29 iulie, Ziua Imnului Naţional al României

În fiecare an, la data de 29 iulie, este marcată Ziua Imnului Naţional al României, simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Pe 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, după citirea noii Constituţii, un grup de tineri condus de Anton Pann, a cântat pentru prima dată imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te, române”, pe versurile poemului patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu (şi publicat în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 25 din 21 iunie 1848, după prima parte a Proclamaţiei de la Izlaz),  muzica imnului fiind atribuită lui Anton Pann.

Dealtfel, prin Raportul nr. 10 al comisarului de Vâlcea, D. Zăgănescu, acesta informa ministrul Trebilor din Lăuntru al Ţărilor Româneşti că la data de 29 iulie 1848 cetăţenii oraşului, adunaţi în grădina Zăvoiului de la poalele Capelei, au cântat pentru prima dată în mod oficial actualul imn naţional „Deşteaptă-te române!”.

Alte surse arată că imnul ar fi fost cântat pentru prima dată la Brașov.

„Deşteaptă-te, române!” a fost de la acel moment cântecul care i-a însoţit pe români pe parcursul celor mai dificile momente ale istoriei: războiul de independenţă din 1877 şi cele două războaie mondiale.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în anul 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu.

În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat prima înregistrare instrumentală a piesei, iar corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală a imnului, în acelaşi an – 1910.

După 30 decembrie 1947, imediat după instaurarea dictaturii comuniste, „Deşteaptă-te, române !”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, precum „Pe-al nostru steag e scris unire”, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.

Cu toate acestea, pe 15 noiembrie 1987, în timpul revoltei anticomuniste de la Braşov, muncitorii de la uzina Steagul Roşu, aflaţi în marş spre centrul oraşului, au cântat, în faţa Spitalului Judeţean, „Deşteaptă-te, române !”.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a auzit din nou, emanând unitatea maselor de oameni care protestau pe străzi şi exprimând repulsia faţă de vechiul imn comunist „Trei culori…”.

„Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, a devenit după Revoluţia din 1989 imnul naţional al României, prin Decretul-lege nr. 40 publicat în Monitorul Ofiacial al României nr. 15 din 25 ianuarie 1990, această prevedere fiind menţionată şi în Constituţia României din 1991.

În perioada 1991 – 1994, „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Republicii Moldova, dar a fost înlocuit cu imnul  „Limba noastră”.

Intonarea Imnului Naţional a fost reglementată prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994 şi prin normele de aplicare ale acesteia din anul 2001.

Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa trebuie să stea în picioare, bărbaţii să se descopere, iar militarii de toate gradele să dea onorul conform regulamentelor militare.

Sunt considerate contravenţii intonarea sau publicarea imnului în altă limbă decât cea română, ori cu textul şi partitura diferite de cele prevăzute de lege, sau omisiunea interpretării sale în cazurile obligatorii.

Ziua Imnului Naţional al României – 29 iulie a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998.

Ziua Imnului Naţional trebuie marcată de către autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. De asemenea, în municipiul Bucureşti şi în municipiile-reşedinţă de judeţ trebuie organizate ceremoniale publice de intonare a imnului naţional al României şi de înălţare a drapelului naţional, pe baza normelor convenite între prefecturi, primării şi comenduirile de garnizoană.

Să mai menţionăm că Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

(sursa: https://radioromaniacultural.ro/documentar-ziua-imnului-national-al-romaniei/)




Dosare penale în trafic, în sudul litoralului

La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 15.50, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, au depistat un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat un tânăr, de 19 ani, din Mangalia, în timp ce conducea un autoturism cu autorizația de circulație provizorie expirată, pe strada Lavrion din stațiunea Saturn.

 

În ambele cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale.




Prin cu ,,alba –neagra”, în centrul stațiunii Costinești

alba-neagra

La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat în flagrant delict, în zona falezei din stațiunea Costinești, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Vaslui, în timp ce organiza un joc de noroc, denumit ,,alba –neagra”.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizare de jocuri clandestine, ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri.

Pentru a nu deveni victime, polițiștii constănțeni recomandă turiștilor să nu se lase atraşi în jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani, cu precizarea că, în cazul acceptării de a participa la astfel de activități ilicite, cetățenii sunt pasibili de sancţiuni contravenționale.




Carambol pe DN39, in dreptul comunei Tuzla

La data de 28 iulie a.c., in jurul orei 12.15, un barbat, în vârstă de 33 de ani, a condus un autoturism, pe DN 39, dinspre Eforie Sud către Mangalia şi ajungand pe raza localitatii Tuzla, din cauza nerespectării distanţei de siguranţă între vehicule, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un barbat, de 44 de ani, care se afla staţionat în coloană, pe banda a doua de mers şi care a fost proiectat în alt autoturism, condus de un barbat, de 43 de ani, care se afla, de asemenea, staţionat în coloană. A rezultat vătămarea corporală uşoară a unei pasagere, din al doilea autoturism, o femeie în varsta de 39 ani.




Pentru a organiza mai bine Ziua Pensionarului, primăria a tăiat din banii plimbăreților religioși! Se promite și achitarea burselor elevilor pe anul trecut!

20190725_184111

Deși, inițial, trebuia să aibă loc pe 12 august, Ziua Geamiei „Esmahan Sultan din Mangalia” a fost reprogramată, prin votul consilierilor locali, pe 17 august. Motivația ține, strict, de o solicitare a UDTTMR Mangalia, de organizare a acestei manifestări pe 17 august, după sărbătoarea musulmană de Ramazan Bayram.

Generoasă, administrația orașului a alocat evenimentului, în cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local, și 50.000 de lei, bani cu care, ne promite primăria, vor fi oferite produse tradiționale, pachete pentru persoanele defavorizate, un spectacol de kureș pe stadion, dar și „tradiționalele” plachete, diplome și premii. Inițial, în buget fuseseră prevăzuți pentru manifestare „zero” lei.

Aleșii locali au mai decis, tot la propunerea primarului urbei, Cristian Radu, ca Ziua Pensionarului să beneficieze de o suplimentare de 20.000 de lei. Așa se face că, de la cei 40.000 de lei prevăzuți inițial, vârstnicii vor avea, pe 1 octombrie, prilejul să se distreze în cuantumul frumoasei sume de 60.000 de lei. Suplimentarea a fost făcută din banii plimbăreților ecumenic, cei 20.000 de lei fiind tăiați de la capitolul Turism religios. Prin urmare, anul acesta, turiștii iubitori de cele sfinte rămân cu doar 130.000 de lei din bani publici, din cei 150.000 de lei prevăzuți inițial.

Până la finele anului, primăria va mai organiza alte câteva evenimente menite să înveselească viețile locuitorilor urbei: Ziua Marinei (eveniment organizat de Garnizoana Mangalia, la care primăria va contribui cu plachete, premii, diplome și tradiționala scenă de la nivelul căreia oficialitățile să privească manifestările deasupra muritorilor de rând, totul contra sumei de… 130.000 de lei), Zilele Toamnei (undeva în octombrie – 10.000 de lei), Ziua Armatei (25 octombrie – 3.000 de lei), Ziua Dobrogei (14 noiembrie – 50.000 de lei), Ziua Națională a României – 30.000 de lei), Ziua Tătarilor (13 decembrie – 40.000 de lei), Concerte de Crăciun – 200.000 de lei. Târgurile de turism la care au participat și vor mai participa funcționarii primăriei scot de la bugetul local, în 2019, 300.000 de lei.

Nu în ultimul rând, în cadrul ședinței de consiliu în care au fost aprobate aceste sume, s-a promis că bursele elevilor pentru anul trecut vor fi acordate în septembrie. Reamintim că primăria este datoare elevilor Mangaliei cu bursele pentru cele două semestre ale anului școlar trecut.




Sancțiuni aplicate de polițiști în stațiunea Costinești

4

În noaptea de 26/27 iulie a.c., în intervalul orar 22.00 – 06.00, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și pe linia pazei bunurilor, valorilor și protecției persoanelor, pe raza stațiunii Costinești.

În acest context, polițiștii au legitimat 12 persoane aflate în serviciul de pază al obiectivelor, fiind verificate și patru societăți comerciale.

Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în cuantum de 4.000 de lei, dintre care una la Legea 333/2003R privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și una la H.G. 301/2012 privind aplicarea normelor metodologice pentru Legea 333/2003R privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.




Bețivi la volan, în sudul litoralului!

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 19.35, polițiști din cadrul Biroul Rutier Mangalia au depistat un bărbat, de 27 de ani, din localitatea Biruința, județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 38, pe raza localității Topraisar, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

 

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Biroul Rutier Mangalia au depistat un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Pecineaga, județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 392, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

 

În ambele cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale.




Aproximativ 3,5 kilograme de mercur, confiscate de polițiștii constănțeni

La data de 26 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanța au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Chirnogeni, județul Constanța, în urma căreia au descoperit cantitatea de aproximativ 3,5 kilograme de substanță susceptibilă a fi mercur.

Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor cantitatea de substanță și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept”, conform art. 359, alin. 1 din Codul Penal.




Consiliul Local a aprobat noul plan urbanistic general

Comunicat Primăria Mangalia

Consilierii locali din Mangalia, reuniți, joi, în ședință ordinară, au adoptat mai multe proiecte de hotărâre, inițiate de primarul Cristian Radu. Cel mai important document votat de aleșii locali a vizat reactualizarea, după aproape 20 de ani, a Planului Urbanistic General al municipiului Mangalia, precum și Regulamentul Local de Urbanism. Prin adoptarea acestui proiect deosebit de important pentru toți cetățenii orașului, dar mai ales pentru investitorii din turism, se facilitează și încurajează investițiile private din stațiunile aferente Mangaliei. Potrivit primarului Radu Cristian, în stațiunile din zona de sud a litoralului se va putea construi, de acum înainte, în baza noului PUG, fără a mai fi nevoie de alte proceduri birocratice, care să întârzie dezvoltarea turismului. ”Suntem bucuroși că am reușit, în sfârșit, să avem un nou PUG al Mangaliei, prin care să permitem agenților economici, în special din stațiuni, să își finanțeze investițiile private, printr-o procedură urbanistică mult simplificată, având în vedere că până acum, cel puțin pentru stațiunile turistice nu erau permise construcții noi, ci doar reabilitări și modernizări a structurilor existente”, a explicat primarul Cristian Radu. Tot el a mai precizat că ultimul PUG al orașului a fost aprobat printr-un HCL, în anul 2000 și a fost valabil, respectând reglementările de prelungire a documentului, până în anul 2018. ”Din păcate nu am avut un PUG reactualizat, conform prevederilor în vigoare, întrucât procedurile de avizare sunt numeroase și se obțin de la aproape 30 de instituții ale statului. Aceste demersuri au fost începute prin anii 2009-2011, însă abandonate din cauza tuturor acestor proceduri și a lipsei de implicare continuă din partea administrației locale de la acea vreme. Am reluat această procedură, iar din anul 2014 s-a lucrat intens la avize elaborate de comisii de specialitate din cadrul diverselor ministere și instituții guvernamentale ale statului. Spre exemplu eliberarea unui aviz de la Ministerul Culturii a durat un an și trei luni sau cel de la Ministerul Mediului un an de zile”, a mai explicat edilul Mangaliei. Precizăm că Mangalia se află printre primele cinci municipii din țară care a reușit reactualizarea Planului Urbanistic General, respectând toate normele impuse de legislația specifică în materie de urbanism și amenajare a teritoriului.




Compania Națională de Investiții a dat undă verde noului cămin cultural de la Pecineaga!

În urmă cu câteva zile, Compania Națională de Investiții, prin Departamentul Sport, Învățământ și Cultură, a comunicat primăriei comunei Pecineaga de faptul că proiectul înaintat, în luna februarie a acestui an, de către edilul Niculae Stan, privind construirea și dotarea unui nou cămin cultural, este unul eligibil și a fost introdus pe lista sinteză a CNI.

Fondurile construcției și dotării Căminului Cultural vor fi alocate de CNI, prin subprogramul Așezăminte Culturale.




Traficul prin punctele de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-a intensificat pe perioada sezonului estival

IMG-20190427-WA0001

Având în vedere că suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării, se constată o creștere a numărului turiştilor români şi străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria.

 

În acest sens, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei în scopul reducerii timpilor de aşteptare şi asigurării unui control eficient şi operativ, astfel:

  • S-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor;
  • Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se creează fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Cooperarea continuă cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria pentru gestionarea, în comun, a problemelor participanţilor la traficul transfrontalier.

 

 

Cel mai tranzitat punct din zona de competenţă a Gărzii de Coastă este Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, unde, în primele şase luni ale anului 2019 s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră aproximativ 731.550 persoane, dintre care 392.190 numai pe sensul de ieşire din ţară. În ceea ce priveşte mijloacele de transport, au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru 174.340 de autovehicule, dintre care 83.650 pe sensul de intrare şi 90.690 pe sensul de ieşire.

În perioada sezonului estival, se constată o creştere semnificativă a valorilor de trafic prin P.T.F. Vama Veche, atunci când mulţi români tranzitează graniţa pentru a merge să petreacă vacanţa în afara ţării, în mod special în zilele de sfârşit de săptămână când valorile de trafic cresc cu peste 200 % .

Astfel, dacă într-o lună din afara sezonului estival P.T.F. Vama Veche este tranzitat de aproximativ 58.770 de persoane şi 17.980 de mijloace de transport, într-o lună din sezonul estival numărul persoanelor este de peste șapte ori mai mare, iar cel al mijloacelor de transport de peste cinci ori mai mare.

Comparativ cu anul anterior, observăm că numărul persoanelor care tranzitează frontiera prin P.T.F. Vama Veche este cu aproximativ 37% mai mare.

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

 

Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:

– P.T.F. Vama Veche – Durankulak;

– P.T.F. Ostrov – Silistra;

 P.T.F. Negru Vodă – Kardam;

 P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

 

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ . Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

 

De asemenea, reamintim, posibilitatea achiziționării on-line de vignete, prin intermediul site-urilor web: www.bgtoll.bg  (acest site având și meniu în limba română) sau www.vinetki.bg,  precum și din punctele de frontieră, pentru toate categoriile de autovehicule, preţurile acestora rămânând neschimbate.




Mangaliot urmărit european, depistat la Tulcea!

catuse

La data de 25 iulie a.c., poliţişti de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța, sprijiniți de polițiști din cadrul I.P.J. Tulcea, au depistat un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Mangalia, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Spania. Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism pe teritoriul statului spaniol.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat Curții de Apel Constanța, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța în vederea extrădării către autorităţile spaniole, conform procedurilor judiciare polițienești în materie penală.




A fost aprobat împrumutul de 7 milioane de lei, pentru acoperirea subvenției la energia termică pentru iarna trecută. Cum și-au justificat voturile aleșii locali!

20190725_184111

Împrumutul  de 7 milioane de lei pe care primăria îl va utiliza pentru acoperirea subvenției la energie termică a fost aprobat, astăzi, cu votul consilierilor locali PNL și UNPR. S-au opus acestui împrumut aleșii ALDE și PSD. De remarcat este faptul că, în sala de ședințe și-au făcut apariția și membrii USR Mangalia, care, așa cum au promis, vor fi din ce în ce mai activ implicați în deciziile pe care aleșii le iau în întâlnirile ordinare sau de urgență.

Împrumutul celor 7 milioane de lei a fost motivat printr-o notă de fundamentare, atașată proiectului de hotărâre: „Necesitatea eficientizării serviciului comunitar de utilități publice, în scopul asigurării unui standard de viață optim locuitorilor, importanța evitării situațiilor critice care pot fi ocazionate de întreruperea sau starea de funcționare neadecvată a serviciilor de alimentare centralizată cu energie termică, dar și valoarea facturilor neachitate către SC Goldterm Mangalia SA, respectiv 6.948.915 lei, precum și dimensiunea veniturilor proprii ale Municipiului Mangalia, din care nu pot fi acoperite integral necesitățile pentru asigurarea atât a pre-finanțării cât și a co-finanțării proiectelor de investiții cu finanțare prin programe europene, precum și susținerea cheltuielilor curente, impune identificarea unor variante care să vină în sprijinul asigurării continuității activității municipiului”. 

Concret, așa cum a declarat Dragoș Angelescu, viceprimarul urbei ,în ședință, este vorba despre achitarea subvenției la energie termică pe iarna trecută, iar împrumutul va fi făcut la Ministerul de Finanțe, prin Trezoreria Statului. Acesta a admis că gradul de încasare de la populație este unul mult mai mic decât cel anticipat la începutul anului, la realizarea bugetului.

Problemele ridicate de opoziție în cazul acestui împrumut au fost simple: de ce nu a fost organizată o dezbatere publică pe această temă, ținând cont că doar o parte a mangalioților sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire (împrumutul urmând să fie achitat, cu tot cu dobânzi, și de cei nebranșați, lucru considerat inechitabil) și, dacă anul acesta gradul de încasare al taxelor și impozitelor de la cetățeni nu a reușit să acopere datoriile la încălzire, ce va face Mangalia în anii care urmează, se vor contracta noi împrumuturi?

Dragoș Bociog, consilier ALDE, o oferit un punct de vedere avizat: „Funcționarii care au lucrat la bugetul local se bazează pe venituri și cheltuieli. Fundamentarea acestui buget s-a făcut la începutul anului, când se știa foarte bine câte venituri avem și câte nu. Spuneți simplu, să înțeleagă toată lumea: suntem la un nivel la care încasările nu sunt de ajuns să achităm acele facturi și avem nevoie de acest împrumut. Nu încercați să explicați cu cote defalcate, cetățenii nu sunt toți specialiști în finanțe. Nu încercați să justificați împrumutul acesta, altfel decât este realitatea. Spuneți clar: nu avem bani, avem nevoie de împrumut”.

 




Accident pe podul spre 2 Mai!

Un nou accident în zona podului ce leagă Mangalia de 2 Mai. Potrivit polițiștilor rutieri, un microbuz a intrat în coliziune cu un autoturism, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare. Ambele mașini circulau dinspre 2 Mai spre Mangalia.

În urma accidentului au fost rănite două persoane: o femeie de 45 de ani și un bărbat de 55 de ani, ambii din Mangalia.




Prins beat, la volan, în centrul Costineștiului

La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 06.50, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tineretului din stațiune, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal.




Șoferi beți, prinși la volan de polițiștii rutieri în sudul litoralului

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, de 61 de ani, din localitatea Techirghiol, în timp ce conducea un buldoexcavator, pe DN 39, între localitățile Eforie Nord și Eforie Sud, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Biroul Rutier Mangalia au depistat un bărbat, de 32 de ani, din Costinești, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 6 din Costinești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, însă a refuzat să fie supus prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 03.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat un bărbat, de 22 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din Costinești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale.




Evenimente la Casa de Cultură Mangalia

Direcția Cultură și Sport Mangalia va găzdui, în perioada următoare următoarele evenimente:
1. Teatru ”Cum se face” 

Se anunță o săptămână plină de zâmbete la malul mării!

Cu un ambient menit să relaxeze, o atmosferă liniștită și cu un zâmbet larg ce te îmbie la bună-dispoziție, scenele Grădinilor de Vară te așteaptă la spectacolul de comedie „Cum se face”, un spectacol care reușește să pună mari semne de întrebare vis-a-vis de cariera pe care ne-o alegem în viață.
În distribuție, pe lângă Octavian Strunilă, scenaristul și regizorul spectacolului, îi regăsim pe: Andreea Mateiu, Delia Nartea, Alexandru Conovaru și Paul Ipate.
📆27 Iulie, ora 20:00 – 📌Grădina de Vară Saturn
📆28 Iulie, ora 20:00 – 📌Grădina de Vară Mangalia 

Pentru rezervări și bilete – 0751.268.332. Prețul unui bilet este 40 lei.

2.Caravana Filmelor TIFF ajunge în Mangalia!

Caravana filmelor TIFF a ajuns la cea de-a zecea ediție și unul din orașele incluse în traseul prin întreaga țară este Mangalia. Filmele bune ajung aproape de  mare pe 30 și 31 iulie, fiind gata să bucure spectatorii cu două povești intense de iubire. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, iar intrarea este liberă.

Program Mangalia – Grădina de Vară „Farul” Mangalia, ora 21:45

Marți, 30 iulie

Parking

r. Tudor Giurgiu | România, 110’

Cu: Mihai Smarandache,  Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu

Filmul, inspirat de bestseller-ul „Apropierea”, spune povestea lui Adrian (Mihai Smarandache), un poet care emigrează ilegal în Spania anului 2002 și care se angajează paznic de noapte într-un parc auto condus de Rafael (Luis Bermejo). Viața lui Adrian se schimbă pentru totdeauna în timpul nopții de San Juan (Noaptea de Sânziene), când o întâlnește pe Maria (Belén Cuesta), chitaristă într-o trupă de jazz.

Miercuri, 31 iulie

Joacă-te cu focul! / Joueurs

r. Marie Monge | Franța, 105

Cu: Tahar Rahim, Stacy Martin

Când Ella îl întâlnește pe Abel, viața ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Începută dintr-un pariu, relația lor se va transforma curând într-o pasiune devorantă.




Astăzi are loc examenul naţional de definitivare în învăţământ

Astazi, la Liceul Teoretic „Traian” din Constanța, are loc proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ la care s-au înscris 201 candidați.

Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 10,00, durata de redactare a lucrării fiind de patru ore. În structura lucrării scrise, subiectul de specialitate are o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

            Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. Este interzis accesul candidaților în sălile de concurs cu genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate și obiectivitate.

Rezultatele se afişează la sediul centrului de examen şi se publică pe site-ul www.definitivat.edu.ro, miercuri, 31iulie 2019, urmând ca în perioada, 31.07-1.08.2019 să se înregistreze contestaţiile, iar luni, 5.08.2019 să fie afișate rezultatele finale.

Toate informațiile referitoare la examenul național de definitivare în învățământ se află pe site-ul:https://www.isjcta.ro/examene-nationale-2/definitivat/




Nota de fundamentare a împrumutului dorit de primărie: „Evitarea situațiilor critice care pot fi ocazionate de întreruperea serviciilor cu energie termică!”

sedinta

Joi seara, la orele 18.00, va avea loc, în sala de ședințe a Primăriei Mangalia, o întâlnire a consilierilor urbei, chemați de administrația publică locală, în regim de urgență, să aprobe câteva proiecte de interes cetățenesc, printre care rectificarea bugetului pe 2019, reactualizarea PUG-ului orașului, modificarea organigramei Direcției de Cultură, precum și modificarea și completarea programului de evenimente pe anul în curs.

Unul dintre cele mai controversate puncte de pe ordinea de zi, îl constituie împrumutul de 7 milioane de lei pe care primăria vrea să îl contracteze pentru următorii (maximum) 20 de ani. Potrivit fundamentării acestui proiect, împrumutul, în valoare de 6.948.915 lei, este necesar asigurării unui standard de viață optim locuitorilor: „Necesitatea eficientizării serviciului comunitar de utilități publice, în scopul asigurării unui standard de viață optim locuitorilor, importanța evitării situațiilor critice care pot fi ocazionate de întreruperea sau starea de funcționare neadecvată a serviciilor de alimentare centralizată cu energie termică, dar și valoarea facturilor neachitate către SC Goldterm Mangalia SA, respectiv 6.948.915 lei, precum și dimensiunea veniturilor proprii ale Municipiului Mangalia, din care nu pot fi acoperite integral necesitățile pentru asigurarea atât a pre-finanțării cât și a co-finanțării proiectelor de investiții cu finanțare prin programe euroepene, precum și susținerea cheltuielilor curente, impune identificarea unor variante care să vină în sprijinul asigurării continuității activității municipiului”.

În concluzie, spune inițiatorul proiectului, edilul Cristian Radu, împrumutul va asigura acoperirea tuturor facturilor nerecuperate de firma furnizoare de energie termică de la populație și agenți economici.

Mangalia a mai contractat, în septembrie 2017, un alt împrumut, de aproape zece ori mai mare decât cel dorit de administrație pentru plata facturilor la încălzire. Acesta este în valoare de 60 de milioane de lei și a fost contractat, potrivit mangalia.ro, pentru „realizarea lucrărilor de modernizare a peste o sută de străzi din Mangalia, a Casei de Cultură şi a cinematografului “Pescăruş”. În acest sens, reprezentanţii Primăriei Mangalia au stabilit că, pentru realizarea investiţiei, este necesar un împrumut de peste 60 milioane de lei, pe o perioada de 12-15 ani, astfel încât să nu existe nicio presiune asupra bugetului local”, se arată pe site-ul oficial al municipiului.




Caravana filmelor TIFF ajunge pe 30 și 31 iulie în Mangalia

Caravana filmelor TIFF a ajuns la cea de-a zecea ediție iar unul dintre orașele incluse în traseul prin întreaga țară din acest an este Mangalia. Filmele bune ajung aproape de  mare pe 30 și 31 iulie, fiind gata să bucure spectatorii cu două povești intense de iubire. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, iar intrarea este liberă.

Prima seară aduce pe marele ecran în Mangalia, la Grădina de Vară „Farul”, cel mai nou film semnat de regizorul Tudor Giurgiu, Parking. Descris ca fiind „o odă dedicată tuturor visătorilor și cutezătorilor care au părăsit zona de confort a orașului natal pentru a căuta o viață mai bună în altă parte.” (Cineuropa), adaptarea bestseller-ului „Apropierea”, al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, îi va încânta pe cinefilii din Manglia, de la 21:45, cu povestea lui Adrian (Mihai Smarandache), un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Odată ajuns în Cordoba, viața lui se transformă într-o aventură complicată, pendulând între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă (Belén Cuesta) și dorul de casă. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări.

Cea de-a doua seară, miercuri 31 iulie, continuă cu debutul tinerei regizoare franceze Marie Monge. Joacă-te cu focul! / Joueurs a avut premiera la Cannes în cadrul secțiunii Quinzaine des Realisateurs și este un thriller despre lumea jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Din distribuție fac parte Stacy Martin și Tahar Rahim, două tinere staruri ale cinematografiei franceze.

 

Program Mangalia | Grădina de Vară „Farul”, 21.45

Marți, 30 iulie

Parking

  1. Tudor Giurgiu | România, 110’

Cu: Mihai Smarandache,  Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu

Filmul, inspirat de bestseller-ul „Apropierea”, spune povestea lui Adrian (Mihai Smarandache), un poet care emigrează ilegal în Spania anului 2002 și care se angajează paznic de noapte într-un parc auto condus de Rafael (Luis Bermejo). Viața lui Adrian se schimbă pentru totdeauna în timpul nopții de San Juan (Noaptea de Sânziene), când o întâlnește pe Maria (Belén Cuesta), chitaristă într-o trupă de jazz.

Miercuri, 31 iulie

Joacă-te cu focul! / Joueurs

  1. Marie Monge | Franța, 105’

Cu: Tahar Rahim, Stacy Martin

Când Ella îl întâlnește pe Abel, viața ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Începută dintr-un pariu, relația lor se va transforma curând într-o pasiune devorantă.

 

Detalii: www.tiff.ro și www.facebook.com/caravanatiff.

***

Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.