Două persoane trimise în judecată de către procurorii DNA în dosarul Hexi Pharma!

stema-dna

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
SC HEXI PHARMA CO SRL pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
PANAITESCU MIRON VICTOR, administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor,
ERDEI ATTILA, administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2016, societatea S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. a evidențiat în actele contabile operațiuni fictive de achiziții de servicii și cheltuieli fictive care nu au avut la bază operațiuni realeîn scopul diminuării impozitului pe profit datorat bugetului de stat și respectiv a deducerii în mod nelegal a TVA-ului de plată (prin interpunerea în relația comercială cu furnizorii reali a unor firme prin care s-a majorat în mod nejustificat prețul bunurilor achiziționate).
În același context, în vara anului 2012, inculpatul Erdei Attila a emis către SC Hexi Pharma CO SRL 6 facturi fiscale fictive care atestau prestarea unor servicii în valoare totală de 238.390 lei, plus TVA aferentă în sumă de 57.214 lei.
Prin aceste demersuri inculpata SC Hexi Pharma Co Srla prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 916.739 lei,din care 366.694,4 lei reprezintă impozit pe profit și 550.044,6 lei reprezintă taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal.
În perioada iulie 2013 – decembrie 2015, inculpatul Panaitescu Miron Victor l-a ajutat pe administratorul S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. (în prezent decedat) să disimuleze originea ilicită a sumelor de 2.275.672,19 euro și 9.875.717,45 lei,obținute de acesta din urmă ca urmare a săvârșirii infracțiunii de delapidare. În acest sens, între societățile administrate de inculpatul Panaitescu Miron Victor și două firme din Cipru controlate de administratorul S.C. Hexi Pharma CO S.R.L, au fost încheiate mai multe contracte fictive de prestări servicii. Ulterior, o parte din aceste sume de bani au fost retrase direct de la ATM-uri, iar restul au fost transferate în conturile unor societățide unde au fost la fel retrase în numerar, de administratorul S.C. HexiPharma CO S.R.L.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 9.553.392 lei, reprezentând prejudicial cauzat bugetului de stat în maniera de mai sus.
În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra mai multor bunuri imobile și mobile ce aparțin SC HexiPharmaco SRLși altor persoane fizice și juridice.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Față de CPS Chemical&Pharmaceutical Solutions LTD, Hatom Limited LTD, Dinu Flori, Ochinciuc Uliana și Ochinciuc Radu, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Au început lucrările la proiectul de cogenerare, în Mangalia

cazane termice

Comunicat de presă

Societatea de termoficare Goldterm Mangalia S.A. informează că, în perioada 3 – 7 decembrie, a.c., este sistată furnizarea agentului termic, către blocurile arondate Centralei Termice Nr. 9. Căldura se întrerupe doar pe timpul zilei, în intervalul orar 07:00 – 16:00 pentru executarea lucrărilor tehnice premergătoare montării primului motor termic, în cadrul proiectului de cogenerare. Lucrările constau în modificarea instalatiilor termice din centrală, în vederea amplasării motorului în deplină siguranță. După efectuarea tuturor manevrelor specifice, furnizarea căldurii se va relua la parametrii optimi. Reprezentanții societății de termoficare îi asigură pe toți locatarii blocurilor arondate la CT9 că agentul termic se furnizează normal, în afara intervalului de lucrări, iar pentru orice problemă să contacteze Dispeceratul Goldterm, la nr. de telefon: 0241740761 și 0756086136. Reamintim că, începând cu această toamnă, Primăria Mangalia a demarat proiectul de cogenerare cu motoare termice, cu scopul reducerii costurilor cu încălzirea, pe timpul iernii. Acesta va fi gata în 24 de luni, atunci când, în municipiul Mangalia, vor fi mai multe insule de cogenerare, cu motoare termice. Implementarea acestui proiect va duce la producerea energiei electrice, care va fi furnizată contra-cost în Sistemul Energetic Național (SEN). Totodată, se va produce energie termică, distribuită populației la prețuri considerabil mai mici, decât cele actuale. În prima etapă, vor fi montate două motoare termice, primul până la sfârșitul acestui an, la CT 9, iar cel de-al doilea anul viitor, la CT 10, astfel fiind formată prima dintre cele patru insule de cogenerare. Următoarele trei insule vor avea câte un motor termic, acestea urmând să fie funcționale în următorii doi ani. Costurile proiectului sunt suportate în proporţie de 70% de Guvern, iar restul din bugetul local. Pe lângă scăderea prețului la gigacalorie, acest program presupune și reducerea pierderilor de pe reţeaua de distrbuţie. De altfel, Primăria lucrează şi la reabilitarea centralelor termice printr-un program de reducere a pierderilor pe reţeaua de distribuţie, cu finanțare guvernamentală.




În minivacanţa de 1 Decembrie, peste 1.000 de persoane au ajuns, la Constanţa, la Urgenţe!

 

1.085 persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, de vineri, 30.11.2018 și până astăzi, 03.12.2018, ora 08.00. Este vorba despre 771 adulți și 314 copii. În total, internați au rămas 265 pacienți (74 copii, 191 adulți)
In continuare, cele mai multe internări au fost în secția Pediatrie. Din cei 74 copii spitalizați, 3 au fost internați la Chirurgie și Ortopedie Pediatrică și 71, în secția Pediatrie. Predomină, ca și săptămâna trecută, tot bolile respiratorii. Colectivitatea, temperaturile extreme, ceața dar și vântul care face ca temperatura resimțită să fie mult mai scăzută, sunt principalele cauze ale îmbolnăvirilor.
În aceste zile a crescut și numărul pacienților internați la Ortopedie –Traumatologie. Numai în ultimele 3 zile au fost internate de urgență 21 de persoane. In momentul de față, gradul de ocupare al secției este maxim. Majoritatea pacienților au suferit fracturi din pricina alunecării pe gheață. Medicii recomandă populației să nu amâne consultația, în cazul producerii unui traumatism. Este esențial ca pacientul să fie investigat corespunzător și, dacă este cazul, supus în timp util intervenției chirurgicale.




Anunț S.C. Goldterm Mangalia S.A.

Programul de funcționare al casieriei este următorul:

LUNI – MIERCURI : 08.30-15.30

JOI: 08.30-18.00

VINERI: 08.30-13.30




Se sistează căldura la blocurile arondate Centralei Termice nr. 9

S.C. GOLDTERM MANGALIA S.A. informează că în perioada 3–7 decembrie 2018, este sistată furnizarea agentului termic către blocurile arondate  Centralei Termice nr. 9. 

Căldura se întrerupe doar pe timpul zilei, în intervalul orar 07:00 – 16:00 pentru executarea lucrărilor tehnice premergătoare montării primului motor  termic, în cadrul proiectului de cogenerare.Lucrările constau în modificarea instalatiilor termice din centrală, în vederea amplasării motorului în deplină siguranță. După efectuarea tuturor manevrelor specifice, furnizarea căldurii se va relua la parametrii optimi.




Elevii din Pecineaga au sărbătorit cea de a VIII-a ediție a Zilei Școlii nr. 1!

IMG-20181128-WA0007

Pe-al nostru steag e scris unire,

Unire-n cuget și simțiri

Și sub măreața lui umbrire

Vom înfrunta orice loviri.

Vineri, 29.11.2018, Şcoala Gimnazială nr. 1 Pecineaga a organizat cea de a VIII-a ediție a Zilei Şcolii, eveniment care a cuprins o serie de activităţi educative de tip atelier, dar şi sărbătorirea Centenarului prin muzică, dans şi voie bună! Evenimentele fac parte din parteneriatul educaţional ”Uniţi în cuget şi-n simţiri” încheiat cu Primăria Pecineaga.

Pe această cale, dorim să le mulţumim tuturor cadrelor didactice implicate precum şi Primăriei Pecineaga pentru sprijin şi colaborare!

 

Director,                                                                                   Consilier imagine,

Prof.drd.Loredana DIMA                                                    Prof.Angelica ANDREI




Preșcolarii Grădiniței PP Nr. 7 Mangalia au sărbătorit Marea Unire, prin cântec, dans și voie bună

_DSC4984

Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, preşcolarii Grădiniţei PP Nr. 7 Mangalia au realizat, în aceste zile, mai multe activități tematice și artistice. Sub atenta îndrumare a cadrelor didactice, prichindeii au celebrat cei 100 de ani de la Marea Unire, demonstrând că au veleități de artiști. Au recitat poezii, au intonat Imnul României și au dansat pe ritmuri ale muzicii tradiționale. Tabloul de sărbătoare a fost completat de costumele populare, pe care micuții le-au purtat cu drag, în timpul desfășurării evenimentelor. În cadrul manifestării dedicate Zilei Naționale a României, micuții, coordonați de doamnele educatoare ale grupelor participante, şi-au pus în aplicare aptitudinile practice și au realizat o expoziție cu lucrări specifice. Cu această ocazie, directorul instituției de învățământ preșcolar, cadrele didactice, copiii și părinții acestora transmit întregii comunități un sincer ”La Mulți Ani”!




Înlocuire conductă RAJA pe strada Frunzelor din Năvodari!

apa-este-viata-1

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei de alimentare cu apă potabilă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Frunzelor, din orașul Năvodari, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 30 noiembrie 2018, în intervalul orar 10,00 – 16,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Frunzelor, Cabanei, Mării și Midiei.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Biblioteca Mangalia găzduiește „Șezătoarea – Tot ce-i românesc nu piere”

În contextul celebrării CENTENARULUI MARII UNIRI, prin activități cultural-educative, Biblioteca Municipală Mangalia organizează „Șezătoarea – Tot ce-i românesc nu piere”, sâmbătă , 1 Decembrie 2018, începând cu ora 11,00.
Avem deosebita plăcere de a va invita la acest eveniment, organizat în colaborare cu „Șezătoare Mangalia” , să petrecem românește, în aceste momente când toți românii trăiesc sentimente de mândrie și patriotism. Veți avea surpriza de a întâlni oameni pasionați de lucrul tradițional,românesc.
Vă asteptăm, cu drag!




Echipele Polaris au scos din nămeți 12 autoturisme blocate pe drumul Mangalia – Albești

interventie Polaris

Noaptea trecută, în urma mai multor sesizări, echipele Polaris au intervenit cu un buldoexcavator pentru a scoate din nămeți 12 autoturisme înzăpezite în zona Abator, pe drumul județean Mangalia – Albești. ”Drumul nu aparține de Mangalia astfel că Polaris nu are competență în acea zonă, însp ne-am mobilizat fără să stăm pe gânduri, pentru că nu-i puteam lăsa pe oameni blocați în zăpadă, mai ales în timpul nopții. În timp ce noi interveneam, am primit solicitare și din partea ISU Dobrogea tot pentru deblocarea acelor mașini din nămeți”, a declarat pentru Ediția de Sud, directorul Polaris Mangalia, Florin Jianu.




„ROMÂNIA ÎN SĂRBĂTOARE”, LA LICEUL TEORETIC ”CALLATIS” MANGALIA

_DSC0235

“Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.” – Mihai Eminescu

Evenimentul politic major al anului 1918, desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România, şi împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment, Centenarul Marii Uniri, au prilejuit trăirea unor deosebite sentimente de mândrie şi patriotism în întreaga ţară românească.
În acest context, preşcolarii, elevii şi cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia” şi Grădiniţei Nr. 2 – structură a liceului – au desfăşurat, în perioada 26-28 noiembrie, o serie de manifestări educative, în cadrul proiectului „România în sărbătoare”, activităţi desfăşurate în colaborare cu Asociaţia Părinţilor şi Consiliul Şcolar al Elevilor şi coordonate de directorii liceului, prof. Corina Mihalache şi prof. Ghiulnar Bechir, împreună cu o întreagă echipă de cadre didactice: Carmen Andrei, Ana Maria Bărbulescu, Ioana Mirela Bibicu, Melania Chelaru, Rodica Codău, Livia Costache, Silvia Cuseac, Anca Maria Dincă, Gheorghiţa Dragotă, Geta Han, Cristian Hariton, Ana Anca Ivan, Georgeta Lungu, Adrian Manoliu, Cristina Matei, Maria Neculăeş, Marcela Negrilă, Elena Sanda Pădureanu, Mihaela Pilat, Ghiulserin Sali, Elena Spânu, Janina Tohăneanu-Iatan, Valentina Tudor, Minodora Ungureanu, Slagiana Vesici, Dorina Vlăduţ.
Astfel, în atmosferă de sărbătoare, în zilele de 26 şi 27 noiembrie 2018 au avut loc expoziții de creații ale elevilor, dedicate Centenarului, concurs tematic “1 Decembrie – Împreună pentru România”, dezbaterea “Patrie şi patriotism”, activităţi educative la Biblioteca Municipală Mangalia şi la Muzeul Marinei Române, expoziție culinară ”Multiculturalitate gastronomică în anul Centenarului”.
De asemenea, pe 28 noiembrie 2018, s-a desfăşurat spectacolul aniversar „Sărbătorim Centenarul”, cu momente care au îmbinat atât domeniul ştiinţific al istoriei (prezentări power point despre eroii neamului, despre oamenii de ştiinţă din perioada Marii Uniri, despre monumentele istorice ale Marii Uniri, despre mândria de a fi român), cât şi latura creativă, literar-artistică (poezii şi cântece patriotice, dansuri şi cântece populare, mesaje ale elevilor pentru România).
La activitate au participat personalităţi de seamă ale comunităţii locale: ing. Liana Naum, şeful Cercului Militar Mangalia; poeta Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Clubului Artelor „Solteris”; pictorul Nicolae Găgeanu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România; poeta Ramona Opriş, pictoriţa Corina Vicolov – membri ai Clubului Artelor „Solteris”; Virginica Barabaş, director al Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”; Sica Răcaru, director al Grădiniţei Nr. 7 Mangalia; d-na Tinca Răcaru. Totodată, activitatea a fost onorată de prezenţa a doi oaspeţi din Republica Bulgaria: Emil Andonov, director al Liceului „Stefan Caragea” din Kavarna; poetul şi traducătorul Hristo Boev.
Manifestarea s-a încheiat cu tradiţionala horă românească, jucată cu mândrie de toţi participanţii, elevi, cadre didactice, oaspeţi, părinţi.
Credinţa, entuziasmul, năzuinţa, tenacitatea, eroismul, sacrificiul strămoşilor care au făcut posibil ca toată suflarea românească să trăiască într-un singur stat, România, ne impun datoria de a omagia aşa cum se cuvine spiritul înaintaşilor, dar şi pe aceea de a privi cu încredere în viitor, de a creşte frumoşi şi liberi, uniţi, în respect faţă de tradiţie şi datină, şi de a contribui, fiecare dintre noi, în fiecare zi, cu fapte modeste, nu cu vorbe mari, la viitorul frumos al României noastre.

Director,

Prof. Corina Mihalache

Consilier de imagine,
Prof. psih. Carmen Andrei




„Uniți, sărbătorim Unirea!” – eveniment organizat de Biserica Creștină Speranța din Mangalia




La orele 4.30, Polaris a intervenit pe străzi pentru îndepărtarea gheții formate pe carosabil

interventie Polaris

Începând cu orele 04:30, utilajele societății Polaris Mangalia au revenit pe străzile municipiului pentru a împrăștia material antiderapant (sare în amestec cu nisip).

Directorul punctului de lucru, Mangalia, Florin Jianu ne-a declarat că societatea are un stoc de 800 de tone de material antiderapant și suficiente utilaje pentru intervenții.




La Mangalia se intervine cu utilajele de deszăpezire

Comunicat de presă

Primăria Mangalia și societatea locala de deszăpezire, Polaris Holding, intervin cu material antiderapant și utilaje, după ce zăpada a început să acopere carosabilul și trotuarele. În acest sens, angajații de la Polaris și cei ai Primăriei sunt pregătiți pentru a degaja străzile și trotuarele pentru a veni în sprijinul populației. Trei sărărițe vor circula pe străzile orașului pentru a împrăștia nisip și sare. Reprezentanții societății de deszăpezire precizează că sunt pregătiți să intervină și în cazul depunerilor consistente de zăpadă sau acoperirea cu gheață a străzilor și să ia măsurile care se impun în astfel de situații. Conform avertizărilor ANM, pentru regiunea Dobrogea, în intervalul 28 noiembrie, ora 2:00 – 28 noiembrie, ora 20:00, fenomenele meteo vizate constau în intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă, depuneri de gheață. Pentru intervalul 28 noiembrie, ora 20:00, – 30 noiembrie, ora 10:00, ANM a emis o informare meteorologică, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, local zăpadă spulberată și vreme deosebit de rece. Primăria Mangalia va monitoriza cu toată atenția evoluția fenomenelor meteorologice, pentru a lua măsuri, în timp util, la apariția unor situații de urgență.




Direcţia de Turism va amenaja Orăşelul Copiilor în faţa Casei de Cultură Mangalia

Direcţia de Turism din cadrul Primăriei Mangalia se pregăteşte intens să întâmpine aşa cum se cuvine Sărbătorile de Iarnă. Directoarea acestei direcţii, Ana Maria Gheorghe a declarat pentru „Ediţia de Sud” că spaţiul dedicat copiilor, dar şi celor mari, se va deschide pe 1 Decembrie, la ora 17.00, locaţia aleasă fiind platoul din faţa Casei de Cultură. „La ora 18.00, Corina va susţine un concert. De asemenea, vor urca pe scena exterioară a Casei de Cultură copiii talentaţi din Mangalia. Avem programate concerte la fiecare sfârşit de săptămână. Orăşelul copiilor va funcţiona până pe 2 ianuarie 2019 şi va avea mai multe căsuţe unde se vor vinde dulciuri şi vin fiert. De asemenea, va exista şi căsuţa lui Moş Crăciun cu care cei mici vor putea vorbi şi se vor putea fotografia. Pe 1 Decembrie, clădirea Primăriei Mangalia va fi luminată în roşu, galben şi albastru, iar în perioada 6 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, fulgi de nea vor cădea tot pe faţada aceleiaşi instituţii”, a mai spus directoarea Direcţiei de Turism, Ana Maria Gheorghe.




Campanie Socială iniţiată de Grădiniţa nr. 7 Mangalia: Copiii au donat aproape 500 de kg de fructe şi legume!

46831404_1839857512802984_2895413350324240384_n

Comunitatea educativă (cadre didactice, copii şi părinţi) a Grădiniţei PP nr. 7 Mangalia, condusă de Director prof. Sica Răcaru, s-a implicat în campania socială „Fructe şi Legume donate”, în perioada 19-23 noiembrie 2018, cu un efectiv de 100 copii voluntari şi 10 profesori voluntari.

Copiii însufleţiţi de dorinţa de a ajuta persoanele aflate în dificultate, au colectat 489 kg de legume şi fructe, care au fost donate cantinelor sociale din localităţile Amzacea, General Scărişoreanu şi Topraisar.

Această campanie desfasurată la nivel naţional face parte din planul de acţiune S.N.A.C. al grădiniţei noastre şi este coordonat de prof. Luminiţa Martinescu.

Strategia Naţională de Acţiune Comunitară implementată din anul 2004 în România, presupune dezvoltarea activităţii de voluntariat realizată de preşcolari, şcolari şi studenţi.

Multumim şi apreciem generozitatea de care au dat dovadă voluntarii participanţă la această acţiune caritabilă!

                                                            Consilier imagine

                                                            Ana Maria Foleanu




Atenționare metorologica de vreme rea, în Dobrogea

viscol

Primăria municipiului Mangalia vă informează că Instituţia Prefectului a înştiinţat toate primăriile din judeţ, cu privire la atenţionarea meteorologică de cod galben de vreme deosebit de rece, pentru Dobrogea, între 28-30 noiembrie. În intervalul 28 noiembrie, ora 2:00 – 28 noiembrie, ora 20:00, fenomenele meteo vizate constau în intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă, depuneri de gheață. Pentru intervalul 28 noiembrie, ora 20:00, – 30 noiembrie, ora 10:00, ANM a emis o informare meteorologică, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, local zăpadă spulberată și vreme deosebit de rece. Primăria Mangalia va monitoriza cu toată atenția evoluția fenomenelor meteorologice, pentru a interveni în timp util la apariția unor situații de urgență.




Tânăr din Mereni, încarcerat pentru furt și tâlhărie!

catuse

La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mereni au depistat un tânăr, în vârstă de 23 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Totodată, aceeași instanță de judecată a mai emis pe numele tânărului în cauză și un mandat de executare a pedepsei de un an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

Tânărul a fost escortat și introdus în Penitenciarul Poarta Albă.




Goldterm Mangalia furnizează căldură în parametrii normali!

centrala

În această perioadă Goldterm Mangalia furnizează caldură în parametrii, la toate punctele termice, în funcție de  temperaturilor exterioare.
Până la această dată s-au finalizat lucrările de montare de contoare de apartament pentru clienții societății, conform planificărilor pentru anul 2018, urmând ca, în anul 2019, să continuăm acest program, având în vedere că sunt numeroase solicitări.
De asemenea, societatea noastră execută lucrări de intervenții în instalațiile termice ale asociațiilor de proprietari și clienți persoane fizice fără costuri de manoperă.

La această dată societatea are de recuperat următoarele sume cu scadență depășită:

– 148.739 lei de la asociații de proprietari;
– 5.344 lei de la persoane fizice;
– 110 lei de la persoane juridice;

Pentru suma de 109.945 lei sunt întocmite 9 dosare în instanță, iar pentru suma de 35.334 lei  Goldterm Mangalia a făcut înțelegeri de plată.



Iluminat festiv de sărbători în valoare de aproape 400.000 de lei!

iarna

Consilierii locali ai Mangaliei au aprobat, în ședință de îndată, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului, precum și pe cel al Spitalului. Printre modificările aduse bugetului local, aleșii au votat, în unanimitate, reducerea fondurilor pentru Serviciul Ecarisaj (50.000 de lei) și a cheltuielilor cu irigatul spațiilor verzi (172.500 lei), precum și suplimentarea, cu 370.000 de lei, a iluminatului de sărbători. În această sumă sunt incluse și pachetele pentru colindătorii care vor veni să ureze toate cele bune angajaților Primăriei. Potrivit viceprimarului Mangaliei, Dragoș Angelescu, montarea instalațiilor de sărbători va demara chiar de mâine pe străzile orașului, iar Orășelul Copiilor va fi amenajat în fața Casei de Cultură.

Tot în cadrul ședinței au fost aprobate contribuția proprie a Primăriei Mangalia, în valoare de 69.719 euro și valoarea neeligibilă de 16.193 euro, aferente proiectului „Improving the connection of tertiary nodes Mangalia and Balchik to TEN-T infrastructure”, alături de actualizarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici, faza DALI pentru obiectivul „Dezvoltare Turistică în stațiunea Neptun-Olimp”.