„Târg de toamnă târzie”, la Pecineaga

IMG_20171123_100718Joi, 23.11.2017, în intervalul orar 10.00-15.00 a avut loc „Târgul de toamnă târzie”. Activitatea s-a desfăşurat la Căminul Cultural din Comuna Pecineaga în cadrul programului Naţional ”Şcoala Altfel”.

Preşcolarii, elevii şi părinţii acestora au pregătit prăjituri, borcane cu dulceţuri şi zarzavaturi pentru aprovizionarea cămării pentru iarnă. Banii obtinuţi din vânzarea acestora vor fi folosiţi pentru cumpărarea materialelor necesare desfăşurării actului educativ precum şi pentru activităţile extracurriculare. „Borcanele rămase au fost donate Asociaţiei Umanitare Iulia Andreea Movilă din Comuna Pecineaga“, ne-a declarat consilierul de imagine al instituţiei de învăţământ, prof. Angelica Andrei.

IMG_20171123_101452




Scandal în sânul Consiliului Local: aleşii de opoziţie spun că sumele pentru reabilitarea Bisericii Sf. Gheorghe şi ale Casei de Cultură sunt „umflate”!

Consilierii locali au aprobat, în şedinţa de îndată convocată astăzi, 24 noiembrie, documentaţiile tehnice aferente proiectelor “Reabilitarea faţadelor, picturii murale exterioare şi interioare, consolidarea structurii de rezistenţă, sistematizarea curţii, refacerea împrejmuirii, reabilitarea instalaţiilor şi construirea unui lumânărar pentru Biserica Sf. Gheorghe” şi „Reabilitarea Casei de Cultură”, alături de modificarea şi completarea HCL privind aprobarea contractării unei finanţări ramursabile (un împrumut de 60 de milioane de lei, ce urmează a fi achitaţi în 15 ani), rectificarea bugetului Goldterm Mangalia, dar şi actualizarea documentaţiei tehnice „Studiu de fezabilitate privind implementarea cogenerării de înaltă eficienţă în centralele termice din zonă”.

Potrivit proiectelor aprobate de majoritatea consilierilor locali (mai puţin cei din PSD şi ALDE), reabilitarea Bisericii Sfântul Gheorghe, cel mai vechi locaş de cult ortodox din Mangalia, ar putea beneficia, din împrumutul bancar, de circa 10 milioane de lei (făra TVA), iar reabilitarea Casei de Cultură de 16,7 milioane de lei (fără TVA).

Cum era de aşteptat lista investiţiilor ce ar urma să fie realizate din banii împrumutaţi de primărie a creat polemici în rândul consilierilor locali, care s-au acuzat, reciproc, de lipsă de interes faţă de banul public. În timp ce edilul local, Cristian Radu, a declarat, înainte să părăsească, intempenstiv sala de şedinţă, că această listă nu este una definitivă, aleşii locali putând, oricând, să „scoată sau să adauge proiecte, ce vor fi, oricum, supuse aprobării Consiliului Local”, consilierul PSD Paul Foleanu s-a arătat indignat faţă de sumele cu care ar urma să fie reabilitată Biserica Sfântul Gheorghe: „Biserica trebuie reparata, dar nu putem aloca 3 milioane de euro pentru această lucrare”, iar Leonard Tănase a afirmat că, în loc să fie investiţi 4 milioane de euro în reabilitarea Casei de Cultură, o idee mai bună ar fi reducerea acestei sume şi construirea unei noi şcoli în Mangalia. În urma discuţiilor în contradictoriu, aleşii ALDE au părăsit sala de şedinţe.

Viceprimarul Mangaliei, Dragoş Angelescu a subliniat faptul că, dacă, în timp, anumite proiecte vor beneficia de finanţări de la diferite ministere sau de la Uniunea Europeană, acestea vor fi retrase de pe lista iniţială şi înlocuite de altele. La polul opus, consilierul local Ozghiun Menabit a declarat că aleşilor locali li se cere să înşele, cu bună ştiinţă, Ministerul Finanţelor, care îşi va da avizul pentru o listă de investiţii, care, pe parcurs, va fi modificată cu altele noi.

Valentin Adrian Miron, specialistul bancar care se ocupă de împrumutul ce va fi contractat de primărie, a declarat că, orice modificare adusă listei de investiţii, va putea fi făcută strict printr-o notificare către Ministerul Finanţelor şi că nu va fi necesar un nou aviz.




După ani întregi în care a domnit frigul, Casa de Cultură Mangalia a fost racordată la sistemul centralizat de termoficare

O perioadă îndelungată, instituţii publice emblematice ale municipiului, printre care Policlinica şi Casa de Cultură Mangalia au fost condamnate să funcţioneze la temperaturi extrem de scăzute.  Astfel, ani buni, pe holurile îngheţatele ale Policlinicii erau nevoiţi să aştepte copii, vârstnici şi, aşa suferinzi care urmau să fie consultaţi ori să primească tratamente de la medicii de familie. Cum numai interioarele cabinetelor erau încălzite, timpul de aşteptare era îngreunat din cauza frigului cumplit. Recent, Policlinica Mangalia a fost racordată la căldură, astfel că, în prezent, şi holurile oferă condiţii mult mai primitoare, excepţie făcând aspectul general învechit al unităţii sanitare.

Potrivit directorului Goldterm, Dan Georgescu, care însă de luni va ocupa funcţia de city manager în cadrul Primăriei Mangalia, ne-a declarat, astăzi, că zilele trecute au mai fost racordate la reţeaua centralizată Casa de Cultură şi Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil situată pe strada Rozelor. În ceea ce priveşte Casa de Cultură, din cauza temperaturilor foarte joase din sala de spectacole, copiii aveau mult de suferit, astfel că nu de puţine ori vizionau manifestările artistice îmbrăcaţi, întrucât instalaţia de aer condiţionat nu făcea faţă.




Dan Georgescu, noul administrator public al Mangaliei!

dan-georgescuDirectorul Goldterm SA Mangalia, Dan Georgescu este, începând de luni, 27 noiembrie, noul city manger al municipiului. Acesta a trecut, cu brio, chiar în cursul zilei de astăzi, examenul pentru promovarea funcţiei de administrator public, post aflat în aparatul de specialitate al primarului şi ocupat, până de curând, de Romulus Dumitrana.

În perioada 2008-2010, Dan Georgescu a ocupat funcţia de consilier la cabinetul primarului, iar din 2012 şi până în prezent acesta a fost directorul general al Goldterm SA.




Un hoţ care a sustras bunuri de 15.000 de lei dintr-o locuinţă din Tuzla, prins de poliţişti

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Costinești, județul Constanța, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, la data de 22 noiembrie a.c., bărbatul în cauză ar fi sustras din locuința unui bărbat din Tuzla, mai multe bunuri și valori.

Prejudiciul estimat la aproximativ 15.000 de lei a fost recuperat în proporție de 75% și predat persoanei vătămate.

Polițiștii constănțeni continuă cercetările.




După „Cantabis”, Silvana Cojocăraşu ne provoacă să descoperim noi versuri în volumul de poezii şi poeme „Coup de Coeur”

CoupDeCoeurDuminică, 26 noiembrie, la ora 13.00, la standul Editurii Tracus Arte, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2017, Romexpo Bucureşti, Pavilion Central (stand 12, nivel 0) se va lansa cel de-al doilea volum de poezii şi poeme semnat Silvana Cojocăraşu intitulat „Coup de Coeur”.

Această apariţie editorială vine la scurt timp după volumul de versuri „Cantabis” ce aparţine aceleiaşi autoare din Mangalia, o prezenţă agreabilă, cunoscută la nivel local, dar nu numai, atât datorită activităţii sale profesionale, cât şi datorită pregătirii, experienţei şi premiilor obţinute în domeniul relaţiilor inernaţionale.

La prezentarea cărţii „Coup de Coeur” vor fi prezenţi Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER, profesor la Universitatea

Târgu-Mureş, poetul Liviu Uleia (care semnează şi coperta volumului), Teodor Dună, directorul editorial al Editurii Tracus Arte, Ecaterina Dăescu.

Moderatorul întâlnirii va fi scriitorul Dan Mircea Cipariu.

Potrivit criticilor, care au analizat lucrarea, „volumul, de o eleganţa rafinată şi o concepţie grafică desăvârşite, este structurat în trei părţi: „Alinamar”, poezii în Limba Română, „Coup de coeur”, poezii în Limba Franceză (care dau şi titlul volumului) şi „31 de zile în februarie”, poeme în proză.      „Construcţie frumoasă, florilegiu poetic cu recurenţe discrete şi o iscusită întreţesere a versurilor,  unduind precum urzeala emoţiilor. Un simţ probabil natural al litotei – de aici, o eleganţă a dicţiei, ferită de stridenţe sentimentale”, a consemnat  Dan Ion Nasta.

„Poezie picturală cu finețuri orientale care amintesc de marii poeți chinezi ai Lunii și reflexivele stampe japoneze, meditație însoțită uneori de profundă ironie, balans amplu între anotimpuri și sentimente, sub aripa nostalgiei omniprezente, toate acestea ni le oferă Silvana Cojocărașu, în versuri care te pot urmări îndelung, muzical, melancolice și mustrătoare totodată… Provocator, citez, invitând la lectură:

”Dor duios verile calde / când şi arşiţa e dulce / în leagănul din suflet, / când florile se scutură noaptea / efemer de parfumuri / şi privesc în urmă, peste umăr, / la zbaterea noastră ciudată / inconştientă şi sigură / clipind cu înţelepciunea / culorii care nu se mai intoarce / şi se preface-n umbră, / nu ştiţi ce departe sunteţi / de rădăcini, par să ne spună…”, a creionat pe marginea cărţii  Liviu Uleia.

Întrebată, de ce şi-a canalizat talentul artistic spre poezie, Silvana ne-a declarat: „Sunt puţine cuvinte sincere pe pământ. În poezie, eşti liber să-ţi spui adevărul din tine. Printre măşti şi suflete goale, tu poţi ascunde în palma altcuiva emoţia”.

Silvana Cojocăraşu este absolventă a Universităţii „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Litere (Franceză – Italiană), absolventă a Universităţii Luxemburg, Departamentul de Litere şi Ştiinţe Umane (Limbi Romanice). De asemenea, a urmat două Mastere în Imagine şi Relaţii Internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti. A absolvit cursurile ciclului internaţional „Politiques culturelles et valorisation du patrimoine”, la Şcoala Naţională de Admnistraţie din Paris. Este laureată a Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma la Concursul Internaţional de Poezie „Medusa Aurea 2007”. A primit Diplomă de Excelenţă din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Gaudeamus, un târg internaţional  de tradiţie, rezervat celor mai bune lucrări!

Silvana Cojocăraşu este şi traducător-interpret (atestat) în Limbile Engleză, Franceză, Italiană şi Spaniolă. Nu în ultimul rând, este membră în Asociaţia Română a Bursierilor Guvernului Francez, vicepreşedinte filieră Artă, Cultură şi Comunicare.
Moment de vârf al anului editorial şi cultural din România, organizat de Radio România, Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură  va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie 2017, în Pavilionul Central Romexpo. Invitatul de onoare al acestei  ediţii – cu numărul 24 – este Comisia Europeană, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg, de toate vârstele.

În scurt timp, ambele volumuri de versuri vor putea fi achiziţionate, răsfoite şi parcurse cu atenţie din librăriile din Mangalia. Intenţiile literare ale autoarei vin într-un moment prielnic pentru redescoperirea versurilor, peste care tehnologia a aşezat un praf gros de indiferenţă. Lectura în general a devenit, din păcate, istorie prăfuită, tocmai de aceea este revigorant să descoperi că oamenii literelor se străduiesc din răsputeri să-i redea strălucirea de odinioară.

Preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2017 este dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec.

În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional Gaudeamus devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă târg de carte de carte şi cafenea literară, Gaudeamus propune în acest an peste 800 de evenimente culturale, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă. Cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii din România, Târgul de Carte Gaudeamus are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an.

Editura Tracus Arte este una dintre prezenţele importante, prin programul de lansări şi evenimente propuse. An de an, numărul titlurilor publicate de editură crește, fiind dintre puținele care au reușit, în doar câțiva ani, să impună un brand. Astfel, editura este prezentă în cadrul celor mai importante gale de premiere de carte, cu titluri premiate. Colecțiile de poezie, proză, eseu, critică și teorie literară sunt coordonate de către scriitori, cercetători, profesori universitari cu experiență și discernământ, dovedite de-a lungul vremii. Editura Tracus Arte îşi alege autorii și cărțile, mizând pe calitate şi promovând literatura română vie prin ce are ea mai bun și mai valoros, cu autori care merită să fie susținuți.

La Gaudeamus 2017, printre evenimentele Editurii Tracus Arte, sunt programate întâniri și discuții despre literatura română contemporană şi lansări de carte ale scriitorilor Eugen Simion, Matei Vişniec, Virgil Tănase, Mircea Tiberian, Ioana Greceanu.

Gaudeamus-Coup de coeur




Prins beat, la volan, pe străzile din Albeşti

La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un tânăr, de 28 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Burebista, din localitatea Albești, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost condus la spital pentru a i se preleva probe biologice.




Încet, dar sigur, DMHI primeşte gura de oxigen salvatoare. Sindicaliştii au discutat, deja, cu reprezentanţii Damen referitor la viitorul contract colectiv de muncă

dmhi0Conducerea Sindicatului Liber Navalistul, din cadrul DMHI, s-a întâlnit în urmă cu două zile cu reprezentanţii Companiei olandeze Damen Shipyards care şi-au exprimat intenţia de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni de 51% de la navaliştii coreeni care au preluat Şantierul Naval 2 Mai Mangalia în anul 1997.

Vicepreşedintele sindicatului, Laurenţiu Gobeajă a declarat pentru „Ediţia de Sud”  că, într-o primă etapă, discuţiile s-au purtat pe marginea recalculării salariului de încadrare prin eliminarea coeficientului de corecţie, a valorii tichetelor de masă la nivelul maxim de 15,09 lei fiecare şi  pe marginea schimbărilor legislative cu privire la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. „Aceste măsuri care vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, vor conduce la o scădere a venitului salarial net şi ale celorlalte drepturi băneşti ale angajaţilor. Propunerea noastră, a sindicatului, vizează menţinerea salariului net la acelaşi nivel, precum şi sumele nete ale celorlalte drepturi băneşti. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii olandezi, aceştia ne-au asigurat verbal că salariul nu va fi afectat de noile măsuri. Spun verbal, deoarece, încă nu s-a finalizat tranzacţia privind pachetul majoritar de acţiuni. Astfel că nu putem semna, deocamdată, contractul colectiv de muncă pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018”, a declarat viceprezedintele sindicatului.

Legat de achiziţionarea celor 51% de acţiuni, pentru perioada 19 – 20 decembrie 2017 este programată o nouă Adunare Generală a Acţionarilor la care angajaţii speră ca tranzacţia să fie parafată şi să nu mai apară amânări din lipsă de cvorum ori din alte motive care ţin de obţinerea aprobărilor guvernamentale ce se impun. Consiliul concurenţei şi-a dat, deja, acordul, referitor la achiziţionarea acţiunilor de către Damen Shipyards, mingea fiind, acum, în terenul Ministerului Economiei care, face însă paşi prea mici într-o situaţie care nu este deloc benefică angajaţilor în special, renumelui DMHI, Mangaliei şi celorlalte zone limitrofe municipiului ce asigură forţa de muncă pentru şantier.

După cum se ştie, în Mangalia, pentru luni bune, s-a creat o adevărată panică în privinţa şantierului, singurul agent economic care susţine din punct de vedere economic municipiul, dar şi localităţile din jur Limanu, 23 August, Albeşti, Negru Vodă etc. La orice colţ de stradă, în fiecare magazin, în piaţă şi oriunde altundeva localnicii nu vorbeau decât despre soarta şantierului, existând temerea că este pe cale să-şi închidă porţile, decizie care ar fi zdruncinat din temelii economia şi aşa plăpândă a urbei.

Autorităţile publice locale, complet dezinteresate de situaţia şantierului

Vicepreşedintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurenţiu Gobeajă ne-a mai spus că valoarea acţiunilor vândute se ridică la suma de 26 milioane de dolari. Statul român a avut un termen de 60 de zile în interiorul căruia îşi putea exercita dreptul de preemţiune, achiziţionând astfel pachetul majoritar. Acest lucru nu se va întâmpla, tocmai de aceea este surprinzător faptul că Ministerul Economiei nu se grăbeşte să dea undă verde acestei mutări salvatoare pentru şantier şi municipiu. „Deocamdată, reprezentanţii Damen nu au putere de decizie, şi consider că data de 20 decembrie pentru şedinţa AGA este destul de târzie, în condiţiile în care nu mai este foarte mult de lucru, ultima navă urmând să fie predată în cursul lunii ianuarie 2018. Până atunci, vor fi luate lucrări de la şantierele din Galaţi şi Tulcea, dar chiar şi aşa angajaţii doresc stabilitate, doresc să ştie că lucrurile se vor îndrepta pe un drum sigur, liniştit, că nu vor fi nevoiţi să plece să muncească în altă parte. Totuşi, sunt optimist şi consider că la începutul anului viitor lucrurile vor reintra în normal”, a mai spus vicepreşedintele sindicatului.

Din fericire, pentru angajaţi, municipiu şi zonele apropiate şantierul va merge mai departe, ba există şanse foarte mari să redevină o putere pe piaţa construcţiilor de nave la nivel naţional şi internaţional, având în vedere potenţialul imens, dar şi portofoliul pe care şi l-a adjudecat în cei 20 de ani cât timp s-a aflat sub conducerea specialiştilor coreeni.

Începând cu anul 1997, Daewoo-Mangalia Heavy Industries, companie înfiinţată prin asocierea între renumitul constructor naval Daewoo-Shipbuilding&Marine Engineering din Coreea şi Şantierul Naval „2 Mai” Mangalia România, a devenit cel mai competitiv şantier naval privind construcţia, conversia şi reparaţia de nave din zona Mării Negre.

Astfel, în cei 20 de ani au fost livrate 155 de nave comerciale, 50 de barje, 10 nave destinate logisticii, platforme de foraj marin, 3 docuri plutitoare, o macara plutitoare, o instalaţie plutitoare specializată în dragare.

Din păcate, perioada de incertitudine, criza în care s-a aflat, temporar, şantierul nu i-a întristat şi îngrijorat decât pe cetăţeni, persoane fizice şi juridice, de a căror viaţă şi afaceri depinde direct sau indirect soarta şantierului. În schimb, niciun reprezentant al autorităţii publice locale, primar sau consilieri, nu a avut vreo reacţie, nu a demarat vreun demers, nu s-a adresat Ministerului Economiei pentru lămuriri ori soluţii.

Aşa cum, regretabil, se obişnuieşte la Mangalia, diferit de alte oraşe din ţară, au fost mai la îndemână tăcerea, impasibilitatea, indiferenţa… Agitaţia, preocuparea, interesul pentru cetăţeni şi municipiu sunt lăsate pentru perioada de campanie electorală, când demarează vânătoare de voturi!

 

 




Se fac înscrieri în Registrul Agricol al Mangaliei

Primăria Municipiului Mangalia informează cetățenii orașului că au obligativitatea, conform Ordonanței Nr. 28/2008, art. 11, de a se înscrie în Registrul Agricol al Mangaliei, până la data de 31 decembrie, a.c. Locuitorii Mangaliei sunt rugați să se prezinte cu actele de proprietate necesare înscrierii, la sediul Primăriei, Compartimentul Registrul Agricol. Conform legislației în vigoare, proprietarii imobilelor trebuie să declare membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate, clădirile utilizate ca locuință, utilajele și instalațiile pentru agricultură, efectivele de animale existente, etc. Nedeclararea celor mai sus menționate în vederea înscrierii în Registrul Agricol se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei pentru persoanele fizice sau 300 și 1500 de lei în cazul persoanelor juridice.




Ziua Dobrogei va fi sărbătorită la Casa de Cultură

Primăria Municipiului Mangalia va organiza, sâmbătă, 25 noiembrie, o serie de activităţi artistice, prilejuite de sărbătorirea Zilei Dobrogei. Evenimentul se va desfășura în incinta Casei de Cultură, unde sute de cetățeni ai orașului sunt așteptați să ia parte la manifestarea artistică. Cu ocazia acestui eveniment, invitatul special al zilei va fi cunoscuta și îndrăgita artistă de muzică populară, Maria Dragomiroiu, care va încânta publicul cu un recital de muzică populară și de petrecere. În cadrul spectacolului, vor susține momente artistice de cântece şi dansuri tradiţionale, Ansamblul Folcloric ”Litoral” și Formația ”Bakalar”. Cei prezenți la eveniment, vor avea prilejul să guste din preparatele tradiționale oferite de organizatori.




Infractor din Mangalia, prins de poliţişti

La data 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un bărbat, de 28 de ani, din Mangalia, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.




Trei răniţi în urma unui accident rutier produs Lazu

La data de 21 noiembrie a.c., ora 08.08, o femeie, de 58 de ani, din  Constanța, a condus un autoturism pe DN 39 , dinspre Constanța către Agigea, iar pe raza  localității Lazu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers de pe banda 1 către banda 2, intrand în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Constanța.

     În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a unei femei, de 66 de ani, din Constanța, pasageră în primul autoturism, precum și rănirea ușoară a celor doi conducători auto.

Update

Din pacate pacienta ranita grav in accidentul petrecut in aceasta dimineata, la iesire din localitatea Lazu, a decedat. Cea de-a doua femeie adusă la UPU, in urma aceleiasi tragedii rutiere, a fost internata in stare gravă, în secția ATI. La UPU a fost adus și o a treia victimă. Este vorba despre un bărbat diagnosticat cu traumatism cranian minor și a cărui stare nu necesită internare.

 

 




Sărbătoare pentru creştini ortodocşi: Intrarea Maicii Domnului în Biserică

intrareSărbătoare mare pentru creştin ortodocşi pe 21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului in Biserica. Aceasta este o zi extrem de importantă – este despre momentul in care Fecioara Maria, in varsta de trei ani, a fost dusa de parintii sai, Ioachim si Ana, la Templul din Ierusalim.

Aceasta zi este una considerata magica prin puterea sa, o sarbatoare a luminii, care sparge intunericul iernii. Pe 21 noiembrie avem însă parte şi de mai multe restricţii, lucruri care îţi sunt interzise.

Nu este bine să uiți de cei sărmani și de copiii nebotezați. Cei care ii neglijesc pe oamenii nevoiasi si nu aprind o lumanare sau nu spun o rugaciune pentru acestia in ziua Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, vor fi lipsiti de o serie de bucurii, spun traditiile de la sate.

In aceasta zi sfanta se aprind lumanari atat pentru copiii care nu au fost botezati cat si pentru morti. De asemenea, se impart nuci, colaci si turte cu malai.

Nu se prelucrează lâna. Orice activitate legata de oierit ori prelucrarea lanii este interzisa in cursul acestei zile deoarece se spune ca in acest mod sunt protejate animalele. De asemenea, se ung cu usturoi cercevelele ferestrelor pentru alungarea strigoilor si a spiritelor diavolicesti.

Nu se spală haine. In orice zi de sarbatoare importanta, activitatile casnice sunt interzise intrucat trebuie oferit respect pentru sfantul sarbatorit ori evenimentul biblic pomenit de Biserica.

Nu este bine să fii supărat. Daca te-ai certat cu cineva, este bine sa ceri iertare si sa initiezi impacarea. Nu e bine ca oamenii sa fie certati de Ovidenie.

In aceasta zi este dezlegare la peste si chiar este recomandat sa consumi peste. Cei care respecta aceasta sarbatoare tinand post vor avea parte de sanatate, fericire si o serie de impliniri in anul urmator. Belsugul nu va lipsi din casele lor.

In popor se spune ca in aceasta zi se deschid cerurile si oamenii cu sufletul curat pot intelege graiul animalelor.

Credinciosii merg la biserica dimineata si duc bucate de post, peste si lumanari pentru a fi sfintite. La biserica, se pomenesc cei care au murit fara lumanare. Se crede ca lumanarea data de pomana se numeste „lumina de veci”, adica nu se va stinge niciodata pe lumea cealalta. Cei care respecta aceasta zi vor avea un an plin de reusite si vor fi sanatosi.

Este si o zi in care oamenii afla cum va fi vremea in anul care vine. Daca ninge pe 21 noiembrie, va fi o iarna grea. Dar daca in aceasta zi o sa fie soare, se anunta o vara secetoasa. Pentru ca in familie sa apara norocul credinciosii tin o candela aprinsa toata noaptea. La sat, la fiecare icoana a Maicii Domnului se asaza un vas cu apa proaspata si se aprinde o lumanare pentru a se alunga bolile. Apa aceasta trebuie bauta dimineata. Din batrani se spune ca in aceasta zi se da cu usturoi pe la ferestre, usi sau pe vatra pentru a se feri casa de strigoi.

(stiripesurse.ro)




87 de sportivi din 9 cluburi au participat la Cupa României la Kung-Fu

Duminică 19.11.2017 la Sala de Sport „Dan Spătaru” din Medgidia, s-a desfăşurat Cupa României la Kung-Fu. Au participat 87 de sportivi din 9 cluburi sportive membre ale Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact.

            Rezultatele sportivilor din judeţul Constanţa sunt următoarele:

 

1. PROBA „TAOLU TRADIŢIONAL” INDIVIDUAL

            1.COPII 6-7 ANI, FEMININ

1.GHEORGHIŢĂ DARIA                         CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

            2.SENIOARE +18 ANI

1.OCOLIŞAN MIHAELA LAURA                          CS NOUA GENERAŢIE MANGALIA

3.COPII 12-13 ANI, MASCULIN

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRĂ CONSTANTA

            4.SENIORI +18 ANI

1.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRĂ CONSTANTA

 

2. PROBA „TUISHOU” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI +18 ANI, -70 KG

1.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.SENIORI +18 ANI, +70 KG

1.CÎJU CONSTANTIN                                         CSU NEPTUN CONSTANTA

2.IACOBLEV COSMIN                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.TIMOFTE CRISTIAN                                        CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.ISTRATE ALEXANDRU                                   CSU NEPTUN CONSTANTA

3.JUNIORI 16-17 ANI OPEN KG

1.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MACSIM MARIUS                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

4.CADEŢI 14-15 ANI OPEN KG

1.MIHALCIA LAURENŢIU                                    CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.SANDU ROBERT GABRIEL                             CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.TUSLARU PAUL                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

5.COPII 12-13 ANI -45 KG

1.RUBINĂ IONUŢ ALEXANDRU                          CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.TRANDAFIR ALEXANDRU                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.OLESCU ANDREI                                           CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

6.COPII 12-13 ANI -60 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CONSTANTIN DANIEL CRISTIAN                     CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MEMET FATIH                                                CS SILVER SAMURAI COBADIN

7.COPII 12-13 ANI +50 KG

1.ARON RAUL                                                   CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.GÎSCĂ EDUARD ROBERT                              CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.ALI ALPER                                                     CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

8.COPII 10-11 ANI -35 KG

1.MIRON MARIO CRISTIAN                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.CHIRIAC ANDREI LUCIAN                               CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.IONAŞCU EDUARD ANDREI                           CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

9.COPII 10-11 ANI -40 KG

1.CONSTANTIN LAURENŢIU DANIEL                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.DINCĂ ANTONIO MIHAI                                  CS WING CHUN PITESTI                      

3.KIRMIZIGUL ISMAIL YUSUF                            CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

            10.COPII 10-11 ANI +40 KG

1.MUREŞAN FLORENTIN                                  CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.LUNGOCI COSMIN ALEXANDRU                    CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.IONIŢĂ RĂZVAN ANDREI                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.ANTON CRIVINEANU ANDREI             CS SILVER SAMURAI COBADIN

11.COPII 8-9 ANI -25 KG

1.ANEI TIBERIU IONUT                                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.sin bogdan iulian                                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.GRIGORAŞ JUSTIN FLORIN                            CS SILVER SAMURAI COBADIN

12.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.PERPELEA ALBERT MARIO                           CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.TAKAK BARAN                                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MARIN RĂZVAN ANDREI                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

13.COPII 8-9 ANI -35 KG

1.ERIMIA ALEXANDRU                                     CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.BANU TONI SEBASTIAN                                 CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.CONSTANTIN STEVEN GABRIEL                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.CHICHELUŞ ŞTEFAN                         CS SILVER SAMURAI COBADIN

14.COPII 8-9 ANI -40 KG

1.DINCĂ DAVID CRISTIAN                                 CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.TOMA IONUŢ CLAUDIU                                   CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.BURCIU FLORIN ALBERTINO              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

15.COPII 8-9 ANI +40 KG

1.BARCAN MIHAI ALEXANDRU             CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.LUNGU IUSTINIAN IONUŢ                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.PAPA MATEI IULIAN                                       CS SILVER SAMURAI COBADIN

16.COPII 6-7 ANI +20 KG

1.HAGI-CHERIM ZAFER                                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.IRIMIA TUDOR ADRIAN                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.CONSTANTIN ANDRUŢ GEORGIAN                 CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.AVASILOAI CRISTIAN GABRIEL                      CS SILVER SAMURAI COBADIN

17.COPII 4-5 ANI -25 KG

1.FECHET VLAD                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.PATOI IONUT CLAUDIU                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MIRON PETRU DAVID                                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MIRON LUCA GABRIEL                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

FEMININ

18.CADETE 14-15 ANI OPEN KG

1.BURDUJA MIRUNA ANDREEA                       CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.NITULESCU CRISTINA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

 

            19.COPII 10-11 ANI FEMININ, OPEN KG

1.MARINCIU ALEXIA ANDREEA                        CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.NITULESCU ARIANA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MIHALCEA LARISA                                        CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.ZUGRAVU ISABELA MARIA                            CS NOUA GENERATIE MANGALIA

20.COPII 8-9 ANI FEMININ, +30 KG

1.SAVIN ANDREEA MIRELA                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.SANDA CARMEN ALEXANDRA                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.ROŞIORU MIRUNA IOANA                              CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.SULIMAN SIBEL                                             CS SILVER SAMURAI COBADIN

21.COPII 8-9 ANI FEMININ, -30 KG

1.NEDELCU TEODORA DIANA                          CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.TIMOFTE DELIA ANDREEA                            CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.IRIMIA LAVINIA ANDREEA                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

22.COPII 6-7 ANI OPEN KG

1.GHEORGHITĂ DARIA                         CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.CRĂESCU SOFIA IRINA                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

           

3. PROBA „LIGHT-FIGHTING SANDA” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI +18 ANI, -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.MARINCIU ALEXANDRU                                 CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.SENIORI +18 ANI, +70 KG

1.IACOBLEV COSMIN                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.TIMOFTE CRISTIAN                                        CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.ISTRATE ALEXANDRU                                   CSU NEPTUN CONSTANTA

3.JUNIORI 16-17 ANI OPEN KG

1.MACSIM MARIUS                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

4.CADEŢI 14-15 ANI, 60 KG

1.TRANDAFIR ALEXANDRU EDUARD               CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.CONSTANTIN DANIEL CRISTIAN                     CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.RUBINĂ IONUŢ ALEXANDRU                          CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

5.CADEŢI 14-15 ANI, +60 KG

1.SANDU ROBERT GABRIEL                             CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MIHALCIA LAURENŢIU                                    CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.TUSLARU PAUL                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

6.COPII 12-13 ANI -45 KG

1.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.CHENARU FLORIN                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.DRĂGHICEANU PETRU                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.OLESCU ANDREI                                           CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

7.COPII 12-13 ANI +45 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MEMET FATIH                                                CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.GÎSCĂ EDUARD ROBERT                              CS SILVER SAMURAI COBADIN

9.COPII 10-11 ANI -40 KG

1.KIRMIZIGUL ISMAIL YUSUF                            CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.CONSTANTIN LAURENŢIU DANIEL                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

10.COPII 10-11 ANI +40 KG

1.IONIŢĂ RĂZVAN ANDREI                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.ANTON CRIVINEANU ANDREI             CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.MUREŞAN FLORENTIN                                  CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.LUNGOCI COSMIN ALEXANDRU                    CS SILVER SAMURAI COBADIN

11.COPII 10-11 ANI, -35 KG

1.MIRON MARIO CRISTIAN                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.IONAŞCU EDUARD ANDREI                           CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.CHIRIAC ANDREI LUCIAN                               CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

12.COPII 8-9 ANI -25 KG

1.ANEI TIBERIU IONUT                                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.sin bogdan iulian                                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.GRIGORAŞ JUSTIN FLORIN                            CS SILVER SAMURAI COBADIN

13.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.TAKAK BARAN                                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.PERPELEA ALBERT MARIO                           CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MĂRCIULESCU SEBASTIAN                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

14.COPII 8-9 ANI, -35 KG

1.ERIMIA ALEXANDRU                                     CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.CHICHELUŞ ŞTEFAN                         CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.BANU TONI SEBASTIAN                                 CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.APOSTOL ŞTEFAN

15.COPII 8-9 ANI +35 KG

1.LUNGU IUSTINIAN IONUŢ                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.BARCAN MIHAI ALEXANDRU             CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.DINCĂ DAVID CRISTIAN                                 CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.CHIRILĂ RĂZVAN FLORIAN                            CS WING CHUN PITEŞTI

16.COPII 6-7 ANI -25 KG

1.HAGI-CHERIM ZAFER                                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.IRIMIA TUDOR ADRIAN                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.AVASILOAI CRISTIAN GABRIEL                      CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.CONSTANTIN ANDRUŢ GEORGIAN                 CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

17.COPII 4-5 ANI -25 KG

1.MIRON PETRU DAVID                                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.FECHET VLAD                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.PATOI IONUT CLAUDIU                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MIRON LUCA GABRIEL                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

FEMININ

18.CADETE 14-15 ANI OPEN KG

2.BURDUJA MIRUNA ANDREEA                       CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

1.NITULESCU CRISTINA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

            19.COPII 10-11 ANI FEMININ, OPEN KG

1.MIHALCEA LARISA                                        CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.ZUGRAVU ISABELA MARIA                            CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.MARINCIU ALEXIA ANDREEA                        CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.NITULESCU ARIANA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

20.COPII 8-9 ANI FEMININ, OPEN KG

1.TIMOFTE DELIA ANDREEA                            CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.NEDELCU TEODORA DIANA                          CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.IRIMIA LAVINIA ANDREEA                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.SANDU CARMEN ALEXANDRA

21.COPII 6-7 ANI OPEN KG

1.CRĂESCU SOFIA IRINA                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.GHEORGHITĂ DARIA                         CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

 

4.PROBA „ERJIE-GUN FIGHT” INDIVIDUAL

1.SENIORI +18 ANI, -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.IACOBLEV COSMIN                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.SENIORI +18 ANI, +70 KG

1.TIMOFTE CRISTIAN                                        CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.ISTRATE ALEXANDRU                                   CSU NEPTUN CONSTANTA

3.JUNIORI 16-17 ANI OPEN KG

1.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MACSIM MARIUS                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

4.CADEŢI 14-15 ANI OPEN KG

1.MIHALCIA LAURENŢIU                                    CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.SANDU ROBERT GABRIEL                             CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.TUSLARU PAUL                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

5.COPII 14-15 ANI -60 KG

1.RUBINĂ IONUŢ ALEXANDRU                          CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.TRANDAFIR ALEXANDRU                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

6.COPII 12-13 ANI -60 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.GÎSCĂ EDUARD ROBERT                              CS SILVER SAMURAI COBADIN

7.COPII 12-13 ANI -50 KG

1.ARON RAUL                                                   CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.ALI ALPER                                                     CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

8.COPII 10-11 ANI -45 KG

1.ANTON CRIVINEANU ANDREI             CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.CONSTANTIN LAURENŢIU DANIEL                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.KIRMIZIGUL ISMAIL YUSUF                            CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

9.COPII 8-9 ANI -25 KG

1.ANEI TIBERIU IONUT                                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.sin bogdan iulian                                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.TOMA IONUŢ CLAUDIU                                   CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

 

3.GRIGORAŞ JUSTIN FLORIN                            CS SILVER SAMURAI COBADIN

10.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.PERPELEA ALBERT MARIO                           CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.TAKAK BARAN                                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MARIN RĂZVAN ANDREI                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

11.COPII 8-9 ANI -35 KG

1.BANU TONI SEBASTIAN                                 CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.ERIMIA ALEXANDRU                                     CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.CONSTANTIN STEVEN GABRIEL                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.CHICHELUŞ ŞTEFAN                         CS SILVER SAMURAI COBADIN

12.COPII 8-9 ANI +35 KG

1.LUNGU IUSTINIAN IONUŢ                                CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.BARCAN MIHAI ALEXANDRU             CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.PAPA MATEI IULIAN                                       CS SILVER SAMURAI COBADIN

3.DINCĂ DAVID CRISTIAN                                 CS SILVER SAMURAI COBADIN

13.COPII 6-7 ANI +20 KG

1.IRIMIA TUDOR ADRIAN                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.HAGI-CHERIM ZAFER                                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.AVASILOAI CRISTIAN GABRIEL                      CS SILVER SAMURAI COBADIN

14.COPII 4-5 ANI -25 KG

1.HULEA IONUT LIVIU                                       CS SILVER SAMURAI COBADIN

2.PATOI IONUT CLAUDIU                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MIRON PETRU DAVID                                    CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.MIRON LUCA GABRIEL                                  CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

FEMININ

 

15.COPII 8-9 ANI FEMININ, -30 KG

 

1.SANDU CARMEN ALEXANDRA                      CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

2.IRIMIA LAVINIA ANDREEA                              CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.NEDELCU TEODORA DIANA                          CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

3.SULIMAN SIBEL                                             CS SILVER SAMURAI MEDGIDIA

 

16.COPII 6-7 ANI OPEN KG

1.GHEORGHITĂ DARIA                         CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.CRĂESCU SOFIA IRINA                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

 Organizatorii spun ca a fost un concurs lung şi dificil, care s-a desfăşurat pe durata a 11 ore. Au fost sportivi care s-au înscris la 3-4 probe şi au fost meciuri extreme de disputate. În afara sportivilor consacraţi, care s-au impus la probele de concurs, au apărut noi sportivi, participanţi pentru prima dată la un concurs de Kung-Fu, dar copii foarte talentaţi şi dornici să obţină performanţe. Cei mai buni sportivi vor alcătui lotul naţional de Kung-Fu.




Peste 1000 de pacienți au au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele 72 de ore

 

În intervalul 17-20.11. 2017 la UPU au fost înregistrați 1020 pacienți, din care 270 au rămas internați. Cele mai multe cazuri, 869, au fost repartizate pe COD VERDE, în vreme ce pacienții al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat, cât şi pacienţii pentru care exista un risc de agravare rapidă au fost repartizați pe codurile ROȘU și GALBEN (19- Cod Roșu și 105- Cod Galben). În cazul a 165 persoane s-a luat decizia efectuării unei examinări CT, alte 2 persoane fiind supuse unei exameninări RMN.

În urma investigațiilor de specialitate, din cei 1020 pacienții, au rămas internați 270, cei mai mulți la Pediatrie – 58, Obstetrică Ginecologie – 49, Cardiologie – 30 și Neurologie-20.




Urmărit general, depistat la P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama-Veche au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, urmărit general, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În data de 19.11.2017, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche – Garda de Coastă s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul român J.A., în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza judeţului Prahova, pasager într-un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse de 4 ani cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat către Penitenciarul Poarta Albă-Constanţa, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.




Un tânăr acuzat de furt şi distrugere în Germania, depistat la Mangalia

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Mangalia au depistat un tânăr, de 28 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare germane emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunilor de furt și distrugere.

Tânărul se află în prezent în arest la domiciliu pentru alte infracțiuni comise pe teritoriul României.




Copiii din Moşneni şi-au proiectat singuri parcul de joacă!

EDU 10 1Joi, 16 noiembrie 2017, la ora 12.00, în sediul after-school din Moșneni a avut loc festivitatea de încheiere a proiectului educativ EDU 10. Început în iunie 2017, proiectul a fost derulat de ONG ”Mare Nostrum” Constanța și finanțat de OMV Petrom în patru comunități rurale.

Obiectivul a fost înființarea de eco-cluburi, care să desfășoare activități specifice cu copiii comunității care s-au implicat voluntar (vizite în arii protejate, studiul zonei, identificarea problemelor locale și scrierea unui proiect). Cei 20 de elevi voluntari, clasele V-VIII, ai Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Moșneni, structură a Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc” 23 August au fost coordonați permanent de doamna prof.înv.pr. Mariana Anghel și au ales să scrie un proiect pentru crearea unui spațiu de joacă. Cu sprijinul autorităților locale, care au autorizat utilizarea spațiului, s-a realizat un parc în care copiii își pot petrece timpul liber în mod plăcut.

Mulțumim organizatorilor și sponsorilor care au permis copiilor să demonstreze că sunt cetățeni activi și implicați, care învață să scrie proiecte pentru obținerea sumelor necesare rezolvării problemelor localității în care trăiesc. Este o lecție practică de educație civică cu impact major asupra viitorului comunității. Copiii, tinerii devin facilitatori ai schimbării mediului în care trăiesc, se implică activ și pentru acest prim exercițiu au fost răsplătiți astăzi cu o diplomă și cu acest parc minunat.

 




Bărbat de 44 de ani, mort într-un accident rutier lângă Tuzla!

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul ore 01.35, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism de teren s-ar fi răsturnat în zona extravilană a localității Tuzla, județul Constanța.

    Deplasați la fața locului, polițiștii constănțeni au găsit autovehiculul în cauză, răsturnat pe partea dreaptă, iar în apropiere au identificat un bărbat, de 44 de ani, decedat.
     Din primele cercetări a fost stabilit faptul că, bărbatul decedat, participase, alături de alți doi bărbați, ocupanți ai autoturismului, la o partidă ilegală de vânătoare, în zona localității Tuzla.
     Polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.



Cupa României la Kung Fu va avea loc la Medgidia

 
            Duminică 19.11.2017 la Sala de Sport „Dan Spătaru” din Medgidia, se va desfăşura Cupa României la Kung-Fu. Probele de concurs sînt următoarele: „Taolu Tradiţional”, „Tuishou”,  „Light-Fighting Sanda” şi „Erjie-Gun Fight”, la individual. Cupa este organizată pentru copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori.
            Cupa României este organizată de Clubul Sportiv „Silver Samurai”, din Medgidia, preşedinte Steluţa Nedelcu şi de Asociaţia Română de Kung-Fu, sub tutela Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact.
            Vor participa cca. 90 de sportivi. Din judeţul Constanţa vor participa cei mai mulţi sportivi de la cluburile:
-CS Marea Neagră Constanţa, preşedinte Florin Iordănoaia.
-CS „Neptun” Constanţa, preşedinte Lidia Ghiţă.
-CSA Axiopolis-Sport Cernavodă, preşedinte Aurel Molnoşi.
-CS Noua Generaţie Mangalia, preşedinte Ciprian Broască.
-CS „Shaolin Callatis” Mangalia, vicepreşedinte Laurenţiu Radu Iorguş.
-CS „Silver Samurai” Cobadin preşedinte, Silviu Nedelcu.
-CS „Silver Samurai” Medgidia preşedinte, Steluţa Nedelcu.
 
 
PROGRAM
Duminică 19.11.2017:
-10.00-10.15:             -Deschiderea oficială.
-10.15-13.00:             -„Taolu Tradiţional”, meciuri la „Tuishou”
-13.00-13.30:             -Pauza de masă.
-13.30-18.00:             -Meciuri la „Light-Fighting Sanda” şi „Erjie-Gun Fight”.
-18.00-18.30:             -Festivitatea de premiere.
-18.30:                        -Închiderea concursului.