Primarul Niculae Stan: „De Ziua comunei Pecineaga vom avea surprize pentru toți cei ce vor veni să petreacă alături de noi”

Conform tradiţiei locale, în prima zi de Rusalii, mai exact, duminică, 4 iunie 2023, se vor desfăşura manifestări cultural-artistice cu prilejul Zilei Comunei Pecineaga.

Primarul comunei, Niculae Stan ne-a declarat că startul distracţiei se va da începând cu ora 14.00, locaţia fiind stadionul din localitate. „Sunt aşteptaţi să ofere participanţilor recitaluri live mai mulţi interpreţi de muzică populară, dar şi dansatori din zonă.

Cu acelaşi prilej, vom premia cu diplome şi cadouri, cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie, dar şi cetăţenii care au împlinit vârsta de 70 de ani. Vor fi amenajate standuri cu produse tradiţionale, mititei, carne la grătar, dulciuri, dar şi suveniruri şi jucării pentru cei mici.

Va fi o sărbătoare reuşită, la care sperăm să participe cât mai multe persoane nu doar din comuna noastră, ci şi din zonele limitrofe şi chiar din Constanţa”.




Se reia furnizarea apei în Constanța, Mamaia și Năvodari

RAJA
În cursul nopții trecute și pe parcursul zilei de astăzi, în toate punctele de lucru deschise la Stația de Tratare și Pompare Constanța Nord, la sursele Cișmele din municipiul Constanța, dar și în zona Hanul Piraților din Năvodari, echipele constructorului împreună cu cele ale RAJA au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor având în vedere complexitatea fiecărei intervenții în parte.  În prezent, majoritatea lucrărilor au fost finalizate sau se află în curs de finalizare.

La punctul de lucru din zona sursei Cișmea 1 B, unde s-au realizat operațiuni de înlocuire a unui tronson de aproximativ 10 metri pe conducta de refulare DN 600 mm, echipele RAJA au constatat, în momentul realizării lucrărilor de îmbinare și sudare a noului segment, că o altă porțiune din această conductă prezenta semne de degradare avansată. Având în vedere că se apropie sezonul estival, când consumul de apă crește semnificativ, pentru a preîntâmpina apariția unor noi avarii ce ar putea afecta litoralul, s-a luat decizia continuării lucrărilor de înlocuire și a acestui tronson.

Prin urmare, timpul de intervenție a crescut, reprezentanții companiei estimând că lucrările efective se vor finaliza în cursul acestei nopți, în jurul orei 23.00 când se vor face manevrele de vane pentru umplerea rețelei.

Această acțiune poate dura de la 4 până la 8 ore din cauza lungimii instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. De aceea, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat. Preconizăm că utilizatorii din municipiul Constanța și cei din Stațiunea Mamaia vor avea apă la robinete în cursul acestei nopți, iar consumatorii din Mamaia Nord, Mamaia Sat, Hanul Piraților, Depozitul 10, Tabăra de Copii Năvodari, Bateria de Coastă şi SP Interconectare, Ecluza Năvodari în cursul dimineții de mâine – 25 mai 2023.  

Ne cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat abonaților cărora le mulțumim pentru răbdarea și înțelegerea de care dau dovadă!




O nouă ediție a evenimentului Zilele comunei Pecineaga




Liceul Teoretic „Callatis” angajează inginer de sistem

Callatis

Liceul Teoretic „Callatis”  organizează, la sediul instituției, concurs în vederea ocupării postului de inginer de sistem debutant.

CONDIŢII SPECIFICE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:

– studii universitare finalizate, în una din specializările Calculatoare, Automatică, Electronică,Tehnologia Informației,Informatică, Cibernetică, Informatică economică;
– vechime în specialitatea studiilor necesare postului: 10 ani;
– cunoștințe privind:
a) administrarea rețelelor de calculatoare și a bazelor de date;
b) funcționarea și securizarea rețelelor;
c) configurarea hard și soft a calaculatoarelor și echipamentelor periferice;
d) sisteme de operare Windows 7, 10;
e) instalarea și configurarea de echipamente de rețea;
f) utilizare pachet de programe Office;
g) constituie un avantaj cunoștințele de administrare și dezvoltare a unui site .

CALENDARUL CONCURSULUI

1. depunerea dosarelor – 22.05.2023 – 14.06.2023 în intervalul orar 10.00-15.00, la secretariatul şcolii, dna Tămaș Desdemona;
2. selecția dosarelor – 15.06.2023, ora 10,00;
3. afişare rezultate selecție dosare: 15.06.2023, ora 11,00;
4. depunere contestaţii selecție dosare: 15.06.2023, orele 11,30 – 12,00;
5. afişare rezultate contestaţii selecție dosare: 15.06.2023, ora 13,00;
6. susținerea probei practice – 16.06.2023, ora 10,00;
7. afișare rezultate probă practică – 16.06.2023, ora 11,30;
8. depunere contestații probă practică – 16.06.2023, orele 11,30 – 11,45;
9. afișare rezultate finale proba practică – 16.06.2023, ora 12,00;
10. susţinerea interviului – 19.06.2023, ora 12,00;
11. afişare rezultate interviu – 19.06.2023, ora 13,30;
12. depunere contestaţii interviu- 19.06.2023, orele 13,30 – 14,00;
13. afişare rezultate contestaţii interviu – 19.06.2023, ora 15,00;
14. afişare rezultate finale- 20.06.2023, ora 15,00.

Pentru probele concursului punctajul este de maxim 100 puncte.
Sunt declarați admiși la fiecare probă candidații care au obținut minimum 50 de puncte.

Relaţii suplimentare la secretariatul unităţii şcolare – telefon: 0241/754000.




Atenție, se oprește apa în orașul Murfatlar!

Raja

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile,miercuri -24 mai 2023, în intervalul orar 09.00 – 17.00, pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apăla sistemul centralizat al orașului Murfatlar din județul Constanța.

Pe timpul acestor acțiuni, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Murfatlar, iar consumatorii din zona Poarta Albă Nord vor avea apă cu presiune redusă la robinete.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.




RAJA Constanța oprește apa potabilă în mai multe zone din Constanța, Mamaia și Năvodari

Raja Constanța

În perioada 23 mai 2023, ora 23.00 – 24 mai 2023, ora 22.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Constanța Nord și al surselor Cișmele din municipiul Constanța, dar și la sistemul centralizat din zona Hanul Piraților – Năvodari se vor realiza lucrări de înlocuire a unor vane cu diametrele cuprinse între 400 și 600 mm, realizarea unui by-pass, precum și lucrările pregătitoare necesare de conectare a noilor conducte DN 450 mm la sistemul centralizat de distribuție apă.

Acestea sunt prevăzute în contractele de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” și CL5 – “Rețele de apă și canalizare Năvodari și Mamaia Sat” în valoare totală de peste 112 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în acest interval, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelei de aducțiune din municipiul Constanța, în zona sursei Cișmea 1 B, pentru realizarea operațiunilor de înlocuire a unui tronson de aproximativ 10 metri, pe conducta de refulare DN 600 mm, precum și montarea unor debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii pe rețelele magistrale. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • B-dul Aurel Vlaicu cuprins între: aleea Universității și b-dul Tomis, precum și străzile adiacente: Smaraldului, Agatului, Opalului, Perlei, Safirului, Topazului;
  • Aleea Universității,cu străzile adiacente: Granatului, Jadului, Ametistului;
  • Perimetrul delimitat de: b-dul Tomis – b-dul Alexandru Lăpușneanu – b-dul Aurel Vlaicu-b-dul Tomis (Cartierele: Tomis Nord, Cireșica, Tic-Tac şi Boema) și Punctele Termice 45, 52, 54, 117, 120, 121, 122, 123, 138, 145, 140, 142, 146, 147;
  • Tronsonul cuprins de b-dulTomis – str.Soveja-str. Ștefăniță Vodă – b-dul Aurel Vlaicu – b-dul Tomis şi PT 46, 47, 48, 50, 51;
  • B-dul Tomis, delimitat de b-dul Alexandru Lăpușneanu și str. Petru Vulcan, cu Punctele Termice 102 și 104;
  • B-dul Alexandru Lăpușneanu, între b-dul Tomis și str. Nicolae Iorga și PT 100, 101, 115, 124, 55, 57;
  • Cartierul Anadalchioi și PT 56;
  • Str. Soveja, între b-dul Tomis și str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, cu PT 53;
  • Cartierul Tomis III, inclusiv Piața Tomis III, precum și PT 117, 118, 119, 214;
  • Satul de Vacanță – Complex Dobrogea;
  • Stațiunea Mamaia;
  • Mamaia Nord, Mamaia Sat, Hanul Piraților, Depozitul 10, Tabăra de Copii Năvodari, Bateria de Coastă şi SP Interconectare, Ecluza Năvodari.

În perioada desfășurării lucrărilor de reparații se va furniza apă cu presiune scăzută pe străzile:

– Str. Poporului, pe tronsonul delimitat de b-dul Tomis și str. Mihai Viteazu, precum și străzile adiacente: Talazului, Str. Barbu Ştefănescu Delavrancea, Eremia Movilă, Năvalnicului, Barbu Lăutaru;

– B-dul Aurel Vlaicu, zona cuprinsă de intersecțiile cu b-dul Tomis și str. Baba Novac.

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate fi de la 6 până la 8 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor”, au declarat reprezentanții RAJA Constanța.




Avarie majoră pe strada Ștefăniță Vodă din municipiul Constanța

raja

Conducta de alimentare cu apă de pe strada Ștefăniță Vodă din municipiul Constanța, a înregistrat în cursul acestei zile o avarie majoră, fapt ce a determinat înlocuirea tronsonului afectat.  Fiind vorba de una din magistralele de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, debitul mare și presiunea apei pe instalație au impus sistarea furnizarii apei.

Astfel, pe timpul execuției lucrărilor de intervenție, preconizate a se finaliza în cursul zilei de mâine, 23 mai 2023, în jurul orei 02.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Ștefăniță Vodă – tronsonul delimitat de bd. Aurel Vlaicu și str. Badea Cârțan, aleea Afinei cu zona Tomis Park – Ansamblu Rezidențial, Centrul Comercial Vivo și Spitalul privat Euromaterna.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Neculai Tănasă și Denis Alibec, doi mangalioți fericiți ai echipei Farul Constanța

Neculai Tănasă și Deis Alibec

Victoria binemeritată a Farului Constanța a readus, la finalul meciului de aseară, pe teren, doi mangalioți aflați în echipa de la malul mării: Neculai Tănasă – din staff-ul administrativ și Denis Alibec, din cel sportiv.

Cei doi s-au fotografiat chiar pe terenul unde Farul Constanța a făcut istorie în fața FCSB, la câteva minute după fluierul de final al arbitrului.

Neculai Tănasă, vicepreședintele Academiei Hagi și consilier local, este cel ce a propus acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului lui Denis Alibec. Proiectul a fost aprobat săptămâna trecută.

Pe aceeași temă:

De astăzi, Denis Alibec este cetățean de onoare al Mangaliei




Copiii sunt invitați, de 1 Iunie, alături de polițiști, jandarmi, pompieri, paramedici SMURD, în Piața Ovidiu din Constanța

Invitație 1 Iunie

Reprezentanții structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne vă invită să petreceți 1 Iunie alături de cei care sunt mereu la datorie!

Evenimentul va avea loc în Piața Ovidiu din municipiul Constanța, joi, 1 iunie 2023, în intervalul orar 11:00-14:00și este deschis tuturor celor ce doresc să ne cunoască, indiferent de vârstă.

Vizitatorii se vor putea familiariza cu activitatea polițiștilor, jandarmilor, pompierilor militari, polițiștilor de frontieră, paramedicilor SMURD și vor avea ocazia să vadă tehnica expusă de fiecare structură a ministerului. De asemenea, vor afla povești captivante din misiunile executate de colegii noștri și vor găsi răspunsuri la toate întrebările legate de cariera în cadrul MAI.

Bineînțeles, am pregătit și multe surprize, printre care și întâlniri cu o parte dintre colegii noștri deosebiți: câinii special antrenați care ne însoțesc în cele mai dificile misiuni!

Vă așteptăm cu drag!

I.S.U. „Dobrogea“

I.P.J. Constanța

I.J.J. Constanța

G.M.J. Constanța

Garda de Coastă




Cine va dori să-i aducă un ultim omagiu sau să o conducă pe ultimul drum pe Loredana, o poate face miercuri

Loredana

Trupul neînsuflețit al prietenei noastre, Loredana a fost depus la Biserica de lângă Cimitirul vechi Eternitatea.

Miercuri va avea loc înmormântarea, după următorul itinerariu:

Miercuri la ora 12.00 cortegiul se va îndrepta catre Biserica de pe strada Negru Vodă, unde va fi oficiată slujba religioasă, după care se va îndrepta catre cimitirul nou aflat în zona Castelului de Apă, pe strada Oituz.

Aici va avea loc înmormântarea.

Cine va dori să-i aducă un ultim omagiu sau să o conducă pe ultimul drum pe Loredana, o poate face în acest interval de timp.

Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă prietenă!

Sincere condoleanțe familiei greu încercate, Bogdan, Pati și Narcis!




RAJA oprește apa potabilă în Constanța, Mamaia și Năvodari

RAJA

În perioada 23 mai 2023, ora 23.00 – 24 mai 2023, ora 22.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Constanța Nord și al surselor Cișmele din municipiul Constanța, dar și la sistemul centralizat din zona Hanul Piraților – Năvodari se vor realiza lucrări de înlocuire a unor vane cu diametrele cuprinse între 400 și 600 mm, realizarea unui by-pass, precum și lucrările pregătitoare necesare de conectare a noilor conducte DN 450 mm la sistemul centralizat de distribuție apă.

Acestea sunt prevăzute în contractele de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” și CL5 – “Rețele de apă și canalizare Năvodari și Mamaia Sat” în valoare totală de peste 112 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în acest interval, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelei de aducțiune din municipiul Constanța, în zona sursei Cișmea 1 B, pentru realizarea operațiunilor de înlocuire a unui tronson de aproximativ 10 metri, pe conducta de refulare DN 600 mm, precum și montarea unor debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii pe rețelele magistrale. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • B-dul Aurel Vlaicu cuprins între: aleea Universității și b-dul Tomis, precum și străzile adiacente: Smaraldului, Agatului, Opalului, Perlei, Safirului, Topazului;
  • Aleea Universității,cu străzile adiacente: Granatului, Jadului, Ametistului;
  • Perimetrul delimitat de: b-dul Tomis – b-dul Alexandru Lăpușneanu – b-dul Aurel Vlaicu-b-dul Tomis (Cartierele: Tomis Nord, Cireșica, Tic-Tac şi Boema) și Punctele Termice 45, 52, 54, 117, 120, 121, 122, 123, 138, 145, 140, 142, 146, 147;
  • Tronsonul cuprins de b-dulTomis – str.Soveja-str. Ștefăniță Vodă – b-dul Aurel Vlaicu – b-dul Tomis şi PT 46, 47, 48, 50, 51;
  • B-dul Tomis, delimitat de b-dul Alexandru Lăpușneanu și str. Petru Vulcan, cu Punctele Termice 102 și 104;
  • B-dul Alexandru Lăpușneanu, între b-dul Tomis și str. Nicolae Iorga și PT 100, 101, 115, 124, 55, 57;
  • Cartierul Anadalchioi și PT 56;
  • Str. Soveja, între b-dul Tomis și str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, cu PT 53;
  • Cartierul Tomis III, inclusiv Piața Tomis III, precum și PT 117, 118, 119, 214;
  • Satul de Vacanță – Complex Dobrogea;
  • Stațiunea Mamaia;
  • Mamaia Nord, Mamaia Sat, Hanul Piraților, Depozitul 10, Tabăra de Copii Năvodari, Bateria de Coastă şi SP Interconectare, Ecluza Năvodari.

În perioada desfășurării lucrărilor de reparații se va furniza apă cu presiune scăzută pe străzile:

– Str. Poporului, pe tronsonul delimitat de b-dul Tomis și str. Mihai Viteazu, precum și străzile adiacente: Talazului, Str. Barbu Ştefănescu Delavrancea, Eremia Movilă, Năvalnicului, Barbu Lăutaru;

– B-dul Aurel Vlaicu, zona cuprinsă de intersecțiile cu b-dul Tomis și str. Baba Novac.

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate fi de la 6 până la 8 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor”, au declarat reprezentanții RAJA Constanța.




Loredana Ploaie, de astăzi, nu mai este… Drum lin spre Cer, prietenă dragă!

Loredana

Astăzi, o prietenă foarte bună a decis sa plece la Cer.  Golul rămas de dispariția ta prematură, Loredana, este imens.

Ne-ai lăsat fără glas, profund îndurerați și lipsiți de puterea de a te aduce înapoi.

Drum lin, vei rămâne mereu în sufletele noastre!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

Suntem alături de familia îndoliată, de Bogdan, de Pati și de Narcis!

Sincere condoleante!




Tradiția continuă – o nouă ediție a concursului ”Let”s speak ….. Grammar!” avut loc la Liceul Teoretic ”Callatis” Mangalia

Callatis

Inclus în Calendarul Concursurilor Școlare pe Discipline, la nivelul Județului Constanța în anul școlar 2022-2023, Concursul intredisciplinar de gramatică a limbii române și engleză ”Let’s speak…. Grammar!” s-a desfășurat azi, 20 mai, 2023 la Liceul Teoretic ”Callatis” Mangalia, cu prezență fizică.

Devenit tradiție, acest proiect a adunat anul acesta 182 de participanți  dornici să își testeze cunoștințele, elevi veniți din cele 12 școli partenere: Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială Nr. 3 și Școala Gimnazială „Gala Galaction” din Mangalia, Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu, Școala Gimnazială „Ion Borcea” Agigea, Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” Murfatlar, Școala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu” și Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” din Constanta, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu”, Liceul Tehnologic Cogealac, Liceul Teoretic Negru Vodă.

„Fiecare ediție a acestui concurs a fost o provocare pentru noi, dar numărul mare de participanți, precum și sprijinul venit din partea colegelor de limba română și engleză de la școlile participante ne motivează să continuăm. Putem spune că am creat în jurul acestui proiect o mică comunitate care se bucură de reîntâlnire în fiecare an. Faptul că anul trecut ediția s-a desfășurat online, cu la fel de mult succes ca orice altă ediție cu prezență fizică, a fost cea mai bună dovadă că elevilor le place această competiție bilingvă.”, ne-au declarat prof. Gherfi Simona și Angheluță Cristina de la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia, coordonatorii acestui proiect.

E de menționat faptul că Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia este gazda unui alt concurs de limba engleză, adresat de această dată elevilor din ciclul primar. ”Spelling Bee”, concursul coordonat de prof. Gherfi Simona, inclus în Calendarul Concursurilor Școlare pe Discipline, la nivelul Județului Constanța în anul școlar 2022-2023, Disciplina Limba Engleză, a avut loc în acest an școlar pe 1 aprilie, 2023 si adunat 83 de participanti din șase școli partenere.




Strada Horia, Cloșca și Crișan a devenit arteră rutieră cu prioritate

IMG-20230519-WA0002

Primăria Municipiului Mangalia înştiinţează conducătorii auto de pe raza localităţii că strada Horia, Cloșca și Crișan a devenit arteră rutieră cu prioritate, în raport cu celelalte străzi adiacente, cuprinse între străzile Matei Basarab și Gral Dragalina, dar și la intersecția străzilor General Vârtejanu cu Horia, Cloșca și Crișan și Avram Iancu.

În acest sens, au fost montate noi indicatoare rutiere și vor fi marcate trecerile de pietoni, conform cu actualele norme de circulație rutieră.

Strada din cartierul de case, alături de străzile 1 Mai și Petre Ispirescu, face parte dintr-un proiect european, care se referă la modernizarea străzilor și aleilor pietonale în deplină siguranță și confort în municipiul Mangalia, dar și la amenajarea unei zone pietonale și piste de biciclete, pe faleza din stațiunea Cap-Aurora.

 




Se oprește apa potabilă în Constanța, Năvodari și Mamaia Sat

Raja Constanța

În perioada 23 mai 2023, ora 23.00 – 24 mai 2023, ora 22.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Constanța Nord și al surselor Cișmele din municipiul Constanța, dar și la sistemul centralizat din zona Hanul Piraților – Năvodari se vor realiza lucrări de înlocuire a unor vane.

Acestea au diametrele cuprinse între 400 și 600 mm, aici urmând să aibă loc realizarea unui by-pass, precum și lucrările pregătitoare necesare de conectare a noilor conducte DN 450 mm la sistemul centralizat de distribuție apă.

Acestea sunt prevăzute în contractele de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” și CL5 – “Rețele de apă și canalizare Năvodari și Mamaia Sat” în valoare totală de peste 112 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în acest interval, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelei de aducțiune din municipiul Constanța, în zona sursei Cișmea 1 B, pentru realizarea operațiunilor de înlocuire a unui tronson de aproximativ 10 metri, pe conducta de refulare DN 600 mm, precum și montarea unor debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii pe rețelele magistrale. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • B-dul Aurel Vlaicu cuprins între: aleea Universității și b-dul Tomis, precum și străzile adiacente: Smaraldului, Agatului, Opalului, Perlei, Safirului, Topazului;
  • Aleea Universității, cu străzile adiacente: Granatului, Jadului, Ametistului;
  • Perimetrul delimitat de: b-dul Tomis–b-dul Alexandru Lăpușneanu – b-dul Aurel Vlaicu-b-dul Tomis (Cartierele: Tomis Nord, Cireșica, Tic-Tac şi Boema) și Punctele Termice 45, 52, 54, 117, 120, 121, 122, 123, 138, 145, 140, 142, 146, 147;
  • Tronsonul cuprins de b-dul Tomis – str. Soveja-s tr. Ștefăniță Vodă – b-dul Aurel Vlaicu – b-dulTomis şi PT 46, 47, 48, 50, 51;
  • B-dul Tomis, delimitat de b-dul Alexandru Lăpușneanu și str. Petru Vulcan, cu Punctele Termice 102 și 104;
  • B-dul Alexandru Lăpușneanu, între b-dul Tomis și str. Nicolae Iorga și PT 100, 101, 115, 124, 55, 57;
  • Cartierul Anadalchioi și PT 56;
  • Str. Soveja, între b-dul Tomis și str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, cu PT 53;
  • Cartierul Tomis III, inclusiv Piața Tomis III, precum și PT 117, 118, 119, 214;
  • Satul de Vacanță – Complex Dobrogea;
  • Stațiunea Mamaia;
  • Mamaia Nord, Mamaia Sat, Hanul Piraților, Depozitul 10, Tabăra de Copii Năvodari, Bateria de Coastă şi SP Interconectare, Ecluza Năvodari.

În perioada desfășurării lucrărilor de reparații se va furniza apă cu presiune scăzută pe străzile:

– Str. Poporului, pe tronsonul delimitat de b-dul Tomis și str. Mihai Viteazu, precum și străzile adiacente: Talazului, Str. Barbu Ştefănescu Delavrancea, Eremia Movilă, Năvalnicului, Barbu Lăutaru;

– B-dul Aurel Vlaicu, zona cuprinsă de intersecțiile cu b-dul Tomis și str. Baba Novac.

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate fi de la 6 până la 8 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor”, au declarat reprezentanții RAJA Constanța.




RAJA SA întrerupe furnizarea apei potabile la Constanța

RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi –18 mai 2023, pentru executarea lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă din mun. Constanța.

Intervalul orar 08.00 – 18.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii dinzona centrală, perimetrul delimitat de străzile: Călărași – I.G. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente.

În același interval orar, se va furniza apă cu presiune redusă în zona Peninsulară – Piața Ovidiu, pe strada Mircea cel Bătrân (între strada Decebal și Piața Ovidiu), precum și în perimetrul delimitat de străzile: Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.G. Duca – Castanilor – Ion Lahovari.

Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă, pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în timp operativ.




Informare publică: Lucrare programată în zona Centrală a municipiului Constanța!

apa-este-viata-1
Din cauza unor probleme tehnice survenite pe parcursul lucrărilor programate din zona centrală a orașului Constanța, oprirea de apă se prelungește până în jurul orei 21.30.

În continuare, nu vor avea apă la robinete abonații din zona centrală, perimetrul delimitat de străzile: Călărași – I.G. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente.

Rămân cu presiune redusă în zona Peninsulară – Piața Ovidiu, pe strada Mircea cel Bătrân (între strada Decebal și Piața Ovidiu), precum și în perimetrul delimitat de străzile: Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.G. Duca – Castanilor – Ion Lahovari.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat!




Unitatea Militară 02196 Mangalia angajează muncitor calificat

job

Unitatea Militară 02196 Mangalia din Ministerul Apărării Naționale cu sediul în strada 1 Decembrie, nr.72 A Mangalia organizează concurs în vederea încadrării postului vacant de execuție de personal civil contractual în conformitate cu prevederile H.G.1336/28.10.2022, după cum urmează:

Muncitor calificat treapta III (lăcătuş mecanic), post vacant, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în Formațiunea de cazarmare/Formațiuni de sprijin la U.M. 02196 Mangalia.

CONDIȚIILE SPECIFICE NECESARE PENTRU OCUPAREA POSTULUI 

1. Nivel de studii – minim studii generale, cu certificat de atestare profesională în domeniul de activitate al postului;

2. Vechime în specialitatea postului: minim 3 ani;

3. Conduită morală şi disciplinară corespunzătoare lucrului într-un mediu militar;

4. Disponibilitate pentru prezentare la program în cazul solicitărilor de urgenţă;

5. Nivelul de acces la informaţii clasificate este secret de serviciu, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”;

6. Abilități și aptitudini profesionale: iniţiativă, comunicare, lucru în echipă, rezistenţă la stres.

Relații suplimentare puteți obține la U.M. nr. 02196 Mangalia, str. 1 Decembrie nr.72 A, Mangalia , telefon contact: 0241/751358, int.168.




Polaris Holding Costinești angajează șoferi

Polaris 1

Polaris M Holding 𝐂𝐎𝐒𝐓𝐈𝐍𝐄𝐒̗𝐓𝐈 angajează șoferi pentru autogunoiere.

Descriere post:

Transportă cu autospeciala deșeuri reziduale, stradale sau reciclabile.

Cerințe:

  • Permis de conducere categoria C
  • Atestat profesional de transport marfă.

Beneficii:

  • Tichete de masă
  • Ore suplimentare plătite
  • Contract pe perioadă nedeterminată.

Așteptăm CV-ul tău la următoarea adresă de e-mail: 𝐝𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥.𝐜𝐡𝐢𝐫𝐢𝐥𝐚@𝐩𝐨𝐥𝐚𝐫𝐢𝐬.𝐫𝐨

Informații suplimentare:

𝟎𝟕𝟔𝟓 𝟒𝟕𝟑 𝟑𝟒𝟓, de luni-vineri, în intervalul orar 09:00 – 16:00.




De astăzi, Denis Alibec este cetățean de onoare al Mangaliei

WhatsApp Image 2023-05-18 at 15.42.12

La inițiativa consilierului local Neculai Tănasă, vicepreședinte al Academiei Hagi din Constanța, jucătorul de fotbal Denis Alibec a fost votat cetățean de onoare al municipiului. 

Neculai Tănasă a afirmat că este o onoare, pentru el, să înainteze această propunere consiliului local: „Denis Alibec este un nume extrem de bine cunoscut, la nivel local, național, dar și internațional. A fost crescut la juniorii de la Callatis Mangalia (echipa din orașul său natal), a debutat în Liga 1 pentru echipa Farul Constanța în anul 2008, pe 5 octombrie, împotriva lui Dinamo București. Primul gol pentru constănțeni l-a înscris două săptămâni mai târziu, pe data de 18 octombrie 2008, într-o remiză împotriva celor de la Poli Timișoara”, a spus Neculai Tănasă, în motivarea proiectului de hotărâre înaintat Consiliului Local Mangalia.

Denis Alibec a fost cumpărat în anul 2009, la doar 18 ani, de unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii: Inter Milano, unde avea să fie antrenat de Jose Mourinho și Rafa Benitez.

A evoluat de-a lungul carierei în campionate puternice ale Europei, precum Italia, Belgia, Turcia, Grecia.

Ajuns la 32 de ani, Denis Alibec a adunat un palmares impresionant, aducând cinste urbei natale:

  • Cel mai bun fotbalist român al anului 2016
  • Campionatul mondial al cluburilor (cu Inter Milano, în 2011)
  • Două titluri de campion al României (2015/2016 și 2021/2022)
  • O Cupă a României (2013/2014)
  • 27 de selecții în echipa națională a României, pentru care a înscris două goluri
  • Multiple selecții la loturile naționale de juniori și tineret ale României
  • Desemnat de 7 ori jucătorul etapei în actualul sezon al SuperLigii”

Foto: Farul Constanța