HALUCINANT: Ce alcoolemie avea un șofer tras pe dreapta de polițiștii constănțeni

La data de 28 februarie 2026, în jurul orei 20.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un șofer, de 51 de ani, care a condus un autoturism, pe aleea Hortensiei din municipiul Constanța, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.