Trei mașini au fost sparte, azi noapte, în Mangalia: hoții au furat tot ce le-a căzut în mână!

|
„Bună ziua, pompierii suntem!“ Acest mesaj s-a auzit în Dispeceratul ISU „Dobrogea“ de aproximativ 23.000 de ori în decursul anului anterior. În medie, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) au fost recepționate 62,5 apeluri zilnic, o medie în creștere față de anul 2021, când au fost recepționate 57,95 apeluri pe zi.
Echipajele de salvatori din cadrul ISU „Dobrogea“ au executat 26.626 intervenții și au salvat 5.769 persoane, dintre care 5.194 adulți și 575 copii. Au fost asistate medical 18.507 persoane – 16.315 adulți și 2.192 copii. În timpul misiunilor executate, pompierii militari constănțeni au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de peste 325,6 milioane lei.
În decursul anului anterior, pompierii militari au intervenit pentru stingerea și înlăturarea efectelor negative a 686 incendii, față de 682 în decursul anului 2021. Printre principalele cauze ale izbucnirii incendiilor au fost: instalațiile ori aparatele electrice defecete aflate sub tensiune – 181 situații, fumatul – 123 situații și coșurile ori burlanele de fum cu defecțiuni – 40 situații.
Echipajele SMURD, descarcerare, terapie intensivă mobilă și autospecialele pentru transport personal și victime multiple au executat 19.013 misiuni, media zilnică fiind de 52 intervenții. Au fost asistate 18.507 persoane, 372 aflate în stop cardio-respirator.
În decursul anului anterior, s-au înregistrat 87 accidente prin submersie (76 adulți și 11 copii). Pompierii militari au salvat de la înec 54 persoane (44 adulți și 10 copii); din păcate, a fost declarat decesul în cazul a 33 persoane (32 adulți și un copil). În perioada analizată, scafandrii din cadrul Centrului de Antrenament al Scafandrilor de Intervenţie au participat la 37 misiuni de căutare și/sau recuperare a unor persoane posibil înecate pe raza judeţului Constanţa și a trei persoane pe raza altor județe. Din totalul celor 37 intervenţii, observăm că 24 au fost în Marea Neagră zona staţiunii Mamaia, localitățile Corbu, Eforie Nord, Costinești şi Mangalia, iar alte 13, în Dunăre: 5, în zona localițăților Dunăreni, Cochirleni (jud. Constanța), Bordușani (jud. Ialomița), Frecăței (jud. Brăila), Băndoiu (jud. Brăila); 4 în Canalul Dunăre-Marea Neagră în zona localităților Murfatlar, Medgidia și 4 în lacuri, canale de irigare: în zona localităților Hațeg, Strunga, Luminița și Corbu.
În perioada 30 iunie – 05 septembrie 2022, ISU „Dobrogea“ a operaționalizat punctele temporare de lucru pe litoral: 8 puncte de prim ajutor pe plajele din staţiuni, 6 puncte de salvare din mediul acvatic și 11 puncte temporare de stingere încadrate fiecare cu o autospecială de stingere a incendiilor. Ca și în anii anteriori, am beneficiat de forțe în sprijin de la alte inspectorate din țară după cum urmează: 24 mijloace de intervenţie, peste 500 subofiţeri organizați în șase serii, precum și 101 scafandri de la 34 inspectorate. Echpajele din punctele de prim ajutor de pe plaje au intervenit în 2.492 situații, iar ambulanțele SMURD ce au deservit punctele de prim ajutor au asistat medical 1.829 persoane, dintre care 436 copii. În punctele temporare de stinge, pe durata sezonului estival, au fost executate peste 300 misiuni, din care cele mai multe pentru localizarea și lichidarea incendiilor – 167 situații.
De asemenea, în decursul anului 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a beneficiat de tehnică de intervenție nouă, după cum urmează: o autospecială pentru transport personal și victime multiple cu o capacitate de 11 locuri, două autoplatforme de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță destinată transportului nou-născuților aflați în stare critică și patru autospeciale de stingere cu apă și spumă cu o capacitate de 10.000 litri.
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat, în decursul anului anterior, 1.351 controale, cele mai multe din ele la operatorii economici – 1.026. În urma acțiunilor de control, au fost aplicate 7.101 avertismente și 1.382 amenzi în cunatum de 2.552.500 lei. Prin Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comuntăților au fost executate 1.406 activități de informare preventivă la care au participat 9.790 persoane.
În anul 2022, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost organizate 19 acțiuni Ziua Porților Deschise și 41 lecții deschise, la care au participat peste 13.000 persoane.
De asmenea, au fost transmise 25 mesaje RO-ALERT și 321 informări și atenționări/avertizări hidrometeorologice.
„Cetăţenii, în slujba cărora ne aflăm aşteaptă performanţă şi profesionalism şi, de aceea, este nevoie de flexibilitate şi de deschidere pentru adaptarea serviciilor oferite la nevoile reale ale societăţii. Mulţumim celor care cred în noi şi sperăm că rezultatele muncii noastre vor fi pe măsura așteptărilor“, a declarat inspectorul șef al ISU „Dobrogea“, colonel dr.ing, Mihail-Cristian Amarandei.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 9 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Investigații Criminale au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 22 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 12.00, acesta ar fi pătruns în sediul unii fost societăți comerciale din municipiul Magalia și ar fi sustras 2 picamere, în valoare de 9.000 de lei.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Primăria com. Pecineaga a publicat un anunț privind organizarea unui examen pentru promovarea în gradul profesional superior celui deținut pentru funcționarii publici din cadrul Compartimentului Impozite, Taxe și Executări Silite.
Autoritățile locale din Mangalia, împreună cu reprezentanții comunității musulmane, vin în întâmpinarea oamenilor greu încercați în această perioadă și pun la dispoziția locuitorilor Mangaliei, foaierul Casei de Cultură pentru strângerea ajutoarelor. Începând de vineri, 10 februarie, toți cei care doresc să facă donații sunt așteptați la Casa de Cultură, în intervalul orar 08:00 – 14:00, programul putând fi extins, în funcție de solicitări. Reprezentanții municipalității îndeamnă cetățenii să doneze lucruri bune, neuzate, potrivite condițiilor de iarnă, conform cerințelor Ambasadei Republicii Turcia la București.
Astfel, se pot oferi haine de iarnă pentru adulți și copii, ca de exemplu: paltoane, geci, pelerine de ploaie, pulovere, ghete-cizme, pantaloni, mănuși, fulare, eșarfe, căciuli, ciorapi, șosete, lenjerie de corp sau alte articole, cum ar fi: corturi, pături de campanie, saltele, pilote, pături, saci de dormit, reșouri, radiatoare, lămpi de gaz, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe, generatoare. În privința produselor alimentare, se pot dona doar alimente neperisabile (conserve), mâncare pentru bebeluși neperisabilă, dar și scutece, produse de igienă și curățenie, precum și produse de igienă pentru femei.
Ambasada Turciei arată că aceia ce doresc să sară în ajutorul poporului turc greu încercat de evenimentele din zilele recente, o pot face donând următoarele lucruri:
La Constanța intervalul orar de colectare este 10.00-17.00.
Punctul de colectare: Romtextil SA – Aurel Vlaicu, Nr:125, Constanța.
Contact: Selahattin Süsli 0743 064 813
Persoanele care doresc să contribuie financiar la eforturile de căutare și salvare ale Autorității pentru Managementul Dezastrelor Naturale (AFAD), pot dona fie în contul AFAD https://www.afad.gov.tr/depremkampanyasi2, fie în lei și euro prin intermediul Ambasadei, la conturile bancare enumerate mai jos.
Sumele colectate vor fi virate în conturile AFAD la intervale regulate.
Denumirea Beneficiarului: T.C. BUKRES BUYUKELCILIGI -YARDIM
Adresa Beneficiarului: CALEA DOROBANTILOR NR. 72, SECTOR 1, BUCURESTI.
Denumirea Băncii: GARANTI BBVA
Sucursala: DOROBANTI
SWIFT: UGBIROBU
Adresa Băncii: CALEA DOROBANTILOR NR. 111-131, SECTOR 1, BUCURESTI.
Cont IBAN (LEI/RON): RO95 UGBI 0000 0120 6851 9RON
Cont IBAN (EUR): RO88 UGBI 0000 0120 6852 0EUR
Astfel, în intervalul orar 10:00 – 15:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii aflați în perimetrul delimitat de străzile: Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași.
Tot în același interval orar se va furniza apă cu presiune redusă în următoarele zone:
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi cel mai scurt timp.
Biroul de Comunicare
Ieri, 6 februarie 2023, în ședința Consiliului Local Tulcea, s-a aprobat parteneriatul între Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru construirea ansamblului memorial pentru Ivan Patzaichin, pe faleza ce îi poartă numele. Bazat pe proiectul Asociației, Memorialul va fi finalizat în cursul acestui an, urmând a fi inaugurat la Festivalul Ivan Patzaichin de la începutul lunii septembrie.
Amplasat la capătul Falezei către Sulina, Memorialul va deveni un obiectiv turistic și cultural al orașului, beneficiind de cinci lucrări de artă ale unor artiști de excepție, care l-au cunoscut îndeaproape pe Ivan; Mircea Cantor, Teodor Graur, Virgil Scripcariu, Dan Vezentan și Gyárfás Oláh.
De mai bine de zece ani ne bucurăm de implicarea directă a lui Ivan în promovarea județului nostru și suntem încântați că fiica sa și echipa cu care lucrează continuă această preocupare. Faptul că memorialul face parte dintr-o abordare mai amplă, care include un întreg traseu, între Tulcea și Mila 23, va încuraja vizitarea Deltei cu o atitudine de responsabilitate și respect pentru valorile acesteia. Deseori l-am auzit pe Ivan spunând că „doar într-o barcă cu vâsle, încet, în ritm de pagaie, poți descoperi adevărata frumusețe a Deltei”, a spus Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea.
„În această toamnă Tulcea se va îmbogăți cu un nou reper urbanistic, un loc în care ne vom putea întâlni pentru a ne aminti de marele nostru Ivan, cel care și-a pus, cu generozitate, la dispoziția tulcenilor reputația, timpul, energia și talentul de a face lucrurile să se miște. Faleza neva oferiun spațiu unic, aproape de apă și de inimile noastre, în care să ținem vie povestea vieții lui, dar și să contemplăm frumusețea orașului și să ne mândrimcu lucrări de artă ale unor artiști români de mare valoare”a completat Ștefan Ilie, primarul Municipiului Tulcea.
„Le mulțumesc prietenilor tatălui meu, artiștii și reprezentanții autorităților,care și-au dat mâna fără să ezite în realizarea Memorialului și colaborează cu entuziasm și multă rigoare. Dragostea tatălui meu pentru Tulcea, pentru Deltă și pentru natură este aproape palpabilă în proiectul conceput de cei cinci artiști și curatoriat de Teodor Frolu. La toamnă sper să ne revedem pe faleză și tulcenii să aprecieze lucrarea, care este mai mult decât un spațiu de reculegere – este un detaliu al viitorului acestui oraș”, a completat Ivona Potzaichin-Rusu.
Piesa centrală a Memorialului va fi „Columna” (operă a lui Virgil Scripcariu), care, cu cele 54 de pagăi ale sale, va reprezenta cursele istorice ale lui Ivan, dar va aminti și toți campionii Deltei ce s-au inspirat și sprijinit unii pe alții. Columna va fi completată cu „Metopa” (operă a lui Mircea Cantor ce va ilustra scene-cheie din viața lui Ivan Patzaichin), „Inima așezată” și „Val oprit” (două lucrări ale lui Teodor Graur ce exprimă dragostea și dorul față de marele dispărut), „Fântâna” (lucrare a lui Dan Vezentan ce surprinde relația organică a lui Ivan cu apa) și „Grădina” (compoziție a lui Gyárfás Oláh care prezintă relația lui Ivan cu natura, în general, și cu Delta, în special). Proiectul de ansamblu al Memorialului a fost realizat de arhitectul Teodor Frolu, care i-a fost prieten apropiat și partener în ultimii ani ai lui Ivan.
Autism România – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism demarează în luna ianuarie 2023 proiectul “Tinerii cu autism – Voce pentru incluziune”,care se va desfășura în perioada ianuarie – decembrie 2023 în București, Constanța, Galați și Mogoșoaia. Proiect derulat de Autism România – Asociația Părinților Copiilor cu Autism cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului este cel de a crește capacitatea actorilor relevanți din ecosistemul tinerilor cu TSA (tineri cu TSA, părinții tinerilor, autorități și instituții publice cu competențe relevante, tineri tipici, alți actori comunitari) de a se cunoaște, coordona și colabora în vederea unei mai bune implicări a tinerilor cu TSA în viața comunității și a unei mai bune participări a acestora la procesele decizionale care le afectează viața, în susținerea propriilor nevoi, de a deveni activi în combaterea excluziunii sociale.
„În general, tinerii cu TSA au o calitate a vieții scăzută, sunt dependenți de resursele familiei, cu stare mentală în degradare continuă. După absolvirea unei școli, cei care merg la școală, aceștia stau acasă, izolați, marginalizați, nu sunt prinși într-o formă de educație – formare continuă, nu au un loc de muncă, sunt abandonați, cu probleme de sănătate tot mai mari.
Din datele noastre, obținute direct de la tineri și sute de părinți, căci nu există date oficiale agregate la instituții de resort sau autorități locale, peste 95% dintre tineri și adulți, după școală specială sau de masă ori facultate, stau acasă, fără sprijin specializat, doar cu câteva prestații bănești, foarte mici, în condiții de viață precare, adesea sărăcie. Sunt marginalizați și izolați, dependenți de părinți, fără perspective” a prezentat Liuba Iacoblev, președinte Autism România.
Proiectul își propune să creeze pentru tineri autiși un program inovativ de sprijin-resurse și oportunități pentru a răspunde unor nevoi ale tinerilor și a dezvolta diferite abilități: comunicare, relaționare, stimă de sine, abilități de participare, implicare în decizii publice care le afectează viața, autoreprezentare/selfadvocacy. Tinerii autiști vor învăța sau exersa să devină o Voce, să comunice și să arate că există, că au nevoi specifice, au drepturi și trebuie să aibă șanse egale la viață demnă și fericită. De asemenea, ne propunem să sprijinim familiile acestor tineri, să oferim resurse în advocacy (informații, instrumente, resurse), să educăm tineri tipici să îi înțeleagă mai bine pe cei cu autism și să devină resurse, poli de activare, precum și creșterea stimei de sine pentru tinerii TSA. În ceea ce privește autoritățile publice, le vom informa cu privire la specificitatea problematicii persoanelor cu TSA (în special a tinerilor) pentru a le ajuta să creeze politici publice incluzive, și să ia măsuri adecvate nevoilor acestora, ca o continuare a acțiunilor de advocacy de peste 20 de ani ale AUTISM ROMÂNIA.
Obiectivul principal al proiectului este creșterea capacității tinerilor cu TSA de a participa activ la viața comunității, de a-și susține nevoile, prin dezvoltarea unui model inovativ de sprijin și de activare pentru a fi o Voce pentru incluziune socială. Concret, vom crește capacitatea a 30 de tineri cu TSA (14-35 de ani) de a se autocunoaște și a-și crește stima de sine, de a comunica și interacționa cu instituțiile, autoritățile, factorii de decizie și alți actori relevanți, pentru a-și apăra drepturile și interesele, de a contribui la îmbunătățirea realității actuale privind incluziunea lor socială.
Alături de cei 30 tineri, în cadrul proiectului vor mai participa la activități 100 de familii din care fac parte tineri cu TSA, minim 20 de tineri tipici și 30 reprezentanți ai autorităților centrale și locale din București, Constanța, Galați și Ilfov, care vor fi implicați în acțiunile de informare, sensibilizare, conștientizare în problematica tinerilor cu TSA.
Autism România – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism are o experiență de peste 20 de ani în advocacy în autism. Activitățile noastre vor fi comunicate în perioada următoare pe pagina de facebook AUTISM ROMÂNIA și pe site-ul nostru autismromania.ro, iar primul eveniment, unde sunteți cu toții invitați să participați, va fi lansarea Cafenelei care va reprezenta un spațiu de întâlnire-socializare, cu activități de dezvoltare de abilități de viață independentă, manualitate și creativitate pentru tinerii slab funcționaliși de comunicare, socializare, dezbateri pe teme de interes pentru tineri,informare și educare în autoreprezentare pentru tinerii autiști înalt funcționali.
Înscrierile în cadrul proiectului sunt deschise până pe data de 15 februarie! Căutăm tineri autiști și tineri tipici, pentru a fi beneficiari, respectiv voluntari ai proiectului “Tinerii cu autism – Voce pentru incluziune”. Mai multe detalii puteți găsi pe pagina web a proiectului: https://autismromania.ro/tinerii-cu-autism/
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Incursiunea în lumea minunată a culorilorcontinuă și anul acesta marcând astfel Ziua Mondială a Apei. Compania de apă RAJA oferă tinerilorșcolariprilejul de a participadin nou, cu cele mai inspirate idei, la îndrăgitul și mult așteptatul concurs de pictură și desen “Apa este viață!”
Ziua Mondială a Apei 2023 este despre Accelerarea Schimbării, o temă care ne îndeamnă să acționăm pentru că doar împreună putem rezolva criza apei și a sanitației existente la nivel global. Fiecare dintre noi putem face diferența prin schimbarea modului în care utilizăm, consumăm și administrăm apa în viața de zi cu zi.
„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” este conceptul propus anul acesta de Organizația Națiunilor Unite inspirat dintr-o veche poveste a unei păsări colibri și subliniază importanța modului în care reacționăm la o criză.
Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator. Pasărea colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul. Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasărea colibri continua, însă, să care apă în cioc.
Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția:
Iar pasărea colibri îi răspunse:
În acest moment, lumea se confruntă cu o criză a apei și a salubrizării. Ce facem? Stăm și ne uităm sau acționăm?
Apa se află în centrul dezvoltării economice și sociale, este vitală pentru menținerea sănătății, importantă în agricultură, cât șipentru gestionarea mediului. Dar schimbările climatice, creșterea populației și dezvoltarea economică forțează limitele resurselor de apă finite ale lumii.
În acest context,compania de apă RAJA, în calitate de furnizor al serviciilor de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apelor uzate, are un rol esențial în atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă – Apă curată și sanitație.Ne străduim permanent să implementăm cele mai bune practici în domeniul alimentării cu apă și al colectării/tratării apelor uzate urbane, să extindem accesul la infrastructura gestionată, dând dovadă de responsabilitate socială în cazul grupurilor vulnerabile, și acționăm totodată pentru protejarea surselor de apă și a receptorilor naturali. De asemenea, participăm la programe de cercetare și dezvoltare, ne implicăm activ în acțiuni de conștientizare a tinerei generații privind importanța modului de gestionare a apei potabile și uzate pentru dezvoltarea economică, socială și de mediu a comunităților în care acționăm.
De aceea, ca în fiecare an, de Ziua Mondială a Apei ne dorim să fim alături de tinerii noștri parteneriîn cadrulconcursului de pictură și desen “Apa este viață!”, ediția 2023.
Eleviidin județul Constanța,cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani,sunt invitați să răspundă de data aceasta provocării “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume – Fiecare picătură contează” printr-o creație originală, alb-negru sau în culori, folosind oricare dintre tehnicile de pictură sau desen.
Concursul se desfășoară, în perioada 08 februarie – 22 martie 2023, pe pagina de Facebook RAJA SA, sub hashtag-ul #Concursapaesteviata2023 (https://www.facebook.com/scRAJAsa) și pe pagina web –www.rajac.ro.
Înscrierea în concurs se face prin trimiterea unei singure lucrări pentru fiecare participant, în format JPEG sau PDF, pe adresa de e-mail: concurs@rajac.ro, în perioada 08 – 28 februarie 2023, ora 23.00.Lucrarea va fi însoțită de Declarația de consimțământ parental și de celelalte informații prevăzute în Regulamentul concursului.Condițiile explicite sunt prevăzute în Regulamentul concursului publicat pe pagina de Facebook RAJA sau pe site-ul www.rajac.ro.
Toate lucrările înregistrate în concurs vor fi publicate, începând cu data de 04 martie 2023, în cadrul unei expoziții virtuale, pe pagina de Facebook RAJA S.A., în două albume, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă (7-11 ani, respectiv 12-16 ani), pentru a fi votate de public.
Premiile puse în joc sunt trotinete electrice, biciclete, hoverboard-uri și vouchere la librăria Cărturești.
CALENDARUL CONCURSULUI
Măsura se aplică pentru accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 1 aprilie 2023. Persoanele care au acumulat penalități la plata impozitelor vor fi scutite de acestea, dacă vor plăti integral debitul principal și pot beneficia și de o bonificație de 10% din valoarea de plată, dacă se încadrează în primul termen scadent, respectiv 31 martie.
|
Astfel, în intervalul orar 08.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Zona de Nord – tronsonul delimitat de Canalul Dunărea Marea Neagră și DN22C.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmite SC RAJA SA Constanța.
Iată calendarul activităților:
– Luni: Cursuri de #Canto #Cor, de la ora 14.00- 16.00;
Vârsta 6 – 15 ani
– Marti: #ClubLiteratura si #Teatru ora 9.30- 11.00;
-Miercuri: #Sah, ora 13.00 -14.00 vârsta 6- 9 ani, 14.00- 15.00 ptr. vârsta 9 – 15 ani;
– Joi: #AtelierDeDesen, ora 13.00-14.00 pentru vârsta 4 – 7 ani, ora 14.00 -15.30, pentru vârsta 8- 15 ani.
Cursurile se țin la Sala de Limbi Străine (parter, lânga intrarea principală)
Înscrierile pentru cursuri se fac la Centrul Pentru Tineret Ion Creanga Tuzla.
Profesorii Centrului sunt Vivi Petcu, Ioana Daniela Buzoeanu, Aurelian Georgescu, Mihaela Florescu.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică, 5 februarie, noi avertizări cod galben de viscol, ninsori și intensificări ale vântului care vizează zonele montane și cele din estul și sud-estul țării. De asemenea, meteorologii avertizează că urmează cea mai geroasă perioadă din această iarnă.
O avertizare cod galben de intensificări ale vântului și ninsoare a fost emisă pentru jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea. În aceste zone vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale, în general, de 50… 70 km/h, astfel că vor fi perioade cu transport de zăpadă și vizibilitate redusă. Avertizarea este valabilă tot de astăzi, 5 februarie, până luni, 6 februarie, la ora 20.00.
La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 11.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 39, în zona podului Neptun, a avut loc un accident de circulație.
Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că un bărbat, de 66 de ani, care s-a dovedit a fi primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan, a condus un autoturism pe DN 39, din direcția Mangalia către Constanța și, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă, autoturismul intrând în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
La această oră, manevrele din toate porturile sunt suspendate. În această dimineață, în jurul orei 03.34 minute, un autoturism a rămas înzăpezit în afara părții carosabile, la o distanță de aproximativ un km de Negru-Vodă spre Cerchezu. În autotur
ism se aflau doi adulți și un copil. S-a luat legătura cu grupa operativă din Negru-Vodă care a alocat un buldoexcavator în sprijin. Tot în cursul acestei dimineți, în municipiul Constanța, un copac a căzut pe partea carosiblă. A intervenit Detașamentul de Pompieri Constanța-Port pentru degajarea aceastuia.
Între localitățile Cuza-Vodă și Mihail Kogălniceanu, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile; nu s-au înregistrat victime.
În mai multe localități din județul Constanța se circulă în condiții de iarnă, iar în unele porțiuni carosabilul este umed, iar în localitatea Potârnichea este oprită alimentarea cu energie electrică. S-a luat legătura cu reprezentanții ENEL pentru remedierea situației.
Din cercetări a reieșit faptul că doi bărbați, de 49 de ani, respectiv 39 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc, iar un alt bărbat, de 27 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 3 kilograme de cannabis, un laptop, 3 telefoane mobile și alte bunuri cu valoare probatorie.
Bărbatul de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca astăzi, 3 februarie, să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
La data de 1 februarie a.c., în jurul orelor 21.00, aceasta a plecat de la domiciliu, în mod voluntar, fără a reveni până în prezent.
Minora are 1,60 m înălțime, 50 de kilograme, ochi albaștri, față ovală, păr blond, lung.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel.0241.611.364