USR Mangalia: Primăria lui Cristian Radu nu vrea să iniţieze o hotărâre de salvare a Pădurii Comorova, trecând peste voinţa cetăţenilor! În timp ce Mangalia a rămas fără copaci, se fac plantări inutile în (N)Evergreen!

WhatsApp Image 2022-04-01 at 18.42.24 (2)

Comunicat de presă USR Mangalia

 

Periodic şi absolut inutil, dar cu sume consistente de la bugetul local, pe Radu Cristian îl apucă dragostea de natură. Parcă în bătaie de joc, administraţia locală continuă să îşi concentreze forţele (şi, mai ales banii publici) către proiecte verzi cu aceeaşi finalitate: copaci uscaţi, spaţii verzi îngălbenite, dar şi tăieri masive de arbori sănătoşi.

Într-o postare recentă, Radu Cristian spune că o să planteze, în Evergreen, 300 de arbori, din specii care, de ani de zile, s-au dovedit neviabile pentru Mangalia. Drept dovadă, plantările pe care acelaşi primar le-a făcut în campanii electorale, în Parcul Evergreen sau în zona Poliţiei, s-au uscat definitiv, la fel de repede ca şi banii cheltuiţi, degeaba, din bugetul local.

Cine nu-l lasă, însă, pe primarul de Mangalia să doarmă liniştit sunt, aşa cum, cu năduf a aruncat în acelaşi comunicat sunt “politrucii locali”, adică aceia care nu îl lasă să facă lucrurile după cum îl taie capul pe domnia sa, cu girul consilierilor obedienţi pe care îi manevrează după bunul plac. Spune Radu Cristian că vrea să înfiinţeze Registrul Spaţiilor Verzi, dar USR Mangalia îl presează de câţiva ani pe edilul local să facă acest lucru, cu nenumărate adrese, oficiale, pe care acelaşi primar a ales să le ignore!

Nu facem aceste demersuri degeaba – vrem să salvăm Pădurea Comorova!
Alături de noi a fost, permanent, europarlamentarul Vlad Gheorghe, care a şi reuşit să demonstreze că există inadvertenţe crase între declaraţiile Primăriei Mangalia cu privire la suprafeţele din domeniul public şi privat ale Pădurii Comorova şi datele reale din teren. Iar dovada cea mai elocventă: deşi a ignorat, total, cererile de informaţii ale USR Mangalia, Radu Cristian nu a putut să refuze să răspundă Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa (la solicitarea USR). Astfel, Radu Cristian îl informează, eronat, pe Prefect, că Pădurea Comorova are 201 hectare teren public şi 201,6 ha domeniu privat. USR Mangalia declară public: cifrele trimise de Primăria Mangalia Prefecturii sunt false, iar Radu Cristian îl minte pe reprezentantul propriului partid în teritoriu! Aceste inadvertenţe în declaraţii au fost sesizate inclusiv de Curtea de Conturi care, anul viitor, va veni să facă un audit special pentru Pădurea Comorova.

Până atunci, USR Mangalia cere, public, primăriei, să respecte voinţa cetăţenilor care au semnat iniţiativa cetăţenească de trecere a tot ceea ce a mai rămas din domeniul privat al Pădurii (adică exact ceea ce poate vinde primăria rechinilor imobiliari) în domeniul public şi, astfel, să împiedice înstrăinarea terenurilor împădurite.

În concluzie, primăria lui Radu Cristian a dovedit, clar, că nu mai poate fi lăsată să se ocupe de gestionarea Pădurii Comorova. La fel cum nu poţi lăsa lupul să păstorească turma de oi, aşa trebuie să salvăm, din mâinile unei administraţii locale lacome, ceea ce se mai poate salva din Pădurea Comorova.
Iar aşa zisele plantări de copaci, făcute doar în perioadele în care Radu Cristian simte că pierde teren în faţa electoratului, trebuie, la rândul lor, realizate cu simţ de răspundere. Un alt exemplu concret, pe lângă inutilitatea plantărilor în Parcul (N)Evergreen – proiectul de asfaltare de pe străzile Oituz si Horia Cloșca și Crișan, unde, deşi erau prevăzute alveole pentru plantarea de copaci, iată că betonul a fost, şi de data aceasta, „câştigător”!

Data: 16 decembrie 2022

 




Asociația NOI SUNTEM MANGALIA se oferă să doneze 10.000 de puieți pentru plantat, dacă Primăria Mangalia pune la dispoziție 2 ha de teren pentru plantări

Comunicat de presă

„Pas cu pas, toți copacii i-au ras.”
Primarul a ajuns în situația în care este obligat să finalizeze Registrul Spațiilor Verzi, care trebuie să conțină și un Regulament. Este singura soluție în acest moment, să se fie oprite acele „toaletări” cu tăiat copacii de la rădăcină.

ONG-ul va face un recensământ al arborilor din Mangalia, adică vom fotografia și vom înregistra cu număr de identificare toți arborii din zona urbană și din stațiuni. Astfel, orice reclamație va fi însoțită cu dovada la cum arăta copacul înainte.




Foc izbucnit la o casă din Limanu, din cauza unui coș de fum!

Imediat după miezul nopții pompierii din Mangalia au fost alertați cu privire la un incendiu din comuna Limanu. La fața locului s-a constatat că este vorba despre un incendiu la un cos de fum, la o vila de pe Str. Ciocarliei nr. 3.

Au intervenit 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de intervenții la înălțime și un echipaj SMURD B2.

Vom reveni cu amanunte.




Proiect Erasmus la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” – “FAIR NEWS: Learning to navigate knowledge”

WhatsApp Image 2022-12-16 at 09_00_41(1)

 

Comunicat de presă

“FAIR NEWS: Learning to navigate knowledge”/ Proiect Erasmus+ nr: 2021-1-IT02-KA220-SCH-000032745

În perioada octombrie – decembrie 2022, la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” din Mangalia s-au desfășurat cele patru sesiuni de informare în cadrul Proiectului Erasmus+ nr: 2021-1-IT02-KA220-SCH-000032745 / “FAIR NEWS: Learning to navigate knowledge”, proiect coordonat de Centrul de Resurse și Consultanță în Educație Iași, reprezentat de doamna Cristina Victoria Cherț, în calitate de manager.
Cei 10 elevi din clasa a X-a A, grupul-țintă al proiectului, coordonați de profesorul voluntar Băiașu Alina Gabriela, au fost familiarizați cu elemente ale Teoriei Cunoașterii și Gândirii Critice, precum și cu concepte-cheie din domeniul educației media: “mass-media”, “libertate de exprimare”, “gândire critică”, “analiza mesajelor”, “fapte vs. opinii”, “teorii ale conspirației”, “mecanismele dezinformării” etc.
Într-un secol al vitezei, al existenței mediilor de informare diversificate, în care elevii de liceu folosesc instrumente digitale și media în același timp, este esențial să își formeze abilități de a distinge între diferite tipuri de mesaje, de a le utiliza adecvat în funcție de contexte și solicitări, de a analiza produsele media în scopul înțelegerii modalităților în care acestea sunt construite și de a dezvolta o percepție adecvată a semnificațiilor transmise, de a înțelege procesul de creație media, precum și etapele de constituire a unui produs de comunicare în masă.
În acest sens, laboratoarele din cadrul proiectului le-au facilitat elevilor însușirea de lucruri relevante; aceștia au învățat să respecte rolul mass-media într-o societate democratică, să identifice și să folosească gândirea critică pentru a deosebi informația de dezinformare, să utilizeze rețele sociale în mod responsabil, să devină activi, informați și independenți.
Voluntarii formați în cadrul sesiunilor derulate vor fi multiplicatori ai acestor informații. Vor putea să ajungă la alți elevi din școală, replicînd aceste cunoștințe, contribuind la informarea corectă și la dezvoltarea gândirii critice a populației tinere.
Folosind metode inovative, angajându-i pe elevi în exerciții de învățare autentică, oferindu-le exemple apropiate activității cotidiene, facilitînd discuțiile pornind de la conținuturi video create de Centrul pentru Jurnalism Independent, consilierul școlar Băiașu Alina a transmis elevilor noțiuni abstracte, tehnice aplicabile în viața de zi cu zi: cum să citească o știre, cum să aplice un filtru al faptelor și opiniilor în știri, cum să folosească practic ceea ce au învățat, descoperit, explorat în sesiunile de informare.
Într-una din sesiunile de informare, elevii au luat parte la o întâlnire interactivă virtuală cu echipa departamentului de ȘTIRI din cadrul canalului de televiziune Kanal D București. Adolescenții au vizitat studioul de știri și au adresat întrebări pertinente atât Simonei Pătruleasa, prezentator de știri, dar și Ralucăi Răileanu – editor coordonator jurnal și Nicoletei Constantinescu – producător general al știrilor.
În atelierele care vor urma în cadrul proiectului, cei 10 elevi vor crea știri pe care le vor publica într-un ziar online internațional, unul dintre produsele finale ale programului Erasmus+.

Director,

prof. Barabaș Virginica,

Profesor voluntar,
cons. șc. Băiașu Alina Gabriela




DNA lansează concursul pentru ocuparea a 41 de posturi de procuror cu funcții de execuție

 

Azi, 16 decembrie 2022, DNA lansează concursul pentru ocuparea unui număr de 41 de posturi de procuror cu funcții de execuție.
Condiția principală de înscriere o reprezintă o vechime de cel puțin 10 ani în funcția de procuror sau judecător (se ia în considerare perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiție).
Data limită de înscriere este 28 decembrie 2022, inclusiv.
Pentru mai multe detalii legate de modul de desfășurare și calendarul concursului, condiții de înscriere, tematică, precum și cererea de înscriere, consultați site-ul instituției www.pna.ro, secțiunea “Anunțuri/posturi vacante” (în partea de jos a paginii) sau pagina de Facebook.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 




Taner Reşit, primarul comunei Tuzla: „în urma negocierilor, preţul pentru colectarea deşeurilor este de 16 lei!”

Primarul comunei Tuzla, Taner Reşit, a anunţat rezultatul obţinut în urma negocierilor cu firma de salubrizare Polaris Holding. Potrivit edilului local, în cursul zilei de astăzi „am primit oferta de preț pentru colectarea deșeurilor pe anul 2023 și de la operatorul SC Polaris M Holding SRL. Prețul este de 16,05 lei/persoană/lună. Vom continua negocierile cu operatorii economici și sperăm să obținem un preț mai mic de 16 lei/persoană/lună, deoarece ofertele de preț primite sunt destul de mari”.



O maşină a intrat într-un copac, la intrare în Albeşti!

Ambulanţa SMURD B Mangalia a fost solicitată, în urmă cu câteva minute, la un accident rutier la intrare în Albeşti. Din primele date, ar fi vorba despre un autoturism ce a intrat într-un copac, şoferul necesitând îngrijiri medicale de urgenţă.

UPDATE: Victima a fost preluata de un echipaj SAJ si transportată la spital, prezinta traumatism cranio facial.

 




Haideți să îl salvăm pe Gabriel, elev al Școlii nr. 3!

FB_IMG_1671135369796

Asociația Părinților „Albatros” a Școlii nr. 3 din Mangalia face un apel la toți cetățenii orasului pentru a salva un micuț, elev al unității de învățământ: „Avem mare rugăminte sa nu fiți indiferenți la suferință elevului Școlii Gimnaziale Nr 3 Mangalia, GABRIEL I. din clasa I C. Gabriel are nevoie urgentă de un transplant de celule stem pentru că suferă de retinoblastom (cancer ochi). A fost acceptat de o clinică din Slovacia pentru a se efectua această intervenție, însă costul se ridica la 10 000 de euro. Acesta nu include transportul și cazarea părintelui însoțitor la hotel.

Pentru a veni in sprijinul familiei greu încercate, pe lângă urna existentă în școală noastră, in parteneriat cu Liceul Tehnologic Bănescu, organizam un Concert caritabil pentru GABRIEL. Acesta se va desfășura în data de 21 decembrie la ora 18.00 la Casa de Cultură Mangalia. Fondurile provenite din vânzarea biletelor, vor netezi drumul lui Gabriel către însănătoșire.
Va rugam din toata inima sa alocați 15 lei (costul unui bilet) pentru o acțiune care va face diferența între viață și moarte!
Biletele se găsesc la standul Asociației de părinți „Albatros” din foaierul Casei de Cultura Mangalia, in data de 19 decembrie, începând cu ora 16:00.
Generozitatea și noblețea gestului dumneavoastră, vi se va întoarce atunci când veți avea cea mai mare nevoie!
Va mulțumim din suflet pentru răbdare și bunătate!”




Avem nevoie de ajutorul vostru!

FB_IMG_1671126438196

Colega noastră, Alexandra Ghețea, corespondent Antena 3 CNN în Constanța, are nevoie URGENTA de sange! Vă rugăm să ne fiți alături!

Suntem convinși că mulți dintre voi o apreciați pe Alexandra! Știți că este un om minunat, știți că a ajutat, de-a lungul anilor, mulți oameni și mereu a pus suflet în reportajele pe care le-a realizat. Acum are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor!

Puteți dona sânge la orice Centru de Transfuzii din țară, nu contează ce grupă de sânge aveți.
Alexandra are grupa A2 rh pozitiv, dar puteți dona indiferent de grupa de sânge pe care o aveți.
Rugămintea este să specificați că sângele este pentru ALEXANDRA GHEȚEA, internată la Spitalul Județean Constanța.

 




Copiii, cei mai expuși în faţa pericolului petardelor! (video)

Copiii își doresc să se joace, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă și îndeosebi cu diverse artificii, petarde sau alte articole pirotehnice. Însă această joacă poate fi periculoasă. De aceea, polițiștii constănțeni atrag atenția asupra riscurilor la care se expun cei mici atunci când sunt lăsați să utilizeze materiale pirotehnice.

Consecințele utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice sunt dintre cele mai grave – arsuri, desfigurare, afectarea auzului sau a văzului, iar uneori se poate ajunge chiar și la amputarea degetelor.

Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română coordonează, în această perioadă, un plan de acțiune la nivel național denumit „Foc de artificii”. Printre obiectivele acestor acțiuni se numără prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecințe asupra integrității corporale a persoanelor, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au realizat un experiment pentru evidențierea consecințelor folosirii necorespunzătoare a petardelor și a riscurilor la care se supun cei care le detonează în timp ce le țin în mână, în recipiente închise sau care le aruncă, „în glumă”, către alte persoane.

Petardele folosite de polițiști sunt din categoria P1, cu un conținut de 4 grame de pulbere, acestea fiind permise comercializării către publicul larg.

În cadrul experimentului se pot observa cu ușurință efectele distructive ale deflagrației asupra unor materiale, modul în care undele de șoc se propagă în toate direcțiile, precum și intensitatea exploziei.

Polițiștii constănțeni vă urează sărbători în siguranță!




Trafic îngreunat pe str. Mihai Viteazu din mun. Constanța!

Pentru remedierea unei avarii la colectorul menajer de canalizare, de pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, echipele RAJA restricționează traficul auto în zona intersecției cu str. Sarmisegetuza, pe sensul de mers dinspre bd. Ferdinand către bd. Mamaia, astăzi – 15 decembrie 2022, în intervalul orar 14.30 – 20.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, pe o lungime de aprox. 50m, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală. Pe perioada intervențiilor, circulația se va desfășura alternativ pe ambele sensuri de mers, prin dirijare.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației în condiții normale cât mai rapid.




Avarie pe bd. I.C. Brătianu din mun. Constanța!

Astăzi – 15 decembrie 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe bd. I.C. Brătianu din municipiul Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA întrerup furnizarea apei potabile, în intervalul orar 08.30 – 14.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele Palas și Oierie, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Tomis” și ISU Dobrogea.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Doi notari trimiși în judecată pentru eliberarea unor certificate de moștenitor false!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 decembrie 2022, a inculpaților:

SECELEANU LIDIA SIMONA, notar public, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită (două fapte),
– fals intelectual, comise în formă simplă și continuată (19 fapte),
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comise în formă simplă și continuată (16 fapte),

CUȚARU EUGENIA, notar public, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– instigare la fals intelectual în formă continuată (două fapte),
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la fals intelectual, (patru fapte),
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (patru fapte),
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (patru fapte),

Două persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– instigare la fals intelectual,
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea a cinci infracțiuni de instigare la fals intelectual,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– instigare fals intelectual (două fapte),
– instigare la abuz în serviciu (două fapte),
– fals în înscrisuri sub semnătură private (două fapte),
– uz de fals (două fapte),

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2019-2022, contra unor sume de bani, a unor certificate de moștenitor, precum și a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului București, imobile nerevendicate ori care au aparținut unor persoane fără moștenitori. După obținerea documentelor respective, imobilele erau vândute la prețul pieței.
Concret, în contextul menționat mai sus, inculpata Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, la instigarea și cu complicitatea unor alte persoane (printre care și cele reținute în prezenta cauză – două fiind angajate la cabinetul notarului public Lidia-Simona Seceleanu ) ar fi eliberat în mod nelegal peste 19 certificate de moștenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moștenitori ai unor imobile, precum și alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare cumpărare) prin care, în mod nelegal, li s-ar fi permis unor persoane să achiziționeze terenuri, să înstrăineze părți sociale pe care le dețineau în cadrul diverselor societăți comerciale, etc.
În două dintre cazuri, inculpata Lidia-Simona Seceleanu ar fi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 2.000 euro pentru a elibera două astfel de certificate de moștenitor ce vizau două apartamente din București.

Celor șapte inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 14 decembrie 2022, urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile un număr de opt inculpați (cei șapte menționați în prezentul comunicat și un altul care se sustrage cercetărilor).

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 




Taner Reșit, primarul comunei Tuzla: „Taxa de salubrizare nu este propunerea unei persoane, este oferta cea mai mică primită de la cei doi operatori din domeniu”

Referitor la un subiect intens discutat pe rețelele de socializare în urmă cu câteva zile, cel al prețului gunoiului ridicat de la cetățenii din comuna Tuzla, primarul localității, Taner Reșit, precizează următoarele: „Cu privire la subiectul adus în atenția dumneavoastră în ultima perioadă, respectiv “taxa de salubrizare pentru anul 2023” pe această cale doresc să fac următoarele precizări:
1. Prețul indicat în nota de fundamentare anexă la proiectul de hotărâre a fost solicitat spre elaborare societății SC Edilitar Local Tuzla SRL, acesta fiind de 17,95 lei/persoană/lună;
2. Am solicitat oferte de preț de la cei doi operatori din județul Constanța: SC POLARIS M HOLDING și SC IRIDEX GROUP SRL, iar informațiile furnizate de către SC IRIDEX GROUP SRL ne arată un preț /persoană/lună de 21,8 lei.
Concluzionând vă asigur că prețul indicat nu reprezintă propunerea unei persoane așa cum tendențios o face domnul consilier Dicu Bogdan Cristian, iar orice propunere cu privire la vreo taxă specială va fi adoptată sau respinsă de Consiliul Local al comunei Tuzla„.



Bradul de Crăciun de la Pecineaga, împodobit de toţi copiii şi tinerii din sat!

Asociaţia Umanitară Iulia Movilă va împodobi luni, 19 decembrie, de la orele 16.00, bradul de Crăciun, alături de tinerii comunei Pecineaga. Sunt așteptați să participe toți copiii şi adolescenţii din comunitate.

„Decorăm turtă dulce, pictăm figurine de ipsos, confecționăm felicitări. Toți copiii vor primi daruri. Ne încălzim cu ciocolată caldă și ceai cu scorțișoară. Petrecem timp împreună și cântăm colinde. Pentru orice întrebare puteți contacta voluntarii asociației, Păun Alexandra Maria, Ioana Sile și Iulia Gabriela Diaconu, adolescenți din comunitate”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.




Liceul Teoretic „Callatis”, în prag de sărbătoare: „Hai la Târgul de Crăciun!”, eveniment organizat de Asociaţia de Părinţi




Şedinţă de consiliu online: „defuncta” Callatis Therm are nevoie de un reprezentant din cadrul Consiliului Local Mangalia!

UTF-8Convocator20sedinta20extraordinara2C20convocata20de20indata20din20data20de2015.12.2022




Se întrerupe curentul electric la Tuzla!

Joi și vineri, respectiv 15 și 16 decembrie între orele 08:30-16:30 va fi întreruptă parțial furnizarea energiei electrice în comună după cum urmează:
》Joi – 15 decembrie, 08:30-16:30:
• Strada Constanței și Pasajului – parțial;
• Strada Pieței, Meduzei, Răsăritului, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Morii, Costinești, Merișor, Zorilor, Farului, Teilor, Salcâmilor, Școlii, Biruinței, Mecanizării, Lalelelor, Izvor, Pescarilor, Crinului, Grădinii, Fermei, Frunzelor, Belșugului, Viilor, Grindului, Aviatorilor, Recoltei, Câmpului, Inului, Labirint, Cerbului, Cișmelei, Plopilor, Brigadierului și Liliacului – întrerupere totală.
》Vineri, 16 decembrie – 08:30-16:30:
• Strada Constanței și Pasajului – parțial;
• Strada Morii, Navigatorilor, Stadionului (zona spre mare), Cantonului, Atelierelor, Brizei, Uzinei, Sirenei, Eternității și primăria Tuzla – întrerupere totală.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.




Trafic restricționat pe strada Zorelelor din municipiul Constanța!

Având în vedere că, în ultima perioadă, la nivelul colectorului menajer de pe strada Zorelelor, s-au înregistrat mai multe avarii, s-a luat decizia reabilitării unui tronson de la nivelul acestuia, ce are o vechime de peste 50 ani. Astfel, în perioada 14 – 23 decembrie 2022, se desfășoară lucrările de înlocuire a unui segment de aproximativ 70 m din conducta cu diametrul de 250 mm. Din cauza gradului mare de deteriorare a instalației, dar și a zonei și adâncimii la care aceasta este pozată (aproximativ 3 metri), echipele din teren depun un efort susținut pentru a realiza intervențiile, fără a determina disfuncționalități majore în preluarea apelor uzate și fără a afecta infrastructura edilitară existentă în teren (cabluri sau conducte pentru alte utilități).

Astfel, în perioada 14 – 23 decembrie 2022, traficul auto de pe strada Zorelelor va fi restricționat pe zona delimitată de intersecțiile cu b-dul Mamaia și str. Unirii.

În vederea realizării acestor lucrări, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Având în vedere că prin zona afectată circulă mai multe linii CT Bus, pentru a nu afecta transportul în comun, autobuzele se vor putea deplasa în continuare, pe strada Zorelelor, pe un tronson marcat și delimitat cu semne rutiere corespunzătoare.

Ne cerem scuze cetățenilor, dar și participanților la trafic din zona respectivă pentru disconfortul creat la nivelul traficului, cât și al ambientului și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții. De asemenea, dorim să amintim constănțenilor că investițiile sunt realizate în beneficiul lor pe termen lung, prin realizarea acestora urmărindu-se îmbunătățirea preluării apelor uzate, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor în regim continuu.

 




Au fost suspendate negocierile de concediere a angajaţilor din Damen Mangalia! (galerie foto)

În urma protestului Sindicatului Navalistul din Damen Mangalia de ieri, 12 decembrie, din faţa Ministerului Economiei, Blocul Naţional Sindical a anunţat că negocierile privind concedierile de la Șantierul Naval DAMEN Mangalia sunt deocamdată suspendate.

 

 

(sursa foto: BNS)