Jandarmii au recuperat un RATON de pe acoperișul unei case din Mihail Kogălniceanu

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc astăzi pentru jandarmii constănțeni. Un raton a fost semnalat pe acoperișul unei locuințe din localitatea Mihail Kogălniceanu.
Jandarmii s-au deplasat la fața locului și după mai multe încercări au reușit să captureze ratonul.
Cum ratonii nu sunt animale care trăiesc în mod normal în mediul natural din România, jandarmii l-au dus direct la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.
Acolo, specialiștii vor avea grijă de el și vor decide ce e mai bine pentru ratonul buclucaș.