Prelungire avarie RAJA Zona Pod Feroviar din Năvodari!

apa-este-viata-1

Din cauza complexității lucrării care se efectuează astăzi, 13 noiembrie 2018, la conducta  de alimentare cu apă, cu diametrul  de 300 mm, din zona Pod Feroviar, din orașul Năvodari, RAJA SA este nevoită să prelungească întreruperea furnizării de apă până în jurul orei 17,00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii S.C. Almet S.A. și Grupul Social ARA, iar cei de pe străzile Ciocârliei, Pescărușului și Gării vor avea apă cu presiuni scăzute în intervalul mai sus menționat.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Avarie RAJA în Zona Pod Feroviar din Năvodari!

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii survenită  la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, din zona Pod Feroviar, din orașul Năvodari, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 13  noiembrie 2018, în intervalul orar 11,00 – 15,00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii S.C Almet S.A și Grupul Social ARA iar cei de pe străzile Ciocârliei, Pescărușului și Gării vor avea apă cu presiuni scăzute în intervalul mai sus menționat.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




A fost redeschisă secţia de Balneofizioterapie din cadrul Policlinicii 2 Constanţa

aparat micro unde

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința opiniei publice că din această săptămână începe activitatea în secția BALNEOFIZIOTERAPIE situată în cadrul din Policlinicii nr. 2 Constanța (Ambulatoriul Integrat nr.2) .

Secția care a fost înființată în anul 1986 și nu beneficiase niciodată de investiții, a fost complet reabilitată, cu fonduri europene și de la Consiliul Județean Constanța, astfel că acum dispune  de  o bază de tratatament ultra modernă.

Prin urmare, pacienții care au nevoie de tratament într-o bază de recuperare, trebuie să știe că pot beneficia de proceduri, la cele mai înalte standarde, doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau specialist.

Baza de tratament este structurată pe 4 nivele și dispune de: cabinete pentru hidrotermoterapie (împachetări cu parafină, duș subacval, băi cu plante, etc), electroterapie, aerosoloterapie, kinetoterapie adulți și copii, saună și masaj. Aparatura aflată în dotarea centrului este de cea mai înaltă tehnologie iar la dispoziția pacienților este o echipă medicală complexă  (kinetoterapeuți, maseuri, băieșițe). Consultațiile sunt oferite de Conf. Univ. Dr. Ciobotaru Camelia (medic șef) și As. Univ. Dr. Lupu Andreea. Baza de tratatament este deschisă zilnic, de Luni până Vineri, în intervalul orar 07.00-15.00.

Ca să poată  beneficia de tratament, pacienții se vor prezenta la consultație cu bilet de trimitere de la medicul de familie/specialist pentru recuperare/reabilitare. În baza acestuia vor beneficia de consultație și 4 proceduri/ zi . O cură de tratament presupune 10 zile (40 proceduri) iar un pacient asigurat are dreptul la 2 cure/an. Programările și tratamentele se efectuează în limita bugetului aprobat de CJAS.

 




Concluzie ONG Mare Nostrum: Saturn, cea de a doua cea mai murdară plajă de pe litoralul românesc!

tigari

Rezultatele monitorizărilor efectuate de ONG Mare Nostrum în luna octombrie nu sunt deloc îmbucurătoare. Potrivit datelor înregistrate, numărul deșeurilor semnalate în luna octombrie este de două ori mai mare decât cel din aprilie 2018. Constanța, cel mai murdar sector, la fel ca și în luna aprilie. Mucul de țigară, cel mai des întâlnit deșeu. În perioada 2014 – 2018, ONG Mare Nostrum a identificat și eliminat peste 100.000 de deșeuri.

ONG Mare Nostrum a monitorizat în luna octombrie aproape 2% din totalul porțiunilor de plajă de pe litoralul românesc, conform metodologiei europene. În urma sesiunilor de monitorizare au fost identificate 24.101 deșeuri din material polimeric artificial, cauciuc, materal textile, hârtie, carton, lemn prelucrat, sticlă, ceramică, metal. Numărul acestora a fost de 2 ori mai mare decât numărul deșeurilor înregistrate în luna aprilie 2018.

Cel mai frecvent întâlnit tip de deșeu în urma acestor monitorizări a fost mucul de țigară, fiind identificate 13.946 buc, de aproximativ 4 ori mai multe față de sesiunea precedentă (aprilie 2018). De altfel, elementele din material polimeric artificial (diverse varietăți de plastic) au predominat și în această sesiune, 19.740 elemente fiind identificate.

Care este cel mai murdar sector?

Potrivit datelor înregistrate de ONG Mare Nostrum, cel mai murdar sector de plajă este cel din  Constanța, unde au fost identificate 5.961 deșeuri, la fel ca și în luna aprilie. Pe această porțiune,  predominante au fost mucurile de țigară, care au reprezentat 78% din totalul deșeurilor înregistrate.

Acest sector este urmat de sectoare similare din Saturn și Năvodari, unde abundența deșeurilor a fost foarte ridicată.

Care este cel mai curat sector?

Și în această monitorizare, cel mai curat sector de plajă a fost cel din Costinești, unde au fost identificate puțin peste 100 de deșeuri: ”Am identifcat atât de puține deșeuri deoarece porțiunea de plajă din Costinești este aproape înghițită de ape. De altfel, la monitorizările viitoare, vom înlocui acest sector, pentru a putea avea date mult mai elocvente ”, spune Mihaela Cândea, director executiv ONG Mare Nostrum

Pe locul 2 și 3 la această categorie sunt porțiunile de plajă din Corbu și Mamaia Nord, unde abundența deșeurilor nu depășește 0,5 deșeuri/m2.

Deșeurile eliminate în această sesiune au însumat 63 kg, la care adăugăm alte aproximativ 50 kg, deșeuri rezultate în urma construcțiilor și 2 kg de mucuri de țigară. Cele mai multe deșeuri au fost cele din material polimeric artificial (peste 21 kg), fiind urmate de lemn (18 kg), și sticlă (11 kg)

De ce este important să lăsăm plajele curate?

Conform raportului Comisiei de Mediu din Parlamentul European, obiectele din plastic de unică folosinţă precum farfuriile, tacâmurile, paiele sau beţişoarele pentru urechi, care reprezintă peste 70% din deşeurile marine, vor fi interzise până în 2021 pe piaţa UE.

  • Deșeurile medicale, seringile, sticla și alte obiecte ascuțite reprezintă un pericol pentru oameni, întrucât înotătorii sau scafandrii se pot răni în acestea, dar și pentru fauna marină;
  • Deșeuri precum scutecele utilizate, absorbante/tampoane sau prezervativele degradează calitatea apei pentru scăldat și pot prezenta un risc pentru sănătatea umană.

 

Există și recomandări, pe care specialiștii ONG Mare Nostrum le aduc la cunoștință publicului în fiecare an: ”Tot timpul anului ar trebui să avem plaje curate, nu numai vara. Prin activitățile și campaniile pe care le avem, încercăm să educăm publicul în acest sens și să reducem cantitatea de deșeuri marine de pe porțiunile de plajă din România. Pentru asta, ar trebui ca operatorii de plajă și organizatorii de evenimente pe plajă să folosească alternative la paharele de plastic, bețele din plastic de amestecat în cafea și cele pentru acadele, paiele de plastic – acestea fiind cele mai numeroase”, menționează Mihaela Cândea Mirea, director executive al Ong Mare Nostrum.

În perioada 2014 – 2018, ONG Mare Nostrum a identificat și eliminat peste 100.000 de deșeuri.




Mangalia, prezentă la cea de-a 40-a ediție a Târgului de Turism al României

foto plaja Mangalia

Comunicat de presă

 

Municipiul Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului vor fi reprezentate la cea de-a 40-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR), care se va desfăşura în perioada 15-18 noiembrie, la Romexpo Bucureşti. Primăria Mangalia și cei mai importanţi agenţi economici din staţiunile Saturn, Venus, Jupiter, Cap-Aurora, Neptun şi Olimp vor promova ofertele turistice, la standul propriu (A 42), aflat în pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. În cadrul evenimentului, sudul litoralului va fi evidențiat publicului interesat prin diverse materiale informative și promoționale. Totodată, hotelierii îşi vor prezenta, la rândul lor, ofertele turistice pentru sezonul estival 2019. Pentru revitalizarea stațiunilor turistice din zona de sud a litoralului, administrația publică locală a conceput și depus mai multe proiecte de reabilitare a stațiunilor, astfel ca, până în anul 2020, toate stațiunile aferente Mangaliei să fie cât mai atractive pentru turiști. Primul proiect cu finanțare UE, care a fost lansat, recent, vizează modernizarea infrastructurii din stațiunea Saturn. În prezent, proiectul se află în perioada de licitație, iar la începutul anului viitor vor demara lucrările în teren. Alte proiecte europene, care vizează reabilitarea infrastructurii turistice, vor fi semnate până la sfârșitul acestui an. Acestea se referă la reabilitarea falezei Mangalia-Saturn și modernizarea stațiunii Neptun-Olimp. Reamintim că, în cursul anului 2016, au fost modernizate cu fonduri UE, Aleea Teilor (vechea faleză a orașului) din Mangalia și zona ”La Steaguri”, din Neptun.




Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța implementează proiectul ”Elaborarea planului de dezinstituționalizare a copiilor din instituții și asigurarea tranziției îngrijirii acestora în comunitate”




Avarie RAJA pe strada Negru Vodă din Mangalia!

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Negru Vodă, din municipiul Mangalia, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 12 noiembrie 2018, în intervalul orar 12,00-15,00.

Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din Cartierul Negru Vodă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Cunoscuta interpretă de muzică populară, Veta Biriș, în concert la Mangalia, de Ziua Dobrogei




DRUMUL CĂRȚII, CU AURUL TOAMNEI ÎN FILE

de Emil-Corneliu Ninu

 

Sub oblăduirea „Verii de noiembrie” blagiene, eu și fratele meu, Ninu George, președinți ai Subfilialei Mangalia a Asociației Naționale CULTUL EROILOR „Regina Maria” și, respectiv, „Alianța Demnității Noastre”, am hălăduit pe plaiurile fraților de peste Prut, fiind noi replică vie, peste ani, a legendarului Badea Cârțan.
La volanul mașinii, cu mine „de-a dreapta”, după trecerea Dunării cu bacul, la Galați, și a graniței româno-moldave, am ajuns, cu greu, la „Casa Limbii Române” din Căușeni, unde ne-a întâmpinat distinsul nostru coleg de breaslă și director, dl profesor Valeriu Ostaș.

Din păcate, nu am apucat să derulăm, așa cum am fi vrut, amintirile legate de marea sărbătoare a „Zilei Limbii Române” (30 august) sau de participarea mea la festivitățile din câteva unități școlare, cu ocazia deschiderii anului de învățământ (3 septembrie), căci începuse să se întunece, dar cu un ceai tot ne-am delectat. Pachetele de cărți l-au bucurat nespus, făcându-le loc între celelalte surate, mai mult sau mai puțin spilcuite.
Cu greu ne-am despărțit de dlui, dar, împinși de la spate de „timpul care părea că nu mai are răbdare” cu noi, ne-am îndreptat spre capitala țării, Chișinău, nu fără peripețiile încurcării căilor de ajungere la Academie, locul de întâlnire cu o adevărată personalitate a culturii și literaturii moldovene, dl profesor universitar Ștefan Sofronovici, pe care am avut norocul să-l întâlnesc la cursurile de vară de la Constanța ale „Uniunii Scriitorilor de Limba Română”.
De aici, avea să ne fie un minunat ghid sufletista poetă și președinte al amintitei asociații, doamna Diana Ciugureanu, al cărei prenume părea predestinat, căci am pornit, într-o adevărată vânătoare, nicidecum cinegetică, ci de „oameni” adevărați, pe care am avut bucuria să-i întâlnesc și chiar să-i reîntâlnesc.

Nu ne-a împiedicat nicidecum întunericul, nici fireștile, de acum, rătăciri pe unele porțiuni de șosea. Așa se face că, pe la miezul nopții, deja năvăleam, înfrigurați și însetați, în căldura casei părintelui Ghenadie Pereteatcu, din Băxani, locul unde dlui păstorește, la propriu și la figurat, ca preot și primar, sufletele locuitorilor acestei mirifice așezări. Descărcându-ne, și aici, de o altă parte a încărcăturii noastre, cărți și jucării, după cina îmbelșugată și vreo cinci ceasuri de odihnă, dis-de-dimineață, luând în grabă micul dejun, am avut fugara ocazie de a călca pragul unei biserici, unde, ca nicăieri, pe unde am poposit, în țară și peste hotare, ne-am simțit, dintr-odată, într-un lăcaș cu totul și cu totul familial, deci mai mult decât familiar. Picturile, tablourile, candelabrele, catapeteasma, jilțurile păreau că ne vorbesc de la sine și ne invită să ne așezăm, pentru liturghie. Surpriza făcută nouă a fost o cântare religioasă, cu laitmotivul recunoștinței aduse Domnului, interpretată de dlui și consoarta dlui, prezbitera Tatiana. Că omul sfințește locul ne-a dovedit-o grija dlui pentru comunitate, cu o mulțime de construcții noi, dar și vechi. Astfel, „Muzeul Satului”, amenajat într-o casă bătrânească, păstrează o mulțime de obiecte, donate de credincioși, de la covoare, lămpi, unelte, fotografii, monede, uniforme de școlari, oale și ulcele etc., etc., până la o unealtă arhaică de măcinat, așa cum mai văzusem, cândva, și prin părțile Gorjului și ale Dobrogei.
Ne-am îndreptat, în continuare, spre Soroca, cu același ghid făcător de minuni, doamna Diana Ciugureanu, ale cărei rădăcini coboară adânc în istorie, până la Daniel Ciugureanu, unul dintre semnatarii actului Unirii Basarabiei cu România (alături de Ion Inculeț și Constantin Stere), primul său ministru al României Mari, mort în închisoarea de la Sighet.

La Liceul Teoretic „Ion Creangă”, am avut deosebita plăcere de a fi în mijlocul cadrelor de Limba și Literatura Română, care, tocmai dezbăteau o temă interesantă despre temele date elevilor pentru acasă, împreună cu doamna inspectoare Mariana Doboșeriu, fosta noastră colegă de la Școala Gimanzială „Gala Galaction” din Mangalia. Cu această ocazie, a fost înmânată doamnei inspector tabloul înrămat „Cărțile trec Prutul”, având la bază pictura bunului nostru prieten și pictor din Mangalia, Niculae Găgeanu, ale cărui compoziții sunt cunoscute de mult în țară și peste hotare. Vorbind despre actul donării cărților, am subliniat efortul și importanța gestului făcut de mulți dintre foștii posesori ai volumelor, locuitori nu numai ai Mangaliei, dar și ai Constanței. În acest sens, numele unor persoane, precum Liana Naum, directorul Cercului Militar, domnii Bodnărescu, Olaru ș.a., din orașul nostru, sunt pilde demne de urmat. Totodată, a fost subliniat faptul că acest prim transport va fi urmat de un altul, masiv, cât de curând, prin bunăvoința Primăriei noastre. Cu mult interes, au fost ascultate detaliile concursului inițiat de noi, deja internațional, ajuns la cea de-a VII-a ediție, „Eroul din familia mea”, cu atât mai mult cu cât marele trofeu, cel de la categoria „Liceu”, a fost câștigat de eleva Vicol Roxana din Anenii-Noi, Republica Moldova, ceea ce a făcut posibil un sejur al familiei acesteia, de aproape o săptămână în cel mai vechi municipiu atestat al țării, Mangalia, fosta cetate Callatis. Un argument al istoriei străvechi, al frumuseții și farmecului acestui oraș l-au constituit nu numai numărul omagial al revistei noastre „Mangalianul”, număr dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, dar și melodia „Colț de real paradis”, al cărei text și muzică ne aparțin.
Continuând călătoria noastră, am poposit, împreună cu doamna inspector Mariana Doboșeriu și cu doamna director al Școlii Gimnaziale „Alexandru Lupașcu” din Volovița, același raion Soroca, unde am fost întâmpinați cu multă bucurie de către dna director Svetlana Rahimov, elevii și cadrele didactice de aici, primind, ulterior, și vizita părintelui Florentin, soțul doamnei Doboșeriu, atât de prins în lucrările de restaurare a bisericii din localitate.
Aceeași atmosferă plăcută, același interes nedisimulat cu care au recepționat mesajele noastre, vizând invitația participării la concursul „EROUL DIN FAMILIA MEA”, cu atât mai mult cu cât patronimul școlii este chiar unul dintre combatanții din Transnistria, căzut, la 19 iunie 1992, pentru independența Republicii Moldova, în evenimentele de la Tiraspol, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Am fost bucuroși să aflăm că deja a demarat activitatea de elaborare a unor lucrări literare pe tema propusă.
Atât la Căușeni, cât și la Soroca, am rugat cadrele didactice îndrumătoare să facă dumnealor o primă triere a compunerilor, pentru a stabili primii trei elevi din fiecare raion, care vor putea fi găzduiți într-un sejur de circa cinci zile la mare, la Mangalia.

Mulțumind gazdelor pentru ospitalitatea lor renumită, drumul de întoarcere a fost, parcă, mult mai scurt, discutând despre momentele de neuitat pentru noi, trăite într-un timp aparent redus (două zile), dar căpătând veșnicia amintirilor.

MULȚUMIM, MOLDOVA DE PESTE PRUT, PENTRU TOT CE NE-AȚI OFERIT, TRECÂND CU SFINȚENIE PESTE ACESTE „PODURI DE DOR” ALE EXISTENȚEI NOASTRE COMUNE!

 




Avarie RAJA pe strada Dianei din municipiul Constanţa

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Dianei, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 12 noiembrie 2018, în intervalul orar 09,10-13,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile N. Titulescu și Dianei.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Avarie RAJA în localitatea Amzacea!

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta principală de alimentare cu apă, de pe Drumul Național 38, din localitatea Amzacea, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 12 noiembrie 2018, în intervalul orar 09,00 – 14,00.

Sunt afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitatea Amzacea.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




Avarie RAJA pe strada 9 Mai din orașul Techirghiol!

 

Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada 9 Mai, din orașul Techirghiol, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 09 noiembrie 2018, în intervalul orar 14,00 – 17,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile 9 Mai, Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu și Ovidiu.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Avarie RAJA pe strada Sportului din localitatea Hârșova

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Sportului, din localitatea Hârșova, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 09 noiembrie 2018, în intervalul orar 12,00-15,00.
Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Hârșova.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Avarie RAJA pe strada Ileana Cosânzeana din Constanţa

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 100 mm,  de pe strada Ileana Cosanzeana din Constanta,  RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi – 09 noiembrie 2018, in intervalul orar 09,00 – 12,00.

Sunt afectati consumatorii de pe strazile: Ileana Cosanzeana, Lacului, Mioriței şi parţial Pictor N. Grigorescu.

Ne cerem scuze pentru neplacerile create utilizatorilor pe care ii asiguram ca echipele de interventie fac tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

 




Șantierul Naval Damen Galați, prezentat în cadrul emisiunii „INVESTITI IN ROMANIA” din 6 noiembrie 2018

20181015_142026

Șantierul Naval Damen Galati, locomotiva a industriei galatene a fost prezentat intr-o ampla emisiune in direct difuzata de TVR International, canal al postului national de televiziune transmis in intreaga lume.

2018, anul sarbatoririi celor 125 de ani de existenta a Santierului Naval Damen Galati a adaugat pe lista evenimentelor aniversare inca un moment de mare mandrie. Compania a fost invitat principal al uneia dintre cele mai prestigioase emisiuni ale televiziunii romane, anume „INVESTITI IN ROMANIA”, emisiune moderata de Sorin Burtea si difuzata in direct pe canalul TVR International pe 6 noiembrie. La dezbatere au participat Rino Brugge, directorul general al Santierului Naval Damen Galati,  Paula Marinela Pirvanescu, ministru secretar de stat in Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat si Ionut Pucheanu, primarul orasului Galati.

 

„Santierul Naval Damen Galati este o facilitate de productie specializata in construirea de nave foarte complexe si sofisticate, produsele noastre fiind destinate tarilor din intreaga lume. De la preluarea santierului in 1999 de catre Grupul olandez Damen, santierul a livrat peste 400 de nave, motiv de mandrie pentru toti navalistii galateni. Expertiza angajatilor nostri, multi dintre ei lucrand in santier din tata in fiu este asigurata si prin intermediul centrului de formare profesionala, un adevarat pol de excelenta si coagulare a celor mai inalte abilitati necesare construirii navelor aflate in portofoliul de comenzi al companiei noastre.”, a precizat Rino Brugge intr-una din multele sale interventii pe parcursul emisiunii. „Oamenii sunt cei care fac diferenta si cei care duc mai departe renumele santierului galatean”, a continuat directorul general al Damen Galati.

 

Prezenta la emisiune, Paula Marinela Pirvanescu, ministru secretar de stat in Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat a aratat ca sectorul întreprinderilor mici și mijlocii beneficiaza din partea statului de politici publice care sa sustina antreprenorii tineri prin intermediul programului Start-up Nation dar si prin alte facilitati cum ar fi un sistem fiscal atractiv, creșterea accesului la finanțare dar si simplificarea procedurilor și debirocratizarea.

 

La randul sau, primarul Galatiului, Ionut Pucheanu s-a declarat increzator in crearea unui mediu de afaceri local prosper, buna colaborare cu Santierul Naval Damen Galati fiind una de bun augur. Primarul a amintit in acest sens implicarea profunda a santierului in viata comunitatii locale, in urma cu doar cateva saptamani Primaria Municipiului Galatiului semnand, in cadru oficial, un parteneriat cu Damen Galati pentru realizarea unor proiecte sociale in folosul galatenilor.

 

 

 

 

Damen Shipyards Group

 

Damen Shipyards Group operează 35 de şantiere de construcţii şi reparaţii nave, şi are în jur de 12,000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat mai mult de 6,000 de nave în peste 100 de ţări şi livrează anual aproximativ 160 de nave către clienţi de pe întreg mapamondul. Conceptul Damen unic de proiectare standardizată a navelor garantează un nivel ridicat de calitate.

 

Accentul pe care Damen îl pune pe standardizare, construcţie modulară şi disponibilitate a navelor în stoc asigură termene scurte de livrare, “costuri totale de proprietate” scăzute, valori de revȃnzare ridicate şi performanţe solide. Mai mult, navele Damen se bazează pe tehnologii dovedite şi cercetare şi dezvoltare aprofundată.

 

Damen oferă o gamă largă de produse, incluzȃnd remorchere, ambarcaţiuni, nave militare şi de patrulare, ambarcaţiuni de viteză, nave de mărfuri, drage, nave pentru industria offshore, feriboturi, pontoane şi superiahturi.

 

Pentru aproape toate tipurile de nave, Damen oferă o gamă largă de servicii, inclusiv întreţinere, piese de rezervă, instruire şi transfer de know-how (construcţii navale). Damen mai asigură o mare varietate de componente marine precum duze, cȃrme, vinciuri, ancore, lanţuri de ancoră şi construcţii metalice.

 

Damen Shiprepair & Conversion (DSC) cuprinde o reţea globală de 18 şantiere de reparaţie şi conversie din care 12 se afla in nord vestul Europei. Facilitatile acestor santiere includ peste 50 de docuri (acoperite) si plutitoare, cel mai mare dintre acestea avand 420 x 80 metri, precum si cale de lansare, sincrolifturi si hale. Proiectele variază de la reparatii simple de mica anvergura pana la modernizari complexe si conversii complete de structuri offshore de mari dimensiuni. DSC realizează în jur de 1,300 lucrări de reparaţii şi întreţinere anual, atat in cadrul santierelor cat si in porturi si in timpul voiajelor..




Stațiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni

simulare (3)

Comunicat de presă

 

Primăria Mangalia a organizat, joi, 8 noiembrie, evenimentul de lansare a proiectului ”Dezvoltare turistică în stațiunea Saturn”, finanțat din fonduri europene. Prezentarea proiectului a fost susținută de către primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, alături de viceprimarul orașului, Dragoș Angelescu și managerul de proiect, Dan Ciprian Popa. Cei prezenți la eveniment au fost informați cu privire la proiectul tehnic de reabilitare a stațiunii Saturn, cu scopul creșterii numărului de turiști și punerii în valoare a întregii zone de sud a litoralului românesc al Mării Negre. Astfel, vor fi reabilitate trotuarele şi asfaltate drumurile, se va amplasa mobilier urban modern, se vor amenaja spaţiile verzi şi se va reface reţeaua de iluminat public a străzilor propuse pentru reabilitare, respectiv: Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu. ”Am depus acest proiect încă din toamna anului 2016. După aproape doi ani de analize și evaluări, am semnat contractul de finanțare în vara acestui an. Acum, suntem în perioada de licitație și sperăm ca la începutul anului viitor să intrăm cu lucrările în teren”, a explicat edilul. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 20 de milioane de lei. După modernizare, stațiunea Saturn va avea panouri de informare, cu led, stații de autobuz, totemuri de semnalizare, piste și stații de biciclete, alimentate cu energie solară. Totdată, în stațiunea Saturn vor exista panouri electronice de informare, amplasate în cele 3 intersecţii (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie şi Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport şi strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conţinutului afişat. Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 7: ,,Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului”, Prioritatea de investiții 7.1: ,,Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen, ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice (Investiții în infrastructura de turism)”. Cu aceeași ocazie, primarul Mangaliei a precizat că sunt depuse și alte proiecte de modernizare, cu fonduri UE. „Ne bucurăm că am deschis seria reabilitării stațiunilor din zona de sud a litoralului. Până la sfârșitul acestui an, vom semna alte contracte cu finanțare UE, pentru modernizarea stațiunii Neptun-Olimp, dar și a falezei Mangalia-Saturn”, a precizat primarul Radu Cristian. Pe lângă aceste proiecte, Primăria Mangalia se află în faza de precontractare cu alte obiective de investiții, respectiv: reabilitarea Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), modernizarea Pieței Republicii sau asfaltarea unui număr de 17 străzi din oraș, toate acestea cu fonduri UE.




Avarie RAJA pe strada Badea Cârțan din Constanţa

Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 08 noiembrie 2018, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la Restaurant Rustic de pe strada Badea Cârțan, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 11,00-14,00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Badea Cârțan, pe tronsonul delimitat de strada Ștefăniță Vodă și Bulevardul Tomis.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




 Avarie RAJA pe strada Nucilor din localitatea Cumpăna

apa-este-viata-1

Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 08 noiembrie 2018, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Nucilor, din localitatea Cumpăna, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea de apă potabilă, în intervalul orar 08,30 – 13,00.

Sunt afectati de lipsa apei toți consumatorii din  localitatea Cumpăna.

Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt.

 




Avaria RAJA din zona Tabăra de Copii Năvodari se prelungește!

apa-este-viata-1

Ca urmare a problemelor întâmpinate la remedierea avariei survenită astăzi – 07 noiembrie 2018, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din zona Taberei de Copii Năvodari, RAJA SA Constanța a fost nevoită să prelungească perioada de întrerupere a furnizării apei potabile până la ora 16,00.

Rămân în continuare fără apă consumatorii din zonele: Mamaia Sat, Tabăra de Copii Năvodari, Depozit 10, Ecluza Năvodari și Beach Land.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 

 




Cetăţean român cu mandat european de arestare, depistat la P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au depistat un cetăţean român, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autorităţile române, pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În data de 07.11.2018, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român I.I., în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui, pasager într-un autoturism, înmatriculat în România.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.