Dr. Mohamed Almotawakel, specialist în chirurgie dentară și implantologie, face parte, de luna aceasta, din echipa Dentines C&A Mangalia!

13043446_355244021266182_409013830711857215_n

Începând din această lună, Laboratorul Dentines C&A Mangalia, situat pe strada Oituz nr. 5-7, beneficiază de serviciile renumitului medic stomatolog constănțean, dr. Mohamed Almotawakel, specialist în chirurgie BMF, chirurgie dento-alveolară și implantologie.

Pentru programări si mai multe detalii puteți apela la specialiștii Dentines C&A Mangalia, la numerele de telefon 0756333184 sau direct, la laborator, strada Oituz nr. 5-7.




Informare Primăria Pecineaga: iată cine poate face parte din Corpul Experților Electorali!

 




Ajută un copil de 4 ani să învingă cancerul!

asoc

Un SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “Eduard” îl poate ajuta să învingă!
Un micuţ de patru ani şi nouă luni are nevoie de ajutorul semenilor pentru a-şi putea recupera copilăria. Eduard Loghin a fost diagnosticat cu Rabdiomiosarcom alveolar regiune orofaringe şi are nevoie de 70.000 de euro pentru a scăpa de această imensă povară.
Edi, cum le place părinţilor Ilie şi Ana să-i spună micuțului, s-a născut pe 27 mai 2014. Viața copilului și a familiei a decurs normal, însă când a împlinit trei ani, lui Edi i-a apărut în jurul urechii drepte o umflătură care dădea semne că ar fi un oreion, o boală specifică pentru majoritatea copiilor.
Băiatul a ajuns la spital, iar în urma investigațiilor, părinţilor li s-a dat o veste cruntă: „Copilul dumneavoastră are cancer” (Rabdiomiosarcom alveolar regiune orofaringe). Nimeni nu se aștepta ca micuțul Edi să treacă prin așa ceva. A început imediat ședinte grele de chimioterapie ajungând în doar un an şi şapte luni la număr greu de suportat pentru orice adult, darămite pentru un copil de numai câțiva anișori: 16 ședinte de chimioterapie, însă boala nu dădea semne că se va retrage. Disperată, familia a căutat sprijin din străinătate, pentru a continua tratamentul și, grație comunității de oameni bine din România, acesta a ajuns în Istanbul.

Cum îl putem ajuta pe Eduard în lupta cu cancerul?
Deoarece costurile sunt mari, mult peste puterile şi resursele părinților – 70.000 de Euro, aceştia au mare nevoie ajutorul nostru ca să-şi salveze copilul. Asociaţia “Salvează o inimă” a răspuns prompt la strigătul de ajutor al familiei şi au demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma sa de donaţii – https://salveazaoinima.ro/campaigns/eduard-loghin/, unde peste 6000 de români au dăruit din puţinul pe care-l au pentru a-l salva pe Edi.
Până în prezent s-au donat în total aproximativ 51.000 de Euro. De asemenea, donaţiile mai pot fi făcute şi prin SMS, la 8832, cu textul “Eduard” sau prin transfer bancar în consturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 350 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 80.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații peste 3.500.000 de Euro şi peste 900.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016 şi 2017), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).




Avarie RAJA în localitatea Hârșova!

apa-este-viata-1

 

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe strada Revoluției, din orașul Hârșova, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 25 februarie 2019, în intervalul orar 12,00 – 16,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mării, Păcii, Gh. Doja, Danubius, dar și cei din blocurile I2, I4, G1B și G2B din localitatea Hârșova.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




STOP hărțuirii elevilor din județul Constanța!

Comunicat

Grupul de Inițiativă Județean al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate PLUS Constanța atrage atenția asupra fenomenului de hărțuire la care sunt supuși elevii școlilor constănțene sub privirea îngăduitoare a autorităților. Inspectoratul Școlar Județean Constanța și primăriile localităților din județ au devenit în ultimii ani complici direcți ai agresorilor copiilor noștri. Deși au fost semnalate numeroase cazuri în care elevii sunt agresați și hărțuiți, atât autoritățile locale, cât și directorii școlilor refuză să ia măsuri concrete de asigurare a securității copiilor, lăsând acest lucru pe seama părinților.
Ca urmare a acestor neglijențe, anul trecut, un elev din clasa a VI-a de la Liceul Teoretic Murfatlar a fost agresat în curtea şcolii, fiind alergat de alți doi elevi din clasa a VIII-a care i-au pus piedică și, după ce copilul a căzut, l-au bătut și au fugit. Colegii lui spun că agresorii i-ar fi cerut taxă de protecție, dar atât inspectoratul, cât și conducerea școlii au căutat să îngroape cât mai rapid subiectul.
Un alt eveniment s-a petrecut tot în anul 2018 în municipiul Constanța, la Școala „Dan Barbilian“, unde mamele a trei elevi au intrat în școală și au snopit în bătaie un coleg al copiilor lor. Grație mediatizării excesive, cele trei agresoare au fost condamnate de către instanță.
Nici Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“ nu a fost ocolit de evenimente. Un elev de 17 ani a amenințat și agresat în urmă cu aproximativ un an și jumătate trei colegi de clasă și le-a cerut taxă de protecție. A fost necesară intervenția Poliției.
În prezent, la Școala „Tudor Arghezi“ din Năvodari se poate intra fără nicio restricție deoarece nu există pază și, din acest motiv, integritatea fizică și psihică a copiilor nu poate fi asigurată. Deși în urmă cu aproximativ un an exista un gardian la intrarea în școală care stopa accesul celor care nu aveau dreptul de a intra în unitatea de învățământ, voci din interiorul școlii susțin că, prin decizia primarului, a fost retras acest gardian, cu promisiunea că se vor asigura măsuri de protecție adiacente. Rezultatul acestei decizii – în școală astăzi intră tot felul de agresori care cer taxă de protecție!
Aceste cazuri din păcate nu sunt singulare. Aproape fiecare unitate de învățământ din județul Constanța se confruntă cu astfel de situații, iar cadrele didactice, directorii, inspectoratul școlar și primarul refuză să ia măsuri. Nu este de mirare că România este pe primul loc în Europa în privinţa hărţuirii în şcoli, potrivit unui studiu realizat de Brandwatch. În contextul răspândirii accesului la internet la vârste tot mai mici, specialiştii atrag atenţia că acest fenomen poate avea repercusiuni tragice în viaţa oricărui copil. Bullying-ul reprezintă un fenomen de hărţuire sau de tachinare cu scopul de a-l umili pe celălalt. Este o acţiune repetitivă care poate aduce victimei răni emoţionale şi scăderea încrederii în propria persoană, dar şi în oamenii de lângă el. Studiile arată că victimele fenomenului de bullying resimt efecte precum depresie, însingurare, anxietate, scăderea respectului de sine, au rezultate slabe la şcoală şi chiar dezvoltă gânduri suicidale. De altfel, resimt şi consecinţe fizice, printre care dureri de stomac, de cap, tulburări de apetit şi insomnii.
Grupul de Inițiativă Județean PLUS Constanța cere ferm autorităților să asigure siguranța copiilor în unitățile de învățământ. Copiii noștri trebuie protejați și nu trebuie să sufere din cauza incompetenței si neglijenței unei clase politice repetente!

Grupul de Iniţiativa Judeţean a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate – PLUS




Talhar din Mangalia, retinut de politisti

Urmare a comiterii unei infracțiuni de tâlhărie calificată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Astfel, la data de 7 februarie a.c., în jurul orei 19:45, persoana în cauză i-ar fi sustras unui bărbat, de 44 de ani, telefonul mobil, în timp ce acesta purta o convorbire, deplasându-se pe strada Oituz, din municipiul Mangalia.
În urma cercetărilor efectuate, la data de 24 februarie a.c., polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbatul în cauză, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă.




Lapoviță și zăpadă în zona de nord și vest a județului!

Autoritatile judetene anunta ca, la această oră se inregistreaza precipitații sub formă de lapoviță și zăpadă în zona de nord și vest a județului (Harsova, Mihai Viteazul, Tariverde, Cernavoda, Băneasa). Începând cu ora 18.00 se acționează cu material antiderapant (19 autocamioane).




Concert Nicoleta Nucă, de Dragobete, la Mangalia

Comunicat

 

Primăria Municipiului Mangalia organizează, duminică, 24 februarie, un concert extraordinar dedicat zilei de Dragobete. Spectacolul va fi susținut de îndrăgita interpretă Nicoleta Nucă, pe scena Casei de Cultură, începând cu orele 17.00. La eveniment, sunt invitați toți tinerii Mangaliei pentru a petrece împreună cu artista momente unice. Alături de invitații săi, artiști locali, cântăreața va oferi un show electrizant tinerilor orașului, dar și celor care apreciază melodiile acesteia. Special pentru toți cei care vor dori să ia parte la eveniment, intrarea este liberă. De câțiva ani, comunitatea din Mangalia celebrează această zi, Dragobetele, fiind considerat protectorul iubirii la români.




Avarie RAJA pe  strada Eforie din localitatea Techirghiol

apa-este-viata-1

 

Pentru remedierea unei avarii survenită  la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Eforiei, din localitatea Techirghiol, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 22  februarie 2019, în intervalul orar 12,00 – 16,00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Eforiei precum şi cei din Cartierul Nou.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




În luna ianuarie, DNA a instrumentat dosare finalizate cu 15 condamnări. Printre condamnaţi, un procuror şi mai mulţi funcţionari publici

 

În cursul lunii ianuarie 2019, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au fost condamnați 15 inculpați prin 12 hotărâri judecătorești definitive, între persoanele condamnate definitiv figurează: un procuror, un șef serviciu  companie naţională, un șef serviciu instituție publică, un inspector şcolar.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 15 inculpaţi variază între 6 ani închisoare şi avertisment.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă.

În acest fel, D.N.A. răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare.

 

 




Pentru remedierea unei avarii RAJA, lipsă apă în Cartierul Tomis 1 și Complex Flămânda din Constanţa

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 80 mm, de pe bulevardul Tomis 151, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 22 februarie 2019, în intervalul orar 09,30- 13,30.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Tomis 1 și Complex Flămânda.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

apa-este-viata-1

 

În urma avertizărilor meteorologice de vreme rea, ce se va manifesta prin ploi, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, dar și prin intensificări ale vântului cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă începând de astăzi – 22 februarie 2019, ora 16,00, până luni – 25 februarie 2019, ora 08,00. Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.

 

 




Aceștia sunt datornicii la Goldterm cărora li se va înterupe căldura în cazul neachitării facturilor!

centrala




Doamnele din Tuzla, invitate la o petrecere dedicată zilei lor!

Doamnele din comuna Tuzla sunt invitate vineri, 8 Martie, de către primarul localității, Taner Reșit, la o petrecere dedicată Zilei Internaționale a Femeii. Sărbătoritele vor fi așteptate la Restaurantul “Nunta Zamfirei” din Eforie Nord, unde vor putea petrece, începând cu orele 16.00.

Prețul unui bilet este de 20 de lei, în acesta fiind incluse meniul tradițional, programul artistic susținut de Formația “Nunta Zamfirei”, dar și o tombolă cu bijuterii de argint de la Sevda.




Un șofer fără permis a intrat în coliziune cu un alt autoturism

catuse

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au reținut pe bază de ordonanță un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Tulcea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Astfel, la data de 20 februarie a.c., ora 22.58, respectivul conducător auto a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Constanta către Mangalia, pe banda numarul 2 şi ajugând la km 39 + 500 m din cauza nepăstrării unei distanțe de siguranţă, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus în aceeaşi direcţie de mers, de un bărbat, în vârstă de 28 ani. A rezultat vătămarea corporală uşoară a celui de-al doilea conducător auto.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.




DNA îşi exprimă îngrijorarea cu privire la OUG de modificare a celor trei legi ale Justiției

stema-dna

Având în vedere proiectul ordonanței de urgență de modificare a celor trei legi ale Justiției,  aprobate cu câteva luni în urmă de către Parlament, DNA îşi exprimă îngrijorarea atât cu privire la modalitatea pripită de adoptare a actului normativ, cât şi cu privire la conţinutul acestuia şi atrage atenţia asupra blocării activităţii.

Proiectul de act normativ nu a fost discutat cu reprezentanții magistraților, iar transmiterea spre avizarea CSM în aceeași zi în care ordonanța a fost adoptată de Guvern denotă o lipsă de preocupare pentru un dialog onest între puteri cu privire la prevederi de o importanță deosebită, care vor afecta semnificativ funcționarea autorității judecătorești.

Trebuie menționat că Direcției Naționale Anticorupție nu i-a fost comunicată nici în prezent o versiune oficială a actului normativ adoptat, observațiile fiind formulate pe baza textelor apărute în mass media.

Nu există nicio urgență și nicio situație extraordinară care să justifice adoptarea prin ordonanță de urgență a unor prevederi referitoare la eliberarea din funcție a magistraților. Singura urgență în acest sens ar putea fi constituită de intenția de a influența proceduri disciplinare în curs sau care urmează să fie exercitate, argument care nu poate fi acceptat.

În același sens, nu există nicio urgență referitoare la schimbarea modului de organizare a parchetelor.

Avizarea propunerilor de numire a procurorilor cu funcții de conducere  va fi făcută de Plen și nu de către Secția de procurori  din cadrul CSM, ca în prezent,  ceea ce reprezintă o încălcare a principiului separării carierelor, consfințit de Parlament prin modificările recente aduse legilor justiției și însușit de Curtea Constituțională. Nu există nicio justificare pentru ca Guvernul să răstoarne un principiu stabilit de Parlament. Eliminarea condițiilor de vechime pentru numirea în funcții de conducere creează posibilitatea ca persoanele care vor îndeplini aceste atribuții să nu dețină experiența necesară exercitării corespunzătoare a atribuțiilor (modificarea art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004).

 

Interzicerea delegărilor in funcțiile de conducere va bloca activitatea Direcției Naționale Anticorupție şi o va pune în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile legale, având în vedere că nu vor mai putea fi verificate rechizitoriile de către procurorii șefi secție și nu vor putea fi trași la răspundere autorii de fapte penale (introducerea art. 54 alin. (71) din Legea nr. 303/2004).

Concret, din data de 20 martie 2019, Secția de combatere a corupției și Secția judiciară din cadrul DNA rămân fără procurori șefi, prin expirarea delegărilor.

In mod real, indiferent ce procedura de numire ar fi parcursă, nu se poate finaliza până la data de 20 martie 2019.

Precizam că, între alte atribuții pe care le are,  procurorul şef secţie conduce şi controlează activitatea întregului personal din cadrul secției, verifică rechizitoriile întocmite de procurorii din subordine (inclusiv cele întocmite de procurorii şefi ai serviciilor teritoriale, soluționează plângerile formulate împotriva măsurilor procesuale luate și a soluțiilor dispuse de procurori). In plus, procurorul sef al Secţiei judiciare sprijină pregătirea temeinică a procurorilor pentru şedinţele de judecată şi poate participa chiar acesta la judecarea cauzelor în care instanţa a fost învestită de DNA prin rechizitoriu.

A fost introdusă posibilitatea eliberării din funcție a magistraților pentru neîndeplinirea condiției de bună reputație; în lipsa unor garanții privind modul în care se poate exercita această atribuție de către secțiile CSM, se aduce atingere independenței magistraților, care pot fi supuși unor forme de presiune în acest mod (Modificarea art. 65 alin. 1 lit. i din Legea nr. 303/2004).




Campanie de depistare a afecțiunilor tiroidiene, la Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia

La Spitalul Municipal Mangalia se vor efectua investigații gratuite pentru diagnosticarea bolilor produse de disfuncția glandei tiroide. Începând cu luna martie a acestui an, toți pacienții asigurați, atât din Mangalia, cât și din localitățile învecinate, pot beneficia de serviciile medicale de specialitate oferite de medicul Shanazo Dimitri. Cei care se vor prezenta la unitatea sanitară din Mangalia vor fi consultați, gratuit, în baza unei programări la nr. de telefon: 0748221079. Cabinetul de consultații se află în pavilionul C din cadrul spitalului, la etajul al II-lea, iar pacienții se vor prezenta pentru investigații, cu biletul de trimitere de la medicul de familie și cardul de sănătate. Medicul endocrinolog Shanazo Dimitri va realiza consultul de specialitate, dar și o ecografie, precum și alte investigații specifice. ”În cazul unei suspiciuni de boală, pacienților li se vor recolta probe biologice de sânge de tipul TSH și ATP, markeri esențiali în depistarea precoce a hiper sau hipotiroidismului”, au declarat reprezentanții conducerii spitalului. Proiectul se desfășoară la inițiativa administrației publice locale, Primăria Mangalia având în derulare și alte programe sociale destinate pensionarilor și persoanelor cu venituri reduse. ”Sunt foarte mulți pacienți cu diferite patologii, nedescoperite la timp, întrucât aceștia nu se prezintă la medic la primele semne de boală. În urma analizării acestor situații, reprezentanții municipalității au propus demararea acestor programe de tip socio-medical, astfel încât categoriile de persoane cu venituri reduse să aibă acces gratuit la anumite analize medicale, efectuate la spitalul nostru”, au mai spus responsabilii unității medicale. Totodată, conducerea spitalului precizează că, începând de joi, 21 februarie, în cadrul Spitalului Municipal Mangalia, pe linia de gardă, în specialitatea pediatrie, își desfășoară activitatea un un nou medic pediatru.

 




Avarie RAJA pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

apa-este-viata-1

Pentru realizarea lucrărilor de înlocuire a unei vane pe conducta de alimentare cu apă a blocului AV4, cu diametrul de 100 mm, de pe bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanţa, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei, astăzi – 20 februarie 2019, în intervalul orar 09,30- 12,00.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii cuprinși în perimetrul delimitat de străzile : bulevardul Aurel Vlaicu – Prelungirea Caraiman – Ion Ursu – Vârful cu Dor.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




Avarie RAJA pe strada Sănătăţii din Năvodari

apa-este-viata-1

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe strada Sanătăţii, în zona Liceului Lazăr Edeleanu din orașul Năvodari, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 20  februarie 2019, în intervalul orar 12,15 – 16,00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Sănătaţii, Cabanei, Crinzantemelor, Şcolii, Tineretului, Midiei şi Panseluţelor.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 

 




Domnul Goe și concertul formației Direcția 5, găzduite de Direcția de Cultură și Sport Mangalia

Mangalia - Goe

În cursul lunii martie, Ateneul din Iași se va afla într-un turneu național, turneu care va include și Municipiul Mangalia.

Astfel, pe 3 martie 2019, în sala de spectacole a Casei de Cultură, va avea loc spectacolul de teatru pentru copii ”Aventuri cu Dl. Goe”, regia Iulian Sandu.

Piesa de teatru va începe la ora 17:00, iar prețul unui bilet este de 10 lei.

Biletele pot fi achiziționare în următorul interval orar din incinta Casei de Cultură Mangalia: Luni – 08.00-16:00, Marți, Miercuri, Joi – 08:00-17.00, Vineri – 08:00-13.00.

 

De asemenea, pe data de 27 februarie 2019, începând cu ora 19:30, va avea loc concertul formației Direcția 5, concert la care biletul este 60 lei, iar copiii sub 10 ani, precum și persoanele cu dizabilități beneficiază de intrare gratuită.