Stelian Ion, comandantul deputaților în lupta împotriva PSD în Parlament







Cu ocazia Zilei Naționale a României, pentru merite deosebite, câțiva pompieri români au primit Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, oferite în semn de înaltă apreciere din partea domnului Ministru al Afacerilor Interne Ion Marcel Vela.
Printre aceștia se numără un pompier constănțean ale cărui misiuni au dus la salvarea de vieți și nu numai.
Este vorba de plutonier adjutant, de astăzi, pentru ca a fost avansat înainte de termen, Pascaru Romulus, care, de-a lungul a mai bine de 14 ani a participat la peste 1500 de misiuni de salvare a persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, descarcerari, incendii sau acordarea primului ajutor medical făcând parte și din echipajul paramedical SMURD.
Romică, asa cum ii spun colegii, nu este doar pompier-paramedic. În timpul liber el este pictor, poet, compozitor și sculptor.
Suntem mândri de tine Romică și îți mulțumim că te avem ca exemplu de pompier salvator și pe lângă toate acestea… Și artist.
🔺Proiectul își propune conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe;
🔺Peste 100 de copii și-au pierdut viața în incendii la locuințe, în ultimii opt ani, iar majori-tatea erau nesupravegheați la momentul producerii incidentului;
🔺În cei opt ani de parteneriat, IGSU, E.ON și Delgaz Grid au derulat mai multe campanii de siguranță ale căror mesaje au ajuns la milioane de români.
Potrivit sondajului realizat de IRES pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de 10 ani nesuprave-gheați în locuință. De asemenea, 64% dintre cei chestionați consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securității micuților în casă sau gospodărie.
Totodată, potrivit datelor IGSU, în ultimii opt ani, 378 de copii au fost victime ale in-cendiilor la locuinţe, iar 104 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa. Majoritatea au fost lipsiţi de supraveghere din partea adulților, la momentul producerii incendiilor.
Folosirea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice sau a mijloacelor de încălzire sunt prin-cipalele cauze care, an de an, curmă vieţi în rândul celor mici. Astfel, conform sondajului IRES, 8% dintre români recunosc că au folosit improvizații pentru sobe, coșuri de fum sau centrale pe lemne. De asemenea, 6% admit că au făcut improvizații la instalații electrice, iar 3% la instalațiile de gaz. Peste jumătate dintre românii chestionați au declarant că nu au un detector de gaz, 72% nu au stingător de incendii, iar 81% nu au detector de fum. Mai mult, 44,5% dintre cei care dețin coș de fum nu apelează la personal specializat, cel puțin o dată pe an, pentru verificarea ori curățarea acestuia.
Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării. În cele mai multe situații ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului. Din totalul celor care și-au pierdut viața, aproximativ 69% provin din mediul rural, iar 31% din mediul urban.
De aceea, conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe este obiectivul principal al campaniei naționale “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid.
Astfel, spoturile proiectului vor fi difuzate începând de astăzi pe posturile TV și în mediul online și vor aduce în prim-plan reprezentanți de seamă ai categoriilor profesionale care se bucură de credibilitate și respect din partea populației, cum ar fi: pompieri, profesori, medi-ci, preoți, actori. Fiecare personaj din clipurile campaniei trage un semnal de alarmă în rân-dul celor care sunt responsabili de siguranța copiilor, care pot deveni victime ale neglijenței sau neatenției adulților, fie ei bunici, părinți sau aparținători.
Supravegherea micuților, pregătirea corespunzătoare a instalațiilor de încălzire, curățarea coșurilor de fum, obligatoriu înainte de venirea sezonului rece (cu personal autorizat), verifi-carea instalațiilor, repararea defecțiunilor de către specialiști sunt câteva dintre regulile principale care trebuie respectate, astfel încât copiii și ceilalți membri ai familiei să fie în siguranță.
Despre parteneriatul dintre E.ON, Delgaz Grid și IGSU
Încheiat între IGSU şi E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul „Împreună pen-tru Siguranţă ” a constat în derularea, la nivel naţional, a mai multor campanii comune de in-formare şi conştientizare a cetăţenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării ne-corespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim de electricitate sau de gaze naturale.
Astfel, în ultimii ani au fost derulate campaniile: “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conştientizării pericolelor la care sunt expuşi copiii lăsaţi singuri sau nesupravegheaţi în casă, urmată de “R.I.S.C.- Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populaţia, ci şi să schimbe în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel naţional prin IGSU.
Începând cu anul 2016, pornind de la preocuparea reducerii numărul de victime şi a pagube-lor materiale, cele două părţi au iniţiat și derulat , sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populaţiei cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuinţa proprie.
La acţiunile desfăşurate sub egida parteneriatului au participat, în toţi aceşti ani, peste 6 milioane de oameni, jumătate dintre aceştia fiind copii.
Despre IGSU
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a fost înfiinţat în data de 15 decembrie 2004, prin fuziunea Comandamentului Protecţiei Civile şi Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, ca unitate subordonată Ministerului Afacerilor Interne. La nivel naţional, IGSU coordonează toate organizaţiile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, în concordanţă cu principiile existente pe plan internaţional, specifice ONU, NATO, UE şi altor organisme la care România este parte/a aderat.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,2 milioane de clienţi.
Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.
„Astăzi, pe 1 Decembrie 2020, se împlinesc 102 ani de când, prin puterea armelor, prin jertfele a sute de mii de români, dar și prin împrejurările faste, bunicii și străbunicii noștri au creat România Mare. De atunci, pentru noi, românii, nu există o zi mai importantă decât Ziua Națională a României.
La Mulți Ani, ROMÂNIA! La Mulți Ani, ROMÂNI!”
COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ CONSTANȚA
HOTĂRÂRE
Având în vedere:
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările ulterioare şi H.G. nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța
hotărăşte:
ART. 1 (1) Se propune instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 02.12.2020, ora 08.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru U.A.T. Rasova, judeţul Constanța.
(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. 1 este delimitat de următoarele coordonate geografice:
N 44°15′03″ – E 27°56′38″
N 44°13′34.1″ – E 27°56′50″
N 44°14′10.6″ – E 27°57′58.7″
N 44°14′27.2″ – E 27°55′23.6″
ART. 2 Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale și forestiere.
ART. 3 Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, prevăzute în prezenta hotărâre, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
ART. 4 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
ART. 5 Se limitează numărul de persoane în cazul magazinelor sau centrelor/parcurilor comerciale astfel încât să se asigure 8 mp/persoana cu respectarea normelor de distanţare.
Art. 6 Magazinele sau Centrele/parcurile comerciale își vor reconfigura, acolo unde este posibil, circuitele, astfel încât să se asigure circuite unice, separate pentru intrare și pentru ieșire, poziționate constructiv neadiacent.
ART. 7 Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică, precum și pentru purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.
ART. 8 (1) Se permite, în data de 5 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale.
(2) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, pentru exercitarea dreptului de vot, observarea alegerilor și pentru efectuarea operațiunilor electorale, cu respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020, a alegătorilor și a persoanelor implicate în organizarea și observarea alegerilor.
(3) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a localității, a echipelor formate din membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, însoțite de persoane acreditate și personal de pază, în vederea exercitării dreptului de vot de către alegătorii care nu se pot prezenta la secțiile de votare.
(4) Se permite în datele de 6 și 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripție, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor care îi însoțesc, precum operatori de calculator, persoane acreditate și personal de pază.
ART. 9 Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanța va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică / Ministerul Sănătăţii.
ART. 10 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanța va asigura transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
ART. 11 (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.64 din legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute la art.67 din legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 12 Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-Cov-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției Constanța.
ART. 13 Primăria U.A.T. Rasova va întreprinde demersuri, prin grija Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru:
ART. 14 Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, prezenta hotărâre se transmite Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea emiterii Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru U.A.T. Rasova, judeţul Constanţa, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța și primăriei U.A.T. Rasova.
PREŞEDINTELE COMITETULUI JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PREFECT
SILVIU-IULIAN COȘA
Vicepreședinte CJSU Vicepreședinte CJSU
Consiliul Județean Constanța Inspectoratul pentru Situații de Urgență
”Dobrogea” al județului Constanța
Desemnat Inspector șef,
Președinte, Mihai Lupu Roșca Ionel
Nr. 95 Constanţa, 30.11.2020
COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ CONSTANȚA
HOTĂRÂRE
Având în vedere:
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările ulterioare şi H.G. nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța
hotărăşte:
ART. 1 (1) Se propune instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 02.12.2020, ora 08.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru U.A.T. Aliman, judeţul Constanța.
(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. 1 este delimitat de următoarele coordonate geografice:
N 44°14′50.2″ – E 27°49′45.2″
N 44°06′52.1″ – E 27°52′19.4″
N 44°09′32.8″ – E 27°56′29.1″
N 44°10′22.9″ – E 27°46′07.4″
ART. 2 Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale și forestiere.
ART. 3 Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, prevăzute în prezenta hotărâre, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
ART. 4 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
ART. 5 Se limitează numărul de persoane în cazul magazinelor sau centrelor/parcurilor comerciale astfel încât să se asigure 8 mp/persoana cu respectarea normelor de distanţare.
Art. 6 Magazinele sau Centrele/parcurile comerciale își vor reconfigura, acolo unde este posibil, circuitele, astfel încât să se asigure circuite unice, separate pentru intrare și pentru ieșire, poziționate constructiv neadiacent.
ART. 7 Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică, precum și pentru purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.
ART. 8 (1) Se permite, în data de 5 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale.
(2) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, pentru exercitarea dreptului de vot, observarea alegerilor și pentru efectuarea operațiunilor electorale, cu respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020, a alegătorilor și a persoanelor implicate în organizarea și observarea alegerilor.
(3) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a localității, a echipelor formate din membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, însoțite de persoane acreditate și personal de pază, în vederea exercitării dreptului de vot de către alegătorii care nu se pot prezenta la secțiile de votare.
(4) Se permite în datele de 6 și 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripție, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor care îi însoțesc, precum operatori de calculator, persoane acreditate și personal de pază.
ART. 9 Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanța va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică / Ministerul Sănătăţii.
ART. 10 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanța va asigura transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
ART. 11 (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.64 din legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute la art.67 din legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 12 Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-Cov-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției Constanța.
ART. 13 Primăria U.A.T. Aliman va întreprinde demersuri, prin grija Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru:
ART. 14 Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, prezenta hotărâre se transmite Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea emiterii Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru U.A.T. Aliman, judeţul Constanţa, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța și primăriei U.A.T. Aliman.
PREŞEDINTELE COMITETULUI JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PREFECT
SILVIU-IULIAN COȘA
Vicepreședinte CJSU Vicepreședinte CJSU
Consiliul Județean Constanța Inspectoratul pentru Situații de Urgență
”Dobrogea” al județului Constanța
Desemnat Inspector șef,
Președinte, Mihai Lupu Roșca Ionel
Nr. 94 Constanţa, 30.11.2020
COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ CONSTANȚA
HOTĂRÂRE
Având în vedere:
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările ulterioare şi H.G. nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța
hotărăşte:
ART. 1 (1) Se propune instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 02.12.2020, ora 08.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru U.A.T. Tuzla, judeţul Constanța.
(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. 1 este delimitat de următoarele coordonate geografice:
N 44°02′18.1″ – E 28°37′19.4″
N 43°57′52.7″ – E 28°36′37.3″
N 43°59′17.7″ – E 28°40′04.1″
N 43°59′02.8″ – E 28°32′29.2″
ART. 2 Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale și forestiere.
ART. 3 Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, prevăzute în prezenta hotărâre, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
ART. 4 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
ART. 5 Se limitează numărul de persoane în cazul magazinelor sau centrelor/parcurilor comerciale astfel încât să se asigure 8 mp/persoana cu respectarea normelor de distanţare.
Art. 6 Magazinele sau Centrele/parcurile comerciale își vor reconfigura, acolo unde este posibil, circuitele, astfel încât să se asigure circuite unice, separate pentru intrare și pentru ieșire, poziționate constructiv neadiacent.
ART. 7 Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică, precum și pentru purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.
ART. 8 (1) Se permite, în data de 5 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale.
(2) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, pentru exercitarea dreptului de vot, observarea alegerilor și pentru efectuarea operațiunilor electorale, cu respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020, a alegătorilor și a persoanelor implicate în organizarea și observarea alegerilor.
(3) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a localității, a echipelor formate din membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, însoțite de persoane acreditate și personal de pază, în vederea exercitării dreptului de vot de către alegătorii care nu se pot prezenta la secțiile de votare.
(4) Se permite în datele de 6 și 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripție, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor care îi însoțesc, precum operatori de calculator, persoane acreditate și personal de pază.
ART. 9 Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanța va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică / Ministerul Sănătăţii.
ART. 10 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanța va asigura transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
ART. 11 (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.64 din legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute la art.67 din legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 12 Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-Cov-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției Constanța.
ART. 13 Primăria U.A.T. Tuzla va întreprinde demersuri, prin grija Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru:
ART. 14 Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, prezenta hotărâre se transmite Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea emiterii Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru U.A.T. Tuzla, judeţul Constanţa, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța și primăriei U.A.T. Tuzla.
PREŞEDINTELE COMITETULUI JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PREFECT
SILVIU-IULIAN COȘA
Vicepreședinte CJSU Vicepreședinte CJSU
Consiliul Județean Constanța Inspectoratul pentru Situații de Urgență
”Dobrogea” al județului Constanța
Desemnat Inspector șef,
Președinte, Mihai Lupu Roșca Ionel
Nr. 96 Constanţa, 30.11.2020
Consilierii locali din municipiul Mangalia au aprobat, recent, într-o şedinţă extraordinară, proiectul ”Dotarea unităților de învățământ din municipiul Mangalia cu echipamente IT”. În actualul context pandemic, autoritățile locale din Mangalia vor atrage bani europeni pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din Mangalia, cu echipamente informatice, la care să aibă acces atât cadrele didactice, cât și elevii. În cadrul proiectului, se vor achiziționa tablete cu acces la internet, laptop-uri pentru cadrele didactice și alte echipamente electronice pentru dotarea sălilor de clasă. Conform documentației, vor beneficia de aceste echipamente aproximativ 4000 de elevi din învățământul preuniversitar de la nivelul orașului. De asemenea, aproape 400 de profesori vor fi sprijiniți cu echipamente/dispozitive IT pentru a participa la cursuri on-line. Peste 200 săli de curs vor fi dotate cu sistem informatic pentru facilitarea activităților didactice privind cursurile on-line, la clasă. Rețeaua școlară preuniversitară din UAT Municipiul Mangalia inclusă în scopul proiectului este compusă din 4 unități de învățământ primar/gimnazial și 3 unități de învățământ liceal, existând 4757 elevi, 336 cadre didactice și 201 săli de clasă/laboratoare. Din cele 7 unități de învățământ preuniversitar de stat din cadrul UAT Municipiul Mangalia, un număr de 5 unități de învățământ au fost incluse în proiectul ”Platformă Națională Integrată – Wireless Campus”, cod SMIS 123312, fiind echipate deja cu echipamente TIC.
Asociația Umanitară Iulia Movilă organizează, ca în fiecare an, o nouă ediție a evenimentului dedicat bunicilor și piticilor din zona Mangaliei și comunelor limitrofe, „Moș Crăciun, oricine ești, mulțumim că dăruiești!”. Cei ce doresc și pot să ajute ca Moș Crăciun să găsească, mai ușor, drumul către căsuțele micuților și bunicilor, cu tolba plină de dulciuri și alimente, pot contacta organizatorii pe pagina evenimentului, „Moș Crăciun, oricine ești, mulțumim că dăruiești!” sau pe cea a Organizației Umanitare Iulia Movilă.
Totodată, Asociația Umanitară Iulia Movilă ne asigură că restul de lucruri, precum încălțămintea, hăinuțele, produsele de igienă, cărți etc sunt deja strânse în tolba Moșului.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința publicului că activitatea medicală nu va fi afectată de sărbătorirea zilelor de 30 noiembrie și 1 Decembrie, urmând să se desfășoare normal. Astfel, ca si până acum, în cadrul Unității Primiri Urgențe, pacienții vor fi preluați non stop, investigați și, după caz, spitalizați. Vă reamintim că preluarea pacienților în UPU se face conform reglementărilor în vigoare. Astfel, se efectuează triajul epidemiologic pentru toți pacienții care se prezintă la Unitatea Primiri Urgențe, indiferent de mijloacele cu care sunt aduși (SAJ, SMURD sau mijloace proprii). Zona de triaj epidemiologic este situată în afara UPU, în modulele special amenajate în imediata apropiere a Unității Primiri Urgențe iar cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienți, în condiții de maximă siguranță.
Totodată, precizăm că timpul petrecut în UPU pentru pacienții suspecți de infecția cu noul coronavirus poate fi prelungit, având în vedere că în afară de investigațiile uzuale, se recoltează testul covid și, automat, timpul se prelungește până la sosirea rezultatului, în funcție de care se decide mai departe spitalul sau secția în care pacientul urmează să fie internat, dacă situația o impune.
Singurele modificări pentru zilele care urmează, sunt pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate. Conform prevederilor art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, Ambulatoriul de Specialitate va fi închis pe 30 noiembrie și 1 Decembrie.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă asigură că, în permanență, se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu și de calitate și se depun toate eforturile pentru a fi protejați atât pacienții cât și personalul angajat.
În același timp, pentru siguranța Dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm să aveți răbdare și să respectați cu strictețe recomandările autorităților. Evitați aglomerațiile, spălați-vă des pe mâini și nu ieșiți din casă decât dacă situația o impune.
Spitalul Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotat cu un nou echipament de ultimă generație, esențial activității din cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară. Este vorba despre un sistem automat de extracție a acidului nucleic datorită căruia va crește capacitatea de testare PCR. Acesta a fost achiziționat de Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și valoarează 135.000 lei.
“Mulțumim pentru această investiție și efortul pe care l-ați făcut, sperăm ca societatea civilă să participe, în continuare, la bunul mers al acestei situații, care este și greu de suportat, și greu de gestionat, pentru că nimeni de pe planeta aceasta nu a fost pregătit nici logistic, nici uman, să se confrunte cu așa ceva, și atunci, trebuie să ne mobilizăm, să fim uniți, pentru că este singura șansă să depășim toate problemele care apar”, a declarat Prof. Univ. Dr. Ioan Tiberiu Tofolean, managerul SCJU Constanța.
Laboratorul de Biologie Moleculară din cadrul SCJU mai dispune de 2 echipamente de testare PCR, achiziționate de către Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și Sindicatul Liber al Navaliştilor. Noul echipament are o capacitate de lucru mai mare. Poate prelucra 48 de probe în același timp și, datorită vitezei, durata de lucru este de aproximativ o oră. Mai mult, datorită noului echipament achiziționat de către Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, Laboratorul de Biologie Moleculară din cadrul SCJU poate prelucra zilnic până la 160 de probe. De la începutul activității, în cadrul Laboratorului au fost efectuate 14 000 teste PCR.
Este economist, voluntar civic și mamă. A început să lucreze din timpul liceului, iar, de 14 ani, este antreprenor în transporturi. Este cunoscută pe plan local în urma numeroaselor activități civice și de voluntariat în care s-a implicat în ultimii ani. Fondator RO100 Valu lui Traian, a condus cu success multe proiecte de ajutor pentru copiii bolnavi și persoanele defavorizate. S-a implicat în campanii de strângere de fonduri, atât pentru cazuri particulare, cât și alături de asociații precum Inima Copiilor și Dăruiește Aripi, pe care le-a sprijinit în diferite proiecte. A initițiat local 2 campanii, una pentru achiziționarea de termoscanere pentru spital și, campania ei de suflet, un meniu pentru un bătrân, care a ajutat deopotrivă vârstnicii din localitate, cât și micile restaurante locale care au putut astfel să-și țină angajații, în majoritate unici furnizori de venituri în familie.
Dezinfectant de mâini fabricat în China cu metilizotiazolinonă – substanţă interzisă în UE şi declarată alergenul anului 2013 în SUA!
ASOCIAȚIA PRO CONSUMATORI (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul protecției consumatorilor a lansat la data de 20 iulie 2020 Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor “Tu știi ce dezinfectant folosești?” Scopul acestei campanii este de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la ce trebuie să ştie în legătură cu cel mai folosit produs de protecţie a sănătăţii în această perioadă – dezinfectantul de mâini. Un alt aspect la fel de important căruia îi acordăm o atenţie deosebită în cadrul acestei campanii este monitorizarea modului în care instituţiile statului cu responsabilităţi pe zona de protecţie a sănătăţii îşi îndeplinesc atribuţiile prevăzute în legislaţia în baza căreia funcţionează.
1. Dezinfectant de mâini, marca Chemistplus, fabricat în Marea Britanie, alertă transmisă de Marea Britanie, produs comercializat sub denumirea de gel pentru mâini. În compoziţia acestuia a fost găsit mai puțin alcool (valoarea măsurată a fost de 22 % din greutate) decât cel menţionat pe etichetă. Produsul se comercializa într-o sticlă de 5 de litri. Prin urmare, produsul nu are proprietăți dezinfectante, crescând riscul de infecție pentru utilizator. În acest caz nu se respectă Regulamentul privind produsele biocide. Office of for Product Safety & Standards. Department for Business, Energy & Industrial Strategy a dispus retragerea produsului de pe piață și notificarea țărilor membre UE prin intermediul platformei Safety Gate pentru ca acestea să verifice dacă produsul se comercializează și pe piața lor internă.
2. Dezinfectant de mâini, marca MIR 24, fabricat în Ucraina, alertă transmisă de Germania, produs comercializat sub denumirea de gel de mâini antibacterian pentru dezinfecție. În compoziţia acestui produs s-a găsit metanol (valoare măsurată: 65,3% din greutate), care este extrem de toxic pentru sistemul nervos central și ochi. Produsul se comercializa în recipient din plastic de 50 ml şi nu era prevăzut cu un sistem de închidere de siguranță pentru copii, fapt ce putea face posibilă ingerarea sau contactul cu substanţa metanol care putea provoca orbire și/sau deces. În plus, de pe etichetă lipseau pictogramele de pericol și avertismentele obligatorii pentru acest tip de produs, astfel că utilizatorii nu dispuneau de informații privind toxicitatea și inflamabilitatea produsului. Având în vedere că produsul nu respecta Regulamentul privind produsele biocide și Regulamentul privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP) s-a dispus retragerea acestuia de pe piață.
3. Dezinfectant de mâini, marca MIR 24, fabricat în Ucraina, alertă transmisă de Germania, produs comercializat sub denumirea de gel de mâini antibacterian pentru dezinfecție. Produsul se comercializa în recipient din plastic de 100 ml fără sistem de închidere de siguranță pentru copii. Produsul conținea metanol (valoare măsurată: 68,7% din greutate), substanţă extrem de toxică pentru sistemul nervos central și ochi. În plus, lipseau pictogramele de pericol și avertismentele necesare. Prin urmare, utilizatorii nu dispuneau de informații privind toxicitatea și inflamabilitatea produsului. Ambalajul nu era prevăzut cu un sistem de închidere de siguranță pentru copii, iar ingerarea sau contactul cu substanța metanol putea duce la orbire și deces. Având în vedere că produsul nu respecta Regulamentul privind produsele biocide și Regulamentul privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP) s-a dispus retragerea acestuia de pe piață.
4. Dezinfectant de mâini, marca HEMA, fabricat în Polonia, alertă transmisă de Franța, produs comercializat sub denumirea de gel transparent dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool. Produsul era ambalat într-o pungă albă și albastră din plastic, închisă cu un capac filetat cu o capacitate de 100 ml. Datorită formei sale caracteristice, aspectului și ambalajului său, consumatorii, în special copiii și persoanele cu dizabilităţi, puteau confunda produsul cu unul alimentar și, prin urmare, puteau înghiți lichidul. În plus, ambalajul produsului nu conținea avertismente adecvate. Prin urmare, utilizatorii nu dispuneau de nicio informație cu privire la toxicitatea produsului, care putea provoca arsuri. Produsul nu respecta cerințele Directivei privind produsele care imită alimentele. Produsul a fost, de asemenea, vândut online. Direction Générale de la Concurrence, de la Consommation et de la Répression des Fraudes a dispus retragerea produsului atât de pe piață, cât și de la consumatori, și notificarea țărilor membre UE pentru ca acestea să verifice dacă produsul se comercializează și pe piața internă a acestora.
5. Dezinfectant de mâini, marcă necunoscută, fabricat în Portugalia, alertă transmisă de Franța, produs comercializat sub denumirea de gel pentru mâini. Produsul se comercializa în sticlă albă din plastic de 1 litru cu mențiunile „hidroalcoolic, antibacterien, antifungic, activ împotriva virusurilor, hipoalergenic, calmant, fără clătire”. Produsul conținea o cantitate insuficientă de etanol (valoare măsurată: 43,3% din greutate). Prin urmare, nu avea efect virucid sau bactericid sporind astfel riscul de infecție. În plus, prezența alcoolilor nu era însoțită de pictograme de pericol și de avertismente adecvate. Prin urmare, utilizatorii nu dispuneau de nicio informație cu privire la toxicitatea și inflamabilitatea produsului, care, în prezența unei surse de aprindere, ar fi putut provoca un incendiu. Având în vedere că produsul nu respecta Regulamentul privind produsele biocide și Regulamentul privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP) s-a dispus retragerea acestuia de pe piață.
6. Dezinfectant de mâini, marca PRADY, nu se cunoaște țara de origine, alertă transmisă de Franța, produs comercializat sub denumirea gel transparent dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool. Produsul se comercializa într-o sticlă transparentă din plastic, cu capacitate de 250 ml, respectiv 500 ml. Produsul conținea o cantitate insuficientă de etanol (valoare măsurată: 56,6 % din greutate) şi nu avea efect virucid sau bactericid, sporind astfel riscul de infecție. În plus, prezența alcoolilor nu era însoțită de pictograme de pericol și de avertismente adecvate. Prin urmare, utilizatorii nu dispuneau de nicio informație cu privire la toxicitatea și inflamabilitatea produsului, care, în prezența unei surse de aprindere, ar fi putut provoca un incendiu. Având în vedere că produsul nu respecta Regulamentul privind produsele biocide și Regulamentul privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP) s-a dispus retragerea acestuia de pe piață.
7. Dezinfectant de mâini, marca VERITA FARMA, țara de origine Spania, alerta transmisă de Franța, produs comercializat sub denumirea gel transparent dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool. Produsul se comercializa într-o sticlă transparentă din plastic de 100 ml. Produsul a fost vândut online, în special pe platforma de comerț electronic Amazon. Acesta conținea o cantitate insuficientă de etanol (valoare măsurată: 28,4 %) și nu putea avea efect virucid sau bactericid, sporind astfel riscul de infecție. În plus, prezența alcoolilor nu era însoțită de pictograme de pericol și de avertismente adecvate. Prin urmare, utilizatorii nu dispuneau de nicio informație cu privire la toxicitatea și inflamabilitatea produsului, care, în prezența unei surse de aprindere, ar fi putut provoca un incendiu. Având în vedere că produsul nu respecta Regulamentul privind produsele biocide și Regulamentul privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP) s-a dispus retragerea acestuia de pe piață.
8. Dezinfectant de mâini, marca YDBY, țara de origine Republica Populară Chineză, alertă transmisă de Franța, produs comercializat sub denumirea de gel transparent dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool. Produsul se comercializa într-o sticlă transparentă din plastic de 100 ml, cu un buton de distribuție sub presiune, sub un capac transparent. Produsul conținea o cantitate insuficientă de etanol (valoare măsurată: 28,4 % din greutate) și nu putea avea efect virucid sau bactericid, sporind astfel riscul de infecție. În plus, prezența alcoolilor nu era însoțită de pictograme de pericol și de avertismente adecvate, utilizatorii nu dispuneau de nicio informație cu privire la toxicitatea și inflamabilitatea produsului, care, în prezența unei surse de aprindere, ar fi putut provoca un incendiu. De asemenea, produsul conținea conservantul metilizotiazolinonă (MI) (0,0063 %), care este interzis în produsele cosmetice fără clătire. Contactul cutanat cu produse care conțin MI poate provoca dermatită alergică de contact persoanelor sensibilizate. Produsul nu era conform cu Regulamentul privind produsele biocide și cu Regulamentul privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP). Având în vedere abaterile deosebit de grave de la prevederile Regulamentului european privind produsele biocide Direction Générale de la Concurrence, de la Consommation et de la Répression des Fraudes a dispus retragerea produsului atât de pe piață, cât și de la consumatori.
9. Dezinfectant de mâini, marca PARISIENNE, țara de origine Italia, alertă transmisă de Franța, produs comercializat sub denumirea de gel de dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool. Produsul se comercializa în sticle albe de plastic de 125 ml și de 500 ml, cu etichetă albă și roșie. Produsul a fost vândut online, inclusiv pe Amazon. Prezența alcoolilor nu era însoțită de pictograme de pericol și de avertismente adecvate. Prin urmare, utilizatorii nu dispuneau de nicio informație cu privire la toxicitatea și inflamabilitatea produsului, care, în prezența unei surse de aprindere, ar fi putut provoca un incendiu. Produsul nu era conform cu Regulamentul privind produsele biocide și cu Regulamentul privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP). Direction Générale de la Concurrence, de la Consommation et de la Répression des Fraudes a dispus retragerea produsului atât de pe piață, cât și de la consumatori și notificarea țărilor membre UE pentru ca acestea să verifice dacă produsul se comercializează și pe piața internă a acestora.
“Din păcate, dezinfectanții pentru mâini comercializați pe piața din România nu au fost analizați de nicio instituție a statului român din punctul de vedere al verificării compoziției acestora, fapt ce ridică mari semne de întrebare cu privire la siguranța pentru consumatori și, în mod special, pentru copii. Solicităm urgent să se dispună de către Ministerul Sănătății realizarea unor analize de natură chimică în laboratoarele acreditate pentru astfel de încercări şi să se retragă de la comercializare dezinfectanții care ne pun în pericol sănătatea și chiar viața.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC