Spitalul Mangalia va avea în curând computer tomograf, inclus într-un Complex de Imagistică de ultimă generaţie
Managerul Spitalului Municipal Mangalia, dr. Liviu Mocanu face demersuri în această perioadă în vederea aducerii unui computer tomograf performant. De asemenea, intenţionează ca unitatea sanitară să achiziţioneze un Aparat Roentgen de ultimă generaţie, care împreună cu computerul tomograf să formeze un Complex de Imagistică Medicală.
După cum se ştie, la nivelul judeţului există un singur tomograf „public”, astfel că atunci când cel de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa devine nefuncţional, se intră în colaps, iar, ulterior, lista de aşteptare este interminabilă. „Sper ca discuţiile pe care le am în această direcţie să devină realitate. Existenţa unui Complex de Imagistică ar fi o premieră la Mangalia, folosirea acestor aparate fiind benefică în stabilirea unui diagnostic corect, mai ales că vorbim de un set de aparate de ultimă generaţie. De asemenea, dorim să înlocuim aparatul Roentgen cu unul mult mai performant. Ne-am propus ca acest nou Complex să fie amenajat în apropierea Unităţii de Primiri Urgenţe, mai precis în locul farmaciei. Purtăm un dialog cu reprezentanţii DSP Mangalia, pentru a stabili împreună locul optim pentru funcţionarea farmaciei. Cel mai probabil, aceasta va fi mutată în Pavilionul C al spitalului. De asemenea, un lucru bun pentru noi este faptul că firma care va aduce computerul tomograf va suporta cheltuielile necesare lucrărilor de reamenajare a spaţiului în care va funcţiona farmacia”, a declarat pentru „Ediţia de Sud” managerul Spitalului Municipal Mangalia, dr. Liviu Mocanu.
80 de intervenţii chirurgicale laparoscopice pe lună
În ultimii ani, unitarea sanitară a cunoscut o dezvoltare continuă, devenind mai eficientă şi datorită creşterii numărului de specialităţi noi, unele dintre acestea neexistând vreodată la Mangalia. Astfel, în prezent Spitalul Municipal Mangalia dispune de nu mai puţin de 26 de specialităţi şi de 47 de medici, de la 37 câţi erau în urmă cu 3 ani. Printre specialităţile aduse în ultimii ani sunt cele de Psihiatrie, Endocrinologie, Dermato-venerice, ORL, Oftalmologie etc. De asemenea, spitalul are, în prezent, 3 medici neurologi, după decesul dr. Teodor Munteanu unitatea rămânând fără specialist. O altă noutate o reprezintă aducerea de la Eforie a unui anestezist nou, în plus, se poartă discuţii pentru angajarea altui medic ce deţine aceeaşi specialitate.
O altă reuşită a Spitalului Municipal o reprezintă laparoscopul cumpărat destul de recent, dar şi aducerea prof. dr. Vasile Sârbu, celebrul chirurg. Medicul vine la Mangalia de trei ori pe săptămână, iar într-o singură lună efectuează 80 de intervenţii laparoscopice. Numai într-o singură săptămână, timp în care vine la cabinet doar de trei ori, nu zilnic, prof. dr. Vasile Sârbu face chiar şi 16 operaţii ce au ca beneficiu recuperarea mult mai rapidă a pacienţilor care nu mai păstrează după intervenţii, urmele inestetice ale bisturiului, ci doar mici semne ce nu incomodează vizual.
Un sirian şi un irakian depistaţi de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră, din cadrul Gărzii de Coastă, au interceptat un cetăţean sirian şi un altul irakian, după ce au fost observaţi prin sistemul optronic de supraveghere a frontierei, care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, din Republica Bulgaria, cu scopul de a ajunge în Norvegia. În data de 27.05.2014, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Mangalia au observat, prin sistemul optronic de supraveghere a frontierei, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre R. Bulgaria.
Imediat a fost desfăşurată o acţiune specifică a Poliţiei de Frontieră, în urma căreia, în jurul orei 00.45, cei doi bărbaţi au fost depistaţi în apropierea frontierei, ascunşi într-un lan de grâu. Echipa operativă a procedat la conducerea persoanelor, care nu vorbeau limba română, la sediul G.N. Mangalia pentru cercetări. În urma verificărilor a rezultat faptul unul dintre bărbaţi este cetăţean sirian, în vârstă de 34 ani, iar celălalt irakian, în vârstă de 27 ani, şi au încercat să intre ilegal în România, la adăpostul întunericului, cu intenţia de a ajunge în Norvegia.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi cetăţeni străini actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal. Cele două persoane vor fi înapoiate autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.
Pe 1 Iunie se întrerupe traficul rutier între 9.00 şi 11.00!
Ca urmare a desfăşurării evenimentului “Carnavalul copiilor” care va avea loc, duminică, 1 Iunie, traficul rutier va fi întrerupt după cum urmează:
– duminică, 1 Iunie, între orele 09.00 – 09.30, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe sensul de mers Casa Armatei către ieșirea din Mangalia spre Limanu-2Mai, cu drept de prelungire alte 30 de min., dacă este cazul;
– duminică, 1 Iunie, între orele 09.30 -11.00, pe ruta: sens giratoriu – Şos. Constanţei – Str. Ştefan cel Mare – Casa Armatei.
Precizăm că, datorită defilării copiilor care vor parcurge traseele mai sus amintite este necesară blocarea circulației autovehiculelor, pe ambele sensuri de mers și blocarea accesului dinspre/către străzile adiacente, pe șoseaua Constanței și str. Ștefan cel Mare, pe tronsonul de la sensul giratoriu până la intrarea pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. De asemenea, traficul rutier pe străzile Rozelor şi Matei Basarab, între orele 09.00 – 09.30, ar putea fi îngreunat în timpul deplasării copiilor către cele două puncte de întâlnire, respectiv Sensul giratoriu şi Piaţa Sud.
Mulţumim conducătorilor auto pentru înţelegere!
Elevii de la „Ion Bănescu“ au luat atitudine, în cadrul proiectului „Alege viaţa!“
Elevii din clasa a IX-a A ai Liceului Tehnologic ”Ion Bănescu” din Mangalia AU LUAT ATITUDINE, propunând proiectul de educație pentru sănătate ”ALEGE VIAȚA!”, al cărui scop este prevenirea consumului de nicotină, alcool și alte droguri în rândul adolescenților. Pe parcursul lunilor februarie – mai 2014 s-au desfășurat cele trei activități ale proiectului: ”Deschide ochii!” (dezbatere), ”Între joc şi realitate” (jocuri educative tematice), ”Viața îți aparține!” (concurs tematic pe secțiunile creație plastică și multimedia). Echipa de proiect formată din șase elevi a colaborat cu profesor Corina Mihalache, director al instituției de învățământ, profesor psiholog Alina Băiașu, profesor Virginica Barabaș pentru implementarea cu succes a proiectului.
Din feedback-ul dat de elevi pe parcursul și la finalul proiectului, au reieșit următoarele: educația de tip ”peer to peer” a facilitat receptivitatea crescută la informațiile transmise apreciate de elevi ca fiind utile și interesante, lucrul în echipă a permis adolescenților să exprime gânduri, emoții, atitudini față de problematica consumului de droguri, să exerseze abilitățile sociale, comunicarea didactică elev-profesor, elev-elev a oferit elevilor prilejul de a-și valorifica potențialul creativ în realizarea produselor activităților.
Succesul de care s-a bucurat proiectul s-a datorat și parteneriatului dintre reprezentanții liceului și ai Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Constanța.
AVENTURI CU ROMEO ALUNĂ ȘI BUNICUȚA JULIETA
Vineri, 30 mai, la Casa de Cultură din Mangalia, vă invităm să vă bucuraţi de cel mai nou gen de divertisment din România! AVENTURI CU ROMEO ALUNĂ ȘI BUNICUȚA JULIETA, este un spectacol de ventrilocie, comic, interactiv şi educativ, cu implicarea directă a publicului, care se adresează copiilor între 3 şi 11 ani.
Ventrilocia este un act artistic în care o persoană (ventrilocul) işi schimbă vocea creând senzaţia că vocea vine din altă parte, de obicei de la papuşa folosită în spectacol. Ventrilocul este o persoană care poate rosti cuvintele fără a-şi mişca buzele şi fără a deschide gura, dând impresia că papuşa poate vorbi, simţi, poate avea opinii, reacţii şi emoţii.
Pe Crina Zvobodă, artist ventriloc, publicul a avut ocazia s-o cunoască la una dintre ediţiile show-ului televizat „Românii au talent”, care a constituit o rampă de lansare către o carieră de succes, în care artista şi „bunică” ei haioasă sunt personajele principale ale unor show-uri excepţionale care stârnesc râsete pe bandă rulantă şi ropote de aplauze.
Spectacolul va începe la ora 18.00, preţul unui bilet este de 12 lei. Biletele pot fi procurate de la Casa de Cultură din Mangalia.
Amfora & Ancora – dotări urbane de 180.000 de lei, amplasate la intrările în Mangalia
Se pare că, în urbea noastră liniştită de la malul mării, mai toate problemele şi-au găsit rezolvare. Cum, în viziunea administraţiei locale am scăpat de toate „sursele“ stresului zilnic – câini fără stăpân, gropi, buruieni, datorii publice etc – iată că, acum, avem mare nevoie de moderne dotări urbane. Aşa că, pentru început, ni se propun două proiecte (dintre care numai unul a primit, deocamdată, finanţare) ce vor decora intrarea şi ieşirea din oraş.
Ieri, în cadrul şedinţei extraordinare de consiliu, aleşii au aprobat propunerea primarului Cristian Radu de înfiinţare a unor „semnale acces municipiu şi amenajări aferente“. Proiect finanţat 100% din bugetul local, ce va cuprinde două „amplasamente“ – unul la intrarea în localitate, dinspre Constanţa (zona Balta Saturn) şi cealaltă, la ieşirea spre 2 Mai, în zona DMHI.
Concret, proiectantul general al celor două edificii, Biroul de arhitectură Cristina Calotă, propune amplasarea a două „semnale“ – o ancoră şi o amforă (ce ar avea circa 5 metri înălţime), prima cu structură pe ţeavă rectangulară metalică şi finisaje cu plăci travertin şi, cea de a doua, cu structură cu sâmburi şi centuri din beton armat finisate cu plăci de travertin şi marmură.
Cele două frumuseţi arhitecturale, ce presupunem că reprezintă simboluri ale trecutului şi prezentului Mangaliei, vor costa circa 180.000 de lei. Însă, pentru început, numai „amfora“ de la intrarea în oraş va primi finanţare de la primărie.
Concursuri, competiţii şi parade vor marca cea de a XV-a ediţie a „Zilelor Galactiene“
Şcoala „Gala Galaction“ organizează, începând cu 23 mai şi până la jumătatea lunii iunie, cea de a XV-a ediţie a „Zilelor Galactiene“. Manifestările zilelor şcolii au demarat la finele săptămânii trecute, cu „Fanteziile cu mesaj“, în care au fost implicaţi elevii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a, coordonaţi de înv. Elena Tiron, înv. primar Anişoara Fefea şi înv. primar Elfride Chiriac.
Joi, 30 mai, la centrul Cultural „Euxin“ va avea loc expoziţia „Jurnal – Mărturii şi fotografii etnografice“, ce face parte dintr-un proiect internaţional înscris CAEN 2014 şi coordonat de prof. Ramona Buzea.
„Prietenos cu viaţa – parada micilor galactieni şi lansarea de baloane“ se va desfăşura pe 1 Iunie, începând cu orele 10.00, pe traseul Şcoala „Gala Galaction“ (sens) – Portul Turistic Mangalia. Evenimentul va avea loc sub supravegherea înv. primar Adriana Dobre.
Sportul va avea şi la această ediţie, un loc de frunte printre competiţii. Cupa transmisibilă „Gala Galaction“ se va desfăşura la fotbal şi handbal, pe 6 iunie şi va fi coordonată de prof. Maria-Eugenia Cristian.
Pe 7 iunie, de la orele 10.00, se va derula concursul interjudeţean „Matematică la Pontul Euxin“, ediţia a XII-a, pentru clasele IV-VIII, eveniment coorodonat de prof. Ion Gogoaşă.
„Les Bourgeons de Printemps“, concurs de limba franceză, va avea loc marţi, 10 iunie, de la orele 11.00, sub îndrumarea prof. Viorica Gherghinoiu.
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale Zilelor Galactiene este „Ştafeta cunoştinţelor“, ce se va desfăşura pe 11 iunie, sub coordonarea profesorilor Maria-Eugenia Cristian, Ştefana Pană şi Liliana Iurco.
Prof. Ana Caramet va îndruma, pe 12 iunie, de la orele 10.00, concursul “Public Speaking“, ce va avea loc în două etape: un discurs în limba lui Shakespeare, urmat de întrebări din partea juriului.
Un al doilea concurs în limba engleză, “Blossoms“, se va derula sub coordonarea prof. Mariana Marin, pe 13 iunie, de la orele 11.00.
Două concursuri de limba şi literatura română, ce se vor desfăşura sub supravegherea prof. Elena Petcu şi prof. Mihai Sorin vor avea loc pe 13 iunie. Este vorba despre concursul de limba română „Triunghiul cuvintelor“, ediţia a XIV-a, pentru clasele V-VII (înscrierile au loc în perioada 26 mai-10 iunie) şi despre concursul de creaţie literară „Galacteea, magia cuvintelor“, ediţia a XIV-a, cu tema „Jocul meu preferat, pictură în cuvinte“, pentru clasele V-VII.
Întâlnirea anuală cu absolvenţii Şcolii „Gala Galaction“ (Şcoala nr. 5), este organizată de directorul unităţii, prof. Adriana Popescu, la Centrul Cultural „Euxin“, pe 14 iunie, de la orele 10.00, în timp ce întâlnirea cu cadrele didactice pensionate, sugestiv intitulată „Jos pălăria, cu respect“, va avea loc în aceeaşi zi, la orele 17.00, în staţiunea Venus.
Primăria pune la bătaie 80.000 de lei pentru a II-a ediţie a „Caravanei copiilor“
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Primăria și Consiliul Local Mangalia în parteneriat cu instituţiile de învăţământ din localitate organizează cea de-a doua ediţie a evenimentului Carnavalul copiilor. Dacă anul trecut evenimentul a fost destul de slab pregătit, anul acesta primăria şi-a luat toate măsurile de precauţie, aruncând în joc numai puţin de 80.000 de lei, bani cu care se vor achita diverse premii şi dulciuri.
Ca şi în anul precedent, preșcolarii și școlarii participanți la carnaval se vor organiza în două coloane, sub atenta supraveghere a cadrelor didactice și a părinților implicați în acțiune. Coloanele vor pleca simultan din două puncte, respectiv Sensul giratoriu şi Piaţa Sud, începând cu ora 09.30. Fiecare unitate şcolară implicată va avea o culoare reprezentativă, având ca antemergător o mascotă uriaşă îmbrăcată în haine de aceeaşi culoare. Cei 3.000 de copii prezenţi la paradă vor defila astfel pe străzile oraşului, până în Piaţa Republicii, unde își vor prezenta costumele şi va avea loc festivitatea de premiere.
Fiecare copil participant la carnaval va fi primi din partea Primăriei dulciuri.
În timpul paradei, traficul rutier va fi oprit pe traseul parcurs de copii.
După parada costumelor şi festivitatea de premiere, începând cu ora 13.00, toţi copiii vor fi conduşi de mai mulţi clovni în Portul Turistic, locul de desfăşurare a unui spectacol artistic. Pe scenă vor urca mai mulți invitaţi, precum: Simona Nae, Ravi, Trupele Maxim şi Lollypop Girls, Ansamblul vocal „Armonia” și Salsa mi vida. Pe parcursul derulării spectacolului, clovnii prezenţi în Portul Turistic vor oferi copiilor baloane colorate şi bomboane.
Rectificare bugetară generoasă, aprobată în unanimitate la Mangalia
După nenumărate lupte de culise, consilierii locali au ajuns, în cursul zilei de astăzi, la un numitor comun: au aprobat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli. Spicuim, în continuare, câteva cifre din rectificarea bugetară, deosebit de generoasă la capitolele favorite ale administraţiei publice locale:
– Autorităţile executive (Primăria) au primit o suplimentare de 1.238.950 lei, aducând suma totală la 6.894.370 lei.
Printre altele, la acest capitol au fost alocaţi bani în plus pentru materiale şi servicii cu caracter funcţional – 195.000 de lei (415.000 lei), deplasări în ţară şi străinătate – 25.000 lei (75.000 de lei până la ora actuală), echipamente, software şi IT – 40.500 de lei, „Consultanţă“ – 175.000 de lei (ridicând suma totală la 495.000 lei), iar pentru „Reclamă şi Publicitate“ – 100.000 lei (aducând suma totală, pentru primul semestru al anului, la acest capitol, la 150.000de lei).
– Ordinea Publică (Poliţia Locală) a primit o „porţie“ suplimentară de 220.300 lei şi un total, pe 2014, de 2.218.213 lei.
– În ceea ce priveşte Dezvoltarea Publică, aici vorbim despre o rectificare de 3.578.500 lei (şi suma totală pe anul în curs, până la o nouă rectificare, la 20,4 milioane de lei), atribuiţi, printre altele: Primăriei (884.500 lei) şi transferurilor ADPP (2,45 milioane de lei).
– În fine, Salubrizarea a primit un supliment de 2 milioane de lei (cu un total, pe anul acesta, de 6,7 milioane de lei), iar cheltuielile pentru investiţiile primăriei (la capitolul „Energie“) au fost rectificate la 2,16 milioane de lei (şi 12,5 milioane de lei per total în 2014).
Concursurile „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa” – etapa judeţeană
În data de 29.05.2014, începând cu ora 09:00, la Palatului Copiilor din Municipiul Constanţa, se va desfăşura etapa judeţeană a Concursurilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Etapa judeţeană constă în susţinerea unei probe teoretice şi a unor probe practice, scopul acestora fiind dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu. Totodată, prin aceste concursuri se urmăreşte formarea şi dezvoltarea unor trăsături moral-volitive, cum sunt: iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, hotărârea, perseverenţa, corectitudinea şi disciplina.
Concursurile cercurilor tehnico-aplicative de elevi sunt organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, cu sprijinul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dobrogea” al judeţului Constanţa.
Unităţile de învăţâmânt participante la aceste concursuri sunt:
– Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan” din municipiul Constanţa;
– Liceul Teoretic „Callatis” din municipiul Mangalia;
– Liceul Teoretic „Pontus Euxinus” din localitatea Lumina;
– Şcoala Gimnazială „Gala Galaction” din municipiul Mangalia.
Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată pentru 24 de infracţiuni de abuz în serviciu
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului:
CONSTANTINESCU NICUŞOR DANIEL, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut
– complicitate la 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite
– 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase necuvenite
De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului GÂMBUŢEANU ADRIAN GEORGE, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), în sarcina căruia s-au reţinut 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
I. Inculpatul Gâmbuţeanu Adrian George, în calitatea sa de director general al RAJDP Constanţa, cu sprijinul lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în anii 2011, 2012 și 2013. Astfel, efectuarea consecutivă a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate, nu a mai fost posibilă.
În această modalitate, a fost practic blocată activitatea Curţii de Conturi în raport cu regia locală menţionată, Curtea de Conturi aflându-se în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice.
Totodată, pe perioada 2009-2012 (perioadă avută în vedere de controalele programate a se desfăşura în anii 2011, 2012, 2013) a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, constând în faptul că activitatea sa financiar-contabilă a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului și care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA.
Referitor la această împrejurare, sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi.
În cursul anului 2011, prezentarea documentelor solicitate Regiei a fost condiționată de comunicarea, de către Curtea de Conturi, a unei dovezi că respectiva acțiune de control figura în programul de activitate al Curţii de Conturi. Această condiţionare este contrară dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 94/1992, potrivit cărora Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii necesare desfăşurării activităţii sale, entităţile auditate fiind obligate să-i transmită actele, documentele, informaţiile solicitate la termenele stabilite şi să-i asigure accesul în sedii. Cu toate acestea, Curtea de conturi a transmis dovada solicitată sub forma unui extras, însă, și în aceste condiții, efectuarea controlului a fost refuzată pe motiv că nu a fost transmisă o copie a întregului program.
Controalele programate în anii 2012 şi 2013 nu s-au putut efectua din cauza atitudinii inculpatului Gâmbuţeanu Adrian George, precum şi a dispoziţiilor exprese ale preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu,
prin rezoluţii cu textul „nu sunt de acord”, aplicate pe adresele întocmite de RAJDP Constanţa, fără a invoca vreun argument care să justifice această poziţie.
II. În perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu, nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale.
Mai mult decât atât, după ce instanţele judecătoreşti au dispus prin 9 hotărâri definitive, pronunţate în perioada 2008 – 2011, ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să procedeze la emiterea documentelor respective, acesta a refuzat punerea în executare a hotărârilor prin care era obligat să-şi îndeplinească atribuțiile de serviciu. Prin aceleaşi hotărâri, s-a dispus ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să plătească o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere, însă Nicuşor Daniel Constantinescu a continuat să nu îşi execute obligaţiile impuse de către instanţa de judecată.
Toate demersurile de a obţine executarea silită a obligațiilor președintelui CJ Constanța au rămas fără efect, inclusiv din cauza refuzului organelor fiscale de a executa penalităţile, astfel încât Nicuşor Daniel Constantinescu a lipsit practic de conţinut drepturile părţii vătămate, în ciuda recunoaşterii acestora în mod repetat pe cale judecătorească.
Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:
I. Faptele inculpaţilor Gâmbuţeanu Adrian George, director general al RAJDP Constanţa, şi Constantinescu Nicuşor Daniel, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, de nu pune la dispoziţia Curţii de Conturi, în anii 2011, 2012 şi 2013, documentele necesare controlului specific la nivelul RAJDP Constanţa
– În anul 2011 –
Conform programului de activitate pe anul 2011, în perioada 14 noiembrie – 16 decembrie 2011, ar fi trebuit să se desfăşoare la RAJDP Constanţa, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, acţiunea „Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat”.
RAJDP Constanţa a fost notificată prin adresă, la data de 31.10.2011, cu privire la controlul pe care urma să-l efectueze Camera de Conturi a judeţului Constanţa, solicitându-se pregătirea şi furnizarea de către regia locală, la data prezentării echipei de control, a actelor, documentelor şi informaţiilor necesare desfăşurării controlului.
Ca răspuns, prin adresa transmisă la 14.11.2011, semnată de directorul general Gâmbuţeanu Adrian George, RAJDP Constanţa a solicitat decalarea perioadei de control, motivat de faptul că “În opinia Consiliului Judeţean Constanţa, bunurile transmise în administrarea Regiei sunt bunuri ce aparţin domeniului public al judeţului Constanţa, iar acţiunea de control excede tematicii stabilite prin Hotărârea Plenului nr. 151/15.12.2010 de către Curtea de Conturi a României”. La această adresă, RAJDP Constanţa a ataşat, în copie, semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, în care este cuprinsă opinia citată.
Prin notificare trimisă la 15.11.2011, Camera de Conturi Constanţa a comunicat RAJDP Constanţa începerea acţiunii de control, în perioada 16 noiembrie – 16 decembrie 2011.
În data de 15.11.2011, RAJDP Constanţa a solicitat Camerei de Conturi a judeţului Constanţa transmiterea Programului de activitate pentru anul 2011, pentru “clarificarea acestei situaţii atât pentru noi, cât şi pentru C.J. Constanţa”. A fost anexată adresa Consiliului Judeţean Constanţa nr. 22217/15.11.2011, semnată de preşedintele Nicuşor Daniel Constantinescu, prin care se indică solicitarea Programului de activitate pentru anul 2011 al Curţii de Conturi.
Ca răspuns, la data de 16.11.2011, Camera de Conturi Constanţa a transmis clarificări Regiei, astfel: “În programul de activitate al Camerei de Conturi Constanţa pe anul 2011 este prevăzută, la această data, acţiunea Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare al patrimoniului public şi privat al U. A. T. de către R. A. de interes local, la RAJDP Constanţa”.
În consecinţă, echipa de auditori publici externi s-a prezentat la RAJDP Constanţa, în vederea începerii acţiunii de control. Cu această ocazie, inculpatul Adrian George Gâmbuţeanu, director general al RAJDP Constanţa şi altă persoană cu funcție de conducere (în prezent decedat), au arătat că acceptarea controlului este condiţionată de prezentarea de către Camera de Conturi a judeţului Constanţa a Programului de activitate pentru anul 2011, astfel că acţiunea de control nu a putut fi demarată.
Prin adresă, la 16.11.2011, Curtea de Conturi a solicitat încă o dată RAJDP Constanţa punerea la dispoziţie a situaţiilor financiare întocmite la data de 31.12.2010.
La aceeași dată, prin adresă semnată de directorul general Gâmbuţeanu Adrian George RAJDP Constanţa a comunicat: “având în vedere adresele mai sus inserate, prin care se insistă începerea controlului, fără a se pune la dispoziţie, aşa cum s-a solicitat, Programul de activitate pentru anul 2011, vă transmitem alăturat adresa Consiliului Judeţean Constanţa nr. 22328/16.11.2011, prin care se argumentează necesitatea şi oportunitatea prezentării Programului solicitat, înainte de începerea controlului”. A fost ataşată adresa Consiliului Judeţean Constanţa, semnată de preşedintele Nicuşor Daniel Constantinescu.
Prin adresa la 17.11.2011, Camera de Conturi a judeţului Constanţa a comunicat RAJDP Constanţa faptul că programul anual de activitate este un document intern al instituţiei, nefiind prevăzută obligaţia prezentării acestuia la începerea controlului, că misiunea a fost notificată legal, precum şi faptul că, potrivit art. 5 din Legea 94/1992, auditorii publici externi au acces neîngrădit la toate actele, documentele şi informaţiile necesare exercitării atribuţiilor, iar conducerea unităţii are obligaţia de a le pune la dispoziţia acestora.
Având în vedere aceste clarificări, la data de 17.11.2011 echipa de auditori publici externi s-a deplasat pentru control la sediul RAJDP Constanţa, unde li s-a refuzat, însă, accesul la documente, controlul neputând avea loc.
Echipa de auditori a depus cu această ocazie la RAJDP Constanţa o adresă prin care se solicită o serie de documente financiare.
Urmare adreselor Camerei de Conturi a judeţului Constanţa, RAJDP Constanţa formulează un răspuns semnat de directorul general, inculpatul Gâmbuţeanu Adrian George, în sensul că: neprezentarea programului de activităţi pentru anul 2011 “reprezintă un mod abuziv de a înţelege şi aplica legislaţia în vigoare”, iar “refuzul ostentativ de a prezenta programul de activitate denotă o atitudine ce lasă loc de interpretări cu privire la legalitatea controlului”, arătând că “punerea la dispoziţie a programului de activităţi pentru anul 2011 reprezintă soluţia deblocării problemei”. A fost ataşată o adresă a Consiliului Judeţean Constanţa, semnată de inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu, prin care se solicită depunerea programului de activitate, ca soluţie pentru deblocarea situaţiei existente. În această adresă se arată, totodată, că înscrisurile solicitate de către Curtea de Conturi „au fost aprobate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa, acte administrative legale şi necontestate de nimeni, fapt pentru care oportunitatea solicitării acestora apare ca abuzivă”. Din această adresă semnată de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel rezultă că argumentul invocat pentru refuzul de a prezenta documentele solicitate de Curtea de Conturi este că, odată aprobate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean, orice cheltuieli, investiţii, sau alte operaţiuni efectuate sunt în mod incontestabil legale. În consecinţă, inculpatul exclude aceste documente de la posibilitatea controlării lor de către Curtea de Conturi, atitudine care contravine total dispoziţiilor art. 5 din Legea 94/1992, conform cărora auditorii publici externi au acces neîngrădit la toate actele, documentele şi informaţiile necesare exercitării atribuţiilor, iar conducerea unităţii are obligaţia de a le pune la dispoziţia acestora.
În vederea deblocării situaţiei, Camera de Conturi a judeţului Constanţa a transmis, prin adrese, la 21.11.2011, atât Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi RAJDP Constanţa, confirmarea scrisă a Departamentului VI – Departamentul de Coordonare a Modificării Bugetelor Unităţilor Administrativ – Teritoriale din cadrul Curţii de Conturi, din care rezultă că “Acţiunea de control a situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare al patrimoniului public şi privat al U.A.T. de către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, din subordinea UATJ Constanţa, figurează în programul de activitate pe anul 2011 al Camerei de Conturi Constanţa, la codul 8.000”.
Faţă de noile clarificări, la data de 21.11.2011, echipa de auditori publici externi s-a prezentat, din nou, la sediul RAJDP, unde a constatat aceeaşi situaţie, nefiindu-le permis controlul. Au formulat o nouă solicitare de documente, în scris.
Având în vedere imposibilitatea desfăşurării controlului, Camera de Conturi Constanţa a propus Curţii de Conturi a României suspendarea acţiunii de control la RAJDP Constanţa, începând cu data de 28 noiembrie 2011 şi până la prezentarea documentelor solicitate.
Întrucât aceste documente nu au fost prezentate, controlul a fost reprogramat pentru anul 2012.
– În anul 2012 –
În perioada 05.06.2012 – 30.07.2012 (potrivit programului de activitate pe anul 2012) ar fi trebuit să se desfăşoare controlul privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al UAT Constanţa de către regiile autonome de interes local, respectiv RAJDP Constanţa.
Prin adresă, la data de 18.05.2012 s-a comunicat entităţii acest fapt.
Prin adresă, la data de 24.05.2012, RAJDP Constanţa a comunicat Consiliului Judeţean Constanţa faptul că au fost notificaţi de Curtea de Conturi – Camera de Conturi Constanţa cu privire la efectuarea unui control la regie în perioada 05.06.2012 – 30.07.2012. Pe această adresă,, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a făcut menţiunea olografă „Nu sunt de acord”.
La data de 05.06.2012, prin adresă semnată de directorul general, inculpatul Gâmbuţeanu Adrian George, RAJDP Constanţa a comunicat Camerei de Conturi Constanţa faptul că nu s-a primit “acordul Preşedintelui Consiliului Judeţean pentru punerea la dispoziţia auditorilor publici externi a documentelor şi informaţiilor solicitate”.
La datele de 13.06.2012, 29.06.2012, 06.07.2012, echipa de auditori s-a deplasat la sediul RAJDP Constanţa, unde li s-a refuzat accesul la documente în vederea controlului. La 17.07.2012, echipa de auditori s-a deplasat din nou la sediul RAJDP Constanţa, unde au luat legătura cu directorul general, inculpatul Adrian George Gâmbuţeanu, care a precizat că a răspuns la întrebările puse de auditori în nota de relaţii, dar aşteaptă avizul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa în ceea ce priveşte răspunsurile date. În nota întocmită la această dată se arată că “astfel, s-a produs o nouă amânare, urmând ca directorul general al RAJDP să comunice telefonic data la care echipa de control se poate deplasa la sediul Regiei, în vederea ridicării exemplarului cu răspunsurile la nota de relaţii solicitate”.
Întrucât până la data de 30.07.2012 nu s-a comunicat niciun răspuns către auditorii publici externi şi nici nu s-a permis efectuarea controlului, pe motiv că nu s-a obţinut avizul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, auditorii publici externi au întocmit Procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alineatul 2 şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată, pe numele lui Gâmbuţeanu Adrian George. Totodată, s-a luat decizia formulării unei plângeri penale.
– În anul 2013 –
Conform programului de activitate pe anul 2013, în perioada 7 mai – 23 mai 2013, ar fi trebuit să se desfăşoare la RAJDP Constanţa, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, acţiunea „Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al U. A.T., de către R.A. de interes local”.
Prin adresă, la data de 22.04.2013, Camera de Conturi Constanţa a notificat RAJDP Constanţa cu privire la controlul pe care urma să-l efectueze, solicitându-se pregătirea şi furnizarea de către entitate, la data prezentării echipei de control, a actelor, documentelor şi informaţiilor necesare desfăşurării controlului.
Ulterior, la 13.05.2013, au fost solicitate RAJDP Constanţa documentele necesare efectuării controlului, fixându-se termen de punere la dispoziţie data de 16.05.2013, ora 0900.
Totodată, prin adresă, Camera de Conturi Constanţa l-a încunoştinţat pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, cu privire la controlul ce urma a fi efectuat în perioada 07.05.2013 -28.06.2013, la RAJDP Constanţa.
La data de 16.05.2013, echipa de control a solicitat directorului general, inculpatul Gâmbuţeanu Adrian George, o notă de relaţii cu privire la motivele nepunerii la dispoziţie a documentelor solicitate.
Prin adresă emisă la 22.05.2013, semnată de Gâmbuţeanu Adrian George s-a comunicat Camerei de Conturi Constanţa faptul că nu se poate da curs solicitării de punere la dispoziţie a documentelor, întrucât conducerea Regiei trebuie să respecte dispoziţiile conducătorului autorităţii tutelare – Consiliul Judeţean Constanţa. În acest sens, se face referire la rezoluţiile puse de Nicuşor Daniel Constantinescu pe două adrese trimise de Regie către Consiliul Judeţean Constanţa, care consemnează poziţia preşedintelui: “Nu sunt de acord”.
În data de 22.05.2013, ca urmare a solicitării Camerei de Conturi Constanţa, a avut loc o întâlnire cu conducerea RAJDP Constanţa, pentru clarificarea motivelor şi cauzelor refuzului de punere la dispoziţie a documentelor solicitate. În minuta de întâlnire întocmită cu această ocazie s-a consemnat punctul de vedere al conducerii RAJDP Constanţa, respectiv faptul că aceasta trebuie să respecte dispoziţiile conducătorului autorităţii tutelare – Consiliul Judeţean Constanţa, dispoziţii care, prin prisma principiilor dreptului administrativ, au caracter imperativ şi executoriu.
Prin imposibilitatea de efectuare a auditului la o regie autonomă, Curtea de Conturi a fost pusă în imposibilitate de a-şi exercita funcţia sa de bază, aceea de control asupra resurselor financiare publice, apărând astfel ca inutilă însăşi existenţa acestei instituţii în raport de RAJDP Constanţa. Numeroasele demersuri întreprinse de echipele de control, mai sus descrise, rămase fără niciun rezultat, sunt dovezi nu doar ale tulburării însemnate ale activităţii Curţii de Conturi ci, mai mult, ale imposibilităţii de desfăşurare a activităţii de către această instituţie.
Importanţa controlului rezultă şi din valoarea fondurilor de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului, şi anume 212.796.105 lei viraţi de Consiliul Judeţean Constanţa regiei numai în perioada 2009-2011, după cum arată Curtea de Conturi. Această situaţie s-a perpetuat pe o perioadă de timp îndelungată, din 2011 şi până în prezent Curtea de Conturi nereuşind să desfăşoare acest control.
II. Faptele inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel, preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, de a refuza emiterea/prelungirea unor certificate de urbanism, chiar după pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care fusese obligat în acest sens
Două societăți comerciale, prin reprezentantul legal, au solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Nicuşor Constantinescu, emiterea unor certificate de urbanism sau prelungirea termenului de valabilitate al unor certificate de urbanism deja emise. Întrucât nu a primit răspuns la solicitările sale, a formulat plângeri la instanţele de judecată, solicitând obligarea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, la emiterea, respectiv prelungirea certificatelor de urbanism.
Deşi, prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a fost obligat la emiterea, respectiv prelungirea certificatelor de urbanism, acesta nu a dat curs obligaţiilor impuse de instanţă.
Prin aceleaşi hotărâri judecătoreşti, s-a dispus şi plata unei amenzi civile de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în cuantum de 20% din salariul minim pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul neexecutării obligaţiilor impuse de către instanţa de judecată.
Ulterior, persoana vătămată a încercat executarea silită a hotărârilor judecătoreşti, fără a reuşi însă acest lucru.
Au existat 11 situații în care cererile de emitere sau prelungire a valabilităţii certificatelor de urbanism au rămas fără răspuns. Acestea se referă la următoarele aspecte (câteva exemple):
Certificatul de urbanism emis la 30.11.2007, cu valabilitate 24 de luni de la emitere, pentru construire capacitate energetică, 8 centrale eoliene în comuna Fântânele, jud. Constanţa
Certificatul de urbanism emis la 6.11.2008 pentru realizarea unor instalaţii de racordare staţie transformare Fântânele, cu valabilitate 12 luni de la emitere
Certificatul de urbanism emis la 5.11.2008 pentru amplasarea unui stâlp susţinere pentru echipamente de măsurare condiţii climatice în vederea construirii unui parc eolian în extravilanul comunei Ciocârlia, jud. Constanţa
Cererea înregistrată la Consiliul Judeţean Constanţa la 21.02.2008 pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui parc energetic eolian cu 9 generatoare, lucrări de construire şi extindere a reţelelor de distribuţie, construire, modificare, reparare şi reabilitare căi de acces şi de comunicaţie în extravilanul comunei Vulturu, jud. Constanţa
Cererea înregistrată la Consiliul Judeţean Constanţa la 01.02.2008, pentru emiterea unui certificat de urbanism în vederea construirii a 14 generatoare eoliene în extravilanul com. Ciocârlia, jud. Constanţa
Toate cele 11 cereri care formează obiectul prezentului dosar au fost blocate de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel care a refuzat să semneze actele întocmite de compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean. Inculpatul şi-a păstrat această atitudine, de refuz, chiar şi după ce instanţele de judecată, în nouă situaţii, l-au obligat la emiterea actelor şi chiar după ce partea vătămată a încercat executarea silită a acestor hotărâri judecătoreşti.
Inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, cercetat sub control judiciar, a formulat mai multe cereri succesive prin care a solicitat încuviinţarea părăsirii teritoriului României pentru a se deplasa în Statele Unite ale Americii în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, având în vedere afecţiunea severă de care suferă, cereri admise prin ordonanţele din datele de 03.04.2014, 23.04.2014, 16.05.2014 şi 20.05.2014, prin care i s-a încuviinţat părăsirea teritoriului României până la data de 05.06.2014.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.
Menţionăm că inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel face şi obiectul altor două dosare penale, pentru infracţiuni similare, dintre care unul a fost trimis spre judecare de Serviciul teritorial Constanţa (comunicat nr. 510 din 25 aprilie 2014), iar altul se află în curs de instrumentare la același serviciu (comunicat nr. 11 din 15 ianuarie 2014).
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
A fost finalizat proiectul „Modernizarea activităţii de producţie S.C. Nautic Service Construcţii SRL“
Proiect de 32.000 de lei de supraveghere video a primăriei
Consilierii locali sunt chemaţi, astăzi, să aprobe proiectul de montare a unui sistem de supraveghere video al sediului primăriei şi ADPP-ului. Întocmit de Telefonica 2000 SRL, proiectul este motivat de necesitatea executării şi montării unui sistem tehnic de securitate la sediile celor două instituţii publice.
În cazul în care va trece de girul aleşilor locali, proiectul ar urma să cuprindă: montarea unui sistem de detecţie şi semnalizare a efracţiilor (format dintr-o centrală de alarmă EVO 192, trei tastaturi, 5 detectoare de incendii, 8 contacte magnetice, 7 butoane de panică, 2 detectoare de mişcare cu dublă tehnologie şi alte 36 pasive), alături de cea a unui sistem de televiziune cu circuit închis, cu un DVD cu 16 canale, 9 camere video în interior şi alte 4 în exterior, precum şi un monitor. Detectoarele de mişcare şi cele de fum ar urma să fie amplasate în toată clădirea ce adăposteşte Primăria şi ADPP-ul, în timp ce camerele video ar fi amplate în zonele cele mai aglomerate – la Serviciul Taxe şi Impozite, la casierii, pe holuri, la toate intrările în imobil, dar şi la intrarea în grupul sanitar din spatele instituţiei.
Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 32.000 de lei.
Un sistem de supraveghere video (renumit, deja, printre angajaţii primăriei) a fost montat în urmă cu câţiva ani. Chiar în biroului fostului primar Mihai Claudiu Tusac exista un monitor pe care acesta putea supraveghea orice mişcare de prin instituţiile pe care le păstorea. Camerele au fost demontate în timpul suspendării lui Tusac, de către primarul interimar, Ion Mincă.
Festivalul Antic „Callatis“, repus pe tapet: daci şi traci, aruncarea suliţei şi antrenamente militare
Festivalul Antic „Callatis“, se pare, revine pe firmamentul Primăriei. După ce, din cauza lipsei de fonduri, anul trecut, ideea unui festival cu daci, romani, sciţi şi geţi a rămas la faza de proiect, se pare că, anul acesta, belşugul a dat peste Mangalia, iar manifestarea a fost repusă pe tapet. Aşa se face că, în perioada 7-9 iunie, Festivalul Antic „Callatis“ va avea loc în mai multe zone ale oraşului.
Pe 7 iunie, ar urma să avem, în zona Muzeului „Callatis“, precum şi pe faleză, parade cu daci, traci, sciţi şi greci, prezentări ale echipamentelor civile şi militare, ateliere antice – tir cu arcul, aruncarea suliţei, atelier ceramică, antrenamente militare, teatru antic.
Pe 8 iunie, vor avea loc ateliere antice şi antrenamente militare, proiecţia de filme reconstrucţii 3D ale cetăţilor pontice, demonstraţii de luptă şi teatru antic. În ultima zi, pe 9 iunie, se va desfăşura Parada costumelor antice şi premierea participanţilor.
Bilanţul poliţişilor de la Rutieră pentru săptămâna trecută: 40 de persoane rănite în 26 de accidente
Din analiza efectuată de poliţiştii rutieri asupra dinamicii accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, pentru perioada 19 mai – 25 mai a.c., a rezultat faptul că, la nivelul judeţului Constanţa, în perioada anterior menţionată, s-au înregistrat 26 accidente de circulaţie uşoare, toate acestea soldate cu 40 de persoane rănite uşor.
Principalele cauze de producere ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor – 3 accidente, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi viteza neadaptată la condiţiile de drum – 4 accidente pentru fiecare cauză, nerespectarea distanţei între autovehicule – 3 accidente, neatenţie în conducere – 3 accidente, neacordare de prioritate vehiculelor – 3 accidente, depăşire neregulamentară – 2 accidente, neasigurare la efectuarea manevrei de mers înapoi – 2 accidente, neacordare de prioritate pietonilor – 1 accidente, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice – 1 accident.
Distribuţia accidentelor în funcţie de zilele săptămânii se situează astfel: luni şi duminică s-au produs câte 3 accidente, marţi s-au produs 8 accidente, miercuri şi joi s-au produs câte 4 accidente, vineri – 1 accident şi sâmbătă – două accidente.
Cele mai multe accidente s-au produs în perioadele de vârf (dimineaţa, la prânz şi după-amiaza), între orele 10 şi 11, 13 şi 14, 16 şi 17, 20 şi 21, fiind înregistrate câte 3 accidente sau 4 accidente pentru fiecare oră menţionată anterior.
În referire la mediul de producere a accidentelor rutiere, apare cu o uşoară preponderenţă de producere a acestora în zonele aglomerate. Astfel, în perioada analizată, în municipiul Constanţa au avut loc 13 accidente, dintre care 6 accidente au fost înregistrate pe principalele bulevarde, 7 fiind înregistrate pe diferite alte străzi. Restul accidentelor fiind înregistrate astfel: 7 accidente pe drumurile naţionale din judeţ, 2 accidente pe drumurile judeţene, 1 accident pe drum comunal şi 3 accidente în alte localităţi.
Plaja şi faleza din Saturn, înecate în bălării şi pline de hârtoape
Oficial, sezonul estival 2014 a început, numai că s-a făcut remarcat doar la nivel declarativ. În realitate, staţiunile sunt pustii, nepregătite pentru întâmpinarea vizitatorilor, dar ceea ce este şi mai surprinzător este faptul că nici măcar nu au început pregătirile pentru activităţile estivale. Aşa se face că cei care deţin hoteluri, terase, bazaruri, magazine cu articole de plajă şi îmbrăcăminte ori unităţi de alimentaţie publică încă hibernează.
Staţiunea Saturn, preferată de către familiile cu bugete mici şi medii, aglomerată, de obicei, inclusiv la începutul verii, în prezent, este goală în proporţie de 80%. Singurul hotel a cărui parcare este destul de aglomerată este Hora ce dispune de o bază modernă de tratament balnear, astfel că se justifică prezenţa turiştilor aflaţi în Saturn în acest interval.
În rest, plaja Saturn este plină de denivelări, astfel că persoanele aflate, ieri, la plajă întindeau nisipul murdar cu picioarele pentru a-şi putea îndinde cearşafurile. Ca niciodată, porţiuni întinse din plajă s-au transformat, din cauza nepăsării, în adevărate pajişti pline cu toate speciile de ierburi posibile. Buruieni înalte de peste un metru pot fi admirate la tot pasul pe faleza din Saturn, ciuruită şi denivelată din loc în loc.
Tabloul de ansamblu ne indică o staţiune, cândva primitoare şi atractivă, care a fost lăsată de izbelişte, asemeni celorlalte zone turistice din sudul litoralului. Lipsa investiţiilor, clădirile dezafectate, agrementul inexistent, cât şi tarabele din pal inestetice, cele deschise arătând ca nişte coji din lemn, au dus la dispariţia turiştilor, dezamăgiţi de aspectul actual al staţiunilor.
Persoane cu experienţă în turism preconizează un sezon estival extrem de slab, cu turişti care vor alege să-şi petreacă vacanţele în alte destinaţii din ţară şi străinătate. De altfel şi debutul a fost un dezastru, în mini-vacanţa de 1 Mai staţiunile sudice fiind ocolite cu vehemenţă de către turişti.
Parcul Industrial Mangalia are de recuperat 232.668 lei de la chiriaşi
În urmă cu câteva zile a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SA pentru anul în curs. Potrivit conducerii societăţii, estimarea bugetului a fost realizată având în vedere veniturile ce ar urma să fie încasate din chirii – circa 205.000 lei, cele realizate din prestările de servicii-furnizare ale utilităţilor pentru firmele ce îşi desfăşoară activitatea aici – 8.990 de lei, dar şi din penalităţile pe care Parcul Industrial le are de încasat de la locatari (debite din chirii) – 232.668 lei. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, aceste debite reprezintă peste jumătate din sumele pe care societatea le prevede drept venituri în anul în curs. Per total, Parcul Industrial Mangalia SA îşi propune să realizeze un venit de 445.568 lei (faţă de 263.048 lei anul trecut).
Reprezentanţii Parcul Industrial Mangalia SA îşi „propun ca veniturile din chirii să fie 205.000 lei pe 2014, în scădere faţă de 2013, când suma realizată a fost de 229.464 lei“, micşorarea fiind datorată rezilierii contractului cu DMHI. Parcul Industrial Mangalia SA va cheltui – tot estimativ – în acest an, 283.585 lei (cu 16,99% mai mult faţă de anul trecut).
Terenul pe care este amenajat Parcul Industrial are 13 hectare şi un patrimoniu de 3,1 miliarde de lei vechi, toate preluate de la Şantierul Naval Mangalia (Militar), în 2003. În prezent, AGA societăţii este compusă din Lucian Nichita (reprezentantul Consiliului Local, organism ce are 60% din capitalul social) şi Carmen Rădulescu, ce deţine o triplă funcţie: cea de reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (20% din acţiuni), al ROMEXPO (10%) şi Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră“ (10%).
Acestea sunt rezultatele ediţiei 2014 a Campionatului Naţional de Kung-Fu, probele “Non-Contact Sanda” şi „Total-Contact”
Sâmbătă 24.05.2014 la Sala de jocuri sportive a Complexului „Tomis” din Constanta s-a desfăşurat ediţia 2014 a Campionatului National de Kung-Fu la probele “Non-Contact Sanda” si „Total-Contact” la individual, feminin si masculin. La campionat au participat 75 de sportivi din 9 cluburi, membre ale Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact.
La campionat a fost prezent dl. Dorel Bulearca, maestru 5 Dan Karate Kyuokushinkai, presedintele in exercitiu al F.R.A.M.C. Acesta va candida la un nou mandat de presedinte, la Adunarea Generala a federatiei, care se va desfasura simbata 31.05.2014. Acesta a promis ca va sprijini dezvoltarea Kung-Fu şi va veni şi la alte campionate.
Rezultatele sportivilor constănţeni sunt următoarele:
PROBA „NON-CONTACT SANDA”
MASCULIN
SENIORI 18-34 ANI
-80 KG
1.NEAGU ALEXANDRU C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
2.STANCIU PETRE C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
3.BALAN ANDREI C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.CONDRAT DAN C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
+80 KG
1.TANISLAV PETCU C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
2.CADIU GEORGE C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
3.NAIDIN ANDREI EUGEN C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
3.Vatra Andrei C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
OPEN KG
1.NEAGU ALEXANDRU C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
2.CADIU GEORGE C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
3.TANISLAV PETCU C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.NAIDIN ANDREI EUGEN C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
TINERET 16-20 ANI, OPEN KG
1.NAIDIN ANDREI EUGEN C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
2.STANCIU PETRE C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
3.Chiseaua Mihaita C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
3.Sandu Marius C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
JUNIORI 16-17 ANI, OPEN KG
-60 KG
1.Sandu Marius C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
2.SAVIOLI LEONARDO C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
3.Chiseaua Mihaita C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
COPII 1, 12-13 ANI
-50 KG
1.LABES COSMIN IULIAN C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
2.OLTEAN ROMU ANDREI C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.GHEMENT ALEXANDRU C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
3.LEPADATUANDREI VLADUT C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
-60 KG
1.BOCAI TUDOR C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
2.Maxim Marius C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
3.IUSEIN ONUR C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
+ 60 KG
1.STEFAN MARDARIE IULIAN C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
2.MATEI VALENTIN ANDREI C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.STANOIU EMANUEL STEFAN C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.DUMITRU VALENTIN ANDREI C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
COPII 3, 8-9 ANI
-30 KG
1.Moldoveanu Alin C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
2.PANAIT ANDREI C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
3.APETRE MARCO GABRIEL C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
-35 KG
1.IORDACHE IUSTIN C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
2.BITACHE MATEI C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.STOICA MIHAI ALEXANDRU C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.Popa Fabian C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
– 40 KG
1.SAVIOLI GIOVANI C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
1.CERCEL CATALIN CONSTANTIN C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.GORDIN ALEXANDRU C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
+ 40 KG
1.BOCAI VLAD C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
2.CHARCOVSCHI PAUL C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
3.DUMITRU VASILE ALEXANDRU C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
FEMININ
SENIOARE, 18-34 ANI, OPEN KG
1.BOER ANCA VASILICA C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
2.CAPRA PAULA FLORENTINA C.S.U. NEPTUN CONSTANTA
3.PĂDURARU ROXANA TATIANA C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
COPII 1, 12-13 ANI, OPEN KG
1.SOARE ANDREEA CATALINA C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
2.Botez Anca C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
3.ROSANEANU BEATRICE C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA
3.Balanica Doinita C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
COPII 3, 8-9 ANI, 30 KG
1.Encica Elisa C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
2.PANAIT VALENTINA C.S.A. AXIOPOLIS CERNAVODA
3.GHEMENT ILINCA C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
3.GHEMENT CASANDRA C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA
PROBA „TOTAL-CONTACT”
MASCULIN
SENIORI 18-34 ANI, – 90 KG
1.MÂŢU ALEXANDRU C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
2.STOICA GEORGE C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
TINERET 16-20 ANI, – 75 KG
1.SERBAN ALEXANDRU C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
2.STEFAN COSMIN C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
JUNIORI 16-17 ANI, – 65 KG
1.BOUCHADID CHARBEL C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
2.ZAHIU STEFAN C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
3.CEAKAR EMRE C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
16-17 ANI, – 60 KG
1.COSTACHE COSMIN C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
2.BACIOIU COSMIN C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
COPII 1, 12-13 ANI, – 55 KG
1.ILASCU STEFAN C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
2.TUDORACHE ALIN C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
3.SOVA GABRIEL C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
COPII 3, 8-9 ANI, -25 KG
1.BALAN DARIUS C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
2.KOZMA ANTONIO C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
3.NICOLA DAVID C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
COPII 4, 6-7 ANI, -25 KG
1.HRITULEAC NIKI C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
2.NIKITA MIHAI C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
FEMININ
CADETE 14-15 ANI, -55 KG
1.TUDOSA COSMINA C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
COPII 1, 12-13 ANI, OPEN KG
1.DULEA CRISTINA C.S. TAICHIDO RYU CONSTANTA
Florin Iordănoaia, preşedintele C.S. Marea Neagră: „Sportivii participanti la campionat s-au luptat cu multa ardoare, dorind sa obtina titlurile de campioni si implicit selectia la lotul national. Au fost meciuri spectaculoase la seniori, dar nici copii nu s-au lasat mai prejos, oferind meciuri foarte bune. Faţă de campionatul de luna trecută, mulţi sportivi au crescut valoric, ceea ce ne dă speranţe că la concursurile internaţionale la care vom participa, vom obţine rezultate bune.
Din păcate numărul de participanţi a fost mai mic faţă de anii anteriori, cluburile ne putînd să vină cu mai mulţi sportivi din lipsa fondurilor. Faptul că s-a desfăşurat într-o sală mică, nu ne-a permis să aducem mulţi spectatori, puţinele locuri din sală fiind ocupate de sportivi şi părinţi. Organizarea campionatului a fost posibilă datorită sprijinului primit de la conducerea D.S.J. Constanta şi a personalului de la Complexul „Tomis”.
Mulţumim şi pe această cale şi sperăm să colaborăm la fel de bine şi la concur surile viitoare.Felicităm sportivilor medaliaţi!>
Sportivii „Callatis Fight Club” Mangalia au câștigat 11 medalii la Cupa României la Jiu Jitsu brazilian
În urmă cu câteva zile, la Râmnicu Vâlcea s-au desfășurat “Cupa Behring Vilcea Open Belt League 2014”, respectiv “Cupa României No Gi 2014”, competiții de Jiu Jitsu brazilian la care a participat și Clubul ”Callatis Fight Club” din Mangalia. George Trandafirescu, unul dintre participați, a declarat pentru ”Ediția de Sud” că la cele două întreceri importante au fost prezenți de la Mangalia 5 sportivi. În funcție de vârstă, aceștia au luptat în diviziile de copii, adulți și master. Rezultatele echipei din sudul litoralului au fost mai mult decât lăudabile, sportivii întorcându-se acasă cu numai puțin de 11 medalii. Dintre acestea 4 au fost de Aur, 5 de Argint și 2 de Bronz.
Iată, câștigătorii:
„Cupa Behring Vilcea Open Belt League 2014”:
– 2 x Aur – George Trandafirescu – adult avansați – categoria – 82,3 kg;
– Lucian Popescu – master începător – categoria – 94, 3kg;
– 1 x Argint – Daniel Alexandru – adult începător – categoria – 88, 3kg;
– 2 x Bronz – Vlad Stancu – copil – categoria de vârstă 15-16 ani;
– Petrache Mihai – master începător – categoria – 88, 3kg.
„Cupa României No Gi 2014”:
– 2 x Aur – Vlad Stancu – copil;
– Mihai Petrache – master începător – categoria -85, 5 kg;
– 4 x Argint – Daniel Alexandru – adult începător – categoria – 85,5 kg;
– categoria open;
– Lucian Popescu – master începător – categoria – 91,5 kg;
– George Trandafirescu – master avansați – categoria open.
Mai trebuie spus faptul că structura din Mangalia lupă la nivel național în echipa Daos, iar în competițiile externe în marea familie Icon.