Sanatoriul Balnear Mangalia oferă cazare persoanelor care vor să se autoizoleze, în afara locuinței

sanatoriu

Pe durata stării de urgență, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia pune la dispoziția locuitorilor orașului, întorși din țările aflate în afara zonei roșii, (risc scăzut de infectare), locuri de cazare pentru cei care doresc să se autoizoleze, în afara locuinței. Această măsură este luată în baza unui protocol încheiat între unitatea sanitară și Primăria Municipiului Mangalia. Costurile de cazare sunt suportate în întregime de la bugetul local, ca urmare a unui proiect de hotărâre, inițiat de primarul Radu Cristian. Potrivit reprezentanților Sanatoriului Balnear, pot beneficia de cazare, la cerere, persoanele care sosesc din țările aflate în afara zonei roșii şi care nu au posibilitatea autoizolării la domiciliu, din cauza spațiului locativ insuficient sau care au acasă alte persoane cu afecțiuni cronice. Până în acest moment, au fost cazate 15 persoane. Unele dintre acestea au terminat, deja, perioada celor 14 zile de autoizolare, iar astfel s-au putut întoarce acasă, fără niciun risc pentru membrii familiei. Reprezentanții sanatoriului au mai spus că această măsură este benefică pentru întreaga comunitate, întrucât persoanele aflate in autoizolare pot fi supravegheate și verificate, în același loc, de către autoritățile sanitare și cele ale Ministerului de Interne.

 




Anunț primăria Pecineaga: piețele agroalimentare din România rămân deschise pe toată perioada stării de urgență

Direcția pentru Agricultură Județului Constanța aduce la cunoștință agricultorilor că piețele agroalimentare din România rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezință certificate de producător agricol , cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID – 19 , cu următoarele precizări :
– Accesul în piețele agroalimentare este permis producătorilor agricoli în baza Atestatelor de producător și a Carnetelor de comercializare;
– Accesul în piețele agroalimentare este permis și celorlalte categorii de producători agricoli care își desfășoară activitatea economică în sectorul agricol în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008 cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 31/1990, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

PRIMARUL COMUNEI PECINEAGA
Niculae STAN




Lipsă apă în localitatea Făclia!

În cursul acestei seri, în imediata apropiere a căii ferate din zona localității Făclia, comuna Anghel Saligny, a izbucnit un incendiu de vegetație care a condus la avarierea conductei principale ce asigură alimentarea cu apă a localității de la Uzina de apă Ștefan cel Mare. Conducta se afla pozată la suprafață pentru a asigura presiunea apei consumatorilor din zonă. Ca urmare a acestei situații, se impune înlocuirea instalației de distribuție a apei pe o porțiune de aproximativ 20 de metri.

Apreciem că remedierea avariei se va finaliza mâine – 12 aprilie 2020, în jurul orei 10.00. Până atunci, locuitorii din satul Făclia nu vor avea apă potabilă la robinete.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




330 de cetățeni români aflați în Regatul Spaniei au revenit in tara

Comunicat

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de astăzi a fost facilitată revenirea în țară a 330 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Spaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene, dinspre Barcelona și dinspre Madrid, operate de o companie privată.

De asemenea, în urma demersurilor comune ale MAE si ale Ambasadei Spaniei la București, cele două curse aeriene, pe ruta București – Madrid și respectiv București – Barcelona, au permis repatrierea în siguranța și a 41 cetățeni spanioli.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.




APC vă sfătuieşte: “De Florii se consumă pește! La ce trebuie să fiţi atenți!”

Peștele este considerat unul din cele mai valoroase produse alimentare datorită potențialului său nutritiv şi calităţilor gustative deosebite. De asemenea, este ușor digerabil (coeficientul de digestibilitate este de circa 97%). Compoziţia chimică a peştelui prezintă variaţii în funcţie de specie, vârstă, anotimp, ciclu de reproducere etc. Partea comestibilă (randamentul) variază larg, de la circa 35% (calcanii și alte specii cu corpul foarte turtit), până la peste 90% (sturionii, la care sunt comestibile și cartilagiile, și pielea, aceștia neavând oase și solzi).
La ce trebuie să fim atenţi atunci când cumpărăm peşte?
Deși foarte cunoscute, niciodată nu este inutil să se repete principalele reguli care ne dau satisfacție sau măcar ne feresc de pericole atunci când consumăm pește.
La peştele proaspăt, verificarea prospeţimii se face cu ajutorul organelor de simţ, astfel:
– la controlul vizual pielea/sau solzii/ sunt fără defecte (uscăciune, culoare schimbată), iar ochii sunt limpezi și nesecați.
– la pipăit, țesutul este ferm și elastic.
– branhiile sunt de culoare roșu viu și miros plăcut.
– solzii trebuie să se țină ferm în piele,
– peștele proaspăt miroase bine, plăcut.
La pestele congelat, calitatea se verifică organoleptic, astfel :
– corpul peştelui trebuie să fie întreg, netraumatizat.
– ochii trebuie să fie plini, nesecați.
– mirosul peştelui trebuie să fie plăcut, fără iz de rânced.
– stratul gros de gheață este semn al excesului de glasare.
La pestele sărat ori afumat, verificarea calităţii constă în a analiza:
– dacă există pete ori zone de culoare suspectă.
– dacă mirosul este specific, fără iz străin și de alterat.
– dacă gustul este specific speciei de peşte.
– dacă există pe eticheta menţiunea afumat natural/fum natural.
– conţinutul de sare per 100 grame produs.
Recomandări pentru consumatorii de somon
Somonul este considerat unul dintre cele mai valoroase specii de peşte datorită potențialului său nutritiv şi al calităţilor gustative deosebite. De asemenea, este ușor digerabil (coeficientul de digestibilitate este de circa 97%). Somonul este o mâncare populară și, grație caracterului său de „pește gras“, este considerat foarte sănătos pentru toate vârstele, dar mai ales pentru consumatorii de vârstă înaintată, pe care îi feresc de neajunsurile vârstei lor: memorie în declin, degradarea sistemului nervos, afecțiuni ale sistemului circulator-vascular, ale sistemului osos etc. Are o textură medie și aromă moderată (somonul de Atlantic) până la deplină (alți somoni). Fiind un pește gras, consumatorul înțelept înțelege să nu abuzeze (o porție de 150 g/săptămână este considerată foarte avantajoasă pentru sănătate, fără să prezinte riscuri). Declinul continuu al somonului de Atlantic, observat de secole și accentuat în ultimele decenii (generat, între altele, de defrișarea pădurilor și de construirea de baraje pe râuri și alte obstacole care au suprimat migrația și au dus la extincția somonului pe arii tot mai largi), a determinat dezvoltarea industriei somonului de acvacultură, în cuști flotante. Somonul este crescut în primele 12-20 luni în rezervoare mari de apă dulce, apoi este scos în apa mării/oceanului pentru încă circa doi ani, unde peștele se maturizează în cuști mari în largul coastelor Canadei, SUA sau unor părți ale Europei. Cuștile sunt compuse din două plase, una interioară care ține închis somonul, alta exterioară care ține prădătorii somonului din cuști la distanță. Norvegia este încă cel mai mare producător de somon de acvacultură. Între acțiunile de menținere a cererii sporite de somon, fac parte și cele menite să asigure varietăți biologice potrivite acestui scop. Somonul AquAdvantage este un somon de Atlantic modificat genetic, dezvoltat de AquaBounty Technologies. S-a folosit o genă de reglare a hormonului de creștere dintr-un somon Chinook de Pacific, cu un promotor dintr-un mucegai de ocean, rezultatul asigurând creșterea peștelui pe tot parcursul anului, nu numai în primăvară și vară, fără a afecta mărimea finală sau alte caracteristici. Peștele crește la dimensiunea comercială în 16-18 luni, în loc de trei ani. Somonul transgenic reprezintă o alternativă la somonul sălbatic și reprezintă o sursă de hrană durabilă (Coll, 2008; Meissa, Gascuel, 2015 apud en.Wikipedia). Compararea secvenței de proteine a unui Chinook și a somonului de Atlantic arată că 95% dintre aminoacizi sunt identici, iar 98% din aminoacizii sunt asemănători (Bodnar, 2010 apud en.Wiki). Noul pește a fost reîncadrat (un protocol de reproducere de două generații) la somonul Atlantic de tip sălbatic.
La prepararea pentru consum se respectă următoarele reguli:
– peștele congelat se decongelează la temperatura camerei, eventual acoperit ușor.
– peștele sărat se desărează în apă rece, schimbată treptat până se reduce conținutul de sare la nivel normal.
– eviscerarea se face prin tăierea burții de la anus spre capăt și scoaterea conținutului abdominal, cu grijă, să nu se spargă fierea; se scot și branhiile și, la crap, osul amar.
– peștii mici se eviscerează prin spațiul branhiilor, prin apăsarea laterală a burții și tragerea conținutului.
– curățarea solzilor se face cu diferite scule și prin variate metode; foarte practică este curățarea cu dinții furculiței, sub apă.
– spălarea se face scurt, viguros, în apă rece.
– sărarea peștelui proaspăt e bine să se facă înainte de tratarea termică cu circa 15 minute.
– prepararea prin tratament termic cea mai sănătoasă este cea prin fierbere – ciorbă, rasol, și prin coacere ori la grătar; prăjirea în ulei este mai puțin sănătoasă.
Beneficiile consumului de pește. Populațiile mari consumatoare de pește au puțini bolnavi de inimă. Cei ce consumă pește gras au un potențial mental superior, stabil și la vârte înaintate, iar bătrânii care consumă pește sunt mai feriți de bolile degenerative specifice (Alzheimer, Parkinson etc.). Consumul de pește este protector și împotriva artritei reumatoide, iodul ajută major glanda tiroidă, zincul și seleniul mențin o funcționare optimă a organismului, prevenind deteriorarea ADN-ului și efectele nefaste ale radicalilor.
În anumite situaţii peştele poate fi toxic pentru organismul nostru!




Îndemnul APIA către fermieri pentru depunerea online a Cererilor Unice de plată

 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că se află în prezent în plin proces de primire a Cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020. Demarată la data de 2 martie 2020, conform calendarului stabilit de legislația comunitară în vigoare, primirea cererilor s-a mutat, începând din data de 6 aprilie 2020 în mediul online, pentru a respecta prevederile privind distanțarea socială și a preveni răspândirea pe teritoriul României a epidemiei de Coronavirus.
Astfel, în perioada 2 martie – 10 aprilie 2020 s-au depus un număr total de 187.722 cereri de plată, pentru o suprafață de 881.706 hectare. Facem precizarea că 49.795 de cereri au fost depuse prin mijloace electronice, în perioada 06 aprilie – 09 aprilie, pentru o suprafață de 350.478 hectare.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul fermierilor și pentru a asigura completitudinea cererilor de plată depuse, APIA a solicitat sprijinul tuturor primăriilor, în sensul eliberării în format electronic a documentelor care atestă utilizarea terenului și trimiterii acestora online către APIA, pe baza listelor cu beneficiari transmise în prealabil de agenție.
Totodată, Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) s-a alăturat acestui demers și transmite electronic către APIA toate documentele necesare fermierilor la depunerea cererii pentru solicitarea la plată a schemelor si măsurilor din sectorul zootehnic.
În acest context, reiterăm întregul nostru sprijin pentru toți fermierii și îi îndemnăm să fie aproape de angajații APIA, să contacteze responsabilii de dosar de la centrele locale și județene, care îi vor sprijini pe deplin să finalizeze procesul de depunere electronică, astfel încât toți fermierii să reușească să-și depună cererea de plată în termenul legal prevăzut de legislație, respectiv 15 iunie 2020.
Nu lăsăm pe nimeni în urmă!




ENEL stinge lumina la Mangalia și Costinești!

Enel

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții:

– Luni, 13 aprilie, între orele 9.00-17.00, localitatea Costinesti, Cartier Schitu, cu străzile Credintei şi Teilor – întrerupere totală.

– Marți, 14 aprilie, între orele 9.00-17.00, localitățile Costinești, Cartier Schitu, cu strada Scolii – întrerupere totală și Mangalia, orele 8.30-14.30, strazile: Luminii, Soarelui, Radu Vulpe, Gheorghe Doja, Dumitru Ana, 1 Mai, Munteniei, General Dragalina, Gheorghe Netoi, Horia, Closca si Crisan, Garii şi George Enescu -întrerupere totală.

– Miercuri, 15 aprilie, între orele 9.00-17.00, localitatea Costinesti, Cartier Schitu, cu străzile Sperantei şi Radarului – întrerupere totală.




Containerele modulare sanitare din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, puse în folosință

În cursul zilei de azi, vor fi puse în folosință containerele modulare sanitare aflate în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Aici se va realiza triajul epidemiologic al pacienților care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe a unității sanitare. De asemenea, pentru securitatea cadrelor medicale din spitalele subordonate Consiliului Județean Constanța, precum și pentru asigurarea siguranței pacienților, vom demara o amplă acțiune de testare pentru COVID 19 a întregului personal medical. Testele au fost achiziționate din sumele alocate unităților medicale de către Consiliul Județean Constanța.
Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă, pentru asigurarea de servicii esențiale continuității vieții locuitorilor din județ, precum și pentru implementarea măsurilor de prevenție a răspândirii virusului, Consiliul Județean Constanța și toate instituțiile aflate în subordine sau coordonare își desfășoară activitatea în condiții normale.
„Sănătatea locuitorilor județului Constanța reprezintă cea mai mare prioritate pentru mine, mai ales în aceste momente. Voi depune toate eforturile necesare pentru a susține sistemul sanitar constănțean. În calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, voi continua să aloc sumele necesare asigurării realizării unui act medical sigur și de calitate, atât pentru pacienți, cât și pentru tot personalul sanitar. Totodată, pentru ca la finalul acestei perioade dificile să ne revedem sănătoși, vă asigur că atât noi, cât și instituțiile din subordine vom continua activitatea și vom intreprinde toate măsurile necesare de prevenție și asigurare a unui climat de viață normal. Locuitorilor județului le va fi asigurată frunizarea apei 24/ 24, se vor continua acțiunile de dezinfecție a tronsoanelor de DJ ce tranzitează localitățile, iar pentru copiii ai căror părinți diagnosticați cu COVID 19 sunt internați în spitale și nu există soluții în familie, s-au identificat spații temporare pentru îngrijire”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Activitatea aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța nu este stopată, astfel absorbția fondurilor europene este în continuare prioritară pentru noi. Toate proiectele accesate și restul activităților instituției își urmează cursul firesc. Comunicarea cu cetățenii se realizează prin mijloace electronice.
Compartimentul Comunicare, Protocol
Și Organizare Evenimente




Noi restricții în Ordonanța Militară nr. 8. Iată care sunt acestea!

Ordonanță militară

Art.1 – (1) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a titularilor autorizațiilor/permiselor de pescuit comercial pe Dunăre/apele interioare/Marea Neagră în vederea desfășurării activităților de pescuit comercial și acvacultură,precum și pentru valorificarea/comercializarea produselor rezultate în urma acestor activități.

(2) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a apicultorilor spre/dinspre locația stupinei sau pentru deplasarea stupinei. Dovada calității de apicultor se face cu adeverința ce cuprinde codul de stupină eliberată de oficiile județene de zootehnie, sau cu orice alte acte doveditoare a calității de apicultor și a proprietății asupra stupilor.

(3) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule și servicii de reparații auto.

(4) Prevederile art.4 din Ordonanța militară nr.3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 se aplică în mod corespunzător.

(5) În declarația pe propria răspundere, persoanele prevăzute la alin.(1) și (2) menționează, ca motiv, deplasarea în interes profesional, iar persoanele prevăzute la alin.(3) menționează, ca motiv, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.

(6) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.2 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 aprilie 2020.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

(3) Măsura prevăzută la alin.(1) se aplică și după durata pentru care este instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgență pe întreg teritoriul României se prelungește și dacă în decretul de prelungire a stării de urgență se menține competența ministrului afacerilor interne de a stabili, prin ordonanță militară, interzicerea graduală a circulației aeriene pe diferite rute.

Art.3 – (1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

(2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător.

(3) Unitățile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență, personalul acestora având obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.4 – (1) Se prelungește, potrivit anexei nr.1 la prezenta ordonanță militară, pe întreaga perioadă a stării de urgență, închiderea temporară – totală sau parțială – a punctelor de trecere a frontierei de stat, stabilită prin Hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență nr.8/2020 și nr.12/2020.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I

Art.5 – (1) Se exceptează de la măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare, lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19.

(2) Prin lucrător transfrontalier se înțelege persoana care face dovada că locuiește și lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-ungare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână.

(3) Punctele de trecere a frontierei de stat româno-ungare prin care se permite intrarea în România în condițiile alin.(1) sunt următoarele: Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea.

(4) Prin punctele de trecere a frontierei de stat româno-ungare prevăzute la alin.(3) se permite și intrarea/ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu mașini și utilaje agricole.

(5) În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (2), persoanele în cauză intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(6) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.6 – (1) Se exceptează de la măsura izolării la domiciliu/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică și pentru domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională.

(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.7 – (1) Pe perioada stării de urgență se interzice/se suspendă exportul pentru produsele agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 la prezenta ordonanță militară.

(2) Procedurile de export a produselor agroalimentare prevăzute la alin.(1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe militare, se suspendă pe perioada stării de urgență.

(3) Pe perioada stării de urgență se suspendă activitatea de emitere a certificatelor fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 la prezenta ordonanță militară.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.8 – (1) Achiziționarea intracomunitară a produselor agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2, se poate face numai dacă statul membru face dovada faptului că produsele achiziționate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, iar nu exportului.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.9 – (1) Se interzice, pe perioada stării de urgență, încetarea sau suspendarea activității serviciilor sociale de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.867/2014 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Aparținătorii/susținătorii/reprezentanții legali ai beneficiarilor serviciilor prevăzute la alin.(1), în baza unei cereri, pot solicita transferul beneficiarilor din centru la domiciliu, sau după caz la reședința aparținătorilor/susținătorilor/reprezentanților legali dacă își asumă, pe propria răspundere, că au condiții corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora.

(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.10 – (1) Se instituie, pe perioada stării de urgență, măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul angajat al centrelor prevăzute la art.9 alin.(1) pe o perioada de 14 zile.

(2) Perioada prevăzută la alin.(1) este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezența personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi.

(3) În termen de 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanțe militare, șeful de centru, înlocuitorul desemnat sau coordonatorul personalului de specialitate stabilește organizarea turelor pe perioada stării de urgență.

(4) În lipsa personalului prevăzut la alin. (3), directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, pentru serviciile sociale publice din structura direcției generale, primarul, pentru serviciile sociale organizate în cadrul/în subordinea autorităților administrației publice locale și reprezentantul legal al furnizorului privat stabilesc organizarea turelor pe perioada stării de urgență.

(5) În situații excepționale, în cazul serviciilor sociale private, pentru care personalul prevăzut la alin.(3) și (4) nu există, comitetul județean pentru situații speciale de urgență desemnează persoana responsabilă cu organizarea turelor în vederea izolării preventive la locul de muncă/domiciliu și a asigurării managementului serviciului.

(6) Refuzul izolării preventive la locul de muncă de către personalul centrelor prevăzute la art.9 alin.(1) atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.

(7) Accesul vizitatorilor/aparținătorilor/susținătorilor/reprezentanților legali ai beneficiarilor serviciilor sociale în centrele rezidențiale prevăzute la art.9 alin.(1) este interzis.

(8) Măsura prevăzută la alin.(7) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.11 – (1) În situația în care furnizorii de servicii sociale nu au resurse proprii de cazare pentru aplicarea prevederilor art.10 alin.(2), autoritățile administrației publice locale pe raza de competență a cărora funcționează serviciile sociale prevăzute la art.9 alin.(1) au obligația identificării și asigurării, în proximitatea acestora, de spații pentru cazarea personalului izolat preventiv la locul de muncă, a hranei zilnice necesare acestuia precum și asigurării transportului personalului, care este în izolare preventivă la domiciliu, de la locul de muncă la domiciliul/reședința acestuia și invers, cu respectarea măsurilor de protecție și prevenire a infecției.

Art.12 – (1) Personalului care deservește centrele prevăzute la art.9 alin.(1) i se asigură de către furnizorul de servicii sociale echipamentele igienico-sanitare și de protecție necesare.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.13 – (1) Pe perioada stării de urgență, prin excepție de la prevederile legale în vigoare, în cazul demisiei angajaților centrelor prevăzute la art.9 alin.(1), termenul de preaviz este de 45 de zile calendaristice.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.14 – (1) În scopul prevenirii apariției unor focare de infecție, în cazul manifestării simptomatologiei specifice COVID-19 sau, după caz, a unor informații din care rezultă contactul direct cu o persoană infectată în rândul beneficiarilor sau al personalului, direcțiile de sănătate publică asigură testarea beneficiarilor și a întregului personal, la sediul serviciului social.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.15 – (1) Pe perioada stării de urgență se suspendă procedurile de vânzare/ cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național, indiferent de forma de proprietate a acestora.

(2) Reluarea procedurilor se va face după încheierea stării de urgență cu decalarea corespunzătoare a termenelor prevăzute în calendarul anterior.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.16 – Se recomandă autorităților administrației publice locale și proprietarilor, persoane fizice sau juridice, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectante la intrările în imobilele cu destinația de locuințe colective și să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și celelalte spații comune din interiorul acestor imobile.

Art.17 – În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.

Art.18 – (1) După alineatul (3) al articolului 9 din Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 aprilie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:

„(4) Pentru nerespectarea măsurii prevăzute la art.5, pe lângă sancțiunea contravențională principală, în funcție de natura și gravitatea faptei, se poate aplica și sancțiunea contravențională complementară a confiscării bunurilor al căror transport în vederea distribuirii în afara teritoriului României este interzis.”

(2) Măsura se aplică începând cu data de 11 aprilie 2020.

Art.19 – (1) După alineatul (3) al articolului 1 din Ordonanța militară nr.5/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.262 din 31 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:

„(4) Măsura prevăzută la alin.(2) se aplică și după durata pentru care este instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgență pe întreg teritoriul României se prelungește și dacă în decretul de prelungire a stării de urgență se menține competența ministrului afacerilor interne de a stabili, prin ordonanță militară, interzicerea graduală a circulației aeriene pe diferite rute.”

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.20 – (1) Ordonanța militară nr.7/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284 din 4 aprilie 2020, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alin.(5), cu următorul cuprins:

„(5) Măsurile prevăzute la alin.(1) și (3) se aplică și după durata pentru care este instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgență pe întreg teritoriul României se prelungește și dacă în decretul de prelungire a stării de urgență se menține competența ministrului afacerilor interne de a stabili, prin ordonanță militară, interzicerea graduală a circulației aeriene pe diferite rute.”

2. Alineatul (1) al articolului 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Sunt permise zborurile efectuate de toți transportatorii aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de origine și de destinație.”

3. Alineatul (1) al articolului 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În vederea prevenirii răspândirii COVID-19, ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale asigură pentru personalul din sistemul public sanitar, la cerere, spații hoteliere destinate repausului dintre ture sau gărzi, hrana – trei mese pe zi și apa.”

(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.21 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 3;

b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art.2;

c) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Poliția de Frontieră Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsurile prevăzute la art.4 – 6;

d) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru măsurile prevăzute la art.7 și 8;

e) Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin instituțiile subordonate, aflate sub autoritatea sau coordonarea sa, direcțiile de sănătate publică, precum și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.9 – 14;

f) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.15;

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-15 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.22 – Prevederile art. 6 și 7 din Ordonanța militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, își încetează aplicabilitatea.

Art.23 – Anexele nr.1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță militară.

Art.24 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.




Lipsă apă în orașul Negru Vodă!

 

În cursul acestei seri, în jurul orei 18.30, Stația de Repompare Cotu Văii, care alimentează cu apă potabilă orașul Negru Vodă, a înregistrat o defecțiune electrică la punctul de transformare ce asigură alimentarea cu energie a pompelor.
Până la remedierea avariei, care apreciem că se va finaliza în jurul orei 21.00, vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din orașul Negru Vodă.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Documentele necesare înregistrării actului de deces




Amenzi pentru comert ilicit de materiale de protectie, la Pecineaga si Dulcesti

Ieri, 8 aprilie a.c., polițiști de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilicit cu materiale de protecție și substanțe de dezinfecție, pe raza localităților Pecineaga și Dulcești.
În acest context, au fost verificați 2 agenți economici, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990R privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și una la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în valoare totală de 6.000 de lei.




Străzile, dezinfectate zilnic de către echipele Polaris Mangalia

Echipele Polaris, coordonate de către directorul Florin Jianu, au continuat să dezinfecteze străzile cu soluţii pe bază de clor.
Lucrările au început la primele ore ale dimineţii, până în jurul orei 9.00, când traficul începe să se anime.
Au fost vizate zonele: Rozelor, curtea Spitalului Municipal Mangalia, Portului, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Oituz, Ion Creangă, Şoseaua Constanţei, Ştefan cel Mare, Colonişti, IAS Fruviileg şi Zootehnie.
Directorul Polaris Mangalia, Florin Jianu a declarat că măsurile de dezinfecţie vor fi luate şi zilele următoare.




Azi vor fi puse în folosință containerele modulare sanitare aflate în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța

În cursul zilei de azi, vor fi puse în folosință containerele modulare sanitare aflate în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Aici se va realiza triajul epidemiologic al pacienților care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe a unității sanitare. De asemenea, pentru securitatea cadrelor medicale din spitalele subordonate Consiliului Județean Constanța, precum și pentru asigurarea siguranței pacienților, vom demara o amplă acțiune de testare pentru COVID 19 a întregului personal medical. Testele au fost achiziționate din sumele alocate unităților medicale de către Consiliul Județean Constanța.
Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă, pentru asigurarea de servicii esențiale continuității vieții locuitorilor din județ, precum și pentru implementarea măsurilor de prevenție a răspândirii virusului, Consiliul Județean Constanța și toate instituțiile aflate în subordine sau coordonare își desfășoară activitatea în condiții normale.
„Sănătatea locuitorilor județului Constanța reprezintă cea mai mare prioritate pentru mine, mai ales în aceste momente. Voi depune toate eforturile necesare pentru a susține sistemul sanitar constănțean. În calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, voi continua să aloc sumele necesare asigurării realizării unui act medical sigur și de calitate, atât pentru pacienți, cât și pentru tot personalul sanitar. Totodată, pentru ca la finalul acestei perioade dificile să ne revedem sănătoși, vă asigur că atât noi, cât și instituțiile din subordine vom continua activitatea și vom intreprinde toate măsurile necesare de prevenție și asigurare a unui climat de viață normal. Locuitorilor județului le va fi asigurată frunizarea apei 24/ 24, se vor continua acțiunile de dezinfecție a tronsoanelor de DJ ce tranzitează localitățile, iar pentru copiii ai căror părinți diagnosticați cu COVID 19 sunt internați în spitale și nu există soluții în familie, s-au identificat spații temporare pentru îngrijire”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Activitatea aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța nu este stopată, astfel absorbția fondurilor europene este în continuare prioritară pentru noi. Toate proiectele accesate și restul activităților instituției își urmează cursul firesc. Comunicarea cu cetățenii se realizează prin mijloace electronice.
Compartimentul Comunicare, Protocol
Și Organizare Evenimente




Al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă C-17 Globemaster III

coronavirus-graphic-web-feature

Ministerul Apărării Naționale a solicitat Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei noi misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipamente de protecție medicală de la Seul la București.

Misiunea de zbor, ale cărei costuri sunt acoperite de Statele Unite în sprijinul Guvernului României, este executată cu o aeronavă C-17 Globemaster III.

Echipamentele, constând în aproximativ 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

Acesta este cel de-al treilea zbor solicitat de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III, iar folosirea acestei capabilități, care este exploatată în comun de țări NATO și partenere, pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus a fost o premieră în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic.

Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU și, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, acestea vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical și echipajelor operative aflate în teren.

Coordonarea zborului s-a realizat, din partea României, de Centrul Național Militar de Comandă al MApN.

Aeronava va ateriza pe Aeroportul Otopeni în noaptea de 7 spre 8 aprilie.

MApN va transmite în direct, pe pagina de Facebook, sosirea aeronavei și va pune la dispoziția jurnaliștilor imagini de la momentul sosirii aeronavei și transferului echipamentelor în mijloacele de transport rutiere.

* * *

România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înțelegere pentru constituirea Unității Multinaționale de Transport Strategic, care cuprinde, în prezent, alături de țara noastră, alte nouă țări NATO – Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA și Ungaria, și două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda și Suedia.

Alianța Nord-Atlantică contribuie la implementarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 și acționează pentru accelerarea asistenței pentru țările membre care sunt afectate major de răspândirea acestei boli. Aceasta include atât identificarea de capacități de transport aerian pentru a se asigura livrările de materiale medicale, cât și coordonarea între solicitările de asistență și ofertele Aliaților și partenerilor care dispun de stocuri sau materiale excedentare.
Pandemia de COVID-19 reprezintă un test pentru toate țările, iar răspunsul NATO la această criză este: „Suntem alături, muncim împreună și ne ajutăm unii pe alții!”




Deşi ministrul Sănătăţii spune că la Spitalul Judeţean Constanţa, totul este OK, un pacient infectat, aici, de coronavirus, şi-a dat ultima suflare la Infecţioase, unde a fost transferat pe ascuns!

Spitalul de Urgență

Disperare, revoltă, furie, neputinţă, deznădejde! Toate aceste sentimente sunt trăite, asemenea unui coşmar nesfârşit, de către două familii, una din Constanţa şi o alta, înrudită, din Mangalia. Fiecare îşi plânge, fără oprire, soţul, respectiv unchiul, decedat, în urmă cu câteva zile, din cauza infectării în spital cu COVID – 19.
De altfel, cazul dramatic şi halucinant, în acelaşi timp, ne-a fost semnalat de nepoata din Mangalia a bărbatului, care s-a stins neştiut de nimeni.
M.P., din Constanţa, bolnav de ciroză, s-a internat la data de 18 martie ac la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Constanţa la secţia Interne. Aici, bărbatul a primit tratament câteva zile, soţia ţinând legătura telefonic cu medicul, respectiv asistenta în grija cărora se afla pacientul. Ultimele veşti primite au fost îmbucurătoare, starea bărbatului se ameliorase, iar a doua zi urma să fie externat. Numai că acea a doua zi nu a mai venit. Din acea zi, soţia nu a mai primit nicio informaţie, nu i-a mai răspuns nimeni la telefon. Îngrijorată, femeia a încercat pe toate căile să afle ce se întâmplă cu soţul, care îi este sarea de sănătate, fără succes iniţial. Cu ajutorul unei cunoştinţe, a aflat, cu stupoare, faptul că soţul său nu se mai află la Spitalul Judeţean, că a fost transferat, în toiul nopţii, la Infecţioase Constanţa, întrucât fusese infectat cu coronavirus de un coleg de salon.
Cum este de înţeles, îngrijorarea femeii s-a transformat în panică şi furie, aceasta neputându-şi vedea şi ajuta soţul căruia i se pusese acest diagnostic nedorit de nimeni, tocmai din cauza consecinţelor fatale în cazul bolnavilor cronic, În tot acest timp, nu a primit niciun telefon din partea cadrelor medicale, care să o informeze că soţul a fost infectat şi transferat la alt spital.
Coşmarul a atins punctual culminat duminică, 5 aprilie, când femeia a afost anunţată telefonic despre faptul că soţul ei a decedat. Mai mult, fără menajamente, i s-a spus ca a doua zi să vină să-l recunoască, iar împreună cu două-trei persoane din familie să-l asiste la înmormântare care se va face rapid.
Într-adevăr, înmormântarea a fost făcută pe repede înainte, a durat mai puţin de 15 minute, aplicându-se un “protocol” strigător la Cer. “La înmormântare au participat mătuşa mea şi cei doi verişori. Unchiul meu a fost înmormântat ca un câine. Dezbrăcat, pus într-un sac apoi în sicriu. Fără preot, deci, fără slujbă, fără certficat de deces, pe care îl va primi mătuşa, citez “după ce va trece nebunia”. Şi mai grav, au aflat de la spital că atât nora, cât şi unul dintre fii figurau în registele unităţii sanitare ca fiind în izolare la domiciliu, lucru nereal, în condiţiile în care aceştia nici nu ştiau că tatăl, respectiv socrul este infectat cu COVID! Mătuşa mea, în schimb, potrivit registrului, nu fusese trecută ca fiind în izolare la domiciliu. Luate la întrebări, cadrele medicale au recunoscut că M.P. a fost infectat, într-adevăr, în timp ce se afla la Spitalul Judeţean Constanţa de un coleg de salon.
Este de necrezut şi de neiertat ceea ce s-a întâmplat cu unchiul meu. Ştiu, suferea de o afecţiune gravă, care, într-un final i-ar fi fost fatală, dar de ce să moară înainte să-i cedeze organismal? Mă gândesc că în locul lui putea fi infectat un tânăr, sau altcineva cu copii acasă! Iresponsabilitate! Ne-a mai deranjat faptul că transferul s-a făcut pe furiş, că nu am aflat, oficial, că este infectat, acest lucru aflându-l abia în ziua decesului, că nu am mai primit niciun semn despre starea lui de sănătate, şi, mai ales, că se aruncă totul sub preş”, ne-a povestit nepoata cu ochii în lacrimi.
Iată, ce anunţau reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, în informarea de presă din data de 6 aprilie ac:
“ Deces 152
Bărbat, 66 ani din judeţul Constanța
Persoană contact caz confirmat, internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Data recoltare: 27.03.2020
Data deces: 05.04.2020
Data confirmare: 27.03.2020”.
Se poate observa, cu uşurinţă, că spre deosebire de alte cazuri, aici, nu se dau prea multe detalii. Nu scrie că bărbatul a fost internat la Spitalul Judeţean Constanţa şi nici că a fost transferat la Infecţioase. Doar că a a intrat în contact cu un caz confirmat…
Culmea este că venit în vizită la Spitalul Judeţean Constanţa, chiar în data de 5 aprilie, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a declarat că în unitatea sanitară “situaţia este sub control”…
Oare, câţi pacienţi internaţi au mai fost infectaţi la Spitalul Judeţean Constanţa? Nu se ştie!
Am solicitat un punct de vedere, purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa, referitor la acest subiect dramatic, însă, deocamdată, nu am primit răspuns.
În cazul în care îl vom primi, îl vom publica.




RAJA S.A. răspunde provocărilor COVID-19

apa-este-viata-1

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA cât și pentru comunitate. Am reușit să ne mobilizăm încă de la început și să ne derulăm toate activitățile curente, chiar și în condițiile distanțării sociale. Am găsit soluții, ne-am adaptat din mers, în funcție de predicțiile și de măsurile impuse la nivel național, am creat un plan de răspuns la toate provocările pe care le-am putea întâmpina pe parcursul acestei perioade fără precedent. Prin aplicarea și respectarea Planului specific de continuitate reușim să ne menținem angajații sănătoși și să asigurăm furnizarea serviciilor esențiale în siguranță 24/24.
Păstrăm în continuare legătura cu abonații noștri pe canalele de comunicare telefonice și electronice, străduindu-ne să răspundem cu promptitudine tuturor solicitărilor.
În ultimul timp, traficul pe platforma on-line Contul meu RAJA a crescut. Abonații noștri sunt tot mai interesați de crearea unui cont de client, de achitarea facturilor prin acest sistem, dar și de activarea facturilor electronice. De aceea, mulțumim tuturor consumatorilor care, în această perioadă critică, dau dovadă de responsabilitate și spirit civic.
Dorim să subliniem că asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă și de canalizare depinde de plata la timp a facturilor. Orice perturbare a activității economico – financiare a societății poate genera disfuncționalități în furnizarea apei potabile și, implicit, asupra stării de sănătate publică. De aceea, facem apel către abonați să își achite la termen facturile curente, dar și debitele restante, prin modalitățile de plată puse la dispoziție de către societate, respectiv: casieriile și Contul de client RAJA, transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone, Westaco, în incinta magazinelor „La doi Pași” și la unitățile bancare.
RAJA S.A. amintește că serviciile de apă și canalizare-epurare se bazează pe sustenabilitatea socială, financiară și de mediu și face apel la responsabilitatea abonaților săi.




ISJ Constanța pregătește examenul de bacalaureat național 2020, în colaborare cu Universitatea Ovidius din Constanța

 

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Universitatea Ovidius Constanța, organizează în această perioadă lecții online de pregătire pentru examenul de bacalaureat național 2020.
Inițiativa face parte din seria de activități prevăzute în protocolul de colaborare interinstituțională și urmărește sprijinirea elevilor în parcurgerea programei școlare pentru bacalaureat, în această perioadă de izolare impusă de situația epidemiologică înregistrată la nivel național.
Înscrierea se realizează în baza unui formular pus la dispoziție de către fiecare facultate, având în vedere disciplinele la care se suțin probe de examen, în baza unui program bine stabilit. Lecțiile se derulează prin intermediul platformei WebEx, sub formă de webinarii.
Inițiativa Universității Ovidius din Constanța contribuie în mod consistent la dezvoltarea competențelor necesare finalizării parcursului educațional preuniversitar pentru tinerii din clasele terminale. Salutăm expertiza cadrelor didactice din mediul universitar care vine să completeze în această perioadă efortul colegilor noștri de la catedră în direcția pregătirii suplimentare a elevilor, astfel încât examenul de bacalaureat să fie privit de către absolvenții noștri cu încredere a afirmat domnul Inspector Școlar General prof. Sorin Mihai.




Avarie RAJA pe Șoseaua Națională din localitatea Ovidiu!

apa-este-viata-1

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe Șos. Națională din orașul Ovidiu, RAJA S.A. a fost nevoită să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi – 05 aprilie 2020, în intervalul orar 09.00 – 14.00.
Sunt afectatați de lipsa apei abonații situați în perimetrul cuprins de Șos.Națională și lacul Siutghiol.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp mai scurt decât cel preconizat.




Echipele Polaris au continuat să dezinfecteze străzile din Mangalia

Polaris 4

În cursul zilei de astăzi, 4 aprilie ac, echipele Polaris au dezinfectat străzile din mai mai multe cartiere ale oraşului.
O atenţie deosebită a fost acordată curţii Spitalului Municipal Mangalia. De asemenea, s-a intervenit în zonele Liceul Teoretic “Callatis”, Rozelor, Şoseaua Constantei, Ştefan cel Mare,
Matei Basarab, Bulevardul 1Decembrie 1918.
Directorul Polaris Mangalia, Florin Jianu a declarat că măsurile de dezinfecţie vor fi luate şi zilele următoare.