Cristian Radu, în fața judecătorilor: Niciunul dintre inculpații din Dosarul Avocaților nu își recunoaște faptele

Cristian Radu la Curte

Dosarul penal privind fapte de corupție în care sunt inculpați Cristian Radu și alți funcționari ai Primăriei Mangalia, alături de un avocat bucureștean, are numai puțin de 87 de volume. Care au fost aduse, azi, în sala de judecată, cu un cărucior.

Cristian Radu este acuzat de procurorii DNA Constanța de abuz în serviciu, alături de mai mulți funcționari ai primăriei, în „dosarul avocaților”.

  • În sala de judecată, primarul Mangaliei nu a dorit să dea niciun fel de declarații.
  • Niciunul dintre inculpați nu a dorit să dea declarații în fața magistraților.
  • Niciunul dintre inculpați nu recunoaște faptele pentru care au fostr trimiși în judecată.
  • Romulus Dumitrana, dimpotrivă, este singurul care a fost de acord să dea declarații în fața instanței, însă nu la acest termen de judecată.
  • 22 de martori din dosar vor fi reaudiați.
  • Procurorii DNA Constanța nu mai au alte probe de propus în afara celor incluse în cele 87 de volume.
  • Avocatul lui Cristian Radu a contestat probele și a solicitat reaudierea martorilor Cristian Pomenea și Paul Foleanu
  • Avocatul Petrinei Boiță a solicitat execuțiile bugetare ale primăriei
  • S-a solicitat, totodată, audierea altor martori: Leonard Tănase, Dragoș Bociog, Paul Foleanu, în calitate de foști consilieri locali.
  • Judecătorul a stabilit data de 5 martie 2025 pentru afișarea probelor încuviințate și data de 26 martie, orele 11.00, pentru următorul termen al procesului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale.

Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.
Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.