În luna aprilie, DNA a instrumentat dosare finalizate cu 59 de condamnări. Printre condamnaţi, un secretar de stat şi doi poliţişti

stema-dna

 În cursul lunii aprilie 2019, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au fost condamnați 59 inculpați prin 20 hotărâri judecătorești definitive, între persoanele condamnate definitiv figurează:

  • un secretar de stat minister, 2 ofițeri de poliție, un avocat, un inspector antifraudă, un consilier ANAF, un primar comună.

Pedepsele dispuse de judecători față de cei 59 inculpați variază între 8 ani închisoare și 1 an cu amânare.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă.

În acest fel, D.N.A. răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare.