(VIDEO) S-a BLOCAT roata panoramică de la Constanța! 35 de persoane se află în aer
1 decembrie 2023 19:09
Roata panoramică din Constanța a rămas blocată, la fața locului intervenind forțe ale ISU Dobrogea.
Video: Valentin Coman
UPDATE:
Roata a fost deblocată, iar persoanele aflate la înălțime, coborâte în siguranță. }n total au fost 16 adulți și 29 copii, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
A fost prins un hoț condamnat de Judecătoria Mangalia la 3 ani și jumătate de închisoare
1 decembrie 2023 19:09
La data de 30 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au identificat un bărbat, de 42 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.
(GALERIE FOTO) 1 Decembrie, Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
1 decembrie 2023 19:09
Taner Reșit, primarul comunei Tuzla: La Mulți Ani, România! La Mulți Ani tuturor românilor!
1 decembrie 2023 19:09
„Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost și va rămâne unul dintre cele mai importante și mai înălțătoare momente din istoria României, eveniment care în pofida trecerii timpului este și va fi mereu viu în sufletele românilor.
La Mulți Ani, România! La Mulți Ani tuturor românilor!”, a transmis Taner Reșit, după ceremonia de depunere de coroane la monumentul din localitate.
Neculai Tănasă, președintele PSD Mangalia: „La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români!”
1 decembrie 2023 19:09
Președintele Organizației PSD Mangalia, Neculai Tănasă, transmite tuturor cetățenilor, cu prilejul Zilei Naționale a României, multă sănătate, bucurii alături de cei dragi și să fie mândri ca sunt români!
La Mulți Ani România! La Mulți Ani, tuturor românilor!
Atenție, se sistează furnizarea apei potabile în cartierul Coiciu din Constanța
1 decembrie 2023 19:09
Astăzi – 01 decembrie 2023, în intervalul orar 08.30 – 15.00, se sistează furnizarea apei potabile în cartierul Coiciu, din municipiul Constanța, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Trandafirului.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Un tânăr polițist din Vâlcea a fost găsit împușcat în cap în comuna Cumpăna
1 decembrie 2023 19:09
Ieri, în jurul orei 20.30, Inspectoratul de Poliție Judeţean Constanța a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Cumpăna, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.
În urma deplasării la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 22 de ani, din județul Vâlcea.
Totodată, s-a constatat faptul că acesta este polițist activ al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, fiind încadrat din anul 2023.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Iată programul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României din Piața Centrală
1 decembrie 2023 19:09
Ziua Națională, sărbătorită cu onoruri militare, în Piața Republicii din Mangalia Primăria și Garnizoana Mangalia organizează, vineri, 1 decembrie, o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României.
Cu acest prilej, autoritățile locale invită toți cetățenii orașului să ia parte la evenimentul care va fi organizat, în Piața Republicii din localitate, începând cu orele 10.00. Manifestările dedicate Zilei Naționale vor cuprinde activități cu caracter solemn, respectiv intonarea Imnului României de către Corul de Copii „Callatis”, dirijat de prof. dr. Traian Broască, premiat cu medalia de aur și medalia de argint la Festivalul Coral Internațional “Adriatic Pearl Dubrovnik Croația 2023, precum și o ceremonie militară şi religioasă.
De asemenea, pe parcursul festivităților se vor depune coroane şi jerbe de flori din partea oficialităţilor şi a cetăţenilor oraşului, vor fi susținute alocuțiuni și va avea loc o paradă militară a Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei. După ceremonialul militar, toți cei prezenți sunt așteptați să servească o porție din tradiționala fasole cu cârnați, oferită cu ocazia Zilei tuturor românilor.
Ca în fiecare an, în așteptarea Crăciunului, orașul va fi decorat cu iluminat ornamental și brazi împodobiți, iar pe platoul din fața Casei de Cultură vor fi amenajate un patinoar și un târg specific de sărbători. Pe parcursul lunii decembrie, la Casa de Cultură din Mangalia, vor avea loc mai multe evenimente dedicate copiilor
15 localități din județul Constanța nu au parțial sau total energie electrică
1 decembrie 2023 19:09
Situația alimentării cu energie electrică județului Constanța la data de 30.11.2023, ora 8:00:
• 6 localități fără alimentare cu energie electrică parțial, cu un număr de 188 de consumatori nealimentați:
• Drumuri naționale – deschise integral
• Drumuri județene – deschise integral
• Circulația trenurilor – se desfășoară în condiții normale
10 localități din județ nu au apă potabilă. Care sunt acestea
1 decembrie 2023 19:09
Astăzi, 29 Noiembrie 2023, ora 20.00, la nivelul județului Constanța mai sunt 10 localități (Vâlcelele, Independența, General Scărișoreanu, Vadu Oii, Piatra, Aliman, Țepeș Vodă, Vlahii, Dunăreni și Ion Corvin) în care nu se furnizează apă potabilă din cauza lipsei de energie la nivelul surselor.
Echipele furnizorului de energie sunt pe teren și încearcă remedierea avariilor. Imediat ce liniile de tensiune vor fi funcționale, se va relua și furnizarea apei în sistem centralizat.
Dumitru Filip părăsește Consiliul Local Mangalia. Ce alte proiecte mai sunt pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 4 decembrie
1 decembrie 2023 19:09
Iată ce localități din județul Constanța sunt lipsite de apă din cauza lipsei de energie electrică
1 decembrie 2023 19:09
Echipele furnizorului de energie nu au reușit alimentarea cu energie electrică la sursele și stațiile de pompare ce asigură alimentarea cu apă a următoarelor localități din județul Constanța: Vâlcelele, Independența, General Scărișoreanu, Vadu, Vadu Oii, Mihai Viteazu, Siriu, Crișan, Piatra, Palazu Mic, Aliman, Țepeș Vodă, Vlahii, Dunăreni, Abrud, Faclia și Ion Corvin.
Asigurăm utilizatorii afectați că echipele RAJA vor reporni pompele de la nivelul surselor și stațiilor pentru reluarea furnizării de apă, imediat ce vor fi rezolvate problemele survenite la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică.
Ceremonia militară dedicată Zilei României va avea loc, la Mangalia, la Complexul Monumental din Piața Republicii, de la orele 10.00
1 decembrie 2023 19:09
Forțele Navale Române vor participa vineri, 1 Decembrie, la Parada Militară Națională și la ceremoniile militare organizate în București, Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și Babadag.
De asemenea,la bordul navelor militare maritime și fluviale, la ora 09.00, va fi arborat Marele Pavoaz în acordurile Imnului Național.
În Mangalia, de la ora 10.00, la Complexul Monumental din Piața Republicii, va avea loc o ceremonie militară cu depunere de coroane și jerbe de flori, la care vor lua parte și marinarii militari.
(FOTO) Lipsă la cântar și mizerie cât cuprinde. Magazinele Auchan și Penny din județ, amendate cu zeci de mii de lei de ANPC
1 decembrie 2023 19:09
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a derulat, la începutul lunii noiembrie 2023, o serie de acțiuni de control la 13 magazine aparținând lanțurilor de retail Auchan și Penny, din județul Constanța.
În urma neregulilor constatate, comisarii CJPC Constanța au aplicat următoarele sancțiuni:
18 amenzi contravenționale în valoare de 90.000 lei
9 avertismente
oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme.
Dintre cele mai importante nereguli, menționăm:
-folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu depuneri de mizerie și lichid sangvinolent
– utilizarea unor cuptoare neigienizate, fiind refolosită hârtia de copt în zona de prestare a serviciilor de brutărie/patiserie
-folosirea unor tăvi neigienizate pentru realizarea produselor de patiserie
– neafișarea informațiilor privind valorile nutriționale ale produselor de brutărie/patiserie
-neconcordanțe între greutatea declarată pe ambalajul unor produse și cea constatată în urma cântăririi acestora
– comercializarea unor conserve metalice cu ambalaj turtit, deteriorat
-nerespectarea așezării la raft a produselor pe bază de lapte și grăsimi vegetale conform Legii 307/2022 (Produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se comercializează într-un spațiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestor produse)
-comercializarea unor fructe si legume depreciate calitativ
-comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită
-nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparate culinare calde
-comportament incorect prin etichetare incorectă a prețurilor, din punctul de vedere al codului de culori adoptat pentru unele produse, în contextul în care nu se realiza în cadrul unității informarea consumatorilor privind semnificația codului de culori, (produse comercializate la un loc cu etichete roșii și galbene, în cadrul unui rând semnalizat cu mențiunea „Profită”)
– lipsa informării consumatorilor cu privire la conținutul de Imazalil în fructele comercializate.
Controale Auchan și Penny
Controale Auchan și Penny
Controale Auchan și Penny
Controale Auchan și Penny
29 de localități din județul Constanța nu au energie electrică total sau parțial. Iată care sunt acestea
1 decembrie 2023 19:09
Situația alimentarii cu energie electrică a județului Constanța la data de 29.11.2023, ora 08:00.
(FOTO) Şantierul Naval Damen Galaţi inaugurează o nouă linie robotizată pentru fabricația micro-panourilor
1 decembrie 2023 19:09
Şantierul Naval Damen Galaţi a fost gazda unui eveniment de top prilejuit de inaugurarea unei noi investiții: linia robotizată PEMA pentru fabricația micro-panourilor, recent livrată și pusă în funcțiune. Ceremonia a fost oficiată de ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, E.S. Willemijn van Haaften.
Înaltul oficial a subliniat faptul că Șantierul Damen de la Galați are un rol important în dezvoltarea mediului de afaceri local și național din industria navală și reprezintă un model de business de performanță, care pune accent atât pe progresul tehnologic, cât și pe valorificarea resursei umane.
Inaugurare Damen Galați
Grupul Damen se numără printre companiile care au ales să evolueze și să se adapteze pentru a satisface cerințele unei piețe aflate în continuă schimbare. Având ca obiectiv principal transformarea sa în cel mai sustenabil constructor de nave din lume, grupul investește masiv în digitalizare și automatizare, devenite factori-cheie pentru inovație și succes.
La șantierul său din Galaţi, Grupul a investit peste 140 mil EUR de la preluarea acestuia în 1999 și până în prezent. Nivel ridicat de competitivitate a șantierului în această piață globalizată este dovada clară că tradiția celor 130 de ani de excelență în construcții navale rămâne o constantă la mila 80 a Dunării.
Inaugurare Damen Galați
Ultima investiție adăugată șantierului gălățean constă într-un echipament specific pentru fabricația robotizată a micro-panourilor, investiție impusă de necesitatea îmbunătățirii eficienței și asigurării unei mai bune calități a procesului de sudare.
Investiția este destinată execuției de panouri metalice de diferite forme și dimensiuni până la maximum 12 x 3m şi cuprinde o Stație de Asamblare a Osaturilor PEMA (SAM), un Portal de Sudare Robotizată (VRWP-C), un Portal de Servicii (SP), precum și platforma de sudură cu lanț pentru transportul panourilor. Linia PEMA Micro Panel este proiectată pentru panouri și osaturi plate cu direcții de rigidizare variabile.
Investiția în noul sistem a fost finanțată de Exim Banca Românească.
Inaugurare Damen Galați
Damen Shipyards Group – Oceans of Possibilities
Înființat în urmă cu peste nouăzeci de ani, Grupul de șantiere navale Damen oferă soluții la nivel global în domeniul maritim la nivel global asigurând servicii de proiectare, construcție, conversie și reparații nave precum și componente pentru industria maritimă. Prin integrarea sistemelor sale, grupul Damen creează platforme inovatoare, de înaltă calitate, care oferă clienților valoare adăugată maximă.
Valorile fundamentale ale grupului sunt comuniunea, expertiza, antreprenoriatul și administrarea responsabilă în vreme ce obiectivul său principal este să devină cel mai sustenabil constructor de nave din lume, prin digitalizare, standardizare și construcția de serie a navelor.
Damen operează 35 de șantiere navale aflate pe 5 continente și susținute de o rețea mondială de vânzări și servicii. Damen Shipyards Group are peste 12.500 de angajați.
Cu o suprafață de 55 de hectare și având aproximativ 1.500 de angajați, Şantierul Naval Damen Galaţi se numără printre cele mai mari unități de producție din cadrul Grupului olandez Damen.
De la preluarea de către Grupul Damen în 1999, Șantierul Naval Damen Galați a evoluat într-un șantier de fabricație de mare randament cu o producție însemnată. Expertiza și lanțul de aprovizionare atent gestionate s-au aflat la baza celor mai importante livrări Damen de până acum, concretizând pe deplin portofoliul de produse diverse al grupului.
Începând cu anul 1999, Șantierul Naval Damen Galați a livrat peste 500 de nave clienților din întreaga lume (printre acestea, mai mult de 30 de nave militare construite pentru 13 țări diferite, inclusiv țări membre ale NATO și UE).
Portofoliul companiei include nave de patrulare, nave offshore, feriboturi, drage și barje, super-iahturi, nave militare și remorchere.
Acestea sunt localitățile unde nu se furnizează apă potabilă din cauza lipsei de energie
1 decembrie 2023 19:09
Echipele furnizorului de energie nu au reușit nici până acum să realimenteze cu tensiune toate sursele și stațiile de pompare ce asigură alimentarea cu apă a tuturor consumatorilor din județul Constanța.
Astfel, la ora actuală, localitățile unde nu se furnizează apă potabilă din cauza lipsei de energie de la nivelul sistemelor operate sunt următoarele: Olteni, Vâlcelele, Dumbrăveni, Independența, General Scărișoreanu, Cerchezu, Arsa, Vadu, Vadu Oii, Mihai Viteazu, Nuntași, Siriu, Crișan, Piatra, Traian, Palazu Mic, Aliman, Țibrinu, Țepeș Vodă, Nisipari, Petroșani, Viile, Crîngu, Potârnichea, Movilița, Vlahii, Dunăreni, Abrud, Faclia.
Localitatea Valu lui Traian este afectată parțial de lipsa apei, ca urmare a avariilor la linia de tensiune ce alimentează stația de pompare Valu Traian Pădure.
În Eforie Sud și Tuzla, apa este furnizată cu presiuni scăzute pe zonele înalte alimentate prin cădere liberă din rezervorul Complex Înmagazinare Eforie.
La nivelul sursei Biruința 1 în ultimele zile nu s-a putut stabiliza alimentarea cu curent de către echipele furnizorului de energie, motiv pentru care sistemul nu a funcționat și nu s-a asigurat distribuția apei către cele două localități și implicit stocarea necesarului de apă la nivelul Complexului de Înmagazinare Eforie. Mai mult, având în vedere lungimea rețelelor deservite pe cele două localități, precum și consumurile crescute înregistrate în ultimele ore, la ora actuală stocul în rezervor este foarte scăzut. Pentru a asigura apă la toți abonații din cele două localități este necesară o perioadă pentru ca nivelul apei din rezervor să crească la un prag minim ce permite distribuția și către zonele înalte.
Rugăm utilizatorii afectați de lipsa apei să dea dovadă de înţelegere, pentru că echipele RAJA vor acționa pentru reluarea furnizării de apă, imediat ce vor fi rezolvate problemele survenite la nivelul rețelei electrice.
Iată unde sunt amplasate, săptămâna aceasta, containerele pentru deșeuri voluminoase ale Polaris M Holding
1 decembrie 2023 19:09
Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în cartierul Brătianu pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie în containerul special amplasat pe bulevardul I.C. Brătianu, la blocurile PAV5 și PAV6. Bena se află lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere.
Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.
În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 290 A.
Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.
Situația actualizată a localităților afectate de lipsa apei marți, 28 noiembrie 2023
1 decembrie 2023 19:09
În continuare, la nivelul județului Constanța sunt zeci de localități fără energie electrică, motiv pentru care nu se poate furniza nici apa în sistem centralizat.
Astfel, la ora actuală, localitățile unde nu se furnizează apă potabilă sunt următoarele: Olteni, Vîlcele, Dumbrăveni, Independența, General Scărișoreanu, Cerchezu, Arsa, Istria, Vadu, Vadu Oii, Mihai Viteazu, Nuntași, Siriu Crișan, Piatra, Săcele, Traian, Palazu Mic, Sibioara, Aliman, Deleni, Țibrinu, Țepeș Vodă, Castelu, Nisipari, Pietreni, Șipote, Petroșani, Viile, Crîngu, Vlahii, Dunăreni și Abrud.
Asigurăm utilizatorii afectați că echipele RAJA vor reporni pompele de la nivelul surselor și stațiilor pentru reluarea furnizării de apă, imediat ce vor fi rezolvate problemele survenite la nivelul rețelei electrice.
Taner Reșit, primarul comunei Tuzla: În județul Constanța a fost emis un Cod galben de intensificari ale vântului
1 decembrie 2023 19:09
Primarul comunei Tuzla, Taner Reșit anunță că ANL a remis un Cod Galben de intensificari ale vântului cu viteze în general 55-60 km/h în județul Constanța și izolat peste 70 km/h în zona de litoral.