cu Țara Românească vor debuta cu ceremonialul militar, în cadrul căruia va avea loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Mihai Dănilă, de către Garda de Onoare. Din cuprinsul festivităților militare, amintim intonarea Imnului Național, respectiv arborarea drapelului la catarg, oficierea serviciului religios, dar și susținerea alocuțiunilor din partea oficialităților prezente.

Evenimentul se va încheia cu parada militară a Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei, dar și cu organizarea Horei Unirii, simbol al evenimentului istoric de la 1859. După ceremonialul militar, toți cei prezenți sunt așteptați să servească o porție din tradiționala fasole cu cârnați.

 




Programul casieriilor RAJA în data de 24 ianuarie 2023 – Ziua Unirii Principatelor Române!

raja

Marți – 24 ianuarie 2023, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.
Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), virament bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point sau Westaco.
Documentele, înscrisurile sau actele specifice pentru diferite servicii pot fi transmise pe adresele de e-mail comunicate pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.
În această zi, activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.
Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acţioneze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametrii optimi.
Începând de miercuri – 25 ianuarie 2023, societatea își va relua programul normal de lucru.

Biroul de comunicare




Conducerea Damen, declarații publice: „Compania Damen este singurul acționar care susține financiar șantierul DSMa și aceste eforturi sunt dificil de susținut la nesfârșit”

damen

După luni de zile în care glasul de disperare al angajaților de la Damen Mangalia a fost auzit fie în interiorul șantierului, în cadrul protestelor în pauzele de masă, fie în fața Ministerului Econimiei, unde șef este fostul director al Damen Mangalia, Florin Spătaru, conducerea Damen a ieșit, astăzi, cu declarații de presă publice:

 

„Conducerea  Damen Shipyards Mangalia (DSMa) prezintă următoarele clarificari importante:

Industria navală a trecut prin multiple schimbări, la nivel mondial,în ultima decadă. 80-90% din producția de nave comerciale din Europa a „migrat” către piața din Asia, inclusiv tipul de nave pe care Damen Shipyards Mangalia (DSMa) le construia la un moment dat. Damen este o companie care a acordat permanent prioritate inovării și dezvoltării pentru a se putea adapta la realitățile pieței globale. In acest sens, am elaborat la nivelul DSMa o viziune/strategie bazată pe tipologia de produs,care să asigure sustenabilitatea șantierului în condițiile de piață și noul context al industriei navale mondiale. Considerăm că DSMa trebuie si poate sa se adapteze prin concentrarea pe activități specifice și prin retehnologizare. Directoratul DSMa a prezentat această strategie acționarilor și Consiliului de Supraveghere si pentru implementare se va asigura de respectarea cerințelor legale precum si a contractului colectiv, cu scopul asigurării dezvoltării viitoare a DSMa. Parte a acestei strategii este creșterea forței de muncă, dar si o redistribuire a specializărilor/capacităților de producție din șantier. Acest lucru va avea un efect pozitiv asupra majorității angajaților, dar în același timp poate avea un efect nedorit asupra unora. La momentul potrivit, subsecvent unei aprobări a Consiliului de Supraveghere, Sindicatul va fi informat și consultat pentru a reduce eventualul impact negativ asupra unor angajați. Când ne referim la reorganizare, vorbim în primul rând despre optimizarea proceselor de muncă, retehnologizare și reprofesionalizarea producției.

 

Suntem surprinși de multitudinea de informații distorsionate sau false care au fost distribuite în spațiul public. Asemenea acțiuni afectează nu doar șantierul, ci și activitățile economice conexe acestuia, aspect care poate conduce la periclitarea parteneriatelor si a obiectivelor de performanta financiara a șantierului. Pentru o informare corectă, dorim să clarificăm următoarele aspecte:

 

  1. Nu dorim să “trenăm” negocierile. Se poate observa că nu am prezentat o poziție publică până nu am avut un dialog intern cu sindicatul și angajații DSMa, considerând că este necesar sa calibrăm comunicarea într-un mod responsabil.

Am prezentat intern,în cursul zilei de 16.01.2023 soluții constructive, pornind de la consultările anterioare,care să fie corelate cu realitățile concrete actuale ale industriei navale mondiale și cu perspectivele de dezvoltare comerciala a șantierului. Negocierile sunt în desfășurare și suntem încrezători în găsirea unei soluții, printr-o comunicare mai eficientă și mai puține tensiuni, care nu aduc niciun beneficiu părților implicate.

  1. Speculațiile despre posibilul faliment: In momentul de față, compania Damen este singurul acționar care susține financiar șantierul DSMa (cu influxuri de capital) și trebuie să realizăm că aceste eforturi sunt dificil de susținut la nesfârșit, dacă șantierul nu este sustenabil și productiv. Damen și-a demonstrat capabilitățile și faptul că poate face performanță în industria navală românească la Damen Shipyards Galați, care a fost transformat în cel mai modern șantier naval din România, prin investiții și re-tehnologizare.  Damen Shipyards Galați este singurul șantier naval din România care a produs nave militare după 1990. Damen a proiectat și construit la Galați peste 30 de nave militare de înaltă complexitate pentru 13 țări, inclusiv țări membre NATO și UE (nu și pentru România din păcate). Câteva dintre aceste nave proiectate și produse la Galați sunt cele mai mari și complexe nave militare produse vreodată în România.

 

  1. Referitor la posibila restructurare: reiterăm faptul că există, într-adevăr, o propunere de reorganizare a activității. Dar cel mai important este faptul că această propunere este de a angaja mai mulți oameni în producție, reducând în același timp aparatul administrativ, prin redirecționare către activități de producție. Cu alte cuvinte, vom angaja persona lîn producție pentru a genera eficienta si venituri, precum si pentru a flexibiliza aparatul administrativ. Această reorganizare este necesară pentru eficientizarea și flexibilizarea întregului șantier și, împreună cu procesul de retehnologizare, poate soluționa situația actuala. Până acum acționarul majoritar, Ministerul Economiei, nu a aprobat această reorganizare.Suntem încrezători în strategia noastră. Putem face din DSMa un șantier performant. Am făcut-o la Galați, o putem repeta la Mangalia daca vom implementa noua strategie pe termen lung.

 

  1. Despre vânzarea unor imobile. Este vorba despre vânzarea unor active neesențiale, imobile care nu au legătură cu producția si utilizarea sumelor obținute (in absenta altor fonduri) pentru a reinvesti și pentru a îmbunătăți alte imobile destinate angajaților sau clădiri pentru operațiuni de producție. Aceste fonduri vor fi folosite și pentru a introduce tehnologii noi, cum ar fi noul echipament de sudură, care îmbunătățește eficiența sudurii cu peste 20%.

 

Deși conducerea șantierului are dreptul legal de a vinde aceste imobile, pentru un act managerial transparent și responsabilam informat asupra acestui lucru atât Consiliul de Supraveghere, cât și acționarul majoritar.

 

 

 

Damen Shipyards Group– Oceane de posibilități

 

Damen Shipyards Group își desfășoară activitatea de peste nouăzeci de ani și oferă soluții maritime la nivel mondial, prin proiectarea, construcția, conversia și repararea navelor și a componentelor navelor. Prin integrarea sistemelor creăm platforme inovatoare, de înaltă calitate, care oferă clienților noștri valoare adăugată maximă.

Valorile noastre de bază sunt colegialitatea, măiestria, antreprenoriatul și administrația. Scopul nostru este să devenim cel mai sustenabil constructor de nave din lume, prin digitalizarea, standardizarea și construcția în serie a navelor noastre.

Damen operează 35 de șantiere navale și alte 20 de companii în 20 de țări, susținute de o rețea de vânzări și service la nivel mondial. Damen Shipyards Group oferă locuri de muncă directe pentru peste 12.000 de oameni”.




Manifestări dedicate Zilelor Liceului "Callatis" din Mangalia

Comunicat de presă

 

Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia derulează, în perioada 27-28 mai, o serie de activităţi specifice dedicate zilelor unităţii de învăţământ. Desfăşurate sub motto-ul “Minţi deschise, idealuri atinse”, manifestările înscrise în program îi vor provoca pe elevi să îşi dovedească spiritul de competiţie, creativitatea, iniţiativa, dar şi să dovedească valoarea cunoştinţelor acumulate în procesul educaţional. În prima zi a manifestărilor, luni, 27 mai, s-a desfăşurat concursul “Funny Numbers”, aflat anul acesta la prima ediţie, competiţie interdisciplinară de matematică în limba engleză, care şi-a propus să provoace la competiţie, elevii claselor a IV-a şi a V-a, de la toate şcolile din oraş. Elevii aflaţi pe primele locuri vor fi răsplătiţi cu diplome şi premii, ce vor fi decernate în cadrul festivităţii de premiere care va încheia “Zilele Callatiene”. „Să vorbim…gramatica, în română şi engleză”, a fost o altă provocare pe care profesorii Liceului „Callatis”, au adresat-o tuturor elevilor localităţii din clasele gimnaziale. Aflat la a treia ediţie, concursul a pornit de la credinţa că gramatica, deşi considerată uneori greoaie sau prea plictisitoare, este de fapt coloana vertebrală o oricărui act de comunicare corectă şi eficientă. În aceeaşi zi, la sala Belvedere a hotelului President, din Mangalia a avut loc deschiderea târgului local de promovare a ofertelor liceale-2013. Cu ocazia Zilelor porţilor deschise, în cadrul liceului, vor avea loc, marţi, 28 mai, mai multe evenimente desfăşurate sub forma unor concursuri, dar şi dezbateri, unde sunt invitaţi să participe elevi, părinți, reprezentanți ai municipalităţii, precum și ai altor instituții partenere. În acelaşi timp, elevii şcolilor gimnaziale din Mangalia şi împrejurimi sunt invitaţi să viziteze liceul. Programul manifestărilor prilejuite de Zilele Callatiene, ediţia 2013, include o serie de activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Astfel, marţi, 28 mai, începând cu ora 12.30, Muzeul de Arheologie “Callatis” va găzdui simpozionul “Copilăria în trecut şi în era virtuală”, în care liceeni din mai multe unităţi şcolare din judeţ, vor prezenta comunicări având ca temă generală copilăria şi adolescenţa. În cadrul simpozionului, elevii vor contura imaginea copilului în lumea antică, medievală, modernă şi contemporană, utilizând argumente din istoria mentalităţilor, a modei, a istoriei artei, jucăriilor, educatiei. Lucrările simpozionului va cuprinde şi expoziţia-concurs “Copilăria povestită prin fotografiile mele”, unde elevii de gimnaziu îşi vor expune fotografiile la Biblioteca Municipală Mangalia. Participanţii la eveniment se vor bucura şi de o “Vitrină de vacanţă” pentru copii, activităţi ce fac parte din proiectul “Să menţinem spiritul copilăriei” iniţiat de Liceul Teoretic “Callatis” în parteneriat cu Centrul Cultural „Callatis” şi unităţile de învăţământ de la nivel local şi judeţean.

Biroul de presă