Postul de director al Culturii şi Sportului din Mangalia, scos la concurs! Scurt istoric al ultimilor ani ai acestui job şi ce criterii trebuie să îndepliniţi ca să îl puteţi ocupa!

2017: postul de director al Direcţiei Cultură şi Sport Mangalia era ocupat, prin concurs, de ilustrul Dorinel Colgiu, buzoiano-bucureşteanul stabilit în ultimii ani pe meleagurile noastre. Cum jobul nu era remunerat cine ştie ce, Dorinel Colgiu a ales o variantă mai bănoasă: a preluat frâiele societăţii furnizoare de agent termic, Goldterm Mangalia. În locul său, a venit liberalul Lucian Nichita, fost navalist cu „atribuții în proiectare navală generală, teste de înclinare, probe de mare”, la Daewoo Mangalia, după cum şi-a bifat, el însuşi, în CV.

În 2020, prin vară, Lucian Nichita se muta, cu bagaje cu tot, în locul directorului Sanatoriului Balnear Mangalia, post ocupat, prin concurs, de Bogdan Maganu. După doi ani, Bogdan Maganu primea, definitiv şi irevocabil, în instanţă, dreptul de a reveni în funcţia de manager general al unităţii sanitare, iar Lucian Nichita îţi lua, aceleaşi bagaje şi părăsea instituţia.

Între timp, funcţia de manager interimar al Direcţiei de Cultură şi Sport a fost preluată de Eliza Cucu.

La proxima şedinţă a Consiliului Local Mangalia, de joi, 24 martie, postul de şef peste cultura şi sportul din Mangalia va fi scos la concurs. Nu ne hazardăm cu vreun pronostic al câştigătorul concursului, departe de noi gândul că numele lui este, deja, cunoscut.

Însă, pentru a oferi şi altor cetăţeni ai Mangaliei ocazia de a ocupa acest job călduţ şi fără griji (cel puţin pentru următorii 4 ani, potrivit contractului), vă prezentăm criteriile concursului, cu promisiunea că vom anunţa şi data acestuia.

La ora actuală, Direcţia Cultură şi Sport are 40 de angajaţi.

(foto: Lucian Nichita, sursa foto https://culturasport.ro/)




Bursele elevilor pentru semestrul al II-lea, pe masa Consiliului Local Mangalia

1.596 elevi din Mangalia vor beneficia, pe semestrul al II-lea, de burse şcolare. Proiectul de hotărâre privind alocarea acestor sume figurează pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local, ce va avea loc joi, 24 ianuarie.

Un singur elev, de la Grup Şcolar Ion Bănescu va lua bursă de performanţă, alţi 962 vor beneficia de burse de merit, 113 de burse de studiu şi 520 de burse de ajutor social.

Potrivit Ministerului Învăţământului, bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către elevii claselor a VIII-a, a examenelor de bacalaureat, celor de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirilor practice.

Cuantumul burselor este de 500 de lei – bursa de performanţă, 200 de lei cea de merit, 150 bursa de studiu şi 200 de lei cea de ajutor social.

În ultimii ani, Primăria Mangalia a alocat, cu foarte mari întârzieri, drepturile băneşti ce revin elevilor din oraş.




Deși au fost ridicate toate restricțiile, primăria se încăpățânează sa țină ședințele de consiliu… online!

Convocator ședința ordinară din data de 24.03.2022




USR Mangalia demarează o campanie de strângere de semnături pentru salvarea Pădurii Comorova

Comunicat de presă

Pădurea Comorova este ultima suprafață forestieră rămasă pe litoralul românesc. Cu toate acestea, suprafețe importante din pădure dispar sub drujba intereselor imobiliare.

Locuitorii Municipiului Mangalia au puterea să oprească masacrarea ultimului petec de vegetație de pe malul mării.

USR Mangalia demarează o campanie de strângere de semnături în vederea punerii în dezbaterea Consiliului Local a proiectului de hotărâre privind trecerea Pădurii Comorova din domeniul privat în domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia și declararea acesteia ca fiind de uz și interes public local.

“Am solicitat Primăriei Mangalia eliberarea formularului și documentelor necesare începerii acțiunii de strângere de semnături. Pentru a putea promova în Consiliul Local proiectul de salvare a ce a mai rămas din Pădurea Comorova avem nevoie de un număr de semnături echivalent cu 5% din registrul electoral al Mangaliei”, a declarat Semiran Abdurefi, președintele USR Mangalia.

Comorova este singura pădure de pe litoralul românesc al Mării Negre şi cea mai importantă suprafață forestieră din punct de vedere ştiinţific, cu rol deosebit de protecţie climatică, igienico-sanitară, recreativă şi de cercetare-experimentare silvică în condiţii extreme de stepă dobrogeană.

Pădurea Comorova a fost creată prin eforturile de 20 de ani (1890-1910) ale silvicultorilor, sub patronajul regelui Carol I din fonduri bugetare ale Statului. În perioada 1890-1971, pădurea cu o suprafață de 855 ha a fost administrată succesiv de Academia Română (1890-1930), Casa Autonomă a Pădurilor Statului (1930-1933), Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice- ICAS (1933-1948), Regionala de Exploatări Forestiere Bucureşti (1948-1963), din nou ICAS (1963-1971).

În perioada 1967-1968, din totalul suprafeței de pădure aproximativ o treime a fost scoasă din Fondul Forestier pentru construcția stațiunilor Neptun, Olimp și Jupiter.

În 2000, ce mai rămăsese din suprafața de pădure a fost trecută din proprietate publică în proprietate privată a Municipiului Mangalia, ca ulterior, în 2003, să se stabilească „folosirea definitivă sau temporară a terenurilor forestiere în suprafață de 431,70 ha în alte scopuri decât silvice (…) pentru extinderea intravilanului municipiului Mangalia”. Ambele decizii au fost luate prin hotărâri ale Consiliului Local Mangalia, ceea ce a echivalat în realitate cu începutul dezastrului pentru pădurea Comorova, bucăți semnificative din pădure fiind vândute la prețuri de nimic și defrișate de noii proprietari pentru proiecte imobiliare.

În urmă cu doi ani, Primăria Mangalia a emis două certificate de urbanism pentru terenul în suprafaţă totală de 25.038 mp (2,5 ha), în numele proprietarilor terenurilor cu nr. cadastral 111718 şi nr. cadastral 109506, pentru viitoare investiții imobiliare, terenuri care au făcut parte din suprafața rămasă de 519 ha a Pădurii Comorova.

Ca rezultat al acestor demersuri, deși încă nu a fost aprobat proiectul, o suprafața importantă de pădure a fost deja defrișată.

În prezent, din datele de care dispunem, mai există 395,25 ha de pădure în proprietatea privată a municipiului Mangalia, suprafață care se află în pericol de dispariție tocmai din cauza acestui statut juridic, așa cum de altfel s-a demonstrat prin acțiunile abuzive de împroprietărire a mai mulți dezvoltatori imobiliari.

“Facem apel la toți locuitorii Mangaliei să se alăture demersului nostru și să ne susțină în aducerea lui în fața Consiliului Local Mangalia spre aprobare. Pădurea Comorova este a noastră, a tuturor, este un bun ce ni s-a dat nouă în grijă acum mai bine de un secol și pe care avem datoria să-l păstrăm și îngrijim pentru ca și copiii noștri să se poată bucura de el. USR Mangalia nu-și dorește înlocuirea Pădurii Comorova cu o pădure de betoane pentru beneficiul personal al unor dezvoltatori imobiliari. Avem nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a cere oficial conducerii Municipiului Mangalia să declare Pădurea Comorova ca fiind de uz și interes public local și să împiedice înstrăinarea ei”, a spus Semiran Abdurefi.

USR Mangalia

20.03.2022




Atenție, se oprește apa în zona Palas din municipiul Constanța!

 

Marți – 22 martie 2022, se vor executa lucrări de conectare la sistemul centralizat a noii conducte de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Petre Mănoiu din mun. Constanța, derulate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (P.O.I.M.).  

În vederea realizării acestor operațiuni, se întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 08.00 -17.00 consumatorilor din zona Palas – perimetrul delimitat de străzile: Palas – Bradului – Vifor Haiducul – Bucegi – bd. I.C. Brătianu – Palas.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

 

Biroul de Comunicare




Județul Constanța – 22 de locații temporare de cazare, cu 800 de locuri, pentru refugiatii ucrainieni

 

Astăzi, 17 martie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea votării hotărârilor nr. 20 și 21. Prima prevede actualizarea locațiilor temporare pentru cazarea pe teritoriul județului Constanța a cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Astfel, până în acest moment, au fost identificate 22 de locații temporare de cazare, însumând aproape 800 de locuri. Lista cu locațiile identificate va putea fi actualizată ori de câte ori va fi necesar, în funcție de situația operativă din județ.

A doua hotărâre se referă la stabilirea capacității disponibile în vederea facilitării transportului rutier, în conformitate cu prevederile HG nr. 337/2022, privind acordarea de gratuități și facilități pentru transportul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

Astfel, cinci operatori de transport rutier din județul Constanța, vor pune la dispoziție, în caz de nevoie, 63 de autovehicule, cu o capacitate totală de peste 2.000 de locuri.

H20 - actualizare locatii temporare cazare

 

H21 - disponibilitate capacitate de transport




Secțiile Spitalului Mangalia și-au reluat activitatea, în regim normal

 

Spitalul Municipal Mangalia și-a redeschis secțiile, începând de miercuri, 16 martie, a.c., pentru tratarea tuturor pacienților non-COVID. Conform normelor sanitare în vigoare, în instituția spitalicească sunt pregătite 5 paturi pentru pacienții cu forme ușoare și medii de COVID-19, care se pot adresa Centrului de Evaluare Covid, aflat în Pvilionul C al spitalului. Dacă vor exista bolnavi cu forme grave, aceștia vor fi tratați la spitalele din Constanța și Medgidia. ”Începând de ieri, ne-am reluat activitatea pe toate secțiile din spital și vorbim de ortopedie, cardiologie, medicină internă, nefrologie, etc. pentru a trata pacienții cronici, dar și pe cei care vin în unitatea noastră medicală pentru prima dată, fie că sunt din Mangalia sau din localitățile învecinate. Protocolul sanitar în ceea ce privește prevenția Covid-19 se menține în continuare și acordăm atenție tuturor cazurilor care ajung la noi în spital”, a declarat managerul unității sanitare din Mangalia, Alina Dan. Reprezentantul spitalului a mai explicat că se va relua corespondența cu ministerul de resort, în vederea extinderii activității Compartimentului de Hematologie-Oncologie. ”Pe perioada pandemiei, având în vedere că patologia oncologică are un număr mare de cazuri, în zona de sud a județului, activitatea medicală a funcționat normal. Cabinetele au fost mutate în Pavilionul A, iar pacienții au beneficiat de consultații și tratamente de specialitate. În continuare, facem demersuri pentru a obține 15 paturi în plus pentru miile de pacienți oncologici din localitate și împrejurimi”, a mai precizat directorul spitalului, Alina Dan.




Constanța: „Vă aşteptăm la teatru, într-o sală nouă şi frumoasă şi cu un spectacol bun!”

Vă aşteptăm la teatru, într-o sală nouă şi frumoasă şi cu un spectacol bun!
„𝟖 𝐓𝐀𝐓̧𝐈” – spectacol pentru care Irisz Kovacs este nominalizată la premiile UNITER 2022, cele mai importante premii din teatrul românesc, pentru debut regizoral.

Două reprezentaţii în acest weekend: 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟗 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞, 𝐬̧𝐢 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟐𝟎 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗.𝟎𝟎, la NOUA 𝐒𝐀𝐋𝐀̆ 𝐒𝐓𝐔𝐃𝐈𝐎 a Teatrului de Stat Constanţa, strada Ion Lahovari nr. 2A.

Preţul biletului: 30 lei. 𝐁𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 din strada Ion Lahovari nr. 2A (SALA STUDIO) sau online, pe platforma Mystage.ro.

Recomandat adulţilor, dar şi elevilor de liceu.
Adolescența, cu traumele ei, privită ludic, cu simțul umorului. O poveste care vorbește despre singurătatea dureroasă a maturizării, despre ce înseamnă o familie și moștenirea traumei de la părinții noștri.

Sala Studio se află foarte aproape de clădirea teatrului, circa 50 de metri, aproape vizavi de ea, dar nu la bulevard, ci pe una dintre străduțele care dau în bulevardul Ferdinand.




Aceştia sunt câştigătorii contractelor SEAP, de peste 5.000 de euro, cu Primăria Mangalia, în 2021: de la bulbi de flori la consultanţă mass-media, de la spălat de maşini la digitalizarea bisericii

Pe site-ul oficial al Primăriei Mangalia a fost postată lista contractelor SEAP derulate de instituţia publică cu diverşi furnizori de servicii. De la rulouri de gazon şi spălare de automobile, până la diverse consultanţe mass-media sau de orice altă natură, în tabelul pe care îl publicăm, mai jos, veţi regăsi toate cheltuielile primăriei realizate prin platforma SEAP, cu menţiunea că acestea beneficiază de sume de peste 5.000 de euro:

2147-din-11.01.2022-Situatie-contracte-2021-peste-5.000-euro

(mangalia.ro)




Polaris Holding cauta agenti comerciali!

Polaris M Holding CONSTANȚA
Angajăm 𝗔𝗚𝗘𝗡𝗧 𝗖𝗢𝗠𝗘𝗥𝗖𝗜𝗔𝗟!
Atribuții:
▫️completează, verifică și ștampilează fișele de colectare ale agenților economici, conform cu cantitățile de deșeuri ridicate;
▫️este responsabil pentru coordonarea autovehiculelor specializate în ridicarea deșeurilor menajere din stațiunea Mamaia;
▫️preia apelurile telefonice efectuate de către agenții economici din stațiunea Mamaia.
Informații suplimentare:
☎️ 0241 545 596
📧 comercial@polaris.ro / ramona.coman@polaris.ro



Primăria Mangalia se încăpăţânează să facă trotuare spre „nicăieri”: între timp, Coloniştiul zace, de ani buni, în uitare!

Într-un comunicat de presă. Primăria Municipiului Mangalia ne anunţă că a „demarat, recent, execuția de lucrări pentru înființarea, reabilitarea și modernizarea trotuarelor, pe mai multe artere rutiere din localitate. Astfel, pe porțiunea de drum, cuprinsă între Castelul de Apă, de la ieșirea spre comuna Albești și intersecția cu strada Portului, pe ambele sensuri de circulație, se lucrează la reabilitarea trotuarelor existente, dar și la înființarea unora noi, acolo unde nu există trotuare de încadrare. Conform unor proiecte ale municipalităţii, în Mangalia au fost realizate mai multe lucrări de reabilitare a trotuarelor și aleilor de acces în blocuri pentru satisfacerea nevoii de circulație urbană, în condiții de confort și siguranță”.

După kilometri întregi de trotuare la ieşirea spre Constanţa, călcate, rareori, de câte un locuitor rătăcit, iată că, onor primăria, face trotuare spre Castelul de Apă… Între timp, în Colonişti, pământul a devenit, deja, trotuarul obişnuit al locuitorilor zonei. De circa cinci ani de zile!…

 

 




Mohammad Murad, ales președinte executiv al PER România

Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din țară, care controlează unități hoteliere pe litoralul românesc, dar și în Capitală, s-a înscris în Partidul Ecologist Român (PER)  și a promis că partidul din care face parte va intra în Parlament cu 10% în 2024.

„Trebuie să fim conștienți că cel mai mare dușman al nostru, al tuturor, pe glob, se numește sărăcie. Cum putem convinge o persoană care nu are cu ce să se încălzească sau să facă mâncare să nu mai taie pomul din curte? Cum putem vorbi de educatie ecologista când omul arunca peste tot, când e vorba de foamete? Avem în primul rând de-a face cu cele 1,3 milioane de gospodării în România care au și astăzi wc-ul în curte. (…) Vă asigur și vă garantez că, în 2024, Partidul Ecologist Român va fi în Parlament. Și nu cu 5-6 la sută, ci cu 10 la sută. (…)”, a declarat Mohammad Murad, sâmbătă, la  Congresul PER, de la Palatul Parlamentului, potrivit stiripesurse.ro.

Consilierul local PER, Ozghiun Menabit, a scris, tot ieri, pe pagina sa de socializare că: „Astăzi, dl. Mohammad Murad este președinte executiv al PER la nivel național, determinat în implicare, cu siguranță va sprijini candidatul ecologiștilor pentru primăria Mangalia. La fel ca mulți alți oameni de afaceri care au fost aleși ieri în conducerea PER”.




S-a constituit filiala AUR Mangalia: Florin Jianu, președintele partidului!

IMG-20220313-WA0008

Florin Jianu este, începând de azi, noul președinte al filialei locale a AUR Mangalia. La Sala România a Complexului Doina din Neptun a avut loc ședința de constituire a biroului local, eveniment la care au participat președintele partidului, George Simion, precum și coordonatorul județean al formațiunii, Ionuț Carp.

Potrivit lui Florin Jianu, filiala are circa 80 de membri si simpatizanti, cei mai mulți fără un trecut politic, care doresc sa facă un alt gen de politica, politica cetățeanului.

Timp de nouă ani Florin Jianu a deținut funcția de director general al Polaris Mangalia, iar de un an este city managerul orașului.

 




Informatica aduce primul premiu pentru Liceul Teoretic „Callatis”!

Comunicat de presă

Nici nu s-a dat bine startul olimpiadelor, și elevii Liceului  Teoretic „Callatis” au venit cu premii și calificări la etapele superioare.

Pentru Alexandru Șargu din clasa a V-a,  primavara a început foarte frumos. Acesta a participat pe 5 martie 2022 la etapa județeană a olimpiadei de informatică unde datorită rezultatului frumos s-a calificat la ETAPA NAȚIONALĂ A OLIMPIADEI DE INFORMATICĂ. 

Alexandru e pasionat de mic de acest domeniu și, sub îndrumarea doamnei profesoare Gabriela Popa, a demonstrat pasiunea poate aduce satisfacții și în complicatele concursuri școlare.

Catedra de informatică va fi alături de el, susținându-l și îndrumându-l pentru etapa națională. Ne bucurăm pentru el, ne mândrim cu el și îi dorim multe realizări și succes în viitor!

Felicitări, Alex!




A fost reținut un bărbat suspectat de tâlhărie: ar fi agresat un angajat pentru a pune mâna pe banii din încasări!

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată, precum și infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 33 de ani, bănuit de comiterea faptei. 

Astfel, la data de 26 februarie a.c., bărbatul în cauză ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din municipiul Mangalia și, prin întrebuințarea de violențe fizice, i-ar fi cerut angajatului unității sumele de bani provenite din încasări, ulterior fugind, fără a sustrage banii. 

Acesta a fost reținut, în cursul zilei de ieri, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi propus instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. La aceeași dată, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. 




Atenție, se oprește apa în zona Palas din municipiul Constanța!

 

Marți – 15 martie 2022, se vor executa lucrările de conectare la sistemul centralizat a noii conducte de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Mihu Copilu cu Munții Tatra din municipiul Constanța. Lucrările sunt prevăzute în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În vederea realizării acestor operațiuni, se sistează furnizarea apei potabile în intervalul orar 08.00 – 15.00 consumatorilor din zona Palas – perimetrul delimitat de străzile : Palas – Vifor Haiducul – Lt. Petre Mănoiu – bd. I.C. Brătianu – Palas.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




O nouă sesiune de admitere la Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Poliție de Frontieră Oradea

 

Persoanele care doresc să urmeze o formă de şcolarizare, iar apoi să activeze în cadrul structurii Poliţiei de Frontieră Române au acum posibilitatea de a se înscrie la sesiunea de admitere martie – mai 2022 a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea.
Candidaţii care au domiciliul ori reşedinţa în judeţele Constanța și Tulcea au la dispoziţie 240 de locuri pentru şcolarizare, dintre care două locuri sunt destinate persoanelor de etnie rromă, iar alte două minorităţilor.
Toate informaţiile legate de condiţiile pentru participarea la concurs, documentele necesare pentru constituirea dosarului de recrutare, dar şi modul de organizare a recrutării sunt disponibile pe pagina de internet a Gărzii de Coastă, la adresa:
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/garda-de-coasta/n-garda-de-coast-informaii-de-interes-public-cariera-135/
De asemenea, pot fi solicitate informaţii şi telefonic, apelând numerele de telefon: 0241-641188 – Compartimentul Pregătire Continuă din cadrul Serviciului Resurse Umane al Gărzii de Coastă (interior 26063, 26081). – pentru candidații care domiciliază pe raza județului Constanța.
0240-534180 – Compartimentul Pregătire Continuă din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea. – pentru candidații care domiciliază pe raza județului Tulcea.




Începe autorecenzarea online!

 




Polaris Costineşti caută şoferi şi încărcători!




A fost finalizată lucrarea din incinta sursei Cișmea 1C din Constanţa!

În cursul nopții trecute, echipele de intervenție au reușit să finalizeze lucrările din incinta sursei Cișmea 1C și s-a reluat alimentarea cu apă la parametrii optimi. La ora actuală, încă se acționează pentru sectorizarea aducțiunii de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Se estimează că intervențiile vor fi încheiate în jurul orei 10.00, oră la care se va relua furnizarea apei pe acest tronson. Astfel, abonații de pe bdul Aurel Vlaicu vor avea apă la robinete în jurul orei 11.00.