Ionuţ Florin Budeanu, campion mondial la Kempo Individual

În perioada 20-28 aprilie 2013, în Antalya-Turcia s-a desfăşurat Campionatul Mondial de Kempo Individual & Cupa Mondială “Under 16″. La această importantă competiţie, printre sportivii din România s-a aflat şi Budeanu Ionuţ Florin.

Sportivul în vârstă de 17 ani are un palmares deosebit de bogat. În 12 ani de când practică acest sport a reuşit să se afirme ca un element serios, un concurent de temut şi a demonstrat un talent nativ. Ca dovadă a pregătirii sale temeinice, Florin a ridicat drapelul României pe cea mai înaltă treaptă, câştigând medalia de aur la mondialele din Antalya. Întrebat ce ar transmite tinerilor de vârsta sa, campionul mondial al României la Kempo a precizat: „le recomand tinerilor acest sport sau orice altă formă de sport, dar să-l practice cu pasiune, cu dăruire. Eu nu m-am gândit la o carieră sau la siguranţa mea pe străzi când m-am înscris, dar mi-am construit o carieră şi fac ceea ce îmi place. Sunt norocos”.

Antrenorul lui Florin, Titi Vartolomei a adăugat: „La Mangalia, Florin este singurul campion de full contact şi nu se va opri aici. După Sărbătorile Pascale urmează să intre la categoria seniori, unde va reprezenta cu succes oraşul şi ţara în competiţii naţionale şi internaţionale. După data de 11 mai deja ne aşteaptă noi competiţii şi sunt sigur că vom aduce noi medalii la Mangalia.”




Hristos a Înviat!




"Lumina de la malul mării", in Portul Turistic Mangalia




Accident pe strada Negru-Vodă

Ieri, în jurul orelor 16.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Mangalia au fost sesizaţi despre accidentarea unui pieton. Din primele cercetări s-a stabilit că V. Oana Raluca a condus un autoturism pe strada Negru Vodă, din Mangalia către bulevardul 1 Decembrie 1918 şi ajungând în dreptul imobilului A 100, a accidentat uşor o minoră, care fiind nesupravegheată, a pătruns pe partea carosabilă, în fugă, lovindu-se de partea laterală stânga a autoturismului.




Droguri depistate pe litoral

Poliţiştii de criminalitate organizată specializaţi în antidrog au depistat,  pe litoral, 29 de persoane având asupra lor droguri de risc şi mare risc sau substanţe cu efecte psihoactive. Au fost întocmite 22 de dosare penale.

Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în staţiunile litorale ale Mării Negre, în perioada minivacanţei de 1 Mai.

Astfel, în perioada 30 aprilie – 3 mai a.c., acţiunile s-au derulat în zona staţiunilor Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, unde, au fost depistaţi în flagrant 29 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, din  judeţele Constanţa, Argeş, Cluj, Tulcea, Bacău şi municipiul Bucureşti, care deţineau, în vederea consumului propriu sau comercializării, droguri de risc şi mare risc cât şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. De la persoanele depistate au fost ridicate, 50 de grame de cannabis sub formă de ţigarete, confecţionate artizanal, tip joint sau porţionate în pliculeţe autosigilante, 1 gram cocaină şi 17 plicuri conţinând substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Au fost întocmite 22 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de  trafic şi consum ilicit de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Constanţa, cu suspecţii în stare de libertate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.




Campanie de dezinsecţie la Mangalia

Primăria Mangalia a demarat, începând din această dimineaţă, o campanie de dezinsecţie la nivelul municipiului. Echipe ale unei firme specializate în dezinsecţie şi deratizare au pornit, la pas, în mai multe zone ale oraşului, răspândind soluţia pentru stârpirea căpuşelor, puricilor, omizilor, furnicilor, muştelor, ţânţarilor şi altor dăunători.

Soluţia utilizată este un insecticid cu un spectru extrem de larg de acţiune, K-OTHRINE EC25, conceput pentru o eficacitate maximă în condiţii de securitate a spaţiului tratat, fără restricţii la aplicarea pe vegetaţie. Potrivit specialiştilor ce se ocupă cu dezinsecţia la Mangalia, substanţa va avea un efect activ de 60-90 de zile, în funcţie de condiţiile meteo.

Zonele în care se va acţiona împotriva insectelor sunt Portul Turistic, Parcul Balnear, arealul din preajma Primăriei, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Aleea Teilor, sensul giratoriu, Biobaza, Moara, Barăcile.




Primarul Cristian Radu pleacă la Ierusalim să aducă Lumina Sfântă, la Mangalia

Primarul Cristian Radu se deplasează la Ierusalim, vineri, 3 mai, cu o cursă charter, pentru a aduce Lumina Sfântă a Învierii, la Mangalia. Delegaţia condusă de edilul municipiului va pleca de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu unde va reveni, în seara zilei de 4 mai, la orele 22:00, deplasarea în Israel fiind susţinută de mai mulţi oameni de afaceri din turism. Sub genericul “Lumina de la malul mării“, municipalitatea din Mangalia a pregătit special pentru turişti şi localnici, în noaptea de 4 mai, o frumoasă ceremonie religioasă oficiată de către Înalt Prea Sfinţia Sa, dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi din localitate.

Evenimentul se desfăşoară în Portul Turistic, unde sunt aşteptate câteva mii de credincioşi, atât din rândul turiştilor veniţi pe litoral în această perioadă, dar şi numeroşi localnici din Mangalia şi comunele limitrofe. Cu această ocazie, începând cu ora 23:00 pentru a marca aşa cum se cuvine cel mai mare praznic al creştinătăţii, Corul Arhiepiscopiei Tomisului va interpreta mai multe cântece bisericeşti specifice Sărbătorii Pascale. Tot în seara de Înviere, Primăria va organiza un eveniment inedit, pe malul mării. Este vorba de înălţarea simbolică a 5000 de lampioane, sub sloganul “Lumina care vine, se întoarce la ceruri“. Locuitorii Mangaliei şi turiştii prezenţi la Slujba de Înviere vor avea ocazia să înalţe lampioane, ca semn al recunoştinţei faţă de Dumnezeu. În acest sens, edilul Mangaliei a afirmat: “Sărbătoarea Paştelui, cea mai importantă de peste an, este manifestarea creştină când fiecare dintre noi încearcă să devină mai bun, mai împăcat cu sine, mai altruist. De aceea, Primăria şi Consiliul Local au organizat acest eveniment, pentru a ne reuni într-o mare familie, cea a comunităţii din municipiul Mangalia”. În urma demersurilor autorităţilor locale, evenimentul din noaptea de Înviere va fi transmis în direct la TVR.




Blocurile ANL au trecut în administrarea Serviciului de Asistenţă Socială

Consilierii locali au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe locale, trecerea, din administrarea Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat în cea a nou înfiinţatului Serviciu Public de Asistenţă Socială (fostul Serviciu Creşe, Asistenţă Socială, Cultură, Sport, Igienă Publică) a cluburilor de pensionari, precum şi locuinţelor atribuite de către primărie cetăţenilor urbei. Printre acestea se numără cele opt blocuri ANL, locuinţele de închiriat de la blocurile DO1, DO2 şi DO3, blocul „GOLD“, barăcile A şi Z şi 22 de apartamente din Olimp, alături de imobilele situate pe străzile Frumoasei, Vasile Pârvan, Ţepeş Vodă, Mărăşeşti, Peleş, Bolintineanu, Petru Maior, Arcului, Delfinului, M. Kogălniceanu, Ion Creangă, Negru-Vodă, 1 Decembrie 1918, Rozelor, Constanţei, Cartier Vest şi vilele 3, 6, 10, 11 şi 18 din Curtea Spitalului.

În acelaşi timp, Serviciul Public de Asistenţă Socială a cedat, tot prin votul consilierilor locali, către ADPP, cele două cimitire şi scena-scoică. Totodată, ADPP a mai primit în administrare sediul primăriei şi sediul Poliţiei Locale.




Elevii callatieni au revenit din vizita din Turcia

Recent, un grup de 14 elevi din clasele a II-a A, a III-a A si a VI-a A, însoţit de prof. înv. primar Rodica Codău şi prof. Ghiulserin Sali de la Liceul Teoretic “Callatis” s-a întors din Turcia, unde a participat la sărbătorirea Zilei Copilului, alături de elevii Colegiului “Doğa” din oraşul  Manisa, numit şi “Oraşul sultanilor”, deoarece de aici au plecat majoritatea sultanilor, unul din cei mai cunoscuţi fiind Suleyman.

Elevii şi cadrele didactice din România au fost întâmpinaţi cu multă căldură de către colegii lor de la şcoala din Manisa, iar pe parcursul celor nouă zile cât au fost găzduiţi de familiile elevilor, au fost trataţi cu o deosebită atenţie şi prietenie. Timp de nouă zile s-au împărtăşit experienţe ale elevilor şi cadrelor didactice, limba de comunicare fiind engleza, mai ales că la această şcoală elevii din toate clasele studiază săptămânal câte zece ore de engleză, lucru care ieşea în evidenţă prin comunicarea impecabilă a elevilor în această limbă. Dansurile populare româneşti şi cântecele corale au fost îndelung aplaudate de către elevii, cadrele didactice şi părinţii din Manisa. 

Însoţită de către domnul director al Colegiului “Doğa”, prof. Vedat Talan şi coordonatorul proiectului, prof. Buket Uckardes,  delegaţia Liceului Teoretic “Callatis” a fost primită de către Inspectorul Şcolar General pentru învăţământ al regiunii Manisa, prof. Mustafa Altinsoy, precum şi de către Directorul regional al Ministerului Culturii şi Turismului, domnul Erdinç Karaköse. Aceştia au fost încântaţi de comportarea elevilor români, de prezentarea şcolii, oraşului şi ţării noastre, în limba engleză, la sfârşitul întrevederilor, elevii şi cadrele didactice fiind răsplătite cu cadouri din partea înaltelor oficialităţi.

După vizitarea principalelor obiective din oraşul Manisa, cum ar fi Stânca plângătoare ”Niobe”, a cărei legendă i-a impresionat profund pe elevii callatieni, amfiteatrul roman, Geamia Sultanilor, Muzeul de Istorie, gazdele noastre ne-au condus pentru a vizita  şi alte obiective din Turcia care fac parte din patrimonial cultural universal. Dintre acestea enumerăm Casa Sfintei Fecioarei Maria, de la Efes, unde aceasta şi-a trăit ultimii ani din viaţă, celebrul turn din orasul Izmir, cetăţile Selciuc, Foça, Çeşme şi Kusadasi.

Deoarece între elevii şi cadrele didactice din cele două ţări s-au pus bazele unei puternice prietenii, s-a încheiat şi un proiect de parteneriat pentru o durată de patru ani, care prevede în continuare vizite reciproce. A fost o experienţă  pozitivă atât pentru elevii din Mangalia cât şi pentru cei din Manisa, evidenţiindu-se încă o dată importanţa păcii, prieteniei, iniţiate de fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk.




Conducerea Daewoo Mangalia spune ca reparaţiile navei Flaminia încep la Mangalia în luna mai

Referitor la subiectul MSC Flaminia, nava care a stârnit nenumărate controverse atât în Mangalia, cât şi la nivel naţional, într-un comunicat de presă remis redacţiilor presei locale şi judeţene, Daewoo Mangalia Heavy Industries afirmă că: „Gradul de integrare (localizare in Romania) a costurilor totale privind proiectul MSC “Flaminia” este de peste 85%. Astfel, pe langa tabla navala ce va fi furnizata de Mittal Steel Galati, costurile cu forta de munca (salariati proprii si ai societatilor colaboratoare), cheltuielile cu utilitatile tehnologice, o importanta pondere a acestei localizari o constituie costurile de neutralizare/ valorificare a deseurilor de catre grupul de firme romanesti certificate de institutiile publice autorizate si competente in acest sens.

Primul transport de tabla navala de 3,000 tone de la Mittal Steel Galati, destinat reparatiei MSC “Flaminia” va sosi in Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A.  in data de 08.05.2013, urmand ca incepand cu saptamana 20/2013 sa inceapa operatiunile de debitare si confectie”.




A condus motocicleta fără a avea permis

Poliţiştii de frontieră, din cadrul Gărzii de Coastă, au depistat un cetăţean român care conducea o motocicletă marca Yamaha fără a avea permis de conducere. În data de 29.04.2013, în jurul orei 23.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au oprit pentru control, în zona de competenţă, o motocicletă marca Yamaha, condusă de cetăţeanul român C.C.N., în vârstă de 25 ani, domiciliat în judeţul Constanţa.

Tânărul a declarat că nu are documente de identitate asupra sa şi că a împrumutat motocicleta de la o cunoştinţă.

Verificările au stabilit faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 86, alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată.




Rectificare bugetară la Mangalia: cum au împărţit consilierii banii contribuabililor

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Mangalia, aleşii au aprobat, printre multe alte lucruri, rectificarea bugetului local. În „Raportul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013“, modificări esenţiale se regăsesc la capitole precum: Evidenţa populaţiei, Poliţia locală, Învăţământ, Sănătate, Cultură, recreere, religie, Protecţia mediului, Asistenţă socială sau Transport.

Astfel, la capitolul „Autorităţi executive“, consilierii au aprobat o suplimentare cu 4,4 milioane de lei (din care 3,2 milioane de lei cheltuieli de personal, 1,07 milioane de lei –bunuri şi servicii, 105.200 lei cheltuieli de capital), la „Evidenţa populaţiei“ suma iniţială a fost suplimentată cu 59.704 lei, la „Poliţia locală“ – cu 681.450 lei, în timp ce dobânda plătită de primărie la BCR a fost suplimentată, de la buget, cu 600.000 de lei.

Pentru „Combustibili şi energie“, suplimentarea cu care consilierii au fost de acord este de 2,2 milioane de lei (bani cu care se vor acoperi diferenţele de preţ şi de tarif), „Învăţământul“ a primit un bonus de 77.500 de lei, iar „Sănătatea“ – 600.000 de lei.

Suplimentări generoase la capitolul „Cultură“

 La capitolul „Cultură“ aleşii s-au arătat generoşi: au suplimentat suma iniţială cu aproape 4 milioane de lei, din care 161.000 de lei au fost primiţi de Biblioteca Municipală, 120.000 de Muzeul de Arheologie, 150.000 de lei de Casa de Cultură, iar 3,36 milioane de lei de Primărie (sport: 50.000 de lei, religie: 300.000 de lei, acţiuni de promovare turism: 160.000 de lei, spaţii verzi: 1 milion de lei, cheltuieli culturale: 1,8 milioane de lei), iar serviciul social a primit 130.000 de lei.

„Asistenţa socială“ a fost „suplimentată“ cu 3,8 milioane de lei (Serviciul Social), „Serviciul de dezvoltare publică“  a primit un supliment financiar de 10,6 milioane de lei, „Protecţia mediului“ – 1 milion de lei, „Acţiunile economice“ – 45.206 lei (întreţinere păşuni), iar „Transporturile“ – 1,1 milioane de lei.

Rectificarea a avut loc o dată cu aprobarea suplimentării veniturilor la bugetul local. Astfel, sume mai consistente decât cele preconizate vor veni, la buget, din impozitele pe clădiri de la persoanele fizice (de la 2,1 milioane, iniţial, la 3,3 milioane), din impozitele pe clădiri persoane juridice (de la 10,2 milioane de lei la 22 milioane de lei), din impozitele pe teren persoane fizice (de la 634.965 lei la 1,2 milioane de lei) şi juridice (de la 2 milioane de lei la 4,3 milioane de lei) etc, toate cu un total de 28.187.721 lei.

Vă prezentăm, în continuare, lista defalcată a suplimentărilor generate de aprobarea rectficării bugetului local:




Specialişti de la Petroşani analizează, mâine, deşeurile de pe nava „Flaminia“. DMHI admite că, potrivit unui buletin de analiză, „există suspiciunea că unul dintre deşeuri se poate aprinde“

Nava „Flaminia“, ce urmează a fi ancorată, pentru reparaţii, în Şantierul Naval Daewoo Mangalia, a stârnit o intensă polemică, de câteva luni de când s-a aflat că, la bordul său s-ar putea afla substanţe periculoase atât pentru mediul înconjurător cât şi pentru cetăţenii ce locuiesc în preajma DMHI.

Cum un punct de vedere oficial al şantierului s-a lăsat aşteptat, pe marginea ancorării navei la cheul din Mangalia s-au ţesut o serie de speculaţii. Acestea au determinat conducerea unităţii să ia, în cele din urmă, o poziţie oficială. În cursul acestei zile, DMHI a înaintat un comunicat de presă, în care se arată, printre altele, că „Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A., împreuna cu colaboratorii săi specializaţi şi certificaţi de autorităţile române competente au redactat în detaliu procedurile de lucru privind operaţiunile de neutralizare/valorificare a deşeurilor de  la bordul navei. Aceste proceduri au fost comunicate spre avizare autorităţilor competente, cu prerogative de control şi supraveghere, prin prisma HG 788/2007 (…). Materialul de protecţie şi izolare a spaţiilor de lucru (geomembrana) a fost aprovizionat şi va fi montat de către specialişti, în vederea protejării mediului şi a evitării poluărilor accidentale, de îndata ce se va acorda permisiunea de intrare a navei la cheu. Întrucât, conform unui Buletin de analiză există suspiciunea că unul dintre deşeuri se poate autoaprinde, DMHI a solicitat de la INCD INSEMEX Petroşani o expertiză tehnică şi efectuarea unei evaluări a riscului de inflamabilitate pentru a stabili măsurile de siguranţă necesare. Prelevarea de probe, cu echipa de specialişti de la INCD INSEMEX, se va efectua marţi, 30 aprilie 2013“.




Elevii din Mangalia au învăţat despre Viața lui Iisus Hristos în izvoarele arheologice și literare”

Luni, 29 aprilie 2013, începând cu ora 11.00, la sediul muzeului callatian, a avut loc simpozionul: „Viața lui Iisus Hristos în izvoarele arheologice și literare”. Simpozionul a fost organizat de Muzeul „Callatis”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, Biserica  „Sf. Nicolae” și cele trei licee din localitate. În deschidere, managerul Complexului Cultural „Callatis”, dr. Tatiana Odobescu, a menționat avantajele funcționării instituțiilor publice de cultură, din municipiul Mangalia, în cadrul unui Complex care să ofere produse și evenimente culturale integrate. Ea a subliniat că un deziderat ar fi menținerea relațiilor de parteneriat cu instituțiile de învățământ, în vederea realizării unor proiecte educative și de pedagogie muzeală.

Prima comunicare a fost susținută de dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful Muzeului „Callatis”, care a prezentat izvoarele literare (greco-romane) și biblice, ce fac referire la: nașterea, viața, crucificarea, moartea, învierea și ridicarea la cer a Mântuitorului. Preotul Dragoş Buzea, de la Biserica „Sf. Nicolae” din Mangalia, a vorbit despre viața și învățăturile Fiului lui Dumnezeu și a insistat pe descrierea Săptămânii Patimilor, când Iisus și-a trăit ultimile zile din viața Sa pământeană. În final, muzeograful Liliana Bădin a menționat recentele descoperiri arheologice legate de existența lui Iisus Hristos.

Au fost prezenţi elevi de la: Colegiul Economic Mangalia, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” și Liceul Teoretic „Callatis”, însoțiți de profesorii: Ibolya Negoiță, Livia Pop și Silvia Cuseac.




Elevi din Mangalia, premiaţi pentru eseuri de către Consulatul Republicii Populare Chineze

Primăria Municipiului Mangalia a organizat, la începutul lunii aprilie, în colaborare cu Universitatea „Andrei Şaguna” şi Consulatul General al R.P. Chineze din Constanţa expoziţia de artă fotografică „Pe aripile Culturii Chineze”, la Muzeul de Arheologie „Callatis” din Mangalia. La iniţiativa organizatorilor, a fost lansat  un concurs de eseuri cu tema „Fereastră deschisă spre China”, adresat liceenilor din Mangalia. Efortul elevilor ce au participat la concurs a fost  răsplătit, în urmă cu câteva zile, prin premii oferite de Su Yanwen, Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Cristian Radu, primarul  municipiului  Mangalia,  şi prof. univ. dr. Aurel Papari, preşedintele Universității „Andrei Şaguna”. Festivitatea de premiere a avut loc în două licee din Mangalia: Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia şi Colegiul Economic Mangalia. 

Cel mai mare punctaj a fost acordat eseului scris de Andreea Roxana Romanciuc, de la Colegiul Economic Mangalia. Locul al II-lea a fost ocupat de Roxana Neagu, elevă a Colegiului Economic Mangalia, iar locul al III-lea a revenit elevei Nicoleta Lavinia Lefter de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia. Eseurile elevilor au impresionat prin originalitate, creativitate şi imaginaţie, evidenţiind şi interesul manifestat de profesorii coordonatori cu privire la această cultură misterioasă, dar totodată fascinantă pentru Occident.

„Mă bucură interesul manifestat de elevii participanţi la acest concurs, care au reuşit prin lucrările literare să fie cât mai aproape de Shanghai, realizând astfel puntea de legătura între Mangalia şi Metropola Shanghai. Gândurile elevilor, transpuse în eseuri, duc la consolidarea relaţiilor de prietenie, punând astfel în valoare măiestria miracolului poporului chinez. Îmi doresc ca aceşti elevi să devină pilonii de bază ai relaţiilor interumane, România – China, continuând prin intermediul  talentului literar să întărească sentimentele  de prietenie”, a declarat Su Yanwen, Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa.




Ziua Veteranilor de Razboi la Mangalia (foto)




Peugeot cu I.T.P. fals, descoperit în P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră, din cadrul Gărzii de Coastă, au depistat în P.T.F. Vama Veche un cetăţean român, la volanul unui autoturism marca Peugeot, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de inspecţie tehnică fals.

În data de 27.04.2013, în jurul orei 23.30, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român P.N., în vârstă de 22 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care conducea un autoturism marca Peugeot 206, cu numere de Italia. În urma verificărilor a rezultat faptul că certificatul de inspecţie tehnică periodică al autoturismului prezintă indicii de falsificare. Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat autoturismul de la o persoană necunoscută, fără a cunoaşte faptul că este fals.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului român dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 291 din Codul Penal.




Fântâna de lângă plaja Mangalia, continuă să fie o sursă inepuizabilă de zoaie

Aşa cum „Ediţia de Sud“ a semnalat, în repetate rânduri, proiectele europene amplasate în zona plajei din Mangalia scârţâie din încheieturi. Ultimul material în care trageam un semnal de alarmă cu privire la defectele de construcţie ale falezei, dar şi ale fântânii de pe treptele ce duc la plaja din Mangalia apărea, în paginile cotidianului nostru, în septembrie anul trecut. În urmă cu circa două luni, echipa de control a primăriei observa, la rândul ei, cum mai multe din treptele ce duc spre plajă se prăbuşiseră, în timp ce bordurile îşi arătau, din loc în loc, „croiala“ proastă, de pe care căzuse cimentul (http://www.editiadesud.ro/?p=4350).

Fântâna arteziană, „celebră şi renumită“, construită cam într-o parte, era pornită, anul trecut, cu ajutorul… unui băţ! Aceasta a fost pusă în funcţiune de vreo două zile şi, la fel ca în anul precedent (şi aidoma de la inagurare şi până azi), a umplut toată zona de apă. Motivul este simplu: fântâna nu a fost echilibrată corect, iar apa curge într-o veselie pe trepte, pe faleză, până pe plajă.




Rezultatele Campionatului National de Kung-Fu, “Light-Fighting Sanda“

 Sîmbătă 27.04.2013 la Sala Sporturilor din Medgidia s-a desfasurat ediţia 2013 a Campionatului Naţional de Kung-Fu, la proba „Light-Fighting Sanda”. La campionat au participat 76 de sportivi, din 11 cluburi sportive de la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact.

            Sportivii din judeţul Constanţa au obţinut următoarele rezultate:

                        SENIORI, OPEN

1.NEAGU ALEXANDRU                          C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CONDRAT DAN                                              C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

3.TUDOSOIU NICOLAE GEORGIAN                    C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.TANISLAV PETCU                                          C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

 

                        SENIORI, – 80 KG

1.NEAGU ALEXANDRU         C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.IONESCU FLORENTIN       C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA        

3.CIMPOIERU MIHAI             C.S. MAREA NEAGRA MEDGIDIA

3.VATRA ANDREI                  C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

 

                        SENIORI, + 80 KG

1.TANISLAV PETCU                                          C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CADIU GEORGE                                           C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.TUDOSOIU NICOLAE GEORGIAN                    C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

 

                        JUNIORI 16-17 ANI, OPEN

1.SERBAN EDUARD                                         C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.IDRIS EMRAH                                                C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.NAIDIN ANDREI EUGEN                                C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

 

                        CADETI 14-15 ANI, + 45 KG

2.SAVIOLI LEONARDO                                      C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.ALI ONDER                                                    C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MATEI ANDREI                                               C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA     

                        MINI-CADETI 12-13 ANI, – 45 KG

1.LABES COSMIN IULIAN                                  C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.CIJU MARIAN                                     C.S. PANDA POARTA ALBA

3.PESCARU ALEXANDRU                                 C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

 

                        MINI-CADETI 12-13 ANI, + 45 KG

1.MOROIANU OVIDIU IONUT                              C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.BOCAI TUDOR                                               C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.MAXIM MARIUS                                              C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BERES PAUL                                                 C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

  COPII 10-11 ANI, -45 KG

1.STEFAN MARDARIE IULIAN                            C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.OLTEAN ROMU ANDREI                                 C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.MANGALAGIU DANIEL                                   C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

 

                        COPII 10-11 ANI, + 45 KG

3.MINCULESCU CRISTIAN                                 C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

 

                        COPII 8-9 ANI, -35 KG

1.POPA FABIAN                                               C.S. MAREA NEAGRA MEDGIDIA

2.SAVIOLI GIOVANI                                           C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.PETROV ALEXANDRU                                    C.S. PANDA POARTA ALBA                             

3.CERCEL CĂTĂLIN CONSTANTIN                     C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

 

                        COPII 8-9 ANI, +35 KG

1.APOSTOL TĂNASE                                        C.S. MAREA NEAGRA MEDGIDIA

3.BOCAI VLAD                                                  C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

 

                        COPII 6-7 ANI, – 21 KG

2.SAFTA CRISTIAN CONSTANTIN                      C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.MOLDOVEANU MARIUS ALIN                         C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

                        COPII 6-7 ANI, – 25 KG

1.VASILE OCTAVIAN                                         C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.ANTOHI MATEI                                               C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.STOICA MIHAI ALEXANDRU                            C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

 

                        COPII 6-7 ANI, + 25 KG

1.IORDACHE IUSTIN                              C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CHARCOVSCHI PAUL                                    C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.DRAGOI KAPLA                                             C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

 

                        FEMININ 12-14 ANI, OPEN

1.ROSĂNEANU BEATRICE                                C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTAI

3.POVARA IOANA ROBERTA                            C.S. SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

Proba de „Light-Fighting Sanda” este una „tehnică”, o probă care impune o bună pregătire a sportivilor. Meciurile disputate au fost deosebit de animate, cu multe puncte obţinute prin tehnici de salt. Cel mai bun sportiv al campionatului a fost Neagu Alexandru, cel care a cîştigat medaliile de aur la ctegoria sa de greutate şi la open.

Cei mai buni sportivi vor fi selecţionaţi la lotul naţional de Kung-Fu.




Protest plin de umor al locuitorilor de pe strada George Murnu