(FOTO) Daniel Georgescu: „Consiliul Politic Județean al PSD Constanța, un moment de reașezare, disciplină și construcție

(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța

Liderul interimar al PSD Constanța, Daniel Gheorghe Georgescu, a transmis un mesaj dup încheierea Consiliului Politic Județean. Daniel Georgescu spune că întâlnirea a fost „un pas important pentru viitorul organizației și pentru direcția politicii județene”

„La Consiliul Politic Județean al Partidul Social Democrat Constanța am făcut un pas important pentru viitorul organizației și pentru direcția politicii județene.

Alături de noi au fost președintele PSD, Sorin Grindeanu, secretarul general Claudiu Manda și prim-vicepreședintele Corneliu Stefan, un semnal clar că PSD Constanța contează.

A fost o ședință vie, cu discuții reale și opinii diferite. Așa este normal într-o organizație puternică. Dezbatem, spunem lucrurile direct, dar respectăm regulile. Opiniile sunt firești. Deciziile adoptate statutar sunt obligatorii pentru toți.

Am stabilit calendarul alegerilor interne, de jos în sus, din fiecare comunitate, până la Conferința Județeană. Este un moment de reașezare, disciplină și construcție.

Obiectivul este clar: o organizație unită, credibilă și pregătită să câștige județul.

Cred în echipă. Cred în schimbare.

Mergem înainte. Împreună”.

(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța
(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța

(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța
(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța

(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța
(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța

(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța
(FOTO) Consiliul Politic Județean al PSD Constanța




(VIDEO) ULTIMA ORĂ: Când își va alege PSD Constanța noua conducere. Sorin Grindeanu: „Atât timp cât sunt liderul PSD la nivel național, Constanța, pentru mine, va fi o prioritate”

Daniel Georgescu, PSD Constanța

Organizația Județeană PSD Constanța organizează, la această oră, la Năvodari, Consiliul Politic Județean. La eveniment sunt prezenți membrii statutari ai forului de conducere de la nivel județean și reprezentanți ai conducerii naționale a PSD, printre care președintele PSD, Sorin Grindeanu și secretarul general al partidului, Claudiu Manda.

Daniel Georgescu a declarat, în deschiderea conferinței de presă:

Astăzi a început competiția internă privind alegerile pentru conducerea organizației județene a PSD:

A avut loc un consiliu politic județean, în care s-a stabilit calendarul, numărul de delegați,  programul alegerilor, care se vor finaliza printr-o conferință judeteană de alegeri, votată pentru 24 aprilie, orele 14.00.

Îi mulțumim domnului președinte că ne-a onorat cu prezența, îi mulțumim domnului secretar general Manda că este alături de noi acum. (…)

Prezența dânșilor ne arată un lucru foarte clar: din acest moment organizația națională susține și își dorește ca județul Constanța să fie PSD.

Cine se va înscrie în această competiție electorală va trebui să spună foarte clar și să demonstreze prin fapte ca își dorește să câștige Primăria și Consiliul Județean Constanța. În acest moment sunte doi competitori: Eu, Daniel Georgescu, și Ovidiu Brăiloiu„.

Sorin Grindeanu a declarat, în cadrul întâlnirii:

” Calendarul alegerilor se va sfârși pe 24 aprilie, odată cu Conferința Județeană, când vor avea loc alegerile pentru conducerea PSD Constanța.

Tot cea ce ține de alegeri la comune, orașe, municipii se vor desfășura in interiorul acestei perioade, fie că e vorba despre municipiul Constanța, Mangalia, Cernavodă etc, adică în toate cele circa 70 de UAT-uri din județul Constanța.

Intrăm într-o perioadă în care va trebui aleasă cea mai bună echipă. După 24 aprilie, toți cei aleși vor acționa ca o echipă, PSD trebuie să câștige atât municipiul Constanța, cât și Consiliul Județean Constanța.

Atât timp cât sunt liderul PSD la nivel național, Constanța, pentru mine, va fi o prioritate.

Candidații PSD, toți, vor fi cei care stau cel mai bine în încrederea cetățenilor”.




Sorin Grindeanu, așteptat la Constanța: Liderul PSD va participa la Consiliul Politic Județean

Sorin Grindeanu

Organizația Județeană PSD Constanța anunță, într-un comunicat de presă, că joi, 26 februarie 2026, va avea loc, la Năvodari, Consiliul Politic Județean.

La întrunire vor lua parte membrii statutari ai forului de conducere de la nivel județean și reprezentanți ai conducerii naționale a Partidului Social Democrat.

Potrivit surselor Ediția de Sud, la întâlnire vor fi prezenți șeful PSD, Sorin Grindeanu, alături de Claudiu Manda, secretarul general al partidului și de președintele inerimar al PSD Constanța, deputatul Daniel Gheorghe Georgescu.

Pe aceeași temă:

Daniel Georgescu își anunță candidatura la șefia PSD Constanța: „Din echipa mea nu vor face parte oameni care laudă PNL”




Începe reorganizarea PSD Constanța, după principiul statutar: de la baza organizaţiei către vârful ei

PSD Constanța

Organizația Județeană PSD Constanța convoacă, în data de 26 februarie 2026, Consiliul Politic Judeţean, marcând astfel începutul procesului de organizare a alegerilor interne, în conformitate cu hotărârile adoptate la nivel național. Întreg procesul se va desfăşura după principiul statutar: de la baza organizaţiei către vârful ei.

Această etapă reprezintă mai mult decât o procedură statutară. Este un moment de reaşezare, de consolidare şi de responsabilizare a organizației la toate nivelurile: comunal, orăşenesc, municipal şi județean.

Alegerile interne sunt ocazia prin care fiecare membru îşi poate reafirma implicarea, iar organizația își va întări coerenţa, disciplina şi capacitatea de acţiune. O echipă puternică se construieşte prin respectarea regulilor, prin dialog intern şi prin asumarea deciziilor colective.

În cadrul şedinței vor fi stabilite:

  • calendarul desfăşurării alegerilor în organizațiile locale,
  • convocarea Conferinţei Judeţene de Alegeri,
  • măsurile organizatorice necesare pentru desfăşurarea unui process transparent şi statutar.

Intrăm într-o nouă etapă în care prioritatea sunt dialogul cu oamenii şi soluțiile pentru aceştia, o etapă a maturității organizaționale, a unităţii şi a disciplinei interne în PSD Constanţa. Aşa vom convinge constănţenii de forţa şi soluțiile PSD.

PSD Constanța merge mai departe, cu responsabilitate, ordine şi determinare.




PSD și-a impus poziția în Coaliție. Deputatul Daniel Georgescu: Salariile din apărare, ordine publică, educație, sănătate și cultură rămân neafectate

deputatul Daniel Georgescu

PSD și-a impus poziția ieri seară, în cadrul coeliției de guvernare și a blocat o serie de măsuri de austeritate care, în opinia partidului, ar fi putut genera o criză socială majoră. Potrivit deputatului PSD Daniel Georgescu, salariile din apărare, ordine publică, educație, sănătate și cultură rămân neafectate.

 

PSD nu a acceptat tăieri oarbe în negocierile din Coaliție

Într-un context bugetar complicat, PSD a spus clar la masa negocierilor: disciplina financiară nu poate însemna măsuri nedrepte aplicate la grămadă.

Au existat propuneri rigide, susținute insistent, inclusiv de premierul Ilie Bolojan, într-o logică strict contabilă. PSD nu le-a acceptat.

În urma negocierilor ferme, au fost obținute corecții importante:

Reducerile de cheltuieli vor ține cont de măsurile deja aplicate, pentru a evita tăieri repetate.

Salariile din apărare, ordine publică, educație, sănătate și cultură rămân neafectate.

Persoanele cu dizabilități vor beneficia de reducerea impozitului cu 50% pentru prima locuință și primul autoturism și cu 25% pentru locuințele mai vechi de 50 de ani.

Situațiile de supraimpozitare vor fi corectate.

Reducerea costurilor administrative și pachetul de relansare economică vor fi adoptate prin OUG, fără a confunda aceste măsuri cu o reformă structurală reală.

Pentru județul Constanța, aceste decizii contează direct. Avem mii de oameni în educație, sănătate, apărare și ordine publică care nu trebuie să fie victimele unor ajustări făcute în grabă.

PSD nu fuge de responsabilitate.

Dar PSD nu acceptă măsuri nedrepte.

Când e greu, stăm la masă și negociem. Pentru oameni.




Deputatul Daniel Georgescu spune că PSD Constanța își va alege noua conducere prin voința membrilor săi, nu prin editoriale de ziar

PSD Constanța

Într-un comunicat de presă remis ieri, 7 ianuarie 2026, deputatul Daniel Georgescu își reafirmă decizia de a participa la alegerile interne pentru șefia filialei județene a PSD, alegeri realizate „prin voința membrilor săi, nu prin editoriale de ziar”.

„Vreau să le mulțumesc jurnaliștilor care scriu, chiar și în aceste zile de sărbătoare și liniște, despre PSD Constanța și care par atât de preocupați de soarta organizației noastre.

Aflat într-o scurtă vacanță și mai puțin conectat la știri sau la telefon, le transmit Sărbători Liniștite inclusiv celor care văd mereu doar scandaluri și pentru care inventarea de conflicte și lucruri care nu există pare să fi devenit un sport preferat.

Stați liniștiți, nu am nevoie să „comand” articole favorabile, așa cum se practică prin alte părți.

PSD Constanța își va alege noua conducere cât de curând, prin voința membrilor săi, nu prin editoriale de ziar. Iar noi ne vom vedea mai departe de treabă și ne vom bate pentru constănțeni, pentru județ și pentru a câștiga alegerile viitoare, de sus până jos.

Un An Nou cât mai liniștit tuturor!”, a transmis Daniel Georgescu.




Cosmin Trușcă (AUR) și-a dat demisia din Consiliul local Mangalia

Cosmin Trușcă

Consilierul local Cosmin Trușcă și-a anunțat, astăzi, demisia. Acesta a postat următorul mesaj:

DECLARAȚIE PUBLICĂ. DEMISIE

Sunt Trușcă Cosmin Vasile, consilier local în Municipiul Mangalia, iar astăzi am luat decizia de a renunța la mandatul de consilier local.

Este o hotărâre grea, asupra căreia am reflectat îndelung. Din respect pentru toți cetățenii Mangaliei – indiferent dacă m-au susținut sau nu – consider necesar să explic public motivele care stau la baza acestei decizii.

La originea demisiei mele se află o dezamăgire profundă față de modul în care este tratat acest oraș. Sunt siderat de dorința acerbă a unor persoane de a menține Mangalia blocată, lipsită de investiții reale, fără direcție și fără viziune, în timp ce sunt servite doar interese mărunte, personale sau de grup.

La fel de dezamăgit sunt de indiferența și pasivitatea unei părți a clasei politice și administrative locale, care aleg să nu reacționeze, să tacă și să accepte compromisuri, doar pentru a-și păstra funcțiile.

Eu nu pot face asta.

Am depus un jurământ – acela de a servi interesul cetățeanului.

Nu pot asista nepăsător la ignorarea problemelor reale ale oamenilor, la frânarea dezvoltării Mangaliei și la transformarea administrației într-un joc de interese.

Pentru mine, funcția publică nu a fost niciodată un scop, ci o responsabilitate. În momentul în care nu mai pot lupta onest și eficient pentru cetățeni, consider că este corect să fac un pas înapoi, cu demnitate.

Rămân același om, cu aceleași principii. Voi continua să fiu implicat civic și social, în afara unei funcții publice, alături de cei care cred, la fel ca mine, că Mangalia merită mai mult.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea lor.

Trușcă Cosmin Vasile”.

UPDATE:

Consilierul local ne-a declarat, ulterior deciziei de a demisiona:

„În administrația locală din Municipiul Mangalia, deciziile importante nu mai sunt rezultatul unui proces transparent și al unui plan comun pentru oraș, ci sunt luate într-un cerc restrâns, ca și cum un singur om ar decide, iar Consiliul Local ar avea doar un rol formal.

Potrivit informațiilor cunoscute la acest moment, se intenționează prelungirea mandatelor sau menținerea în funcții-cheie a unor persoane, ale căror mandate expiră în perioada următoare, fără o consultare reală și fără o strategie clară pentru oraș. Este vorba despre:

  • Anghel Venera – Clubul Pensionarilor
  • Panait Cornelia – Serviciul Social, Direcția GUSUP;
  • Șerban Gheorghe – Fond locativ;
  • Paraschiv Cristian – Achiziții;
  • Huhulea Nicoleta – Resurse Umane.

În ceea ce privește Spitalul Municipal Mangalia, doresc să precizez următoarele: doamna Alina Dan, manager al spitalului, ar urma – conform informațiilor existente – să fie determinată să părăsească funcția, printr-o succesiune de decizii care ar presupune mai întâi intrarea în concediu, iar ulterior numirea domnului Frangopol ca manager interimar, pe fondul unor presiuni politice.

Aceste aspecte nu au fost prezentate, discutate sau asumate public și nici aduse la cunoștința Consiliului Local.

Toate aceste decizii sunt tratate ca fiind deja stabilite, fără transparență și fără informarea consilierilor locali, deși afectează direct funcționarea administrației și a serviciilor publice esențiale pentru cetățeni.

În aceste condiții, este evident că nu mai există un plan comun pentru Mangalia. Prea mulți trag pentru partide, grupuri sau cercuri de influență, și prea puțini pentru interesul real al cetățeanului.

Eu nu pot fi parte din acest mod de a face administrație.

Din acest motiv, în data de 23.12.2025, voi merge la Registratura Primăriei Municipiului Mangalia pentru a-mi depune demisia din funcția de consilier local.

Nu este un gest de renunțare, ci un gest de responsabilitate.

Este un pas înapoi dintr-o funcție, nu din lupta pentru oraș.

Celor care cred că Mangalia este o moșie politică le transmit un lucru clar: ne vom revedea în septembrie 2028.

Până atunci, rămân aproape de oameni și de comunitate, cu aceeași convingere fermă:

Mangalia merită mai mult!”




PSD Constanța, despre ultima ședință a Consiliului Județean: „Nu vom aproba hotărâri luate pe genunchi, doar de dragul unor tăieri de cheltuieli cu barda!”

PSD

Biroul de presă al PSD Constanța a transmis un comunicat în care arată că aleșii formațiunii nu ar fi fost de acord cu noua organigramă a Bibliotecii Județene și nici a Direcției Generale de Evidență a Populației Constanța.

„Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Constanța s-a dovedit că se poate ca interesul constănțenilor să fie pus deasupra oricăror directive. Cu atât mai mult cu cât unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi făcea referire la cultură. Cea pe care suntem datori cu toții să o apărăm. În acest sens, proiectul numărul 305 privind „Aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare de la  Biblioteca Județeană IN Roman” a fost retras de pe ordinea de zi. Considerăm că a fost o decizie normală pentru că hotărâri de acest gen nu trebuie luate pe genunchi, fără o consultare cu cei implicați și, nu în ultimul rând, pentru că această instituție este emblematică în Constanța, iar imixtiunile administrative nu își au locul aici.

Consilierii județeni PSD nu ar fi votat acest proiect, convinși fiind că Biblioteca Județeană IN Roman, păstrătoare a multor valori ale Constanței, nu trebuie să fie supusă unui proces fără nicio legătură cu realitatea dintr-o  instituție de cultură.

La fel de important pentru constănțeni este și proiectul 272 privind “Aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare de la Direcția Generală de Evidența Populației Constanța”. Proiect care a fost retras, consilierii județeni PSD nefiind dispuși să-l voteze, în condițiile în care reducerea cheltuielilor face referire doar la cele de personal, dar chiria plătită de această instituție ajunge la zeci de mii de euro lunar.

Tot în ședința de astăzi, consilierii județeni PSD s-au abținut la proiectul de horărâre 263, referitor la serviciile juridice de asistență și reprezentare pentru cauze ale CJC sau ale președintelui acestuia. Proiectul a trecut, dar noi social-democrații considerăm că se impunea o claritate mai mare în privința modului de selectare a acestor servicii sub toate aspectele”, se arată în comunicatul PSD Constanța.

Consilierii județeni PSD nu fac opoziție de dragul opoziției, fiind dispuși să voteze orice proiect benefic județului Constanța și locuitorilor acestuia. Asta nu înseamnă, însă, că vom aproba hotărâri luate pe genunchi, doar de dragul unor tăieri de cheltuieli cu barda! Totodată, nu vom vota inițiative fără a fi consultați toți factorii implicați și, în nici un caz, nu suntem de acord cu presiunile puse asupra unor instituții de dragul satisfacerii orgoliilor unora sau altora! Cu atât mai mult cu cât în instituții se impune un audit serios și nu amenințarea cu prezența corpului de control.

Pentru binele comunității, importante sunt soluțiile adoptate în beneficiul oamenilor, iar consilierii PSD vor vota doar în acest sens!”

 




Legea prosumatorilor, APROBATĂ. Florin Jianu, deputat: „Prin votul de azi, am ales să susținem oamenii care cred în eficiență, responsabilitate și energie curată”

Florin Jianu

Deputatul Florin Jianu a votat, recent, 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐏𝐋-𝐱 𝟔𝟎𝟓/𝟐𝟎𝟐𝟑 – 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫.

„Apreciez că, indiferent de convingerile politice, toți colegii prezenți au înțeles importanța acestui proiect de lege și votul “PENTRU” a fost în unanimitate!”, a punctat Florin Jianu.

„Prin acest vot, facem un pas important pentru ca 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐢𝐳𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 (din panouri fotovoltaice) să nu mai fie nevoite să aștepte 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝟐 𝐚𝐧𝐢 pentru compensarea energiei livrate în rețea.

Noua lege aduce soluții concrete:

🔹 Compensare lunară între energia consumată și cea produsă.

🔹 Posibilitatea de a folosi energia produsă într-o locație și în alte puncte de consum ale aceluiași proprietar.

🔹 Reportarea energiei neconsumate până la 24 de luni, fără pierderi pentru prosumatori.

🔹 Simplificarea relației cu furnizorii și transparență mai mare în modul de calcul al compensării.

🔹 Stimularea investițiilor în energie verde și a independenței energetice la nivel local.

Această lege sprijină românii care au investit în soluții durabile și în viitorul energetic al țării.

România are potențial să devină lider regional în producția de energie regenerabilă.

Prin votul de azi, am ales să susținem oamenii care cred în eficiență, responsabilitate și energie curată.

Apreciez că, indiferent de convingerile politice, toți colegii prezenți au înțeles importanța acestui proiect de lege și votul “PENTRU” a fost în unanimitate!

Prin acest vot, facem un pas important pentru ca 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐢𝐳𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 (din panouri fotovoltaice) să nu mai fie nevoite să aștepte 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝟐 𝐚𝐧𝐢 pentru compensarea energiei livrate în rețea.

Noua lege aduce soluții concrete:

🔹 Compensare lunară între energia consumată și cea produsă.

🔹 Posibilitatea de a folosi energia produsă într-o locație și în alte puncte de consum ale aceluiași proprietar.

🔹 Reportarea energiei neconsumate până la 24 de luni, fără pierderi pentru prosumatori.

🔹 Simplificarea relației cu furnizorii și transparență mai mare în modul de calcul al compensării.

🔹 Stimularea investițiilor în energie verde și a independenței energetice la nivel local.

Această lege sprijină românii care au investit în soluții durabile și în viitorul energetic al țării.

România are potențial să devină lider regional în producția de energie regenerabilă.

Prin votul de azi, am ales să susținem oamenii care cred în eficiență, responsabilitate și energie curată”.




PSD solicită evaluarea fiecărui proiect din Programul Anghel Saligny. Deputatul Daniel Georgescu: „NU oprești România pentru că nu știi să guvernezi”

Anghel Saligny

Investițiile prin Programul Anghel Saligny trebuie să continue: asta susțin atât primarii, președinții de consilii județene, cât și parlamentarii PSD. 

Deputatul Daniel Georgescu a transmis, în acest sens, un mesaj către primul ministru al României, Ilie Bolojan, în care spune că afirmații precum „<Anghel Saligny e un „program de furat”> înseamnă să insulți mii de primari, inclusiv liberali, care muncesc corect”.

„Investițiile locale nu sunt o „cheltuială inutilă”, domnule Bolojan! Sunt despre oameni, despre condiții decente de viață în România anului 2025.

Nu putem accepta ca dezvoltarea comunităților să fie blocată din pixul unui premier preocupat doar de imagine și de tăieri oarbe.

Peste 4.300 de proiecte prin Programul Anghel Saligny – în toate colțurile țării – înseamnă:

  • drumuri asfaltate
  • canalizare
  • apă curentă și gaze naturale

Sub guvernarea Bolojan, aproape 2.700 de proiecte sunt oprite.

Iar când oprești un proiect deja realizat în proporție de 60%, nu faci economie – pierzi tot. Bani irosiți. Lucrări abandonate. Oameni lăsați în urmă.

PSD nu va fi părtaș la o guvernare de tabele și circulare.

Am cerut o evaluare clară, proiect cu proiect.

Să spui că Anghel Saligny e un „program de furat” înseamnă să insulți mii de primari, inclusiv liberali, care muncesc corect.

Cine a furat, să plătească. Dar nu oprești România pentru că nu știi să guvernezi.

PSD nu pleacă de la guvernare.

Am intrat aici ca să apărăm oamenii, nu să asistăm nepăsători la distrugerea lucrurilor bine făcute.

Nu vom ceda și nu vom accepta să fie sacrificate comunități întregi doar pentru a da bine într-un bilanț politic!”, a transmis Daniel Georgescu.

 




Deputatul Daniel Georgescu: „Investițiile din Anghel Saligny NU se opresc!”

Deputatul Daniel Georgescu: "Investițiile din Anghel Saligny NU se opresc!"

Deputatul Daniel Georgescu afirmă că investițiile prin Programul Anghel Saligny nu se vor opri. Premierul Ilie Bolojan a inclus, în al doilea pachet de măsuri de asuteritate, continuarea finanțărilor prin Anghel Saligny NUMAI pentru proiectele pe care le-a numit „mature”, adică cele cu peste 80% grad de finalizare.

Pachetul 2 cu măsuri de asuteritate a fost amânat pentru luna august tocmai din cauza disensiunilor din coaliție pe tema Anghel Saligny.

Deputatul Daniel Georgescu spune că, dimpotrivă, aceste investiții vor continua:

„Investițiile din Anghel Saligny NU se opresc!

PSD a solicitat și va impune în Coaliție continuarea investițiilor esențiale pentru comunități prin Programul Național Anghel Saligny.

Nu se taie bani de la primării!

Nu se îngheață proiectele pentru apă, canal, drumuri sau gaze!

Nu se abandonează localitățile mici și mijlocii în sărăcie și subdezvoltare!”, a declarat Daniel Georgescu, deputat PSD.

Acesta a arătat, punctual, ce solicită PSD în cadrul coaliției de guvernare:

„Peste 4.300 de proiecte finanțate prin Anghel Saligny înseamnă drumuri, canalizare, alimentare cu gaze – adică o șansă reală la o viață decentă pentru milioane de români, din sate izolate până în marile orașe.

PSD nu acceptă reforme făcute pe spatele celor mai vulnerabili!

În cadrul Coaliției, PSD cere:

  1. Corectarea imediată a unor măsuri fiscale nedrepte din primul pachet (CASS pentru veterani, mame cu venituri mici etc.);
  2. Continuarea investițiilor care aduc dezvoltare locală reală;
  3. Un nou pachet fiscal bazat pe echitate: taxarea marilor averi, a capitalului și stoparea înstrăinării profiturilor.

România are nevoie de reforme, dar cu bun simț, echilibru și responsabilitate. Nu tăiem de la sate, nu tăiem de la oameni, nu distrugem ce funcționează!

PSD rămâne vocea oamenilor din comunități. Și nu va da înapoi”.

Pe aceeași temă:

Deputatul Daniel Georgescu solicită reorganizarea ABADL: „Nu mai putem accepta decizii luate peste capul autorităților locale”




Deputatul Daniel Georgescu: „Partidul Social Democrat nu fuge de răspunderea guvernării”

Deputatul Daniel Georgescu

Deputatul Daniel Georgescu a participat, astăzi, la audierile miniștrilor în comisiile de administrație publică, sănătate și mediu.

Ulterior, Daniel Georgescu a declarat:

„PSD își asumă. Cu toate riscurile. Cu toată responsabilitatea.

Am participat la audierile miniștrilor în comisiile de administrație publică, sănătate și mediu, portofolii esențiale pentru viața de zi cu zi a fiecărui român.

Urmează votul în Parlament pentru învestirea noului Guvern.

Un vot care vine într-un moment greu pentru țară și într-un context complicat politic.

Partidul Social Democrat nu fuge de răspundere.

Nu am făcut-o niciodată. Și nu o facem nici acum.

Am spus-o clar: nu va fi un mandat ușor. Dar tocmai de aceea este nevoie de noi, este nevoie de echilibru, de rațiune, de oameni care pot livra rezultate.

Am votat pentru intrarea la guvernare cu luciditate și cu grijă față de români.

Și vom rămâne consecvenți în această misiune: mai puține vorbe, mai multe soluții”, a punctat deputatul Daniel Georgescu la încheierea audierilor noilor miniștri din comisii.




(DOCUMENT) PROTOCOLUL Alianței PSD, PNL, USR, UDMR, GPMN. Rotație pentru premier. Cum se împart ministerele

PROTOCOLUL Alianței

Partidele parlamentare PSD, PNL, USR, UDMR, împreună cu Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale (GPMN) au semnat un acord politic pentru constituirea unei coaliții guvernamentale largi, cu o durată de trei ani.

Acordul prevede o rotație la funcția de prim-ministru: între iunie 2025 și aprilie 2027 premierul va fi desemnat de PNL (Ilie Bolojan), iar între aprilie 2027 și decembrie 2028 – de PSD. Cabinetul va avea 16 ministere și 5 vicepremieri, iar portofoliile sunt împărțite astfel: 6 pentru PSD, 4 pentru PNL, 4 pentru USR și 2 pentru UDMR. Vicepremierii sunt distribuiți proporțional, unul fiind independent.

ACORD POLITIC

între

Partidul Social Democrat – PSD,

Partidul Național Liberal – PNL,

Uniunea Salvați România – USR,

Uniunea Democrată Maghiară din România – UDMR și

Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților – GPMN

 

Formațiunile politice semnatare, conștiente de responsabilitatea ce le revine într-o perioadă dificilă pentru România, convin asupra formării Coaliției politice de guvernare pro-occidentale pentru perioada 2025-2028, denumită în continuare Coaliția.

În fața provocărilor economice, geopolitice și sociale, acest parteneriat are ca obiective implementarea unor reforme structurale fundamentale, stabilitatea și performanța guvernării, dezvoltarea României și consolidarea democrației.

Măsurile promovate de Coaliție urmăresc refacerea echilibrelor bugetare, prioritizarea și continuarea investițiilor, asigurarea unui climat predictibil pentru mediul de afaceri, cu menținerea coeziunii și solidarității sociale.

Ne angajăm să promovăm o guvernare responsabilă și eficientă, pentru a construi o societate mai justă și mai echitabilă.

Art. 1. Principii de funcționare

1)        Activitatea Coaliției se fundamentează pe buna colaborare, transparență și responsabilitate.

2)        Coaliția va susține un program de guvernare, bazat pe priorități clare și asumate colectiv.

3)        Parcursul pro-european și euro-atlantic al României sunt elemente fundamentale ale programelor și politicilor promovate de Coaliție și de către reprezentanții acesteia.

4)        Formațiunile politice membre ale Coaliției se angajează să ducă o politică moderată și echilibrată, prin alinierea la obiective comune, în ciuda unor diferențe ideologice.

5)        Coaliția va asigura transparența decizională și o comunicare unitară, pentru a primi încrederea cetățenilor și a partenerilor internaționali în actul de guvernare.

6)        Meritocrația și profesionalismul vor fi promovate în administrație, dincolo de apartenență politică.

7)        Fiecare decizie politică majoră este adoptată prin consens politic, cu implicarea directă a tuturor formațiunilor politice componente ale Coaliției și a prim-ministrului.

Art. 2. În vederea implementării programului de guvernare Coaliția va susține urmatoarele direcții:

1)     Adoptarea urgentă a unui plan credibil de reducere a deficitului bugetar;

2)          Combaterea risipei bugetare prin restructurarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor administrative și limitarea beneficiilor nejustificate;

3)          Reforma sistemului fiscal, prin eliminarea excepțiilor și creșterea eficienței colectării;

4)          Prioritizarea investițiilor în proiectele de infrastructură mare, precum și pentru comunitățile locale pentru asigurarea resurselor necesare în mod realist și eficient;

5)          Reforma pensiilor speciale;

6)         Stabilirea de obiective măsurabile și evaluabile pentru fiecare minister și agenție;

7)          Comasarea instituțiilor redundante și reducerea birocrației;

8)         Accelerarea absorbției fondurilor europene prin reforme în managementul public;

9)         Introducerea unei culturi instituționale bazate pe răspundere, profesionalism și rezultate;

10)     Modernizarea serviciilor publice pentru a răspunde nevoilor reale ale cetățenilor;

11)   Eliminarea privilegiilor nemeritate și tratament egal în fața legii;

12)     Independență energetică în domeniul gazelor naturale și accelerarea tranziției către energie regenerabilă;

13)   Aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică;

14)     Eficiență și performanță în Educație. Norme didactice europene la nivel european, burse adaptate la posibilitățile reale și creșterea performanței școlare;

15)     Lărgirea bazei de contributori la CNAS și oferirea unor servicii de sănătate îmbunătățite concomitent cu cheltuirea eficienta a fondurilor disponibile;

16)     Reforma administrației prin digitalizarea și interconectarea serviciilor publice și implementarea unor criterii de eficiență, debirocratizare, simplificare, de dereglementare;

17)     Descentralizarea și creșterea eficienței administrației publice locale, conform principiului subsidiarității;

18)     Digitalizarea și îmbunătățirea serviciilor consulare și extinderea rețelelor de consulate itinerante;

19)     Îmbunătățirea calității și eficienței actului de justiție și a gradului de încredere a cetățenilor în acesta;

20)     Îndeplinirea jaloanelor și accesarea fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență;

21)     Finalizarea legăturii rutiere rapide între Marea Neagră și Europa Centrală și a primei autostrăzi montane care va traversa munții Carpați;

22)     Consolidarea parteneriatului Transatlantic și a celorlalte parteneriate strategice;

23)     Implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 și a Planului multianual de înzestrare a Armatei României;

24)     Combaterea fenomenului Infracțional, în special în ceea ce privește traficul de droguri și de persoane, concomitent cu programe de reabilitare și protecție a victimelor;

25)     Combaterea extremismului, a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării, a violenței împotriva femeilor și a discursului instigator la ură, în vederea asigurării siguranței cetățenilor;

26)     Promovarea și susținerea programelor, proiectelor și a legislației care fac posibilă păstrarea identității și dezvoltarea comunităților minorităților naționale;

27) Recunoașterea și sprijinirea Diasporei Românești ca parte esențială a identității naționale și valorificarea potențialului său uman, economic și cultural prin politici active de recunoaștere și re-întoarcere voluntară;

28)  Încurajarea natalității și sprijinirea familiilor cu copii;

29) Susținerea măsurilor economice pentru reducerea deficitului comercial;

30) Susţinerea sportului ca domeniu esenţial pentru o viaţă sănătoasă, încurajarea sportului de masă şi a sportului de performanţă;

31) Stimularea economiei și reducerea inegalităților teritoriale;

32) Parteneriat onest cu mediul privat pentru dezvoltarea unei economii sănătoase, bazate pe inițiativă privată, inovație și respect pentru munca cinstită, protejarea demnității angajatului și stimularea angajării legale;

33) Reforma autorităților de control și reglementare în domeniul Mediului. Creșterea calității vieții în toate orașele și satele prin mecanisme de control și dezvoltarea infrastructurii verzi.

34) Susținerea Republicii Moldova pentru accelerarea și menținerea traseului european și consolidarea valorilor democratice, respectiv întărirea sa economică, socială și culturală, în vederea integării în Uniunea Europeană. Ca parte acestui proces, considerăm importantă dezvoltarea infrastructurii și reducerea timpilor la forntieră și eficientizarea acceesului la cetățenia română.

Art.3. Obiectivele legislative ale Coaliției constau în promovarea legislației necesare pentru implementarea programului de guvernare.

Art.4. Formațiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotației în privința ocupării funcției de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PNL. Pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PSD.

Art.5. Structura Guvernului este compusă din: prim-ministru, 16 ministere, dintre care 6 ministere PSD, 4 ministere PNL, 4 ministere USR și 2 ministere UDMR; Guvernul are 3 funcții de viceprim-ministru fără portofoliu, câte una pentru PSD și UDMR și un independent, două funcții de viceprim-ministru cu portofoliu, câte una pentru PNL și USR. La momentul aplicării rotației convenite, conform art. 4, un portofoliu de viceprim-ministru fără portofoliu va fi alocat PNL și un viceprim-ministru cu portofoliu va fi alocat PSD.

Viceprim-ministru fără portofoliu PSD
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii PSD
Ministerul Justiției PSD
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale PSD
Ministerul Energiei PSD
Ministerul Sănătății PSD
Secretariatul General al Guvernului  
Viceprim-ministru fără portofoliu Independent
Viceprim-ministru și Ministerul Afacerilor Interne PNL
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene PNL
Ministerul Educației și Cercetării PNL
Ministerul Finanțelor PNL
Viceprim-ministru și Ministerul Apărării Naționale USR
Ministerul Afacerilor Externe USR
Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor USR
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului USR
Viceprim-ministru fără portofoliu UDMR
Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației UDMR
Ministerul Culturii UDMR

Art.6. Fiecare minister va avea de regulă 2 (doi) secretari de stat, cel mult 4 (patru) secretari de stat la ministerele cu activitate complexă.

Art.7 Formațiunile semnatare ale prezentului Acord vor asigura reprezentarea Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale în structurile guvernamentale, cu respectarea ponderii politice parlamentare în cadrul prezentei Coaliții.

Art.8. În situația unei remanieri guvernamentale sau în cazurile prevăzute de lege în care un membru al guvernului nu își poate exercita atribuțiile funcției, nominalizarea revine formațiunii politice care a deținut inițial funcția. Prim-ministrul are dreptul să refuze motivat respectiva nominalizare și să solicite o nouă propunere.

Art.9. Formațiunile membre ale Coaliției politice vor constitui o majoritate parlamentară și se angajează să susțină învestirea Guvernului în condițiile art. 2-4, din prezentul Acord, și să acorde votul în vederea desemnării Președintelui Senatului, conform nominalizării făcute de către Partidul Național Liberal și Președintele Camerei Deputaților, conform nominalizării făcute de către Partidul Social Democrat.

Art.10. Conducerea Coaliției este asigurată de liderii formațiunilor politice membre. La ședințele Coaliției participă și alți reprezentanți ai conducerilor politice ale formațiunilor care o compun.

Art.11. Ședințele Coaliției sunt conduse de președintele partidului care numește premierul. Ședințele au loc bilunar, sau ori de câte ori este nevoie, și se desfășoară de regulă la sediul Guvernului României. În cadrul acestora se iau decizii pentru realizarea prevederilor cuprinse în Programul de Guvernare.

Art.12. Ședințele Coaliției vor aborda agenda politică guvernamentală și parlamentară, iar Deciziile Coaliției se iau prin consensul liderilor formațiunilor politice care formează Coaliția.

Art.13. La ședințele Coaliției pot participa, în funcție de subiectele înscrise pe agenda ședinței membrii cabinetului și alte persoane, la invitația liderilor formațiunilor politice membre, cu informarea și aprobarea prealabilă a prim-ministrului.

Art.14. Secretariatul tehnic va fi asigurat de un reprezentant desemnat de către Premierul în Exercițiu.

Art.15. Deciziile Coaliției sunt obligatorii pentru toate persoanele susținute în funcții publice de către aceasta. Revocarea acestor persoane poate avea loc după o evaluare și cu informarea motivată și prealabilă a formațiunii politice care a făcut propunerea.

Art.16. Deciziile Coaliției sunt publice, iar dezbaterile în cadrul mecanismelor de decizie ale Coaliției sunt confidențiale până la adoptarea deciziilor.

Art.17. Coordonarea activității Coaliției la nivel guvernamental se îndeplinește de către prim-ministru și viceprim-miniștri, care vor avea calitatea de avizatori pentru proiectele de acte normative, conform atribuțiilor delegate convenite. Agenda de lucru a ședințelor de guvern, stabilirea și prioritizarea politicilor publice guvernamentale vor fi decise de către prim-ministru, prin consultare cu viceprim-miniștrii, în întâlnirea lor săptămânală anterioară ședinței pregătitoare de guvern organizată de către Secretariatul General al Guvernului.

Art.18. Pentru coordonarea și punerea în aplicare a deciziilor Coaliției la nivel parlamentar se organizează săptămânal cel puțin odată, de regulă luni, ședințe cu participarea liderilor de grup ai formațiunilor semnatare din cele două Camere ale Parlamentului.

Art.19. Niciun parlamentar, membru al partidelor și formațiunilor politice care fac parte din Coaliție nu va semna, nu va susține și nu va vota o moțiune simplă îndreptată împotriva vreunui membru al Guvernului sau o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Nu se va iniția sau vota un proiect de lege sau amendament care presupune creșteri de cheltuieli, facilități, sporuri, angajări, achiziții fără acordul prealabil al conducerii Coaliției.

Art.20. În vederea implementării deciziilor Coaliției la nivel parlamentar, liderii de grup se întâlnesc înaintea tuturor ședințelor de Birou Permanent/Birou Permanent reunit al Camerelor și ori de câte ori este necesar, la solicitarea unuia dintre lideri, înaintea ședințelor comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Art.21. Medierea eventualelor dezacorduri de natură parlamentară, precum și dezbaterea unor puncte de vedere divergente asupra implementării programului de guvernare sau susținerea unor inițiative legislative se face în ședințele de Coaliție. La ședinte vor fi invitați reprezentanți desemnați de conducerea Coaliției să prezinte aceste puncte de vedere.

Art.22. Acordul politic de constituire a Coaliției politice este valabil în perioada 2025-2028 și intră în vigoare la data semnării. Modificările la prezentul Acord se dezbat, negociază și convin între formațiunile semnatare, fiind decise prin consens.

Art.23. Încălcarea prevederilor art. 4, art. 5, art. 7, art. 9, art. 12, art. 15 și art. 17 constituie un motiv de denunțare unilaterală a prezentului Acord.

Prezentul Acord politic a fost semnat astăzi, 23 iunie 2025, la București, în cinci exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară.




Remus Negoi, noul președinte al USR Constanța: Semiran Abdurefi, aleasă vicepreședinte

Untitled-1

Membrii USR Constanța s-au întrunit sâmbătă, 14 iunie 2025, în cadrul sesiunii de alegeri interne pentru a vota persoana care va ocupa funcția de președinte al filialei județene, precum și componența Biroului Județean.

Pentru funcția de președinte și-au depus candidaturile Remus Negoi și Carmen Dumitrescu .

Conform rezultatelor finale ale scrutinului, senatorul Remus Negoi este noul președinte al filialei județene USR Constanța, iar noua componență a Biroului Județean este următoarea: (vicepreședinți) Lăzar Gilda, Cocargeanu Florin Daniel, Abdurefi Semiran, Ion Stelian Cristian, Vîlcu Mihai; (membri) Iacob Florin Cătălin, Avrămescu Emilian, Antonaru Mariu Ștefăniță, Moraru Petru, Zisman Alisa, Filip Vasile Gabriel, Dobre Mariu, Moldoveanu Petrică, Sfrenț George, Vlad Bogdan, Munteanu Ionel, Neculache Ciprian, Munteanu Răzvan, Cateliu Gabriel, Constantin Georgel.

Tot sâmbătă, 14 iunie, au fost aleși și cei 20 de delegați care vor reprezenta USR Constanța la Congresul Național al USR din data de 21 iunie 2025.

Remus Negoi a declarat, ulterior ședinței: „Le mulțumesc tuturor colegilor pentru că mi-au acordat, din nou, încrederea pentru a ocupa această funcție! Nu în ultimul rând, îi felicit și pe colegii care alcătuiesc noua componență a Biroului Județean și pe toți membrii care au candidat și pe cei care au fost implicați în perioada electorală extrem de dificilă pe care cu toții am traversat-o recent.

USR intră într-o nouă etapă, atât la nivel național, cât și local, de aceea o mare parte din eforturile mele se vor concentra în direcția unei dezvoltări și extinderi cât mai eficiente a filialei județene. Este un obiectiv ce va consolida strategia noastră de a le demonstra cetățenilor că politica se poate face diferit, în interesul lor. Trebuie să le demonstrăm oamenilor că alternativa în politică nu sunt extremismul și suveranismul de fațadă, iar pentru asta trebuie să fim pregătiți, deoarece avem în față o perioadă cu mari provocări la nivel social. Sunt optimist și cred că vom reuși!

De asemenea, în data de 31 mai 2025, s-au desfășurat alegerile interne pentru desemnarea unui nou președinte al filialei municipale. În urma voturilor exprimate, liderul grupului de consilieri municipali USR Constanța, Florin Cocargeanu a fost ales pentru a ocupa această funcție.




Dominic Fritz, primarul Timișoarei, este noul președinte al USR

Dominic Fritz

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales președinte al Uniunii Salvați România (USR) cu 67,24% din voturile exprimate de membrii partidului.

„Le mulțumesc membrilor USR care mi-au dat această încredere și responsabilitate. Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare – cred însă că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat european, liberal și reformator, așa cum este USR. Nu am niciun dubiu că există suficient de multă energie, idei și soluții în interiorul USR și în societatea românească pentru a trece România de această criză. Misiunea mea este să ne reconectăm cu alegătorii noștri, cu aliații noștri din societate și, cu siguranță, voi fi un președinte care deschide partidul”, a transmis noul președinte al USR.

Dominic Fritz a anunțat că, doar în ultimele trei săptămâni, peste 2.000 de persoane au depus cereri de adeziune pentru a se alătura USR: „Sunt extrem de mândru că USR continuă să atragă oameni noi – cetățeni care cred în implicare, fără interese, cu gândul la viitor. Fac un apel: dacă vreți să puneți umărul la această construcție, acum e un moment bun să intrați în USR”.

În următoarea perioadă, Dominic Fritz și USR se vor focusa pentru a negocia cele mai bune soluții pentru a trece România de criza fiscală. „Ne vom focusa în următoarele zile și săptămâni pentru a negocia soluții bune pentru România în guvern. Suntem un partid care este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării, să lucreze alături de Nicușor Dan. Iar în același timp, după congresul nostru de sâmbăta viitoare, vom începe o perioadă de reconstrucție și energie nouă în partid”, a conchis Dominic Fritz.

Cine este Dominic Fritz

Dominic Fritz (41 de ani) este primarul Timișoarei, la al doilea mandat, și noul președinte al Uniunii Salvați România.

Dominic Fritz este unul dintre cei mai apreciați primari din România, cunoscut pentru modernizarea administrației prin fonduri europene, eliminarea rețelelor clientelare și lupta pentru recuperarea patrimoniului public.

În 2023, Primăria Timișoara a avut cel mai mare buget dintre toate municipiile reședință de județ din țară și a investit în primul său mandat aproape cât a investit vechea administrație în toți cei șase ani anteriori preluării mandatului.

Dominic Fritz are studii finalizate de licență și masterat la Konstanz, Sciences Po Paris și Universitatea din York.

Înainte de a candida în România, a lucrat pentru Agenția Germană pentru Cooperare Internațională în proiecte internaționale de dezvoltare, menținere a păcii și reconstrucție în urma războaielor sau cataclismelor naturale.

A fost și consilier politic și apoi șef de cabinet al fostului președinte federal al Germaniei, Horst Köhler.

Fritz a venit prima dată în Timișoara în 2003. Este căsătorit, are o fiică și vorbește fluent limba română, germană, engleză și franceză. Este membru USR din 2019, președinte al filialei județene Timiș din 2023 și prim-vicepreședinte USR din 2024.

A fost președinte interimar al partidului în perioada 5 mai – 13 iunie și a susținut candidatura președintelui României Nicușor Dan.




Ce rezultate au obținut Nicușor Dan și George Simion localitățile din sudul litoralului

Nicușor Dan

Nicușor Dan a înregistrat, în municipiul Constanța, dar și la nivel de județ, o victorie zdobitoare în fața lui George Simion. În sudul litoralului candidatul AUR a reușit să adune peste 50% din opțiunile alegătorilor.

Potrivit AEP, la Constanța rezultatele au fost:

Nicușor Dan: 97.999 voturi (62,75%)

George Simion: 58.175 voturi (37.25%)

Iată rezultatele votului în mai multe localități din sudul litoralului:

Municipiul Mangalia:

Din cei 31.995 alegători de pe listele permanente repartizați pe 27 de secții au votat 16.298 locuitori. Pe listele suplimentare au votat 2.839 alegători.

Nicușor Dan: 9.081 voturi (47,89%)

George Simion: 9.883 voturi (52,4%)

Eforie

Nicușor Dan: 3.688 votanți (55,55%)

George Simion: 2.951 votanți (44,45%)

Negru Vodă

George Simion: 1.498 votanți (71,03%)

Nicușor Dan: 611 votanți (28,97%)

Limanu

George Simion: 2.334 votanți (52,59%)

Nicușor Dan: 2.104 votanți (47,41%)

Tuzla

George Simion: 2.087 votanți (57,15%)

Nicușor Dan: 1.565 votanți (42,85%)

Pecineaga

George Simion: 1.005 votanți (68,79%)

Nicușor Dan: 456 votanți (31,21%)

Costinești

George Simion:  1.324 votanți (55,61%)

Nicușor Dan: 1.057 votanți (44,39%)

Albești

George Simion: 1.274 votanți (74,77%)

Nicușor Dan: 430 votanți (25,23%)




Nicușor Dan este noul președinte al României: 53,6% la 46,6% față de George Simion

498325714_18143621077385573_6719532476282862507_n

Nicușor Dan este oficial noul președinte al României. Acesta a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025 cu 53,6% din totalul voturilor.

Nicușor Dan a câștigat cu un avans de 829.657 de voturi în fața candidatului AUR, George Simion. Dan a obținut 53,6% din voturi, iar Simion 46,6% după centralizarea tuturor secțiilor de vot.

1.NICUȘOR-DANIEL DAN 6.168.696 53,60 %
2.GEORGE-NICOLAE SIMION 5.339.039 46,40 %




Elena Lasconi a demisionat de la șefia USR

Elena Lasconi

Elena Lasconi și-a anunțat demisia din funcția de președinte al USR, după eșecul de la alegerile prezidențiale. 

”Elena Lasconi a anunțat, astăzi, demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR). Decizia vine în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale, iar gestul a fost asumat cu responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României.

„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.

 




Finală prezidențială: George Simion – 40,59%, Nicușor Dan – 20,95%

Nicușor George Simion

După ce au fost numărate voturile din aproape toate secțiile din țară și străinătate, în turul doi al alegerilor merg George Simion și Nicușor Dan.

George Simion a obținut 3.751.536, adică 40,59%, în timp ce Nicușor Dan are 1.935.980 – 20,95%.

Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, a obținut 1.875.539 – 20,29%.




(VIDEO) Deputatul Daniel Georgescu: „Crin Antonescu știe că o țară ca România trebuie să vorbească, nu doar să asculte”

Daniel Georgescu

Deputatul Daniel Georgescu a transmis un mesaj prin care arată de ce, pe 4 mai 2025, va pune ștampila pe Crin Antonescu.

De prea mult timp România stă pe margine și zice BRAVO! altora.

Politica noastră externă arată ca un comentariu pe Facebook, mult entuziasm, zero influență.

Crin Antonescu știe că o țară ca România trebuie să vorbească, nu doar să asculte.

Nu vine cu gargară, ci cu direcție. Vrea o politică externă care să conteze.

Cu Crin nu mai suntem în sala de așteptare, intrăm în sală și ne punem la masă.

România nu mai e galerie, ci devine echipă!”, a transmis deputatul Daniel Georgescu.

Comandat de Alianța Electorală România Înainte – PSD

CMF 31250003