Poliția a oprit un șofer din Pecineaga, care nu avea carnet de conducere. S-a dovedit că, de fapt, furase mașina

Poliția rutieră

ieri, 16 aprilie a.c., în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Izvor din comuna Pecineaga, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul aparține unei alte persoane, iar bărbatul l-a sustras, cu intenția de a-l conduce.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Sărbători Fericite!




Mesajul unui preot din Mangalia, pentru toți credincioșii care vor lua Lumină în această noapte

Biserica MM Gheorghe

Preotul paroh de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Mangalia a transmis, în această seară, un mesaj pentru credincioșii care vor veni să ia Lumină:

„Frați Creștini,

Câteva ore ne despart de Marele moment în care toți creștinii sunt chemați înaintea Sfântului Altar pentru a primi Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim chiar din Sfântul Mormânt, semn de întărire și mărturie căci Domnul este cu noi!

Vă dorim să aveți parte de bucurie Sfântă, vă mulțumim căci ați fost și sunteți alături de noi în acest parcurs duhovnicesc și ne rugăm ca Sfânta Lumină să rămână întru noi luminând și cel mai întunecat colțisor al sufletelor noastre!

Cu părintească binecuvântare, în numele preoților slujitori și ai membrilor consiliului parohial,

Pr. Paroh Octavian C.”




Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu la Tuzla

Primăria comunei Tuzla

COMUNA TUZLA PRIN PRIMAR RESIT TANER, cu sediul in judetul Constanta, Comuna Tuzla, Str. Constantei nr. 80A, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “CONSTRUIRE TEREN DE SPORT MULTIFUNCTIONAL – BAZA TIP 2”, amplasat în judetul Constanta, Comuna Tuzla, Str. PARCELA CC223/4 LOT 1 SI LOT 2/2.

    Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agentiei pentru Protecţia Mediului Constanta, municipiul Constanta, Str. Unirii nr. 23 şi la sediul titularului: COMUNA TUZLA din jud. Constanta, comuna Tuzla, Sos. Constantei nr. 80A, în zilele de luni-vineri, între orele 9:00-13:00.

    Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autoritatii competente pentru protecţia mediului Constanta.




Casa de Cultură caută tehnician-operator sunet/lumini

Tehnician lumini

Direcția Cultură și Sport Mangalia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de tehnician-operator sunet/lumini treapta I – Serviciul Cultură Scrisă și Creație Contemporană.

  • 02 mai 2023, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale stabilite pe baza atribuţiilor corespunzătoare postului, sunt:

· studii medii/generale ;

· diplomă de absolvire/ diplomă de bacalaureat/atestat în domeniul electromecanică, electronică și automatizări, electric, electrotehnic sau producție media;

· cunoștințe de operare pe calculator;

· cunoștințe cu privire la reparația, întreținerea și funcționarea sistemelor de sunet/lumini sau video;

· vechime în muncă – minim 3 ani.

Datele prezentate mai sus sunt orientative. Date detaliate se regăsesc în documentul atașat. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Direcția Cultură și Sport Mangalia, Șos. Constanței nr. 5, județul Constanța, telefon mobil: 0729/930.454, e-mail: resurseumane@culturasport.ro.




Direcția de Cultură și Sport scoate la concurs postul de șef serviciu. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a aplica pentru acest post

casa de cultura mangalia

Direcția Cultură și Sport Mangalia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de conducere, vacante, de șef serviciu – Serviciul Tineret și Sport.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale stabilite pe baza atribuţiilor corespunzătoare postului, sunt:

· studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul juridic, economic, educație fizică și sport;

· experiență în relații publice și comunicare,în organizarea evenimentelor sportive sau cu public;

· vechime în muncă – minim 5 ani;

02 mai 2023, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor.

Datele prezentate mai sus sunt orientative. Date detaliate se regăsesc în documentul atașat. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Direcția Cultură și Sport Mangalia, Șos. Constanței nr. 5, județul Constanța, telefon mobil: 0729/930.454, e-mail: resurseumane@culturasport.ro.




Radu Dincă, tânărul matematician de la Liceul Callatis, a urcat pe podimul etapei naționale a Olimpiadei de Matematică!

Olimpiada de Matematică

,,Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris Universul.”(Galileo Galilei)

Radu Dincă, elev al Liceului Teoretic Callatis, a obținut o binemeritată medalie de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Matematică, desfășurată la Craiova.

Tânărul matematician a fost singurul reprezentant al județului Constanța, de la clasa a X-a, ce a urcat pe podiumul Olimpiadei de Matematică.

De buna pregătire a elevului s-au ocupat prof. Ghiulserin Sali de la Liceul Teoretic ,,Callatis” și prof. Georgiana Goga de la Centrul Județean de Excelență.




Parfumuri contrafăcute în valoare de 2.4 milioane de lei, confiscate de vameșii constănțeni

WhatsApp Image 2023-04-13 at 10.56.53

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, 18.432 fiole de parfum în valoare de aproximativ 2.400.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

În data de 11.04.2023, o echipa comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China.

În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 18.432 fiole cu apa de parfum (35ml), inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, estimate la o valoare de 2.400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.




Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a consilierului PNL Linica Stan

Linica Stan

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitateconflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul consilierului local Linica Stan (PNL).

Potrivit ANI, în calitate de consilier local Linica Stan a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică.

Printre membrii fondatori ai acestei Asociații se află și o organizație al cărei președinte este persoana evaluată, precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administratorPrin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a  creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin.(1), lit. a), b) și f)  din O.U.G. nr. 57/2019.
–   art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”;



Prima ediție a Festivalului Național de Muzică populară „Bujoreii Muzicali” are loc la Costinești

Comuna Costinești va găzdui, în perioada 10-11 iunie, prima ediție a Festivalului Național de Muzică populară „Bujoreii Muzicali”.
INTRAREA ESTE LIBERĂ!



AUR lansează trei apeluri de urgență către Guvernul Români

AUR

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a făcut trei apeluri de urgență către Guvernul României cu privire la importurile de cereale din Ucraina, prețurile la medicamente și vânzarea ENEL.

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, atrage atenția  asupra unor situații de o gravitate excepțională, care amenință stabilitatea economică a României și sănătatea cetățenilor din țara noastră.

„Interziceți importul de cereale, lapte și alte produse care țin de agricultură pe teritoriul României din Ucraina! Pot tranzita, dar nu trebuie să aibă prioritate față de agricultorii și transportatorii români. Dar aceste importuri trebuie interzise. Ori că o face domnul ministru al agriculturii, Petre Daea, ori că o face premierul Ciucă, ori că o facem noi prin legea pe care o depunem astăzi pentru a sigila orice transport care vine din Ucraina și a-i pedepsi penal pe cei care intervin asupra sigiliului, lucrul acesta trebuie făcut de urgență, pentru că, după cum am văzut, nu ne ajută nimeni să despăgubim agricultorii. Trebuie intervenit pe teritoriul suveran al țării asupra unor mărfuri care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Al doilea apel: renunțați la cel mai mic preț pentru medicamente. Această reglementare privează consumatorii români, privează cetățenii români de medicamente esențiale care nu mai sunt aduse în România. Renunțați la această practică. (…)

Al treilea și ultimul apel către guvernare este să își exercite dreptul la preempțiune cu privire la ENEL. Este foarte important pentru că, din toate informațiile pe care le deținem, dorința de achiziție din partea părții grecești nu mai există. De aceea statul român trebuie să intervină”, a declarat președintele AUR, George Simion.

Totodata, acesta a atras atenția asupra a trei proiecte legislative „foarte dăunătoare pentru România: legea guvernării corporatiste care vine să înstrăineze 240 de regii autonome, printre care Romsilva, Hidroelectrica, Salrom și multe altele; legea executorului judecătoresc și legea supranumită „orașe de 15 minute”. Noi vom vota contra acestor legi nocive și împotriva legilor Deca din educație”.

„Asigurăm românii de buna noastră credință și de opoziția noastră totală, dar credem că după sărbătorile de Paște va fi nevoie să ieșim în stradă pentru a bloca aceste proiecte de lege nocive, pentru că noi avem doar 10% în actualul Parlament. Vedem cât de greu este să obținem și semnăturile necesare pentru a opri o lege vădit neconstituțională, care va reintroduce dictatura și serviciile secrete în justiție”, a mai spus George Simion.




Procurorii anticorupție au călcat sediul RAEDPP Constanța. Este vorba despre atribuirea nelegală a unor locuințe

henri-coanda

Procurorii DNA au efectuat o descindere în aceast dimineață, la sediul Administrației Fondului Imobiliar Constanța, fostul RAEDPP, în legătură cu un dosar aflat în lucru, privind atribuirea nelegală a unor locuințe.

Procurorii anticorupție au făcut mai multe percheziții la sediul societății și la arhiva acesteia, în căutarea unor documente cu valoare probatorie într-un dosar care vizează fosta conducere a societății.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2021, în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuințe din patrimoniul municipiului Constanța.

În cursul zilei de 12 aprilie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 3 locații situate pe raza municipiului Constanța din care două sunt sedii ale unor instituții publice, cea de-a treia reprezentând domiciliul unei persoane fizice”, transmit procurorii DNA.




După ce au închis Biblioteca Arthur Rimbaud, mai marii urbei ne dau ocazia să redevenim, pentru o zi, francofoni. „NØMAD. FRENCH SINGING POP” ajunge la Mangalia

NØMAD. FRENCH SINGING POP

După ce a străbătut numeroase ținuturi, Christophe Meyer, poposește în Mangalia să ne împărtășească din vasta cultura muzicală francofonă.

Mangalia are șansa de a fi unul dintre cele câteva orașe din România incluse în proiectul „NØMAD. FRENCH SINGING POP” susținut de Institutul Cultural Francez.
Vă așteptăm joi, 13 aprilie, ora 18.00 la Casa de Cultură Mangalia.
Intrarea este liberă!

Este anunțul Direcției de Cultură și Sport al Primăriei Municipiului Mangalia. Aceeași instituție care avea, până deunăzi, în subordine și Biblioteca Arthur Rimbaud. 




Studenții Facultății de Medicină Ovidius au petrecut, o zi, alături de copiii de la Centrul „Delfinul”

image2

În Săptămâna Mare, o parte din studenții Facultății de Medicină Generală Ovidius Constanța, voluntari din cadrul asociației de studenți ai facultății, coordonați de Andrei-Cosmin Stoian și Alexandra-Maria Neagu, au petrecut o zi întreagă alături de copiii de la Centrul „Delfinul”, timp în care au desfășurat diverse activități de joc în echipă.

Copiii și voluntarii au început ziua cu un joc de echipă la Laser Tag Arena Constanța unde cei mici s-au distrat, fiind fascinați de lumini și jocul nou pe care l-au descoperit.

După aceea, aceștia au luat prânzul la McDonalds, iar ulterior au urmărit un spectacol inedit la Delfinariu Constanta. Au încheiat ziua cu o sesiune de pictat icoane pe sticlă la Biserica Sf. Mina, coordonați de un experimentat artist Elena Marinela Nencu. S-au rugat, închinat și au descoperit tainele bisericești din preajma Sărbătorilor Pascale.

Paștele este o sărbătoare a sufletului, o perioadă de bucurie, iar acești copii au trăit o zi de neuitat.

Studenții au transmis, ulterior, mulțumiri voluntarilor și sponsorilor, care au făcut posibilă realizarea acestui proiect.




Alte zece locuri de muncă scoase la concurs de Sanatoriul Balnear Mangalia!

Sanatoriul Balnear Mangalia

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale, vacante, după cum urmează:

  • asistent medical debutant generalist (PL), la secția sanatorială recuperare, medicină fizică și balneologie;
  • asistent medical debutant (PL), specialitate balneofizioterapie, la Laborator recuperare, medicină fizică și balneologie – pavilion B;
  • îngrijitoare, la secția sanatorială recuperare, medicină fizică și balneologie;
  • infirmieră debutant, școală generală, la secția spital recuperare, medicină fizică și balneologie II;
  • instalator, muncitor calificat IV, la întreținere clădiri și instalații;
  • funcționar, la birou administrativ;
  • manipulant.

7 aprilie 2023, ora 16.00 este termenul limită pentru depunerea dosarelor.

Datele prezentate mai sus sunt orientative. Date detaliate se regăsesc în documentul atașat. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, cu sediul în Mangalia, str. Mircea cel Bătrân nr. 2, județul Constanța, telefon: 0241.751.215, int. 506 sau telefon 0749.123.103, e-mail: office@balnear.net.




Iată programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale

raja

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise în intervalul 14 – 17 aprilie 2023.

Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), virament bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point sau Westaco.

În perioada sărbătorilor de Paște RAJA SA va asigura continuitatea la nivelul structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametri optimi.

Începând de marți – 18 aprilie 2023, societatea își va relua programul normal de lucru.




Polaris M Holding și Liga Studenților de la Universitatea Ovidius au ecologizat Parcul Tăbăcărie

FB_IMG_1681126542255

Ultima acțiune de ecologizare, din cadrul proiectului “ECOmpetiția”, desfășurată alături de Liga Studenților – Universitatea “Ovidius”, a avut loc sâmbăta, 8 aprilie, și s-a desfășurat în parcul Tăbacărie, pe porțiunea cuprinsă între zona City Park și Pavilion.

Timp de două ore, peste 35 de voluntari au ecologizat Parcul Tăbăcărie și au colectat peste 40 de saci cu deșeuri.

Proiectul “ECOmpetiția” s-a desfășurat pe parcursul a trei sâmbete consecutiv, 25 martie, 1 aprilie și 8 aprilie și a fost susținut de Polaris cu saci, mănuși, șepci și cu transportul deșeurilor la stația de sortare.

Acțiunea de ecologizare s-a derulat și alături de Grupul Local de Tineret Constanța, Comunitatea Tinerilor Basarabeni Constanța, AIESEC Constanța, Liga Studenților – Universitatea „Maritimă” din Constanța și Interact Mangalia.

Le mulțumim și îi felicităm pe toți cei care au luat parte la aceste acțiuni! Adoptarea unui comportament responsabil față de mediu, în viața de zi cu zi, ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi.




Cod galben de furtună și ploi, în tot județul Constanța

Furtuna

Un cod galben de  fenomene meteorologice periculoase – ploi însemnate cantitativ va intra în vigoare mâine dimineață, de la ora 6.00, în tot județul Constanța și va fi valabil până miercuri, orele 15.00.

Ploile vor fi însemnate cantitativ – 25-30 l/mp și, izolat, vor ajunge la 40 l/mp.

Vântul va sufla cu intensificări de până la 55-70 km/h.




Primăria Tuzla închiriază un teren. Vezi unde este amplasat

Primăria comunei Tuzla




Un băiețel de 12 ani este agresat și lovit în zona intimă de mai multe colege de clasă (VIDEO)

Agresiune
Un elev de 12 ani din Costeşti, judeţul Argeş, a fost filmat în timp ce este bătut de mai multe fete, care îl lovesc în repetate rânduri cu pumnii, cu picioarele şi cu genunchii, în momentul în care băiatul se apleacă pentru a se apăra.Fetele sunt colege de clasă cu victima.

De asemenea imaginile de pe Internet arată că una dintre fete îl lovește în zona intimă.

După ce imaginile au apărut în spaţiul public, mama copilului agresat a depus plângere, iar reprezentanţii Poliției anunţă că au deschis o anchetă.

„În seara zilei de 6 aprilie a.c., în urma apariţiei unor imagini pe o reţea de socializare, cu privire la agresarea unui minor, mama minorului agresat s-a prezentat la sediul Poliţiei, unde a formulat plângere prealabilă sub spectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, conform art. 193 alin.1 din Codul Penal. Urmare a sesizării, în dimineaţa zilei de 7 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, împreună cu poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară, s-au deplasat la unitatea de învăţământ unde cei în cauză sunt elevi, pentru identificarea tuturor celor implicaţi”, a transmis, vineri, IPJ Argeş.