Cinci hoți prinși în Eforie, după ce au furat mai multe bunuri dintr-o locuință

 

*_5 bărbați au fost reținuți, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat, aflat în cercetarea Poliției stațiunii Eforie, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța._*

La data de 9 august a.c., în jurul orei 2.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul său din stațiunea Eforie Nord, de unde ar fi sustras un telefon, un portofel și suma de 600 de lei.

Imediat după sesizare, polițiștii au început activitățile specifice în vederea identificării autorilor.

La scurt timp, un echipaj mixt, format dintr-un polițist și un jandarm al Inspectoratului de Jandami Județean Constanța, a observat un autoturism, care se deplasa în stațiunea Eforie Nord. La vederea echipajului, ocupanții autoturismului au abandonat vehiculul și au încercat să fugă, aceștia fiind opriți și imobilizați, fiind vorba despre 4 tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani.

Concomitent, alte echipaje de poliție au identificat alți 2 bărbați, de 22, respectiv 40 de ani, bănuiți că ar fi luat parte la săvârșirea infracțiunilor.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat.

În urma administrării probatoriului în cauză, 5 dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 10 august a.c. au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și, ulterior, instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.




Programul casieriilor RAJA de Sfânta Maria!

 

RAJA S.A. aduce la cunoștința tuturor abonaților că luni – 15 august 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.
În această zi dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare cu apă și de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal.
Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametrii optimi.
Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), virament bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point sau Westaco.
Începând de marți, 16 august 2022, acestea își vor relua programul normal de lucru.




Zilele Mangaliei, sărbătorite cu spectacole și jocuri marinărești. Iată ce artişti vor concerta pe scena din Portul Turistic!

IMG-20220809-WA0003

Primăria municipiului Mangalia organizează, în perioada 13 – 15 august, a.c., în Portul Turistic din localitate, mai multe evenimente prilejuite de sărbătorirea Zilelor orașului și Zilei Marinei.Turiştii şi localnicii sunt aşteptaţi, în fiecare seară, începând cu orele 18.00, să asiste la o serie de spectacole susținute de cei mai în vogă artiști. Astfel, sâmbătă, 13 august, seria celor trei zile de distracție şi voie bună de la malul mării va debuta cu un concert al solistei Alina Eremia, care va încânta audiența, alături de Yuka, IDK, Marko Glass. Duminică, 14 august, sunt așteptați cu un alt recital incendiar, interpreții de la 3 Sud Est, dar și artista Erika Isac. Seara zilei de Sfânta Maria, luni, 15 august, va fi dedicată tuturor participanților la eveniment și marinarilor de pretutindeni, când pe scena din Portul Turistic, va concerta Andia și Adi Istrate. În toate cele trei zile de concerte, vor susţine microrecitaluri şi vor dansa pe aceeaşi scenă artişti talentaţi ai Mangaliei.

Ca în fiecare an, Ziua Marinei Române va fi marcată și de Garnizoana Mangalia, care va organiza o serie de activități dedicate acestei sărbători. Astfel, luni, 15 august, începând cu ora 10:00, va fi organizată o ceremonie militară, în Portul Turistic, ocazie cu care va avea loc întâmpinarea Comandantului Garnizoanei, va fi arborat drapelul național, geacul și marele pavoaz, simboluri distincte ale marinarilor. Evenimentul dedicat acestei zile importante va cuprinde și o slujbă religioasă, dar și o serie de activităţi, special pregătite pentru cei care vor dori să ia parte la manifestări. Cele mai așteptate momente vor fi, ca în fiecare an, cele ale Zeului Neptun, a cărui debarcare simbolică va avea loc pe cheul din Portul Turistic pentru a anunța jocurile marinărești, apreciate de public, cu fiecare ocazie. De la eveniment nu vor lipsi exercițiile tactice demonstrative, parada ambarcațiunilor cu vele, expozițiile de tehnică militară sau atelierele interactive. Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor vor mai cuprinde un concert de muzică de fanfară și alte activități specifice. Evenimentele dedicate Zilelor Mangaliei și a celebrării Marinei Române se vor încheia în jurul orelor 22:00, printr-un moment emoţionant – retragerea marinarilor către cazarmă cu torţe în mâini, defilând pe faleza din Portul Turistic și cu un spectaculos foc de artificii.

 




Completare- Lipsă apă în localitatea Murfatlar!

Consumatorii din localitățile Murfatlar și Poarta Albă nu vor avea apă potabilă la robinete, astăzi – 10 august 2022, în intervalul orar 09.00 – 14.00, ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 500 mm de la nivelul sursei Murfatlar.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Lipsă apă în localitatea Murfatlar!

Consumatorii din orașul Murfatlar nu vor avea apă potabilă la robinete, astăzi – 10 august 2022, în intervalul orar 09.00 – 14.00, ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 500 mm.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Haideţi să îl ajutăm pe Sergiu să revină acasă, la cei doi copii ai săi! Tânărul de 33 de ani are nevoie de fiecare leu pe care îl puteţi dona!

sergiu
Un tânăr de 33 de ani, din Mangalia, Sergiu Roibu, are nevoie de susţinerea noastră, a tuturor. Sergiu suferă de osteită, o boală ce îl va costa unul dintre picioare. Pentru operaţii şi protezarea ulterioară, Sergiu are nevoie de foarte mulţi bani.
Un prim ajutor l-a primit de la patronii Restaurantuli Casa Alba, din Mangalia, care au donat, în conturile sale, toate încasările din 14 august. Aceştia au postat, pa pagina de socializare a unităţii, următorul mesaj: Sergiu are 33 de ani, din care aproape 25 de ani i-a petrecut în spital, începând de la 8 luni. Are peste 30 de operații, deoarece a suferit de o boală numită Olie Maladie. Piciorul lui rămânea scurt cu jumătate din lungimea lui, pentru asta s-a operat toată viața pentru a-și alungi piciorul pentru a fi la egalitate cu celalat picior. Când în sfârșit a reușit să își egaleze picioarele, după atâția ani, ultima operație i-a lăsat o amprentă dureroasă in viața lui. S-a îmbolnăvit cu o infecție osoasă cu stafilococ auriu, numită Osteită. Această boală nu are tratament, însă îți dă două variante, ori îți amputezi piciorul, ori mori. Tu alegi.
El a ales să trăiască, a ales sa rămână un tată în viață alături de cei 2 copii ai lui.
Ziua lui este pe 14 August, haideti sa ii facem cadou lui Sergiu de ziua lui o sansa la viața!
Are nevoie de bani pentru a merge in Anglia, pentru amputare, operație și pentru o proteza performanta.
Fiecare 1 leu contează, pentru el este o balanța între viață și moarte. Haideti sa îl ajutam sa câștige lupta cu viața.
Pentru cei care vor ajuta, el vă va mulțumi personal printr-un video din sala de operație, după operație.
IBAN LEI: RO27BREL0005504811570100
Swift: BRELROBU
Cont Lire
Short Code: 040075
Account Number: 33816301
Revolut: 0722616969
Beneficiar: Roibu Sergiu Dorel



Loverboy-ii de Mangalia, o poveste halucinantă derulată pe parcursul a zece ani: milioane de euro, maşini de lux, imobile şi multe alte bunuri din exploatarea a zeci de tinere!

Urmare a comunicatului din data de 24.11.2021, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 03.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 27 inculpaţi (25 sub control judiciar și 2 în stare de libertate), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, proxenetism, camătă, șantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălarea banilor.
În fapt s-a reținut că, în perioada ianuarie 2011 – 17.06.2021, pe raza municipiului Mangalia, județul Constanța a acționat un grup infracțional organizat constituit de tip polivalent în scopul comiterii infracțiunii de proxenetism și, în mod subsecvent, în scopul comiterii de infracțiuni în vederea introducerii în circuitul civil a sumelor de bani rezultate din activitățile de proxenetism, respectiv spălarea banilor, evaziune fiscală sau infracțiuni ce au urmărit sporirea veniturilor obținute ilicit, de exemplu camăta și recurgerea la șantaj în cazul neplății sumelor de bani solicitate.
De asemenea, constituirea și funcționarea grupului infracțional organizat a avut la bază și scopul comiterii de infracțiuni cu violență, de multe ori concretizate în adevărate scandaluri în public, cu impact social și mediatic intens. În acest sens, este de menționat faptul că o parte dintre membrii grupului infracțional au fost trimiși în judecată, pentru comiterea de infracțiuni cu violență, în perioada cuprinsă între anii 2011 – 2021.
Grupul infracțional organizat a fost inițiat și ulterior, constituit, având la bază relațiile de rudenie și interesele financiare comune și a acționat coordonat timp de mai mulți ani, atât pe plan intern, cât și extern, membrii acestuia etalând un nivel de trai ridicat prin deținerea și utilizarea de autoturisme de lux, dezvoltarea de afaceri imobiliare prin intermediul altor persoane, etc.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de proxenetism, menționăm faptul că, în cursul urmăririi penale, au fost identificate 34 de persoane vătămate care au practicat prostituția în folosul membrilor grupului infracțional organizat în România și în alte 9 state din Uniunea Europeană.
Metoda folosită de membrii grupului infracțional organizat pentru racolarea persoanelor vătămate și determinarea acestora fie să practice prostituția, fie să continue practicarea acestei activități a fost aceea cunoscută sub denumirea „Loverboy”.
Mare parte dintre sumele obținute din practicarea prostituției au fost trimise prin intermediul serviciilor de transfer rapid monetar, în perioada 2011 – 2021, suma totală tranzacționată de către membrii grupului infracțional organizat fiind de 3.450.650 USD, echivalentul a 2.898.546 de euro.
Cu privire la infracțiunea de camătă s-a reținut că, în perioada decembrie 2011 – 17.06.2021, liderul grupului infracțional organizat și un alt inculpat, membru al grupului, au dat bani cu împrumut fără a fi autorizați în condițiile legii, percepând o dobândă lunară între 5 și 10%.
Corelativ, infracțiunea de șantaj a constat în aceea că, în perioada august 2020 – mai 2021, liderul grupului infracțional organizat a amenințat în mod repetat cu săvârșirea unor acte de violență o persoană vătămată, pentru a o determina să îi remită suma totală de 60.000 de euro, compusă din sume pe care acesta i le-a împrumutat persoanei vătămate începând cu luna ianuarie 2017 și pentru care a perceput dobânzi lunare în cuantum de 10%.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a reținut că, în luna mai 2021, a fost falsificat cu prilejul întocmirii un „Contract de împrumut”, prin atestarea în cuprinsul său a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv că a faptului că unul dintre inculpați ar fi împrumutat o terță persoană, la data de 15.03.2013, cu suma de 408.825 lei, pentru o perioadă de 10 ani, fără dobândă, înscris care a fost folosit la o unitate bancară pentru a justifica transferul sumei de 408.400 lei în contul inculpatului.
În final, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor aceasta a constat în transferarea sumelor de bani obținute din proxenetism prin numeroase tranzacții de valoare redusă, realizate în principal prin intermediul societăților de transfer monetar rapid, fie pe numele membrilor grupării, fie pe numele unor persoane interpuse, urmată de achiziționarea de bunuri mobile și/sau imobile, pe numele lor sau pe numele unor persoane interpuse (din cercul relațional cel mai apropiat, de maximă încredere, în principal rude de gradul I sau II) și realizarea unor investiții în edificarea de imobile (case de locuit), în scopul de revânzării, prin implicarea unor societăți comerciale și derularea unor operațiuni de creditare a respectivelor societăți, operațiuni urmate de retragerea de sume de bani în numerar.
Menționăm faptul că prin rechizitoriu s-a solicitat menținerea măsurilor asigurătorii instituite asupra 11 autoturisme de lux, 15 imobile, sume de bani, bijuterii, conturi, părți sociale, confiscarea specială a sumelor de bani, confiscarea extinsă și obligarea inculpaților la suma de 712.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Se oprește curentul electric în Mangalia și în stațiuni!

 

Pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice E-Distribuţie Dobrogea anunță întreruperea furnizării energiei electrice, în municipiul Mangalia și stațiunile aferente, după cum urmează:

– miercuri, 10 august 2022, în intervalul orar 08:30 – 16:30, în stațiunea Jupiter, pe străzile: Carol, Aurel Vlaicu, Hipodrom, Ferdinand, Complex Vile, Vila Pădure, Spalatorie MSN Industrial, Hipodrom Herghelia Mangalia;

– joi, 11 august 2022, în intervalul orar 08:30 – 13:30, în municipiul Mangalia, pe strada Horia Vintilã;

– vineri , 12 august 2022, în intervalul orar 08:30 – 16:30, la Herghelia Mangalia.




Patru migranți iranieni depistați de polițiștii de frontieră din Mangalia

IMG-20220809-WA0006

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru cetățeni iranieni care au trecut ilegal frontiera în România din ţara vecină.

În data de 09.08.2022, în jurul orei 06:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, pe timpul unei misiuni de supraveghere a zonei de frontieră, au observat, patru persoane care se deplasau dinspre frontieră către localitatea Vama Veche, judeţul Constanţa.
Imediat, echipaje mobile s-au deplasat în zonă, fiind oprite și identificate patru persoane.
Deoarece persoanele nu își justificau prezența în zonă, au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare.
La cercetări a rezultat faptul că, cei în cauză sunt cetățeni iranieni, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 27 și 43 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Cetăţenii iranieni descoperiţi au precizat faptul că intenționau sa ajungă în vestul Europei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, iar cei patru cetăţeni iranieni urmează a fi preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Negru Vodă, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.

 




Un sucevean de 25 de ani a murit, înecat, la Costineşti

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Un tânăr din Suceava şi-a pierdut, astăzi, viaţa în valurile mării, la Costineşti.

Tânărul de 25 de ani a fost scos din apă de către turişti, inconştient, în jurul orelor 6.20. La faţa locului, au intervenit echipaje de la SMURD B Costinești şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Din păcate, tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, cadrele medicale fiind nevoite să declare decesul.

 




Investițiile RAJA continuă cu un nou contract de lucrări ce vizează zona Predeal

Contractul de lucrări 43 – “Sursa de apă Valea Azugii. Stație de tratare și clorare Valea Azugii. Reabilitare rezervoare Predeal. Stație de pompare Joița” continuă dezvoltarea infrastructurii de apă în aria de acoperire RAJA SA din sudul județului Brașov.

Aproape 42 milioane de lei este valoarea investițiilor prevăzute în Contractul de lucrări semnat astăzi – 08 august 2022, care se va derula pe o perioadă de 30 de luni. Odată cu semnarea acestuia, numărul contractelor atribuite crește la 54, dintr-un total de 56 de contracte prevăzute în Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, sprijinit financiar de Comisia Europeană. La eveniment, alături de reprezentantul constructorului și conducerea RAJA SA, a participat și Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu.
Implementarea acestui contract reprezintă un pas important pentru realizarea unei infrastructuri moderne și furnizarea de servicii de înaltă calitate, tuturor cetățenilor, cu atât mai mult cu cât orașul Predeal, împreună cu localitățile componente, constituie un punct important de interes turistic în zona Valea Prahovei. Modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și a celui de preluare și tratare ape uzate menajere sunt direct corelate cu dezvoltarea durabilă a turismului, acesta fiind principalul sector economic din regiune.
„Cunosc acest proiect foarte bine și chiar am avut o discuție cu colegul meu de la Brașov. Aveți tot concursul meu și susținem în integralitate proiectul și conducerea RAJA. Noi ne asumăm foarte clar rolul de suport pentru dumneavoastră și chiar săptămâna aceasta avem o ședință de aprobare a indicatorilor pentru program. Urmărim atent toate lucrările, să vedem exact zona unde aveți nevoie de sprijin. Astfel, în momentul în care, conform graficului de execuție, ajungem la termenul limită, aceste lucrări să fie implementate în conformitate cu standardele de calitate”, a declarat Mihai Lupu, Președintele CJC.
Proiectul vizează lucrări de reabilitare și extindere a stației de tratare apă potabilă Valea Azugii și a sursei de apă de suprafață, reabilitarea rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile Susai, Cioplea, Nedioglu, Geizer și Mihai Viteazu, modernizarea Laboratorului Central, dar și lucrări de dezvoltare și adaptare la cerințele actuale a Gospodăriei de apă Joița. Acestea vin în completarea lucrărilor aflate deja în derulare prin Contractul de lucrări 30 care prevede reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei potabile și a conductei de transport și aducțiune (inclusiv realizarea a peste 400 de branșamente), stații de tratare și de pompare a apei, precum și modernizarea și dezvoltarea sistemului de preluarea a apelor uzate în concordanță cu dezvoltarea zonei.
Asigurarea siguranței și a funcționalității serviciului, a calității apei furnizate și a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, creșterea gradului de acoperire în funcție de extinderea urbană sunt câteva dintre premisele care stau la baza evoluției durabile a unei regiuni.
Directorul General RAJA SA – Aurel Presură, a declarat: „Fără sprijinul autorităților locale, al Consiliului Județean Constanța nu putem să terminăm aceste proiecte. Progresul fizic al lucrărilor înregistrat la ora actuală este în jur de 60%. Avem mici probleme pe partea de achiziție echipamente, pentru că durează foarte mult. Monitorizăm cu atenție toți constructorii și nu am nicio emoție pentru implementarea acestor investiții”.
Proiectul prevede sisteme noi în 91 de localități. La data prezentei, se lucrează în 78 de localități, în cadrul a 94 de șantiere, majoritatea fiind deschise pe raza județului Constanța, iar în 13 localități lucrările au fost finalizate (Cotu Văii, Dumbrăveni, Plopeni, Movila Verde, Independența, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Comana, Tătaru, Jegălia, Gâldău, Iezeru). Până la ora actuală, pe parte de rețele apă/canalizare au fost realizați și decontați 616 km și conform termenelor contractuale, până la sfârșitul acestui an, per total 47 de localități vor beneficia de sisteme noi de alimentare cu apă și canalizare.




Trafic îngreunat pe bulevardul Mamaia (zona ANAF) din mun. Constanța!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția str. I. Gh. Duca cu bd. Mamaia, din municipiul Constanța, echipele RAJA restricționează traficul auto pe banda 2 de circulație de pe acest bulevard, aproximativ 50 m pe fiecare sens de mers (zona ANAF Constanța), astăzi – 08 august 2022, în intervalul orar 12.30 – 16.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid.




Oprire apa localitatea Comana

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu energie electrică Stația de pompare apă potabilă din localitatea Comana, județul Constanța, reprezentanții furnizorului de energie vor întrerupe curentul luni – 08 august 2022, în intervalul de timp 09.00 – 17.00.

În această situație, Stația de pompare nu va putea funcționa, motiv pentru care abonații din comunaComana nu vor avea apă la robinete în perioada desfășurării lucrărilor.

Ne cerem scuze tuturor consumatorilor, pe care îi asigurăm că, de îndată ce se va relua alimentarea cu energie electrică, lucrătorii RAJA vor începe manevrele pentru furnizarea apei în localitate. Totodată, rugăm consumatorii afectați de aceste lucrări să-și asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum și uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei.




Atenție, se oprește apa în zona Poarta 6 din municipiul Constanța!

hipele RAJA execută lucrări de înlocuire a unui tronson la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Mugurului din municipiul Constanța. Prin urmare, se va sista furnizarea apei potabile miercuri – 10 august 2022, în intervalul orar 08.00 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Șoseaua Mangaliei – Mugurului – Viorelelor – Micșunelelor – Amurgului – Șoseaua Mangaliei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.




Percheziții la o terasa din Costinești: tone de alimente expirate, descoperite in frigiderul societății! (Video)

Ieri, 6 august a.c., poliţişti din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sprijinul reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Constanța au pus în aplicare un mandat de percheziție, în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea mai multor infracțiuni la Codul Muncii (Legea 53/2003), precum și săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse alimentare alterate.

În urma descinderii, care a avut loc la o societate comercială din stațiunea Costinești, au fost identificate 6 camere de congelare, în interiorul acestora fiind descoperite peste 6 tone de alimente (pește și carne), de diverse categorii și sortimente, al căror termen de valabilitate era expirat, pentru unele produse încă din anul 2020.

Cantitatea de carne a fost indisponibilizată, în vederea distrugerii.

Totodată, au fost identificate mai multe înscrisuri utile cauzei, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

După control, au fost depistate și conduse la sediu, pentru audieri, 43 de persoane.

La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.




Guvernul și-a adus aminte de Mangalia: a alocat orașului 15 milioane de lei, prin Programul Anghel Saligny!

15 milioane de lei pentru două proiecte publice de infrastructură, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Cele două proiecte se referă la modernizarea mai multor străzi din cartierul de case al Mangaliei și cartierul Dobrogea I, zonă rezidențială unde se află în plină execuție proiectul european de extindere și reabilitare a rețelei de apă și canalizare, contractat de RAJA. Astfel, vor fi asfaltate mai multe artere din cartierul de vest al orașului, printre care: Walter Mărăcineanu, Crinului, Maior Giurescu, M.I.Dobrogeanu, General Boerescu, 1 Mai, Gării, Ion Mecu. Pentru modernizarea acestor străzi, proiectul prevede o finanțare guvernamentală în valoare de aproape 10 milioane de lei. Un alt proiect se referă la modernizarea tramei stradale din cartierul Dobrogea I, pe următoarele străzi: Geo Bogza, B-dul Grigore Vieru, strada G-ral Dragalina și strada G-ral Boerescu.




Două adolescente moarte și trei răniți, în urma unui accident, la Cobadin!

Astăzi, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani.

Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte 2 autoturisme parcate.

În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a 2 pasagere din primul autoturism, de 13, respectiv 16 ani.

Totodată, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 16 ani și a unui alt pasager din același autoturism, de 17 ani, precum și vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.




Continuă lucrările de reparaţii la Şcoala din Tuzla!

Primarul comunei Tuzla anunţă, pe pagina sa de socializare, continuarea lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi de întreţinere ale şcolii din localitate. Potrivit lui Taner Reşit, „nu a mai rămas mult până la începerea anului școlar, iar autoritățile locale vor ca odată cu primul clopoțel, elevii să găsească cele mai bune condiții. În acest sens continuăm lucrările de renovare și de îmbunătățire a condițiilor de la Școala Tuzla. Anual, sume importante din bugetul local sunt alocate pentru buna funcționare a unităților de învățământ.
În acest an, școlarii și preșcolarii vor începe cursurile pe data de 5 septembrie. Până atunci vor fi terminate și lucrările de reabilitare în unitățile de învățământ.”



Locuitorii Mangaliei, chemaţi să „recomande” funcţionarilor primăriei cum să folosească taxele speciale de staţiune, promovare şi eliberare a autorizaţiilor de funcţionare, pe anul 2023!

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Primăria municipiului Mangalia prin Direcția Turism și Mediul de Afaceri aduce la cunoștință publică: Proiectul de hotărâre privind taxa specială de promovare și dezvoltare a turismului pentru anul 2023, Proiectul de hotărâre privind taxa specială de stațiune pentru anul 2023, precum și Proiectul privind stabilirea taxei speciale pentru eliberarea/vizarea autorizației/avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață în Municipiul Mangalia pentru anul 2023.

Proiectele de hotărâre pot fi consultate la sediul Primăriei municipiului Mangalia situat în Șos. Constanței nr. 13 și pe site-ul acesteia www.mangalia.ro.

Proiectele de hotărâre se pot obține în format electronic pe baza unei cereri depuse la registratura Primăriei municipiului Mangalia.

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea 52/2003 până la data de 11 august 2022 se pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind Proiectele de hotărâre supuse dezbaterii publice.

Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi transmise în scris, prin poștă, la sediul Primăriei municipiului Mangalia, prin fax la numărul 0241/7555606 sau prin e-mail la adresa autorizare@primaria.mangalia.ro .

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (10) din Legea 52/2003 în data de 12 august 2022 va avea loc dezbaterea publică on line.

În vederea asigurării regulilor cu privire la distanțarea socială instituite în contextul pandemiei SARS-COV2, dar și pentru buna desfășurare a ședinței de dezbatere publică, rugăm pe toți cei interesați să-și anunțe în scris intenția de participare, punând la dispoziție numărul de telefon și e-mail, necesare în mod obligatoriu pentru organizarea și desfășurarea ședinței de dezbatere publică prin mijloace electronice-platformă on-line de videoconferințe, prin care se va comunica link-ul de accesare .

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0241/751060 interior 216, persoane de contact Gheorghe Ana Maria și Mihuț Roxana.

Materialele transmise vor purta mențiunea:  „Recomandare la Proiectul privind stabilirea taxei speciale de promovare și dezvoltare a turismului”,  „Recomandare la Proiectul privind stabilirea taxei speciale de stațiune ” sau „Recomandare la Proiectul privind stabilirea taxei speciale pentru eliberarea/vizarea autorizației/avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață în Municipiul Mangalia ”.




Nu uitați! Fanfara „Muzica Apelor” vă așteaptă la concert!

 

Dragi constănțeni, dar și turiști, nu uitați să veniți cu mic, cu mare, la evenimentele special pregătite, pentru a asculta revigorante refrene de odinioară, dar și ritmuri populare sau moderne, mereu actuale în inimile vibrante. Tot ce trebuie să faceți este să urmăriți programul spectacolelor și să vă alăturați în număr cât mai mare. Vă așteptăm la o seară muzicală sub cupola unui cer senin de vară, conform programului:

• Sâmbătă – 06 august 2022, ora 19.00, Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie – Constanța

• Duminică – 07 august 2022, ora 20.00, Faleza Costinești în zona Debarcader – Costinești

• Vineri – 19 august 2022, ora 19.00, Piațeta Cazino – Mamaia – Constanța

• Duminică – 21 august 2022, ora 19.00, Parc Cazino – Eforie Sud