Accident grav, cu trei victime, la Costinești! (foto, video)

3

Timp de mai multe zeci de minute, traficul pe DN39, în dreptul localității Costinești a fost oprit, din cauza unui grav accident rutier, în care au fost rănite trei persoane. Coloanele de mașini, atât cele de pe DN 39, cât și cele ce voiau să iasă de pe drumul dinspre Costinești, s-au întins pe kilometri întregi. O autospecială cu modul de descarcerare, 1 EPA SMURD si 2 echipaje SAJ, dar și elicopterul SMURD s-au deplasat imediat la fața locului, pentru a prelua rapid persoane accidentate.

Potrivit ISU Dobrogea, un camion frigorific, înmatriculat la Tulcea, nu a acordat prioritate de ieșire în Drumul Național 39 și a intrat în coliziune cu un autoturism Peugeot cu numere de Bacău, cu volanul pe partea dreaptă.

Trei persoane au fost rănite în urma evenimentului rutier, două sunt în stare gravă, iar una accidentată ușor. Un tânăr de 17 ani, pasager în autoturism a fost preluat în stare comatoasă de către elicopter pentru a fi adus la Spitalul Județean Constanța. De asemenea, șoferul mașinii are leziuni la picioare și a fost transportat la unitatea spitalicească de către o ambulanță SAJ.

 

 




O nouă dezinsecție aeriană, în oraș și stațiuni

avion dezinsectie

Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu firma de salubrizare Polaris va demara vineri, 20 iulie, în intervalul orar 05:00 – 11:00, o nouă acţiune de dezinsecţie aeriană pe raza oraşului. Pentru combaterea tuturor insectelor dăunătoare şi periculoase, un avion utilitar va împrăştia insecticid pe toate zonele şi spaţiile verzi, atât pe raza oraşului, cât şi în staţiuni. Împotriva căpuşelor, ţânţarilor, muştelor, puricilor, precum şi a păduchilor, ploşniţelor, gândacilor sau a altor dăunătoare se va folosi o soluţie de tip „K-OTHRINE PROFI EC 250″, substanţă avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti. Înainte de a fi demarată dezinsecţia reprezentanţi ai Primăriei vor înştiinţa crescătorii de albine şi crescătorii de viermi de mătase să îşi protejeze stupii, respectiv crescătoriile de viermi de mătase de substanţa toxică.




Spitalul Municipal Mangalia caută medici anesteziști

Spitalul Municipal Mangalia intenționează să angajeze medici anesteziști-colaboratori în cadrul Secției Anestezie Terapie – Intensivă (ATI). ”În prezent, avem angajat un medic anestezist și mai mulți colaboratori, dar respectivul medic urmează să părăseacă localitatea. De aceea, căutăm soluții să acoperim această specializare”, au declarat reprezentanții conducerii spitalului. În acest sens, au fost trimise adrese către mai multe unități medicale din țară, prin care se solicită informarea personalului medical de specialitate, interesat de o colaborare cu Spitalul Mangalia, atât pe ATI, dar și pe alte specializări. Potrivit documentului, ”Spitalul Municipal Mangalia se află în căutare de medici confirmați în următoarele specializări medicale: anestezie terapie – intensivă, pediatrie, ginecologie, cardiologie, radiologie, în vederea încadrării permanente sau încheierii cu aceștia, a unor contracte de prestări servicii medicale”. În aceeași adresă, se mai arată că cea mai delicată situație este în Secția ATI, având în vedere intenția medicului anestezist de a se transfera. Reprezentanții conducerii instituției precizează, de asemenea, că, în cursul anului viitor, Spitalul Municipal Mangalia va putea pune la dispoziția angajaților săi un număr de 16 locuințe de serviciu, aflate, acum, în fază de construcție.




Donare de sânge, la Mangalia

Donare sânge




Din cauza unei avarii RAJA, s-a întrerupt apa la Cernavodă

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta principală de distribuție apă potabilă din orașul Cernavodă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Seimeni, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 18 iulie 2018, în intervalul orar 09,30 – 16,00.

Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Cernavodă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 

 




Guvernul a modificat, azi, OUG 109/2011! Acesta este ultimul pas in procesul de preluare, de catre Damen Group, a Santierului Naval Daewoo Mangalia

dmhi

Comunicat de presă

Vid legislativ în ceea ce privește guvernanța corporativă a companiilor de stat, corectat printr-un act normativ

București, 17 iulie – O Ordonanță de Urgență care completează Ordonanța de Urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice adoptată prin legea nr. 111/2016 cu modificările și completările ulterioare a fost promovată în Guvern de către Ministerul Economiei și, ulterior, adoptată de către Executiv.
Ordonanța de Urgență completează un vid legislativ ce nu a fost avut în vedere în anul 2011 când a fost elaborată OUG nr.109 și nici pe traseul din Legislativ al legii de aprobare din anul 2016 a OUG nr.109/2011. Lacuna legislativă privește situația companiilor la care statul român devine, din acționar minoritar, acționar majoritar.
Actul normativ era necesar pentru situațiile viitoare în care se va dovedi necesară transformarea a participațiilor minoritare deținute în prezent de către statul român la unii agenți economici în participații majoritare la aceiași agenți economici, pentru protejarea unor interese naționale cu caracter strategic, de natură economică sau socială.
Actul normativ promovat de către Ministerul Economiei permite încredințarea conducerii executive a societății, controlul managerial și/sau operațional către acționarul privat, numai după o analiză a Adunării Generale a Acționarilor și doar în anumite condiții,
printre care:
– ca statul român să devină acționar majoritar, după ce a fost acționar minoritar;
– ca acționarul privat să dețină capacitatea tehnică și financiară necesară dezvoltării
companiei.
Această opțiune a statului român nu contravine regulilor instituite de OECD și nu derogă de la principiile unui management privat profesionist, ci le întărește.
În acest context, investitorul privat este cel care asigură capital, know-how, tehnologie, comenzi și contracte, brand, etc. Eficienţa unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanţa managementului acestuia, de corecta implementare în funcţionarea societăţii a mecanismelor de bună guvernare. De aceea, actul normativ promovat de către Ministerul Economiei permite consolidarea societăților la care statul redobândește calitatea de acționar majoritar. Încredințarea conducerii manageriale, care se face de către Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) poate fi revocată tot de către AGA dacă se dovedește că performanța societății nu se păstrează sau scade capacitatea tehnică și/sau financiară a companiei, adică dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile în care a fost acordată încredințarea managementului.

MINISTERUL ECONOMIEI




S-a lansat proiectul de implementare a managementului la nivelul Primăriei Mangalia

_DSC3618

Primăria Municipiului Mangalia a organizat, marți, 17 iulie, la sediul Clubului Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de lansarea proiectului ”Management performant la nivelul Primăriei Mangalia”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente. Prioritatea de investiții este 2.1 ”Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, numai în derularea activităților aferente prezentului proiect. Valoarea totală a proiectului este de 311.707,24 lei, fiind prevăzut a se implementa pe o durată de 16 luni, respectiv martie 2018 – iunie 2019. Beneficiarul proiectului este Municipiul Mangalia, iar autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Prezenți la eveniment, angajații Primăriei Mangalia au fost informați cu privire la implementarea sistemelor de management al calității și performanței, CAF și ISO 9001:2015. Prin implementarea CAF – Cadrul comun de auto-evaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice ce reprezintă un instrument creat, special, la nivel european pentru utilizarea în sectorul public, angajații Primăriei identifică punctele forte şi slabe ale funcționării instituției publice și propun soluții de îmbunătăţire a activității. În acest sens, vor susține cursuri de perfecționare în domeniul calității 12 auditori. Standardul ISO 9001:2015 specifică cerințele generale pentru dezvoltarea, implementarea și îmbunătățirea sistemelor de management al calității, în scopul de a oferi servicii publice eficiente. Astfel, 24 manageri de calitate și 36 de specialiști în domeniul calității vor fi pregătiți în acest domeniu. Caracterul inovativ al proiectului este dat de faptul că aceste standarde de implementare a CAF și ISO se vor face corelat cu un program integrat de dezvoltare de competențe ale persoanelor din Primărie centrat pe nevoile identificate, atât la nivelul UAT Mangalia, cât și la nivelul aleșilor locali. Standardele implementate vor sta la baza derulării activității în UAT Mangalia, după derularea proiectului. Prin acest proiect, Primăria Mangalia va furniza servicii de calitate, recunoscute la nivel internațional. Se vor putea introduce astfel principiile managementului calității totale, prin trecerea de la faza prezentă de Planificare-Implementare a activității, spre ciclul complet Planificare-Implementare-Monitorizare–Îmbunătățire (Plan-Do-Check-Act). La nivelul personalului de conducere, se va asigura un management decizional de performanță, prin îmbunătățirea procesului de coordonare și comunicare a fluxurilor activității în general, prin gestionarea eficientă a informațiilor și a resurselor.




Avarie RAJA în localitatea Cumpăna

apa-este-viata-1

 

Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 17 iulie 2018, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de la interesecția străzilor Nucilor cu Tractorului, din localitatea Cumpăna, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea de apă potabilă, în intervalul orar 13,00–17,00.
Sunt afectati de lipsa apei consumatorii din toată localitatea Cumpăna.
Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați de lipsa apei, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.




Find your AHA! Din 20 iulie, Vama Veche gazduieste CortulTerapeutic, un proiect neconventional de promovare a beneficiilor psihoterapiei

Aproape 2 milioane de romani sufera de depresie si foarte putini dintre ei au incredere in terapeuti si inca si mai putini le cer ajutorul acestora la nevoie.* Iar in 2020, din nefericire, statisticile** arata ca depresia va fi prima cauza de incapacitate de munca. Intelegand cum ii poate ajuta psihoterapia si demitizand-o, mai multi romani ar putea parcurge cu succes drumul dezvoltarii personale, spre a stii mai bine cum pot gasi resursele pentru a deveni cea mai buna versiune a lor, a depasi greutatile si a trai cat mai multe momente de AHA: de cunoastere de sine, de eliberare, de motivare.

 

CORTUL TERAPEUTIC este o campanie estivala pro-bono demarata de un grup de psihologi si psihoterapeuti romani, parte din Asociatia ENABLE EMOTIONS, care sunt pregatiti sa ofere tinerilor si adultilor prezenti pe plaja din Vama Veche  intre 20 iulie si 19 august informatii despre importanta psihoterapiei si impactul acesteia la nivelul starii de bine si a unei vieti sanatoase.

“In conditiile in care foarte multe persoane poarta cu ei lupte interioare puternice, fie ele relatii dificile, stima de sine scazuta, nefericire la locul de munca, gelozie, pierderea sperantelor si a motivatiei, pierderea cuiva drag sau multe alte situatii existentiale complexe, tot multi sunt, din pacate, si cei care ezita sa apleze la serviciile unui psihoterapeut. Lasand la o parte toate cliseele generate istoric de perceptia colectiva, media sau bancuri, azi pare sa fie deja vital sa intelegem cat mai multi dintre noi ca in cabinetul unui psihoterapeut poti gasi locul reintalnirii cu sine si inceputul unui proces de transformare pozitiva. Aceasta este misiunea centrala a campaniei #FindYourAHA din 2018: sa deschida “plaja” psihoterapiei catre un public cat mai larg, intalnindu-se cu acesta in vacanta, intr-un cadru neconventional si comunicand activ online, pentru a raspunde nevoilor si obiceiurilor de informare ale celor care au nevoie de sustinere pentru schimbarea in bine.” Ioana Barbu, Marketing Expert CORTUL TERAPEUTIC

 

De ce aceasta metoda neconventionala pentru a promova psihoterapia?

 

Pentru ca traim intr-o lume care are nevoie de destindere si de deschidere, pentru a imbratisa schimbari. Iar discutiile pe plaja sunt ideale pentru toate cele de mai sus.

Alexandru Busila, Psiholog si Psihoterapeut, initiatorul proiectului Cortul Terapeutic, ne explica practic de ce avem nevoie de o campanie de awareness altfel: “daca nu as fi mers niciodata la restaurant probabil ca nu as fi mancat niciodata risotto cu legume. De ce? Pentru ca nu as fi stiut ca exista si chiar daca as fi stiut probabil ca as fi preferat tot tocanita de cartofi. Dar am mers la restaurant, am deschis meniul, am vazut o poza cu risotto de legume si mi-am zis: Hmmm, hai sa incerc daca tot sunt aici si daca tot este in meniu. Rezultatul a fost un AHA, bun si risotto asta.

Mergem in Vama Veche unde oamenii vin in vacanta si gusta din toate ofertele de acolo: o clatita, o bere, un rasarit, o noapte alba, o betie, o portie de hamsie, un shot, un somn bun pe plaja. Anul acesta Vama are in meniu si Cortul Terapeutic. Si e gratis. Ne bazam pe curiozitatea oamenilor. Si o sa ma intrebi acum de ce in Vama? Pentru ca este cel mai potrivit loc prin nepotrivirea lui. Nu mergem acolo sa facem terapie. Mergem sa le aratam oamenilor ca viata are in meniul ei si aceasta posibilitatea de dezvoltare personala, de cunoastere a sinelui. Mergem sa le aratam oamenilor ca terapia e cool.”

 

 

O intrebare des intalnita, despre psihoterapie: cand ar fi bine sa merg la un psiholog?

 

Exista doua categorii de scenarii, general vorbind, in care e bine sa apelam la un psihilog: cand avem o problema de rezolvat si cand vrem sa ne dezvoltam.

“Daca am o problema cu care ma confrunt, in cele mai multe dintre cazuri, probabil ca as putea gasi rezolvare si singur doar ca intr-un timp mult mai lung, consumand mult mai multa energie si punand pe pauza alte cateva „sectoare” din viata mea. Adica, voi dedica mult mai mult timp poate citind, zappand internetul, stand de vorba despre problema mea cu prietenii fara ca toate aceste demersuri sa devina coerente si sa se concretizeze intr-o solutie viabila. Aportul psihologului in rezolvarea problemei tale este ca intr-un timp foarte scurt (prima sedinta) acesta isi da seama despre ce este vorba si stie sa te „conduca” din intrebare in intrebare catre acea solutie optima de cele mai multe ori fiind o surpriza chiar si pentru client. Adica, este acel AHA! deschizator de noi ferestre prin care sa privim viata” puncteaza Ligia Moise, Psiholog clinician si terapeut de familie, voluntar in cadrul Cortului Terapeutic

 

 

Cortul Terapeutic poate seta inceputul. Dar cat dureaza un proces terapeutic?

 

Ligia Moise ne ajuta sa oferim raspunsul la aceasta intrebare: “Daca imi aduc bine aminte, raspunsul lui Erskine la o intrebare similara gen „Dureaza mult terapia?”, acesta a raspuns: „Nu, terapia nu dureaza mult. Rezistenta la terapie dureaza mult.”

Pentru ca zona de confort in care oricare dintre noi ne situam in diverse momente din viata, faptul ca nu suntem intotdeauna dispusi sa facem efortul de a „lucra” efectiv atunci cand am decis ca e necesara schimbarea dar si presiunea cutumelor sau a modelelor transgenerationale, toate acestea ingreuneaza procesul terapeutic sau il tin pe loc si, cateodata, duc la abandon.”

 

Una dintre marile provocari ale terapeutilor este acceptarea faptului ca fiecare pacient va face atat cat este dispus sa faca si ca tot ce pot ei face din rolul pe care il au este sa il insoteasca pe bucata de drum decisa de el. Asa ca, indiferent cat de mult realizeaza terapeutul ca poate avansa la un anumit moment pacientul sau, obiectivul procesului terapeutic, asa cum ne arata Ligia, “nu trebuie sa vizeze cantitatea de timp ci calitatea rezultatului din simplul motiv ca rezultatul terapiei va influenta calitatea vietii atat a pacientului cat si a familiei sale.”

 

Ce inseamna psihoterapia pentru romani si care sunt cele mai des intalnite probleme in cabinet?

 

Pentru unii dintre romani, psihoterapeutul este egal cu psihologul. Ceea ce este adevarat si fals in acelasi timp.  “Un psiholog poate sa nu fie psihoterapeut, dar un psihoterapeut nu are cum sa nu fie psiholog (cu exceptia sociologilor, teologilor si medicilor). Psihoterapia este o specializare. Pentru unele persoane, psihoterapia este pentru nebuni sau oameni care nu-si pot rezolva singuri problemele. Am intalnit inclusiv pareri, precum: „Nu are cum sa-mi spuna terapeutul din carti cum sa-mi traiesc viata. Eu stiu mai bine!”. Si asa e, insa parerea despre ce face terapeutul este una nefondata, construita mai degraba din lipsa de informatii. In continuare, pentru foarte multi psihoterapia este vazuta ca fiind pentru oameni „slabi”, cu probleme psihice.

 

Si, in acelasi timp, am observat interesul din ce in ce mai mare pentru psihoterapie mai degraba in randul persoanelor pana in 50 de ani. Cred ca tendinta spre a apela la un psihoterapeut este in crestere. Accesul la informatii, filmele straine care prezinta mersul la terapie ca fiind ceva obisnuit, medicii psihiatrii care au inceput sa recomande acest tip de tratament si dezvoltare personala ajuta la demitizarea si cresterea increderii in psihoterapie.

 

In ceea ce priveste, cele mai frecvente probleme pe care le-am intalnit in cabinet sunt cele legate de lipsa increderii in sine, auto-critica, dificultati in a avea relatii de cuplu, anxietate, atacuri de panica, insomnii si o dificultate a oamenilor in a fi fericiti cu viata lor, in a gasi un echilibru intre lumea interioara si influentele din exterior (parinti, sefi, colegi, prieteni, parteneri de cuplu). Ne explica Roxana Draghici, Psihoterapeut, voluntar in campanie.

 

CORTUL TERAPEUTIC

La Cortul Terapeutic, (Vama Veche 907163) vizitatorii vor gasi, intre 20 iulie si 19 august, zilnic intre orele 9:00 si 18:00, o echipa entuziasta de voluntari, o multime de activitati pentru minte si stare de bine si raspunsuri la intrebari precum: Ce este psihoterapia? Care sunt diferentele intre psihoterapie, coaching si mentorat? Care sunt beneficiile psihoterapiei? Cand este recomandat sa mergi la un psihoterapeut? Cum functioneaza psihoterapia? Cum te poate ajuta psihoterpia in viata personala si profesionala?

 

Daca vara asta treci prin Vama, te invitam si pe tine la Cortul Terapeutic. Programeaza-te in avans sau vino pur și simplu si ia un loc pe nisip, la cort. Ce câștigi? Cel putin un moment de “AHA!” si multe alte surprize… placute, bineinteles! Mai multe informatii despre echipa de psihoterapeuti si misiunea proiectului pe www.cortulterapeutic.ro si pe Pagina de Facebook.

 

* Studiu realizat in  2017 de Atlas Help

** Statistici furnizate de catre  World Health Organization

 




Avarie RAJA în localitatea Agigea

 

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta pricipală de alimentare cu apă de la intersecția străzilor T. Brediceanu cu Berzei din localitatea Agigea, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 16 iulie 2018, în intervalul orar 13,00 – 17,00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada T. Brediceanu și din cartierul Morii.
Ne cerem scuze față de abonații afectați de această avarie și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Din cauza unei avarii RAJA, s-a întrerupt apa pe strada Sergiu Celibidache din Constanţa

Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Sergiu Celibidache din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoiă să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 16 iulie 2018, în intervalul orar 13,00 – 16,00. Sunt afectați consumatorii din cartierul Compozitorilor.

Ne cerem scuze față de toți utilizatorii afectați de această avarie și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor  și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




Festivalul Mamaia Copiilor 2018 a premiat câștigătorii cu premii în valoare totală de 40.000 lei

Culoare, sunet și emoții – acesta poate fi un rezumat a ceea ce a însemnat Festivalul Mamaia Copiilor, ediția de majorat.

Sâmbătă, în cadrul Galei de decernare a premiilor Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018, copiii participanți au fost premiați.

Adrian Iorgulescu, președintele Juriului: „Ceea ce mi-a plăcut la această ediție, a 18-a, este explozia de prospețime și entuziasm. Aceste minunate talente ale muzicii românești vor fi valorificate, cu siguranță. Compozitorul care a câștigat anul acesta trofeul este Adrian Ordean, un compozitor cu renume în creația muzicală românească“.

 

Horia Moculescu:„Reuşita ediţiei din 2018 a Festivalului Mamaia Copiilor  s-a datorat mai multor componente, fiecare importantă în felul ei:

Continuatorul ideii originare – actorul Liviu Manolache, Societatea Română de Televiziune, prin transmisiuni profesioniste de înalt nivel, UCMR-ADA, prin finanţare şi logistică şi, mai ales,participanţii, copii sau compozitori, al căror talent s-a revărsat asupra unui public mereu doritor de muzică bună. Trebuie să amintim neapărat şi Primăria Constanţa, chiar dacă un neinspirat funcţionar a cerut CV-urile membrilor juriului, ca şi când Corina Chiriac, de exemplu, ar trebui să se facă cunoscută prin datele de naştere şi şcolarizare!

Festivalul a adus în atenţia ţării zeci de voci foarte bune, puse în valoare de profesori entuziaşti. Au fost foarte multe melodii în primă audiţie, scrise de compozitori cu har, pentru aceiaşi copii minunaţi, totul demonstrând credinţa că, dacă vom continua să sprijinim şi să finanţăm talentul fără limite al copiilor noştri, peste ani, generaţiile lor ne vor face să fim mândri“.

Liviu Manolache: „Mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături la această ediție de majorat. Copiii au fost minunați, au dat dovadă de profesionalism, perseverență și multă muncă, iar rezultatul a fost de

excepție. Și, nu în ultimul rând, partenerilor și sponsorilor, Primăriei Constanța pentru susținere“.

 

PALMARES

 

  • Trofeul “AUREL MANOLACHE” la Secţiunea de Creaţie,acordat de UCMR-ADA:Melodia “DACĂ AŞ PUTEA”, muzica: Adrian Ordean, versuri: Adrian Ordean, interpretă: Natalia-Elena Moise

 

  • Trofeul “AUREL MANOLACHE” la Secţiunea de Interpretare:DOANĂ ANA MARIA CHRISTIANA din Craiova

 

  • Trofeul “TOMIS” la SecţiuneaSHOW:“DOI DINŢI DIN FAŢĂ”- Grupul ANDANTEdin Bucureşti

 

  • Trofeul “OVIDIUS” la SecțiuneaScoli de canto: SOUL MUSIC ART, professor DragosGheorghiu

 

PREMIILE SECŢIUNII DE CREAŢIE – preşcolari:

PREMIUL  I:

Melodia “VIAŢA-I FRUMOASĂ”

Muzica: Ivan Caragia, versuri: Daniela Doroftei,

Interpretă: Alexandra Popescu

 

PREMIUL II:

Melodia “PRINŢESA DIN VIS”

Muzica: Adrian Ordean, versuri:  Adrian Ordean,

Interpretă: Ilinca Niţă

 

PREMIUL III:

Melodia “BEBELUŞII BERZEI”

Muzica: Marcel Iorga, versuri: George Popovici

Interpretă: Carina-Sofia Dăneţiu

PREMIILE SECŢIUNII DE CREAŢIE – şcolari:

PREMIUL  I:

Melodia “O RAZĂ DE SOARE”

Muzica: Nicolae Caragia, versuri: Daniela Doroftei

Interpret: Luca Pop-Iorgu

PREMIUL  II:

Melodia “ŞTIU CUM BATE INIMA TA”

Muzica: Eduard Cîrcotă, versuri: Adrian Câmpurean

Interpretă: Iasmin Pena

PREMIUL  III:

Melodia “CÂND DANSEZ”

Muzica: Ovidiu Jacobsen, versuri: Gabriel-Cristian Pascu

Interpretă: Angela Gheorghiu

PREMIILE SECŢIUNII DE CREAŢIE – adolescenţi:

PREMIUL  I:

Melodia“ZBORI, INIMA MEA”

Muzica: TeodoraGaitanovici, versuri: TeodoraGaitanovici

Interpret: Rareş-Andrei Ioan

PREMIUL II:

Melodia“MAREA IUBIRE”

Muzica: Ovidiu Jacobsen, versuri: Ovidiu Jacobsen

Interpretă: Roxana-Ioana Cozma

PREMIUL III:

Melodia“PARIU CU FOCUL”

Muzica: Claudiu Bulete, versuri: Claudiu Bulete

Interpretă: Sabina-Bianca Crăescu

 

PREMIILE SECŢIUNII DE CREAŢIE – tineret:

PREMIUL  I:

Melodia“NU POT UITA”

Muzica: SergiuRudichi, versuri: SergiuRudichi

PREMIUL II:

Melodia“NU MAI CRED”

Muzica: Dragoş Gheorghiu, versuri: Alin Gheorghişan

Interpretă: Denisa Simion

 

PREMIUL III:

Melodia “ÎMI PLACE”

Muzica: Marcel Iorga, versuri: Marcel Iorga

Interpret: Denisa Snagoveanu

PREMIILE SECŢIUNII DE INTERPRETARE

GRUPA I (4 – 6 ani)

PREMIUL I:   CONDILĂ  ROBERT-MARIUS din Bucureşti

PREMIUL II: DINU SOPHIA-ELENA din Bucureşti

PREMIUL III: COCOŞ IRINA-MARIA  din Constanţa

GRUPA a II-a (7 – 9 ani)

PREMIUL I:   DANCA ANA-GIULIA din Roman

PREMIUL II: ANICĂI-IFRIM MIRUNA-TEODORA  dinPanciu

PREMIUL III: GHEORGHIU ANGELA din Bucureşti

GRUPA a III-a (10 – 12 ani)

PREMIUL I:   SABĂU CARLA-LARISA din Zalău

PREMIUL II: ŞOANĂ NICOLAE-CRISTIAN din Bucureşti

PREMIUL III: POP-IORGU LUCA-ADRIAN din Petreşti, IF

GRUPA a IV-a (13 – 15 ani)

PREMIUL I:   IOAN RAREŞ-ANDREIdin Buzăuex-aequo                                                                       COZMA ROXANA-IOANAdin Eforie Nord, CT

PREMIUL II: DUMITRU CLAUDIA-IOANA din Constanţa

GRUPA a V-a (16 – 17 ani)

 

PREMIUL I:   BERECHET IOANA-LUCIA din Constanţa

PREMIUL II: GRIGORAŞ DARIA-ALEXIA din Iaşi

PREMIUL III: PÎSLARU BIANCA din Bucureşti

PREMIILE SECŢIUNII SHOW

PREMIUL I:   LA ŞEZĂTOARE- GrupulSTELUŢE DUNĂRENE din Brăila

PREMIUL II: DOR DE ROMÂNIA

–  Grupul BIMBAMdin Bucureşti –

PREMIUL III:                        ALB ŞI NEGRU

– Grupul FANTEZIA din Bucureşti –

MENȚIUNI:

MENȚIUNILE  IN MEMORIAM GEORGE NAGHI acordate de AldisșiJurnalul de Călăraşi:

CHIRIAC SABRINA-ELEONORA din Iaşi

GĂVRUŢA-GAVRAŞ CEZARA din Oradea

MASLICOV ECATERINA din Piatra Neamt

MOROŞANU EMMA-GABRIELA din Braşov

Premiile acordate în cadrul festivalului sunt în valoare de 37.000 lei, iar premiul pentru secțiunea de Creație oferit de UCMR-ADA este de 3000 lei.

 

 




Anca Jurma, numită procuror-şef interimar al DNA, în locul Laurei Codruţa Kovesi  

Ceremonia de preluare a mandatului noului procuror-şef interimar al DNA, doamna Anca Jurma, delegată în această funcție pe o perioadă de 6 luni, s-a desfășurat pe 12 iulie 2018, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în prezența procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a doamnei Laurei Codruţa Kovesi care a condus anterior DNA, precum și a colegilor procurori.

După încheierea ceremoniei,  au fost făcute scurte declarații:

Domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a reamintit câteva dintre prioritățile Ministerului Public și ale Direcției Naționale Anticorupție:

“Prima dintre ele, în România lupta anticorupție va continua cu fermitate.

A doua prioritate, aplicarea legislației anticorupție se va efectua în continuare în conformitate cu normele și standardele internaționale de eficacitate și de apărare a drepturilor fundamentale”.

Procurorul general al României a explicat considerentele pentru care a desemnat-o pe doamna Anca Jurma ca procuror șef interimar:

“Direcția Națională Anticorupție va apela la resursele pe care le are, resursele umane de expertiză profesională care au făcut din această direcție una dintre instituțiile cunoscute pe plan european ca fiind furnizoare de expertiză în domeniu.

Doamna procuror șef Anca Jurma este tocmai persoana potrivită care ne indică nouă, faptul că Direcția Națională Anticorupție are resurse pe profilul necesar în momentul oportun pentru a le putea valorifica în continuare. Este un procuror cu experiență mare în Ministerul Public. Este un procuror cu o foarte bună pregătire profesională și care, în acest context, al devenirii direcției ca un furnizor de expertiză europeană și internațională, a reprezentat tocmai momentul și punctul cheie al acestei expertize. Și-a desfășurat activitatea în calitate de procuror șef al Serviciului de relații internaționale, două mandate, iar anterior a lucrat și în Parchetul General în acest domeniu. Are o experiență în calitate de consilier și am apreciat că, este persoana potrivită care să vină cu contribuția personală, de încredere, în Ministerul Public și, în special, în Direcția Națională Anticorupție. O persoană care se bucură de încredere pe plan intern și internațional este exact ceea ce ne trebuie în acest moment”.

Procurorul general al României a ținut să mulțumească doamnei Laura Codruța Kovesi“pentru activitatea desfășurată în cadrul DNA, care s-a concretizat în rezultatele obținute în aplicarea legislației anticorupție”. (….)Nu putem uita faptul că, motivele revocării generează îngrijorare printre magistrații Ministerului Public. O îngrijorare cu referire la independența lor, cu privire la statutul lor, cu privire la respectarea separației puterilor în stat. Cu toate acestea, procurorii Ministerului Public, sunt profesioniști și își îndeplinesc rolul prevăzut în Constituție de a reprezenta interesele generale ale societății în domeniul judiciar, de a apăra ordinea de drept, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.”

La rândul său, procurorul șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Anca Jurma, le-a mulțumit procurorului general și predecesoarei sale, subliniind că:

“DNA este atât o parte a sistemului judiciar romanesc, cât și o autoritate națională anticorupție în sensul Convenției ONU împotriva corupției.

Prin urmare, DNA are o răspundere majoră în îndeplinirea mandatului pe care legea i-l conferă și anume  combaterea corupției la nivel înalt.

În acest sens, DNA va trebui să rămână în continuare o instituție puternică, independentă și relevantă atât timp cât România încă se confruntă cu fenomenul corupției.

În ceea ce mă privește, mă voi strădui, pe cât îmi va sta în putință sa asigur un interimat echilibrat, să continuăm împreună cu colegii din DNA munca pe care această instituție a început-o cu 15 ani în urmă.

Acordam o prioritate absolută respectării normelor procedurale, standardelor europene și internaționale și drepturilor fundamentale ale cetățenilor.”

 

 

 




RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferica accentuată, ce se preconizează a se manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul RAJA S.A. s-a reactivat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în intervalul 13 iulie 2018, ora 12,00 – 16 iulie 2018, ora 08,00. Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.

 




Avarie RAJA la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Dumbrava Roșie din municipiul Constanța

 

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Dumbrava Roșie din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 12 iulie 2018, în intervalul orar 10,00 – 14,00.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Mircea – Nicolae Iorga – Bd. Tomis – Bd. Mamaia – Mircea, precum și cei de pe strada Vasile Lupu  și cei arondați punctului termic 108 din Constanța.

Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele RAJA  fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei, în cel mai scurt timp.

 

 




Cetățeni libanezi, opriți la frontiera cu Bulgaria

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi cetățeni libanezi care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde.
Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 14.07.2018, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat, pe raza localității Coroana, judeţul Constanţa, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.
Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru continuarea cercetărilor.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Liban, un bărbat și o femeie, în vârstă de 30 de ani, respectiv 21 de ani. La cercetări, aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Constanța, fiind în luna de miere.
În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii libanezi fiind predați către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.




Directorul executiv al Asociației Constructorilor Navaliști, Gelu Stan, alaturi de familia lui Paul Ilicenco

Profund indurerati de disparitia neasteptata a prietenului nostru, ne indreptam gandurile catre familia greu incercata si ne oferim suportul pentru orice nevoie. Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace pe dragul nostru Stejerel.

Sincere condoleante, Familia Gelu Stan




ANCONAV transmite condoleante familiei lui Paul Ilicenco

Bunul nostru prieten, coleg, presedinte ANCONAV si vicepresedinte Daewoo Mangalia a incetat din viata in urma unui teribil accident.

Industria navala romaneasca a pierdut un mare specialist, un caracter deosebit, un om care si-a dedicat toata viata santierului naval din Mangalia si familiei sale.

Dumnezeu sa-L ierte pe dragul nostru coleg Paul.

Condoleante familiei.

Consiliul Director ANCONV




Vicepreședintele DMHI, accidentat mortal pe trecerea de pietoni!

Serviciul Ambulanță Mangalia a fost chemat, aseară, la locul unui accident petrecut pe strada Matei Basarab din localitate. Un bărbat de 62 de ani a fost lovit, pe trecerea de pietoni, de un autoturism Skoda, condus de un șofer de 41 de ani, ce s-a dovedit, ulterior, că avea o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a fost lovit de un alt autoturism. Transportat e urgență la Spitalul Mangalia, bărbatul accidentat a intrat în stop cardiorespirator. În cuda tuturor eforturilor făcute de medici, victima nu a mai putut fi salvată.

Surse din poliție afirmă că bărbatul accidentat este Paul Ilicenco, vicepreședintele DMHI Mangalia. Angajat al DMHI din 1981, Paul Ilicenco a ocupat, de-a lungul timpului, mai multe funcţii de conducere, printre care Şef de secţie în producţie, Şef serviciu Marketing, Director tehnic, Director marketing, Director de calitate. Din 2013 și până azi, Paul Ilicenco a deținut funcția de vicepreședinte al Daewoo Mangalia Heavy Industries.




Goldterm Mangalia angajează!

goldterm_site

Compania GOLDTERM  MANGALIA S.A. , specializata in producerea si furnizarea de energie termica si apa calda menajera, ofera spre ocupare, un post de INGINER, un post de LUCRATOR COMERCIAL, un post de DULGHER si un post de LACATUS MECANIC

Cerintele candidatului pentru INGINER :

Studii superioare in profil mecanic, electromecanic, instalatii sanitare si termice, constructii

Experienta pe o pozitie similara constituie un avantaj

Experienta in Achizitii Publice constituie un avantaj

Capacitate de organizare si planificare a activitatilor curente

Cerintele candidatului pentru LUCRATOR COMERCIAL:

Studii medii/superioare

Experienta pe o pozitie similara constituie un avantaj

Cunoasterea in detaliu a pachetului Microsoft Office

Personalitate dinamica, comunicativa, organizata, analitica

Cerintele candidatului pentru DULGHER:

Studii: şcoala profesională, liceu specialitate sau liceu + curs calificare;

Experienta in aceasta calificare constituie un avantaj

Cerintele candidatului pentru LACATUS MECANIC:

Studii – şcoala profesională, liceu specialitate sau liceu + curs calificare;

Experienta in aceasta calificare constituie un avantaj

Candidatii interesati pot trimite un CURRICULUM VITAE la numarul de fax 0241/740762 ,  la urmatoarea adresa de e-mail office@goldterm.ro,  sau  la Secretariatul societatii aflat in Localitatea Mangalia, str. Vanatori, nr.1.

Toate CV-urile vor fi analizate cu obiectivitate.

Pentru alte detalii va rugam sa ne contactati la numarul de telefon 0241/740761 sau sa ne scrieti pe adresa de e-mail office@goldterm.ro .