Bunuri susceptibile a fi contrafăcute depistate la P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat aproximativ 150 bucăţi articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean român intenţiona  să le introducă în ţară.

La sfârşitul săptămânii trecute, în P.T.F. Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român, O.M., în vârstă de 40 de ani, domiciliat în municipiul Constanţa, călătorind ca pasager într-un autocar ce efectuează curse pe ruta Turcia – România.

În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bagajele personale ale persoanei în cauză, 149 de articole de îmbrăcăminte (tricouri și cămăşi), care purtau însemnele unor mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de 22.400 lei dacă ar fi fost originale.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat bunurile din Istanbul pentru a le comercializa în România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998, iar bunurile au fost ridicate până la finalizarea cauzei.




Atenţie la scăldat!

O dată cu încălzirea vremii, creşte şi numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, lacurilor, canalelor şi, nu în ultimul rând, pe litoralul Mării Negre. Ţinând cont de faptul că, o parte din aceste zone sunt neamenajate, creşte pericolul de înec şi accidente.

În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa informează cetăţenii cu o serie de reguli şi măsuri ce trebuie respectate în scopul prevenirii acestor evenimente nedorite:

– frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

– respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;

– evitaţi scăldatul în mare, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte,  curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

– nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;

– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;

– nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;

– sa nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature.

Totodată, cetăţenii au obligaţia să respecte panourile de avertizare “Scăldatul interzis, pericol de înec” şi să conştientizeze riscurile la care se expun atunci când se scaldă în locuri neamenajate pentru că plata unei clipe de neatenţie poate fi o viaţă.

 




Au apărut primii spărgători de camere de hotel în sudul litoralului!




Un tulcean, acuzat de tentativă de omor asupra a doi mangalioţi!




„Ploaie“ de infracţiuni la regimul rutier, în sudul litoralului!

Duminică, 19 iunie, la ora 02.08, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia l-au depistat pe S.F.-L., în vârstă de 26 de ani, din localitate, care a condus un autoturism pe raza staţiunii Jupiter, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. La aceeaşi dată, la ora 02.14, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia l-au depistat şi pe C.E., în vârstă de 47 de ani, din Constanţa, care a condus un autoturism pe raza staţiunii Jupiter, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tot duminică, la ora 04.00, poliţiştii din cadrul Biroului Vama Veche – 2 Mai l-au depistat pe D.A.-L., în vârstă de 31 de ani, din Bucureşti, care a condus un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea Vama Veche, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi pe F.C., în vârstă de 31 ani, din Mangalia, a condus un auto pe strada Zambilelor din localitatea Vama Veche şi a accidentat uşor o tânără, care se deplasa pe carosabil.

Şi, tot ieri, la ora 13.15, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Rurale Mangalia l-au depistat pe P.G. în vârstă de 48 de ani, din oraşul Negru Vodă, care a condus un moped, pe strada Mangaliei din localitatea Albeşti, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.




Acestea sunt rezultatele sportivilor constănţeni la Campionatului Naţional de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda”

Duminică, 19 iunie, la Sala de Jocuri Sportive „Tomis” din Constanta, s-a desfăşurat ediţia 2016 a Campionatului National de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda” individual.

La campionat au participat 74 de sportivi, din 10 cluburi sportive membre ale Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact. Rezultatele sportivilor din judeţul Constanţa sunt următoarele:

 PROBA „LIGHT-FIGHTING SANDA” INDIVIDUAL

MASCULIN

1. PROBA „LIGHT-FIGHTING SANDA” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI 18-34 ANI -65 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.STEFAN CĂTĂLIN                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.SENIORI 18-34 ANI -75 KG

1.MITEL BOGDAN IONUŢ                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.ISTRATE ALEXANDRU                                   CSU NEPTUN CONSTANTA

3.SENIORI 18-34 ANI OPEN KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.MITEL BOGDAN IONUŢ                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.STEFAN CĂTĂLIN                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

4.TINERET 16-20 ANI OPEN KG

1.MITEL BOGDAN IONUŢ                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.SAVIOLI LEONARDO                                      CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.PANĂ ANDREI                                               CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

5.JUNIORI 16-17 ANI OPEN KG

1.SAVIOLI LEONARDO                                      CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.PANĂ ANDREI                                               CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

6.CADETI 14-15 ANI -70 KG

1.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MACSIM MARIUS                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

7.MINICADEŢI 12-13 ANI -55 KG

1.OANCEA LUCIAN ANDREI                              CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.SANDU ROBERTGABRIEL                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

8.MINICADEŢI 12-13 ANI -55 KG

1.POPESCU NICOLASVICENŢIU                        CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.MAUNA EDUARD                                           CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

9.MINICADEŢI 12-13 ANI OPEN KG

1.OANCEA LUCIAN ANDREI                              CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.MAUNA EDUARD                                           CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.SANDU ROBERTGABRIEL                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.POPESCU NICOLASVICENŢIU                        CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

10.COPII 10-11 ANI -30 KG

1.GURICĂ RAREŞ                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.PANAIT ANDREI                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.APETRE MARCO GABRIEL                            CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

11.COPII 10-11 ANI -45 KG

1.SAVIOLI GIOVANI                                           CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.BIŢACHE MATEI                                             CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.ROTEA DRAGOS GABRIEL                            CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.STENEGUŢĂ ALEXANDRU                             CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

12.COPII 10-11 ANI -55 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CHARCOVSCHI PAUL                                    CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.MARIUTA MARIUS                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

13.COPII 10-11 ANI OPEN KG

1.SAVIOLI GIOVANI                                           CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.CHARCOVSCHI PAUL                                    CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.MARIUTA MARIUS                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

14.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.CHISOI ANTONIO                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.CARAŞ DAVID MIHAI                                     CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

15.COPII 8-9 ANI -40 KG

1.STATE ALEXANDRU                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.CIOROIU DARIUS CRISTIAN                           CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

16.COPII 8-9 ANI -50 KG

1.BOCĂNEŢ FLORIN                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.PELINARU MARIUS ANDREI                           CS NOUA GENERATIE MANGALIA

17.COPII 6-7 ANI -25 KG

1.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.BARBU DAVID                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BIRĂU MARIUS                                              CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.HORNEŢ ROBERT MIHAI                                CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

 

FEMININ

18.COPII 4-5 ANI -20 KG

1.ION LARISA NICOLETA                                   CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.DUMITRACHE MARIA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.DUMITRACHE ELENA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

19.COPII 6-8 ANI-20 KG

1.PANAIT VALENTINA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.NEICA DARIA                                     CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

20.COPII 12-13 ANI OPEN KG

1.COJOCARU ROXANA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.DELIORGA MIHAELA ELENA                          CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.DUBEI MARIN CLAUDIA MIHAELA                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.BACILĂ NICOLETA                                         CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

21.SENIOARE 18-34 ANI -65 KG

1.DUŢU CRISTINA                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.OCOLIŞAN MIHAELA LAURA                          CS NOUA GENERATIE MANGALIA

 

Sportivii constănţeni s-au comportat foarte bine, au obţinut rezultate bune şi foarte bune, dar aceasta pe fondul unei slabe participări din ţară. Multe cluburi nu au putut face deplasarea datorită lipsei de fonduri, a faptului că provin din zone defavorizate, nu au sponsori şi părinţii sportivilor nu pot suporta costurile deplasării la Constanţa. În acest moment se pune problema organizării campionatelor viitoare, deoarece marea majoritate sunt sportivi constănţeni. Cu toate acestea au fost meciuri disputate, sportivii au luptat cu multă dăruire şi foarte mulţi au confirmat rezultatele anterioare.

Felicitări sportivilor, părinţilor, antrenorilor şi arbitrilor.!“, a declarat  şef luc. dr. Florin Iordănoaia, 6 duan Kung Fu.

 




Premieră la Daewoo Mangalia: în prezenţa a 150 de invitaţi, a avut loc triplul botez al petrolierelor Elias Tsakos, Thomas Zafiras şi Leontios H.

2O premieră în istoria Şantierului Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries a avut loc, astăzi, în prezenţa a peste 150 de invitaţi de peste hotare şi a câtorva sute de angajaţi ai companiei. Este vorba despre ceremoniile de botez a trei nave de tip „petrolier“, cu capacitate de 112,700 tdw: M/V Elias Tsakos, M/V Thomas Zafiras şi M/V Leontios H.

Evenimentul reprezintă un motiv de mândrie pentru angajaţii Daewoo Mangalia, navele ce şi-au primit botezul astăzi fiind dotate cu cele mai noi şi mai moderne sisteme de navigaţie, siguranţă şi confort. Contractul pentru cele trei nave a fost semnat de companie pe 10 decembrie 2013, iar lucrările au demarat în 2015. Cele trei petroliere sunt primele dintr-o serie de nouă nave, cu aceeaşi capacitate, ce vor fi livrate de Daewoo Mangalia în cursul anului viitor.

La triplul botez de astăzi, au fost prezenţi Tae Jin Hwang, preşedintele Daewoo Mangalia Heavy Industries,  alături de fondatorul Grupului Tsakos, căpitan Panagiotis Tsakos, preşedintele TEN, Nikolaos Tsakos, ambasadorul Greciei în România, Vassiloconstandakis Grigorios. „Aş dori să salut, cu multă căldură, prezenţa tuturor invitaţilor noştri, care au traversat mările ca să fie alături de noi, la botezul celor trei nave“, a declarat Tae Jin Hwang, preşedintele Daewoo Mangalia Heavy Industries, care a ţinut, totodată, să îşi exprime deosebita apreciere şi respectul pentru angajamentul salariaţilor, colegilor şi colaboratorilor companiei Daewoo Mangalia.3

„Naşele“ celor trei nave sunt Vasiliki Tsakos şi Maria Tsakos – M/V Elias Tsakos, Thomas Zafiras şi Dumitra Zafiras – M/V Thomas Zafiras şi Clio Hatzimichalis şi Alexia Hatzimichalis pentru M/V Leontios H. Toate cele trei nave au fost botezate în aplauzele celor prezenţi, „naşele“ reuşind, potrivit tradiţiei, să spargă sticlele de şampanie de coca navelor din prima încercare. „Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze acest vapor şi pe marinarii săi!“, au urat naşele de botez ale celor trei nave.

 

Cei 10.000 de angajaţi DMHI pot sta liniştiţi: portofoliul companiei acoperă întreg anul 2017!

 

Potrivit conducerii companiei, astfel de proiecte constituie dovada clară că şantierul nu întâmpină niciun fel de probleme şi că, pentru anul viitor există comenzi ferme, astfel încât, cei 2.500 de salariaţi proprii, 1.000 de angajaţi ai societăţii subsidiare şi cei 6.500 de muncitori ai firmelor subcontractoare vor avea de muncă, la foc continuu.

DSC_7655Navele, ce aparţin unuia dintre cei mai puternici armatori din Grecia, Grupul Tsakos, au o lungime de 249,9 metri, lăţimea de 44 de metri, un pescaj de 21,2 metri, viteza garantată de 14,5 noduri şi o puetere a motorului de 11,820 Kw. „Astăzi am avut o ceremonie de botez pentru trei proiecte, dintr-o serie de nouă. Construcţia celor trei nave a demarat în 2015. Sunt nave de tip petrolier şi constituie o noutate tehnologică: toate echipamentele, sistemele tehnologice, sunt de ultimă generaţie, realizând aici, la Mangalia, un proiect de anvergură atât pentru Mangalia, cât şi pentru România“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, directorul Diviziei Managementul Administraţiei, Mihai Andrei.

Tot acesta ne-a mai declarat că Societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries are un potofoliu care acoperă inclusiv anul 2017: „Pentru anul în curs avem o capacitate de încărcare de 100%. Pe lângă angajaţii noştri, pe lângă muncitorii societăţilor subcontractoare, utilizăm o importantă resursă umană din zona şantierelor navale Tulcea, Brăila şi Galaţi. Aceste realizări ne dau un motiv de mândrie şi sper ca aceste proiecte să întărească optimismul angajaţilor noştri“, conchide directorul Diviziei Managementul Administraţiei, Mihai Andrei.

5

4

1

 

6

7

0

 

 

 




Maşină răsturnată pe DN39

Vineri, 17 iunie, la orele 23.10, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Albeşti l-au identificat pe G.A.-M., în vârstă de 16 ani, din localitatea Tuzla, care a condus pe DJ 393 un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Şi, tot în zona sudului litoralului, ieri, la ora 00.30, D.E.-M., în vârstă de 39 de ani, din localitatea Tuzla, a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Mangalia către Constanţa. La un moment dat, acesta a pierdut controlul direcţiei şi a părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a  conducătorului auto şi a unui pasager din autoturism.

 




Recomandări pentru o minivacanţă liniştită

În perioada minivacanţei de Rusalii ne aşteptăm la o afluenţă mare de public către zona litoralului românesc şi chiar către zonele cu verdeață din jurul localităților urbane şi locurile de agrement organizate în aer liber.

Pentru a avea un concediu liniştit, fără evenimente negative, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa recomandă turiştilor câteva reguli şi măsuri de prevenire:

  • în spaţiile de cazare nu utilizați consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni şi nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată;
  • în cazul izbucnirii unui incendiu în spaţiile de cazare, urmaţi instrucţiunile din planul de evacuare afişat în fiecare cameră şi pe holurile de acces corespunzătoare fiecărui etaj;
  • utilizaţi doar scările pentru evacuare. Nu folosiţi lifturile pentru că acestea se pot bloca. În cazul în care coridorul sau scările sunt impracticabile din cauza fumului, rămâneţi în cameră, ţineţi uşa închisă şi etanşaţi rosturile cu prosoape ori cearceafuri umede. Ieşiţi la geam sau pe balcon şi solicitaţi ajutor. Dacă nici acest lucru nu este posibil, sunaţi la 112 şi comunicaţi poziţia dumneavoastră în clădire.

În cazul în care vă aflaţi cazaţi în campinguri:

  • nu amplasaţi corturile decât în spaţiile special destinate şi respectaţi regulile de prevenire a incendiilor afişate;
  • atunci când faceţi focul în spaţiile special amenajate, supravegheaţi permanent arderea. La plecare stingeţi focul şi asiguraţi-vă că acesta a fost stins complet;
  • nu aruncaţi resturi de ţigări la întâmplare. Acestea pot aprinde vegataţia uscată sau alte materiale combustibile;
  • nu recurgeţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice pentru alimentarea receptorilor electrici;
  • anuntaţi în cel mai scurt timp incendiile pe care le observaţi la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Persoanele fizice şi juridice sunt obligate, prin lege, să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa şi mediul.

 




Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor de Rusalii

S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada sărbătorilor de Rusalii, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/66.44.44 vor fi preluate non-stop. Echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Singurul serviciu care-şi va modifica programul de lucru pentru perioada sărbătorilor este cel al casierilor RAJA. Astfel, abonaţii interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă şi canalizare trebuie să ştie că în perioada 19 – 20 iunie 2016 (duminică și luni), casieriile vor fi închise.

Începând de marți, 21 iunie 2015, toate casieriile ăși vor relua programul normal de lucru.

 

 




Elevii claselor a VIII-a de la Şcoala „Gala Galaction“ au predat ştafeta colegilor mai mici (video)




Gala Olimpicilor Callatieni, ediția I

20160617_124139Vineri, 17 iunie 2016, în sala de festivități a Liceului Teoretic ”Callatis” Mangalia s-a desfășurat ”Gala Olimpicilor Callatieni”, ediția I.

Evenimentul a fost organizat de conducerea unității în parteneriat cu Asociația Părinților,  în semn de recunoștință pentru elevii meritoși și dascălii care i-au pregătit, pentru a răsplăti cu diplome de excelență și medalii rezultatele deosebite obținute de aceștia în anul școlar 2015-2016.

Gala a debutat cu premierea olimpicilor naționali :  eleva Popescu Maria din clasa a X a A, coordonată de prof. Costache Livia,  prima mențiune la Olimpiada Națională de Limba Română ; eleva Petrea Bianca Maria din clasa a XII a D, instruită de prof. Cuseac Silvia,  mențiune la Olimpiada Națională de Istorie;  eleva Ilicea Anca din clasa a X a A, pregătită  prof. Popa Gabriela, mențiune la Olimpiada Națională de Informatică.

Gala a continuat cu aprecierea elevilor din gimnaziu și liceu care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele județene:

Olimpiada de Limbă, Literatură și Comunicare– 9 elevi.

Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață – 7 elevi. Premiul I – elevele Greceanu Anamaria și Totolici Vanessa, clasa a VII a A, coordonate de prof. Angheluță Cristina.

Olimpiada de Lingvistică – 7 elevi.  Premiul I – eleva Vătafu Avram Andra, clasa a VII a A, coordonată de prof. Angheluță Cristina.

Olimpiada de Limba Engleză – 18 elevi. Premiul I –  elevul Guță Mario, clasa a VIa A, coordonat de prof. Gherfi Simona; elevii Lupuleasa Marian Paul, clasa a IX a B și Bălăuca Delia Anamaria, clasa a IX a D, coordonați de prof.  Munteanu Didina ; eleva Bălan Elena Alexandra, clasa a X a, coordonată de prof. Lipnic Silvia și Gherfi Simona.

Olimpiada de Limba Franceză – 4 elevi.

Olimpiada de Limba Germană – 1 elev.

Olimpiada de Fizică – 7 elevi.

Olimpiada de Biologie, Concursul Național ”G. E. Palade”, Concursul Național Educație pentru sănătate – 8 elevi.

Olimpiada de Informatică și Olimpiadade TIC – 3 elevi.

Olimpiada de Istorie – 2 elevi.

Olimpiada de Geografie – 1 elev.

Olimpiada de Religie – 2 elevi.

Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Șah – 5 elevi. Premiul  I – elevii Broatec Răzvan, clasa a Va A, Ghenea Răzvan clasa a VII a A, Handac Radu, clasa a VIII a A, coordonați de prof. Mustafa Erwin ; eleva Iacob Victoria, clasa a XI a A, coordonată de prof. Tudor Lakme.

32 de elevi din ciclul primar au fost premiați pentru rezultatele deosebite obținute la etapa județeană a concursurilor de matematică, respectiv limba și literatura română.

Comorile Condeiului – 100 p, eleva Faliboga Lusyanna, clasa a II a A, coordonată de prof. înv.primar Lungu Georgeta și eleva Țăranu Diana, clasa a IV a C, coordonată de prof. înv.primar Dincă Anca.

Euxin Math – 100p,  elevii Dincă Radu și  Buzea Rareș, clasa a III a A, coordonați de prof. înv.primar Neculăeș Maria; elevii Băltărete Damian, Păun Mario, Puzdre Medeea, clasa a IV a A, coordonați de prof. înv. primar Bulboacă Olga.

Pentru numeroase alte premii obținute la diverse concursuri și competiții înscrise în Calendarul Activităților Educative la nivel național, regional și județean, elevii și dascălii au fost recompensați cu diplome de excelență.

„Gala Olimpicilor Callatieni” s-a desfășurat în prezența reprezentanților autorităților locale și a unităților școlare din Mangalia, a părinților, elevilor și cadrelor didactice din școală, într-o atmosferă de sărbătoare, marcată cu momente artistice deosebite.

Într-un cadru festiv,  trei cadre didactice au primit aprecierea și mulțumirea pentru întreaga activitate dedicată școlii și elevilor: prof. înv. primar Olga Bulboacă, prof. Ecaterina Rădulescu, prof. Căutiș Marin.

 




RAJA SA a întrerupt apa în staţiunea Mamaia

Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi, 17 iunie, în staţiunea Mamaia, în zona terasei La Pizza, SC RAJA Constanţa a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă, în intervalul orar 12,00-16,00. Este afectată zona Promenadei Cazino.

Ne cerem scuze tuturor abonaţilor pentru disconfortul creat, dar le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea într-un timp cât mai scurt a avariei şi pentru reluarea furnizării apei la parametri optimi.




Medicul Anca Bucur a lansat un nou volum de versuri „Cinci Iluzii”

Anca BucurMiercuri, 15 iunie 2016, a avut loc la Liceul Teoretic „Callatis” lansarea celui de-al doilea volum de versuri semnat de dr. Ana-Maria Bucur.

Asociația Culturală LAMAJI-SANA și CLUBUL ROTARY MANGALIA  v-au susținut pe parcursul derulării acestui proiect.

Despre secretul celor „Cinci Iluzii” am discutat cu autoarea care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări:

 

  • De fapt ce reprezintă cele cinci iluzii?

 A.B.: Volumul de versuri are cinci capitole: „Culeg informații”, „Rătăciri erotice”, „Înfrângerea  de bunăvoie”, „Eliberarea iubirii” și „Eterna relație”, fiecare având 8-11 poezii care descriu starea acelei perioade, crâmpeie de viață. Perioadele nu sunt cronologice, deși dau această impresie.

Oricând putem intra în Eterna relație cu Divinitatea, de exemplu.

  • Când au fost compuse și scrise poeziile din acest volum, știind că anul trecut, tot în vară, a mai apărut unul: ”Versuri din vis”

A.B.: Erau scrise câteva încă de pe atunci, nepublicate în acel prim volum de versuri, păstrate ascuns, ca să zic așa. Si acum mai am câteva versuri pe care nu le-am lăsat șă apară (încă). Poate va fi ceva în viitor? Totul e posibil. Nu depinde de mine, ci de ceea ce se ivește în calea mea. E o stare !

– Cine a fost sursa dumneavoastră de inspiraţie?

A.B.: Cartea este dedicată fiicei mele, Magda, după ce primul volum de versuri a fost pentru cei trei bărbați din viața mea: tata, soțul și fiul.

Dar muză cu adevărat nu cred că a fost cineva anume. Totul s-a țesut din priviri surprinse, din gene plecate, din sărutul dintre ape. De exemplu, eram pe o plajă aproape pustie, la bulgari, mergeam cu o prietenă prin apă și cumva cu coada ochiului stâng am zărit o…geamandură mișcătoare. Erau o fată și un băiat prinși într-un prelung sărut. A fost ceva ce fără vrere am reținut și apoi versurile s-au așternut,  cînd le-a venit vremea s-o facă.

 

  • Volumul face referire strict la  iubirea pură?

A.B.: Să nu interpretăm așa, oricum noi suntem Iubire deja, dar poate nu ne mai amintim. Poate chiar unul din rosturile mele este să vă reamintesc?

Poate că are sens ceea ce am declarat pe clapeta copertei: Esoterism cuantic încifrat subtil sub aparența înșelător banală a versului cu  rimă albă… Ca să nu vă speriați de prea serioasele înțelesuri ale versurilor. Cui i-ar plăcea să fie pus în dificultate? Non-experiența este conștiență pură… Ori de spațiul gol dintre gânduri, ordine și energie? Ori de energia potențială în care forma germinează? Etc, etc.

Și așa, învelite în vers și-n pic de rimă, ideile pot ajunge la sufletele voastre mai ușor.

Și închei cu celelate versuri de pe clapetă:… Cititorule, nu-ți zâmbesc umil în față, ci senin te îndemn: ÎNDRĂGOSTEȘTE-TE DE VIAȚĂ !

Cel care este puțin derutat se mai lămurește citind prefața volumului CINCI ILUZII.

 




Avarii RAJA la Eforie Nord şi Agigea

Pentru remedierea unei avarii survenite aseară, in jurul orei 18,00, la conducta cu diametrul de 500 mm, ce asigura necesarul de apa pentru statia de pompare si tratare Gospodarie Eforie Nord, SC RAJA SA  este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile incepand din aceasta seara – 16 iunie 2016, ora 22,30 si pana maine dimineata – 17 iunie 2016, ora 09,00.

Sunt afectati de lipsa apei potabile toti abonatii din localitatea Eforie Nord si partea de Vest a localitatii Agigea.

Initial, echipele de interventie au incercat remedierea avariei cu conducta sub presiune, pentru a nu afecta alimentarea cu apa a abonatilor deserviti. Avand in vedere complexitatea lucrarilor, dar si debitul mare de apa, a fost necesara sistarea furnizarii apei potabile pe tronsonul avariat.

Ne cerem scuze fata de  consumatorii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii  si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

 

 

Pentru remedierea unei avarii survenite aseară, in jurul orei 18,00, la conducta cu diametrul de 500 mm, ce asigura necesarul de apa pentru statia de pompare si tratare Gospodarie Eforie Nord, SC RAJA SA  este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile incepand din aceasta seara – 16 iunie 2016, ora 22,30 si pana maine dimineata – 17 iunie 2016, ora 09,00.

Sunt afectati de lipsa apei potabile toti abonatii din localitatea Eforie Nord si partea de Vest a localitatii Agigea.

Initial, echipele de interventie au incercat remedierea avariei cu conducta sub presiune, pentru a nu afecta alimentarea cu apa a abonatilor deserviti. Avand in vedere complexitatea lucrarilor, dar si debitul mare de apa, a fost necesara sistarea furnizarii apei potabile pe tronsonul avariat.

Ne cerem scuze fata de  consumatorii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii  si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

 




„Invitaţie la sănătate“ pentru elevii Liceului „Callatis“

În perioada noiembrie 2015- iunie 2016, 60  elevi  de la  Liceul Teoretic „Callatis”  au participat la proiectul regional  „Invitaţie la sănătate”.

Proiectul de consiliere educaţională este implementat de Centrul Judeţean de Resurse și Asistenţă Educaţională Constanţa în parteneriat cu unităţi şcolare din  6 judeţe din ţară.

Scopul proiectului a constat în dezvoltarea comportamentelor prosociale la elevi, prin optimizarea relațiilor în grupul clasă şi prevenirea risurilor (consum de tutun, alcool, droguri,  începerea vieţii sexuale).

Proiectul  a fost  structurat pe trei module de consiliere şi 2 concursuri regionale:

Modulul  I de consiliere – Aleg puterea şi libertatea pentru sănătate : tematica Prevenţie consum tutun, alcool, droguri şi tematica Educaţie sexuală, implementat la nivelul clasei VII A, 24 elevi.

Modulul II de consiliere – Înţelege diferenţa, respectă egalitatea, implementat la nivelul clasei III C, 15 elevi.

Concursul de dans „Invitaţie la sănătate”. Echipa de majorete a liceului  formată din 12 elevi a obţinut  la etapa regional Premiul I .

Concursul de arte vizuale  „În armonie cu mine şi cu ceilalţi”. Elevii participanţi au obţinut 3 Premii I.

În Liceul Teoretic Callatis,  modulele de consiliere au fost coordonate de profesor psiholog Carmen Faliboga în echipă cu profesorul pentru învăţământ primar Slagiana Praisu şi profesorul diriginte Sanda Elena Pădureanu. Pentru concursul de dans psihologul a colaborat cu profesorul de educaţie fizică Lakme Tudor şi eleva Ioana Iacob , iar pentru concursul de arte vizuale cu doamnele învăţătoare şi profesorii diriginţi din gimnaziu.




RAJA SA repune în valoare singura cişmea otomană din Constanţa

După mai bine de 150 de ani, singura cişmea otomană din Constanţa a fost reabilitată şi pusă în valoare. Construită în 1864 şi deteriorată de-a lungul timpului, monumentul istoric este unul dintre ultimele mărturii ale administraţiei otomane din Dobrogea şi singurul de pe teritoriul judeţului Constanţa, din această categorie, renovat în întregime.

Prin eforturile SC RAJA SA şi ale instituţiilor locale abilitate, cişmeaua este adusă pe harta turismului cultural local şi constituie un proiect de succes de punere în valoare a istoriei Constanţei şi Dobrogei. Ne-am străduit să dovedim, în felul acesta, respectul faţă de trecut şi seriozitatea cu care privim evoluţia viitoare a oraşului.

Inaugurarea oficială a Cişmelei Otomane, situată pe DN2A, la ieșire din Constanța, în zona intersecției cu bulevardul Aurel Vlaicu,  în incinta Sursei de Apă Cișmea 1C (pe partea dreaptă, pe sensul de mers către localitatea Ovidiu).

Evenimentul va avea loc vineri –  17 iunie 2016, ora 10,00.




Specialiştii ISU „Dobrogea” şi medicii SMURD vă recomandă cum să suportaţi mai uşor canicula

Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de temperaturile ridicate, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa şi medicii SMURD, recomandă ca cetăţenii să respecte următoarele măsuri preventive:

În spaţii închise (acasă şi la birou):

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

  • limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
  • menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis.

Scădeţi temperatura, având grijă să:

  • aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu, utilizând curenţi de aer;
  • reglaţi aerul condiţionat la 5 oC sub temperatura ambientală.

 

În spaţii deschise (pe stradă şi la locul de muncă):

  • deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone cu umbră, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare);
  • purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • consumaţi 1,5 – 2 litri de lichide pe zi (apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri), nu foarte reci, neaşteptând apariţia senzaţiei de sete;
  • mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferindu-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
  • evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantităţi mari;
  • evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală;
  • nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
  • nu lăsaţi copiii singuri în maşină.

 

Apelaţi 112 pentru orice situaţie de urgenţă!

 




Duminică are loc Campionatul National de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda” individual

Duminică 19.06.2016, la Sala de Jocuri Sportive „Tomis” din Constanta, str. Flamânda, se va desfăşura ediţia 2016 a Campionatului National de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda” individual. „Light-Fighting Sanda” este o probă de luptă sportivă în care sportivii se ating la cap şi la corp cu contact uşor „skin touch”. De asemenea nu au voie să folosească loviturile peste picioare sau proiectările. În schimb se folosesc foarte mult tehnicile din salt.

            Campionatul este organizat pentru copii 4-5 ani, 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, mini-cadeţi 12-13 ani, cadeţi 14-15 ani, juniori 16-17 ani, tineret 16-20 ani, seniori 18-34 ani, la feminin şi masculin. Categoriile de greutate sunt la cele regulamentare, iar la mini-cadeţi, cadeţi, juniori, tineret şi seniori se va organiza proba de open, la care pot să participe sportivii indiferent de greutatea pe care o au.

            Din judeţul Constanţa vor participa sportivi din următoarele cluburi sportive:

-CS „Marea Neagră” Constanţa.

-CSU „Neptun” Constanţa.

-CSA „Axiopolis-Sport” Cernavodă.

-CS „Martial Academy” Năvodari.

-CS „Noua Generaţie” Mangalia.

-CS „Shaolin Callatis” Mangalia.

-CS „Panda” Poarta Albă.

            Programul campionatului este următorul:

-10.00-10.15:             -Deschiderea oficială.

-10.15-13.00:             -Meciuri la seniori şi copii.

-13.00-13.30:             -Pauza de masă.

-13.30-16.00:             -Meciuri la juniori, cadeti şi tineret.

-16.00-16.30:             -Festivitatea de premiere.

-16.30:                        -Închiderea campionatului.

Sperăm ca sportivii noştri să se comporte cît mai bine, să obţină rezultate bune şi foarte bune. Intrarea la sală este liberă şi îi aşteptăm pe cei care doresc să vadă meciuri foarte frumoase”, afirmă şef luc. dr. Florin Iordănoaia, 6 duan Kung-Fu.

 

 




RAJA Constanța a primit mai multe sesizări pentru intervenții

 

La dispeceratul RAJA s-au mai primit 8 reclamații (3 – Medgidia și Eforie Nord), dintre care 5 au venit din municipiul Constanța, de pe Șoseaua Mangaliei, din zonele Gară, Abator și Far.

La ora actuală, echipele de intervenție au răspuns la toate solicitările primite.

În urma atenționărilor meteo, la nivelul SC RAJA SA s-au luat toate măsurile necesare pentru a se putea interveni cu promptitudine. Astfel, la nivelul judetului Constanta, au fost pregatite sa intervina 35 de echipe de intervenţie (19 pe municipiul Constanta si 16 in restul judetului) dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care vor asigura permanenta in toata aceasta perioada.

Numai din municipiul Constanța s-au primit 9 reclamații  – cartierele Palas și Faleza Nord – de pe străzile IC Brătianu, Unirii, Casin, Ion Rațiu, Nicolae Iorga și bulevardul Mamaia. Echipele de intervenție RAJA au răspuns la toate solicitările primite.

Facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii la numărul de telefon 0241.66.44.44.