Constanta: 28,20 % gradul de promovare la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2017

In urma centralizării notelor obținute de absolvenții de liceu la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2017, gradul de promovare, înainte de contestații, înregistrat la nivelul judeţului Constanţa este de 28,20 % (326 – promovați, 826 – respinși).
Contestațiile pot fi depuse vineri, 1 septembrie a.c., în intervalul orar 16:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi publicate miercuri, 6 septembrie 2017.
Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea și au obţinut cel puţin media 6 (șase) la probele scrise.



Musulmanii din Mangalia, alături de cei din întreaga lume, sărbătoresc Kurban Bayram

Cei peste 70.000 de credincioşii musulmani din România celebrează de vineri, 1 septembrie, timp de patru zile, Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului), unul dintre cele mai importante evenimente din religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului organizat la locurile sfinte de la Mecca.

La Geamia „Esmahan Sultan“ din Mangalia, cea mai veche moschee din România, timp de patru zile, este sărbătoare mare: credincioşii din localitate se bucură, alături de toţi musulmanii din lume, de Kurban Bayram-ul, Sărbătoarea Sacrificiului.

În cele patru zile de sărbătoare Kurban Bayram, credincioşii musulmani, cei care îşi pot permite material, dar şi fizic, acest lucru, merg la Mecca, la Casa lui Allah. „Pelerinajul, ce se desfăşoară după un ritual strict, reiterează pelerinajul iniţiatic al Profetului Muhammed (PbuH), la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Muzdalifa şi Medina, la care participă anual milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim.” Așa cum Bunul Allah ne poruncește în Coranul cel Sfânt „Nu vor ajunge la Allah carnea și sângele lor, ci va ajunge la El evlavia voastră. Astfel vi le-am supus vouă, pentru ca voi să-L preamăriți pe Allah, pentru că v-a călăuzit pe voi. Și binevestește celor care sãvârșesc fapte bune!” (Sura Al-Hajj, 37) „Și nu purcede pe pãmânt cu semeție, cãci tu nu vei despica pãmântul și nici nu vei atinge înãlțimea munților!” (Sura Al-‘Isra’, 37) Noi, musulmanii, nu trebuie să folosim această sărbătoare pentru a ne trufi, ci dimpotrivă, pentru a ne smeri în fața Lui Allah. Dacă nu înțelegem profunzimea spirituală a sacrificării, atunci acțiunile întreprinse vor fi doar de a suprima viața acestor animale. Kurbanul (animalul sacrificat) înseamnă apropiere… chemarea la apropiere. Într-o lume în care este urmărit doar câștigul, unde sufletele sunt ticsite de lucruri lumești, într-o lume în care pentru oameni primează partea materială, în care relațiile interumane sunt bazate pe un schimb reciproc de interese, în care sărmanii sunt lăsați de izbeliște, într-o lume civilizată, dar în care copiii mor fără de nicio vină, într-o lume în care fizic suntem apropiați, dar emoțional suntem indiferenți față de semeni, kurbanul ne apropie… unul de celălalt. Kurbanul ne apropie… de Bunul Allah!”, a precizat muftiul Muurat Iusuf pentru dcnews.ro.

Din prima zi de Kurban, musulmanii aduc mulţumiri lui Allah şi încearcă să îi ajute pe cei nevoiaşi. Se fac rugăciuni acasă şi în colectiv, la geamie şi, după posibilităţi, fiecare familie sacrifică un animal: oaie, batal, vită, bivol, cămilă şi capră, în funcţie de câţi membri are familia respectivă. Musulmanii spun că de Kurban Bairam carnea este cea mai dulce.

Animelele pentru sacrificiu trebuie să îndeplinească anumite condiţii: oaia si capra trebuie să aibă cel puţin un an, vaca sau bivolul doi ani, cămila cinci ani împliniţi. Toate trebuie să fie perfect sănătoase, şi „fără nici un cusur“, adică să nu fie oarbe, să nu aibă coarnele rupte, să nu fie şchioape, să nu fie slabe sau bolnave.

Dimineaţă de Bairam hogea trebuie să asiste la tăierea batalului. Chiar acolo, în curte, are loc o mică petrecere, ceva asemănător „pomenii porcului“ de la creştini. Sunt pregătite dulciurile şi mâncărurile tradiţionale: sarmale, plăcinta cu brânză – kârde, baclavale (care la tătari se fac cu nucă, iar la turci cu fistic) cu iaurt. După tăierea batalului se face geantâk-ul, şuberek-uri cu carne, precum şi tradiţionala tochitură din batal.

În fiecare dimineaţă, bărbaţii se vor duce la geamie, la rugăciune, iar în toate cele patru zile, familiile de musulmani se vor vizita reciproc, se va merge la rude, la părinţi.

 




Măsuri de prevenire şi răspândire a pestei porcine africane

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa informează că Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti a transmis în teritoriu măsurile care trebuie implementate în vederea prevenirii şi răspândirii pestei porcine africane, maladie confirmată la porci domestici, în două gospodării din Satu Mare.

În acest sens, anexăm următorul material informativ cu privire la pesta porcină africană, în vederea măsurilor care se impun a fi luate de către fermierii care deţin exploataţii cu porcine domestice, pentru a preveni răspândirea unei eventuale maladii.




Interviuri față în față, în cadrul Proiectului SIPOCA 35 ”Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”

 

Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) a realizat, recent, mai multe interviuri, în cadrul Proiectului SIPOCA 35 ”Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”. Scopul acestui proiect este creșterea gradului de transparență a actului de guvernare la nivel central și local și îmbunătățirea gradului de participare publică și de armonizare a procesului de consultare pentru asigurarea transparenței decizionale. Iată ce spun reprezentanții MCPDS:

 

Astăzi, 22 august 2017, echipa de management a proiectului SIPOCA 35 „Guvernare transparentă deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”, implementat de Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS), alături de Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a demarat interviurile cu reprezentanții instituțiilor publice.

Pentru realizarea unei aprofundări a situației actuale a modului de aplicare a prevederilor legale privind accesul la informațiile de interes public și transparența decizională, atât în plan central cât și în plan local, discutăm cu responsabilii din 10 ministere și 5 primării de municipiu în vederea clarificării aspectelor specifice legate de modul de aplicare a legislației privind transparența decizională.

Astăzi, 24 august 2017, expertul pe transparență, Otilia Anghel alături de Ana Maria Patrichi manager de proiect și Alexandra Boncu asistent proiect SIPOCA 35 „Guvernare transparentă deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”, au discutat cu responsabilii cu aplicarea legilor transparenței din Primăria Municipiului Câmpina respectiv Consiliul Județean Prahova.

Proiectul SIPOCA 35 este implementat de Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS), alături de Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și își propune, în această etapă, să realizeze aprofundarea situației actuale a modului de aplicare a prevederilor legale privind accesul la informațiile de interes public și transparența decizională, atât în plan central cât și în plan local, în vederea clarificării aspectelor specifice legate de modul de aplicare a actelor normative.

Obiectivele proiectului „Guvernare transparentă deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit” sunt atât creșterea capacității instituțiilor publice de a asigura părților interesate un nivel ridicat de acces la informații de interes public cât și îmbunătățirea gradului de participare publică și de armonizare a procesului de consultare pentru asigurarea transparenței decizionale.

Vom continua întâlnirile/interviurile față în față și cu responsabilii cu aplicarea Legii nr.544/2001, respectiv 52/2003 din administrația locală, iar la final vom publica un raport.

 

Pentru mai multe informaţii consultaţi link:

http://dialogsocial.gov.ro/proiect-sipoca-35/#interviuri2

 




Începe a VIII-a ediţie a Conferinţei Medicilor de Familie

În  perioada  31 august-2 septembrie 2017 se desfăşoară cea de a -VIII-a ediţie a Conferinţei Regionale de Medicină de Familie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Medicilor de Familie ”Tomis” Constanţa în parteneriat cu Universitatea “Ovidius”- Facultatea de Medicină Generală şi ColegiulMedicilor.

Potrivit preşedintelui AMF „Tomis” Constanţa, dr. Laura Condur tema ediţiei din acest an este ”Medicina de Familie – piatra de temelie a medicinei moderne – Actualităţi şi perspective”. „Manifestare ştiintifică  cu tradiţie, deja, emblematică pentru medicina de familie constănţeană şi devenită etalon pentru manifestările ştiinţifice naţionale de medicină de familie, se bucură şi în acest an de participarea unui mare număr de medici din întreaga ţară şi din Republica Moldova , dar şi medici de alte specialităţi”, a precizat dr.

Laura Condur.

Deschiderea Conferintei va avea loc joi, 31 august, ora 14.00 la sala de conferinţe a Hotelului „Flora” din Mamaia.




HOP 2017  ATELIERE – FORMARE – ÎNTÂLNIRI ESENŢIALE

 

Gala Tânărului Actor HOP îşi consolidează direcţia de formare profesională a tinerilor artişti în buna tradiţie a şcolii româneşti de teatru, îmbinând metodele de antrenament actoricesc pentru studiul rolului cu cele ale mişcării corporale.

HOP este, în egală măsură, o rampă de lansare a tinerilor artişti, dar şi şansa unor întâlniri profesionale consistente.

 

Dincolo de programul concursului propriu-zis, care se desfăşoară timp de 4 zile la Costineşti şi care poate fi urmărit prin transmisia live, Gala HOP oferă un program intens de lucru tinerilor artişti, ce depăşeşte cadrul şi perioada competiţiei. Între 31 august – 7 septembrie concurenţii Galei HOP 2017 vor fi implicaţi în patru ateliere diferite.

 

La Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, în perioada 31 august – 2 septembrie, va avea loc atelierul CEHOV / ÉTUDE, coordonat de Veniamin Filshtinsky, profesor de arta actorului la Institutul de Artă Teatrală din Sankt Petersburg, directorul Senatului profesorilor de teatru din cadrul Uniunii Teatrale din Rusia, director artistic al Teatrului Étude din Sankt Petersburg şi autorul lucrării „Pedagogia deschisă”.

Specialist în metoda acţiunilor fizice a lui Stanislavsky, profesor invitat la şcolile de teatru din Polonia, România, USA sau Spania, Veniamin Filshtinsky consideră étude-ul ca fiind un procedeu eficient şi creativ de asimilare a sistemului stanislavskian. În egală măsură – principiu pedagogic, dar şi tehnică de antrenament actoricesc – étude face trecerea între exerciţiile de improvizaţie şi studiul rolului.

 

Şi în acest an proba obligatorie pentru toţi concurenţii de la HOP este scena în doi – Étude, la alegere, pe următoarele fragmente din opera cehoviană:

1. Treplev – Arkadina, Pescăruşul, actul III

2. Voiniţki – Astrov, Unchiul Vania, actul IV

3. Sonia – Elena, Unchiul Vania, actul II

Mai mult, tinerii artişti au şansa de a-şi pregăti propriul étude cu profesorul Veniamin Filshtinsky, cel care susţine acest tip de antrenament şi pe care îl practică atât cu studenţii, cât şi cu actorii şi regizorii profesionişti.

Regizorul Yuri Kordonsky este unul dintre elevii profesorului Filshtinsky.

 

La Costineşti, în perioada 4-7 septembrie va avea loc atelierul susţinut de regizorul Alexandru Dabija cu tema Entuziasmul facil în piesele de teatru ale lui Cehov.

Personalitate creatoare inconfundabilă, o prezenţă ce dinamizează scenele teatrelor din ţară, regizorul şi actorul Alexandru Dabija conduce pentru prima dată un atelier la Gala HOP. Şi-a dorit mai demult să participe şi iată că tinerii artişti ai acestei ediţii au şansa unei întâlniri unice în care regizorul îi poartă către Cehov cu câteva întrebări: Pot actorii modeşti să joace personajele modeste? Poate fi exaltarea mediocră? Este juvenilitatea o condiţie a personajelor tinere?

 

La celălalt pol, se situează atelierul PEM – The Perdekamp Emotional Method, care are loc la Costineşti, în perioada 4-7 septembrie.

Conceput, iniţiat şi dezvoltat de regizorul şi scriitorul german Stephan Perdekamp, PEM este o metodă de acţiune inovativă bazată pe procesele biologice ce oferă actorilor acces la emoţiile autentice, fără să recurgă la experienţa personală şi memoria afectivă. PEM este o cale de a înţelege că profunda condiţie umană depăşeşte orice experienţă personală, ori acest lucru permite actorilor o mai mare expresivitate şi flexibilitate în crearea emoţiilor. Atelierul va fi susţinut de Stephan Perdekamp şi de Sarah Victoria – Head of the PEM – International Office PEM Master Instructor Developer of PEM Body Work.

 

Şi tot la Costineşti are loc şi workshop-ul Kineto, coordonat de Andrei Flaviu Fălcuşan, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială. Dimineaţa, la malul mării, tinerii îşi vor face antrenamentul zilnic.

 

Toate acestea pentru a veni în întampinarea nevoii de profesionalizare a tinerilor actori, întru desăvârșirea lor artistică.

 

UNITER

29 august 2017

Am pregătit un slide-show care ne plimbă prin 20 de ani de Gală HOP şi care îi prezintă pe cei 21 de concurenţi de anul acesta. Sperăm să vă introducă în atmosfera estivală a apropiatei competiţii actoriceşti de la malul mării.

 

Nu uitaţi că puteţi afla mai multe despre actorii aflaţi în competiţie accesând www.galahop.ro şi Agenţia HOP http://galahop.ro/agentia-hop-2017/.

Puteţi fi alături de ei şi pe contul oficial de Facebook al Galei (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).

În perioada 4-7 septembrie urmăriţi live competiţia şi votaţi favoriţii pe www.galahop.ro!

ORGANIZATORI:

UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA

Vox Maris Grand Resort Costineşti

 

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

 

COPRODUCĂTOR:

Societatea Română de Televiziune

 

SPONSOR:

MOL România

 

PARTENERI:

Primăria municipiului Bucureşti

ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

TIFF – Festivalul Internaţional de Film Transilvania

ITI – Institutul Internaţional de Teatru, Secţia Română

 

 




Lupte tătăreşti, pe plaja din Mangalia

 

Primăria municipiului Mangalia şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România invită publicul interesat de luptele tătăreşti, să asiste la spectaculoasele întreceri specifice musulmanilor. Evenimentul va avea loc, duminică, 3 septembrie, începând cu ora 16.00, pe plaja „Laguna” din Mangalia. Competiţia se va desfăşura în cadrul Jocurilor Sportive ale Mangaliei, ediţia 2017, alături de alte întreceri sportive, precum: „Cupa Callatis” la fotbal şi luptele libere, care au loc pe aceeaşi plajă, în perioada 29 – 31 august.




AFIR a prelungit termenul de primire a cererilor de finanţare aferente Submăsurii 4.3 I, din cadrul PNDR 2020

 

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa informează producătorii agricoli de pe raza judeţului că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe site-ul propriu: www.afir.info, anunţul privind preungirea până la data de 30 septembrie, ora 16.00 a sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru Submăsura 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Componenta infrastructură de IRIGAŢII, din cadrul Programului Naţional de DEzvoltare Rurală 2014 – 20120 (PNDR 2020).

Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanţare, se aplică atât pentru teritoriul naţional, cât şi pentru zona ITI Delta Dunării, pentru a răspunde solicitărilor primite în acest sens din partea potenţialilor beneficiari.

Pentru finanţare prin Submăsura 4.3 – Componenta Irigaţii mai sunt disponibili 263,6 milioane de euro pentru teritoriul naţional şi 13 milioane de euro pentru zona ITI – Delta Dunării.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare este cea on-line pe pagina oficială a Agenţiei, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, pe acest site, la secţiunea „Investiţii PNDR”, puteţi consulta gratuit ghidul solicitantului.




Sprijin financiar pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite

 

 

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa informează că, în perioada 21 august – 06 octombrie, a.c., se va desfgăşura a doua sesiune de depunere a cererilor de sprijin aferente schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 20120.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite: trupuri de pădure şi perdele forestiere de protecţie. Sprijinul financiar acordat ca valoare fixă este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricolesub forma a două prime, după cum urmează:

– primă de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire – acordată pentru toţi beneficiarii schemei;

– primă anuală, pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmarea a împăduririi – acordată în funcţie de categoria de beneficiar şi tipul de teren.

Alocarea financiară pentru această sesiune privind Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” este de 50 de mil. de euro. Înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafeţelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, de elaborare a proiectului tehnic de împădurire şi de obţinere a avizului pentru proiectul tehnic de la Garda Forestieră.

Această schemă de finanţare este implementată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe site-ul http//www.apia.org.ro fiind publicat Ghidul solicitantului pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” pentru această sesiune, care detaliază modul de accesare a sprijinului financiar.

Pentru cererile de sprijin pentru împădurirea de terenuri din judeţul Constanţa se acordă un punctaj suplimentar, în cadrul principiului de selecţie referitor la amplasarea terenului, judeţul nostru regăsindu-se pe lista zonelor deficitare în păduri, numai 5,4% din suprafaţa acestuia fiind ocupată de păduri.

 

 

 




Zilele Mangaliei, sărbătorite în Portul Turistic

 

Primăria municipiului Mangalia, în colaborare cu Etno TV organizează, în perioada 1 – 3 septembrie, în Portul Turistic din localitate, o serie de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilelor Mangaliei. Turiştii şi localnicii sunt aşteptaţi, în fiecare seară, începând cu ora 18.00, să asiste la o serie de spectacole artistice, care vor fi susţinute pe scena plutitoare din Portul Turistic, de cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară. Dintre cei care vor concerta în cele trei zile de distracţie şi voie bună de la malul mării, îi amintim pe: Maria Stângă, Lucia Lazăr, Maria Spânu, Ion Ioniţă. Amfitrionul serilor de folclor autentic va fi cunoscuta prezentatoare Etno TV, Doina Mirea. De asemenea, seara de duminică, 3 septembrie, este dedicată artiştilor de la nivel local. Vor susţine microrecitaluri şi vor dansa pe aceeaşi scenă artişti talentaţi ai Centrului Cultural Mangalia. Accesul spectatorilor este liber!




Premieră! Teatru stradal la Constanța

 

 

În zilele de 2 şi 3 septembrie 2017, Bulevardul Tomis (de la Sala Sporturilor şi până în Peninsulă), Piaţa Ovidius şi întreaga zonă veche a Constanţei devin, în premieră, o mare scenă de teatru. Şi, desigur, nu vorbim despre orice fel de teatru, ci despre cea mai veche formă de manifestare artistică stradală, născută din dorinţa de a interacţiona direct cu publicul spectator, de a-l ajuta să depăşească limitele impuse de sala de spectacol, de a-l face să se bucure liber de actul cultural.

Teatrul stradal este cea mai veche formă de teatru existentă, adresându-se unui public liber, începător sau cunoscător într-ale teatrului. A venit momentul ca şi Constanţa să intre, cu Festivalul Internațional de Stradă ART DISTRICT 2017, pe lista exclusivistă a oraşelor europene unde acest fenomen este susţinut şi agreat de către autorităţi şi iubit de marele public. Astfel, personaje din toate basmele, poveştile şi dramaturgia lumii, pantomima, circul, comedia, dansul, acrobația, muzica de stradă și parada vor lua cu asalt traseul descris mai sus, transformându-l în scene deschise, inundate de lumini, muzică, personaje ireale și bună dispoziție.

Reunind toate aceste forme de artă a spectacolului, Festivalul ART DISTRICT 2017 va deschide minţile şi inimile spectatorilor, ocazionali sau fideli, şi pe parcursul a două zile va transforma Constanţa într-un oraş cu adevărat european din punct de vedere cultural. Artiştii participanți la acest eveniment, ce provin din mai multe țări ale Uniunii Europene, vor jongla cu diverse dimensiuni artistice, provocându-le spectatorilor un amestec surprinzător de emoţii.

Zeci de artiști vor face din Constanța casa artelor timp de două zile și vor da viață străzilor, uimind publicul de toate vârstele, din toate categoriile sociale. Prima ediție a Festivalului Internaţional de Stradă ART DISTRICT are ca punct de pornire, în acest an, orașul Constanța, municipiul reședință de județ, urmând ca, în anii următori, să poată călători prin toate orașele județului.

Printre trupele invitate se numără Transe Express (Franța), Camouflage Roadshow (Germania), ULIK & LE SNOB & Cie (Franța), Worldbeaters Music (Marea Britanie), Ilotopie (Franța), Cirquet Confetti (Spania), Les Enjoliveurs Compagnie (Franța), Cia La Tal (Spania), Barbarossa Samba Group (România), Le Caramantran (Franța), Compania 9 (România) etc.

Festivalul Internațional de Stradă ART DISTRICT 2017 este realizat de Fundația Umanitară Clopot cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

 

Intrarea este liberă!

 




Peste 1.000 de pacienți au ajuns la UPU Constanța în ultimele 72 de ore 

 

 

De vineri dimineață, 25.08, ora 07.00 și până astăzi, 28.08, ora 07.00, la UPU s-au prezentat 1168 pacienți dintre care 288 au fost internați. Cele mai multe cazuri au fost preluate de medicii de gardă de la cabinetul UPU Interne, 467. La UPU Traumatologie au fost aduse 147 persoane iar medicii de la Camera de Resuscitare au avut 35 cazuri. Tot în cele 3 zile de referință, la UPU au fost aduși 336 copii, 274 la Cabinetul UPU Pediatrie și 62 la Chirurgie Pediatrică. În urma investigațiilor de specialitate, 80 minori au rămas internați.

 

 




Deşi nu a mai fost reactualizat de aproape 20 de ani, PUG-ul Mangaliei, pus în dezbatere publică în maximă… „discreţie“

Postat pe site-ul oficial al primăriei, în urmă cu mai bine de cinci săptămâni, anunţul laconic privind adoptarea noului Plan Urbanistic General al Mangaliei a fost pus în dezbatere publică oarecum… în „şoaptă“. Deşi urbea de la malul mării nu a mai beneficiat de o reactualizare a PUG-ului de aproape două decenii, dezbaterea publică privind acest proiect a avut loc, la finele săptămânii trecute, dis de dimineaţă, la Club Nautic „Callatis“, în prezenţa a… cinci oameni de afaceri! Mai mult, PUG-ul nu a fost pus la dispoziţia publicului decât la sediul primăriei, „pe hârtie“, fără a fi publicat nici pe pagina oficială a instituţiei şi nici pe o altă pagină de Internet, unde să poată fi consultat online. Arhitectul primăriei, Paul Enache, a declarat, în faţa celor cinci oameni de afaceri prezenţi în sală, că PUG-ul nu a mai beneficiat de o reactualizare de aproape 20 de ani: „Am obţinut aproape douăzeci de avize de la diferite ministere şi instituţii publice. Mai avem de luat încă două avize, de la ministerele Culturii şi Dezvoltării. PUG-ul Mangaliei este foarte vechi, nu a mai fost reactualizat de 17 ani“.

Sosit la dezbatere chiar în timpul desfăşurării acesteia, consilierul local Ozghiun Menabit s-a arătat indignat că primăria nu a mediatizat această întâlnire aşa cum trebuie: „Din nou vă bateţi joc de noi. De ce nu aţi anunţat această întâlnire, de ce nu am fost anunţaţi nici noi, consilierii locali, cei pe care îi veţi chema să aprobe acest PUG? Măcar pe cei din comisia de Urbanism puteaţi să îi înştiinţaţi, nu mai spun că, potrivit legii, trebuia să ne anunţaţi personal, pe fiecare în parte, pentru că suntem direct implicaţi în aprobarea PUG-ului“.

Potrivit arhitectului primăriei, Paul Enache, procedurile de convocare a dezbaterii publice ar fi fost urmate, adică anunţul a beneficiat de o apariţie print într-un ziar din presa judeţeană şi o alta, online pe pagina de internet a instituţiei publice la care este angajat. Mai mult, spune angajatul primăriei, el, personal, nu va invita pe nimeni la o dezbatere publică.

Acesta a mai spus că PUG-ul ar putea suferi modificări, dar numai în cazuri extreme, prin urmare dezbaterea fiind una mai mult „consultativă“: „În cazul în care este vorba despre un teren de 500 de metri pătraţi sau de modernizarea unei case, nu putem modifica pe un proiect la care lucrăm de ani de zile. Aceste lucruri pot fi reglementate prin PUZ-uri“, a conchis Paul Enache.

PUG-ul Mangaliei va fi supus votului consilierilor locali într-o proximă şedinţă ordinară. Varianta propusă de angajaţii primăriei a noului PUG nu a fost postată, nici la această oră, pe site-ul primăriei.

 




763 de absolvenți, prezenți la ultima probă scrisă a examenului de bacalaureat,  sesiunea august- septembrie 2017

 

Joi, 24 august 2017, s-a desfășurat Proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului de bacalaureat 2017, sesiunea august- septembrie, în 5 centre de examen. 763 de candidați din cei 1.048 înscriși au susținut ultima probă scrisă, astfel:

 

Nr. crt.

Disciplină

Număr de

candidați

 

1

Fizică

31

 

2

Chimie organică

5

 

3

Chimie anorganică

18

 

4

Biologie vegetală și animală

318

 

5

Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană

91

 

6

Informatică

4

 

7

Geografie

205

 

8

Logică, argumentare și comunicare

76

 

9

Psihologie

5

 

10

Sociologie

9

 

11

Filosofie

1

 

 

Examenul național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2017 continuă conform calendarului:

 

25, 28 august 2017 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

28 august 2017 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

29-30 august 2017 – Evaluarea competenţelor digitale – proba D

30-31 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

Rezultatele vor fi afișate vineri, 1 septembrie 2017, până la ora 16,00. Contestațiile pot fi depuse vineri, 1 septembrie, în intervalul orar 16:00 – 20:00. Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 6 septembrie 2017.

 

 

 




Din cauza unei avarii RAJA, abonații din Cernavodă au apă cu presiuni scăzute

 

Pentru remdierea unei avarii la una din conductele principale de alimentare cu apa, ce pleaca de la statia de tratare si pompare Cernavoda, in zona de intrare pe Autostrada Soarelui, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile pe acest tronson, astazi – 25 august 2017, in intervalul 12,30 – 18,00. In aceasta situatie, abonatii din orasul Cernavoda vor avea apa cu presiuni scazute in intervalul mentionat.

Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectati de aceasta lucrare si le dam asigurari ca echipele de interventie fac tot posibilul pentru remedierea situatiei si reluarea furnizarii de apa la parametrii optimi in cel mai scurt timp.

 




Cea de a IV-a ediţie a Şcolii de Vară a Pacienţilor Cronici

Asociatia Transplantatilor din Romania (ATR), in parteneriat cu Primaria Municipiului Mangalia, organizeaza, in perioada 25 – 31 august 2017, Scoala de Vara a pacientilor cronici, pentru al IV-lea an cosecutiv.

„Scoala de vara a pacientilor cronici” este un concept care vizeaza pregatirea pacientului cu insuficienta functionala cronica de organ vital pentru a face fata vietii de pacient cronic, pentru a-si creste calitatea vietii si a se integra in societate, printr-un automanagement integrat care sa vizeze pe langa latura medicala a vietii sale si alte laturi ca cea psihologica, de comunicare, nutritie, socializare etc

Numarul pacientilor cu transplant si cu nevoie de transplant este din ce in ce mai mare, iar numarul medicilor care se ocupa de monitorizarea acestora ramane constant. In aceasta situatie, medicii au din ce in ce mai putin timp de alocat pentru fiecare pacient.

In sprijinul pacientilor si al medicilor, Asociatia Transplantatilor din Romania a gandit si implementeaza de 4 ani proiectul Scoala de vara a pacientilor cronici.

La activitatile Scolii participa peste 100 de pacienti din intreaga tara – cu transplant si in program de hemodializa. Acestea se desfasoara atat in plen, cat si in ateliere, toate temele fiind prezentate de specialisti in domeniu.

In plen se dezbat interactiv teme legate de accesul pacientilor la beneficiile programelor nationale de sanatate si la cele de protectie sociala.

In ateliere se invata principii ale unei alimentații adecvate nevoilor generate de boala, cum sa creeze emotii pozitive pentru a depasi mai usor momentele dificile, modalitati de comunicare cu medicul, cum sa introduca in viata cotidiana miscarea, sa descopere motivatii pentru a merge inainte si inca alte lucruri necesare pentru imbunatatirea calitatii vietii pacientului cronic.

Un moment deosebit al Scolii de vara a pacientilor cronici va fi „Seara culturala” organizata de ATR sambata 26 august, incepand cu ora 20.30, in Mangalia – Portul Turistic („la scoica”).

„Ca pacient, in mod deosebit ca pacient cronic, esti pus in situatia de a avea nevoie de informatii la care in situatia de „om sanatos” nu te-ai fi gandit niciodata. Cand medicul te anunta ca ai o afectiune, mai ales una foarte grava, iti doresti sa afli cat mai multe despre aceasta. Scoala de vara a pacientilor cronici, da posibilitatea pacientilor sa acceada la informatie atat de la profesionisti, cat si prin schimb de experienta intre pacienti. Fiecare participant la scoala de vara pleaca spre casa cu informatii utile pe care le foloseste pentru el, dar le impartaseste si altor pacienti. Aceasta este utilitatea acestui proiect!”, spune dl. Gh. Tache, presedite ATR. La randul sau, primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a declarat ca sustine astfel de proiecte benefice pentru starea de sanatate a comunitatii din care face parte, si nu numai: „Starea de sanatate este foarte importanta pentru fiecare dintre noi. Ma bucur ca astfel de proiecte, bazate pe coeziune si intrajutorare intre oameni, exista si conduc la o buna informare a pacientilor aflati in suferinta. De asemenea, autoritatea locala din Mangalia sprijina orice activitate de acest gen, care are ca scop constientizarea pacientilor cronici si apartinatorilor acestora, ca o buna documentare in ceea ce priveste metodele si modalitatile prin care isi pot imbunatati calitatea vietii are numai efecte pozitive”, afirma Gh. Tache, presedinte ATR.




Prima expoziţie de fotografie subacvatică din Europa, vernisată la Vama Veche

expo2Pe 24 august, în piscina de la Vila Maris din Vama Veche s-a vernisat, pentru prima dată în România, o expoziţie subacvatică de fotografie colectivă „VSLO Aquatic”, realizată cu sprijinul Aqua Carpatica şi Canon.

Cele 12 imagini prezentate cu acest prilej au fost realizate de o parte dintre lectorii care predau cursuri de fotografie la „VSLO”, printre aceştia numărându-se: Florin Ghioca, Cristian Crisbăşan, Vali Bărbulescu, Vlad Eftenie, Nicolae Coşniceru, Cătălin Săvulescu şi Cornel Lazia.

A fost pentru prima dată când publicul a putut vizita o expoziţie sub apă, folosind echipamente speciale de snorkeling şi scufundare, puse la dispoziţie gratuit de organizatori. Tema expoziţiei este una liberă, iar cei prezenţi s-au putut bucura de o inedită perspectivă a fotografiilor printate de Canon, special pentru un asemenea vernisaj.

Este incredibil pentru mine să îmi văd fotografia expusă astfel! Până acum nu numai că nu am vernisat sub apă, dar nici nu am fotografiat în adâncuri. E o senzaţie unică şi o bucurie să expun alături de colegii lectori de la festival, printre cei mai buni fotografi români ai momentului”, a declarat cu acest prilej fotograful Teatrului Naţional din Bucureşti, Florin Ghioca.

Preţ de câteva ore, în cadrul vernisajului vizitatorii au primit echipamente de scufundare şi au vizitat cele 12 fotografii expuse în adâncul piscinei.

„VSLO este un festival unic în peisajul românesc şi totodată cel mai mare festival de arte vizuale din România. De aceea, ne-am dorit ca şi la această ediţie să venim cu ceva inedit, unic şi în premieră, combinând astfel elementul preponderent, apa, care este prezentă aici, la Vama Veche, pe malul mării, cu arta fotografică. Am ales un loc în care să ne putem desfăşura, la Vila Maris, iar imaginile sub apă arată minunat! Le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit cu acest prilej!”, a precizat Cătălin Rudolf, directorul festivalului.

În ediția a 8-a a Festivalului „Vama Sub Lumini de Oscar” au loc cursuri de fotografie de stradă, instantanee cotidiene, 4×4 mud photography, fotografie conceptuală, fotografie de nud (doar pentru fotografii +18 ani), fotografie de produs, fotografie de teatru, portret de mireasă, fotografie de observare cu telefonul mobil sau cursuri de retușare a imaginilor în Photoshop. Lectorii care predau sau care fac prezentări sunt profesioniști în lumea imaginii și a fotografiei, nume recunoscute pe plan național și chiar pe plan internațional! De la Marian Sterea și Florin Ghioca la Nicolae Coșniceru sau Cristian Crisbășan, de la Michail Moscholios (Grecia), Olav Urdahl (Norvegia) la americanul Chris Suspect, lectorii de anul acesta se vor strădui ca pe parcursul workshopurilor şi seminariilor pe care le susțin să îi îndrume pe cei înscriși în așa fel încât să învețe bazele unora dintre cele mai sensibile, complicate sau impresionante stiluri fotografice. De asemenea, după fiecare curs vor avea loc întâlniri, proiecții și analize de portofoliu cu imaginile realizate la partea practică a workshopurilor.

Și pentru că de câțiva ani VSLO nu înseamnă numai fotografie, și la această ediție s-au organizat cursuri gratuite de film, teatru, muzică, pictură și modelaj tradițional, cu lectori specializați care au prezentat rezultatul muncii lor sub forma unor vernisaje, scurtmetraje sau momente de teatru.

 

Despre „Vama sub lumini de Oscar”

 

„Vama sub lumini de Oscar” înseamnă şapte ediţii în care iubitorii artelor vizuale moderne au fost provocaţi să înveţe şi să experimenteze cele mai noi, mai complexe şi mai profesioniste tehnici în domeniu. Începută în 2010, povestea festivalului este „scrisă” an de an în miile de imagini realizate de către pasionaţii de fotografie şi film la Vama Veche. În prezent, festivalul „Vama sub lumini de Oscar” este cel mai mare festival de arte vizuale din România şi adună an de an sute de pasionaţi, atât din ţară cât şi din străinătate.

 

VSLO 2017 este organizat de Asociația Visual Art, cu sprijinul Olympus, Canon, Aqua Carpatica, Wacom, Allview, Silva, Pegas, Dedolight, Mini Cooper, Epson, Acer, 4K Broadcast Solutions, KinoFlo, British Council, ClujShorts, Ambasada Suediei, Ambasada Norvegiei.

 

Mai multe detalii puteţi afla pe  vslo.ro sau pe pagina de Facebook  VamaSubLuminiDeOscar

Primele ediţii ale festivalului „Vama sub lumini de Oscar” arată cam așa:

https://www.youtube.com/watch?v=JQWHpbkXuxU




Şapte cetăţeni din Bulgaria, Turcia şi Cipru, cercetaţi pentru călăuzirea a peste 160 de migranţi în România, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile

* Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonaţi de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au definitivat cercetările în cazul ambarcaţiunii cu migranţi interceptată în data de 21.08.2017 şi au identificat traficanţii grupului de migranti, doi cetăţeni turci, care au fost arestaţi preventiv;

* Toţi cei şapte facilitatori care au încercat, în luna august, să introducă ilegal în România grupuri de migranţi, prin zona de competenţă a Gărzii de Coastă (Marea Neagră şi frontiera terestră cu Bulgaria) sunt arestaţi preventiv pentru 30 de zile,

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul ambarcaţiunii suspecte din Marea Neagră, interceptată luni, 21 august a.c.

După declanşarea procedurilor specifice de escortare a ambarcaţiunii la sediul Grupului de Nave Mangalia cu sprijinul A.R.S.V.O.M., unde au fost desfășurate activități de debarcare, triere şi evaluare medicală, alături de celelalte instituţii implicate, poliţiştii de frontieră au continuat verificările la sediul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Astfel, a rezultat că ambarcaţiunea în cauză era condusă de cetăţeanul turc K.M. în vârstă de 40 ani, ajutat de un conaţional, Y.E., în vârstă de 26 de ani. Cei doi au plecat împreună cu grupul de migranţi, format din 68 de cetăţeni din Irak şi Iran, în data de 18.08.2017 dintr-un port situat pe coastele Turciei, cu scopul de a-i aduce ilegal în ţara noastră, pentru ca apoi să-şi continue călătoria spre ţări diferite din Spaţiul Schengen.

Cei doi cetăţeni turci sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasa a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător și punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.

Cercetările s-au derulat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar în data de 25.08.2017 cei doi bărbați au fost prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora.

 

Reamintim faptul că în luna august a acestui an, alte cinci călăuze, din Bulgaria si Cipru, au fost implicate în cazuri de migraţie ilegală, la Marea Neagră şi la frontiera terestră.

Toţi cei şapte facilitatori sunt arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar cei 162 de migranţi, 106 adulţi şi 56 de copii, au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

 




Locuitorii comunei Tuzla, invitaţi de primărie să petreacă de ziua lor!

21032572_1446704482091623_4297712625058036190_n




Avarie RAJA la Eforie Nord 

 

Pentru remedierea unei avarii survenite in cursul acestei zile, 24 august 2017, la conducta cu diametrul de 800 mm, ce pleaca de la statia de pompare si tratare Gospodarie Eforie Nord, SC RAJA SA  este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile pe tronsonul avariat, in intervalul 13,00 – 17,30, fiind afectati de lipsa apei potabile toti consumatorii din Eforie Nord.   Avand in vedere numarul mare de consumatori afectati, echipele RAJA au incercat de la primele ore ale diminetii remdierea situatiei cu conducta sub presiune, dar din cauza debitului mare de apa si al presiunii, a fost necesara sistarea furnizarii.

Ne cerem scuze fata de  abonatii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii  si reluarea furnizarii apei potabile la parametrii normali in cel mai scurt timp.