Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!

 

* Având în vedere că a început vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, Poliţia de Frontieră Română reamintește condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate.
* În cursul anului 2018, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a aproximativ 2.400 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale.
Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri:
a) în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
b) în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;
În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.
c) în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:
• a ambilor părinţi,
• a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,
• a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.
Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.
Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-continutul-si-forma-declaratiei-168.html.
Menţionăm că, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei, precum și condiția indicării exprese a statului/statelor de destinație.
De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu documente în acest sens, după caz: paşaportul minorului, permisul de rezidenţă, adeverinţe care atestă rezidenţa etc.
În cursul anului trecut, polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria a aproximativ 2.400 cetățeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorul în condiții legale.
Astfel, din cazuistica înregistrată, s-a constat că celor mai mulţi cetăţeni români minori nu li s-a permis ieşirea din ţară din următoarele motive:
• nu posedau documente de călătorie valabile;
• părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte prin procura notarială;
• însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, nu au prezentat cazierul judiciar.
Informații privind călătoria în străinătate sunt disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro.

COMPARTIMENTUL PURTĂTOR DE CUVÂNT




ENEL stinge lumina în sudul litoralului!

Enel

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA – Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor în Schitu, cu străzile: Crizantemelor, Liliacului, Răsăritului, Catedrala Tineretului, Principala, Iasomiei (partial) şi Vişinilor – ȋntrerupere totală (marți, între orele 8.00-16.00) și statiunea Venus, cu Hotel Corina si Hotel Rodica – ȋntrerupere totală (joi, 8.00-16.00).




Beat mort, la volan pe străzile Mangaliei!

La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 20.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat un tânăr, de 20 de ani, care conducea pe strada Matei Basarab din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.




Tradiții și obiceiuri de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ce puteri miraculoase au Sânzienele

Pe 24 iunie are loc o mare sărbătoare. Românii respectă o serie de tradiții și obieiuri de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat în râul Iordan pe Iisus Hristos. Tot în această zi, în cultura populară românească este și sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută și sub denumirea de Drăgaica.

Nașterea Sf. Ioan Botezătorul a avut loc cu șase luni înainte de cea a Mântuitorului Iisus Hristos, iar prima atestare documentară a acestei sărbători a avut loc în secolele IV-V, când s-a stabilit și data exactă a Crăciunului, adică Nașterea Fiului lui Dumnezeu. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene.

În popor, se credea ca noaptea care preceda ziua de Sanziene este una magica in care toate minunile sunt posibile. Tot in aceasta noapte atat fortele binelui cat si cele ale raului ating apogeul. Crestinii din Moldova se roaga in aceasta zi la moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, sperand ca astfel vor scapa de necazuri, suferinte dar si de boli.

Numele de Sanziene provine de la zeita romana Santa Diana, patroana vanatorilor si a padurilor. Totusi, Sanzienele sunt cunoscute si sub alte nume precum: Frumoasele, Zanele sau Dragaicele (aceasta denumire este folosita in special in sudul tarii). Semnificatia acestei sarbatori este una a iubirii si a fertilitatii.

Conform credintei populare, in noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid iar Sanzienele incep sa danseze. Aceasta sarbatoare este una a Soarelui, a dragostei dar si a poftei de viata.

Daca ar fi sa ne luam dupa legende, acestea spun ca Sanziene sunt niste fiinte foarte frumoase care traiesc pe campii sau in paduri. Acestea se prin in hora si confera florilor sau buruienilor intrebuintari deosebite. Plantele devin de leac, care sa ajute oamenii sa amelioreze sau sa vindece toate bolile. Mai mult, in noaptea aceasta, Zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant, canta si impart rod holdelor, femeilor casatorite si contribuie la inmultirea animalelor si a pasarilor. Iar daca toate acestea nu sunt de ajuns, Sanzienele tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.

Exista superstitia conform careia persoanele care nu le sarbatoresc corespunzator aceasta zi vor ajunge sa supere Sanziene. Acestea se razbuna pe femeile care nu sarbatoresc aceasta celebrare, pocindu-le gura. Totusi, nici barbatii nu scapa usor. Cei care au jurat stramb sau au facut unele fapte rele vor suferi pedepse ingrozitoare.

In unele regiuni din tara inca se tine traditia de Sanziene, cand fetele mari culeg flori de sanziene de pe camp si le impletesc cununi. Mai apoi, fetele le arunca peste case coronitele. Iar daca acestea se lovesc sau ajung sa se aghete de horm, acest lucru inseamna ca urmeaza o cununie in cel mai scurt timp. In zorii zilei de 24 iulie baietii se aduna in cete si bat satele in lung si in lat cu flori de sanziene la palarii. Tot astazi se alege Dragaica. Aceasta este aleasa dintr-un grup de sapte fete. Aleasa trebuie sa fie cea mai cuminte, cea mai frumoasa, dar si cu cea mai buna inima dintre toate. Dupa ce fata este aleasa, aceasta este impodobita cu spice de grau in timp ce restul tinerelor se imbraca in alb. Mai apoi, alaiul porneste prin sat. La rascruri de drumuri fetele fac o hora si incep sa cante voioase.

Una dintre cele mai cunoscute datini ale locului se refera la roua din noaptea de Sanziene. Despre aceasta se crede ca ar avea proprietati miraculoase. In multe regiuni ale globului credinciosii cred ca daca te stropesti cu aceasta pe trup, acesta va deveni frumos si suplu. Iar daca te speli cu roua pe fata vei deveni chipes si mandru. Daca te aventurezi si te decizi sa culegi in dimineata sarbatorii roua de pe frunze de sanziene aceasta va vindeca artroza si durerile osoase.

Unele persoane mai numesc sarbatoarea de Sanziene si Amutitul Cucului. Daca acesta inceteaza din cantat inainte de Sanziene, vara va fi una secetoasa. Pentru ca oamenii sa fie sanatosi si a avea spor la munca campului, acestia se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a alunga spiritele rele oamenii aprindeau focuri peste care se aruncau substante foarte puternic mirositoare. Mai mult se buciuma si se striga in jurul focurilor pentru a tine la distanta spiritele malefice.

In unele sate din partea de sud-vest a Bucovinei se tinea si obiceiul boului instrutat. In cadrul ceremoniei, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Tot de Sanziene au loc si bine cunoscutele balciuri. Acestea reprezentau un prilej ideal pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Cele mai cunoscute targuri aveau loc la Focsani, Buzau, Campulung Muscel, Pitesti, si altele.

 




Accident rutier pe DN 39, la iesire din 23 August!

IMG-20190623-WA0006

In urma cu cateva minute a fost anuntat, la 112, un accident rutier pe DN 39, la ieșire din localitatea 23 August către Tuzla. Au fost implicate un moped și un autoturism. A rezultat o victimă, conducătorul mopedului care este în stare gravă și a fost preluat de către un elicopter SMURD.
Din primele informații, se pare ca soferul mopedului a întors peste marcajul dublu continuu, moment în care a fost lovit de către un auto care circula regulamentar. Soferul masinii a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.




ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI

IMG-20190623-WA0000

Polițiștii constănțeni au organizat, în cursul zilei de astăzi, o razie în județul Constanța, la care au fost angrenați 214 polițiști rutieri, de investigații criminale, ordine publică și luptători ai Servicului pentru Acțiuni Speciale. În acest context, au fost controlate peste 2.800 de autovehicule și constatate 23 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astăzi, în intervalul orar 00.00-08.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, din cadrul secțiilor de Poliție urbană, secțiilor de Poliție Rurală, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat o acțiune de amploare pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 23 de infracțiuni, dintre care 15 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 3 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 5 pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, au fost legitimate peste 3.300 de persoane şi au fost controlate 2.837 autovehicule, fiind aplicate 217 sancțiuni contravenționale, dintre care 175 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor este de 137985 de lei.
În cadrul acțiunii au fost reținute 30 de permise de conducere și au fost retrase 26 de certificate de înmatriculare.

Exemple:

În jurul orei 00.32, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 86, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 00.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În jurul orei 01.10, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat o femeie, în vârstă de 51 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tulcea din Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În jurul orei 01.35, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, pe raza localității Eforie Nord, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto, care a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, a refuzat să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 01.48, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care a condus un autoturism pe strada Constanței din localitatea Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 01.50, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat un tânăr, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe strada Dumbrăveni din Constanța, fiind sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drug-test, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțe interzise (cannabis). Acesta a refuzat să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Dispensarului din Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un tânăr, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drug-test, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțe interzise (cocaină și cannabis).

În jurul orei 02.07, polițiști din cadrul Servicului Rutier Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 58 de ani, care a condus un autoturism pe aleea Salamina din stațiunea Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Semănătorului din localitatea Poiana, județul Constanța, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

În jurul orei 03.45, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat o femeie, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe șoseaua Mangaliei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarea auto a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 05.00, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un tânăr, de 18 ani, care a condus un autoturism pe strada Portiței, fiind sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, stabilindu-se faptul că acesta consumase substanțe interzise (cannabis).

În jurul orei 05.00, polițiști din cadrul Secției 1 au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 05.10, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua Mangaliei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 05.48, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE




Marius Saioc, vicecampion la atletism, la Pitești!

IMG-20190621-WA0000

Un polițist din cadrul I.P.J. Constanța a obținut un rezultat remarcabil la Campionatul de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne care, anul acesta, a fost găzduit de municipiul Pitești.

Peste 100 de sportivi au concurat în cadrul probelor specifice pentru a-și demonstra calitățile și pentru a obține un loc pe podium.

În perioada 18-21 iunie a.c. a avut loc finala, unde agent șef principal Marius Saioc s-a clasat pe locul al ll-lea, obținând medalia de argint la atletism – săritura în lungime.

Polițistul împlinește luna viitoare 45 de ani și a concurat la categoria de vârstă 35-45 de ani. Acesta este criminalist și activează în cadrul Poliției municipiului Mangalia din anul 1993.

Începând cu anul 2012, polițistul a obținut, aproape anual, medalii de aur, argint și bronz la aceeași competiție.




Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste 18.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Vama Veche

2106 01

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au descoperit, ascunse în bagajele a trei cetăţeni români,  185 articole vestimentare inscripţionate cu numele unei mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 21.06.2019, în jurul orei 07.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.

Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în bagajele personale a trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța, 185 articole de îmbrăcăminte, ce purtau însemnele unei mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Persoanele în cauză au declarat că bunurile au fost achiziționate din Turcia și nu dețin documente legale pentru acestea.

Produsele, în valoare de aproximativ 18.500 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.




ONG Mare Nostrum, lider de proiect european: A început cea mai amplă activitate de monitorizare europeană realizată în Bazinul Mării Negre!

Un training cu participare europeană și o amplă monitorizare aeriană: acestea sunt cele mai importante activități din cadrul proiectului CeNoBS pe luna iunie. Training-ul a avut loc la Tulcea, iar zilele acestea, participanții monitorizează cetaceele din Marea Neagră din avioane de mici dimensiuni. ONG Mare Nostrum este liderul acestui proiect european.

 

În perioada 13-15 iunie, la Tulcea, a avut loc training-ul international ”Aerial Survey techniques for data collection on biodiversity and anthropogenic activities”, eveniment ce i-a avut ca traineri pe Simone Panigada (președintele consiliului științific al ACCOBAMS – cordonator știintific în cadrul proiectului CeNoBS), Lea David (expert EcoOcean – specialist software colectare de date SAMMOA) și colegul nostru Marian Paiu (expert ecolog – coordonator științific în cadrul Proiectului CeNoBS, lider de echipă în cadrul monitorizărilor aeriene ASI/ACCOBAMS din 2018).

Unsprezece specialiști din cele 6 țări riverane Mării Negre și un specialist foto-video  au participat la acest workshop organizat de ONG Mare Nostrum și de ACCOBAMS : ”Workshop-ul a avut două componente, una teoretică, în care au fost prezentate metodele utilizate în monitorizarea aeriană și principiile acestora în studiul biodiversității, protocoalele de lucru cu privire la specii precum delfini, marsuini, păsări, echipamente hardware și software de colectare a datelor, precum  și problemele ce pot apărea în teren. Partea practică s-a derulat pe parcursul a patru zboruri de antrenament deasupra Mării Negre pentru testarea echipamentelor și fixarea informațiilor în condiții reale”, a menționat Marian Paiu, expert ecolog ONG Mare Nostrum.

 

 

 

 

 

Prima monitorizare aeriană amplă efectuată deasupra Ucrainei, României, Bulgariei și Turciei. ONG Mare Nostrum, team leader pe unul dintre cele două avioane de monitorizare

 

Echipele au început monitorizarea aeriană propriu-zisă și colectarea datelor privind abundența cetaceelor în Marea Neagră. Două avioane de mici dimensiuni aparținând ActionAir/Franța zboară simultan, pornind din România și Turcia, pe transecte prestabilite, pentru a colecta date despre cetacee dar și păsări, pești sau specii invazive (broaște țestoase) , activitatea umană și chiar deșeuri marine. Monitorizarea aeriană se efectueaza deasupra Ucrainei, României, Bulgariei și Turciei.

 

Echipele sunt internaționale, fiind formate din observatori din Turcia, Ucraina, Bulgaria și Romania. Una dintre echipe este coordonată de colegul nostru Marian Paiu: ”Acesta este primul proiect de acest gen cu participare masivă realizat în bazinul Mării Negre. Scopul acestei monitorizări aeriene este de a colecta date despre abundența și distribuția cetaceelor, date ce vor fi utilizate în implementarea Directivei cadru Strategia Marina dar și în implementarea acordului pentru Conservarea Cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană și Zona contiguă a Atlanticului -ACCOBAMS”, completează Marian Paiu.

 

PROIECTUL

Sprijinirea implementării Strategiei pentru mediul marin în Marea Neagră prin crearea unui sistem regional de monitorizare a cetaceelor ​​(D1) și monitorizarea zgomotului (D11) pentru realizarea GES „- CeNoBS este un proiect de 24 de luni, cofinanțat de Uniunea Europeană. acorda. CeNoBS este un proiect cu mai mulți parteneri europeni,  coordonat de ONG Mare Nostrum / România și vizează îmbunătățirea implementării ciclului II al directivei cadru  pentru 2 descriptori esențiali:

Descriptor 1 – mamifere marine / cetacee și Descriptor 11 – zgomot în Marea Neagră, prin obținerea unei mai mari coerențe în determinarea, evaluarea și atingerea stării ecologice bune (GES).

Activitățile propuse vor completa lipsa datelor de fond privind distribuția / abundența populațiilor de cetacee și despre incidența capturilor accidentale. Principalele obiective sunt:

–   evaluarea criteriilor D1 referitoare la cetacee și stabilirea valorilor pragurilor

–  evaluarea și sprijinirea dezvoltării monitorizării D11 în Marea Neagră

– consolidarea coordonării între regiunea Mării Negre prin diseminarea activităților, rezultatelor și rezultatelor proiectului.

 

PARTENERII

Partenerii implicați în proiect sunt România și Bulgaria, Ucraina, Monaco și Turcia. De asemenea, autorități competente din România și Bulgaria sunt parteneri ai proiectului: Ministerul Apelor și Pădurilor al României și Directoratul Bazinal al Mării Negre din Bulgaria, alături de instituțiile responsabile cu implementarea științifică a MSFD, Institutul de Oceanologie – Academia Bulgară de Științe IO-BAS și Institutul de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” – INCDM. Organizațiile neguvernamentale Green Balkans (Bulgaria) și Mare Nostrum (România) sprijină aceste institute în implementarea activităților de monitorizare a cetaceelor ​​D1. Partenerii din țările terțe, implicați în activitățile proiectului sunt Centrul Științific Ucrainean de Ecologie a Mării (UkrSECS), Fundația pentru Cercetare Marină din Turcia (TUDAV), Universitatea Tehnică Karadeniz (KTU) și Secretariatul Permanent al Acordului privind conservarea cetaceelor ​​din Marea Neagră, Marea Mediterană și Zona Adiacentă a Atlanticului (ACCOBAMS).

 

„Sprijinirea punerii în aplicare a MSFD în Marea Neagră prin instituirea unui sistem regional de monitorizare a cetaceelor ​​(D1) și monitorizarea zgomotului (D11) pentru realizarea GES” – CeNoBS este cofinanțat de către Uniunea Europeană. Valoarea proiectului: 548.285 de euro

 




Consilierii, băgați în ședință fulger la primărie!




Avarie RAJA la intersecția Șoseaua Mangaliei cu bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța!

apa-este-viata-1

 

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de la intersecția Șos. Mangaliei cu bd. Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 21 iunie 2019, în intervalul orar 09:00 – 13:00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Km 4-5, precum și cei arondați punctelor termice 91, 92 și 93.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




Avarie RAJA în zona Mamaia Sat

apa-este-viata-1

 

În cursul nopții de joi spre vineri, 20 spre 21 iunie 2019, conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, din Mamaia Sat, a suferit o avarie, pe strada M4. Imediat, la fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a fost nevoită să oprească pomparea pe aceasta conductă, în vederea remedierii avariei. În această situație, consumatorii din zona Mamaia Sat, Mamaia Nord, Depozit 10, Tabăra de Copii Năvodari și Ecluza Năvodari vor rămâne fără apă până la remedierea avariei.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




„Ediția de Sud”: Andreea-Mădălina Mitrofan, câștigătoarea celei de a XII-a ediții a concursului „Copiii și Marea”

Copiii si marea 1

Chiar dacă  e deja vacanţă, la începutul acestei săptămâni s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a concursului  de creaţie literară, creaţie plastică şi fotografie, «COPIII ŞI MAREA», inclus în CAERI 2019.  Proiectul este iniţiat şi coordonat de prof. pentru învăţământul primar Rodica Codău şi prof. Ghiulserin Sali de la Liceul Teoretic «Callatis».

Pentru al treilea an consecutiv, concursul  s-a desfăşurat  cu participare directă, în două locaţii deosebite de la malul mării (terasa restaurantului „Sat pescăresc” – creaţie plastică şi fotografie şi terasa „Foişoare” din Venus – creaţie literară, în limba română, în limba engleză şi în limba franceză).

Cei 105  elevi participanţi la toate secţiunile, au provenit din grădiniţe, şcoli şi licee ale judeţului Constanţa precum şi  din alte judeţe ale ţării noastre(Călăraşi, Brăila, Galaţi, Suceava, Botoşani), dar şi din Dobrich/Bulgaria şi Mielec/Polonia.

Din juriu au făcut parte reprezentanţi ai ISJ Constanţa, scriitori şi pictori locali, profesori de specialitate din grădiniţe, şcoli şi  licee.

Cele mai valoroase lucrări au fost recompensate cu premii şi menţiuni. Trofeul «COPIII ŞI MAREA» a fost atribuit, la această ediţie, elevei Andreea -Mădălina Mitrofan  clasa a VII-a, la Şcoala Gimnazială 23 August /Constanţa,  secţiunea creaţie plastică.

Copiii au redat prin intermediul lucrărilor atât frumuseţea peisajului marin cât şi semnale privind ameninţarea pe care o reprezintă poluarea pentru mediul marin.

Lucrările cele mai reuşite vor fi expuse în foaierul Centrului Cultural «Euxin» Mangalia, la Primăria Mangalia, la ISJ Constanţa şi la Liceul Teoretic „Callatis”.




Localnic din Tuzla, dispărut de un an în Italia!

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui ZEVADIN IALCIN, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Tuzla, județul Constanța.

Bărbatul a plecat în urmă cu 10 ani în Italia, iar din anul 2018 nu și-a mai contactat niciun membru al familei.

SEMNALMENTE

Înălţime 1,70 m, greutate 70 kilograme, păr cărunt, față ovală, ten deschis, ochi căprui.

ÎMBRĂCĂMINTE

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta la data plecării.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Postul de Poliție Tuzla sau Dispeceratul IPJ Constanța, tel.0241.611364 int.20005.




Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral ia la puricat plajele şi verifică inclusiv modul cum sunt amplasate şezlongurile

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral continuă acțiunile de control pe întreg litoralul românesc și verifică modul de exploatare a sectoarelor de plajă și respectarea prevederilor legale.
Echipele de inspectori de la A.B.A. Dobrogea – Litoral sunt sprijinite în perioada 16.06.2019 – 25.08.2019 în acţiunile de control de colegii de la alte Adminstraţii Bazinale de Apă din ţară şi de cei de la Administraţia Naţională „Apele Române”. Coordonarea activității se face de către reprezentanți A.N.A.R. în colaborare cu A.B.A.D.L.
Principalele obiective pe care inspectorii le verifică sunt:
– starea de salubrizare și igienizare a sectoarelor de plajă;
– asigurarea unui număr suficient de recipiente destinate colectării deșeurilor;
– încadrarea dotărilor/construcțiilor în prevederile P.U.Z. privind amenajarea plajelor;
– respectarea zonei de intervenție, fâșia cu lățimea de 5 m de la linia apei pe toată lungimea sectorului de plajă.
Pe lângă această activitate, inspectorii analizează toate sesizările primite prin dispeceratul A.B.A.D.L. sau de la alte instituţii.
Pentru nerespectarea măsurilor impuse și a solicitărilor legale, operatorii de plajă sunt sancționați conform prevederilor O.U.G. nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere. Valoarea amenzilor este între 2.500 și 5.000 lei, funcție de gravitatea faptei.
Rolul Inspecţiei din cadrul A.B.A. Dobrogea – Litoral este de îndrumare şi control și de aplicare a unor măsuri de remediere a deficienţelor constatate (igienizare defectuoasă, dezafectare, nerespectarea PUZ-ului, etc), iar în urma inspectării sectoarelor de plajă dacă acestea nu sunt duse la îndeplinire, operatorul de plajă este sancţionat.




Șofer beat, prins în trafic la Eforie Nord

Astăzi, în jurul orei 03.40, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară cu numerele de înregistrare expirate, pe DN 39, pe raza localității Eforie Sud, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal.




Licitație publică deschisă pentru închirierea mai multor spații comerciale, la Tuzla

Primăria comunei Tuzla, cu sediul în comuna Tuzla, str. Constanței, nr. 80A, jud. Constanța, organizează în data de 28.06.2019, ora 10, licitație publică deschisă pentru închirierea mai multor spații comerciale.

Potrivit anunțului postat pe site-ul Primăriei Tuzla, obiectul licitatiei îl constituie închirierea a 14 spații comerciale în Piața Agroalimentară Tuzla, aparținând domeniului public, situată pe str. Costinești.

Durata închirierii: minim 3 ani, putându-se prelungi prin act adițional.

Condiții de participare:

Pentru participarea la licitație se vor achita urmatoarele:

– taxa caiet de sarcini: 200 lei

– taxa de participare: 200 lei

– garanția de participare: 200 lei.

Ofertele se depun la sediul Primăriei comunei Tuzla, în plic sigilat, până la data de 27.06.2019, ora 10:00.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Tuzla sau la tel. 0241/747.178.”




Polaris desfăşoară, vineri, acţiune de dezinsecţie aeriană!

avion dezinsectie

SC Polaris M Holding SRL, Punct de Lucru Mangalia, vă aduce la cunoştinţă faptul că o nouă acţiune de combatere aviochimică a dăunătorilor și insectelor se va desfăşura duminică, 23 iunie, în intervalul orar 06.00– 11.00.

Se vor trata toate zonele și spațiile verzi  din municipiul Mangalia şi staţiunile aferente.

Substanţa folosită pentru dezinsecţie, VectoBac, este avizată de Inspecţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Vă rugăm să luați măsurile ce se impun pentru informarea tuturor tuturor apicultorilor şi sericicultorilor de pe raza municipiului Mangalia, precum şi a staţiunilor, dar şi circumscripţiilor sanitar-veterinare pentru luarea măsurilor de protecţie necesare pentru protejarea familiilor de albine, viermi de mătase etc. în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite.

În cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile (ploaie, vânt puternic etc.), acţiunea se va amâna, urmând să comunicăm o altă dată.




Garda de Coastă a participat la Operaţiunea Comună „Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea – MMO Black Sea 2019”

5864

În perioada 07 mai – 15 iunie 2019, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, a participat la operaţiunea maritimă „Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea – MMO Black Sea 2019”, organizată de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX), desfăşurată la Marea Neagră.

 

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Operațiunii Comune „Puncte Focale Maritime 2019”, iar scopul acesteia a fost de a asigura un înalt nivel de securitate a frontierei maritime externe a Uniunii Europene, prin implementarea unor activități operaționale cu scop multiplu – combaterea migrației ilegale, infracționalității transfrontaliere, pescuitului ilegal și poluării marine, precum şi căutarea și salvarea persoanelor aflate în pericol.

Astfel, FRONTEX, împreună cu EFCA (Agenția Europeană de Control al Pescuitului) și EMSA (Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă), a oferit sprijin autorităților naționale din România și Bulgaria care îndeplinesc funcții ale gărzilor de coastă, prin furnizarea de servicii, informații, echipament și pregătire, respectiv desfășurarea de activități comune pentru îmbunătățirea capacității de conștientizare a situației operaţionale, precum și a capabilităţii de reacție. Pe timpul derulării operaţiunii, un mijloc de mobilitate aeriană a asigurat supravegherea spațiului maritim din Marea Neagră, furnizând imagini în timp real către Centrele de Comandă și Control ale autorităților naționale din România și Bulgaria, respectiv către cele ale agențiilor europene participante.

De asemenea, în cadrul operaţiunii s-a pus accent şi pe pregătirea personalului, fiind desfăşurate activităţi teoretice şi practice, la care au participat reprezentanţi din cadrul agenţiilor europene şi ai statelor membre (România, Italia, Grecia, Spania), iar  în calitate de observator un reprezentant din Ucraina, care au efectuat schimb de experiență și bune practici pentru îmbunătățirea modului de coordonare și intervenţie. Astfel, la Constanța, a avut loc pe 12 iunie 2019 un seminar organizat în domeniul căutării și salvării persoanelor aflate în pericol pe mare. Acesta a fost urmat pe data de 13 iunie de un exerciţiu de căutare şi salvare.

Garda de Coastă din România a participat la operațiune cu 11 mijloace de mobilitate navală, fiind efectuate 39 misiuni (peste 1.000 ore patrulare), iar împreună cu reprezentanții Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (ANPA) au monitorizat 700 nave și ambarcațiuni, fiind efectuate 90 de acțiuni de abordare și control polițienesc și al pescuitului.

Rezultatele au constat în identificarea şi reţinerea, cu sprijinul unui mijloc de mobilitate aeriană, a echipajului unui pescador sub pavilion Turcia, care desfăşura activităţi de pescuit ilegal în apele teritoriale româneşti, salvarea unor persoane aflate în pericol în Marea Neagră, precum şi mai multe acțiuni de prevenire şi combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat de către agențiile naționale care implementează funcțiile Gărzilor de Coastă.

Menționăm faptul că „Operațiunea Comună Puncte Focale Maritime 2019”, la care au luat parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.




În minivacanţa de Rusalii, la Spitalul Judeţean Constanţa s-au prezentat aproape 1.800 de pacienţi, dintre care 364 au fost internaţi

1790 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în timpul minivacanței  de Rusalii (14.06.2019, ora 08.00-18.06.2019, ora 08.00).  Cei mai mulți dintre pacienții înregistrați la UPU, au vârste cuprinse între 0 și 16 ani (468).

Din punct de vedere al clasificării, din cei 1790 pacienți, 36 prezentau risc vital, fiind încadrați la Nivel I-  COD ROȘU (resuscitare). Alți 144 pacienți care prezentau o situație cu risc major sau status mental alterat(modificare acută) ori  durere intensă, au fost  încadrați la Nivel II – COD  GALBEN (critic).  Majoritatea, 1466 pacienți, au fost consultați de medicii aflați de gardă pe CODUL VERDE (pacienți cu funcții vitale stabile). In afară de aceștia, au mai fost investigați alți 145 pacienți încadrați la codurile ALBASTRU (nonurgent) și ALB  (consult).

Din cei 1790 pacienți investigați, au rămas spitalizați 394. Cele mai multe internări au fost efectuate în secțiile Pediatrie (71) , Obstetrică-Ginecologie 1 și 2 (57), Neurologie (29) și Cardiologie (24).

Cea mai aglomerată zi, din acest interval, a  fost ultima. Astfel, 466  persoane au fost înregistrate la UPU  de ieri, 17.06.2019, ora 08.00 , până astăzi, 18.06.2019, ora 08.00. Anul trecut, în timpul minivacanței de Rusalii, au avut nevoie de investigații și îngrijiri medicale 1744 pacienți, cu 46 mai puțini decât în 2019.