OFICIAL: Cristian Radu, SUSPENDAT din funcție. Paul Foleanu a preluat atribuțiile de primar al Mangaliei

Paul Foleanu

Prefectura Constanța a remis, cu puțin timp în urmă, ordinul de prefect privind suspendarea din funcție, înainte de termen, a primarului Cristian Radu.

Ieri, Curtea de Apel Constanța a decis arestarea, pentru 30 de zile, a edilului din Mangalia, acuzat de luare de mită și spălare de bani.

Oficial, atribuțiile de primar au fost preluate, de azi, de viceprimarul Paul Foleanu.

„În conformitate cu adresa Curții de Apel Constanța, înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Constanța, sub nr. 16974/28.08.2025, prin care ni s-a adus la cunoștință dispunerea măsurii arestului preventiv față de domnul Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia, astăzi, 28 august 2025, a fost emis Ordinul nr. 393 privind constatarea suspendării de drept a mandatului de primar al municipiului Mangalia al domnului Radu Cristian.
Ordinul i-a fost comunicat domnului Radu Cristian.

Suspendarea mandatului durează până la încetarea măsurii arestului preventiv”.