A fost reluată furnizarea apei potabile în cartierele din Constanța afectate de o avarie majoră

RAJA

Echipele de intervenție aparținând RAJA SA, dar și cele ale constructorului au lucrat non-stop în cursul nopții trecute.

La ora actuală, intervențiile au fost finalizate la trei din punctele de lucru și s-a reluat furnizarea apei către o parte din abonații afectați.

La șantierul de pe strada Ștefan cel Mare, a fost necesară și schimbarea unei vane pe magistrala 800 PORT, pentru a limita zonele lipsite de apă în cazul apariției unor viitoare avarii. În această situație, este necesară prelungirea de sistare a furnizării apei în zona Centrală. Imediat ce se vor finaliza conectările cu noul sistem, se vor face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.

Amintim consumatorilor că timpul necesar pentru încărcarea cu apă a rețelei de distribuție poate dura până la 3 ore.

Astfel, abonații din perimetrul delimitat de str. Călărași – str. I. Gh. Duca – str. Avram Iancu – bd. Ferdinand – bd. Tomis – str. Călărași și punctele termice aferente vor avea apă la robinete în jurul orei 14.00.




Avarie la sistemul de furnizare a apei potabile, la Constanța

Raja
RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 14.00 – 18.00, astăzi – 11 iulie 2023, pentru remedierea unei avarii pe conducta de distribuție, cu diametrul de 400 mm, de la nivelul Sursei Cișmea 1B.

Sunt afectate de lipsa apei zonele: Tomis Nord (Boema, Tic Tac, Cireșica), Macul Roșu, Anadalchioi, Tulcei, Cișmelei, Badea Cârțan, cartierele Tomis III și Tomis II, bd. Tomis, între bd. Aurel Vlaicu și str. Nicolae Iorga, precum și bd. Alexandru Lăpușneanu, porțiunea delimitată de zona Dacia și Universitatea Andrei Șaguna.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonele afectate, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.




Atenție, se oprește apa în localitatea Chirnogeni!

RAJA

Miercuri – 12 iulie 2023, furnizorul de energie electrică va sista alimentarea cu energie în localitatea Chirnogeni din județul Constanța, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor.

Fără curent, Sursa de Alimentare Puț 1 nu va putea funcționa, iar abonații din localitatea Chirnogeni vor rămâne fără apă potabilă, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat consumatorilor, pe care îi asigurăm că, de îndată ce se va relua alimentarea cu energie electrică, lucrătorii RAJA vor  relua alimentarea cu apă.

Totodată, rugăm consumatorii din zona afectată asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.




Cădere de tensiune masivă în sudul litoralului. Olimp, Neptun, Venus, Jupiter au rămas fără apă potabilă

Raja
Astăzi – 08 iulie 2023, în jurul orei 09.40, Sursa Tatlageac care alimentează stațiunile situate în sudul litoralului a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu mai pot funcționa. Până la remedierea avariei, consumatorii din localitatea 23 August, precum și stațiunile: Olimp, Neptun, Venus, Jupiter nu vor avea apă potabilă la robinete.

În același timp, abonații municipiului Mangalia vor avea apă cu presiune redusă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că, imediat ce disfuncționalitățile de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, lucrătorii RAJA vor relua furnizarea apei.




Atenție, se oprește apa în localitatea Lanurile!

RAJA

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de distribuție a Gospodăriei de Apă Lanurile, se va întrerupe furnizarea apei, joi – 06 iulie 2023, în intervalul orar 08.00 – 16.00. 

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din satul Lanurile, județul Constanța.

Investiția face parte din Contractul de lucrări   CL13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana. Stație de tratare: Băneasa. Stații de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcelele și Tătaru; Rezervoare: Zorile și Chirnogeni. Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Darabani și Comana, în valoare totală de aproximativ 46 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




Două localități din județul Constanța vor avea apă cu program

RAJA

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA S.A., s-a înregistrato creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului de apă la nivelul unor surse de captare subterană.

Din cauza cerinței crescute de apă de laconsumatori, în sistemele de stocare nu se poate acumula suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Astfel, pentru a permite refacerea stocului de apă înmagazinat în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării în rețeaua de distribuție.

În această situație, începând cu data de05 iulie 2023, în satele Istria (comuna Istria) și Dorobanțu (comuna Nicolae Bălcescu) din județul Constanța, furnizarea apei se va face  dimineața și seara, după următorul program: 06.00 – 10.00 și 17.00 -22.00.

Amintim consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Recomandăm cetățenilor să utilizeze responsabil apa potabilă, cu prioritate pentru băut, nevoi igienico-sanitare și casnice.




ATENȚIE, se sistează furnizarea apei potabile la Corbu!

RAJA

Astăzi – 05 iulie 2023, în intervalul orar 08.30 – 16.30, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în localitatea Corbu din județul Constanța, pentru remedierea avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de la nivelul Stației de pompare Rândunica.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Atenție, se oprește apa în localitatea Topraisar!

RAJA

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 200 mm de la nivelul sursei de apă Topraisar, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile în loc. Topraisar, în noaptea de miercuri spre joi, din data de 05 iulie 2023 – ora 22.00 până pe 06 iulie 2023 – ora 10.00.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Polaris Holding ANGAJEAZĂ!

Polaris 1
Polaris M Holding face angajări pentru punctul de lucru din Năvodari.

Sunt vacante postul de șef de lot și cel de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.

Cei interesați pot obține detalii suplimentare de la numărul de telefon 0733.102899.




Atenție, se oprește apa în localitatea Valu lui Traian!

RAJA

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta magistrală, cu diametrul de 600 mm, de la nivelul Complexului Apă Valu lui Traian, echipele RAJA vor întrerupe furnizarea apei potabile de joi – 29 iunie, ora 23.00, până vineri – 30 iunie 2022, ora 05.00.

În acest timp, furnizarea apei potabile va fi sistată în întreaga localitate cu excepția Zonei C.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.




ATENȚIE: A fost semnalată o avarie în zona Palas!

raja
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Dâmboviței din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 27 iunie 2023, în intervalul orar 8.00 – 19.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de bd. I.C.Brătianu – bd. Aurel Vlaicu -str. Crișului – Fundătura Ialomiței – bd. I.C. Brătianu, precum și cei de pe străzile adiacente.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Constanța!

Raja

La nivelul rețelei de distribuție apă potabilă din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare a noii conducte la magistrala, cu diametrul de 560 mm, de pe bulevardul Tomis. În vederea realizării acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile de luni – 03 iulie 2023, ora 22.00, până marți – 04 iulie 2023, ora 04.00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus, Maurer, cei de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Caragea Dermen), precum și Centrele Comerciale Carrefour, Dedeman, Brico Depot, Selgros, Lems și Jisk.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL4“Rețele apă și canalizare în zona periferică a Municipiului Constanța, Palazu Mare și stațiunea Mamaia”, în valoare de aproximativ 51 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




A fost finalizat proiectul „Creșterea competitivității economice a societății BRANDNAV SHIP SRL prin achiziționarea de utilaje tehnologice performante și diversificarea activității”




Luni se oprește furnizarea apei potabile la Ovidiu

Raja

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat a noii conducte de alimentare cu apă din orașul Ovidiu, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de luni – 03 iulie 2023, ora 22.00 până marți – 04 iulie 2023, ora 10.00.

In acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Ovidiu, Hotel Herberth’s, Distrigaz Sud Rețele și Brick Ovidiu.

Investiția face parte din cadrul contractului de investiții cu finanțare europeană derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – CL22 „Obiectiv Reabilitare conducte de aducțiune- supratraversare pod Canal Dunăre Marea Neagră.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apa.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor in rețeaua de distribuție, siguranța si continuitatea furnizării serviciilor.




Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Constanța!

RAJA

La nivelul rețelei de distribuție apă potabilă din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare a noii conducte la magistrala, cu diametrul de 560 mm, de pe bulevardul Tomis. În vederea realizării acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile de luni – 03 iulie 2023, ora 22.00, până marți – 04 iulie 2023, ora 04.00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus, Maurer, cei de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Caragea Dermen), precum și Centrele Comerciale Carrefour, Dedeman, Brico Depot, Selgros, Lems și Jisk.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL4“Rețele apă și canalizare în zona periferică a Municipiului Constanța, Palazu Mare și stațiunea Mamaia”, în valoare de aproximativ 51 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




Bucătăria GROAZEI, la Costinești. Ce au găsit inspectorii OPC la un restaurant cu specific pescăresc (VIDEO/FOTO)

WhatsApp Image 2023-06-28 at 07.24.44

Inspectorii de la Protecția Consumatorului aflați la malul mării în cadrul Comandamentului Litoral 2023, au verificat activitatea unui agent economic din stațiunea Costinești. Iar rezultatele controlului au fost un coșmar.

Iată ce deficiențe spun că au găsit inspectorii Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, potrivit unui comunicat de presă, la SC Pofta Pescarului:

În zona barului: utilizare recipient pentru depozitarea deșeurilor menajere fără capac de protecție; agregat frigorific cu acumulări masive de gheață si impurități (neigienizat); congelator în care se depozita înghețata: prezența insectelor moarte la interior;

În zona blocului alimentar: agregate frigorifice cu chedere deteriorate și neigienizate (prezentau acumulări de impurități, resturi alimentare și mucegai); aragazul neigienizat, cu acumulări de resturi alimentare arse; hote neigienizate cu acumulări masive de grăsime arsă, lichidul scurgându-se deasupra grill-ului; utilizarea de vase pentru gătit și ustensile cu grad avansat de uzură si neigienizate; camerele de frig unde erau depozitate materii prime și preparate alimentare finite: neigienizate, chedere rupte (cu acumulari de impuritați), pereții cu vopseaua exfoliată, paviment neigienizat; lipsa grafic monitorizare temperatură; recipiente de depozitare a deșeurilor menajere fără capace de protecție;

Au fost găsite produse alimentare fără elemente de identificare din care să rezulte data limită de consum și produse alimentare aflate în afara datei limită de consum.

La fața locului a fost identificat un container în care erau depozitate produse congelate (pește, fructe de mare) fără a deține elemente de identificare din care să rezulte proveniența, denumirea produsului, data producției și data limită de consum.

Inspectorii au aplicat amenzi totale de 20.000 lei și s-a dispus scoaterea de la comercializare a 161 de kilograme de marfă, în valoare de 20.800 lei. S-a propus închiderea unității pentru o perioadă de cel mult 6 luni.




Astăzi vor SUNA alarmele la Mangalia!

17880103_1884960741529809_3232907572288838156_o (1)

Primăria Municipiului Mangalia înștiințează populația că, în conformitate cu Planul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa, miercuri, 21 iunie, a.c., în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc un antrenament/exercițiu de alarmare publică.

Reprezentanții Compartimentului pentru Situaţii de Urgenţă și Protecție Civilă Mangalia precizează că activitatea de alarmare a populației, în actualul context geopolitic, este o simulare și include verificarea sirenelor pentru introducerea semnalului de ALARMĂ LA DEZASTRE. În cadrul acestui exercițiu va porni alarma care poate anunța pericolul produs de dezastre naturale. Semnalul de alamă la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Celelalte semnale acustice de alarmare a populației sunt reprezentate de:

– semnalul PREALARMĂ AERIANĂ, care se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele și se referă la transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorități despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;

– semnalul ALARMĂ AERIANĂ, care este alcătuit din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele și anunță populația despre apariția pericolului imediat de lovire a localității respective;

– semnalul ÎNCETAREA ALARMEI, care este format dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute și înștiințează populația că pericolul a trecut.

Pe această cale, autoritățile locale roagă locuitorii Mangaliei să nu intre în panică pe timpul antrenamentului.




RAJA Constanța sistează apa potabilă în localitățile Ștefan cel Mare, Făclia și Saligny

RAJA

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson și implicit realizarea operațiunilor de bypass pe conducta de aducțiune din orașul Cernavodă (zona pod CFR), se va întrerupe furnizarea apei potabile în zonă.

Perioada în care apa potabilă va fi sistată este de miercuri – 21 iunie 2023, ora 08.00, până joi – 22 iunie 2023, ora 08.00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Sat Ștefan cel Mare (zona delimitată de DN22C și Canal Dunăre – Marea Neagră);
  • Sat Făclia (tronsonul cuprins de DN22C și Canal Dunăre – Marea Neagră);
  • Sat Saligny;
  • Strada Valea Cișmelei;
  • Centrala Nucleară Cernavodă și Jandarmeria.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări – CL24 – Rețele apă Cernavodă, Făclia și Tortoman. Aducțiuni Făclia, Cernavodă. Rețele de canalizare Cernavodă, Satu Nou și Mircea Vodă, în valoare de aproximativ 56 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

‘Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor’, este mesajul reprezentanților RAJA Constanța.




Atenție, se sistează furnizarea apei la Constanța

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de la intersecția str. Ștefăniță Vodă cu bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 19 iunie 2023, în intervalul orar 14.00 – 21.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de str. Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu – str. Ștefăniță Vodă – str. Soveja, precum si cei de pe străzile adiacente.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Atenție, se oprește apa în localitatea Valu lui Traian!

RAJA

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la nivelul Complexului Apă Valu lui Traian, echipele RAJA vor întrerupe furnizarea apei potabile de marți – 20 iunie, ora 23.00, până miercuri – 21 iunie 2022, ora 05.00.

În acest timp, furnizarea apei potabile va fi sistată în întreaga localitate cu excepția Zonei C.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.