“Cei care îl mai susțineți, puteți face pelerinaj la vila lui din Constanța, va ieși la balcon pentru voi!!”, este strigătul de deznădejde al cetăţenilor după plasarea primarului în arest la domiciliu!

Cristian Radu în cătușe

Soluţia magistratului Tribunalului Constanţa de respingere a propunerii de prelungire a arestului preventiv, solicitată de către DNA, faţă de primarul suspendat Cristian Radu, a şocat şi dezamăgit opinia publică din Mangalia.

Astfel, pe reţelele de socializare au fost scrise multe mesaje ale cetăţenilor nemulţumiţi şi revoltaţi care acuză magistraţii că au dat măsuri blânde, confortabile, unui primar corupt care a furat sume enorme din banul public.

  • „Foarte tare, corupție la nivel judecătoresc. Dacă unul fură, poate, de foame sau așa vrea el, un porc din cotețul vecinului, se duce la pușcărie cel puțin 2 ani. Ăsta care are o gramadă de capete de acuzare, ce să vezi arest la … unde, la domiciliu. Bravo României coruptă!”.
  • “După cele 30 zile îl vezi iar în primărie sub control judiciar că de este suspendat nu demis din funcție”.
  • „Magistrații fac orice să îi scape”
  • „Încep manevrele. Cum se aude zgomotul banilor, cum se schimbă sentințele. Magistrații își merită pensiile speciale. În România ca să faci pușcărie trebuie să furi un ou. Dacă furi milioane de euro stai, în arest la domiciliu”.
  • “Corupție, Corupție, banii fac legea în România, inculpatul Radu e ca în filmul acela “Greu de ucis”. Cei care îl mai susțineți, puteți face pelerinaj la vila lui din Constanța, va ieși la balcon pentru voi!”.
  • „Ați scăpat alt infractor, în scurt timp, dispare din peisaj!”.

Revolta cetăţenilor este pe deplin justificată, în condiţiile în care primarul Cristian Radu este cercetat pentru abuz în serviciu într-un dosar de corupţie încă din anul 2023, în care prejudiciul adus statului român depăşeşte suma de 3 milioane de euro, în sarcina edilului fiind reţinute nu mai puţin de 90 acte materiale.

Ulterior, la data de 26 august 2025, primarul Cristian Radu a fost vizitat de către procurorii DNA Constanţa, atât la domiciliul din Constanţa, cât şi la Primăria Mangalia în cadrul unor percheziţii de amploare care i-au vizat şi pe alţi membri ai echipei sale.

A urmat reţinerea primarului pentru 24 de ore, după care a fost prezentat în faţa Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă, Judecătorul Marius Nastasia a respins propunerea DNA, plasându-l pe Radu sub control judiciar. Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Comstanţa au îndreptat situaţia halucinantă, astfel că la data de 27 august 2025, după dezbateri şi deliberări care au durat aproape o zi, au decis arestarea preventivă a inculpatului Cristian Radu.

Măsura a fost menţinută şi în luna septembrie, însă în cursul zilei de ieri, acelaşi magistrat Marius Nastasia a fost, din nou, indulgent cu inculpatul Cristian Radu, dispunând pentru acesta măsura blândă a arestului la domiciliu.

Din fericire, soluţia poate fi atacată cu contestaţie, astfel că speranţele stau tot în magistraţii Curţii de Apel Constanţa de la care atât DNA, cât şi cetăţenii cinstiţi din Mangalia aşteaptă exigenţa pe care inculpatul Radu o merită.

Primarul, în prezent, suspendat, este acuzat de către procurori de cinci infracţuni de luare de mită, o infracţiune de spălare a banilor pentru un prejudiciu de peste 500.000 de euro. Mai mult, recent, inculpatului Radu i-a fost adus la cunoştinţă, zilele trecute, faptul că urmărirea penală, care-l vizează, a fost extinsă, fiind acuzat şi de instigare la folosirea creditului societăţii contrar intereselor acesteia.

Prin urmare, deşi acuzaţiile procurorilor se strâng, munca acestora fiind extrem de complexă şi solicitantă, întrucât au de strâns probe împotriva lui Radu încă din anul 2021, iată, că unii magistraţi găsesc de cuviinţă că faptele de corupţie trebuie tratate cu blândeţe.

Rămâne de văzut care va fi decizia Curţii de Apel Constanţa după soluţionarea contestaţiei pe care, fără doar şi poate, DNA o va formula.

Dacă nu va avea interdicţii, Radu ar putea reveni la Primărie!

Potrivit art. 221 Cod Procedură Penală: Conţinutul măsurii arestului la domiciliu

(1) Măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta.

(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii:

  1. a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
  2. b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar.

(3) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere şi/sau să respecte una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. d)-k). Prevederile art. 215 alin. (8), (81) şi (9) se aplică în mod corespunzător.

(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

(5) Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.

(6) La cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.

(6 ind.1) În situaţia prevăzută la alin. (6), în încheiere se va indica în mod expres perioada de timp, precum şi, după caz, locul de muncă, instituţia de învăţământ, unitatea sanitară sau alt loc în care s-a aprobat deplasarea inculpatului. (https://sintact.ro/legislatie/monitorul-oficial/codul-de-procedura-penala-din-2010-legea-nr-135-2010-16910517/art-221)

Aşa se face că în situaţia în care primarului nu i se va stabili interdicţia de a ocupa o funcţie publică, aşa cum s-a întâmplat când a fost plasat sub control judiciar, Radu poate solicita revenirea la instituţia pe care a folosit-o pentru avantaje financiare personale.

Mai exact, Radu a abuzat de funcţia sa pentru a lua şpăgi, pentru a decide cine să funcţioneze legal şi cine să nu primească avize şi autorizaţii, cine să realiezeze un ban cinstit, cine să fie falimentat.

Aşa cum am precizat anterior, speranţa în a face dreptate rămâne la Curtea de Apel Constanţa care are, din nou, ocazia, să-l trimită pe primarul acuzat de către procurori de fapte grave de corupţie în spatele gratiilor, nu în luxul de acasă.