„Cartea de Salvare la Bord” reduce cu 30% timpul de descarcerare în cazul unui accident!

 

Cartea de Salvare la Bord este o iniţiativă lansată în anul 2015 de Automobil Clubul Român (ACR) împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi promovată în parteneriat cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Acest concept a fost implementat în România după modelul altor cluburi din Europa, membre ale Federaţiei Internaţionale a Automobilului (FIA)

Dotarea maşinii cu Cartea de Salvare la Bord poate reduce cu până la 30% timpul de descarcerare în cazul unui accident.

 

Majoritatea şoferilor din România manifestă un comportament preventiv în trafic, dar mai puţini dintre aceştia sunt familiarizaţi cu situaţia post-accident. În cazul unui accident grav, dotările autoturismelor moderne, menite să sporească siguranţa pasagerilor, sunt o serioasă provocare pentru echipajele de descarcerare. Anumite componente de siguranţă pot reprezenta factori de risc (ex. explozia generatoarelor de gaz din componenţa sistemelor airbag) atât pentru echipajele de intervenţie, cât şi pentru persoanele care aşteaptă să fie salvate. Cartea de Salvare a autoturismului aflată la bord poate creşte şansele de salvare ale participanţilor la trafic după un accident. Cu ajutorul acesteia, timpul de descarcerare poate fi redus cu până la 30%, aspect vital în lupta contracronometru pentru salvarea victimelor rezultate în urma accidentelor grave de circulaţie.

Cartea de Salvare la Bord este un document standardizat în format A4, care prezintă specificaţiile tehnice ale maşinilor. Aceasta cuprinde informaţii importante pentru salvatori, cum ar fi: poziţionarea armăturilor cabinei, a rezervorului de combustibil, a bateriei, airbag-urilor, generatoarelor de gaz, unităţilor de control ş.a., precum şi punctele adecvate de tăiere, astfel încât, în cazul unui accident rutier, echipele de descarcerare să intervină cu promptitudine pentru salvarea victimelor.

Este o necesitate, dar nu o obligativitate ca fiecare proprietar de autovehicul să deţină o carte de salvare, care poate fi descărcată de pe website-ul ACR – www.csb.acr.ro, în funcţie de marca şi modelul autovehiculului. Pentru a fi uşor de identificat diversele componente,Cartea de Salvare la Bord trebuie printată color şi aşezată la parasolarul din dreptul şoferului, aşa cum prevăd procedurile de salvare. După tipărirea documentului, proprietarii de automobile îl pot prezenta la casele de marcat din orice staţie Petrom sau la sediile ACR, pentru a primi un autocolant de semnalizare. Acesta se va lipi pe interiorul parbrizului, în partea stânga sus sau stânga jos, pentru a „semnaliza” echipajelor de descarcerare prezenţa Cărţii de Salvare la Bord.




După blocarea fuziunii de către instanţa de judecată, PMP şi-a luat catrafusele, în timp ce UNPR Mangalia şi-a reluat sediul cu drepturi depline

20161122_133006După cum se ştie, la data de 17 noiembrie, Curtea de Apel București a suspendat fără termen, procesul care are ca obiect fuziunea UNPR cu PMP, până când se va judeca recursul declarat de unul dintre contestatari, împotriva unei decizii a actualului complet dată la primul termen din 03.11.2016.

Totul a plecat de la nemulţumirea senatorului Marian Vasiliev care a contestat în instanţă fuziunea dintre PMP şi UNPR. Cererea de respingere a fuziunii UNPR-PMP a fost judecată pe data de 17 noiembrie. Biroul Politic Permanent Naţional al UNPR, preşedintele partidului, senatorul Marian Vasiliev şi secretarul general, deputatul Nuţu Fonta, au primit împuternicirea de a se adresa Curții de Apel.  Senatorul Marian Vasiliev a motivat acest demers, declarând următoarele: “În data de 10 august, am depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intervenţie prin care am solicitat anularea fuziunii dintre UNPR şi PMP. Încă de la început, pentru a evita orice interpretare tendenţioasă, precizez că nu este un demers împotriva unei persoane sau a unui partid. Este un demers în numele miilor de membri UNPR care nu au fost consultaţi. Când decizi desfiinţarea unui partid ( asta înseamnă «fuziune prin absorbţie»- radierea din Registrul partidelor politice) îl întrebi şi pe membrul simplu de partid din cel mai mic şi îndepărtat sat. Pentru că acel «membru simplu de partid» a muncit, a fost jignit de multe ori în campanie, a fost alături de cei care astăzi sunt consilieri, primari, deputaţi sau senatori. Iar deciziile luate de un grup, fără acceptul celor «mulţi şi tăcuţi» este o ofensă. Nu mă interesează că fuziunea s-a dorit cu PMP sau cu Partidul Cultivatorilor de Kiwi. Nu mă deranjează un partid sau altul. Nu am o problemă cu alte partide. Problema mea este cu partidul meu”.

Prin urmare, cele două partide au rupt relaţia, mergând de acum înainte pe drumuri separate.

La Mangalia, după fuziune Sorin Mihai, ales, iniţial, consilier local pe lista UNPR devenea preşedintele PMP, fiind constituit un Birou Permanent Local nou-nouţ. Această formaţiune politică se lăuda după fuziune cu trei consilieri, respectiv Sorin Mihai, Oprea Dop (ambii ex UNPR) şi Elena Alexandra Silistră membră PMP înainte de această absorbţie.

Nici bine nu s-a împrăştiat în aer ruptura, că cei de la UNPR s-au pus rapid pe treabă şi şi-au reamenajat sediul din centrul Mangaliei, vecin atât cu PSD, cât mai ales cu PNL… Aşa se face că biroul a fost invadat cu autocolante ce poartă sigla UNPR, nerămânând nicio urmă de PMP, ca şi cum nici nu ar fi existat. PMP a rămas, astfel, fără sediu, urmând, probabil, să solicite un spaţiu pentru întâlnirile membrilor.

Interesant este care va fi traseul celor doi aleşi UNPR în cadrul Consiliului Local, mai exact, dacă vor face în continuare echipă cu PNL, pe care l-a ajutat din plin din iulie până acum, ori dacă vor alege calea dificilă şi păguboasă a opoziţiei.




Sportivii constănţeni participă la Campionatul European de Kung Fu

În perioada 25-27.11.2016, la Sofia în Bulgaria, se va desfăşura Campionatul European de Kung-Fu. Disciplinele din concurs sînt: „Light-Fighting Sanda”, „Sanda” şi „Total-Contact Fighting”. La acest campionat România va fi prezentă cu un lot de sportivi de la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, preşedinte Dorel Bulearcă.
Lotul este format din 10 sportivi, 2 antrenori şi 5 arbitrii.
Din lotul de sportivi fac parte:
Seniori 18-34 ani:
-Sandu Marius, C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODĂ, ANTRENOR  MIRCEA STOIAN.
-OTSACHE CIPRIAN, C.S. SAKURA CONSTANTA, ANTRENOR VALERIU ARITON
-PAVEL ELENA, CS COMUNAL MIHAIL KOGĂLNICEANU, ANTRENOR LAURENŢIU PALANGĂ
Juniori 16-17 ani:
-DERVIŞ DENIS, C.S. TAICHIDO-RYU CONSTANTA, ANTRENOR MARCEL ILAŞCU
Cadeţi 14-15 ani:
-ILAŞCU ŞTEFAN, C.S. TAICHIDO-RYU CONSTANTA, ANTRENOR MARCEL ILAŞCU
-SANDU ROBERT GABRIEL, C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA, ANTRENOR FLORIN IORDANOAIA
-OLTEANU EDUARD MARIAN, CS COMUNAL MIHAIL KOGĂLNICEANU, ANTRENOR LAURENŢIU PALANGĂ
-MOCANU ANDREEA CĂTĂLINA, CS COMUNAL MIHAIL KOGĂLNICEANU, ANTRENOR LAURENŢIU PALANGĂ
Copii II 10-11 ani:
-BOCAI VLAD, C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA, ANTRENOR FLORIN IORDANOAIA
Copii III 8-9 ani:
-PANAIT VALENTINA, C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODĂ, ANTRENOR MIRCEA STOIAN
Antrenor coordonator de lot: Florin Iordănoaia şi antrenori de lot: Mircea Stoian şi Marcel Ilaşcu.
Lotul de arbitri este format din:
-IORDĂNOAIA FLORIN, Arbitru Mondial A.
-CÎJU MIHAI, Arbitru European B.
-ISTRATE GHEORGHE, Arbitru European C.
-ŞTIRBAN CIPRIAN GRIGORE, Arbitru European C.
-PANAIT CRISTIAN, Arbitru Naţional C.
<Sperăm ca sportivii noştri să aibă o comportare foarte bună şi să ne întoarcem cu multe medalii, avînd în vedere că unii sportivi vor participa la 2-3 probe diferite. Majoritatea sportivilor sînt într-o formă foarte bună, aceştia au participat la concursuri în această toamnă şi au avut rezultate foarte bune>.



Creştin ortodocşii sărbătoresc, astăzi, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Creştin ortodocşii sărbătoresc, an de an, la 21 noiembrie, după prima săptămână a postului Crăciunului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, mare praznic împărătesc, în amintirea zilei în care, Sfinţii şi Drepţii Părinţi, Ioachim şi Ana, au condus-o pe Preasfânta Fecioară Maria la Templul legii. Sinaxarul ne spune că “praznicul Intrării s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenită, fiindcă mai toată viaţa a petrecut-o stearpă fără să nască prunc, ruga împreuna cu bărbatul său Ioachim pe Stăpânul firii, ca să le dăruiască lor prunc, şi făgăduindu-se ca, dacă vor câştiga dorirea, îndată vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel născut. Şi aşa a născut pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăcătoarea şi împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii (…) Când a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o pe ea în ziua de astăzi în Templu. Şi plinindu-şi făgăduinţa au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu celui ce le-a dăruit-o” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
Cum a fost condusă Sfânta Fecioară spre Templu? Cine a însoţit-o înălţând cântări din Psalmii lui David? Aflăm într-una din predicile părintelui arhimandrit Cleopa: “După ce s-au sfătuit cu rudeniile lor, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adunat multe copile nevinovate şi curate, de o vârstă cu dânsa şi mai mari din Nazaret, ca să petreacă pe aceasta copilă sfântă până la Ierusalim, cu făclii aprinse în mâini, cu cântări şi cu psalmi. Şi au pornit din Nazaret spre Templul din Ierusalim, cale de peste 150 km, mergând trei zile în şir. Şi era o minune mare şi prealăudată acea dumnezeiască adunare alcătuită din rudele Preasfintei Fecioare Maria. Pe cale cântau mai cu seamă psalmii lui David şi cele ce se potriveau cu această mare taină şi ducere a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, zicând aşa: «Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.» (Psalm 44, 12).
Sărbătoarea, după cum spune Sinaxarul, s-a făcut într-un chip minunat, şi a fost cuprinsă în Postul Crăciunului, înaintea Sărbătorii Bucuriei, când Cuvântul Lui Dumnezeu S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat din Maria Fecioara şi S-a făcut Om.
Sfânta Fecioară a fost întâmpinată la Templu de preotul Zaharia, şi a rămas aici doisprezece ani, “cu rară cuviinţă, hrănită cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil”. După 12 ani, Născătoarea de Dumnezeu, a fost încredinţată lui Iosif, “ca acela să-i fie păzitor şi martor al fecioriei ei şi ca să slujească, atât la naşterea ei cea mai presus de fire, cât şi la fuga ei cea în Egipt şi la întoarcerea cea de acolo în pământul lui Israel”.
Cum sărbătoarea este situată în Postul Crăciunului, Biserica a rânduit dezlegare la peşte.
În lumea satului românesc, sărbătoarea este cunoscută ca Vovidenia , Obrejenia sau Ovidenia, termen ce provine de la rusescul “văvedenie” (intrare). Se zice că de la această dată ar debuta iarna, fiind, totodată, ziua în care “s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie”. Ţăranii consideră că în noaptea de Ovidenie s-ar deschide cerurile, animalele ar grăi pe înţelesul oamenilor, iar comorile ascunse ar putea fi descoperite fiindcă ard cu flacără albastră.

(jurnalul.ro)




Un preot din Techirghiol s-a sinucis

Vineri, 18 noiembrie, în jurul orelor 16.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Techirghiol, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 59 de ani, ar fi fost găsit, de către membrii familiei, la locuința de domiciliu, cu o plagă înțepată la nivelul hemitoracelui stâng.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză deschizând un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În urma necropsiei, oamenii legii au stabilit că este vorba despre o sinucidere.

Potrivit unor surse, persoana care s-a sinucis este un preot care slujea la o biserică dintr-un sat din județul Constanța.




Avarie RAJA pe strada 1 Mai Vechi din Constanţa

 

Pentru remedierea unei avarii la conducta  principala de alimentare cu apa de pe strada 1 Mai Vechi din municipiul Constanta, SC RAJA SA  a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile, astazi, 18 noiembrie 2016,  in intervalul orar 11,30 – 13,30. Sunt afectati de lipsa apei potabile abonatii de la blocurile S de pe strada 1 Mai Vechi, pe tronsonul delimitat de intersectiile cu strazile Caraiman si Aleea Bagdazar.

Ne cerem scuze fata de  constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii  si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

 




Avarie RAJA în zona Piaţa Unirii din Constanţa

Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă de la intersecția b-dului Ferdinand cu stada Răscoalei 1907, din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 18 noiembrie 2016, în intervalul orar 11,30 – 13,30. Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din zona Piața Unirii, din perimetrul delimitat de străzile Răscoalei 1907 – Ștefan cel Mare – Mihai Viteazu – Cuza Vodă – Ferdinand – Răscoalei 1907, dar și cei alimentați prin punctul termic numărul 9 din spatele Hotelului Class. Ne cerem scuze față de constănțenii care sunt afectati de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




BUCURII ÎN NOIEMBRIE…

Nu există bucurie mai mare  decât cea venită pe neașteptate”.

Sofocle

 

S-au rostogolit peste mine multe zile care apoi s-au adunat în ani. Am avut parte de un noian de sentimente. Am avut mereu în suflet vise și speranțe, unele s-au împlinit, altele s-au spulberat. Am avut clipe când am băut din cupa bucuriei, dar de multe ori de-a lungul vieții am pierdut  bucăți din sufletul meu. Am fost căzută la pământ, dar Dumnezeu m-a ajutat să merg mai departe atunci când toți din jurul meu se așteptau să renunț la luptă. Durerea, jalea, lacrimile dar și cele mai frumoase lucruri din viață vin pe neașteptate. În ultimii ani mi-a fost teamă să visez la clipe care să-mi mângâie sufletul, pentru că simțeam că, dincolo de orice reușită, este o nouă încercare. Și, totuși Dumnezeu te binecuvântează în moduri pe care nu ți le poți imagina.

A fost o bucurie neașteptată…

La începutul lunii noiembrie, mai precis pe 6 noiembrie, am fost invitată la Rebra, localitatea în care m-am născut și mi-am petrecut câțiva ani din copilărie pentru a participa la prezentarea unei lucrări științifice „Monografia Rebrei” scrisă de doi  erudiți ai localității, profesor Bachiș Ștefan și profesor Rus Viorel. Evenimentul s-a desfășurat în sala mare a Căminului Cultural, de curând renovat și modernizat după cerințele impuse de noile norme europene. Înainte de prezentarea de carte, domnul primar al comunei Rebra, Ștefan Danci a anunțat cu emoție că,  pentru prima dată în istoria comunei  Rebra, va acorda titlul de „Cetățean de onoare” următoarelor personalități:  domnului profesor Rus Viorel, doamnei scriitoare Dora Alina Romanescu- Saveta Georgescu, domnului profesor Bachiș Ștefan și preotului Todor Nedelea.

Am primit diploma, am auzit un ropot de aplauze, am primit flori…Poetul, prozatorul, ziaristul Menuț Maximinian, profesorul, prozatorul și poetul Mircea Daroși mi-au făcut câte un laudatio care m-au copleșit.

Din nou aplauze, lacrimi de bucurie și de multumire Lui Dumnezeu pentru clipa cu care m-a binecuvântat.

După prezentarea Monografiei Rebra, domnul primar Ștefan Danci m-a rugat să-mi prezint romanele și să vorbesc locuitorilor despre activitatea mea de scriitoare. Aproape toți cei prezenți în sală au dorit să-mi strângă mâna, să mă îmbrățișeze, să-mi spună câteva cuvinte, să-mi ceară să le dau autografe pe cărțile pe care și le-au cumpărat  sau le-am dăruit eu. Am trăit momente  emoționante  și înălțătoare,  încât cu siguranță  nu le voi uita atâta timp cât voi fi pământeană.

A fost o altă bucurie neașteptată…

Mulțumesc cu respect și prețuire domnului primar Ștefan Danci, Consiliului Local al comunei Rebra, pentru că mi-au acordat titlul de Cetățean de Onoare” în semn de recunoaștere a activității didactice, pentru activitatea de scriitor și pentru promovarea imaginii comunei Rebra.

Îi asigur că nu voi uita niciodată de unde am plecat și, ceea ce este foarte important pentru mine, nu-mi voi uita originea. Voi promova în scrierile mele locurile de legendă ale ținutului în care m-am născut, obiceiurile și tradițiile neamurilor rebrenilor.

De Sfinții Mihail și Gavril a fost hramul Bisericii din comuna Rebra. Am participat la o slujbă binecuvântată și am făcut un parastas de pomenire pentru părinții mei plecați în veșnicie și tot neamul meu cel adormit. Nu merg prea des la Rebra, dar, de câte ori am ocazia, le cinstesc cu pioșenie memoria.

Pe 9 noiembrie, Menuț Maximinian, realizatorul emisiunii „Azi sărbătorim” de la postul local ASTV m-a invitat în emisiunea sa alături de distinsa doamnă a cântecului bistrițean și ardelenesc, Cornelia Ardelean Archidean. Am acceptat cu bucurie și emoție, mai ales că o respect și o prețuiesc mult pe talentata interpretă a cântecelor populare de pe Valea Ocniței, dar, din păcate, o problemă de sănătate apărută din senin m-a împiedicat să ajung la emisiune în direct și am intrat doar prin intermediul telefonului.

A fost un moment de durere care a venit pe neașteptate… După atâtea bucurii a urmat și o încercare…

Pe 10 noiembrie am ajuns la Predeal, ne-am cazat  la Hotelul „Belvedere” unde am stat cinci zile. A fost  un dar  ce mi-a fost acordat de „Paradis , Vacanțe de vis ”pentru locul I pe care l-am obținut în cadrul Concursului Top 20.

De cum am intrat în Predeal, a nins fără încetare, zăpada îmbrăcând natura într-o mantie albă, strălucitoare. Priveliștea pe care o aveam în fața ochilor părea magică, iar ținutul avea aură de basm. Cele cinci zile au trecut mai repede decât ne-am așteptat și cu emoție am pornit pe drumul care ne aducea la Mangalia, locul atât de drag mie, locul unde-mi este casa, unde-mi sunt prietenii, unde-mi păstrez cu sfințenie amintirile, bucuriile, dar și tristețile, pentru că fără ele viața nu ar avea suficient farmec.

Luna noiembrie m-a binecuvântat cu încă o bucurie fără margini…Am devenit bunică! Nu pot să spun decât: „ Îți mulțumesc, Doamne pentru iubirea copleșitoare cu care mă

desmierzi clipă de clipă”!

Surprizele m-au copleșit. Sufletul mi s-a desprins de corp  și a plutit fericit îmbrățișându-i pe toți cei care mi-au dăruit bucurii atât de frumoase. Nu contează să faci multe lucruri, important este să le faci cu multă dragoste.

Cu prețuire și respect, cu iubire sinceră, v-am povestit despre bucuriile care mi-au mângâiat sufletul în luna aceasta, noiembrie și mi-au îndreptat mai mult gândul spre Făcătorul Cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor…

Amin!

                                                        DORA ALINA ROMANESCU

17 noiembrie 2016




Avarie RAJA pe strada 1 Mai Vechi din Constanţa

 

Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta seara – 17 noiembrie 2016, la conducta  principala de alimentare cu apa de pe strada 1 Mai Vechi din municipiul Constanta, SC RAJA SA  a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile in intervalul orar 21,30 – 23,30. Sunt afectati de lipsa apei potabile abonatii de la blocurile de pe strada 1 Mai Vechi, pe tronsonul delimitat de intersectiile cu strazile Caraiman si Aleea Bagdazar.

Ne cerem scuze fata de  constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii  si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.




„Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, ediţia a VIII-a, la Liceul Teoretic „Callatis“

20161116_102848În perioada 14-18.11.2016, Liceul Teoretic „Callatis“ (structură Grădinița nr. 2), implicat în programul educaţional – Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC), iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale, a desfăşurat campania socială „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”.

Ajunsă la cea de a VIII-a ediţie, activitatea a constat în strângerea de legume şi fructe de către elevi şi profesori voluntari şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate, instituţiilor care se ocupă de ocrotirea şi îngrijirea copiilor instituţionalizaţi.

Miercuri, 16 noiembrie 2016, o cantitate mare de fructe și legume au fost dăruite beneficiarilor din Mangalia: Centrul Maternal, Azilul de Bătrâni, Grădinița Socială Mangalia, Așezământul Familial Santa Maria, Centrul Educațional Salvați Copiii, Centrul Educațional Sf.Mina, Școala Sanatorială.

Activitatea a fost coordonată de prof. Corina Mihalache – director, prof. psiholog Carmen Faliboga – coordonator local SNAC SI s-a desfășurat cu implicarea activă a cadrelor didactice și a Consiliului Elevilor și prin generozitatea părinților din unitatea școlară.




Avarie RAJA la Cumpăna

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apa, de pe Soseaua Constantei din localitatea Cumpana, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi – 16 noiembrie 2016, in intervalul 15,00 – 20,30. Sunt afectati toti consumatorii din localitatea Cumpana.

Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, carora le dam asigurari ca echipele RAJA Constanta fac tot posibilul pentru remedierea avariei si pentru reluarea furnizarii de apa la parametri oprimi.

 

 




RAJA a întrerupt furnizarea apei potabile pe strada Aurel Vlaicu din Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite in cursul acestei zile, 16 noiembrie 2016, la conducta  principala de alimentare cu apa de pe b-dul Aurel Vlaicu, SC RAJA SA  a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile in intervalul orar 15,30 – 18,00.

Sunt afectati de lipsa apei potabile abonatii de pe b-dul Aurel Vlaicu – blocurile situate vizavi de centrul comercial Maritimo, cei din zona Metro I si cartierul de vile din zona Dedeman.

Ne cerem scuze fata de  abonatii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii  si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.




Avarie RAJA în cartierul Compozitorilor din Constanța

Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Eduard Caudela din municipiul Constanta, SC RAJA SA a fost nevoiata sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 15 noiembrie 2016, in intervalul orar 12,15 – 15,00. Sunt afectati consumatorii din cartierul Compozitorilor.

Ne cerem scuze fata de constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor  si reluarea furnizarii apei potabile în cel mai scurt timp.




Curtea de Conturi a dat verdictul în scandalul iscat de fostul consilier Mincă: Protoieria Callatis justifică fiecare leu primit de la primărie!

Acuzaţiile pe care fostul consilier local Ion Mincă i le-a adus Protoieriei „Callatis”, potrivit cărora o sumă mare de bani, alocată de primărie acestei instituţii ar fi “dispărut” fără justificare, au fost infirmate de un control al Curţii de Conturi, care a absolvit Protoieria de orice culpă cu privire la cheltuirea banului public.

În primăvara acestui an, Ion Mincă declara că, aflându-se în biroul edilului Radu Cristian, a primit o echipă condusă de un preot din Mangalia, ce a venit la primărie pentru a solicita o sumă de bani pentru continuarea lucrărilor locaşului său de cult:  “Cred că este vorba despre o sumă de peste 200.000 de euro, bani care au fost daţi prin Protoieria Mangalia, nu direct bisericii. Preotul venise să se intereseze de o solicitare de acum doi ani, de 680.000 de lei pe care îi ceruse pentru finalizarea Bisericii de pe strada General Vârtejanu şi să solicite aceeaşi sumă, încă o dată. Doamna director de la Direcţia Economică a venit cu ordinul de plată, prin care a demonstrat că banii au fost daţi Protoieriei Mangalia, nu direct bisericii cu pricina. Ştiţi ce răspuns mi-au dat oamenii? Că nu ştiu nimic de banii aceştia. Au dispărut pur şi simplu. Şi ne mai văităm că nu alocăm destui bani şcolilor…”, a acuzat liderul PRM Mangalia, Ion Mincă.

Iată că, la opt luni de la aceste declaraţii, afirmaţiile lui Ion Mincă sunt contrazise chiar de… angajaţii primăriei! Care, în urma controlului Curţii de Conturi, au trimis protoiereului de Mangalia, preot Vasile Cîrlan, un răspuns privind rezultatele controlului Curţii de Conturi: “Referitor la solicitarea dumneavoastră nr. 433/15.09.2016 înregistrată în instituţia noastră vă transmitem situaţia plăţilor efectuate Protoieriei Callatis şi parohiilor din Municipiul Mangalia în perioada 2015-2016. Menţionăm că, până la această dată, toate parohiile au justificat banii primiţi”. Potrivit adesei primăriei, în ultimii doi ani locaşurile de cult ortodox din Mangalia au primit următoarele sume:

  • Protoieria Callatis – 140.000 de lei (în trei tranşe, toate din 2015)
  • Biserica sf. Mina – 14.000 de lei (2015)
  • Biserica Sfinţii Mihail şi Gavriil – 30.000 de lei (2015)
  • Biserica Sf. Ioan Botezătorul – 36.000 de lei (2015)
  • Biserica Adormirea Maicii Domnului – 25.000 de lei (2016)
  • Biserica Sfinţii Mihail şi Gavriil – 25.000 de lei (2016)
  • Biserica Naşterea Maicii Domnului – 4.069 lei (2016)
  • Biserica Sf. Nicolae – 25.000 de lei (2016).

“În total, în aceşti doi ani, am primit 299.500 lei, din care Protoieriei i-au revenit 140.000 de lei, iar restul de 159.000 de lei parohiilor din Mangalia. Totodată, în perioada 2013-2014 au fost viraţi Protoieriei, de către primărie, 545.676 de lei, bani care au fost alocaţi următoarelor biserici: Adormirea Maicii Domnului – 169.513 lei, cu care s-au realizat exteriorul şi acoperişul locaşului, Sfântul Mina – 190.486 lei cu care s-a reuşit înfiinţarea Centrului Social, alături de Parohia Neptun, care a primit 185.676 lei şi a realizat exteriorul clădirii. Am fost deosebit de întristat de acuzaţiile ce mi s-au adus la vremea aceea şi, tocmai pentru că am ştiut că specialiştii Curţii de Conturi au verificat activitatea primăriei în această perioadă, am solicitat toate aceste date, pentru a le putea face publice şi a arăta că nu există nicun fel de nereguli la Protoieria Callatis”, a declarat, pentru “Ediţia de Sud” pr. Vasile Cîrlan, protoiereul Mangaliei.

Acesta ne-a mai spus faptul că, imediat după alocarea sumelor de către primărie, Protoieria a vărsat banii parohiilor, iar firmele cu care s-au realizat lucrările de reparaţii sau de construcţii au fost alese, exclusiv, de consiliile parohiale şi de către preoţii fiecărei biserici.

Potrivit protoiereului Vasile Cîrlan, fondurile alocate prin Protoierie tuturor locaşurilor de cult ortodox din Mangalia au fost justificate leu cu leu, iar suma exorbitantă despre care a vorbit, în cadrul unei şedinţe de consiliu, fostul ales local Ion Mincă nu a fost alocată, niciodată, bisericilor din oraş!




Primarul orașului Eforie, Robert Șerban va investi 4,5 milioane de euro pentru reamenajarea Lacului Belona

Accesarea fondurilor neramburasabile a reprezentat o promisiune pe care Robert Șerban, primarul orasului Eforie, a făcut-o locuitorilor. Acum, la cinci luni de la investire, edilul dovedește că ceea ce a promis, se concretizează.

Pentru că a preluat conducerea orașului în plin sezon estival, prioritatea verii a reprezentat-o eliberarea zonei turistice de tarabele și terasele amplasate ilegal ce blocau circulația și dădeau un aspect neîngrijit stațiunii Eforie. În același timp, primarul Robert Șerban a lucrat intens pentru a finaliza și depune în termen, documentația proiectului ,,Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, Oraşul Eforie.” Acum, proiectul a fost depus, iar edilul are toate motivele să fie optimist: ,,Acest proiect este primul, dar, îi asigur pe locuitorii orașului că vor urma multe altele, la fel de importante. Mai mult ca oricând, prioritatea mea rămâne accesarea fondurilor europene. Cu ajutorul acestor investiții, vom putea să îmbunătățim imaginea orașului Eforie, să creștem nivelul de confort, astfel încât, din ce în ce mai mulți turiști să aleagă stațiunea noastră ca loc de petrecere a vacanței”, a precizat primarul Robert Șerban.

Proiectul vizează amenajarea în scop turistic a Lacului Belona din Eforie Nord, valorificarea lui prin crearea infrastructurii de agrement în vederea atragerii de turişti şi creşterea numărului de salariaţi în staţiune.

În acest moment, Lacul Belona, ce se întinde pe o suprafață de 52.104 mp. și 17.355 pm. teren adiacent, este un obiectiv turistic natural de utilitate publică, care se afla într-o stare de degradare necesitând lucrări de intervenții în ceea ce privește curățarea, ecologizarea și decolmatarea. Tocmai de aceea, în cadrul proiectului, pe amplasament, sunt prevăzute următoarele lucrări:

Ecologizarea lacului, prin dragare, consolidarea malurilor, defrișarea controlată a unor zone de stuf și asigurarea aerării lacului în vederea reîmprospătării și oxigenării continue a acestuia.

Amenajarea promenadei, prin crearea de alei pietonale iluminate, în jurul lacului și pe terenul adiacent, amplasarea unei promenade tip ponton, piste de bicicliști, suport pentru parcare biciclete, mobilier urban, făntâni de băut apă și alte amenajări.

Amenajări peisagere ce vor cuprinde jardiniere cu plante decorative, flori, arbori, arbuști și spații gazonate.

Foișorul (turn belvedere) va fi o construcție ce va avea o înălțime de cca. 20 metri și va fi realizat dintr-o structură metalică cu scară pentru acces pietonal și o platformă cu elevator pentru persoanele cu disabilități locomotorii.

 

Valoarea totală a proiectului ,,Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, Oraşul Eforie” este de aproximativ 4,5 milioane euro. Dintre aceștia, 85% din valoarea eligibilă, provin de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR),

13% vor fi alocați de la bugetul de stat, în timp ce rata de cofinanțare a Primăriei Orașului Eforie va fi de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Durata estimată de implementare este de 36 luni.

 

 




Aleea Teilor, cufundată în beznă după căderea serii!

2Inaugurată cu o întârziere de aproape un an, Aleea Teilor stârneşte, şi la ora actuală, aceleaşi polemici în privinţa utilităţii sale, a esteticii, a costurilor exorbitante sau a calităţii lucrărilor şi materialelor folosite în amenajarea sa.

Dacă pe timp de zi, faleza poate oferi o imagine relativ frumoasă, în ciuda zidului ce obturează o bună parte a peisajului marin, după căderea serii Aleea Teilor devine, brusc, mohorâtă. Asta din cauza lipsei iluminatului public, care, bănuim, nu o fi fost prevăzut în proiectul de reabilitare, altfel nu ne putem explica cum s-ar fi putut declara finalizată aleea fără a beneficia şi de surse de lumină pe timp de noapte.

Cetăţenii care se plimbă, la ceas de seară, pe faleza Mangaliei, se pot declara norocoşi numai mulţumită hotelurilor din zonă, care mai asigură, cât de cât, o sursă de iluminat, altfel, ar risca fie să se lovească de munţii de gunoi ce zac, neridicaţi, de săptămâni, fie să se împiedice de stâlpii vechi de lumină, doborâţi la pământ şi uitaţi… tot acolo.

 

3

1

 




RAJA a luat măsuri pentru reluarea furnizării apei potabile la Valu lui Traian și Plopeni

 

Din cauza vantului puternic, la nivelul liniilor de alimentare cu tensiune s-au inregistrat mai multe avarii. Fara energie electrica statiile si sursele de apa ce asigura alimentarea cu apa a abonatilor nu pot functiona. Astfel de situatii s-au inregistrat la:

– Valu lui Traian: incepand cu ora 10,30, din cauza unei avarii Enel, statia de repompare din localitate a ramas fara energie, motiv pentru care abonatii din Valu lui Traian au ramas fara apa la robinete;

– Oltenita: de la ora 09,40 statia de pompare aferenta localitatii a ramas fara energie, fiind afectata alimentarea cu apa a localitatii;

–  Plopeni: de la ora 10,40 s-a sistat furnizarea energiei la sursa din localitate, iar abonatii au ramas fara apa.

 

Pentru toate aceste situatii, imediat, au fost anuntati reprezentantii Enel, care au dat asigurari ca vor interveni.

Asiguram toti consumatorii din localitatile afectate de lipsa apei din cauza disfunctionalitatilor de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie, ca lucratorii RAJA vor relua imediat alimentarea cu apa la parametrii normali, dupa ce echipele Enel vor remedia avariile și vor realimenta cu energie statiile de pompare.

Update

In jurul orei 11,30, echipele Enel au resusit sa remedieze avaria de la nivelul liniilor de alimentare cu tensiune de la statia de repompare Valu lui Traian si s-a reluat furnizarea apei in localitate.

Incepand cu ora 11,35 si statia de repompare Biruinta a ramas fara energie, motiv pentru care s-a sistat furnizarea apei potabile in localitatea Topraisar, localitate deservita de aceasta statie.

La ora 12,40 a revenit tensiunea la statia de pompare Olteni, iar la 13,15 la sursa din Plopeni. Imediat, s-a reluat furnizarea apei la abonatii din cele doua localitati.

In continuare sunt lipsiti de apa potabila abonatii din Topraisar, ca urmare a lipsei de energie de la statia de repompare Biruinta.

In jurul orei 16,30 a revenit tensiunea si la statia de repompare Biruinta. La ora actuala, toti abonatii din Topraisar au apa la presiuni normale.




Strategia de Dezvoltare Locală, un rezumat al problemelor cetăţenilor: tinerii fug, definitiv, din Mangalia, iar mizeria, praful şi dispariţia spaţiilor verzi ne depopulează oraşul!

Un document stufos, de peste 220 de pagini, a fost pus în dezbatere publică în urmă cu zece zile, pe site-ul oficial al primăriei. Sub titulul Strategia de Dezvoltare Locală, în perioada 2016-2023 (SDL), acesta urmăreşte, aşa cum a declarat consultantul ce l-a prezentat ieri, la Club Nautic Callatis, să devină o “biblie” a muncipului, din care, mai spune Gabriel Turcu, reprezentantul firmei ce l-a întocmit, mangalioţii nu au trebui să se abată pentru a schimba faţa oraşului.

Prezentarea strategiei a pornit, oarecum, cu stângul, întrucât, aşa cum a declarat consilierul local Ozghiun Menabit, nu toţi factorii decizionali, dar nici cetăţenii oraşului, nu au luat la cunoştinţă despre acest document: “Eu şi colegii mei nu am fost consultaţi referitor la această strategie. Dar, peste câteva zile, ne-o veţi pune în faţă şi ne veţi cere să o adoptăm”, a declarat consilierul local, nemulţumit, totodată, că nu i s-a declinat nici identitatea celui ce a realizat prezentarea, dar nici numele firmei ce a stabilit care sunt priorităţile urbei noastre.

În cadrul strategiei pentru următorii şapte ani ni se spune că se doreşte, paradoxal, ca Mangalia să devină un… oraş verde! Asta deşi, potrivit planului de acţiune prevăzut de strategie, urbea noastră nu prea se încadrează în parametrii necesari declarării sale drept Green City. În timp ce, în oraş şi în staţiuni copacii şi arbuştii au fost înlocuiţi cu un gazon ce se încăpăţânează să rămână galben, iar plămânii locuitorilor se umplu, zi de zi, de praf (aşa cum reiese, de altfel, şi din sondajele prezentate de Strategia de Dezvoltare Locală), edilii ne spun că, în câţiva ani, ar trebui să avem o reglementare a domeniului construcţiilor, un sistem de transport public cu autovehcule hibrid, spaţii publice de calitate, un sistem de gestionare a deşeurilor, dar şi energie electrică şi termică din resurse regenerabile (din nou, provenite din tăierile de copaci). Nu în ultimul rând, ne spune strategia, ar trebui ca Mangalia să aibă şi un sistem de guvernare la nivel de municipiu, care sa funcţioneze prin puterea exemplului. “Condiţiile de mediu nu sunt respectate la ora actuală. Praful despre care ne-au tot spus cei intervievaţi pentru studiu provine din construcţiile care nu respectă condiţiile de mediu”, a declarat Gabi Turcu, reprezentantul firmei Forma Creativ, cea care a elaborat strategia. “Nu e normal, de exemplu, ca locuitorii să străbată jumătate de oraş pentru a putea lăsa, la joacă, în noul parc, copiii. Nu e normal nici că, din lipsa acestor spaţii de joacă sau de plimbare din proximitatea locuinţelor, lumea să stea la coadă în noul parc”, a mai spus consultantul.

 

Mai puţin de 2% dintre tineri vor să rămână în Mangalia!

“Municipiul Mangalia, un oraş în care îţi doreşti să trăieşti şi să munceşti!”, ar fi sloganul sub care s-ar încerca, prin strategia propusă de consultanţii bucureşteni, menţinerea tinerilor în urbe, după finalizarea studiilor.

O lozincă sublimă, dar care are o unica meteahnă, precizată chiar de către cei ce au elaborate documentul: în urma sondajelor făcute în rândul mangalioţilor, dar şi studiind cifrele seci ale statisticilor ultimilor ani, tinerii… fug din Mangalia! Definitiv şi fără să se uite înapoi: “Mai puţin de 2% dintre tinerii intervievaţi mai doresc să rămână în Mangalia. Potrivit analizei SWOT, ni s-au semnalat o serie de puncte slabe, ce ar constitui şi motive ale plecării tinerilor către alte locuri”, a declarat Gabi Turcu, consultantul firmei Forma Creativ.

Cităm chiar din acest raport SWOT al punctelor slabe: există locuinţe neconectate la reţeaua de canalizare; spaţiul public este un spaţiu de tranzit, nu îmbie la petrecerea timpului liber; lipsa unei reţele de transport public adecvate; lipsa calităţii lucrărilor utilitare, în parte nefinalizate, care afectează calitatea vieţii în municipiu; gropi, lipsa bordurilor, străzi deteriorate, lipsa facilităţilor de acces pentru cărucioare (copii mici, persoane cu dizabilităţi); străzi neasfaltate în anumite zone.

De ce mai sunt nemulţumiţi mangalioţii? Exact de ceea ce spun de ani de zile, fără prea mari şanse de a fi ascultaţi. Nu o spunem noi, o spun concluziile Strategiei de Dezvoltare a Mangaliei: luminatul public de slabă calitate, mai ales în Portul turistic; praful, ce este un factor important în îmbolnăviri şi disconfort; câinii vagabonzi şi pisicile aciuaţi în anumite zone ale orasului; aglomeraţia, traficul intens auto în sezon, mai ales cel de tranzit spre 2 Mai, Vama Veche şi Bulgaria.

 

Oraş verde? Locuitorii au cuvântul: gazonul, cea mai proastă şi mai scumpă alegere a primăriei!

Şi, da, ne dorim să devenim un Oraş Verde, dar, în acelaşi timp mai marii urbei, ce şi-au dat girul pentru această strategie, văd şi că locuitorii spun clar, în paginile programului de dezvoltare: există insuficient spaţiu verde; dezvoltarea cartierelor de locuit a fost neglijată, în favoarea dezvoltării zonelor deja frumoase din oraş; şantierele prelungite afectează calitatea confortului urban.

Iar cireaşa de pe tort şi motivul discordiei dintre cetăţani şi administratorii oraşului, faimosul gazon, galben la culoare, reprezintă, spune strategia girată de Primăria Mangalia, că deşi “este unica soluţie pentru spaţiile verzi dintre blocuri, este perceput ca o soluţie costisitoare, căreia trebuie să i se aloce permanent resurse şi care cere îngrijire constant. În plus, este văzut, prin comparaţie cu vegetaţia pe care a înlocuit-o, arbuşti şi plante mai înalte, ca ineficient împotriva prafului.

 

Numărul populaţiei apte de muncă descreşte, de la an la an!

Sondaje grăitoare, realizate de cei ce au întocmit SDL-ul Mangaliei, arată şi bunele şi relele din urbea de la malul mării. Cel mai frecvent răspuns dat de către cetăţenii intervievaţi, la întrebarea “ce îţi place în oraşul tău” a fost… “NIMIC”, urmat de linişte, Marea şi Portul Turistic.

“Ce nu le pace cetăţenilor la oraşul în care trăiesc?” Conduce în top mizeria, urmată de spaţiile verzi neîngrijite, proasta administrare, iluminatul public insuficient şi suprafeţe reduse de spaţii verzi.

Ce ar dori locuitorii să se schimbe în oraş? Să se îmbunătăţească salubrizarea, să fie asfaltate străzile, amenajate şi îngrijite spaţiile verzi, să se creeze noi locuri de muncă.

Un alt semnal de alarmă tras de cei ce au elaborat strategia este cel al depopulării Mangaliei. La data de 1 ianuarie 2016,  Mangalia avea o populaţie de 42.208 locuitori din care 51,6% femei şi 48,4% bărbaţi. “Populaţia Mangaliei a avut o creştere abruptă în postsocialism, ca majoritatea oraşelor din ţară. În 2002 a atins un maxim de aproximativ 44.600 persoane, scăzând, apoi, cu aproximativ 5% până în 2016. Din anii ’90 şi până în prezent populaţia în vârstă de 60 de ani şi peste cunoaşte o creştere abruptă, pe măsura îmbătrânirii migranţilor stabiliţi în Mangalia în timpul socialismului. Numărul vârstnicilor a crescut de 4 ori, de la 2000 în 1992, la 8000 în 2016. Populaţia cu vârstă de muncă este în descreştere, începând din anul 2006. Descreşterea pe aceasta categorie de vârstă este mai mare decât cea a populaţiei totale a Mangaliei”.

Semnale de alarmă similare mai sunt trase pe marginea vieţii culturale, pe lipsa de preocupare a responsabililor pentru latura de divertisment destinată turiştilor, pe gradul ridicat de poluare de la nivel local şi, implicit, pe lipsa unor programe de stopare a acestuia etc. Toate domeniile în care au fost punctate aceste probleme ale urbei, dar şi ceea ce consultanţii au crezut că poate ridica Mangalia cel puţin la gradul de localitate turistică, le puteţi găsi pe site-ul oficial al primăriei, la adresa http://www.mangalia.ro/wp-content/uploads/2016/10/SDL-spre-publicare-V1.pdf

 




Chipsurile: junk food realizat din prafuri și chimicale!

images44% din sortimentele analizate conţin acid citric

37% din sortimentele analizate conţin monoglutamat de sodiu!
15% din sortimentele analizate conţin clorură de potasiu!
15% din sortimentele analizate conţin acid lactic!
7% din sortimentele analizate conţin trei tipuri de potenţiatori de gust: monoglutamat de sodiu, guanilat disodic și 5 ribonucleotide disodice.

La numai 15% dintre sortimentele analizate producătorii menţionează cantitatea de cartofi şi ulei vegetal folosită pentru fabricarea a 100 grame chipsuri.

Studiul privind calitatea chipsurilor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe părinţi să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru copii lor. Totodată, Asociația Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să atragă atenția părinților cu privire la existența pe piată a unor  produse, care au un conținut ridicat de grăsimi, carbohidrați, sare și aditivi alimentari.

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 27 tipuri de chipsuri, care prin forma şi concepţia grafică a ambalajului urmăresc atragerea atenţiei copiilor şi influenţarea acestora în privinţa alegerii şi consumului. Denumirile sortimentelor analizate atrag atenția consumatorului asupra acestui tip de fast food, astfel, există chipsuri: cu aromă de coaste la grătar, cu gust de carne de vită şi muştar, cu gust de oţet, cu gust de ceapă şi brânză, cu gust de boia de ardei, cu gust de barbecue, cu gust de ceapă, cu gust de smântână şi ardei, cu gust de ardei iute, cu gust picant, cu gust de smântână și ceapă, cu gust de paprika, cu gust de smântână și mărar, cu gust de ketchup, cu gust de ceapă și brânza cheddar, cu aroma de rozmarin, cu gust de chili, cu gust de bacon etc.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.  La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:

  1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
  2. Analiza informațiilor nutriționale specifice acestui tip de produs.
  1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.

Ingredientele regăsite în compoziția chipsurilor  analizate sunt următoarele:  carne de porc pudră (0,1%), carne de vită pudră (0,02%), extract de ardei gras (0,004%), smântână acră praf (0,8%), paprika (0,01%), caşcaval pudră (0,3%), extract de ardei roșu,  pudră de oţet din vin, cartofi, cartofi pudră, fulgi de cartofi, glucoză afumată, ceapă pudră, roşii pudră, drojdie pudră, praf de zer dulce, lactoză pudră, grăsime din lapte pudră, drojdie pudră,  zahăr, făină de grâu, făină de orez, mărar, pătrunjel, rozmarin, cimbru, busuioc, cacao pudră, extract de condiment, amidon din cartofi pregelatinizant, extract de drojdie, smântâna pudră, usturoi pudră, praf de extract de drojdie, proteină vegetală hidrolizată, proteină hidrolizată din soia,  ulei de palmier, ulei de rapiță, ulei de floarea soarelui, maltodextrină, dextroză, brânză pudră, usturoi pudră, proteine din lapte, monoglutamat de sodiu, guanilat disodic, 5 ribonucleotide disodice, inozinat disodic, acid citic, clorură de calciu, clorură de potasiu, acid tartric, acid malic, coşenilă, caramel simplu, acetat de sodiu, lactat de calciu, aromă de fum si arome – nu se specifica natura lor!!!
Cu privire la ingredientele de mai sus, experţii APC Romania au formulat următoarele concluzii:

  • 44% din sortimentele analizate conţin acid citric. Acesta este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și atacă smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor.
  • 37% din sortimentele analizate conţin monoglutamat de sodiu. E621- monoglutamatul de sodiu este un potenţiator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. Nu trebuie consumat de femei însărcinate, copii, hipoglicemici, bătrâni sau cardiaci.
  • 15% din sortimentele analizate conţin clorură de potasiu. Clorura de potasiu este o sare compusă din potasiu și clor cu formula chimică KCl. Este folosită în general în agricultură ca îngrășământ chimic și ca fondant pentru protejarea aliajelor de oxidare. Sarea fără sodiu – clorura de potasiu poate afecta ireversibil sănătatea. Consumarea acestei ”sări” poate declanşa sau agrava, de la individ la individ, diverse boli: afecţiuni renale,  afecţiuni cardiace, hipertensiune, infarct miocardic şi diabet zaharat.
  • 15% din sortimentele analizate conţin acid lactic. E 270 – acidul lactic este folosit ca stabilizator și conservant. Poate produce reacţii alergice ca mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, respiraţie greoaie, secreţii nazale, favorizează subţierea smalţului dentar şi apariţia cariilor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. Alimentele ce conțin E 270 nu trebuie consumate de bebeluşi şi copii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia.
  1. Analiza informațiilor nutriționale în cazul sortimentelor de chipsuri analizate.

Una dintre cele mai controversate teme de discuție din ultima vreme este obezitatea la copii. Principalii responsabili pentru creșterea ratei obezității sunt dietele nesănătoase, în combinație cu lipsa activității fizice, sau altfel spus, un dezechilibru între aportul caloric și caloriile consumate. Cu cât acest dezechilibru are loc pe o perioadă mai mare de timp, cu atât crește riscul apariției obezității. Dacă până acum doar americanii erau „acuzați” de obezitate, în prezent problema a început să se manifeste și în rândul europenilor și, din păcate, afectează din ce în ce mai mulți copii. La sfârșitul anului 2015, în Europa s-au înregistrat aproximativ 2,3 milioane de persoane cu vârsta de peste 15 ani supraponderale.
Chipsurile sunt produse hipercalorice  la care valoarea energetică pentru 100 grame produs variază între 416 kcal şi 546 kcal.

  • Cantitatea de grăsimi per 100 grame produs variază între 21grame şi 35 grame din care grăsimi saturate între 3 grame şi 11,2 grame per 100 grame produs. Numeroase studii realizate în instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson,  cancerele de colon și sân, determină rezistenţa la insulină, favorizând apariţia diabetului de tip 2 şi determină deficienţe de învăţare la tineri.
  • Cantitatea de carbohidraţi per 100 grame produs variază între 47 grame şi 74 grame.
  • Cantitatea de proteine per 100 grame produs variază între 3,1 grame şi 7,3 grame.
  • Cantitatea de fibre per 100 grame produs variază între 2,7 grame şi 4,6 grame.
  • Cantitatea de sare variază între 1,3 grame şi 3,2 grame per 100 grame produs.

Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare “iodată” decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care este de 5 grame de sare. Acest consum de sare explică rata ridicată a hipertensivilor (circa 40% din populația adultă a țării noastre), precum și a numărului mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale. Din păcate, industria alimentară foloseşte sarea iodată, iar aceasta are efecte negative asupra organismului uman, dintre care cele mai grave sunt următoarele: suprasolicitarea rinichilor și a altor organe interne; disfuncții tiroidiene la persoanele sensibile; încetinirea proceselor metabolice și apariția obezității; slăbirea sistemului imunitar şi cancer de tiroidă, în special cancerul papilar.

„Pungile cu chipsuri sunt nelipsite de pe birou, la film, în parc și la petreceri. Sunt crocante, cu diverse arome și ne plac. Cine mai citește eticheta produsului să vadă că o pungă nu se îndeasă pe gât de o singură persoană și câtă grăsime sau carbohidrați conține? Nimeni! Mai mult, marea majoritate a chipsurilor nu sunt făcute din cartofi, sunt făcute din tot felul de bazaconii frumos colorate și cu gust de orice. Chiar de orice, credeți-mă! De fum, grătar, chili, sărați, cu ceapă, usturoi, cu orice. Astăzi, în alimentație aproape nimic nu e ceea ce pare: cafeaua este de fapt aromă cu cafea, chipsurile sunt bazaconii colorate și totul e aromă cu ceva. Dacă v-aș spune că mai bine ronțăiți un măr sau niște covrigei cu tărâțe, veti spune că sunt depășit și neadaptat. Poate sunt, dar nu vreau răul nimănui. Sunt medic și recomand copiilor mei și pacienților să mănânce cât mai natural și mai puțin procesat, adică nu din pungă sau din cutie. Sănătatea e o decizie personală și începe încă din copilarie!” Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al „Școlii pentru Sănătate și Longevitate”, Membru al „Academiei Americane de Nutriție și Dietetică”, Reprezentant pentru România al „Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață” (ELMO).

„Marile frământări ale consumatorilor în general, determinate de aceste realități și spaime în legătură cu mâncarea cotidiană, sunt efectul unor politici și strategii care se proiectează mult deasupra nivelului de informare și de decizie al omului de rând. Pentru el, rezolvările ar putea veni din cunoașterea suficientă și corectă a principalelor sale nevoi, informarea serioasă și onestă, corelarea nevoilor cu posibilitățile, abordarea înțeleaptă a demersurilor la care se angajează. Școala și mijloacele de comunicare în masă ar trebui să aducă informare și educație adecvată maselor, rezolvând astfel mai multe obiective social-culturale, dar și economice. Dar aceste deziderate ar avea șanse de împlinire dacă și factorii politici le-ar dori.” Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

„Chipsurile la pungă nu mai au nimic din savoarea produsului tradițional american (felii subțiri de cartofi de grosimea unei foi de hârtie, prăjite în ulei bine încins de floarea soarelui și condimentate cu sare) realizat din ambiție de bucătarul șef George Crum, în urma cu mai bine de 160 de ani, într-un restaurant din staţiunea Saratoga Springs – New York, ca reacție la nemulțumirea magnatului căilor ferate Vanderbilt de cartofii prea groși, în stil francez, serviți acestuia. Chipsurile industriale sunt realizate din materii prime înalt procesate, la nivel de extract și pudră, cu adaosuri chimice din categoria aditivilor și aromelor artificiale, fapt ce face ca aceste produse să fie lipsite de nutrienți valoroși, fiind doar bombe calorice. Totodată, mulți consumatori nu cunosc faptul ca în produsele alimentare obținute prin prăjire în ulei la temperaturi ridicate, ia naștere o substanță cancerigenă numită acrilamida. Nivelul ridicat de grăsimi, carbohidrați și sarea din aceste produse, nu le recomandă a fi consumate de către copii și adulți cu afecțiuni medicale precum hipertensiune arterială, diabet tip 2 și alte boli metabolice.”

Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC

 




A început campania pentru alegerile parlamentare!

Campania electorala pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a inceput astazi, cu aceleasi reguli stricte ca si la alegerile locale privind afisajul electoral si interzicerea folosirii de bannere mari pe stalpi sau corturi.

Partidele care au depus la Biroul Electoral Central liste de susţinători la nivel naţional sunt: Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Social Democrat, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Partidul România Unită, Alianţa Noastră România, Partidul Uniunea Salvaţi România, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Partidul Ecologist Român.

Potrivit calendarului electoral stabilit de Guvern, campania electoral incepe in data de 11 noiembrie si se finalizeaza pe 10 decembrie. Suma totala alocata de Guvern pentru organizarea alegerilor parlamentare este de 227,7 milioane lei. Pentru organizarea alegerilor parlamentare s-au constituit circumscriptii electorale in cele 41 de judete, o circumscriptie in municipiul Bucuresti si o circumscriptie pentru cetatenii romani cu domiciliul sau resedinta in afara tarii.

 

Reguli de desfasurare a campaniei electorale

In campania electorala, candidatii, partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale sau organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri, precum si cetatenii au dreptul sa isi exprime opiniile in mod liber si fara nicio discriminare, prin mitinguri, adunari, utilizarea televiziunii, radioului, presei si a celorlalte mijloace de informare in masa.

In timpul campaniei electorale se asigura candidatilor, in mod nediscriminatoriu, spatii corespunzatoare pentru a se intalni cu alegatorii.

Este interzisa organizarea actiunilor de campanie electorala in unitatile militare, precum si in spatiile din scoli in perioada de desfasurare a cursurilor.

In campania electorala se mai interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu ori a mesajelor de incitare la ura si intoleranta. De asemenea, in campania electorala sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa ori etnica, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase.

Primarii sunt obligati ca pana la inceperea campaniei electorale sa stabileasca prin dispozitie locuri speciale pentru afisaj electoral si sa asigure amplasarea de panouri electorale.

Aceste locuri trebuie sa fie situate in zone frecventate de cetateni, fara stanjenirea circulatiei pe drumurile publice si a celorlalte activitati din localitatile respective.

Un afis electoral amplasat nu poate depasi dimensiunile de 500 mm o latura si 350 mm cealalta latura. Sunt interzise de asemenea afisele electorale care combina culorile intr-o succesiune care reproduce drapelul Romaniei sau al altui stat

Reguli privind finantarea campaniei electorale. Ce materiale promotionale pot folosi candidatii la alegerile parlamentare

In campania electorala, candidatii pot achizitiona si utiliza numai urmatoarele tipuri de materiale de propaganda electorala:

  • afise electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latura si 350 mm cealalta latura; afise electorale prin care se convoaca o reuniune electorala care vor avea 400 mm o latura si 250 mm cealalta latura si vor fi amplasate in locurile speciale pentru afisaj;
  • materiale de propaganda electorala audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuala; publicitate in presa scrisa;
  • materiale de propaganda electorala online;
  • brosuri, pliante si alte materiale tiparite din aceeasi categorie.

Pe toate materialele de propaganda electorala trebuie sa fie afisate cel putin urmatoarele date:

  • denumirea partidului politic, a aliantei politice sau a organizatiei cetatenilor apartinand minoritatilor nationale sau numele candidatului independent care le-a comandat, dupa caz;
  • denumirea operatorului economic care le-a realizat; codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorala Permanenta
  • tirajul materialelor

Sumele necesare pentru rambursarea cheltuielilor electorale se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Autoritatii Electorale Permanente, conform legii.

Contributiile candidatilor pentru campania electorala pot proveni exclusiv din urmatoarele surse:

  • venituri proprii;
  • donatii primite de la persoane fizice;
  • imprumuturi de la persoane fizice
  • contractate cu institutii de credit

Limitele maxime ale contributiilor pentru campania electorala care pot fi depuse ori virate de catre candidati sau de catre mandatarul financiar sunt de 60 de salarii de baza minime brute pe tara pentru fiecare candidat la functia de deputat sau de senator.
Limitele maxime ale fondurilor care pot fi transferate de catre partidul politic in contul bancar sunt de 10 salarii de baza minime brute pe tara pentru fiecare candidat la functia de deputat sau de senator.

 

Cum se va desfasura campania electorala la radio si tv

CNA a stabilit regulile de desfasurare a campaniei electorale in audio-vizual. Astfel, reflectarea campaniei electorale in audiovizual incepe vineri, 11 noiembrie 2016, si se incheie in ziua de vineri, 9 decembrie 2016, ora 7.00.

Posturile de radio si de televiziune private au obligatia sa comunice Consiliului National al Audiovizualului implicarea lor in campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, precum si intervalele de timp de difuzare a respectivelor emisiuni, pana cel mai tarziu in ziua de 10 noiembrie 2016.

Emisiunile si dezbaterile electorale trebuie sa asigure tuturor candidatilor conditii egale in ceea ce priveste libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor si echidistanta.

Incepand cu 48 de ore inainte de inceperea votarii si pana la incheierea votarii sunt interzise in audio-vizual prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete facute pe strada.
In ziua votarii sunt interzise prezentarea de sondaje realizate la iesirea de la urne, inainte de incheierea votarii, comentarii referitoare la competitorii electorali, inainte de incheierea votarii sau indemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.

 (Sursa: NEWS.RO)