Avarie RAJA la Stația de pompare Palas

Astăzi, 05 septembrie 2017, la ora 11,35 , o avarie la rețeaua electrică ce alimentează Stația de pompare și tratare Palas de pe b-dul Aurel Vlaicu, a condus la imposibilitatea funcționării în condiții normale a acesteia. Au fost anuntați reprezentanții Enel, care lucrează la alimentarea stației cu energie pe o altă linie de înaltă tensiune. Având în vedere debitul mare și numărul consumatorilor deserviți, abonații din zonele CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km4-5, Km5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Inel I și Inel II, dar și cei din localitatea Năvodari, vor avea apă potabilă la robinete cu presiuni scăzute până în jurul orei 15,00. 

Asiguram toti abonatii afectați că lucratorii RAJA vor face tot posibilul pentru asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă la parametrii optimi imediat ce Stația de pompare va fi alimentată cu tensiune.




La iniţiativa edilului Niculae Stan, comuna Pecineaga va avea policlinică ce va include şi cameră de gardă

nicu stanCea mai recentă iniţiativă a primarului comunei Pecineaga, Niculae Stan este aceea de a ridica de la zero o policlinică care să asigure servicii medicale optime de care comunitatea locală are locală nevoie. „Una dintre priorităţile mele o reprezintă derularea acestui proiect necesar pentru comuna noastră. Dispensarul vechi va fi demolat, iar pe terenul rămas liber se va înălţa o policlinică. Noua unitate sanitară va include trei cabinete medicale de Medicină Generală, un cabinet de Stomatologie, o farmacie, dar şi o cameră de gardă care va asigura acordarea asistenţei medicale pe timp de noapte. Proiectul se va desăşura prin Ministerul Dezvoltării Regionale, bugetul alocat fiind de 800.000 de lei. Studiul de fezabilitate a fost întocmit, urmează să realizăm proiectul tehnic, după care vom obţine finanţarea”, a ne-a declarat primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan.

Pe de altă parte, în comună continuă lucrările de canalizare începute la data de 21 august 2016. Acestea sunt realizate în proporţie de 90%. De asemenea, în perioada vacanţei de vară au fost igienizate şi s-au făcut reparaţii la toate instituţiile de învăţământ din aria de competenţă a Primăriei şi Consiliului Local Pecineaga. În acelaşi timp, s-a intervenit şi la faţada clădirilor, astfel ca şi exteriorul şcolilor şi grădiniţelor să arate foarte bine cu prilejul deschiderii noului an de învăţământ.




Doi şoferi beţi, prinşi de poliţişti în sudul litoralului

Astăzi, polițiștii din cadrul Biroului de poliție Vama Veche-2 Mai,  l-au depistat pe P.T.C., în vârstă de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe str. Falezei, din Vama Veche, având permisul de conducere suspendat și fiind sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Ieri, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia, l-au depistat pe B. D., în vârstă de 55 de ani care a condus un autoturism, pe șoseaua Constanței, din Mangalia, fiind sub influența băuturilor alcoolice, anterior fiind implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală ușoară a unui motociclist.

Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță în data de 04.09.2017, pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând ca în data de 05.09.2017 să fie prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunerea de arestare preventivă.




Festivalul de Teatru Independent de la Constanța: zeci de spectacole de teatru şi premiere de strategie culturală

 

„Nu există dubii! Pentru a gândi liber şi frumos, pentru a vă păstra coloana vertebrală dreaptă, pentru a putea privi viaţa drept în ochi şi a-i da o replică inteligentă, aveţi nevoie de teatru!!!“ – Motto FITIC 2.0

Gustul publicului este suveran, dincolo de argumente cu iz tehnic şi detalii subtile de mecanica artei. Dacă place, place şi dacă nu, publicului nu-i este teamă să arate asta. Nu toţi actorii sunt, însă, pregătiţi să accepte o atare abordare. De aceea s-a inventat Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa (FITIC), unde libertatea exprimării şi a receptării, a actorilor şi publicului deopotrivă, este ridicată la rang de artă. Este nevoie de teatru, nu există niciun dubiu aici, căci publicul o demonstrează în fiecare zi, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, unde se adună într-un număr impresionant. Pe această cale, organizatorii îşi cer scuze dacă unii dintre constănţeni nu au apucat să intre la spectacole şi îi invită până pe 9 septembrie, de la ora 12.00 zilnic, să consume acte culturale de cea mai bună calitate.

 

Deşi astăzi nevoia de teatru este tratată ca o fiţă, iar unii tind să creadă că se poate trăi şi fără, Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediția II – FITIC 2.0, a demonstrat că nu este deloc aşa. Ba dimpotrivă. Actori şi public deopotrivă îşi doresc să trăiască împreună poveştile dramaturgilor, alături de propriile temeri, bucurii şi legende personale.

 

Şi dacă anul trecut FITIC s-a impus ca un motor al revoluţiei culturale la Constanţa, scoţând peste 5.000 de spectatori în stradă, anul acesta FITIC face mai mult. După “Romanul scriiturii. Fenomenologie şi semiotică”, un Workshop de dramaturgie susţinut de Ana Maria Nistor, cadru didactic la UNATC „I.L. Caragiale”, organizatorii au decis să transforme FITIC într-o platformă de colaborare între dramaturgi, regizori şi actori, unică în România. Aici, specialişti de la mai multe universităţi de arte din ţară vor alege cele mai bune texte ale tinerilor dramaturgi şi îi vor pune pe aceştia în legătură cu tineri regizori, sprijinind şi coordonând astfel, într-un mod foarte concret, apariţia unei noi pagini de istorie a României: cea dramatică. Pentru viitorime, istoria se scrie astăzi, însă cineva trebuie să îşi asume această importantă sarcină, iar organizatorii FITIC sunt gata să o facă. „Mulţumim pe această cale profesorului Marina Cap-Bun, de la Facultatea de Litere a Universităţii «Ovidius» din Constanţa pentru participare şi comentariile extrem de constructive“, potrivit organizatorilor.

Câştigătorii la secţiunea de dramaturgie tânără sunt Radu Popescu („Paliativ”), Matei Lucaci Grunberg („Procesul lui David M. Golan”) şi Marian Popescu („Două nunți și-o sinucidere”). În ediţia de anul viitor, „Paliativ” va vedea luminile rampei, într-o montare realizată de FITIC, iar Matei Lucaci Grunberg a fost invitat să îşi prezinte, în cadrul festivalului de anul acesta, spectacolul care se află în proces de finalizare. FITIC 2.0 demonstrează, astfel, că susţine într-un mod foarte concret şi imediat tinerii artişti, devenind singurul festival de teatru din România care are o strategie culturală de viitor şi unde se întâmplă minuni.

Programul complet al FITIC 2.0 poate fi consultat pe pagina de Facebook a festivalului şi pe site – www.fitic.ro.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a este organizat de Asociaţia Culturală Teatrelia, cu sprijinul Primăriei Muncipiului Constanţa.

 

 




Astăzi începe Gala Tânărului Actor HOP!

Astăzi, 4 septembrie 2017, începem aventura Gala HOP, ediţia 20, în sala de spectacole a Complexului Vox Maris Costineşti. Vă invităm să fiţi alături de tinerii concurenţi, urmărind competiţia în transmisiune live pe www.gala.hop.ro, începând cu orele 17.30.

Premiile Galei Tânărului Actor HOP 2017 vor fi decise de:

ZSOLT BÓGDAN – actor

MIHAI MĂNIUŢIU – regizor

ANA-IOANA MACARIA – actriţă

ADA SOLOMON – producător

ALEXANDRU VOICU – actor, câştigătorul Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2016

 

Luni, 4 septembrie                 Vox Maris Club

08.00 – 09.00  Workshop Kineto, coordonat de Andrei Flaviu Fălcuşan

10.00 – 13.00  Workshop cu regizorul Alexandru Dabija

14.30 – 16.30  Workshop Perdekamp Emotional Method (P.E.M.)

17.30  Deschiderea Galei HOP 2017

18.00  Concurs proba impusă

Radu Dogaru, Maria Mitu, Alexandru Mihai Popa, Paul Radu,

Theodora-Paula Gitana Sandu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Georgiana Vişan

19.00     Concurs secţiunea individual

Adrian Dima, Blanca Doba, Alexandra Duşa, Ştefan Craiu

22.00  Spectacol invitat

Obsesii – vino, vezi, nu spune nimănui! de Claudiu Sfirschi-Lăudat, un one-woman show cu Cerasela Iosifescu, după texte de Margarita Karapanou, regia Yannis Paraskevopoulos, scenografia şi costumele Lia Dogaru, producţie a Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB

 

 

Marţi, 5 septembrie          Vox Maris Club

08.00 – 09.00  Workshop Kineto, coordonat de Andrei Flaviu Fălcuşan

10.00 – 13.00  Workshop cu regizorul Alexandru Dabija

14.30 – 16.30  Workshop  Perdekamp Emotional Method (P.E.M.)

16.30 – 17.30  Encounter – Generaţiile HOP de ieri şi azi

18.00  Concurs proba impusă

Adriana Aldea, Alexandru Cătănoiu, Ştefan Craiu, Adrian Dima, Blanca Doba,   Alexandra Duşa, Oana Predescu, Eliza Teofănescu

19.00   Concurs secţiunea individual

Marcela Nistor, Mihai Niţu, Cosmina Olariu, Dan Pughineanu

21.30 Concurs secţiunea grup

De ce, Anton Pavlovici Cehov?, după „Maşinăria Cehov” de Matei Vişniec, regia Cătălin Bocîrnea, cu Cosmin Stănilă, Irina  Sibef, Nicole Burlacu, Alexandru Mihai Popa, Radu Dogaru

 

Miercuri, 6 septembrie    Vox Maris Club

08.00 – 09.00  Workshop Kineto, coordonat de Andrei Flaviu Fălcuşan

10.00 – 13.00  Workshop cu regizorul Alexandru Dabija

14.30 – 16.30  Workshop  Perdekamp Emotional Method (P.E.M.)

18.00 Concurs proba impusă

Nicole Burlacu, Marcela Nistor, Mihai Niţu, Cosmina Olariu, Dan Pughineanu, Cosmin Stănilă

19.00 Concurs secţiunea individual

Maria Mitu, Paul Radu, Georgiana Vişan,Theodora – Paula Gitana Sandu

21.30 Concurs secţiunea grup

moscoOova, după „Trei surori” de A.P.Cehov, regia Florin Liţă, cu Adriana Aldea,    Alexandru Cătănoiu, Oana Predescu, Eliza Teofănescu

22.00  Bonus Hop Shop – în afara concursului, participă concurenţii HOP 2017

 

Joi, 7 septembrie                Vox Maris Club

08.00 – 09.00     Workshop Kineto, coordonat de Andrei Flaviu Fălcuşan

10.00 – 13.00     Workshop cu regizorul Alexandru Dabija

14.30 – 16.30     Workshop  Perdekamp Emotional Method (P.E.M.)

18.00     Spectacol invitat

O femeie după Péter Esterházy, un spectacol de Andrea Gavriliu, cu Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriş, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Moise Denisse, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teişanu, Eric Ţuţuianu  

19.00 Spectacol final – concurenţii 2017 reuniţi sub bagheta lui Ştefan Lupu

20.00 Festivitatea de decernare a premiilor

21.00 Party Gala HOP 2017

 

***

Nu uitaţi că puteţi afla mai multe despre actorii aflaţi în competiţie accesând www.galahop.ro şi Agenţia HOP http://galahop.ro/agentia-hop-2017/.

Puteţi fi alături de ei şi pe contul oficial de Facebook al Galei (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).

În perioada 4-7 septembrie urmăriţi live competiţia şi votaţi favoriţii pe www.galahop.ro!

Puteţi vota pentru aproape 24 de ore începând cu 6 septembrie, ora 22.00, când se va termina concursul şi până în 7 septembrie, ora 20.00 când va începe festivitatea de premiere.

 

Vă invităm să vă implicaţi activ şi să îi sprijiniţi pe tinerii actori finalişti la cea de-a 20-a ediţie. Atenţia voastră îi poate ajuta să crească, le poate confirma profesionalismul.

Cu un simplu click, puteţi fi aproape de cei 21 de tineri artişti care aspiră la trofeul HOP.

 

 

ORGANIZATORI:

UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA

Vox Maris Grand Resort Costineşti

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

COPRODUCĂTOR:

Societatea Română de Televiziune

SPONSOR:

MOL România

PARTENERI:

Primăria municipiului Bucureşti

ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

TIFF – Festivalul Internaţional de Film Transilvania

ITI – Institutul Internaţional de Teatru, Secţia Română




Comuna Tuzla, în straie de sărbătoare

5Tuzla a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia deschiderii ediţiei de anul acesta a Zilelor Comunei, ce au loc în perioada 3-9 septembrie septembrie. Pe scena amenajată în imediata vecinătate a sediului Primăriei Tuzla, au urcat atât artiştii din localitate, ce se pregătesc sau sunt colaboratori ai Centrului pentru Tineret „Ion Creangă“ din localitate – Anastasia şi Andrei Lăcătuş, Ansamblul de mandoline „Qârligaş“, Luana Tudorache, „Dance Art“, Virginia Ciorogaru, Maria Panov, Euxinus Band Constanţa, cât şi artişti consacraţi ai muzicii populare româneşti: Constantin Măgureanu, Cristina Turcu Preda, Gheorghe Ciucioiu, Nicoleta Vasile, Ileana Lăceanu, Virginia Neagu, Letiţia Moisescu.4

Pe tot parcursul după amiezii, pe lângă bucuria prilejuită de artiştii care au evoluat pe scenă, locuitorii din Tuzla au putut sta la masă, îmbiaţi de bunătăţile oferite de comercianţi: produse preparate pe grătar, dulciuri, dar şi tradiţionalele şuberek-uri cu carne sau sarailii.

Potrivit viceprimarului din Tuzla, Constantin Ban, evenimentul a fost unul cu totul dedicat locuitorilor comunei, şi a coincis cu Sărbătoarea Sacrificiului, comunitatea musulmană fiind una foarte puternică şi numeroasă: „La fel cum fiecare om care poartă un nume sărbătoreşte de ziua acestuia, şi Zilele Comunei Tuzla reprezintă, pentru noi, locuitorii, prilej de mare bucurie. Mai mult, anul acesta acest eveniment a coincis cu cel al Sărbătorii Sacrificiului la musulmani, care au prilejul, astfel, să se bucure de două ori. Trebuie ştiut că, la Tuzla, avem una dintre cele mai mari comunităţi musulmane din Dobrogea: până şi conducerea comunei este formată dintr-un musulman, primarul Taner Reşit şi un ortodox“.

1Coordonatorul Centrului pentru Tineret „Ion Creangă“ din localitate, Maria Damian Pascal, ne-a spus că artiştii ce frecventează instituţia de cultură pe care o conduce au dovedit că pregătirea pe care o primesc aici este una de cea mai bună calitate: „Au evoluat pe scena din centrul comunei atât micii artişti care se pregătesc la Centrul pentru Tineret, cât şi „seniorii“ care colaborează cu noi“.

La Tuzla va avea loc un nou eveniment de anvergură la finele acestei luni, când va fi organizat „Târgul Gospodarului“ (29 septembrie-1 octombrie), unde cei ce doresc să îşi cumpere 3produse „bio“, vor putea să cumpere, direct de la producători, legume, fructe, miere, preparate din carne şi multe altele.

 




Pescador cu migranţi, interceptat de poliţiştii de frontieră români în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat un pescador suspect de migraţie ilegală, la bordul căreia se aflau mai multe persoane.

În data 03.09.2017, în jurul orei 06.35, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au detectat un pescador suspect în Marea Neagră, la aproximativ 14 mile marine est de Midia, la frontiera maritimă, în afara apelor teritoriale, navigând spre țărmul României.

Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu două nave din cadrul Grupului de Nave Constanţa şi Mangalia pentru identificarea ambarcaţiunii, cu sprijinul și a două nave aparținând  ARSVOM (Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare).

Nava nu a răspuns avertismentelor poliției de frontieră și nu s-a oprit pentru a fi efectuate verificările specifice, continuându-si deplasarea spre țărmul românesc. Fiind insoțită de navele Gărzii de Coastă, în jurul orei 10.05, ambarcațiunea s-a oprit pe malul mării, în apropierea portului Midia.

Cele 87 de persoane (48 bărbați, 16 femei și 23 de copii) aflate la bord vor fi preluate de polițiștii de frontieră, care vor efectua activitățile specifice în astfel de cazuri.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz, împreună cu reprezentanți ai I.J.J. Constanța, I.P.J. Constanța, I.S.U. Dobrogea și Inspectoratul General pentru Imigrări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.




Fanfara „Muzica Apelor” va concerta sâmbătă în Parcul Tomis din Constanţa

Având în vedere desfăşurarea Festivalului „Art District” în zona veche a oraşului Constanţa, Fanfara „Muzica Apelor” a concertat duminică, 03 septembrie 2017, la ora 16,00 în Parcul Gării, în zona fântânii arteziene.

Sâmbătă, 09 septembrie 2017, cei 28 de instrumentişti vor cânta începand cu ora 17,00 în Parcul Tomis II, în zona fântânii arteziene




Constanta: 28,20 % gradul de promovare la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2017

In urma centralizării notelor obținute de absolvenții de liceu la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2017, gradul de promovare, înainte de contestații, înregistrat la nivelul judeţului Constanţa este de 28,20 % (326 – promovați, 826 – respinși).
Contestațiile pot fi depuse vineri, 1 septembrie a.c., în intervalul orar 16:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi publicate miercuri, 6 septembrie 2017.
Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea și au obţinut cel puţin media 6 (șase) la probele scrise.



Musulmanii din Mangalia, alături de cei din întreaga lume, sărbătoresc Kurban Bayram

Cei peste 70.000 de credincioşii musulmani din România celebrează de vineri, 1 septembrie, timp de patru zile, Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului), unul dintre cele mai importante evenimente din religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului organizat la locurile sfinte de la Mecca.

La Geamia „Esmahan Sultan“ din Mangalia, cea mai veche moschee din România, timp de patru zile, este sărbătoare mare: credincioşii din localitate se bucură, alături de toţi musulmanii din lume, de Kurban Bayram-ul, Sărbătoarea Sacrificiului.

În cele patru zile de sărbătoare Kurban Bayram, credincioşii musulmani, cei care îşi pot permite material, dar şi fizic, acest lucru, merg la Mecca, la Casa lui Allah. „Pelerinajul, ce se desfăşoară după un ritual strict, reiterează pelerinajul iniţiatic al Profetului Muhammed (PbuH), la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Muzdalifa şi Medina, la care participă anual milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim.” Așa cum Bunul Allah ne poruncește în Coranul cel Sfânt „Nu vor ajunge la Allah carnea și sângele lor, ci va ajunge la El evlavia voastră. Astfel vi le-am supus vouă, pentru ca voi să-L preamăriți pe Allah, pentru că v-a călăuzit pe voi. Și binevestește celor care sãvârșesc fapte bune!” (Sura Al-Hajj, 37) „Și nu purcede pe pãmânt cu semeție, cãci tu nu vei despica pãmântul și nici nu vei atinge înãlțimea munților!” (Sura Al-‘Isra’, 37) Noi, musulmanii, nu trebuie să folosim această sărbătoare pentru a ne trufi, ci dimpotrivă, pentru a ne smeri în fața Lui Allah. Dacă nu înțelegem profunzimea spirituală a sacrificării, atunci acțiunile întreprinse vor fi doar de a suprima viața acestor animale. Kurbanul (animalul sacrificat) înseamnă apropiere… chemarea la apropiere. Într-o lume în care este urmărit doar câștigul, unde sufletele sunt ticsite de lucruri lumești, într-o lume în care pentru oameni primează partea materială, în care relațiile interumane sunt bazate pe un schimb reciproc de interese, în care sărmanii sunt lăsați de izbeliște, într-o lume civilizată, dar în care copiii mor fără de nicio vină, într-o lume în care fizic suntem apropiați, dar emoțional suntem indiferenți față de semeni, kurbanul ne apropie… unul de celălalt. Kurbanul ne apropie… de Bunul Allah!”, a precizat muftiul Muurat Iusuf pentru dcnews.ro.

Din prima zi de Kurban, musulmanii aduc mulţumiri lui Allah şi încearcă să îi ajute pe cei nevoiaşi. Se fac rugăciuni acasă şi în colectiv, la geamie şi, după posibilităţi, fiecare familie sacrifică un animal: oaie, batal, vită, bivol, cămilă şi capră, în funcţie de câţi membri are familia respectivă. Musulmanii spun că de Kurban Bairam carnea este cea mai dulce.

Animelele pentru sacrificiu trebuie să îndeplinească anumite condiţii: oaia si capra trebuie să aibă cel puţin un an, vaca sau bivolul doi ani, cămila cinci ani împliniţi. Toate trebuie să fie perfect sănătoase, şi „fără nici un cusur“, adică să nu fie oarbe, să nu aibă coarnele rupte, să nu fie şchioape, să nu fie slabe sau bolnave.

Dimineaţă de Bairam hogea trebuie să asiste la tăierea batalului. Chiar acolo, în curte, are loc o mică petrecere, ceva asemănător „pomenii porcului“ de la creştini. Sunt pregătite dulciurile şi mâncărurile tradiţionale: sarmale, plăcinta cu brânză – kârde, baclavale (care la tătari se fac cu nucă, iar la turci cu fistic) cu iaurt. După tăierea batalului se face geantâk-ul, şuberek-uri cu carne, precum şi tradiţionala tochitură din batal.

În fiecare dimineaţă, bărbaţii se vor duce la geamie, la rugăciune, iar în toate cele patru zile, familiile de musulmani se vor vizita reciproc, se va merge la rude, la părinţi.

 




Măsuri de prevenire şi răspândire a pestei porcine africane

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa informează că Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti a transmis în teritoriu măsurile care trebuie implementate în vederea prevenirii şi răspândirii pestei porcine africane, maladie confirmată la porci domestici, în două gospodării din Satu Mare.

În acest sens, anexăm următorul material informativ cu privire la pesta porcină africană, în vederea măsurilor care se impun a fi luate de către fermierii care deţin exploataţii cu porcine domestice, pentru a preveni răspândirea unei eventuale maladii.




Interviuri față în față, în cadrul Proiectului SIPOCA 35 ”Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”

 

Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) a realizat, recent, mai multe interviuri, în cadrul Proiectului SIPOCA 35 ”Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”. Scopul acestui proiect este creșterea gradului de transparență a actului de guvernare la nivel central și local și îmbunătățirea gradului de participare publică și de armonizare a procesului de consultare pentru asigurarea transparenței decizionale. Iată ce spun reprezentanții MCPDS:

 

Astăzi, 22 august 2017, echipa de management a proiectului SIPOCA 35 „Guvernare transparentă deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”, implementat de Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS), alături de Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a demarat interviurile cu reprezentanții instituțiilor publice.

Pentru realizarea unei aprofundări a situației actuale a modului de aplicare a prevederilor legale privind accesul la informațiile de interes public și transparența decizională, atât în plan central cât și în plan local, discutăm cu responsabilii din 10 ministere și 5 primării de municipiu în vederea clarificării aspectelor specifice legate de modul de aplicare a legislației privind transparența decizională.

Astăzi, 24 august 2017, expertul pe transparență, Otilia Anghel alături de Ana Maria Patrichi manager de proiect și Alexandra Boncu asistent proiect SIPOCA 35 „Guvernare transparentă deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”, au discutat cu responsabilii cu aplicarea legilor transparenței din Primăria Municipiului Câmpina respectiv Consiliul Județean Prahova.

Proiectul SIPOCA 35 este implementat de Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS), alături de Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și își propune, în această etapă, să realizeze aprofundarea situației actuale a modului de aplicare a prevederilor legale privind accesul la informațiile de interes public și transparența decizională, atât în plan central cât și în plan local, în vederea clarificării aspectelor specifice legate de modul de aplicare a actelor normative.

Obiectivele proiectului „Guvernare transparentă deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit” sunt atât creșterea capacității instituțiilor publice de a asigura părților interesate un nivel ridicat de acces la informații de interes public cât și îmbunătățirea gradului de participare publică și de armonizare a procesului de consultare pentru asigurarea transparenței decizionale.

Vom continua întâlnirile/interviurile față în față și cu responsabilii cu aplicarea Legii nr.544/2001, respectiv 52/2003 din administrația locală, iar la final vom publica un raport.

 

Pentru mai multe informaţii consultaţi link:

http://dialogsocial.gov.ro/proiect-sipoca-35/#interviuri2

 




Începe a VIII-a ediţie a Conferinţei Medicilor de Familie

În  perioada  31 august-2 septembrie 2017 se desfăşoară cea de a -VIII-a ediţie a Conferinţei Regionale de Medicină de Familie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Medicilor de Familie ”Tomis” Constanţa în parteneriat cu Universitatea “Ovidius”- Facultatea de Medicină Generală şi ColegiulMedicilor.

Potrivit preşedintelui AMF „Tomis” Constanţa, dr. Laura Condur tema ediţiei din acest an este ”Medicina de Familie – piatra de temelie a medicinei moderne – Actualităţi şi perspective”. „Manifestare ştiintifică  cu tradiţie, deja, emblematică pentru medicina de familie constănţeană şi devenită etalon pentru manifestările ştiinţifice naţionale de medicină de familie, se bucură şi în acest an de participarea unui mare număr de medici din întreaga ţară şi din Republica Moldova , dar şi medici de alte specialităţi”, a precizat dr.

Laura Condur.

Deschiderea Conferintei va avea loc joi, 31 august, ora 14.00 la sala de conferinţe a Hotelului „Flora” din Mamaia.




HOP 2017  ATELIERE – FORMARE – ÎNTÂLNIRI ESENŢIALE

 

Gala Tânărului Actor HOP îşi consolidează direcţia de formare profesională a tinerilor artişti în buna tradiţie a şcolii româneşti de teatru, îmbinând metodele de antrenament actoricesc pentru studiul rolului cu cele ale mişcării corporale.

HOP este, în egală măsură, o rampă de lansare a tinerilor artişti, dar şi şansa unor întâlniri profesionale consistente.

 

Dincolo de programul concursului propriu-zis, care se desfăşoară timp de 4 zile la Costineşti şi care poate fi urmărit prin transmisia live, Gala HOP oferă un program intens de lucru tinerilor artişti, ce depăşeşte cadrul şi perioada competiţiei. Între 31 august – 7 septembrie concurenţii Galei HOP 2017 vor fi implicaţi în patru ateliere diferite.

 

La Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, în perioada 31 august – 2 septembrie, va avea loc atelierul CEHOV / ÉTUDE, coordonat de Veniamin Filshtinsky, profesor de arta actorului la Institutul de Artă Teatrală din Sankt Petersburg, directorul Senatului profesorilor de teatru din cadrul Uniunii Teatrale din Rusia, director artistic al Teatrului Étude din Sankt Petersburg şi autorul lucrării „Pedagogia deschisă”.

Specialist în metoda acţiunilor fizice a lui Stanislavsky, profesor invitat la şcolile de teatru din Polonia, România, USA sau Spania, Veniamin Filshtinsky consideră étude-ul ca fiind un procedeu eficient şi creativ de asimilare a sistemului stanislavskian. În egală măsură – principiu pedagogic, dar şi tehnică de antrenament actoricesc – étude face trecerea între exerciţiile de improvizaţie şi studiul rolului.

 

Şi în acest an proba obligatorie pentru toţi concurenţii de la HOP este scena în doi – Étude, la alegere, pe următoarele fragmente din opera cehoviană:

1. Treplev – Arkadina, Pescăruşul, actul III

2. Voiniţki – Astrov, Unchiul Vania, actul IV

3. Sonia – Elena, Unchiul Vania, actul II

Mai mult, tinerii artişti au şansa de a-şi pregăti propriul étude cu profesorul Veniamin Filshtinsky, cel care susţine acest tip de antrenament şi pe care îl practică atât cu studenţii, cât şi cu actorii şi regizorii profesionişti.

Regizorul Yuri Kordonsky este unul dintre elevii profesorului Filshtinsky.

 

La Costineşti, în perioada 4-7 septembrie va avea loc atelierul susţinut de regizorul Alexandru Dabija cu tema Entuziasmul facil în piesele de teatru ale lui Cehov.

Personalitate creatoare inconfundabilă, o prezenţă ce dinamizează scenele teatrelor din ţară, regizorul şi actorul Alexandru Dabija conduce pentru prima dată un atelier la Gala HOP. Şi-a dorit mai demult să participe şi iată că tinerii artişti ai acestei ediţii au şansa unei întâlniri unice în care regizorul îi poartă către Cehov cu câteva întrebări: Pot actorii modeşti să joace personajele modeste? Poate fi exaltarea mediocră? Este juvenilitatea o condiţie a personajelor tinere?

 

La celălalt pol, se situează atelierul PEM – The Perdekamp Emotional Method, care are loc la Costineşti, în perioada 4-7 septembrie.

Conceput, iniţiat şi dezvoltat de regizorul şi scriitorul german Stephan Perdekamp, PEM este o metodă de acţiune inovativă bazată pe procesele biologice ce oferă actorilor acces la emoţiile autentice, fără să recurgă la experienţa personală şi memoria afectivă. PEM este o cale de a înţelege că profunda condiţie umană depăşeşte orice experienţă personală, ori acest lucru permite actorilor o mai mare expresivitate şi flexibilitate în crearea emoţiilor. Atelierul va fi susţinut de Stephan Perdekamp şi de Sarah Victoria – Head of the PEM – International Office PEM Master Instructor Developer of PEM Body Work.

 

Şi tot la Costineşti are loc şi workshop-ul Kineto, coordonat de Andrei Flaviu Fălcuşan, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială. Dimineaţa, la malul mării, tinerii îşi vor face antrenamentul zilnic.

 

Toate acestea pentru a veni în întampinarea nevoii de profesionalizare a tinerilor actori, întru desăvârșirea lor artistică.

 

UNITER

29 august 2017

Am pregătit un slide-show care ne plimbă prin 20 de ani de Gală HOP şi care îi prezintă pe cei 21 de concurenţi de anul acesta. Sperăm să vă introducă în atmosfera estivală a apropiatei competiţii actoriceşti de la malul mării.

 

Nu uitaţi că puteţi afla mai multe despre actorii aflaţi în competiţie accesând www.galahop.ro şi Agenţia HOP http://galahop.ro/agentia-hop-2017/.

Puteţi fi alături de ei şi pe contul oficial de Facebook al Galei (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).

În perioada 4-7 septembrie urmăriţi live competiţia şi votaţi favoriţii pe www.galahop.ro!

ORGANIZATORI:

UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA

Vox Maris Grand Resort Costineşti

 

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

 

COPRODUCĂTOR:

Societatea Română de Televiziune

 

SPONSOR:

MOL România

 

PARTENERI:

Primăria municipiului Bucureşti

ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

TIFF – Festivalul Internaţional de Film Transilvania

ITI – Institutul Internaţional de Teatru, Secţia Română

 

 




Lupte tătăreşti, pe plaja din Mangalia

 

Primăria municipiului Mangalia şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România invită publicul interesat de luptele tătăreşti, să asiste la spectaculoasele întreceri specifice musulmanilor. Evenimentul va avea loc, duminică, 3 septembrie, începând cu ora 16.00, pe plaja „Laguna” din Mangalia. Competiţia se va desfăşura în cadrul Jocurilor Sportive ale Mangaliei, ediţia 2017, alături de alte întreceri sportive, precum: „Cupa Callatis” la fotbal şi luptele libere, care au loc pe aceeaşi plajă, în perioada 29 – 31 august.




AFIR a prelungit termenul de primire a cererilor de finanţare aferente Submăsurii 4.3 I, din cadrul PNDR 2020

 

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa informează producătorii agricoli de pe raza judeţului că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe site-ul propriu: www.afir.info, anunţul privind preungirea până la data de 30 septembrie, ora 16.00 a sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru Submăsura 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Componenta infrastructură de IRIGAŢII, din cadrul Programului Naţional de DEzvoltare Rurală 2014 – 20120 (PNDR 2020).

Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanţare, se aplică atât pentru teritoriul naţional, cât şi pentru zona ITI Delta Dunării, pentru a răspunde solicitărilor primite în acest sens din partea potenţialilor beneficiari.

Pentru finanţare prin Submăsura 4.3 – Componenta Irigaţii mai sunt disponibili 263,6 milioane de euro pentru teritoriul naţional şi 13 milioane de euro pentru zona ITI – Delta Dunării.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare este cea on-line pe pagina oficială a Agenţiei, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, pe acest site, la secţiunea „Investiţii PNDR”, puteţi consulta gratuit ghidul solicitantului.




Sprijin financiar pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite

 

 

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa informează că, în perioada 21 august – 06 octombrie, a.c., se va desfgăşura a doua sesiune de depunere a cererilor de sprijin aferente schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 20120.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite: trupuri de pădure şi perdele forestiere de protecţie. Sprijinul financiar acordat ca valoare fixă este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricolesub forma a două prime, după cum urmează:

– primă de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire – acordată pentru toţi beneficiarii schemei;

– primă anuală, pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmarea a împăduririi – acordată în funcţie de categoria de beneficiar şi tipul de teren.

Alocarea financiară pentru această sesiune privind Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” este de 50 de mil. de euro. Înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafeţelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, de elaborare a proiectului tehnic de împădurire şi de obţinere a avizului pentru proiectul tehnic de la Garda Forestieră.

Această schemă de finanţare este implementată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe site-ul http//www.apia.org.ro fiind publicat Ghidul solicitantului pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” pentru această sesiune, care detaliază modul de accesare a sprijinului financiar.

Pentru cererile de sprijin pentru împădurirea de terenuri din judeţul Constanţa se acordă un punctaj suplimentar, în cadrul principiului de selecţie referitor la amplasarea terenului, judeţul nostru regăsindu-se pe lista zonelor deficitare în păduri, numai 5,4% din suprafaţa acestuia fiind ocupată de păduri.

 

 

 




Zilele Mangaliei, sărbătorite în Portul Turistic

 

Primăria municipiului Mangalia, în colaborare cu Etno TV organizează, în perioada 1 – 3 septembrie, în Portul Turistic din localitate, o serie de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilelor Mangaliei. Turiştii şi localnicii sunt aşteptaţi, în fiecare seară, începând cu ora 18.00, să asiste la o serie de spectacole artistice, care vor fi susţinute pe scena plutitoare din Portul Turistic, de cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară. Dintre cei care vor concerta în cele trei zile de distracţie şi voie bună de la malul mării, îi amintim pe: Maria Stângă, Lucia Lazăr, Maria Spânu, Ion Ioniţă. Amfitrionul serilor de folclor autentic va fi cunoscuta prezentatoare Etno TV, Doina Mirea. De asemenea, seara de duminică, 3 septembrie, este dedicată artiştilor de la nivel local. Vor susţine microrecitaluri şi vor dansa pe aceeaşi scenă artişti talentaţi ai Centrului Cultural Mangalia. Accesul spectatorilor este liber!




Premieră! Teatru stradal la Constanța

 

 

În zilele de 2 şi 3 septembrie 2017, Bulevardul Tomis (de la Sala Sporturilor şi până în Peninsulă), Piaţa Ovidius şi întreaga zonă veche a Constanţei devin, în premieră, o mare scenă de teatru. Şi, desigur, nu vorbim despre orice fel de teatru, ci despre cea mai veche formă de manifestare artistică stradală, născută din dorinţa de a interacţiona direct cu publicul spectator, de a-l ajuta să depăşească limitele impuse de sala de spectacol, de a-l face să se bucure liber de actul cultural.

Teatrul stradal este cea mai veche formă de teatru existentă, adresându-se unui public liber, începător sau cunoscător într-ale teatrului. A venit momentul ca şi Constanţa să intre, cu Festivalul Internațional de Stradă ART DISTRICT 2017, pe lista exclusivistă a oraşelor europene unde acest fenomen este susţinut şi agreat de către autorităţi şi iubit de marele public. Astfel, personaje din toate basmele, poveştile şi dramaturgia lumii, pantomima, circul, comedia, dansul, acrobația, muzica de stradă și parada vor lua cu asalt traseul descris mai sus, transformându-l în scene deschise, inundate de lumini, muzică, personaje ireale și bună dispoziție.

Reunind toate aceste forme de artă a spectacolului, Festivalul ART DISTRICT 2017 va deschide minţile şi inimile spectatorilor, ocazionali sau fideli, şi pe parcursul a două zile va transforma Constanţa într-un oraş cu adevărat european din punct de vedere cultural. Artiştii participanți la acest eveniment, ce provin din mai multe țări ale Uniunii Europene, vor jongla cu diverse dimensiuni artistice, provocându-le spectatorilor un amestec surprinzător de emoţii.

Zeci de artiști vor face din Constanța casa artelor timp de două zile și vor da viață străzilor, uimind publicul de toate vârstele, din toate categoriile sociale. Prima ediție a Festivalului Internaţional de Stradă ART DISTRICT are ca punct de pornire, în acest an, orașul Constanța, municipiul reședință de județ, urmând ca, în anii următori, să poată călători prin toate orașele județului.

Printre trupele invitate se numără Transe Express (Franța), Camouflage Roadshow (Germania), ULIK & LE SNOB & Cie (Franța), Worldbeaters Music (Marea Britanie), Ilotopie (Franța), Cirquet Confetti (Spania), Les Enjoliveurs Compagnie (Franța), Cia La Tal (Spania), Barbarossa Samba Group (România), Le Caramantran (Franța), Compania 9 (România) etc.

Festivalul Internațional de Stradă ART DISTRICT 2017 este realizat de Fundația Umanitară Clopot cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

 

Intrarea este liberă!

 




Peste 1.000 de pacienți au ajuns la UPU Constanța în ultimele 72 de ore 

 

 

De vineri dimineață, 25.08, ora 07.00 și până astăzi, 28.08, ora 07.00, la UPU s-au prezentat 1168 pacienți dintre care 288 au fost internați. Cele mai multe cazuri au fost preluate de medicii de gardă de la cabinetul UPU Interne, 467. La UPU Traumatologie au fost aduse 147 persoane iar medicii de la Camera de Resuscitare au avut 35 cazuri. Tot în cele 3 zile de referință, la UPU au fost aduși 336 copii, 274 la Cabinetul UPU Pediatrie și 62 la Chirurgie Pediatrică. În urma investigațiilor de specialitate, 80 minori au rămas internați.