Daniel Georgescu, noul primar al comunei Limanu: „Prioritară pentru începutul mandatului meu este reabilitarea drumului Hagieni-Limanu“

limanuComuna Limanu are, oficial, începând de astăzi, un nou Consiliu Local, format din 15 membri. Noii aleşi locali ai comunei au depus jurământul în prezenţa preşedintelui Judecătoriei Mangalia, Cristian Anton David.

Noii aleşi locali ai comunei Limanu sunt: Nicolae Albu, Marius Dumitru, Gheorghe Stănică, Mihai Feodorof, Nicolae Vlădescu, Nicolae Ciobănel – PSD, Nicolae Iustin Urdea, Florin Tudose şi Marin Peleanu – PNL, Liliana Enacache – M10, Claudia Bărbat şi Sofian Lupaşcu – PRU, Elena Giorgiana Cociuban – ALDE, Irinel Vlăsceanu şi Ionuţ Călin Maricoiu – UNPR.

Totodată, noul primar al comunei Limanu, Daniel Georgescu, a depus, la rândul său, jurământul şi a fost investit în funcţie. De menţionat este faptul că, din fair-play, Daniel Georgescu a ţinut să mulţumească fostului edil, Nicolae Iustin Urdea şi fostului viceprimar, Marius Dumitru, pentru realizările din timpul administraţiei lor, care au făcut din Limanu, 2 Mai şi mai ales Vama Veche, unele dintre cele mai cunoscute staţiuni din România.

În noua sa calitate, Daniel Georgescu ne-a declarat că, prioritare pentru sezonul estival aflat în derulare, sunt curăţenia şi siguranţa cetăţenilor şi a turiştilor care aleg sudul litoralului: „Încercăm să punem la punct aceste aspecte. Dorim introducerea unui sistem de supraveghere video, alături de suplimentarea forţelor de ordine, dar şi urgentarea înfiinţării Poliţiei Locale“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, primarul Daniel Georgescu.limanu3

În ceea ce priveşte problemele de zi cu zi ale comunei şi satelor ce alcătuiesc localitatea Limanu, primul dintre obiectivele promise în campania electorală îl constituie reabilitarea şi chiar asfaltarea drumului ce leagă Limanu de Hagieni: „Sunt sigur că demersul meu, atât de aşteptat de cetăţenii din Hagieni, va avea atât suportul Consiliului Local, cât şi pe cel al Consiliului Judeţean Constanţa. În al doilea rând, îmi doresc repararea Căminului Cultural din 2 Mai, dar şi construirea unui grup sanitar pentru micuţii de la Şcoala Generală din 2 Mai. În perioada imediat următoare vom face o inventariere a problemelor locuitorilor noştri şi vom încerca rezolvarea cât mai grabnică a acestora“, a mai arătat Daniel Georgescu. Primarul comunei Limanu mai spune că, timp de patru luni, a luat pulsul acestor probleme şi că, cele mai stringente dintre ele sunt infrastructura, canalizarea şi racordarea la curent electric a noilor cartiere.

În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost votat şi noul viceprimar al localităţii, în persoana lui Mihai Feodorof (PSD).

limanu1