OFICIAL: Inspectorii Departamentului pentru lupta antifraudă (DLAF), în control la Primăria Mangalia

primaria-mangalia

Potrivit unor informații care au circulat în mediul online, am aflat că, la Primria Mangalia ar fi ajuns la inspectorii Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF, într-un control ce vizează proiecte din fonduri europene.

Am solicitat un punct de vedere referitor la controlul inițiat de aceștia la nivelul primăriei.

Iată răspunsul Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF:

Având în vedere solicitarea dumneavoastră, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă aducem la cunoștință că instituția noastră desfășoară o acțiune de control cu privire la proiectul „Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia-Saturn) din localitatea Mangalia, județul Constanța”, cod SMIS 120244, beneficiar UAT Municipiul Mangalia”.

În conformitate cu prevederile legale, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor”.