EȘTI STRĂIN ȘI VREI SĂ STUDIEZI ÎN ROMÂNIA?

  Odată cu începerea noului an universitar, polițiștii de imigrări transmit cetățenilor străini condiițiile legale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a studia în România. În prezent, pe teritoriul României  se află aproape 14.000  studenți cetățeni străini, cei mai mulți din Moldova, Israel, Tunisia și Maroc.

 

În contextul deschiderii noului an universitar, Inspectoratul General pentru Imigrări aduce în atenția cetățenilor străini prevederile legale referitoare la condițiile în care aceștia pot studia în România.

 

Astfel, pentru obținerea permisului de ședere, cu cel puțin 30 de zile înainte ca perioada de ședere acordată prin viză să expire, trebuie să te prezinți cu:

– cererea de prelugire a dreptului de ședere temporară în scop de studii

– adeverință medicală

– asigurare de sănătate dacă ai împlinit 26 de ani

– scrisoare de acceptare la studii  (de la universitatea la care ești student)

– adeverință de student

– dovada că ai unde să locuiești (contract de închiriere/cazare cămin/ comodat sau                    declarație notarială)

– dovada mijloacelor de întreținere: adeverință de angajat, extras cont (salariu minim         brut   pe economie pentru o perioadă de 6 luni)

– pașaport (original și copie), copie a ultimei intrări în RO și copie a colantului de viză dacă este cazul

– dovada de plată a taxelor   – 259 de lei taxa pentru permis de ședere

– 120 euro (în lei) – taxa consulară (ambele se achită la CEC BANK)

 

Străinii au posibilitatea de a depune documentele și prin intermediul aplicației online, disponibilă la adresa https://portaligi.mai.gov.ro/portaligi/, pentru a scurta timpul de așteptare la ghișeu.

 

Bursierii statului roman sunt scutiți de plata taxelor consulare, a permisului de ședere și nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreținere.

 

Nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreținere nici străinii de etnie română (au un ascendent care a avut sau are cetățenia română).

 

Studenții străini care au implinit vârsta de 26 de ani au nevoie de asigurare socială de sănătate pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, în conformitate cu Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

 

Str. LT. Col. Marinescu Constantin, Nr. 15 A, Sector 5, Bucuresti

Tel. 021 410 75 13; Fax 021 410 75 01; e-mail igi@mai.gov.ro

 

 

Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu cel mult 6 luni după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situaţiei şcolare sau universitare, a avizării documentelor de studii, precum şi pentru căutarea unui loc de muncă şi efectuarea formalităţilor de angajare în muncă.

 

Străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial, li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere, în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maxim un an.

 

În prezent, pe teritoriul României se află aproape 14.000 de studenți cetățeni străini, cei mai mulți din Moldova, Israel,Tunisia și Maroc.

 

***

 

Străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, în cazul studenţilor şi al elevilor şi, pe o perioadă care să nu depăşească un an, în cazul străinilor care participă la un program de schimb de elevi.

 

Dreptul de ședere se poate prelungi cu cel mult 90 de zile după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situației școlare sau universitare și a avizării documentelor de studii.

 

Profilul de studiu sau specializarea profesională  poate fi schimbată dacă durata totală pentru studiile inițiale nu este depășită. În cazul în care noua opțiune necesită o perioadă mai mare de timp este necesară obținerea unei noi vize de lungă ședere în scop de studii.

 

Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.

 

 




Studiu APC: Urme de lapte, aromă de lapte și grăsimi vegetale hidrogenate în ciocolata cu lapte!

Făină de grâu și de soia în ciocolata cu lapte!

6 substanțe chimice într-o tabletă de ciocolată!

12 lingurițe de zahăr în 100 grame ciocolată cu lapte!

Studiul privind calitatea ciocolatei cu lapte, cu sau fără alte adaosuri, face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză. Totodată, Asociația Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse cu o încărcătură chimică mare şi care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în prima decadă a lunii septembrie anul curent, 61 de sortimente de ciocolată cu lapte și diferite adaosuri, fabricate/distribuite de către următorii producători: Carrefour, Lidl,  Mega Image, Auchan și Kaufland, Rewe România, Kandia Dulce, Mondelez România, Amaco Dulcey, Hershey Company SUA, Chocotime Grecia, Firenze Com, Duo, De Silva Exclusiv, Armaco Distributions, Sly Nutritia, Gunz, Inter Conecter, Heidi, Dijec, Chocco Garden, Food Distributione, Loocker, Weinrich, Dolfin, Starbrook, Solent, Mondelez, Nestle, Meybona, The Belgian Chocolate Group.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:

  1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere;
  2. Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung;
  3. Analiza informațiilor nutriționale.
  1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
    Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor de ciocolată analizate sunt următoarele: zahăr, dextroză, sirop de glucoză-fructoză, sirop de porumb, cacao degresată pudră, grăsime vegetală (palmier, shea, soia, rapiță) parțial hidrogenate în diferite proporții, grăsimi din unt, dulce de leche, ulei de semințe de palmier, ulei de floarea soarelui, ulei de nuci de cocos, ulei de semințe de bumbac, lapte solid, lapte condensat, lapte praf integral, lapte praf degresat, grăsime din lapte, smântână integrală, zer praf, pudră de frișcă, unt de cacao, unt concentrat, unt deshidratat, fibre de cacao, făină de soia, pudră de cacao cu conținut redus de grăsime, masă de cacao, extract de malț din orz, whisky, extract de vanilie de Bourbon, aromă naturală de vanilie, extract de vanilie,  aromă, aromă de lapte, lactoză, pastă de alune de pădure, cereale expandate, fulgi de porumb, orez expandat, caramel, caramel cu unt sărat, sirop de glucoză, substanță grasă anhidră din lapte, migdale, cafea, făină de grâu, aromă naturală de caramel, miere, albuș de ou praf.
    Având în vedere acest aspect, s-a realizat o analiză a primelor trei ingrediente din toate cele 61 de sortimente și s-au constatat următoarele:
  • La 92% dintre ciocolatele analizate, primul ingredient este reprezentat de zahăr. La doar 2% dintre ciocolatele analizate primul ingredient este reprezentat de lapte;
  • La 46% dintre ciocolatele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de untul de cacao;
  • La 23% dintre ciocolatele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de grăsimi vegetale exotice (palmier, cocos, shea) hidrogenate sau parțial hidrogenate;
  • La 40% dintre ciocolatele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de laptele praf integral;
  • La 20% dintre ciocolatele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de zerul praf.

În privința frecvenței altor ingrediente din compoziția acestui tip de produs s-au constatat următoarele:

  • 50% dintre sortimentele analizate conțin zer praf;
  • 50% dintre sortimentele analizate conțin lapte praf integral fără a se preciza procentul folosit în compoziția acelor produse;
  • 33% dintre sortimentele analizate conțin arome artificiale;
  • 26% dintre sortimentele analizate conțin lapte praf degresat, nespecificându-se nici cantitatea, nici conținutul de grăsime din acesta;
  • 18% dintre sortimentele analizate conțin grăsimi din lapte;
  • Conținutul de cacao variază între 5% și 49%;
  • Conținutul de lapte variază între 1% și 39%.
  1. Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung
    În cele 61 de produse analizate s-au identificat 11 aditivi alimentari, după cum urmează: monostearat de glicerină, carbonat acid de sodiu, caramel, carbonat de calciu, bicarbonat de sodiu, sorbitol, malitol, poliricinoleat de poliglicerină, lecitină din soia, lecitină din floarea soarelui, lecitină din rapiță.
    E150a – caramel simplu este cel mai utilizat colorant artificial. Poate provoca hiperactivitate şi probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.
    E150d – caramel sulfit de amoniu. Poate provoca probleme intestinale după ingestia unor cantităţi mari.
    E322 – lecitine din soia/floarea soarelui/rapiță, emulgatori. În general, este sigur. Totuși, unele studii arată că poate fi descompus de bacteriile din tractul digestiv într-un compus care poate contribui în timp la apariția aterosclerozei și a infarctului. Lecitina de soiase obține din reziduurile lichiderămase după ce uleiul de soia crud trece printr-un proces de degomare (eliminarea rășinilor și gumelor). Este un deșeu care conține solvenți și pesticide și poate avea o consistență fie gumoasă, fie solidă, ca de plastic. Lecitina se folosește ca emulsificator pentru a preveni separarea apei de grăsimi, dar ajută și la conservarea alimentelor mărindu-le termenul de valabilitate pe raft.
    E420 – sorbitol. Este folosit ca îndulcitor deoarece are o valoare calorică de 2.6 kcal/gram, valoare ce este cu aproximativ 40% mai mică decât a zahărului. Consumul de sorbitol  nu este indicat în cazul persoanelor care au probleme cu colonul sau cu alte părți ale sistemului digestiv, acestea pot avea parte de dureri abdominale puternice, flatulență (gaze) și diaree. Testele făcute pe șobolani au demonstrat că sorbitolul poate afecta tractul digestiv producând sângerări, perforarea colonului și colită.
    E421 – malitol. Este un aditiv alimentar folosit ca îndulcitor, antiaglomerant, stabilizator și umectant. Se obține din hidrogenarea fructozei din amidon sau zahăr, dar și prin fermentarea fructozei de către fungi și bacterii, prin extragere directă din plantele ce conțin cantități mari. Această substanță chimică are 50% din puterea de îndulcire a zahărului, adică 1.6 calorii per gram și un indice glicemic mai mic decât zahărul. Persoanele ce suferă de insuficiență cardiacă congestivă, anurie, hipotensiune, edem pulmonar trebuie să evite acest aditiv alimentar. În cantități mari, această substanță chimică poate produce dezechilibre electrolitice, acidoză, pierderea de electroliți, dureri de cap, convulsii, diaree și amețeală. Alte efecte secundare generate de această substanță sunt: uscarea mucoaselor, dureri la nivelul extremităților, frisoane, deshidratare, febră, greață, vomă, afecțiuni renale grave.
    E476 – poliricinoleat de poliglicerină, emulgator. Nu sunt cunoscute efecte adverse.
    E500i – carbonat acid de sodiu. Acest aditiv este folosit ca regulator de aciditate, antiaglomerant, agent de creștere şi poate cauza: creșterea nivelului de sodiu din organism, creșterea tensiunii arteriale şi probleme la nivel digestiv.3. Analiza informațiilor nutriționale
    Studiul trage un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care zahărul adăugat în alimentele destinate copiilor cu vârste mici îl are asupra sănătății acestora. La toate produsele analizate, cantitatea de zaharuri declarată de către producători depăşeşte cantitatea de 15 grame zahăr per 100 grame de produs, încălcându-se astfel recomandarea din Ordinul nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor. Cantitatea de zahăr adăugat în sortimentele de ciocolată analizate variază între 3 și 12 lingurițe de zahăr per 100 grame produs, adică între 15 grame zahăr și 61 grame zahăr per 100 grame produs. Conținutul ridicat de zahăr din acest tip de produs explică și valoarea energetică ridicată, aceasta variază între 444 kcal și 615 kcal. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca cel mult 10% din aportul zilnic de energie pentru adulți și copii să provină din zaharuri libere, ceea ce înseamnă aproximativ 25 de grame de zahăr pe zi.
    Una dintre cele mai controversate teme de discuţie din ultima vreme este obezitatea la copii. Dacă până acum doar americanii erau „acuzaţi” de obezitate, în prezent problema a început să se manifeste și în rândul europenilor și, din păcate, afectează din ce în ce mai mulți copii.

    Efectele zahărului în alimentația copiilor:

  • Dereglarea metabolismului calciului: copii se îmbolnăvesc din această cauză și au dinții stricați de timpuriu. Studiile arată că zahărul adăugat în timpul preparării produselor destinate copiilor (monozaharidele și dizaharidele) reprezintă cauza numărul unu în apariția cariilor.
  • este cea mai răspândită afecțiune provocată de consumul excesiv de zahăr. Deși zahărul nu este bogat în calorii, consumat în exces, poate afecta sistemul hormonal, ducând la creșterea apetitului, mărirea țesutului adipos și apariția celulitei. În Europa, 1 din 3 tineri cu vârsta peste 11 ani este supraponderal sau obez.
  • Consumul de zahăr și de produse zaharoase este cel mai mare inamic al pancreasului care cu timpul, epuizat de efortul de a metaboliza cantități mari de zaharoză, începe să nu mai funcționeze la parametri normali. Așa apare diabetul. Acesta generează complicații grave în organism.
  • “Zahăr ascuns”. Un lucru deosebit de grav este adaosul de “zahăr ascuns” care poate fi găsit în diverse sortimente de mâncare și cel mai grav, și în mâncărurile destinate copiilor. Foarte important este să citiți etichetele produselor, pentru a studia conținutul lor de zahăr. Deși pe etichetele unor produse, sucuri sau cereale, scrie natural, acest lucru nu este adevărat de cele mai multe ori. Ingrediente precum fructoză din sirop de porumb, folosite ca îndulcitori, fac din produsele “naturale” adevărate bombe în alimentația copiilor. Alte ingrediente în care este “ascuns” zahărul sunt: fructoza, siropul de malț, extractul de malț, siropul de porumb, melasa, zahărul brun, zaharoza, malțul de orez, agava. Toate acestea reprezintă îndulcitori artificiali adăugați în produsele destinate copiilor ce dăunează sănătății lor.

Afecțiunile cauzate de consumul excesiv de zahăr sunt următoarele: osteoporoza și probleme legate de asimilarea calciului, scăderea imunității, cancer, în special cel de colon, gastrită, colită de fermentație, tulburările de ciclu menstrual la femei, alergiile, scleroza, reumatismul, anemia, cardiopatiile, astenia, sinuzita, rinita.
La copii, consumul frecvent de alimente bogate în zahăr influențează procesele de creștere şi duce la apariția rahitismului și a fragilității osoase, declanşează pubertatea prematură şi generează probleme de comportament (scăderea voinței, predispunere la violenţă, scăderea capacității de concentrare etc.).
Cantitatea de grăsimi per 100 grame produs variază între 24 grame şi 47 grame din care grăsimi saturate între 9,1 grame şi 28,5 grame per 100 grame produs. Numeroase studii realizate în instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson, cancerele de colon și sân, determină rezistenţa la insulină, favorizând apariţia diabetului de tip 2 şi determină deficienţe de învăţare la tineri.
În conformitate cu Ordinul nr. 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, sortimentele de ciocolată, având un conținut ridicat de grăsimi, respectiv grăsimi saturate (mai mult de 5 grame per 100 grame produs) și o valoare energetică mare per 100 grame produs nu sunt recomandate copiilor.
Cantitatea de proteine variază între 3,4 grame și 10 grame, iar cantitatea de fibre variază între 0,4 grame și 5 grame.

“Ciocolata neagră reprezintă unul dintre cele mai sănătoase alimente, militând pentru un consum regulat, atât timp cât este de bună calitate. Din punct de vedere nutriţional, ciocolata neagră conţine antioxidanţi esenţiali care inhibă inflamaţia cronică, având un efect benefic asupra tuturor parametrilor metabolici. Studii recente ne dezvăluie că bioflavonoizii regăsiţi în ciocolata neagră reprezintă o sursă de hrană preferată pentru probioticele care trăiesc în intestinul nostru, determinând o scădere a cantităţii de cortizol, asociată în acelaşi timp cu eliberarea hormonilor fericirii. Noi înţelegem foarte bine acest lucru, fără să ne gandim la toate cercetările din domeniu, atunci când alegem să ne delectăm cu câteva pătrăţele fine de ciocolată. În fond, organismul nostru cunoaşte ceea ce îi face bine, însă este important că începem să identificăm şi fundamentul ştiinţific care vine să explice starea de bine pe care o resimţim imediat după ce consumăm o bucăţică de ciocolată. Zecile de studii ştiinţifice efectuate pe ciocolata neagră confirmă la unison efectul miraculos al ingestiei acestui aliment, întrucât reduce riscul declanşării afecţiunilor cardiovasculare şi diabetului, cât şi al bolilor oftalmologice, psihiatrice etc. Studiul intitulat “Chocolate Consumption and Risk of Coronary Heart Disease, Stroke, and Diabetes: A Meta-Analysis of Prospective Studies”, publicat recent în luna iulie a anului 2017 de către 4 autori de naţionalitate chineză în “Nutrients” a analizat comportamentul de consum al unui număr de 508705 participanţi, concluzionând că există o relaţie de cauzalitate directă între consumul ciocolatei şi reducerea riscului de declanşare a bolilor cardiovasculare, a accidentelor vasculare cerebrale şi a diabetului. În cadrul acestui studiu, s-a demonstrat ştiinţific că putem preveni aceste afecţiuni printr-un consum moderat al ciocolatei (mai puţin de 6 porţii pe săptămână, 1 porţie=30 gr). Totuşi, analizând foarte multe dintre brandurile de ciocolată care se comercializează pe piaţa noastră, am înţeles că producătorii pun accentul întâi pe cantitate, şi nu pe calitatea produselor oferite consumatorilor români. Raţionamentul capitalist care stă în spatele acestei filosofii este puterea limitată de cumpărare, reflectată aproape de fiecare dată cu un grad scăzut de informare a consumatorului român. Majoritatea sortimentelor de ciocolată regăsite în România conţin un exces de zahăr, lapte praf şi grăsimi vegetale hidrogenate care inflamează organismul nostru, perturbând în mod regulat echilibrul florei intestinale, asociat în primul rând cu scăderea numărului de microorganisme benefice şi o creştere a tulpinilor patogene. Cele mai multe dintre sortimentele de ciocolată conţin cacao într-un procent de max. 30% din totalul compoziţiei, restul de 70% dintre ingrediente întreţinând starea inflamatoare a intestinului nostru. O ciocolată de calitate va conţine întotdeauna un procent de min. 70% de cacao, restul ingredientelor putând fi bucăţele de fructe deshidratate, îndulcitori naturali din extract de ştevia, diverse condimente şi arome regăsite în natură, dar nu în fabricile omului. Astfel, cu cât procentul de cacao este mai ridicat, cu atât mai calitativă va fi şi ciocolata de la raft, acest aspect fiind reflectat în primul rând de preţul pe care consumatorii îl vor plăti. Totuşi, satisfacţia resimţită în urma consumului a câtorva pătreţele de ciocolată neagră de o calitate superioară depăşeşte cu mult intensitatea gustului unei ciocolate de 180 gr care conţine prea mult zahăr, dar numai dacă ne raportăm la motto-ul latin: “Non multa, sed multum” ( trad. “Nu multe, ci mult ”). În aceste condiţii, acea bucăţică de ciocolată nu va mai părea la fel de scumpă. Personal, mă regăsesc tot mai mult în zona sortimentelor de ciocolată raw vegană, fiind de departe o alternativă mai sănătoasă, fiindcă nu conţin lapte praf, zahăr alb sau arome artificiale. Mă văd nevoit să lansez un semnal de avertizare şi în direcţia copiilor suferinzi de afecţiunile alergologice, nerecomandând acestora consumul ciocolatei, deoarece cacaua declanşează histamina, neurotransmiţător activat în majoritatea sensibilităţilor atopice. În încheiere, ţin să îţi reamintesc că suntem ceea ce mâncăm şi că putem face diferenţa şi în alt mod, în aşa fel încât să putem câştiga mai mulţi ani de viaţă sănătoasă. Alimentele sunt cele mai eficiente medicamente…” Nutriţionist Dumitru Bălan

„Ciocolata este asociată cu plăcerea și răsfățul. O consumăm în orice moment al zilei, voluntar sau mai puțin, și trecem mai departe. Nu ne gândim la ce conține, mai ales cea pe care o găsim la îndemână în magazine. Creierul funcționează cu glucoză, iar zahărul este refugiul în caz de stres, că doar nu o să mâncăm ceafă de porc! Tot zahărul este și principalul combustibil, mai apoi grăsimile și proteinele. Ne obișnuim cu zahărul încă de la formula de lapte praf și nu mai uităm acest gust. Ne lipsește și îl căutăm. Puțini știu că într-o tabletă de ciocolată găsim 30-40 g grăsimi și 40-60 g zahăr/100 g. Adică, o compoziție cel puțin nefericită pentru sănătatea noastră. Știm cu toții că zahărul și grăsimile în exces dăunează sănătății, dar consumăm ciocolată fără să ne gândim. Ce nu știu foarte mulți este că metabolismul nu „face față” combinației egale de zahăr și grăsimi. Adică, un aliment care conține atât zahăr, cât și grăsimi în proporții egale este mai nesănătos decât unul care conține numai zahăr sau numai grăsimi. Recomand pacienților mei să consume ciocolată cu o proporție mare de cacao, minim 70%, dar în prima parte a zilei și numai dacă sunt foarte activi.” Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al „Școlii pentru Sănătate și Longevitate”, Membru al „Academiei Americane de Nutriție și Dietetică”, Reprezentant pentru România al „Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață” (ELMO).

“Ciocolata este un aliment gustos şi figurează printre preferinţele oamenilor uneori chiar în scop antidepresiv şi nu este greşit deoarece calmează până şi foamea nervoasă. Ciocolata neagră cu un conţinut de cel puţin 70% cacao are efecte pozitive asupra stării de sănătate datorită prezenţei antioxidanţilor din boabele de cacao, numiţi flavonoide. Într-o 100 g ciocolată neagră sunt circa 50-60 mg antioxidanţi. Puterea antioxidantă a ciocolatei este aproape la fel cu cea a fructelor de pădure. Dar asta nu înseamnă că se poate consuma în cantităţi nelimitate. Să nu uităm că 100 gr ciocolată conţine circa 530 kcal şi este un produs plin de grăsimi chiar dacă multe dintre ele sunt sănătoase, cum ar fi acidul oleic, sunt totuşi grăsimi care trebuie să stea conform ghidurilor nutriţionale în anumite limite. Ciocolata cu lapte, prin lege, ar trebui să conţină minim 14% lapte praf, maxim 55% zahăr şi 25% cacao la care se adaugă untul de cacao. Valoarea calorică este puţin mai mare decât a ciocolatei amare, dar proprietăţile antioxidante sunt mult mai slabe chiar spre nule, deoarece având un conţinut foarte scăzut în cacao beneficiile sunt foarte reduse. De aceea este de preferat să alegeți ciocolată amară de bună calitate. În afară de lecitină, care este un emulgator şi care se poate găsi în diferite concentraţii, alţi aditivi nu au de ce să fie prezenţi în ciocolată. Deci, atenţie la etichete! Ciocolatele cu lapte care au 60 gr zaharuri pe 100 gr de produs şi nu conţin unt de cacao, ci un amestec de grăsimi vegetale (palmier, soia, răpiță şi grăsimi parţial hidrogenate) nu numai că nu aduc beneficii, dar sunt dăunătoare sănătăţii. Ca să vă puteţi bucura de efectele benefice ale ciocolatei alegeţi pe cea cu 70-85% cacao, e mai scumpă dar şi ingredientele sunt de altă calitate. Slăbim cu ciocolată, aşa cum sunt unele fantezii pe internet, dietă cu ciocolată? De unde această idee? Ciocolata conţine cafeină şi teobromină care sunt substanţe stimulante şi, de aici, ideea că ar stimula metabolismul. Fals. Cantitatea de cafeină din ciocolată este echivalentă cu cea dintr-o ceaşcă de cafea decofeinată şi teobromina se găseşte în cantitate şi mai mică. Deci, e cazul să uitaţi că puteţi slăbi consumând 2 kg de ciocolată pe zi!!! Ciocolata este indicată în cantităţi de 25-30g/zi şi bineînţeles integrată într-o dietă sănătoasă şi un stil de viaţă pe măsură.” Marie Vrânceanu Nutriţionist specializat în nutrigenomică. Membru Espen (The European Society for Clinical Nutrition and Metabolism), Membru ASN (American Society for Nutrition), Membru TOS ( The Obesity Society,USA), Membru ASMBS (American Society for Metabolic and Bariatric Surgery), Membru ELMO (European Lifestyle Medicine), Membru AMIA (Associazione medici italiani antiaging).

„Dacă ciocolata tradiţională are în compoziţie lapte praf, zahăr, unt, apă și cacao, ciocolata cu lapte fabricată în sistem industrial nu trebuie să conțină mai mult de 5 ingrediente: lapte, zahăr, unt de cacao, masă de cacao și lecitină. Aceasta din urmă nu are nimic în comun cu ciocolata  realizată tradiţional în ciocolaterii. Calitatea ciocolatei cu lapte fabricată în sistem industrial se apreciază în funcție de calitatea și ordinea primelor trei ingrediente. În cazul ciocolatei cu lapte de calitate superioară, ordinea ingredientelor este următoarea: lapte, zahăr și cacao. Având în vedere valoarea energetică mare per 100 grame de produs, aceasta fiind cuprinsă între 500 kcal și 600 kcal, consumul de ciocolată de către adulți trebuie realizat cu măsură, nu mai mult de 30 grame pe zi. În privința consumului de ciocolată la copiii mai mari de 3 ani, aceasta trebuie să fie numai de calitate superioară şi să nu să depășească 15 grame pe zi, ceea ce reprezintă aproximativ 100 kcal și, niciodată, nu trebuie oferită seara spre consum acestora. Aportul ridicat de zahăr în alimentaţia din primii ani de viaţă a unui copil generează probleme mari de sănătate, cum ar fi obezitatea, care aduce la rândul său şi alte probleme, precum scolioza, modificarea osaturii, fragilitatea oaselor, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2. În concluzie, consumul excesiv de zahăr dăunează grav sănătății. Este mesajul pe care îl auzim de câțiva ani, însă foarte puțini dintre noi îl înțeleg, deoarece nu avem cunoștințe elementare de nutriție.” conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte APC.




Primarul Mangaliei, Cristian Radu, referitor la împrumut: „Dacă aşteptăm să folosim bani din bugetul local, vor trece zeci de ani!”

 

radu-cristian-mangalia-oras-european2Şedinţa ordinară a Consiliului Local de marţi după-amiază, ce a generat discuţii aprige referitoare la aprobarea proiectului privind contractarea unui împrumut în valoare de 60 de milioane de lei, a debutat cu un discurs previzibil al edilului municipiului, Cristian Radu.

Întâmpinat în sala de şedinţe a Primăriei cu ropote de aplauze de către un grup de membri şi simpatizanţi PNL, edilul a declarat că ideea împrumutului nu-i aparţine, fără să precizeze însă cine este autorul. „Mai multe localităţi au făcut astfel de împrumuturi, iar noi suntem obligaţi de către cetăţeni şi de către investitorii din turism să modernizăm infrastructura municipiului. Avem 216 străzi şi trotuare care trebuie reparate, dar, în acelaşi timp, avem şi cultură. Nu mă mândresc cu Casa de Cultură şi nici cu Cinematograful „Pescăruş”, abandonat, dezafectat. Mi-aş dori ca locuitorii Mangaliei să nu mai meargă la Constanţa să vadă un film. De asemenea, Policlinica arată foarte urât, cu toalete insalubre, iar ani buni nu a fost racordată la reţeaua de termoficare. Revenind la infrastructură, din bugetul local nu putem face investiţii. Dacă aşteptăm să folosim bani din bugetul local, vor trece zeci de ani! Suntem ca o familie tânără care are de ales între a sta cu părinţii sau între a se muta în casă nouă cu bani luaţi de la bancă. Mai vreau să spun faptul că peste 8.000 de cetăţeni nu şi-au achitat taxelele şi impozitele de ani buni. În plus, subvenţia la căldură pentru fiecare familie este de 1.200 de lei”.

Primarul Cristian Radu şi-a încheiat pledoaria cu o ploaie de acuzaţii aduse consilierilor din opoziţie cărora le-a reproşat faptul că se opun dezvoltării urbei, de parcă voturile acestora ar conta.

După cum se ştie, edilul are majoritatea în Consiliul Local, astfel că 11 din 19 consilieri votează toate iniţiativele domniei sale fără să mişte în front. Tocmai de aceea reacţia domniei sale este cel puţin surprinzătoare, în condiţiile în care având voturile la degetul mic, nu a reuşit, de la începutul celui de-al doilea mandat, să mişte ceva în municipiu.

Pe de altă parte, zelul şi efervescenţa câtorva dintre liberali frizează ridicolul. Înţelegem, sunt docili, supuşi, cu lecţia învăţată de la partid, dar să nu-i laşi pe opozanţi să deschidă gura, să întrebe, să se lămurească, să primească documentaţia completă supusă aprobării seamănă cu un pui de dictatură.

Nu în ultimul rând, este un mister unde ajung banii bugetului local, deloc sărac, având în vedere faptul că Mangalia încă duce lipsa unor unităţi de învăţământ care să nu-i mai oblige pe elevi să înveţe în două schimburi, încă nu există suficiente săli de sport, încă oraşul are un aspect gri, abandonat, încă atragerea investitorilor se lasă aşteptată.




Senatorul PSD Ștefan Mihu: ”Plata defalcată a TVA, obligatorie doar pentru companiile care au contracte cu statul!”

Proiectul de legepentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 a intrat ieri în dezbatere la Comisia de buget, finanțe, activitate bancara și piață de capital a Senatului. Actul normativ, care face referire la plata defalcată a taxei pe valoare adăugată, a fost amendat în Comisie de senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu, după cum urmează:

ART. 2 – “Persoanele impozabile aflate în relații contractuale cu instituțiile publice, cele cu capital de stat și opţional celelalte personae juridice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul Fiscal au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA pentru încasarea și plata TVA. Instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA  potrivit art. 316 din Codul Fiscal au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont pentru încasarea TVA. Conturile de TVA se deschid în lei, și, după caz, în valută.”

“Proiectul, în forma sa inițială, genera cheltuieli suplimentare pentru IMM-uri, astfel încât am considerat că este necesar ca introducerea split TVA să fie aplicată mai întâi contribuabililor care au contracte cu statul, intituțiilor publice și, opțional, tuturor celorlalți contribuabili, personae juridice. De la 1 ianuarie 2019, după ce vom putea face o analiză a impactului produs de aplicarea acestei legi, urmează ca plata defalcată a TVA să se aplice tuturor celorlalți contribuabili, personae juridice”, a declarat senatorul Ștefan Mihu.

Propunerile Comisiei de buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital urmează să fie supuse votului în plenul Senatului.

 

 

 

 

 

 




Credit de 60 de milioane de lei, aprobat de aleșii PNL și UNPR. Datoria urmează să fie plătită în 15 ani!

IMG_570811 consilieri locali ai Mangaliei, din cei 18 prezenți la ședința ordinară ce a avut loc astăzi la primărie, au fost de acord cu contractarea unei finanțări rambursabile, de la o bancă comercială. Potrivit reprezentantului financiar ce se va ocupa de contractarea acestui împrumut, plățile aferente acestei datorii vor începe să curgă după trei ani, datoria urmând să fie stinsă în 12-15 ani. Suma împrumutată de Primăria Mangalia ar fi de circa 60 de milioane de lei, iar anual, dobânda ar urma să fie de aproximativ 2 milioane de euro. Gradul de îndatorare al Mangaliei va atinge nivelul maxim în 2021.

Discuțiile au fost, cum era de așteptat, unele interminabile, subiectul cel mai spinos fiind atins de consilierii de opozitie, care au arătat că împrumutul nu are, deocamdată, stabilit un obiectiv anume, fiind vorba despre programe de modernizare sau reparații (precum Cinematograful Pescăruș sau reparații ale unor străzi din oraș). Cum, însă, împrumutul nu poate trece de girul celor ce îl acordă decât pentru lucrări de investiții, se pare că multe dintre proiectele schițate nu vor putea beneficia de acești bani.

Majoritatea aleșilor locali și-a spus cuvântul: consilierii PNL și UNPR au votat pentru contractarea împrumutului ce va fi achitat în următorii 15 ani, în timp ce membrii PSD, ALDE și PMP s-au declarat împotrivă, dorind ca Mangalia să fie modernizată din bani europeni sau de la Guvernul României.

O veste relativ bună a venit pentru locuitorii Căminului C9 din Neptun, ce au primit repartiții, în 2012, pentru camerele pe care le ocupă și la ora actuală. Situația acestora este una disperată: în momentul în care au primit cheile apartamentelor și garsonierelor, primăria a uitat să le înmâneze și actele care le-ar fi stabilit statutul de chiriași. Așa se face că, în prag de iarnă, aceștia ar fi putut ajunge pe stradă, întrucât, prin eliminarea titulaturii de locuințe de urgență și înlocuirea acesteia cu cea de locuințe de închiriere, alți mangalioți, aflați pe listele de așteptare pentru o casă de la primărie, ar fi putut foarte ușor să le ia locul. În schimb, consilierii au aprobat ca familiile cu pricina să fie primele care să primească repartițiile legale, așa cum li s-ar fi cuvenit în urmă cu cinci ani.

Aleșii locali au mai aprobat și numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din Mangalia pentru semestrul al II-lea din anul școlar trecut. Totodată, Dragoș Ioniță (PNL) a depus jurământul în fața colegilor lui, acesta înlocuind-o în Consiliul Local Mangalia pe prof. Ghiulserin Sali.




Târgul “Zilele Toamnei” îşi deschide porţile, la Mangalia, pe 11 octombrie

IMG_3021

În perioada 11 – 15 octombrie, se va desfăşura în Portul Turistic Mangalia târgul anual „Zilele Toamnei”. Vor fi prezenţi cu produse tradiţionale atât comercianţi locali, cât şi din alte zone ale ţării.

Vor fi oferite clienţilor produse lactate, din carne, fructe, legume, miere de albine, must preparat la faţa locului, articole de îmbrăcăminte pentru toamnă-iarnă şi alte mărfuri de sezon.

 




Ziua Pensionarului, sărbătorită la Mangalia cu muzică şi fasole cu cârnaţi

Duminică, 1 octombrie, la ora 15.30, pe platoul din faţa Casei de Cultură Mangalia, autorităţile publice locale sărbătoresc Ziua Pensionarului. Vor susţine recitaluri Irina Loghin, Ionuţ Galani, Nicu Paleru şi Ansamblul Folcloric „Litoral” din Mangalia.

Pe lângă muzică, invitaţii vor avea ocazia să servească o porţie de fasole cu cârnaţi.




Tânăr din Mangalia, arestat pentru furtul a 10 panouri solare de pe un hotel

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia l-au depistat pe H.T., în vârstă de 20 de ani, din Mangalia, bănuit de comiterea faptei. Astfel, în intervalul 15-19.09.2017, tânărul  în cauză ar fi sustras componentele a 10 panouri solare aflate pe acoperișul unui hotel din Mangalia.

Prejudiciul în valoare de 37.380,51 de lei a fost recuperat în proporție de 10%. Polițiștii constănțeni au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța pentru efectuarea unei percheziții la domiciliul tânărului, unde au găsit o parte din componentele de cupru sustrase de la instalațiile solare ale respectivei unități de cazare.

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe tânăr pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 26.09.2017 să fie prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă.




S-a stins din viaţă profesorul Vasile Baciu

CondoleanteProfesorul de Limba si Literatura Româna, Vasile Baciu, a încetat din viaţă în această noapte. Cadru didactic al Liceului Teoretic „Callatis“ timp de peste patru decenii, prof. Vasile Baciu a pregătit, de-a lungul prestigioasei sale cariere profesionale, nenumărate generaţii de elevi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!




Peste 1000 de pacienți au ajuns la UPU Constanța în weekend

 

De vineri dimineață, 22.09, ora 07.00 și până astăzi, 25.09, ora 07.00, la UPU au fost înregistrați 1043 pacienți, 315 copii și 728 adulți. În urma investigațiilor de specialitate, au fost spitalizate 286 persoane.

Cele mai multe cazuri au fost preluate de medicii de gardă de la cabinetul UPU Interne, 413. La UPU Traumatologie au fost aduse 152 persoane, iar la UPU Chirurgie, 71 persoane. Tot în cele 3 zile de referință, la UPU au fost înregistrați 315 copii, 244 la Pediatrie și 71 la Chirurgie Pediatrică. În urma investigațiilor, au rămas internați 79 minori.

 




Se reînnoiesc dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire

Primăria Mangalia informează cetăţenii oraşului, care beneficiază de diverse măsuri de protecţie socială, că pentru obținerea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, energie electrică, gaze naturale şi combustibili solizi este necesară întocmirea unui nou dosar pentru sezonul rece 2017-2018. Persoanele interesate sau cele care se încadrează în prevederile legii care stabilesc normele de aplicare a acestor ajutoare sunt rugate să se adreseze Direcției de Asistență Socială din Str. Delfinului, nr. 1, de luni până miercuri, între orele 08.00 – 16.00, joi, între orele 08.00 – 18.00 şi vineri, între orele 08.00 – 14.00. Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere se depun între 23 OCTOMBRIE -20 NOIEMBRIE 2017 la sediul Direcției de Asistenţă Socială din Mangalia Str. Delfinului nr. 1, parter, camera 7.

Dosarul va conține următoarele documente:

  1. copie a actului de proprietate asupra casei (contractul de vânzare-cumpărare, certificat de moştenitor, sau contract de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară Mangalia, contract de comodat);
  2. copie act de identitate (carte de identitate ,buletinul);
  3. copie a certificatului de naştere al copiilor (care nu detin carte de identitate);
  4. copie a certificatului de casătorie, certificat de deces (unde este cazul), hotărâre de divorţ (unde este cazul);
  5. adeverinţe de venit cu salariul net din luna anterioară depunerii cererii şi din luna anterioară efectuarii anchetei sociale, cupoane de pensie, cupoane de şomaj, alocaţii de stat, indemnizaţie de naştere sau adeverinţă fiscală eliberată de Administraţia Financiară Mangalia pentru orice persoana de peste 18 ani care nu realizează venituri ( adeverinţele de venit se vor prezenta pentru toate lunile anterioare efectuării anchetei sociale în care aţi beneficiat de ajutor pentru încălzirea locunţei cu energie electrică).
  6. certificat fiscal de la taxe şi impozite din care sa reiasă dacă deţine sau nu autoturism sau alte locuinţe decât cea de domiciliu, pentru toate persoanele de peste 18 ani;
  7. adeverinţă de la registrul agricol că deţine sau nu teren agricol sau animale pentru toate persoanele de peste 18 ani.
  8. persoanele care deţin autoturism vor prezenta copia talonului maşinii.
  9. solicitanţii ajutorului de încălzire cu ENERGIE ELECTRICĂ vor prezenta pe lângă actele de mai sus copia ultimei facturi emise de ENEL.
  10. solicitanţii ajutorului de încălzire cu GAZE vor depune pe lângă actele prezentate mai sus copia contractului cu firma furnizoare.



Bulgar expulzat de pe teritoriul României

Un tânăr de 22 de ani, de naționalitate bulgară, a fost expulzat de pe teritoriul României, după ce a executat 1 an și 5 luni de pedeapsă privativă privativă de libertate pentru furt calificat. La ieșirea din țară, pe numele său a fost instituit consemnul de nepermitere a intrării în România, pe o perioadă de 5 ani.

Poliţiştii  Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța au efectuat o misiune de îndepărtare, sub escortă, de pe teritoriul României a unui cetăţean bulgar, de 22 de ani.

Bărbatul a fost condamnat, în luna aprilie 2016, la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, executând 1 an și 5 luni de închisoare în Penitanciarul Poarta Albă, iar la data de 22 septembrie a.c. a fost eliberat.

Întrucât, pe numele acestuia, instanța a dispus ca măsură complementară  interzicere

a șederii pe teritoriul României, polițiștii de imigrări au efectuat demersurile necesare în vederea expulzării.

 

Astfel, bărbatul a fost condus sub escortă până la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche. La ieșirea din țară, pe numele său a fost instituită  măsura de nepermitere a intrării în țara noastră pentru o perioadă de 5 ani.




PSD Mangalia: „Spunem NU împrumutului care va împovăra bugetul local!“

COMUNICAT

 

Reprezentanții P.S.D. Mangalia în Consiliul Local s-au declarat solidari în încercarea de a bloca o nouă tentativă a primarului Radu Cristian de aîmpovăraorașul cu o datorie de peste 13 milioane de euro.

La anunțata ședință a Consiliului Local Mangalia, care va avea loc marți, consilierii PSD vor vota NU la propunerea numărul 4, privind contractarea unui împrumut în valoare de 13 milioane de euro. Împrumutul va fi rambursat în următorii 12 – 15 ani, astfel în primii 3 ani municipalitatea va plăti câte 500.000 euro pe an, urmând ca restul datoriei să atingă colosala cifră de 2 milioane de euro pe an. Un simplu calcul matematic arată că orașul va rambursa, cu tot cu dobânzile aferente, 21 de milioane de euro, deci o sumă cu o treime mai mare decât cea contractată.

Consilierii P.S.D. Mangalia resping această propunere de îndatorarea orașului deoarece:

  1. în fiecare an bugetul local a prevăzut clar sume pentru asfaltare, dar acestea au fost redirecționate de conducerea administrației locale către alte ”priorități”. De exemplu, bugetul anului 2016 prevedea 2 milioane de euro pentru asfaltare (stabiliți prin inițiativă cetățenească), dar la rectificare banii au luat altă destinație.
  2. dacă se vor găsi 500.000 de euro de rambursat anual, înseamnă că bani există! În loc să plătim dobânzi, putem folosi acești bani pentru asfaltare și în 4 ani orașul și stațiunile vor avea infrastructură de invidiat!
  3. există priorități adevărate, care ar necesita împrumuturi. De pildă modernizarea bazei materiale a școlilor sau un serviciu de urgență într-un spital dotat după model european.
  4. se pot accesa fonduri guvernamentale pentru astfel de lucrări sau se poate aplica pe axele fondurilor europene. Un bun manager ar căuta astfel de fonduri nerambursabile, nu s-ar îndatora în condițiile în care, în statisticile Ministerului de Finanțe, Mangalia ocupă deja un rușinos loc II în topul datoriilor!

 

Biroul de presă al PSD Mangalia




Vânzări în creștere pentru turismul intern, în 2017. Stațiunile balneare, cel mai dinamic sector

Cererea pentru vacanțe în stațiuni balneare, în creștere de la un an la altul, a adus vânzări mai mari cu 20% în sezonul 2017, și chiar peste, în zonele mai dezvoltate, fiind urmate de cele pentru stațiunile montane și Delta Dunării, în timp ce pentru litoral s-au înregistrat vânzări sub așteptări. Și valoarea sejururilor vândute pe vouchere de vacanță este sub așteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro.

Investiții realizate în structuri de cazare din zonele balneare, în centre de relaxare și tratament au schimbat percepția că zona balneo este destinată numai persoanelor cu diferite afecțiuni și au inclus produsul în oferta mai multor agenții de turism.
Din datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, familiile cu copii, care au preferat pentru vacanța lor hoteluri cu aqua park, bazine termale, centre SPA, au fost principalii clienți în acest an. Stațiunile cele mai cerute sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, la un sejur mediu de 7,5 nopți.

Vremea capricioasă, ofertele pentru destinații externe, vânzarea directă realizată de unii hotelieri de pe litoral, tarifele mai mari în medie cu 10% față de anul trecut au dus la scăderea numărului de turiști în stațiunile de pe litoral în sezonul 2017, vânzările înregistrate prin agențiile de turism fiind, în general, la nivelul de anul trecut. Mamaia a fost, în continuare, în topul preferințelor românilor, urmată de Eforie, Venus, Jupiter și Neptun, alease în special de familiile cu copii. Sejurul mediu pe litoral a fost de 5,5 zile.

“Pe litoral a fost un sezon cu multe provocări, care a început fulminant, cu vânzări foarte mari pe pachetele de Încrieri Timpurii, vânzări care s-au mai atenuat spre mijlocul verii, și din cauza vremii, care a fost capricioasă, și din cauza faptului că destinații externe precum Antalya au atras mai mulți români anul acesta”, declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

Valoarea sejururilor cumpărate cu vouchere de vacanță este de numai 10,3 milioane de euro, până la finalul lunii iulie, acestea fiind acordate, în prezent, numai în sistemul privat.

“Ne-am așteptat ca și angajații din sistemul public, 1,2 milioane de persoane, să primească vouchere de vacanță în acest an și piața să crească de la 10 milioane de euro, în 2016, la 380 de milioane de euro, după calculele noastre. Între timp, în cazul bugetarilor valoarea lor a fost stabilită la numai 1.450 de lei/persoană, iar rectificarea bugetară, în urma căreia și instituțiile publice să poată acorda vouchere de vacanță, s-a făcut la finalul verii”, declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

Rezultatele sezonului 2017 au fost analizate de agenții membre ANAT și de hotelieri din sudul și nordul litoralului, dar și din stațiuni balneare, în cadrul întâlnirilor anuale pentru găsirea unor modalități de creștere a vânzărilor, care au loc în luna septembrie.

ANAT este asociația patronală agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional. Asociația are ca membri activi 500 de agenții de turism, cele mai importante din țară, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați  și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.




Restricţii de circulaţie pe cordonul Saturn-Venus, cu ocazia evenimentului NO Stress Triathlon

 

Primăria Municipiului Mangalia înştiinţează conducătorii auto de pe raza localităţii că, sâmbătă, 23 septembrie, între orele 08.00 – 16.00, traficul rutier va fi restricţionat pe cordonul Saturn-Venus, strada Hipodrom, strada Plopilor şi strada Principesa Maria pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului sportiv No Stress Triathlon „Callatis” 2017.




Un puşti din Mangalia, arestat pentru sparegerea unei locuinţe!

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiunii de furt din locuință,  polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia l-au depistat  pe N.E., de 17 ani, din Mangalia, bănuit de comiterea faptei. Astfel, la data de 21.09.2017, în intervalul orar 07.00-10.30, minorul în cauză ar fi sustras din locuința unui bărbat din Mangalia mai multe bunuri de uz casnic și suma de 400 de lei.

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe minor pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. Constanța, iar la data de 22.09.2017 va fi prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă.




Echipele RAJA au remediat avaria de pe de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

 

La ora 18,30 echipele de interventie ale RAJA au reusit remedierea avariei survenita astazi, 21 septembrie 2017, la conducta principala de alimentare cu apa cu diametrul de 1.000 mm, de pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanta. Avand in vedere dimetrul mare, dar si lungimea retelei de distributie, consumatorii din zonele afectate vor avea apa potabila la robinete cu presiuni normale in jurul orei 20,30.




Atenție, se execută lucrări RAJA în localitatea Ciocîrlia de Sus!

 

Pentru mentenanța sistemului de alimentare cu apă, SC RAJA SA este nevoită să execute lucrări de spălare a rețelei de distribuție și de igienizare a rezervorului din satul Ciocîrlia de Sus, luni – 25 septembrie 2017, în intervalul orar 09,00 – 23,00.

În acest interval de timp, se vor executa mai multe operațiuni de golire sub presiune a rețelelor, motiv pentru care, este posibil ca apa să prezinte modificări în ceea ce privește turbiditatea și culoarea. În acest context, rugăm toți abonații din localitate să nu consume apă de la robinete în intervalul 09,00 – 23,00.

Ne cerem scuze față de consumatorii afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi. Totodată, rugăm toţi abonații din localitatea Ciocîrlia de Sus să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada acestor lucrări de mentenanță.




Avarie RAJA la conducta principală de apă de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

 

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 21 septembrie 2017, la conducta principala de alimentare cu apa cu diametrul de 1.000 mm, de pe b-dul Aurel Vlaicu din municipiul Constanta – in zona intersectiei cu str. Baba Novac, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa potabila, in intervalul orar 15,30 -19,30. Sunt afectati consumatorii din  zonele: Inel I, Inel II, Compozitorilor, Coiciu, Casa de Cultura, Oborului, Baba Novac, precum si cei din perimetrele delimitate de strazile:

 Barbu St. Delavrancea – Constantin Brancusi – Izvor – Bogdan Vasile – Baba Novac – Dezrobirii – Fulgerului – Biruintei – Barbu St. Delavrancea;

Dezrobirii – Nicolae Milescu – Alexandu Gherghel – Dezrobirii;

Dezrobirii – IC Bratianu – Capitan Nicolae Papadopol – Petre Ispirescu – Plantelor – Dezrobirii.

Avand in vedere numarul mare al consumatorilor deserviti de conducta magistrala ce pleaca de la statia de tratare si pompare Palas initial, echipele de interventie au incercat remedirea avariei cu conducta sub presiune, dar din cauza debitului mare a fost necesara sistarea furnizarii de apa pe tronsonul avariat.

Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt si pentru reluarea furnizarii de apa.

 




250.000 de pachete țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră la Mangalia, la bordul unei ambarcațiuni

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit aproximativ 250.000 de pachete ţigări de contrabandă, la bordul unei  ambarcațiuni sub pavilion Slovenia.

În data de 20.09.2017, în urma informațiilor furnizate de Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări pe Marea Neagră.

Astfel, navele MAI 2113 și MAI 3008, aparținând Grupului de Nave Constanța respectiv Mangalia au identificat, la aproximativ 14 mile marine est Shabla, ambarcațiunea  „RAMONA”, sub pavilion Slovenia, pe care au supravegheat-o până la intrarea în Portul Mangalia.

Echipajul navei era format din patru bărbaţi, trei cetăţeni ucraineni si un cetăţean R. Moldova, cu vârste cuprinse între 37 si 53 de ani.

O echipă comună de control, formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul C.M.I.I.T și Grupului de Nave Mangalia împreună cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, reprezentanți ai Căpităniei Portului Mangalia și A.N.A.F., a efectuat controlul specific asupra ambarcațiunii.

În urma controlului efectuat asupra yacht-ului, au fost depistate 250.000 de pachete cu țigări marca Toros 2005, de provenienţă Duty Free.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, faptă prevăzută la art. 270, alin. 3 raportat la art. 274 din Legea 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.