Cod galben de intensificări ale vântului și ninsoare în Dobrogea: avertizarea este valabilă până mâine seară

Cod-viscol-zapada

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică, 5 februarie, noi avertizări cod galben de viscol, ninsori și intensificări ale vântului care vizează zonele montane și cele din estul și sud-estul țării. De asemenea, meteorologii avertizează că urmează cea mai geroasă perioadă din această iarnă.
O avertizare cod galben de intensificări ale vântului și ninsoare a fost emisă pentru jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea. În aceste zone vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale, în general, de 50… 70 km/h, astfel că vor fi perioade cu transport de zăpadă și vizibilitate redusă. Avertizarea este valabilă tot de astăzi, 5 februarie, până luni, 6 februarie, la ora 20.00.




A murit primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan: autoturismul său a intrat, frontal, într-un copac din Neptun

moldovan

La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 11.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 39, în zona podului Neptun, a avut loc un accident de circulație.
Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că un bărbat, de 66 de ani, care s-a dovedit a fi primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan, a condus un autoturism pe DN 39, din direcția Mangalia către Constanța și, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă, autoturismul intrând în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 




Autoturism înzăpezit lângă Negru Vodă

blizzard-ga269b1513_1280

La această oră, manevrele din toate porturile sunt suspendate. În această dimineață, în jurul orei 03.34 minute, un autoturism a rămas înzăpezit în afara părții carosabile, la o distanță de aproximativ un km de Negru-Vodă spre Cerchezu. În autotur


ism se aflau doi adulți și un copil. S-a luat legătura cu grupa operativă din Negru-Vodă care a alocat un buldoexcavator în sprijin. Tot în cursul acestei dimineți, în municipiul Constanța, un copac a căzut pe partea carosiblă. A intervenit Detașamentul de Pompieri Constanța-Port pentru degajarea aceastuia.
Între localitățile Cuza-Vodă și Mihail Kogălniceanu, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile; nu s-au înregistrat victime.
În mai multe localități din județul Constanța se circulă în condiții de iarnă, iar în unele porțiuni carosabilul este umed, iar în localitatea Potârnichea este oprită alimentarea cu energie electrică. S-a luat legătura cu reprezentanții ENEL pentru remedierea situației.




Droguri de mare risc, găsite la un bărbat din Constanța (video)

droguri3

Pe 2 februarie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidorg, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat patru percheziții domiciliare, în județele Constanța și Ialomița, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

Din cercetări a reieșit faptul că doi bărbați, de 49 de ani, respectiv 39 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc, iar un alt bărbat, de 27 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 3 kilograme de cannabis, un laptop, 3 telefoane mobile și alte bunuri cu valoare probatorie.

Bărbatul de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca astăzi, 3 februarie, să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

 




O minoră din Chirnogeni, a dipărut de la domiciliu!

disparuta
La data de 2 februarie 2023, ora 18.30, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei PARASCHIV MARIA ALEXANDRA, de 12 de ani, din satul Chirnogeni, comuna Chirnogeni, județul Constanța.

La data de 1 februarie a.c., în jurul orelor 21.00, aceasta a plecat de la domiciliu, în mod voluntar, fără a reveni până în prezent.

Minora are 1,60 m înălțime, 50 de kilograme, ochi albaștri, față ovală, păr blond, lung.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel.0241.611.364




Cursuri gratuite, pentru tineri, la Tuzla

ion creanga
Proiectul pentru tineri, 2023: „Dezvoltarea Asociativității în Rândul Tinerilor din Comuna Tuzla” componenta a Programului „Tuzla Smart Living 2021-2025”.
Pentru inscriere te asteptam la Centrul Pentru Tineret „Ion Creangă”
Detalii suplimentare la numarul de tel: 0746044718 (orele 8- 16)
Proiectul inregistrat „Dezvoltarea Asociativitatii in Randul Tinerilor din Comuna Tuzla”, continua si in acest an cu urmatoarea agenda de cursuri si activitati:
SUMARUL PROIECTULUI:
1 Dezvoltarea abilitatilor si competentelor in randul tinerilor folosind diferite metode specifice educatiei nonformale;
2 Indrumarea si perfectionarea tinerilor prin diferite cursuri oferite cu titlu gratuit pentru a putea ocupa un loc de munca full sau part time;
3 Dezvoltarea de metode menite sa apropie autoritatea publica locala de miscarea de tineret;
4. Indrumarea tinerilor catre o gandire, vorbire si manifestare Pro- Integritate;
5 Implicarea tinerilor in activitati sportive si recreative.
DETALII PROIECT:
Pornind de la considerentul ca cea mai buna investitie e tineretul, factorul de interes local va aborda problema tinerilor pornind de la:
– investitia in tine, care inseamna alocarea de resurse sporite pentru dezvoltarea unor domenii de interes ale tinerilor.
– cresterea capacitatii tinerilor, care se refera la promovarea potentialului pe care tinerii îl au pornind de la domeniile de interes ale acestora.
Domeniile de interes ale tinerilor pornind de la analizele efectuate de catre Uniunea Europeana prin agentiile de resort, sunt:
Voluntariat, angajabilitate, antreprenoriat si educatie, avand ca prioritati de realizare- educatie formala, nonformala, cultura, sanatate, sport, petrecerea timpului liber, alte activitati specifice.
Conform Legii Tineretului orice persoana cu varsta cuprinsa intre 14 si 35 de ani este tanar, stabilind si creand premize pentru interventiile UAT-urilor pe tineret.
CURSURI GRATUITE PENTRU TINERI TRIMESTRUL I si II
1. In cadrul Proiectului „Go 4 NEETs SE” #Cursuri de formare profesională #frizer, #manichiurist, #lucratorcomercial pentru tineri care nu sunt inscrisi intr-un program de invatamant formal si nici nu ocupa un loc de munca. Vârsta cuprinsa între 16-29 ani.
Cei care participă la întregul program de formare și susțin examenul final vor beneficia de:
– un certificat de absolvire recunoscut la nivel național.
– o subvenție de 1.800 lei – pentru cursurile cu o durată de 360 ore.
În plus, toți participanții din proiect beneficiază de sprijin în găsirea unui loc de muncă.
Alătura-te proiectului „Go 4 NEETs SE”, la următorul link: https://docs.google.com/…/17Zy4tupupfhJirjdJiKCcoG…/edit
Parteneri de proiect: Parteneri de Proiect: Dolphin Travel&Events SRL și Primăria Comunei Tuzla
Inscrierile la curs incepand cu luna februarie, desfasurarea cursului februarie- martie. #proiectPOCU
2. „Implicare civica si participare la procesul decizional in contextul egalitatii de sanse, nediscriminarii si egalitatii de gen si a dezvoltarii durabile”, pentru a deveni agenti ai schimbarii si promotori ai dezvoltarii locale in contextul respectarii obiectivelor orizontale mentionate.
Varsta cuprinsa intre 16 – 34 de ani – 10 locuri.
Perioada de desfasurare luna aprilie
Parteneri de Proiect CCINA si Primaria Tuzla #proiectPOCA
3. Alte activitati/cursuri propuse pentru trim. I si II:
– “Abecedarul scrierii de proiecte “ . Beneficiari 15 -20 de tineri cu varsta cuprinsa intre 22 si 35 de ani.
CURSURI GRATUITE PENTRU TINERI TRIMESTRUL III si IV
1. Inscriere curs Lucrător de Tineret
Cursul se va desfasura in perioada iulie/august.
Condițiile de participare:
-vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani
-minim diplomă de bacalaureat
-domiciliul în județul Constanța
-disponibilitatea de a participa pe toată durata desfășurării cursului.
2. Curs Lobby si Advocacy
Cursul se va desfasura in perioada octombrie -noiembrie .
Beneficiari 15 -20 de tineri.
Conditii de participare: 17 ani impliniti si incadrare intr-o forma de invatamant formal.
– Dezvoltare personala si socio educativa. Beneficiari 15 -20 de tineri cu varsta cuprinsa intre 16 si 25 de ani.
Atelierul se va desfasura in perioada noiembrie-decembrie.
– Leadership si planificarea timpului, gestionarea resurselor existente si adaptarea lor la specificitatea actiunii.
Beneficiari 15 -20 de tineri cu varsta cuprinsa intre 16 si 30 de ani.
Cursul se va desfasura in perioada octombrie – decembrie .
– Indrumarea tinerilor catre o gandire, vorbire si manifestare Pro- Integritate prin desfasurarea de activitati de educatie anticoruptie. Beneficiari 15 -20 de tineri cu varsta cuprinsa intre 16 si 35 de ani.
Actiunea se va desfasura in luna decembrie
Va asteptam la Centru Pentru Tineret „Ion Creanga” pentru a completa formularele si cererea de inscriere la curs. Locul de desfasurare al cursurilor la Centru Pentru Tineret „Ion Creanga”
PARTENERII PRINCIPALI AI PROIECTULUI: Primaria Tuzla prin Centrul Pentru Tineret Ion Creanga ( Initiator Proiect), Consiliul Local Tuzla, Ministerul Tineretului si Sportului prin Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta, DGA prin Serviciul Judetean Anticoruptie Constanta, Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura C-ta,
PARTENERI SECUNDARI AI PROIECTULUI: ONG-uri, Cluburi Sportive, Centre culturale pentru tineret/ Case de cultura, Societati comerciale, reprezentanti media, societatea civila.
Pentru mai multe detalii privind derularea activităților va rugam sa urmăriți pagina Centrul Pentru Tineret Ion Creanga Tuzla



(VIDEO) Consilierii locali au decis concesionarea Grădinii de Vară din Venus şi a Stadionului din Neptun, pentru 25 de ani

IMG_20230201_162243622




(video) După aproape 32 de ani, Biblioteca Arthur Rimbaud își închide, pentru totdeauna, ușile…

luminita
Astăzi așa s-a stins visul frumos al unor intelectuali entuziaști care, în 1989, imediat după Revoluție, se apucau, pe la rude, prieteni, amici francezi, să ceară și să strângă cărți în limba franceză. Așa s-a născut, în 1991, Biblioteca Arthur Rimbaud. Este anul de grație 2023: Biblioteca Franceză s-a închis… pentru totdeauna.

În locul Bibliotecii Franceze se dorește o galerie de artă, unde să expună artiștii plastici locali. Nu spunem că nu este util orice act cultural, într-o Mangaliei pârjolită de marcantilismul vieții cotidiene. Dar, anulând un obiectiv cultural să lași locul altuia, parcă, nu e tocmai corect.

În ședința Consiliului Local Mangalia, conducerea Culturii de la Mangalia a declarat că fondul de carte nu se va pierde. Probabil că nu. Dar farmecul micuței biblioteci înțesate de volume în dulcea limbă a lui Voltaire s-a pierdut, astăzi, definitiv. Miile de turiști francezi, miile de elevi francofili, au rămas fără biblioteca unde, cu siguranță, găseau exact ce cărți căutau, pentru că o doamnă a culturii Mangaliei, Luminița Dumitrescu, a avut grijă să nu îi lipsească nimic, niciodată.

Și, pentru că Luminița Dumitrescu nu ne-ar ierta daca nu am reaminti efortul colectiv ce a dus la înființarea Bubliotecii Franceze, postăm, în cele ce urmează, un material mai vechi, realizat cu ajutorul ei, de Ediția de Sud.

Astăzi, 18 octombrie, Biblioteca Franceză Mangalia a găzduit un dublu eveniment: împlinirea a 22 de ani de la înființarea instituției de cultură şi sărbătorirea a 160 de ani de nașterea poetului Arthur Rimbaud. La eveniment au participat Luminița Dumitrescu, bibliotecarul instituţiei culturale, Jean Pierre Marcoux, Preşedintele Asociaţiei «Les Amis de la Bibliothèque Française ARTHUR RIMBAUD de Mangalia» şi co-fondator al bibliotecii, profesori de limba franceză din Mangalia şi localităţile învecinate, alături de elevii acestora. În cadrul evenimentului a avut loc vernisajul expoziției «La Malle de Rimbaud», oferită de localitatea Charleville-Mézières, oraşul natal al lui Rimbaud.

Din program au mai făcut parte momente poetice oferite de profesori de limba franceză şi elevi din Mangalia și localitățile învecinate, precum şi prezentarea desenelor realizate de aceştia. Tot în cadrul manifestării, Paula Romanescu, scriitoare, traducătoare şi profesoară, a discutat pe tema «On est très sérieux quand on a 17 ans».

Istoria Bibliotecii „Arthur Rimbaud“, una dintre cele mai bogate din România în ceea ce priveşte fondul de carte în limba franceză, a început acum 22 ani. Instituţia de cultură este cea de a doua de acest fel înfiinţată în ţara noastră, după Revoluţia din 1989.

În 1991, ca să nu îi fie furate ferestrele, biblioteca era păzită şi noaptea

Şi, tot de 22 de ani, bibliotecar la „Arthur Rimbaud“ este Luminiţa Dumitrescu, care îşi aminteşte cum, întrebată fiind de către francezii ce au venit la Mangalia pentru a întinde o mână de ajutor imediat după 1989, le-a spus că nu vrea nimic altceva decât… cărţi! „Le-am spus că nu vreau nici îmbrăcăminte, nici alimente, nimic altceva decât să fiu „îngropată“ în cărţi, iar ei s-au ţinut de cuvânt“, rememorează acele timpuri Luminiţa Dumitrescu. „Prietenii mei, cei mai mulţi din Charleville-Mezieres, oraşul natal al lui Rimbaud, au dat anunţ la gazeta locală: „Mangalia vrea cărţi în limba franceză!“ În primele luni m-am trezit cu 42 de colete pline cu cărţi, pe care le-am stocat mai întâi la mine, iar apoi la vărul meu, ce locuia într-un apartament vizavi de al meu şi, când nu am mai avut loc, într-un garaj. Din păcate, din cele 2.600 de volume câte aveam în momentul în care am primit spaţiul pentru crearea bibliotecii, cele din garaj s-au distrus din cauza frigului şi umezelii“.

În 1991, anul Arthur Rimbaud, Luminţa Dumitrescu a vrut să doneze volumele strânse de la prietenii francezi bibliotecii municipale. Nu s-a putut pentru că, pur şi simplu, Mangalia avea unica biblioteca închisă! În cele din urmă cărţile au ajuns în actualul spaţiu din centrul oraşului, „Arthur Rimbaud“ fiind deschisă de fostul primar al oraşului, Nicolae Sideri.

Biblioteca Franceză din Mangalia a fost inaugurată în luna mai 1992, având un fond de carte de 6.000 de volume. Fondatorii bibliotecii au fost, la vremea respectivă, Primăria Mangalia, Club des Vacances Modernes (CVM) şi Asociaţia „Tourisme et Loisirs“ Ardennes (ATLAS) din Charleville Meziere, condus de Jean Pierre Marcoux. Viceprimarul de atunci, Viorel Stamate, ajunsese să doarmă în sediul bibliotecii, pentru a nu mai fi furate ferestrele.

Cititorii fideli ai bibliotecii franceze – elevii şi turiştii

După deschiderea bibliotecii, s-au făcut apeluri la donatori din toată Franţa. Aşa se face că, la 22 de ani de la deschiderea sa, Biblioteca „Arthur Rimbaud“ numără circa 26.000 de volume. Volume de beletristică, albume, dicţionare, istorii literare, alături de câteva sute de documentare imprimate pe casete video şi CD-uri, umplu până la refuz biblioteca. Cititorii cei mai fideli sunt, firesc, elevii din Mangalia. Însă, în fiecare vară, biblioteca se umple şi cu turiştii francofili sosiţi în sudul litoralului, al tratament balnear.

Tot aici au loc şi cele mai multe dintre activităţile cultural-educative în limba franceză organizate de şcolile şi liceele din Mangalia: „Cele mai importante evenimente marcate la Biblioteca Franceză sunt Ziua Europeană a Limbilor Vorbite, din luna septembrie, Ziua Lecturii – în octombrie şi Săptămâna Francofoniei, în martie“, ne-a declarat prof. Peghi Marcu.

Printre colaboratorii bibliotecii se numără profesorii Peghi Marcu, Maria Tudoraşcu, Alina Nicolae, Angelica Andrei, Alexandra Necula şi mulţi alţii.

 




Un scurtcircuit la un cablu electric a pus pe jar pompierii din Mangalia

smurd

În urmă cu câteva momente s-a produs un scurtcircuit la un cablu electric, în urma unor lucrări efectuate pe Șoseaua Constanței.

Intervin, la fața locului, două autovehicule de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B.

 




Ordonanța care bloca gratuitatea elevilor la transport, declarată neconstituțională!

transport microbuz

Comunicat Asociația Elevilor din Județul Constanța

Astăzi, 31 ianuarie 2023, Curtea Constituțională a României a declarat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2021 ca fiind neconstituțională, urmare a excepțiilor formulate de către Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București-Ilfov, precum și a excepției invocate direct de către Avocatul Poporului. Prin această ordonanță de urgență, gratuitatea elevilor la serviciile publice de transport a fost blocată, iar decontarea cheltuielilor cu serviciile de transport care nu sunt servicii publice a fost drastic limitată, la mai bine de o treime, fapt ce a favorizat abandonul școlar și excluziunea socială.

În anul 2021, fostul ministru Sorin Mihai Cîmpeanu a promovat această ordonanță, care a fost aplicată atât în anul școlar 2020-2021, cât și în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023. În ciuda demersurilor efectuate de asociațiile de elevi, Ministerul Educației a continuat să refuze respingerea acestei ordonanțe de urgență în Parlament și a continuat să o susțină, deși existau de neconstituționalitate invocate atât direct cât și în cadrul unor procese pe rolul instanțelor judecătorești.

Curtea Constituțională a reținut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin.(3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție, cu consecința neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2021 în ansamblul său. Urmează să vedem în motivarea deciziei dacă au fost reținute și alte argumente pentru neconstituționalitatea ordonanței.

Guvernul României, într-un gest de aroganță și sfidare, a decis să adopte o nouă ordonanță cu prevederi cvasi-similare, cu o săptămână înainte de pronunțarea CCR de pe 24 noiembrie. În acest context, decizia CCR nu va produce efecte TOTALE, însă în contextul reținerii argumentelor de fond, se creează premisele constatării neconstituționalității noii ordonanțe. De asemenea, noua ordonanță de urgență, OUG nr. 168/2022, nu a înlocuit total prevederile OUG nr. 50/2021.

Pentru obținerea acestei victorii, asociațiile de elevi au fost asistate juridice sau reprezentate de următorii avocați: Alexandru Bajdechi din Baroul București, care a redactat excepția de neconstituționalitate, concluziile și a pregătit întreaga strategie de combatere a ordonanței de urgență, respectiv Ioana Rădescu, avocat în Baroul Vâlcea, care a asigurat reprezentarea juridică a Asociației Vâlcene a Elevilor în fața Curții de Apel Pitești.

“Astăzi, Curtea Constituțională a confirmat ceea ce noi am susținut încă de la adoptarea sa: OUG nr. 50/2021 este neconstituțională. Ne este dovedit, din nou, faptul că statul hărțuiește elevii, furându-le drepturile în moduri complet abuzive și neconstituționale. Conform deciziei CCR, elevii trebuie să aibă dreptul la decontare totală a transportului, iar din acest moment, orice discuție care se va duce în sfera unei forme de decontări parțiale va reprezenta o batjocură la adresa Constituției. După peste 7 ani în care autoritățile statului au înțeles să legifereze strict la nivel guvernamental domeniul transportului elevilor, prin OUG, HG și OG-uri, sfidând voința Parlamentului, modificând legile adoptate de acesta în loc să le aplice, este momentul să punem stop. Vom ataca noua ordonanță de urgență, OUG nr. 159/2022, în același mod în care am atacat și OUG nr. 50/2021 în cel mai scurt timp”- Ariana Dudună, președinte AEC.

**********************************************************************************************

„Încă de la înființare, asociațiile de elevi au luptat pentru accesul elevilor la educație de calitate, folosind toate instrumentele pe care le-au avut, inclusiv acțiunea în instanță. OUG 50/2021 a blocat dreptul elevilor navetiști la educație, iar asociațiile de elevi au militat pentru respingerea ordonanței, încă de la adoptarea ei. Astăzi este ziua în care CCR a decis că victoria trebuie să fie de partea elevilor, după mai bine de un an în care accesul elevilor navetiști la educație a fost complet neglijat „- Ana Chima, președinte AVE
“Decizia CCR de astăzi este încă o confirmare a faptului că legiferarea rapidă, prin intermediul ordonanțelor de urgență, este de cele mai multe ori greșită, atât ca formă, cât și ca fond. Este greșit modul în care autoritățile publice se raportează la respectarea exigențelor constituționale, în special cele care au ca impact afectarea unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la învățătură. Deși viciul de neconstituționalitate fusese cunoscut încă de la momentul adoptării ordonanței de urgență, autoritățile publice au preferat să închidă ochii și să tragă de timp, până la pronunțarea Curții Constituționale. Acum, potrivit Legii contenciosului administrativ, orice persoană vătămată de OUG nr. 50/2021 are dreptul la despăgubiri, termenul limită fiind de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României” a declarat avocatul Alexandru Bajdechi.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educațional, la nivel local și național, aducând plus valoare prin rezultatele obținute pentru elevii din județul Constanța și din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016).
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) este unica asociație independentă a elevilor din județul Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, aceasta asigură protejarea drepturilor acestora încă din anul 2018, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Ca urmare a mplicării membrilor săi și al colaborării cu celelalte asociații de elevi din România, AVE reuşeşte să obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire, atât la nivel local, cât şi la nivel național. Printre demersurile asociației se numără procesul sesizat Curţii Constituționale a României (CCR) cu privire la OUG 50/2021 referitor la transportul gratuit al elevilor, obținerea materialelor de igienă în unităţile de învățământ din județ, acordarea burselor şcolare, numeroase discuții referitoare la educație cu autoritățile competente, rezolvarea problemelor întâmpinate de către elevii vâlceni în şcoli prin intermediul inițiativei „Linia de Urgență a Elevului”, dar şi proiectele cu un puternic impact, precum: „Opportunity Fair”, menit a introduce adolescenții în lumea voluntariatului şi a reprezentării, respectiv „ABC-ul Carierei”, venit în ajutorul tinerilor din întreaga țară pentru a-şi alege profesia potrivită.




Cursuri gratuite pentru tinerii din Tuzla: la finalul programului li se va asigura un loc de muncă!

tuzla cursuri

Primarul comunei Tuzla, Taner Reșit, a anunțat demararea cursurilor de formare profesională, în specialitățile frizer, manichiurista și lucrator comercial, pentru tineri care nu studiază și nu muncesc,  cu vârsta între 16-29 ani.

Potrivit edilului local, cei care participă la întregul program de formare și susțin examenul final vor primi:
– un certificat de absolvire recunoscut la nivel național.
– o subvenție de 1.800 lei – pentru cursurile cu o durată de 360 ore.
În plus, toți participanții din proiect beneficiază de sprijin în găsirea unui loc de muncă.
Alătura-te proiectului „Go 4 NEETs SE”, la următorul link: https://docs.google.com/…/17Zy4tupupfhJirjdJiKCcoG…/edit
Detalii și înscrieri la Centrul Pentru Tineret „Ion Creangă” Tuzla
Parteneri de Proiect: Dolphin Travel&Events SRL și Primăria Comunei Tuzla



Nicolae Iustin Urdea, fostul primar din Limanu, achitat de instanță!

udea limanu

În această dimineață, Tribunalul Constanța, Secția Penală, a decis achitarea fostului primar din Limanu, Nicolae Iustin Urdea.

În 2015, acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru fraudă cu fonduri europene în cazul pistei de biciclete care face legătura între 2 Mai şi Vama Veche.

Nicolae Iustin Urdea era acuzat de abuz în serviciu, folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Judecătorii constănțeni au considerat că niciuna dintre aceste fapte nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală.

Alături de fostul primar Urdea a mai fost inculpat, în același dosar, fostul secretar al primăriei, Bogdan Voicu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată și pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Și acesta a fost achitat, întrucât fapta nu există. Alte două persoane, Eugen Barbu și Vasile Cotin, judecate în acest dosar și acuzate de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie și complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, au fost, la rândul lor, achitate.

O a cincea persoană din dosar, Elena Tambozi, a decedat, între timp.

Judecătorii au respins și acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată și au ridicat sechestrul asigurator pus asupra bunurilor celor cinci inculpați.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.




Locuitorii Mangaliei vor plăti gigacaloria ca şi până acum: proiectul privind subvenţionarea facturilor nu a fost aprobat (video)

sedinta consiliu local

 

 

 




Pompierii, chemați de urgență pe strada Sirenei: au căzut 6 mp de tencuială!

smurd
Vântul puternic de zilele trecute a șubrezit fațada Blocului E8 din Mangalia. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, 6 metri pătrați de tencuială de la acest imobil s-au desprins de pe fațadă.

Două mașini ale ISU Dobrogea s-au deplasat la fața locului, o autospecială de stingere și o platformă.

 




𝐀𝐦𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐬̗𝐞𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐨𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐨𝐚𝐬𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟑𝟎.𝟎𝟏 – 𝟐𝟔.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑

Polaris
Polaris M Holding – 𝐂𝐎𝐍𝐒𝐓𝐀𝐍𝐓̗𝐀
𝟏. 𝐂𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫: 𝐏𝐨𝐚𝐫𝐭𝐚 𝟔
𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟑𝟎.𝟎𝟏 – 𝟎𝟓.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑
Platforma 009 – str. Brizei, capăt OB 7
Platforma 011 – str. Zefirului, linie tramvai
Platforma 032 – 1 Mai vechi
𝟐. 𝐂𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫: 𝐂.𝐄.𝐓.
𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟎𝟔.𝟎𝟐 – 𝟏𝟐.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑
Platforma 089 – Prel. Caraiman / Ion Ursu Platforma 110 – Aleea Egretei, parcare
𝟑. 𝐂𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫: 𝐊𝐦. 𝟒-𝟓 + 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐊𝐦 𝟓.
𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟑.𝟎𝟐 – 𝟏𝟗.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑
Platforma modulara – Liliacului/Grindeanu Platforme 084 + 085 – Progresului
Platforma 051 – str. Pandurului, bloc 13
Platforme 048/ 52 – str. Th. Sperantia, bloc 40
𝟒.𝐂𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫𝐞: 𝐀𝐛𝐚𝐭𝐨𝐫 – 𝐅𝐚𝐫 – 𝐏𝐨𝐚𝐫𝐭𝐚 𝟓
𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟐𝟎.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟐𝟔.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑
Platforma 038 – str. Stadionului, bloc H16A
Platforma 100 – str. Stânjeneilor, drept cam. Socep
Platforma 062 – Aleea Portului Nou.
🔹 Benele sunt amplasate lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere. În aceste bene puteți depune, prin aport voluntar și gratuit, deșeuri voluminoase de care nu mai aveți nevoie: mobilier, canapele, saltele, usi, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere etc.
🔹 Pe lângă locațiile menționate, constănțenii pot duce deșeurile voluminoase la centrul de colectare deșeuri, al cărui sediu se află pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 290 A, telefon: 0723 372 163.



Vreți hectare de pădure la Neptun? Nimic mai simplu: participați la licitația organizată de primărie!

padure
Direcția Management Fiscal și Control Venituri din Primăria Mangalia, prin Biroul de Executări Silite, va scoate la licitație publică un teren intravilan, categoria Pădure, situat la Neptun, Zona Popasul Căprioarelor, cu o suprafață de  37.639 mp.

Dosarul de executare silită, înregistrat cu numărul 5114 din 4.11.2013, are drept creditor Primăria municipiului Mangalia și debitor societatea S.C. Preponderent SRL, cu sediul în Năvodari, str. Constanței nr. 1.

Bunul imobil, cele 3,7 hectare de pădure, sunt constituite în Parcela Pd 288/8-5-1, identificat cu număr cadastral 2421, deținut în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1730 din 5.07.2005, autentificat de notar Daniela David și înregistrat la Registrul Agricol 2020/2024.

Prețul de evaluare și de pornire al licitației, pentru bunul mobil este de 3.499.401 lei, fără TVA.

Cele 3,7 hectare de teren din Zona Popasul Căprioarelor au făcut obicetul mai multor procese verbale de sechestru: nr. 12509/5.03.2014, nr. 39848/1.08.2017, nr. 52107/30.07.2018, nr. 67889/3.10.2019, nr. 77442/20.10.2021, nr. 48933/11.07.2022, nr. 86737/3.11.2022, toate emise de Primăria Municipiului Mangalia.

Potrivit organizatorului licitației, în cazul n care sunt mai mulți participanți, pasul de strigare va fi de 5% din prețul de începere. În cazul în care, după aplicarea procedurii prin strigare, există mai mulți participanți la lictație care oferă același preț, adjudecatarul se va stabili strict după următoarele criterii:

  • Are asupra bunului urmărit garanții reale înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sau în cartea funciară,
  • A avut oferta scrisă cea mai mare,
  • Alte criterii, stabilute de comisie și comunicate participanților înainte de începerea licitației.

Licitația va avea loc pe 23 februarie 2023, ora 11.00, la în sala de ședințe a Primăriei Mangalia, șos. Constanței, nr. 13, județul Constanța.

Cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să prezinte, până în ziua precedentă termenului de vânzare, respectiv până pe 22.02.2023 inclusiv, în cadrul programului de lucru (de luni până miercuri 8.00-16.00, joi 8.00-18.00 și vineri 8.00-14.00), următoarele documente:

  1. Cerere de participare la licitație, completată și semnată,
  2. Oferta de cumpărare – se completează, se semnează și se depune în plic închis, separat de celelalte documente. Modelul de formular de participare și licitație se ridică cu cel puțin o zi înainte de data licitației, de la Biroul Executare Silită Creanțe din cadrul Direcției de Management fiscal și Control Venituri, Primăria Municipiului Mangalia sau prin e-mail, în urma solicitării scrise la adresa taxe@primăria.mangalia.ro.
  3. Dovada plății taxei de participare sau a constitirii garanției sub forma scrisorii de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație. Taxa nu va fi restituită ofertanților care nu s-au prezentat la licitație, celor care au refuzat să semneze procesul verbal de încheiere a adjudecării, precum și adjudecatarului care nu a plătit prețul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul local.
  4. Împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant (procură specială autentică)

In cazul în care dispuneți de banii necesari participării la licitație, pentru mai multe amănunte puteți accesa aici.

 

 

 

 




În timp ce mangalienii plâng cu facturile la căldură în mână, șefii Goldterm Mangalia solicită majorări salariale

primaria Mangalia
Consilierii PSD şi PER organizează luni, 30 ianuarie, o şedinţă de consiliu extraordinară, în care cer executivului, primarul Cristian Radu, scăderea preţului la gigacalorie, pentru populaţie. Facturi enorme, de mii de lei, ba, chiar de zeci de mii în unele cazuri, au dus la disperarea familiilor care nu s-au debranşatede la centrala de bloc.

La Mangalia, firma care se ocupă de furnizarea energiei termice – în cele circa 5.000 de case care mai sunt, încă, racordate la sistemul centralizat de încălzire – este GOLDTERM SRL.

Societate care, după investiţii majore în urmă cu câțiva ani, pentru funcționarea centralelor pe gaz, în 2022 a reuşit trista performanţă să readucă, în centralele modernizate, tradiţionalul şi extrem de poluantul CLU.

Firma aparţine Consiliului Local şi, deci, această instituţie o managerizează. Aşa se face că, în şedinţa convocată miercuri, de data aceasta de primarul Radu, conducerea societăţii cere, surpriză, nu subvenţionarea gigacaloriei, pentru ca populaţia să treacă, mai uşor, peste iarnă ci… o majorare salarială. Sub semnătura lui Dorinel Colgiu, directorul general al societăţii, în cerere se arată că „managementul a fost sesizat de gradul de nemulţumire în rândul salariaţilor, de către Sindicatul Termo”. Prin urmare, este solicitată o creştere de salariu de 4% pentru muncitorii calificaţi şi de 11 % pentru personalul TESA, cu 1 februarire 2023.

Ultima creştere de salarii la Goldterm a fost anul trecut, în aprilie, indexarea fiind de 10%.

Per total, fondul de salarii al societăţii, de la bugetul local, este de 3.912.000 lei, iar indexarea cerută ar presupune un efort suplimentar de 430.320 de lei.

 

 




Un singur medic asigură linia de gardă la Pediatria Mangalia!

Maternitatea Mangalia
Spitalul Municipal Mangalia trece printr-o criză acută de medici pediatri. Din cele 5 posturi pe care le are prevăzute unitatea medicală, unl singur este ocupat. Așa se face că, în cazul urgențelor pediatrice, părinții sunt sfătuiți să caute leac pentru cei mici fie la cadrele de specialitate din Policlinică (asta numai pe timpul zilei), fie să apeleze numărul de urhență 112 și să pornească, cu Ambulanța, spre Spitalul Clinic Județean Constanța.

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, trei posturi de medici în domeniul Pediatrie, două dintre acestea fiind pe perioadă nedeterminată, iar un post pe perioadă determinată.

Într-un comunicat de presă se arată că unitatea medicală a început demersurile în acest sens, urmând ca după aprobarea posturilor de către ministerul de resort să fie organizat concursul propriu-zis.

Cei interesați pot urmări anunțurile de angajare, pe site-ul spitalului. Potrivit reprezentanților unității sanitare, în prezent, pe Secția de Pediatrie, își desfășoară activitatea doar un singur medic pediatru, iar consultațiile în Compartimentul Primiri Urgențe Pediatrie se fac până la ora 14:00.

De curând, dintre medicii care acordau consultații în spital, un medic pediatru și-a dat demisia, iar un altul a intrat în concediu prenatal. Așa se face că, din cei cinci medici câți ar trebui să lucreze la spital, doar unul asigură linia de gardă.




Ședințe paralele ale Consiliului Local Mangalia: aleșii PSD și PER convoacă o întâlnire luni, primarul o alta, miercuri

primaria Mangalia

Consilierii locali PSD și PER au convocat luni, 30 ianuarie, o ședință fulger, în care vor să aprobe micșorarea prețului la gigacalorie către populația Mangaliei ce se încălzește în sistem centralizat.

Miercuri, primarul Cristian Radu, a convocat o ședință ordinară de consiliu, cu 30 de proiecte pe ordinea de zi (vezi convocator).

 

Convocator-Sedinta-ordinara-din-data-de-01.02.2023




E-Distribuiție stinge lumina săptămâna viitoare : vezi daca ești afectat

light-bulb-503881_960_720
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Vineri, 27 ianuarie 2023
Municipiul Medgidia, cu strãzile: Decebal, Tudor Vladimirescu (inclusiv put apa RAJA), Kemal Agi Amet (inclusiv sursa de apa Put 3), Olteniei, Margaritarului, General Magheru, Paltinului, Păcii, Poporului (inclusiv SP2 RAJA), Tăbăcariei (inclusiv pompe RAJA) – întrerupere parţialã. (întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 09:00-12:00)
Municipiul Constanta, cartier Viile Noi, cu străzile Vârful cu Dor, Calafatului, Veniamin Costache, Democrației, Maceșului, Margaretei, Serelor, Fundația „Giovanni Bosco”- strada Veniamin Costache nr. 66 – întrerupere totalã. 08:30 – 16:30
Localitatea Lazu, cu zona Liziera RAJA, respectiv: străzile Luceafarului și Ciresului – întrerupere totalã. 08:30 – 16:30
Municipiul Constanta, cu Ansamblul locuințe „Orion Residence”(Alcor Merchant srl) – strada Unirii nr. 108A, Centrul de recuperare Medicala „Equilibrium”, Cabinet Medical „Dr. Brumă Cerasela”, Sediul „Elvada Company”, Magazin „Wine & Drinks Shop” și Brutăria „Cuptorul Brancovenesc”- strada Unirii nr. 108A (incinta Orion Residence) – întrerupere totalã. 09:00 – 16:00
Orașul Năvodari, cu străzile: Sibioarei; Recoltei; Răsăritului; Tractorului; Eternității; Prelungirea Recoltei; Liniștii; Apusului; Macului; Gliei; Lanului; Labirintului; Plopilor; Locomotivei – întrerupere partțală. 09:00 – 17:00
Localitatea Mihai Viteazu 09:00 – 17:00
(întreruperi de scurtă durată în intervalul anunțat)

 

Săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie 2023

 

Ziua / Data
Localitatea, strada afectată Orar
Luni, 30 ianuarie 2023
Municipiul Constanța, cu bloc „Zeido Residence” (SC Dima srl) – strada Berlin nr. 2 , bloc „CF Prim Imob srl” – strada Berlin nr. 1, imobile de locuințe – situate pe strada Milano nr. 12 și strada Milano nr. 36 (Cartier Tomis Plus) – întrerupere totală. 08:30 – 16:30
Orașul Techirghiol, cu străzile: dr. Ion Tataran – parțial, Eroilor – parțial, Oituz, George Coșbuc, Costache Negri, Maior Gheorghe Șontu, Alexandru Vlahuță – întrerupere totală. 08:30 – 16:30
Orașul Eforie Sud, cu b-dul Republicii – parțial (zona Flamingo), străzile: Abrud, Neptun și Gării CFR – întrerupere totală. 08:30 – 16:30
Localitatea Țepeș Vodă – întrerupere totală. 09:00 – 17:00
Localitatea Satu Nou, cu străzile: Caisului, Prunului și Vișinului – întrerupere totală. 09:00 – 17:00
Orașul Năvodari, cu străzile: B3; B4; B5 – întrerupere parțială. 09:00 – 17:00
Orașul Hârșova, cu străzile: Șoseaua Constanței; Casariei; Gropilor; Crișan; Cloșca; Avram Iancu; Traian și Vântului – întrerupere parțială. 09:00 – 17:00
Marţi, 31 ianuarie 2023
Municipiul Constanța, cu hala producție – SC Stera Industry srl și Magazin „Artelectro” – b-dul Aurel Vlaicu nr. 125-125A – întrerupere totalã. 08:00 – 16:00
Localitatea Tuzla, cu străzile: Zorilor, Costineștiului – parțial, Merișor, Salcâmului, Pasajului și Maceșului – întrerupere totalã. 08:30 – 16:30
Orașul Năvodari, cu străzile: Plopilor; Recoltei; Liniștii – întrerupere parțială. 09:00 – 17:00
Orașul Năvodari, cu străzile: Plopilor; Recoltei; Liniștii – ntrerupere parțială. 09:00 – 17:00
Localitatea Nisipari, cu strada Pescărușilor – întrerupere totală. 09:00 – 17:00
Miercuri, 1 februarie 2023
Municipiul Constanța, cu blocuri situate pe strada Mihail Kogalniceanu nr. 34 și 38 (zona Tarom) – întrerupere totalã. 08:00 – 16:00
Localitatea Topraisar, cu străzile: Trompetei, Stejarului, Plopilor, Gradinii, Craiței, Panseluței și Daciei – întrerupere totalã. 08:30 – 16:30
Localitatea Cobadin, cu străzile: Națională, Aluniș, Grădinilor; Moara SC Prod Pan SRL, stație epuratție RAJA SA, RAJDP Cobadin, stație carburanți Rompetrol Expres, PTC 6581 Aux SIT Cobadin Nord; respectiv siloz cereale situat în localitatea Ciocârlia de Jos – întrerupere totalã. 09:00 – 17:00
Joi, 2 februarie 2023
Municipiul Constanța, cu strada Lucernei – întrerupere totalã. 08:00 – 16:00
Localitatea Valu lui Traian, cu străzile: Complexului, Calea Dobrogei nr. impare intre 127-181 – întrerupere totală. 09:00 – 17:00
Staţiunea Neptun, cu Vila Garofița, Crominvest, Vilele 1, 2, 3, Vile 4-8, Complex Galileo blocuri – întrerupere totalã. 09:00 – 17:00
Vineri, 3 februarie 2023
Staţiunea Costinești, cu strada Albatrosului – întrerupere totalã. 08:30 – 16:30
Orașul Năvodari, cu străzile: M8; M13 – întrerupere parțială. 09:00 – 17:00
Localitatea Valu lui Traian, cu străzile: Complexului, Calea Dobrogei nr. impare între 127-181 – ntrerupere totală. 09:00 – 17:00
Sâmbătă, 4 februarie 2023
Municipiul Constanta, cu SC Autoklass Center Srl (Dealer auto Mercedes-Benz) – b-dul Aurel Vlaicu nr. 133, Magazin Imbrăcăminte SC Niss Mode Srl – b-dul Aurel Vlaicu, Parcela A 585/ 2/2, SC Micos Construct 2004 Srl – b-dul Aurel Vlaicu, Parcela A 585 /2/1 – întrerupere totalã. 08:00 – 16:00