Atenție!   Se întrerupe apa în mai multe zone din municipiul Constanța

 

 

În perioada 07 decembrie 2022, ora 22.00 – 08 decembrie 2022, ora 20.00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 1.000 mm, de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Portofino) din Municipiul Constanța.

Intervențiile sunt executate în cadrul Contractului de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • B-dul Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de intersecțiile cu b-dul Alexandru Lăpușneanu și b-dul Tomis, precum și străzile adiacente;
  • Aleea Universității și străzile adiacente: Jadului, Granatului, Aviator Șerbănescu;
  • Consumatorii arondați PT 45 (b-dul Tomis/aleea Hortensiei)
  • Sat Vacanță – Complex Dobrogea;
  • Stațiunea Mamaia;
  • Mamaia Sat;
  • Mamaia Nord;
  • Zonele Tabăra de copii Năvodari, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari);

Vor avea presiuni scăzute consumatorii din:

– Perimetrul delimitat de străzile: b-dul Aurel Vlaicu – b-dul Alexandru Lăpușneanu – str. Suceava – Aleea Lotus – str. Cişmelei – Dispensarului – b-dul Aurel Vlaicu şi PT 140 și142;

– Cartier Tomis III și PT 118, 119 și 214;

– Zona Complex Dacia – PT 101;

– Cartier Faleză Nord;

– Zona Pavilion Expoziţional.

Ținând cont de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului necesar, reluarea furnizării apei se va face treptat în fiecare sector afectat, în funcție de configurația rețelei în zona de distribuție.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

 

Biroul de comunicare                                                             




Incendiu izbucnit la avionul din intersecția de la Tuzla!

Pompierii IDU Dobrogea-Tuzla sunt solicitați, chiar acum, pentru a stopa un incendiu al instalatiei electrice de la avionul expus in sensul giratoriu de la Tuzla.

Vom reveni.




Sistemul Regional Constanța – apă potabilă de cea mai bună calitate de la Medgidia la Vama Veche

bda1a9e5-f8cc-4bc3-bc03-b932aee765fe

 

Două noi contracte de lucrări, CL 36 și 38, care privesc investiții în cadrul Sistemului Regional Constanța (SRC), au fost semnate astăzi la sediul central al RAJA SA. Prezenți la manifestare, alături de conducerea societății RAJA SA, au fost Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu, Primarul Municipiului Constanța – Vergil Chițac, Primarul Orașului Murfatlar – Gheorghe Cojocaru, Primarul Comunei Limanu – Daniel Georgescu, Primarul Comunei Agigea – Cristian Cârjaliu, Primarul Comunei Poarta Albă – Vasile Delicoti, Primarul Comunei Castelu – Nicolae Anghel, Primarul Comunei 23 August – Mugurel Mitrana, Primarul Comunei Albești – Gheorghe Moldovan și Viceprimarul Municipiului Mangalia – Dragoș Angelescu.
Contractele semnate fac parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Aria de Operare a RAJA SA Constanța” și se înscriu în ”Proiectul prioritar strategic privind Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.
Prezent la eveniment, Președintele CJC – Mihai Lupu a declarat: „Ne-am angajat cu toții la cel mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii din județul Constanța și sunt convins că împreună îl vom duce la bun sfârșit. În calitatea mea de Președinte al Consiliului Județean Constanța m-am asigurat ca împreună cu toți consilierii să vă dăm întregul suport pentru realizarea acestor lucrări de anvergură, pentru a duce apă de calitate în zona de sud a județului, unde de la an la an se constată o deteriorare a calității”.
Având în vedere scăderea calității apelor subterane din sursele care captează apa din acviferul Sarmațian în partea de sud a litoralului, precum și creșterea accelerată a consumului de apă din această zonă, investiția Sistemul Regional Constanța este o necesitate pentru a putea face față cerințelor viitoare privind calitatea și cantitatea apei potabile. Proiectul constă în realizarea unui sistem regional de alimentare cu apă ce trece prin 24 de localități, având ca sursă principală de apă frontul de captare Medgidia, completată cu un aport de debit din sistemul Constanța. Având în vedere complexitatea investițiilor, proiectul a fost împărțit în trei contracte de lucrări: CL36, CL37 și CL38.
„Este un proiect foarte important pentru județul nostru și am convingerea că și aceste 3 contracte de lucrări vor fi implementate cu succes. Împreună cu ceilalți colegi, care fac parte din ADI, vom face toate demersurile necesare și ne vom asigura că lucrările vor fi finalizate în termen” a declarat Florin Mitroi, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, dar și primarul localității Valu lui Traian.
Contractul de lucrări 36, Sistemul Regional Constanța – Obiectul: Reabilitare sursă Medgidia; Aducțiune Medgidia – Gospodăria de Apă Constanța Sud, are o valoare de 178.135.602,25 lei cu TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Lucrările ce urmează să fie executate în cadrul contractului sunt reabilitarea sursei de apă Medgidia (cuprinde reabilitarea frontului de captare Medgidia și racordarea localității Castelu la conducta de aducțiune pentru alimentarea cu apă) și realizarea conductelor de aducțiune pe tronsonul Medgidia – Constanța Sud – Eforie Sud, pe o lungime totală de 31.756 m.
Contractul de lucrări 38, Sistemul Regional Constanța – Obiectul: Aducțiune Gospodăria de Apă Tatlageac – Gospodăria de apă Mangalia; Aducțiune Mangalia – Albești; Aducțiune Mangalia – Limanu; Reabilitare stație de pompare SP3 Palas, conductă de aducțiune ST Palas – SRC, este în valoare de 103.536.451,49 lei cu TVA și are ca termen de execuție 24 de luni.
Indicatorii acestui contract sunt:
 Reabilitarea Stației de Pompare Palas;
 Reabilitarea conductei de aducțiune Palas – SRC, care cuprinde o conductă de aducțiune cu o lungime de 8.221 m, pe tronsonul Medgidia – Constanța, în zona DN39E și SP3 Palas;
 Extinderea conductelor de aducțiune de la Gospodăria de apă Tatlageac și Gospodăria de apă Mangalia, inclusiv executarea racordului la Gospodăria de apă Tatlageac, pe o lungime de 10,82 km;
 Extinderea conductei de aducțiune Mangalia – Limanu cu 6,48 km;
 Extinderea conductei de aducțiune Mangalia – Albești cu 11,93 km.
Primarul Municipiului Constanța – Vergil Chițac a subliniat importanța, dar și complexitatea acestor lucrări: „Cred că este printre cele mai mari proiecte din România care se execută acum și prin care veți putea să asigurați apă bună și de calitate în întreg județul. Vreau să subliniez că semnarea unui contract reprezintă doar 15% din realizarea unei investiții. Sigur că este greu, este decisiv să obții o finanțare, să o scrii bine, dar greul abia acum începe, pentru că vorbim de proiecte complexe, unde pot interveni schimbări de soluții tehnice și să nu uităm că se mai ivesc și dificultăți financiare, generate de schimbările care apar, inclusiv ajustări de prețuri. Dar toate acestea nu pot fi depășite decât printr-o colaborare promptă și foarte bună, între antreprenor – beneficiarul proiectului – proiectant, pentru ca lucrările să avanseze și să respecte graficele de execuție”.
Lucrările executate în cadrul acestor contracte sunt extrem de importante pentru întreg județul, în special pentru zona de litoral. Apa extrasă din frontul de captare din zona localității Medgidia este o apă de calitate foarte bună și are un debit mare, care permite alimentarea prin noul sistem realizat a tuturor localităților, de la Medgidia până la Vama Veche (Constanța, Castelu, Poarta Albă, Murfatlar, Valu lui Traian, Eforie Sud, Eforie Nord, Topraisar, Biruința, Tuzla, Cumpăna. Agigea, Costinești, 23 August, Albești, Vârtop, Arsa, Mangalia, Pecineaga, Moșneni, Dulcești, Limanu, 2 Mai, Vama Veche). Conducta de aducțiune ce pleacă de la Medgidia și ajunge la Mangalia va avea o lungime de peste 106 km. În urma finalizării acestui ambițios proiect, debitul de apă ce va fi asigurat este de 40.646 mc/zi, din care peste 22.000 mc/zi vor fi pentru orașul Mangalia și pentru stațiunile aferente.
Astfel, se va îndeplini nevoia populației de acces durabil la apă de calitate și în cantități corespunzătoare.
„Ne-am propus un proiect ambițios, atât din punct de vedere al lucrărilor, cât și al tehnologiilor folosite. La final, acest proiect va fi gestionat/controlat printr-un program SCADA și permanent vom avea date de la nivelul întregului sistem, de la Medgidia la Vama Veche, date legate de debite, presiuni, niveluri în rezervoare, tratarea apei, etc. Sunt convins ca vom reuși să finalizăm acest proiect, dar vom avea permanent nevoie de suportul autorităților locale, cărora le mulțumesc pentru sprijinul și ajutorul acordat până în acest moment”, a declarat Aurel Presură, director general RAJA SA Constanța.

Biroul de Comunicare




Se întrerupe apa în mai multe zone din municipiul Constanța

 

În perioada 07 decembrie 2022, ora 22.00 – 08 decembrie 2022, ora 20.00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 1.000 mm, de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Portofino) din Municipiul Constanța.
Intervențiile sunt executate în cadrul Contractului de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
• B-dul Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de intersecțiile cu b-dul Alexandru Lăpușneanu și b-dul Tomis, precum și străzile adiacente;
• Aleea Universității și străzile adiacente: Jadului, Granatului, Aviator Șerbănescu;
• Consumatorii arondați PT 45 (b-dul Tomis/aleea Hortensiei)
• Sat Vacanță – Complex Dobrogea;
• Stațiunea Mamaia;
• Mamaia Sat;
• Mamaia Nord;
• Zonele Tabăra de copii Năvodari, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari);
Vor avea presiuni scăzute consumatorii din:
– Perimetrul delimitat de străzile: b-dul Aurel Vlaicu – b-dul Alexandru Lăpușneanu – str. Suceava – Aleea Lotus – str. Cişmelei – Dispensarului – b-dul Aurel Vlaicu şi PT 140 și142;
– Cartier Tomis III și PT 118, 119 și 214;
– Zona Complex Dacia – PT 101;
– Cartier Faleză Nord;
– Zona Pavilion Expoziţional.
Ținând cont de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului necesar, reluarea furnizării apei se va face treptat în fiecare sector afectat, în funcție de configurația rețelei în zona de distribuție.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

Biroul de comunicare




Ziua Naţională a României, sărbătorită la Monumentul Eroilor din Mangalia (galerie foto)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Preşedintele PSD Mangalia, mesaj către concetăţenii săi: „Sănătate, un trai mai bun şi un sincer La Mulţi Ani!”

Prezent la ceremonialul depunerilor de coroane de la Monumentul Eroilor din Mangalia, cu ocazia Zilei Naţionale a României, liderul PSD Mangalia, Neculai Tănasă, a transmis locuitorilor oraşului un sincer „La Mulţi Ani!”: „Ziua Naţională a României este, pentru noi toţi, una dintre cele mai importante din an. Astăzi, cu ocazia zilei tuturor românilor, doresc cetăţenilor Municipiului Mangalia, sănătate, un trai mai bun şi  un sincer La Mulţi Ani!”




Explozie la o centrală termică din Tuzla!

Pompierii ISU Constanța sunt solicitați, chiar acum, să intervină la o explozie la o centrală termică, pe combustibil solid, ce a avut loc în Tuzla, str. Costinești, nr. 51. 

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE: este vorba de o conducta de apă, de la centrală, care s-a spart. Nu au fost înregistrate victime.




E ziua ta, Românie! – Liceul Teoretic „Callatis” a sărbătorit Ziua Națională

 

România s-a integrat în marea familie europeană de ani buni, dar identitatea națională, specificul, tradițiile și istoria țării sunt ceea ce ne face unici. Acesta este și sloganul care conduce țările bătrânului continent: UNITATE ÎN DIVERSITATE.
Ziua de 1 Decembrie este sărbătorită în fiecare an, prin activități deosebite, de elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Callatis”.

 

Pe lângă activitățile realizate de fiecare clasă, unii elevii din clasele gimnaziale și liceale s-au întrunit în sala de festivități a liceului pentru a marca Ziua Națională, evenimentele care au stimulat în 1918 modificarea granițelor Regatului României, crearea României Mari. Elevii claselor a VI-a și a VIII-a, sprijiniți de elevi ai clasei a X-a au desfășurat un atelier de creare de afișe, care au surprins evenimentele care au dus la unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Coordonatorii activității, prof. Pădureanu Elena- Sanda, prof. Giurcă Adina și prof. Amelian Andreea, au organizat activitatea într-un mod inedit, interactiv, depășind cadrul clasic al manifestărilor de acest gen.

 

Nici micii elevi ai ciclurilor preșcolare sau primare nu s-au lăsat mai prejos, fiind dornici de a-și manifesta creativitatea, dar mai ales dorința de a interacționa. Prin jocuri, concursuri, dansuri specifice, dar mai ales prin deja vestita horă din curtea interioară a liceului, doamnele învățătoare au dorit să trezească în sufletul celor mici sentimentul mândriei naționale, dar și o conștientizare a specificului românesc. Le mulțumim pentru implicarea continuă și devotamentul de care dau dovadă în orice activitate prin care modelează caracterul viitorilor cetățeni ai țării, dar și ai Europei.

 

 




10.000 de tone de sare, 5.270 de tone de nisip, 44,2 tone de clorură de calciu și 80 de tone de material antiderapant ecologic, alocate județului Constanța în aceasta iarnă

 

În contextul pregătirilor pentru gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului rece 2022-2023, la nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate, care vor acționa în vederea deszăpezirii drumurilor publice naționale și județene, au comunicat situația la zi, cu mijloacele tehnice și materialele necesare pentru decongestionarea șoselelor.

Astfel, pe drumurile județene, naționale, expres și autostrăzi, vor acționa 216 utilaje. Din situațiile întocmite de DRDP Constanța (Secția DN Constanța și Secția Autostrăzi) și RAJDP Constanța, pentru deszăpezirile din acest sezon sunt alocate aproape 10.000 de tone de sare, circa 5.270 de tone de nisip, 44,2 tone de clorură de calciu și aproape 80 de tone de material antiderapant ecologic. De asemenea, utilajele au deja stocuri de aproximativ 80 de tone de combustibil la dispoziție, care vor fi suplimentate, în caz de necesitate.

Drumurile naționale de pe raza județului vor fi apărate, pe o porțiune de 23,8 kilometri de șosea, în zonele cu potențial de risc, prin montarea unui total de aproape 11.000 de panouri parazăpezi. În același timp, drumurile județene vor fi protejate prin cei peste 14.700 de arbori care compun perdelele forestiere din proximitatea șoselelor.

La nivelul drumurilor naționale, vor fi folosite 130 de mijloace de semnalizare mobilă, bariere și indicatoare care vor fi utilizate temporar pentru gestionarea fluxurilor de circulație, în timp ce, pe drumurile județene, sunt, deja, disponibile 159 de astfel de bariere și indicatoare.

Secția de Drumuri Naționale (SDN) Constanța are operaționalizate 9 baze principale (Hârșova, Nicolae Bălcescu, Tariverde, Tuzla, Mangalia, Movilița, Murfatlar, Cobadin, Băneasa) și 2 puncte de sprijin (Constanța și Canton Horia), în timp ce RAJDP Constanța va răspunde, în funcție de necesitate, cu mijloace tehnice și personal din cele 9 baze existente (Băneasa, Topraisar, Tariverde, Hârșova, Cuza Vodă, Cariera Cheia, Cariera Dumbrăveni, Cariera Șipote și Constanța).

Două comisii de verificare a unităților administrativ teritoriale din județul Constanța au fost constituite prin ordin de prefect, privind stadiul pregătirii pentru sezonul de iarnă 2022-2023. Din comisii fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Constanța, ISU „Dobrogea” Constanța, IPJ Constanța și RAJDP Constanța. În urma verificărilor celor două organisme de control integrate, a fost realizată o situație la zi, legat de contractele de deszăpezire încheiate de autoritățile locale.

La această dată, situația din cele 70 de UAT-uri, privind contractarea serviciilor de deszăpezire stă în felul următor: 29 au contracte de deszăpezire, 12 sunt în procedură de achiziție, iar restul de 29 de localități vor deszăpezi drumurile care le aparțin cu mijloace proprii.

Informațiile, care sunt parte integrantă și în Planul Județean de Măsuri pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență specifice Sezonului Rece 2022-2023, au fost dezbătute și în cadrul ultimei ședințe de lucru a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de căderi masive de zăpadă, temperaturi extreme (gheață, chiciură, polei), furtuni și viscol.

Din grup fac parte 29 de instituții, dintre care 22 cu rol principal (DRDP Constanța – SDN Constanța, DRDP Constanța – Secția Autostrăzi, RAJDP Constanța, ISU „Dobrogea” Constanța, ABADL, CJ Constanța, IPJ Constanța, IJJ Constanța, GJM „Tomis” Constanța, Garda de Coastă, Comandamentul Flotei, Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, CFR – Regionala Constanța, E-Distribuție Dobrogea, Transelectrica, SAJ Constanța, APMC Constanța, ACN Constanța, ANR, AIMK Constanța, RAJA Constanța și Distrigaz Sud Rețele) și 7 cu rol secundar (DAJ Constanța, UPU SCJU Constanța, ANIF Constanța, DSP Constanța, ITM Constanța, Termoficare Constanța și CNE Cernavodă).

Planul complet, cu responsabilitățile fiecărei instituții în parte, poate fi consultat la https://ct.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/39/2022/11/FINAL-PLAN-MASURI-SEZON-RECE-2022-2023.pdf

 




Dorian Popa, Ami și Nicole Cherry, pe scenă, la Mangalia

Primăria Municipiului Mangalia organizează, în perioada 3 – 17 decembrie, mai multe concerte în aer liber, dedicate locuitorilor orașului, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Evenimentele au loc pe scena exterioară a Casei de Cultură, începând cu orele 17:00. Cel care va deschide seria spectacolelor va fi mult îndrăgitul Dorian Popa, cunoscut publicului pentru carisma și show-urile incendiare. Concertele de Crăciun vor continua, în ziua de 10 decembrie, cu spectacolul tinerei soliste Nicole Cherry, o prezență scenică cu care publicul din Mangalia este obișnuit. Seria concertelor din luna cadourilor va fi încheiată, sâmbătă 17 decembrie, cu prestația artistei Ami, care va susține un concert deosebit. Pe aceeași scenă, în fiecare sâmbătă, vor încânta audiența interpreți și ansambluri de dans de la nivel local. Pe parcursul lunii decembrie, va fi organizat și un Târg de Crăciun, unde se pot achiziționa diverse produse cu specific de sărbători, dar și dulciuri. Spre bucuria celor mici, după data de 1 decembrie, pe platoul din fața Casei de Cultură, va fi amenajat un patinoar, iar în foaierul instituției culturale, se va afla căsuța lui Moș Crăciun, unde copiii pot petrece clipe magice, în compania acestuia. Pe parcursul lunii decembrie, la Casa de Cultură din Mangalia, vor avea loc mai multe evenimente dedicate copiilor. Ca în fiecare an, în așteptarea Crăciunului, orașul va fi decorat cu iluminat ornamental și brazi împodobiți.

 

29 noiembrie 2022




1.350 de ceasuri smart, în valoare de 270.000 de lei, descoperite într-un container, la Vama Constanţa Sud!

IMG-20221129-WA0001

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit, într-un
container sosit din China, în plus față de bunurile declarate, 1.350 ceasuri smart în valoare de 270.000 lei. În data de 28.11.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
În fapt, în data de 25.11.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China. Astfel, echipa comună a descoperit, în plus față de bunurile declarate, 1.350 ceasuri smart. Produsele, în valoare de aproximativ 270.000 lei,  au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.




Două persoane, prinse după ce au aruncat în aer bancomatul de la Pavilionul Expoziţional! Acestea sunt suspecte şi de atacul bancomatului din Castelu (video)

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au prins în flagrant delict două persoane, imediat după ce ar fi aruncat în aer un bancomat, din municipiul Constanța, amplasat în Pavilionul Expozițional Constanța și ar fi sustras banii din interiorul ATM-ului.

Cei în cauză, un bărbat, de 48 de ani, respectiv o femeie, de 55 de ani, sunt bănuiți și de comiterea unei fapte similare în localitatea Castelu și a unei tentative, prin același mod de operare, comise în Mamaia.

În prezent, bănuiții se află la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru stabilirea întregii activități infracționale.




Săptămâna legumelor şi a fructelor donate, la Liceul Teoretic „Callatis”

image_6487327

În perioada 21-25.11.2022, la Liceul Teoretic ,,Callatis” şi structura acestuia, Grădinița nr.2, s-a desfăşurat campania socială „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, iniţiată de Ministerul Educaţiei.

Activitatea a constat în strângerea de fructe de către preşcolari, elevi şi profesori voluntari şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate, instituţiilor care se ocupă de ocrotirea şi îngrijirea copiilor instituţionalizaţi.
Peste 500 kg de fructe au fost donate de elevii şi părinţii din unitatea şcolară, având ca deviză ,,Nu contează cât dăruieşti, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruieşti.”.
Fructele și legumele au fost donate beneficiarilor: Căminul de Bătrâni Mangalia, Grădinița Socială Mangalia, Așezământul Familial Santa Maria Mangalia dell Grazie, Centrul Maternal Mangalia.
Activitatea a fost coordonată de prof. psiholog Carmen Silvia Andrei – coordonator local SNAC și s-a desfășurat cu sprijinul și participarea activă a conducerii şcolii, a cadrelor didactice și a părinților elevilor din unitatea școlara.

 




Ziua Națională a României, sărbătorită cu onoruri militare, la Mangalia

DSC_0008

Ziua Naţională a României, organizată de  Primăria şi Garnizoana Mangalia, va fi sărbătorită prin ceremoniale militare şi religioase, în Piaţa Republicii din localitate. Locuitorii orașului sunt așteptați, joi, 1 decembrie, începând cu ora 10:00, să ia parte la desfăşurarea ceremonialului militar și religios, precum și la depunerea de coroane şi jerbe de flori. Manifestările dedicate românilor de pretutindeni vor debuta cu ceremonialul militar, în cadrul căruia va avea loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor  Mihai Dănilă, de către Garda de Onoare. Din cuprinsul festivităților militare, amintim intonarea Imnului Național, respectiv arborarea drapelului la catarg, oficierea serviciului religios, dar și susținerea alocuțiunilor prin care autoritățile prezente vor evoca semnificația acestei zile. Pe parcursul evenimentului, se vor depune coroane şi jerbe de flori din partea oficialităţilor şi a cetăţenilor oraşului și va avea loc parada militară a Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei. După ceremonialul militar, toți cei prezenți sunt așteptați să servească o porție din tradiționala fasole cu cârnați, oferită de Primăria Mangalia.




Conducerea Fundației de Tineret București (fosta UTC) trimisa in judecată pentru un prejudiciu 3 milioane euro!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

 

PLĂCINTĂ TICU,  la data faptei președinte al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și președinte al Consiliului de conducere al aceleiași fundații, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

 

MĂRGINEANU VALENTIN, la data faptei membru în Consiliul de conducere al Fundației pentru Tineret a municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

 

IONESCU FLORIN PAUL, la data faptei membru al comisiei de Relații Economice, din cadrul Fundației pentru Tineret a Municipiului București (F.T.M.B.) și ulterior vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

 

PLĂCINTĂ LAURENȚIU BOGDAN, manager al SC Tin Management Grup SA, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

 

Fundația pentru Tineret a municipiului București este o persoană juridică  constituită în anul 1990 care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din municipiul București (imobile și terenuri aferente). Scopul acestei fundații consta în realizarea și finanțarea  unor programe și activități destinate tinerilor și organizațiilor/asociațiilor de tineret.

În perioada 21 iunie 2011 – 08 ianuarie 2020, inculpatul Plăcintă Ticu, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legislației primare și beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate și scopul special pentru care a fost înființată F.T.M.B., destinația patrimoniului propriu și a resurselor materiale ale organizației de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundației pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 lei.

Concret, demersurile inculpatului Plăcintă Ticu și ale complicilor săi ar fi constat, printre altele, în:

– înființarea SC Tin Management Grup SA în scopul preluării de către această firmă a dreptului de administrare asupra tuturor imobilelor prezente și viitoare ale F.T.M.B. Ulterior, după înființarea SC Tin Management Grup SA, în scopul menționat mai sus, ar fi fost încheiate mai multe contracte (inițial un contract de concesiune, iar ulterior mai multe contracte de asociere în participație), în condiții vădit dezavantajoase pentru organizația de tineret, ce aveau ca obiect predarea, către societatea comercială, a dreptului de administrare a întreg patrimoniului imobiliar prezent și viitor și redirecționarea a 85% din rezultatele financiare obținute în favoarea SC Tin Management Grup SA;

– cooptarea în cadrul SC Tin Management Grup SA a unei societăți comerciale administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan ca asociat cu un aport în natură constând într-un teren în suprafață de 51.341 m.p. cu construcții speciale, situate într-o comună din județul Argeș și evaluat la 1.902.165 lei. În acest mod, F.T.M.B. a  rămas cu 38,258% din acțiuni, iar societatea administrată de Plăcintă Laurențiu Bogdan a preluat controlul asupra SC Tin Management Grup SA și implicit și asupra patrimoniului F.M.T.B. deținând 60,846% din acțiuni;

– încheierea unor acte adiționale prin care s-a modificat metoda de împărțire a rezultatelor financiare, respectiv 20% din veniturile realizate din exploatarea imobilelor revine F.T.M.B. și 80% din venituri revine SC Tin Management Grup SA;

Prejudiciul menționat mai sus, de 15.725.392 lei, reprezintă venituri nerealizate de către F.T.M.B. și în același timp foloase necuvenite, obținute de SC Tin Management Grup SA.

Acțiunile menționate mai sus au făcut ca numai sume nesemnificative de bani din exploatarea patrimoniului F.T.M.B. să fie utilizate pentru programe de și pentru tineri. Așadar, pe lângă prejudicierea patrimoniului F.T.M.B., ar fi fost afectate și lezate în mod grav și interesele legitime ale organizației de tineret, respectiv cele de realizare a scopului și a obiectivelor pentru care a fost înființată prin lege și cele ale tinerilor, în particular.

 

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

 

 

RAJA SA aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în intervalul 30 noiembrie – 04 decembrie 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

Abonații pot folosi serviciile online pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

Documentele, înscrisurile sau actele specifice pentru diferite servicii pot fi transmise pe adresele de e-mail comunicate pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.

În această perioadă, activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acţioneze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Începând de luni – 05 decembrie 2022, RAJA SA va relua programul normal de lucru.

 

Biroul de Comunicare




11 percheziţii ce vizează traficanţi de droguri de mare risc, la Mangalia şi Constanţa! 4 persoane au fost reţinute!

WhatsApp Image 2022-11-25 at 11.45.28

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au organizat o acțiune în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe noi cu proprietăți psihoactive. 4 bărbați au fost reținuți.

La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate Constanța au pus în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța și municipiul Mangalia, la locuințele a 9 persoane bănuite de comiterea faptelor.

Astfel, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, diverse cantități de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.

La finalizarea cercetărilor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pentru 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 67 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe noi cu proprietăți psihoactive. Bărbații au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, cei 4 urmează a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Totodată, alți 3 bărbați urmează a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă în lipsă, întrucât, la acest moment, se sustrag cercetărilor.

Pentru alți 2 bărbați s-a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.




Inspectori vamali, trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită şi fals intelectual

 

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1020/VIII/3 din 8 decembrie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată,

sub control judiciar, a inculpaților:

COJOCARU DANIEL, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– luare de mită, în formă continuată,
– complicitate la fals intelectual, (două infracțiuni)

Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită,
Persoană fizică, la data faptei director în cadrul unei societăți comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată,

Și în stare de libertate, a inculpatului

PETCU DOREL EMANUEL, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 12 ianuarie – 17 februarie 2021, inculpatul Cojocaru Daniel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la doi oameni de afaceri suma totală de 17.000 USD și ar fi primit, direct sau prin intermediari, suma de 38.000 lei pentru a face acte contrare îndatoririlor sale de serviciu.
Concret, pentru banii primiți, inculpatul Cojocaru Daniel ar fi făcut demersuri pentru deblocarea din vama Portului Constanța – Agigea, a două containere cu măști de protecție, neconforme, importate din China, de către cei doi oameni de afaceri.
În contextul de mai sus, inculpatul Petcu Dorel Emanuel ar fi falsificat două declarații vamale în care ar fi consemnat faptul că ar fi efectuat controlul fizic al mărfurilor menționate, deși în realitate controlul fizic ar fi fost efectuat de către inspectorul vamal Cojocaru Daniel.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, din cauza mediatizată prin comunicatul 1020/VIII/3 din 8 decembrie 2021, a fost disjuns și trimis în judecată un dosar ce viza comiterea de către angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11316 ).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

 

 

 




Goldterm Mangalia solicită Consiliului Local acoperirea pierderilor societăţii pe anul trecut!

Societatea furnizoare de agent termic din Mangalia, Goldterm S.A., a înaintat, pe masa consilierilor locali, o solicitare prin care se cere acoperirea parţială a pierderilor societăţii pentru anul trecut. Potrivit reprezentanţilor Goldterm Mangalia, pierderile induse de presarea serviciului de termoficare pentru care sunt ceruţi banii de la bugetul local nu sunt acceptate în preţul gigacaloriei de către ANRE. Suma de care are nevoie Goldterm Mangalia este de 3,05 milioane de lei.

„Autoritatea de reglementare în domeniul energiei termice nu ia în calcul la avizarea preţului de producţie al gigacaloriei decât pierderile tehnologice şi nu pierderile reale din sistem, care sunt mult mai mari decât cele tehnologice”, spune Goldterm Mangalia SA, prin directorul său, Dorinel Colgiu, în motivarea ce stă la baza proiectului de hotărâre. „Nivelul pierderilor reale este stabilit prin bilanţul termoenergetic (…) în cuantum de 5.295.321 lei”.

Întrucât, spune Goldterm Mangalia, cota de 0,5% profit din preţul de producţie este insuficientă pentru acoperirea pierderilor, anul trecut furnizorul de agent termic „a înregistrat o pierdere contabilă semnificativă, care implică apariţia unui risc major privind capacitatea financiară a societăţii de a-şi continua activitatea”, existând, desigur, şi posibilitatea de a i se cere insolvenţa  de către creditori.

Goldterm Mangalia bifează pierderi contabile nete de 3,05 milioane de lei, în 2021, iar anul acesta, în primele trei trimestre are o datorie şi mai mare: 3,1 milioane de lei! Mai mult, se arată în documentul oficial trimis Consiliului Local, societatea nu îşi poate acoperi datoriile curente în principal către furnizorii de combustibil, din creanţele pe care le are de recuperat de la beneficiari.

Astfel, la 30 septembrie 2022, Goldterm avea datorii de 7,83 de milioane de lei (aproape 7 milioane de lei doar pentru combustibil lichid) şi creanţe de 6,1 milioane de lei, din care 4,7 milioane de lei subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor dintre preţul de producţie şi cel de facturare către populaţie.




Acesta este proiectul de management al unicului candidat la şefia Spitalului Municipal!

Potrivit Regulamentului concursului pentru funcţia de manager al Spitalului Municipal Mangalia, proiectul singurului concurent pentru acest post, Alina Dan, a fost publicat pe site-ul oficial al unităţii spitaliceşti. Vi-l prezentăm în cele ce urmează, cu menţiunea ca vina pentru slaba calitate a imaginilor aparţine site-ului spitalului:

Proiect de management concurs manager 14 octombrie 2022