Stop arderilor necontrolate!

În ultimele 24, ore echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea a patru arderi necontrolate, izbucnite în oraşele Techirghiol, Cernavodă şi în localităţile Ion Corvin şi satul Şiriu, aparţinând de localitatea Crucea. Două dintre acestea au fost provocate, cel mai probabil, prin folosirea intenţionată a unor surse de aprindere pentru a genera incendii şi au fost afectaţi aproximativ 3.000 mp de vegetaţie uscată în localitatea Crucea şi Ion Corvin.

În cazul celorlalte două arderi necontrolate, pompierii militari au stabilit că au fost provocate, cel mai probabil, de resturile unor ţigări aruncate la întâmplare. În oraşul Techirghiol, a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de 400 mp şi în Cernavodă 100 mp de vegetaţie uscată.

Pentru prevenirea şi reducerea incendiilor de vegetaţie, I.S.U. Constanţa vă reaminteşte măsurile obligatorii ce se impun la arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:

  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se face numai pe baza permisului de lucru cu foc (eliberat de primărie), după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă şi dacă există acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului;
  • nu se utilizează focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
  • în perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;
  • nu se utilizează focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
  • zona de ardere se izolează faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate;
  • cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
  • se va asigura supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după încetarea acesteia.

 

Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate riscă să fie sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare, valoarea sancțiunii fiind cuprinsă între 1.000-2.500 lei.




Primăria promite săli de sport la Şcoala nr. 3 şi la „Sfântul Andrei”

sc 2După ani de zile în care mii de elevi din Mangalia au fost nevoiţi să efectueze orele de sport în aer liber, indiferent de temperaturile de afară, Consiliul Local Mangalia a găsit soluţia financiară pentru construirea a două săli pentru cursurile de educaţie fizică. Acestea aparţin şcolilor generale numerele 2 şi 3 şi vor avea o capacitate de 150 şi, respectiv, 100 de locuri.

Consilierii locali au aprobat realizarea celor două obiective, ce vor fi finanţate cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii CNI SA. Terenurile pe suprafaţa cărora vor fi clădite sălile de sport se află chiar în perimetrul instituţiilor de învăţământ, primul având o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, iar celălalt 3.600 de metri pătraţi. Consiliul Local Mangalia va asigura, din banii publici ai municipalităţii, racordarea la utilităţi şi întreţinerea acestor săli.

Lucrările sunt programate să demareze în a doua jumătate a acestui an.

În ceea ce priveşte problema unei alte şcoli lipsite de un spaţiu adecvat derulării orelor de sport, “Gala Galaction”, aici, afirmă reprezentanţii administraţiei publice locale, s-a ales varianta montării unui balon presostatic pe timpul sezonului rece.




Rezultatele Campionatului Naţional de Kung Fu Light Sanda

Sâmbătă, 21.03.2015 la Sala „Tomis” din Constanta, s-a desfăşurat ediţia 2015 a Campionatului Naţional de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda” individual. Au participat 75 de sportivi din 11 cluburi sportive membre ale Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact. Rezultatele sportivilor din judetul Constanta sunt următoarele:

a).MASCULIN

SENIORI 18-34 ANI, OPEN KG

1.NEAGU ALEXANDRU                                     C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

2.NAIDIN ANDREI EUGEN                                 C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.BARBU MIHAI                                                C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA  

JUNIORI 16-17 ANI, OPEN KG

1.SAVIOLI LEONARDO                                      C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.SANDU MARIUS                                            C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA  

3.FRICOSU DANIEL                                          C.S. NAVODARI

TINERET 16-20 ANI, -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA  

3.FRICOSU DANIEL                                          C.S. NAVODARI

CADETI 14-15 ANI, -60 KG

1.BOCAI TUDOR                                               C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA                    

2.JIPEANU EDUARD                                         C.S. NAVODARI

3.ISPRAVNICU BOGDAN                                   C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

                                    CADETI 14-15 ANI, +60 KG

1.COSTEA CORNEL                                          C.S. NAVODARI

2.MAXIM MARIUS                                             C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

                        COPII 1, 12-13 ANI, -50 KG

1.NICOLAE COSTIN                                           C.S. NAVODARI

2.OLTEANU EDUARD                                       C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

3.GRADINARU ALIN                                          C.S. NAVODARI

3.GHEMENT ALEXANDRU                                C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

                                    COPII 1, 12-13 ANI, +60 KG

1.POTOCEANU ALBERT                                   C.S. NAVODARI

2.DUMITRU VALENTIN ANDREI                         C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA     

COPII 2, 10-11 ANI, -45 KG

1.CIORTESCU CRISTIAN                                   C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

3.SAVIOLI GIOVANI                                           C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA  

COPII 2, 10-11 ANI, +45 KG

1.BOCAI VLAD                                                  C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA             

2.STOICESCU EUGEN                                      C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA    

3.MOLDOVEANU ALEXANDRU ROBERT           C.S. NAVODARI

COPII 3, 8-9 ANI, -25 KG

1.PREDA EDUARD                                           C.S. NAVODARI

2.APETRE MARCO GABRIEL                            C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.GURICĂ RARES                                             C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

COPII 3, 8-9 ANI, -35 KG

1.IORDACHE IUSTIN                                         C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

2.PRODAN ANTONIO                                        C.S. NAVODARI

3.STOICA MIHAI ALEXANDRU                           C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA    

                                    COPII 3, 8-9 ANI, -40 KG

1.DECUSARA VASILE                                       C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

2.BITACHE MATEI                                             C.S. WUSHU MAXX MANGALIA

3.CERCEL CATALIN CONSTANTIN                     C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA   

3.BUTNARU ANDRES                                       C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

COPII 3, 8-9 ANI, +40 KG

1.MARIUTA MARIUS                                          C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

2.CHARCOVSCHI PAUL                                    C.S. NOUA GENERATIE MANGALIA

3.DUMITRU VASILE ALEXANDRU                     C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA

COPII 4, 6-7 ANI, +21 KG

1.MUNTEANU ROBERT                         C.S. NAVODARI

2.INGLIS MIHAI                                                 C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

3.DIACONU IOAN                                              C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

3.GEORGESCU COSMIN                                   C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA             

COPII 4, 6-7 ANI, -21 KG

1.BULIGA MARIO                                              C.S. NAVODARI

2.LUCA FLAVIUS                                              C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

3.FECHET RADU                                              C.S. WUSHU MAXX MANGALIA

3.PRISACARU MARIAN CATALIN                       C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

b).FEMININ

SENIOARE 18-34 ANI, OPEN KG

1.PAVEL ELENA                                               C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

2.ADAM CLAUDIA VICTORITA                           C.S.U. NEPTUN CONSTANTA

JUNIOARE 16-17 ANI, OPEN KG

1.ROSANEANU BEATRICE                                C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA                 

2.DUTU CRISTINA                                             C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

COPII 2, 10-11 ANI, -35 KG

1.PRISACARU CRISTINA                                   C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

2.HARCA DANIELA                                           C.S. COMUNAL NICOLAE BALCESCU

3.LECA CRISTINA                                             C.S. COMUNAL NICOLAE BALCESCU

3.CAZACU ANA ELANA                         C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

COPII 2, 10-11 ANI, +35 KG

1.CHIORPEC CLAUDIA                                      C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

3.PRAHOVEANU CRISTINA                               C.S. COMUNAL NICOLAE BALCESCU

COPII 3, 8-9 ANI, OPEN KG

1.rusu maria                                                 C.S. COMUNAL MIHAIL KOGALNICEANU

2.bolocan cristina                                      C.S. COMUNAL NICOLAE BALCESCU

COPII 4, 6-7 ANI, OPEN KG

1.PANAIT VALENTINA                                       C.S.A. AXIOPOLIS-SPORT CERNAVODA

2.BASARABEANU RUXANDRA MARIA              C.S. WUSHU MAXX MANGALIA

 

            La începutul campionatului, preşedintele Comisiei Antidoping din cadrul Asociaţiei Române de Kung-Fu, dl. Marius Iordache, farmacist de profesie, prezentat un material legat de dopaj, de efectele negative şi de consecinţele nefaste ale acestuia asupra sportivilor. Din fericire, în Kung-Fu nu a fost depistat pozitiv nici un sportiv       şi sperăm să nu avem astfel de situaţii.

A fost un campionat cu un număr mai mic de sportivi participanţi, unele cluburi şi-au anulat participarea din lipsa fondurilor. Dar şi aşa au fost multe meciuri disputate, care au stîrnit multe pasiuni şi orgolii. Au fost sportivi foarte buni, care au pierdut prea uşor meciurile, prin descalificări datorită cumului de penalizări, cu toate că aveau un punctaj superior. Din păcate ne-am confruntat şi cu o situaţie de contestare a arbitrajului la un meci, cu toate că arbitrii au acordat victoria în unanimitate, iar într-o astfel de situaţie este greu de acceptat că un sportiv ar fi fost defavorizat sau că au fost greşeli de arbitraj.  

Sportivi care au obţinut titlul de campion şi vicecampion naţional vor forma lotul naţional lărgit, în vederea participării la Campionatul European de Kung-Fu, la această probă.

Aducem mulţumiri conducerii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport şi personalului de la sala „Tomis”, care ne-au acordat sprijinul în organizarea acestui campionat.

  

                  PREŞEDINTE

 ŞEF LUC. DR. IORDĂNOAIA FLORIN

                6 Duan Kung-Fu




Acţiune de plantare de pomi la intrarea în Mangalia

vlcsnap-2015-03-22-12h58m31s155Peste 150 de pomi au fost plantaţi, astăzi, în cadrul unei acţiuni întreprinse de Tineretul Liberal din Mangalia, cu ocazia Zilei Mondiale a Pădurilor. Zeci de voluntari, de toate vârstele, din întreg oraşul, simpli cetăţeni, dar şi ONG-uri şi cluburi sportive au venit să planteze mesteceni argintii, la intrarea în Municipiul Mangalia. Acţiunea face parte dintr-o campanie de reîmpădurire a oraşului, după ce, în prealabil, zonele verzi au fost defrişate de arbori, arbuşti şi tufe considerate a fi crescut în mod dezorganizat.




A III-a ediţie a concursului „Eroul din familia mea“

Anunt Ed




Paragina înghite, în continuare, sudul litoralului: hoteluri ultramoderne, puse în umbră de unităţi dărăpănate!

paragina4Sudul litoralului pierde, an de an, lupta cu staţiuni precum Mamaia sau Costineşti. Motivul este simplu: în timp ce, de exemplu, Constanţa investeşte sume exorbitante într-o singură localitate turistică, Mamaia, Mangalia păstoreşte şase astfel de staţiuni, din banii bugetului local.

Pe lângă lipsa fondurilor de care se plâng autorităţile din Mangalia, o problemă majoră a hotelierilor o constituie paragina în care zace litoralul sudic, pornind de la spaţiile verzi şi terminând cu zecile de clădiri abandonate de cei ce, teoretic, ar trebui să le pună în valoare. Hoteluri şi restaurante laolată zac abandonate, uitate de proprietarii care s-au dat bătuţi şi nu au mai investit un leu în reabilitarea şi repunerea lor în circuitul turistic.paragina3

Se pune, astfel, întrebarea: cum ar putea opta un turist, român sau străin, pentru un sejur într-un hotel de trei, patru sau chiar cinci stele din staţiunile Mangaliei, atât timp cât, la doi paşi de unitatea de cazare îşi înalţă fruntea, hâdă, o clădire abandonată sau aflată de ani de zile în „reconstrucţie“? De la Olimp la Saturn, hoteluri cu până la 20 etaje, unităţi de alimentaţie publică reprezentative, acum treizeci de ani, pentru sudul litoralui, stau, astăzi, părăsite şi distruse, spre disperarea hotelierilor de bună credinţă care, fie din fonduri proprii, fie cu ajutorul banilor europeni, au încercat să ridice gradul calităţii în turismul litoral.paragina

Autorităţile publice locale spun că au mâinile legate în privinţa acestor unităţi lăsate la voia întâmplării. Potrivit declaraţiilor directorului Direcţiei Turism şi Mediul de Afaceri din cadrul Primăriei Mangalia, Dumitru Filip, instituţia din care face parte nu dispune de niciun instrument coercitiv prin care să se impună proprietarilor refacerea clădirilor abandonate. “Nu avem, la ora actuală, o lege prin care clădirile aflate în paragină, cele care nu funcţionează şi sunt greu de întreţinut şi care nu îşi realizează obiectivul pentru care au fost construite, să fie impozitate diferenţiat, deşi o atare lege ar fi extrem de necesară. Astfel, vom putea determina proprietarii respectivi să facă eforturi să îşi pună în valoare unităţile”, afirmă directorul de la Turism.

Dumitru Filip mai spune că Primăria Mangalia poate obliga proprietarii doar să îşi întreţină spaţiile verzi, din jurul unităţii şi, eventual, să impună „învelierea“ unităţii cu meşuri, care să ascundă gradul de degradare al clădirilor.

paragina2În 2011, vechea administraţie a Mangaliei impunea „taxa de paragină“, cu o valoare de la 40 de lei pe zi pentru unităţile mici şi până la 400 de lei pe zi pentru cele de peste 100 de metri pătraţi. Taxa a fost eliminată de actuala administraţie locală, după ce mai mulţi agenţi economici au contestat-o în instanţă şi au avut câştig de cauză.

paragina1

 




Concurs de pictură cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei, organizat de RAJA SA

În cadrul acţiunilor dedicate Zilei Mondiale a Apei de anul acesta, S.C. RAJA S.A. împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Instituția Prefectului, Județul Constanța au organizat Concursul de pictură, desen și grafică „Apa este viață!”.

La concurs au participat elevii claselor I – VIII din Constanța.

Cele mai apreciate lucrări au fost expuse la sala „Remus Opreanu” din cadrul Prefecturii Constanța.

Mâine, 21 martie 2015, va avea loc premierea celor mai bune lucrări.




Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Fundaţia pentru SMURD!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa îşi propune şi în acest an să sprijine Fundaţia pentru SMURD printr-o campanie de informare privind importanţa redirecţionării a 2% din impozitul pe venit către Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) şi dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă.

Trebuie menţionat faptul că, în judeţul Constanţa, echipajele SMURD sunt operaţionalizate de peste şase ani, perioadă în care au răspuns unui număr de zeci de mii de solicitări pe an. Odată cu trecerea timpului şi SMURD-ul a crescut: s-a început cu trei, iar astăzi sunt nouă echipaje care sunt permanent pregătite să intervină, cărora li se alătură autospeciala de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, autospeciala de transport personal şi victime multiple şi descarcerarea grea. Zilnic, zeci de persoane sunt asistate medical de către echipajele SMURD Constanţa.

Este un lucru cunoscut că orice contribuabil, persoană fizică, poate direcţiona 2% din impozitul pe venit, plătit statului, către o organizaţie non-guvernamentală (asociaţie, fundaţie etc.). Practic în acest fel, fiecare cetăţean transmite statului modul în care doreşte să fie cheltuită o parte din impozitul pe venit. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie, ci este, în esenţă, o parte a bugetului de stat care este direcţionată de către fiecare cetăţean în parte către entitatea dorită de acesta.

Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, independentă de orice altă instituţie sau persoană.

Amănunte privind modalitatea de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit, precum şi formularele specifice, pot fi găsite pe site-ul fundaţiei www.fundatiapentrusmurd.ro. Fondurile pe care constănţenii, le direcţionează vor fi folosite pentru achiziţia de echipamente individuale de protecţie, de intervenţie, aparatură medicală sau pentru finanţarea unor proiecte destinate funcţionării eficiente a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare.

 




“Lumina de la Malul Mării“, achitată cu 45.000 de lei din taxa de promovare turistică

Un nou motiv de gâlceavă şi “înţepături” între aleşii locali l-a constituit, în cadrul şedinţei de îndată ce a avut loc ieri la sediul Primăriei, un proiect de hotărâre prin care ar fi urmat să fie aprobate trei evenimente de amploare ce vor avea loc, la Mangalia, în cursul acestui an.

Cele trei manifestări sunt “Lumină de la Malul Mării”, “Callatis Fest” şi Festivalul de Film “Mare Nostrum”. Toate ar fi urmat să fie organizate din banii colectaţi de primărie din taxa de promovare a turismului, un bir cu regim special, creat tocmai pentru finanţarea de evenimente în sudul litoralului. Însă, proiectul s-a lovit atât de opoziţia unei părţi a consilierilor locali – care au declarat că, deja, calendarul manifestărilor sponsorizate din taxa de promovare este aprobat – dar şi de obiecţiile ridicate de secretarul primăriei, Petria Boiţă, care nu şi-a dat girul de legalitate decât pentru “Lumina de la Malul Mării”. “Proiectul a fost înaintat Consiliului Local în ultimul moment, deci nu îmi pot da avizul de legalitate decât pentru prima manifestare, “Lumina de la Malul Mării“, ce va fi organizat din taxa de promovare. Pentru celelalte două proiecte vă rog să îmi daţi un răgaz pentru a le studia şi pentru a le înainta Consiliului într-o şedinţă ulterioară”, a declarat Petrina Boiţă.

La rândul său, consilierul Paul Foleanu a spus că are mari semne de întrebare cu privire la finanţarea proiectului: “Nu avem nimic împotriva evenimentelor, dar stau în dubiu în ceea ce priveşte finanţarea. Este vorba despre proceduri, despre o achiziţie făcut de primărie…. Trebuie să ştim şi noi cu cât contribuie Consiliul Local Mangalia, pentru că nu am văzut proiectul de hotărâre pe care ni l-aţi înmânat abia în timpul şedinţei. Dacă scoateţi din proiect partea financiară, votăm cu drag”, a conchis alesul local.

Cum discuţiile au degenerat în atacuri politice, spiritele s-au aprins şi au început să curgă acuzaţii între cele două grupuri de consilieri – cei de “opoziţie” şi cei favorabili administraţiei locale. În cele din urmă, proiectul a trecut de votul Consiliului Local numai în ceea ce priveşte “Lumina de la Malul Mării”. Partea financiară a acestuia, aproximativ 45.000 de lei, urmează să fie achitată din taxa de promovare, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat anterior.




50 de copii din Mangalia, incluşi într-un proiect de prevenire a abandonului şcolar

Consiliul Local al Municipiului Mangalia a aprobat în şedinţa de joi, 19 martie, un proiect de hotărâre privind reducerea abandonului şcolar, intitulat „STOP Abandonului şcolar! Program pilot de integrare şi creştere a participării în învăţământul primar şi secundar”, care va fi finanţat din fonduri europene. Potrivit reprezentanţilor instituţiei publice locale, Mangalia este co-partener în cadrul acestui proiect, iniţiat de Municipiul Făgăraş şi în care beneficiari vor fi peste 400 de copii. La nivelul Mangaliei, grupul ţintă al proiectului este format din 50 de copii ce provin din familii extrem de sărace şi care fie au abandonat, deja, şcoala, fie, din cauza absenţelor riscă să fie exmatriculaţi.

Pentru aceştia vor fi furnizate servicii de orientare, consiliere şi asistenţă educaţională, vor fi organizate ore de pregătire, de recuperare şi de psihologie, alături de cursuri ”şcoala după şcoală“. Valoarea proiectului, la nivelul Municipiului Mangalia este de 830.000 de lei, partea pe care bugetul local urmează să o suporte fiind de 17.500 de lei.

Un alt proiect social aprobat în unanimitate de către consilierii locali este cel finaţat prin Programul Erasmus, „Sistem integrat de Dezvoltare şi instrumente strategice pentru punerea în aplicare a VET, în comunităţi dezavantajate”.




Campionatul Naţional de Kung Fu

Sîmbătă 21.03.2015 la Sala „Tomis” din Constanta, str. Flaminda, se va desfăşura ediţia 2015 a Campionatului National de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda” individual.

Campionatul este organizat pentru copii 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, cadeţi 14-15 ani, juniori 16-17 ani, tineret 16-20 ani, seniori 18-34 ani, la feminin şi masculin. Categoriile de greutate sunt cele regulamentare, iar la juniori, tineret si seniori se va organiza proba de open.

La campionat vor participa cluburile sportive afiliate la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact.

Din judeţul Constanţa vor participa sportivi de la următoarele cluburi:

-CSU Neptun Constanta.

-CS Marea Neagra Constanta.

-CSA Axiopolis-Sport Cernavoda.

-CSC Mihail Kogalniceanu.

-CSC Nicolae Balcescu.

-CS Noua Generatie Mangalia.

-CS Wushu-Maxx Mangalia.

-CS Navodari.

Dupa acest campionat se va stabili lotul national pentru aceasta proba, in vederea participarii la Campionatul  European de Kung-Fu, din luna iunie.

Programul campionatului este urmatorul:

-11.00-11.15:             -Deschiderea oficială.

-12.15-13.00:             -Meciuri la seniori şi copii.

-13.00-13.30:             -Pauza de masa.

-14.30-16.00:             -Meciuri la juniori, cadeti şi tineret.

-16.00-16.30:             -Festivitatea de premiere.

-16.30:                        -Închiderea campionatului.




Bucate alese, cizme din cauciuc, pelerine, căni şi umbrele, oferite cetăţenilor din Mangalia

Aşa cum v-am informat, miercuri, 18 martie ac, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice, stabilindu-se ca suportul financiar al campaniei electorale să se facă de la bugetul de stat. Mai mult decât atât, potrivit acestei iniţiative legislative, partidele pot contracta împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice.

Ca şi în ţară, şi la Mangalia, campaniile electorale reprezintă un bun prilej de captat voturi pro cu ajutorul unor mici atenţii ori cu cel al unor daruri consistente. Chiar dacă legea electorală prevede de mult timp interzicerea distribuirii oricăror altor bunuri cu excepţia unor pliante, toţi candidaţii fără excepţie, s-au dovedit mult mai generoşi cu propriul electorat, dar şi cu simpatizanţii ori posibilii susţinători.

De-a lungul anilor, la Mangalia, s-au împărţit cizme din cauciuc, căciuli, fulare, umbrele, căni, găleţi, ghivece cu flori, pelerine de ploaie, ochelari de vedere, tichete pentru medicamente etc. pe lângă banalele pixuri şi brichete.

Sub masca unor întâlniri cu caracter social, ori a unor evenimente cultural-artistice, candidaţii noştri au oferit mese întinse, cu bucate alese pentru cei care, la rândul lor, erau, cumva, obligaţi să le întoarcă amabilitatea printr-un vot favorabil. Nu au lipsit nici metodele mai puţin ortodoxe, când cetăţenilor amărâţi ori celor de etnie romă li s-au oferit pachete cu alimente, sume de bani, cartele telefonice şi telefoane mobile pentru a se păstra mai bine legătura cu alegătorii ce urmau să-şi exprime opţiunile politice. Tocmai din această cauză, au apărut şi scandalurile între candidaţi, unele lăsând urme fizice, altele constând în reclamaţii la Poliţie. Răsunătoare au fost şi certurile din cauza distrugerii afişelor electorale, ori a ariei prea mari de acoperire a acestora în locuri centrale. Nu putem uita nici bannerele imense ce acopereau blocurile din preajma Primăriei, cu portrete-gigant sau mesaje “lacrimogene” ori acuzatoare, cum ar fi prezentarea salariilor mari încasate de către anumiţi candidaţi.

Concluzia este că perioada campaniei, care niciodată nu se întinde, aşa cum este legal, pe parcursul a 30 de zile, oferă cetăţenilor un spectacol caraghios, cu atitudini, discursuri, acţiuni, sesizări dintre cele mai diverse, unele frizând ridicolul, numai că scopul – puterea – scuză mijloacele.

Dacă vi se vor face promisiuni, înseamnă că se apropie campania!

Până la viitoarea campanie electorală a mai rămas un an şi câteva luni, în 2016 urmând să aibă loc alegerile locale pentru ocuparea funcţiei de primar şi constituirea unui nou Consiliu. Nu ne aşteptăm la luni liniştite, mai cu seamă că din 2012 până în prezent, s-au tot făcut remarcate declaraţii şi acţiuni cu iz electoral, în perioada imediat următoare, acestea urmând să se intensifice. Punctul culminant va fi atins la începutul anului viitor, când cei interesaţi să fie aleşi vor da ceea ce este mai bun sau rău din ei, vor face tot ceea ce “trebuie” pentru a-şi adjudeca victoria. Din tot acest schimb de “lovituri” corecte sau sub centură, cei care nu vor avea nimic de câştigat, cu excepţia unor alimente sau găleţi, vor fi tot cetăţenii ce vor rămâne cu problemele şi neajunsurile lor.

Pe de altă parte, dintr-o dată, aceştia vor fi mai bine văzuţi de către candidaţi, vor fi mai bine informaţi, vor avea parte de noi promisiuni, asta până la aflarea rezultatelor finale. După acest moment, când se savurează victoria, uşile, atenţia, informaţiile nu vor mai fi la fel de largi, ba riscul ca cetăţenii să fie blamaţi pentru opţiunea electorală fiind foarte mare.

Din ce s-a văzut până acum la nivel local, nu cetăţenii au fost grija nr. 1 a celor aflaţi la putere sau a celor implicaţi, activ, în viaţa politică a urbei, ci răzbunările pe foşti sau actuali, care n-au făcut decât să ţină Mangalia pe loc.




Cursuri iniţiate de AJOFM, organizate, gratuit, la Mangalia

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de muncă Constanţa organizează în perioada următoare cursuri de formare profesională pentru: Cameristă hotel (organizat la Constanţa), Recepţioner hotel şi Comunicare în limba engleză (organizate la Mangalia).

Condiţiile de participare sunt următoarele:

  • Absolvenţi de minimum 8 clase pentru cursurile de Cameristă şi Comunicare în limba engleză);
  • Absolvenţi de minimum 12 clase pentru cursul de Recepţioner hotel;
  • Persoanele cu vârsta până la 24 de ani, împliniţi, să nu mai lucreze de cel puţin 6 luni;
  • Persoanele cu vârsta peste 25 de ani să nu mai lucreze de cel puţin 1 an.

Pe toată perioada desfăşurării cursurilor de formare, persoanele vor beneficia de decontarea transportului, iar la finalul cursului vor primi o bonificaţie în bani.

Pentru cursul de Cameristă: Persoanele interesate sunt aşteptate în perioada următoare la sediul AJOFM Constanţa sau pot suna la numărul de telefon: 0241 481 553, persoană de contact Elena Pană.

Pentru cursurile de Recepţioner şi Comunicare în limba engleză: Persoanele interesate sunt aşteptate la punctul de lucru Mangalia sau pot suna la numărul de telefon:

0241 485 040, persoană de contact Liliana Matei.




Cinematograful „Pescaruş” şi grădinile de vară din sudul litoralului, o „afacere” fără sfârşit

cinema1În luna noiembrie a anului trecut consilierii locali din Mangalia decideau, în unanimitate, trecerea în domeniul public al municipiului al Cinematografului „Pescaruş”, alături de grădinile de vară „Farul” şi cele Saturn, Venus şi Jupiter. Hotărârea aleşilor locali a venit după aproape opt ani de zile de la aprobarea, la nivelul Guvernului României, a Ordonanţei 39, completată, ulterior, cu Legea 328/2006, în care se arată că R.A.D.E.F.-ul (Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România Film) trebuia să predea “sălile şi grădinile de spectacol cinematografic în domeniul public al unităţilor administrative teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipal şi, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective”.

Din declaraţiile responsabililor Primăriei, RADEF-ul a predat o parte a activelor cu specific cinematografic din aria Mangaliei, dar nu Consiliului Local ci celui…. Judeţean Constanţa! Aşa se cinema3face că, prin proiectul de hotărâre aprobat în noiembrie 2014 de către aleşii locali, Cinematograful „Pescaruş”, Grădina „Farul” şi grădinile de vară din Saturn, Venus şi Jupiter, au trecut, cel puţin teoretic, în administrarea municipalităţii. O reparaţie morală tardivă, dar necesară, cel puţin pentru locuitorii oraşului care ar fi putut beneficia, în aceşti opt ani, de o sală de cinematograf modernă şi nu de un focar de mizerie şi şobolani, aşa cum se prezintă, astăzi, clădirea fostului „Pescaruş”.

Cu toate acestea, preluarea activelor de la R.A.D.E.F. se dovedeşte o afacere cu bătaie lungă. Nici până la ora actuală, cu toate demersurile şi lobby-ul făcut de reprezentanţii administraţiei publice din Mangalia nu s-a reuşit preluarea cinematografelor. Primarul Cristian Radu ne-a declarat că a avut runde de discuţii cu reprezentanţii RADEF chiar la finele săptămânii trecute, dar că situaţia nu a fost clarificată. “Noi ne vom face datoria şi vom sancţiona paragina în care a fost lăsat cinematograful. Primăria are suficiente fonduri pentru a reabilita clădirea şi pentru a-I reda destinaţia iniţială, aceea de sală de cinema”, afirmă edilul urbei.

cinema2




Deţinătorii de terenuri, obligaţi cu amenzi, de Poliţia Locală, să-şi igienizeze şi înfrumuseţeze suprafeţele!

parcPentru perioada februarie – aprilie ac, una dintre priorităţile Poliţiei Locale Mangalia o reprezintă curăţenia terenurilor deţinute atât de către persoanele fizice, cât şi de către cele juridice. Într-o primă etapă, poliţiştii locali au trimis peste 500 de somaţii prin care deţinătorilor de terenuri li s-a pus în vedere să-şi igienizeze şi salubrizeze suprafeţele. În acest sens, cei în cauză au fost atenţionaţi să elibereze porţiunile respective de gunoaiele dezorganizate (moloz, ambalaje etc.) şi să planteze gazon sau flori. Cum marea majoritate nu s-a conformat, s-a trecut la aplicarea de sancţiuni.

Potrivit, directorului Poliţiei Locale Mangalia, Mihai Angelescu, în luna februarie au fost aplicate 50 de amenzi în baza HCL 17/2002, precum şi în cea a OUG 195/2005. Dacă în primul caz cuantumul stabilit de către consilierii locali se situează între 50 – 200 de lei, în ordonanţă valoarea amenzilor poate fi cuprinsă între 3.000 – 6.000 de lei. „Am trimis somaţii şi în staţiuni, numai că, aici, cei în cauză au ca termen-limită data de 10 aprilie. După aceea, dacă nu vor face curăţenie, se pot aştepta la sancţiuni contravenţionale. După cum se ştie, în această perioadă se face curăţenie generală pentru întâmpinarea Sfintelor Sărbători Pascale, astfel că nu ar trebui să venim noi cu somaţii şi amenzi, ci oamenii ar trebui să conştientizeze că nu pot lăsa gunoaiele să afectează imaginea zonelor respective. De 1 Mai, ne dorim ca atât oraşul, cât şi staţiunile sudice să aibă un aspect îngrijit, primitor, inclusiv pentru cei care ne vor vizita”, a spus Şeful Poliţiei Locale Mangalia, Mihai Angelescu.

Firma care ne lasă fără copaci, amendată, deoarece aruncă resturile pe terenul fostei staţii COMCM!

Pe tot parcursul lunii februarie, poliţiştii locali au aplicat la regimul Circulaţie 139 de sancţiuni, din care 22 de avertismente, în valoare totală de 23.385 de lei. La capitolul Ordine Publică, s-au dat 13 sancţiuni în cuantum de 2.840 de lei. Acestea din urmă au vizat cerşetoria de pe străzi, ce a atins cote alarmante, dar şi tulburarea liniştii publice. Tot luna trecută, au fost date spre identificare 146 de autoturisme. Departamentul Control Comercial a aplicat alte trei sancţiuni în valoare de 6.500 de lei.

Printre cei care au fost sancţionaţi recent se află societatea care se ocupă de spaţiile verzi din Mangalia, mai precis aceea care are grijă să taie copacii şi să elimine gardul viu din faţa blocurilor. Echipele societăţii respective nu doar că au liber să pună la pământ copacii şi să facă să dispară spaţiile verzi, ba mai mult, iau de capul lor măsura depozitării crengilor şi rădăcinilor rezultate în urma defrişărilor. Aşa se face că în loc să depoziteze resturile vegetale în spaţii amenajate, se debarasează de acestea pe terenul fostei staţii de betoane COMCM pe care, în curând, va fi amenajat un imens parc, prevăzut cu spaţii de joacă şi zone de relaxare. Astfel, tot mai mulţi chiriaşi ANL ni s-au plâns că din cauza gunoaielor aruncate în zonă, nici nu-şi mai pot aerisi apartamentele, terenul ajungând un imens focar de infecţie, cu miros pestilenţial.

Şeful Poliţiei Locale, Mihai Angelescu ne-a declarat că a amendat firma respectivă de două ori, numai că obiceiul acesteia a rămas…




UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA 23 AUGUST – PRIMĂRIA

ANUNŢ PUBLIC

În baza:

  • Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare;
  • a Ordinului nr. 356 din 29 noiembrie 2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
  • şi a Regulamentului de acordare, atribuire şi eliberare a autorizaţiilor de transport în regim de taxi, a autorizaţiilor taxi şi a autorizaţiilor de dispecerat taxi pe raza administrativ teritorială a comunei 23 August aprobat prin H.C.L. nr. 63/30.09.2013;

 

Unitatea administrativ teritorială comuna 23 August, prin autoritatea executivă, cu sediul Primăriei în localitatea 23 August, str. George Călinescu, nr. 50, judeţul Constanţa, tel/fax 0241/733.018 anunţă demararea procedurii de atribuire a autorizaţiilor pentru executarea serviciului public de transport persoane în regim de taxi.

 

 

  • Numărul de autorizaţii taxi ce urmează a fi atribuit este de 19, pe numere de ordine, astfel:
    • 19 locuri pentru transport de persoane în regim de taxi (autorizaţii taxi cu nr. 0002 până la 00020).
  • Data limită până la care pot fi depuse cererile de înscriere pentru participare la procedura de atribuire va fi: 15.05.2015 ora 1200.
  • Solicitanţii cuprinşi în listele de aşteptare sunt:
    • nu este cazul.
  • Documentele care trebuie depuse:
    1. cerere de participare la procedura de atribuire;
    2. declaraţia pe propria răspundere că deţine autorizaţie de transport valabilă;
    3. declaraţia pe propria răspundere că deţine sau va deţine, în termen de maximum 6 luni, autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, cu precizarea criteriilor de departajare pe care le îndeplineşte fiecare pentru obţinerea punctajelor;
    4. scrisoare de garanţie în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziţionat fiecare autovehicul, pentru fiecare dintre acestea, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculele necesare la data depunerii declaraţiei prevazute la lit. c).
  • Data anunţării rezultatului atribuirii: 19.05.2015 ora 1400.
  • Data la care va fi demarată procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi: 22.05.2015.
  • Criteriile de departajare şi punctajele care se acordă:

 

NR. CRT. CRITERII DE EVALUARE LIMITE DE PUNCTARE PUNCTAJ ACORDAT
1. Vechimea autovehicului Până la 1 an 12 puncte
Între 1 şi 2 ani 10 puncte
Între 2 şi 3 ani 8 puncte
Între 3 şi 4 ani 5 puncte
Între 4 şi 5 ani 1 puncte
2. Norma de poluare Euro 5 4 puncte
Euro 4 3 puncte
Euro 3 2 puncte
Euro 2 sau sub 0 puncte
3. Volumul util al portbagajului Între 251-350 dm3 1 puncte
Între 351-450 dm3 2 puncte
Între 451-510 dm3 3 puncte
Peste 510 dm3 4 puncte
4. Aer condiţionat Existent 10 puncte
Inexistent 0 puncte
5. Nr. elemente de protecţie (airbag-uri) Nici unul 0 puncte
1 airbag 2 puncte
Între 2 şi 4 airbag-uri 4 puncte
Peste 4 airbag-uri 6 puncte
6. Vechimea neîntreruptă a transportatorului în activitatea de transport în regim de taxi Peste 10 ani 40 puncte
Între 9 şi 10 ani 36 puncte
Între 8 şi 9 ani 32 puncte
Între 7 şi 8 ani 28 puncte
Între 6 şi 7 ani 24 puncte
Între 5 şi 6 ani 20 puncte
Între 4 şi 5 ani 16 puncte
Între 3 şi 4 ani 12 puncte
Între 2 şi 3 ani 8 puncte
Între 1 şi 2 ani 4 puncte
Sub 1 an 0 puncte
7. Prezenţa autovehicului în activitate 8 ore/zi lucrătoare 2 puncte
Peste 8 ore/zi lucrătoare până la 12 ore/zi lucrătoare 4 puncte
8. Efortul investiţional al transportatorului autorizat Proprietate 15 puncte
Leasing 5 puncte
9. Dotări suplimentare Posibilitatea achitării contravalorii transportului cu cardul 5 puncte
Dispozitiv GPS de monitorizare 3 puncte
Perete despărţitor între conducătorul auto-clienţi 3 puncte

Notă: În cazul în care numărul de autorizaţii taxi stabilit nu se epuizează, procedura va fi reluată cu transportatorii autorizaţi, înscrişi pentru o nouă procedură.

Comuna 23 August, la 16.03.2015




Număr record de vânzări şi concesiuni la ultima şedinţă a Consiliului Local

Peste 40 de proiecte de hotărâre privind vânzarea sau concesionarea de terenuri au intrat pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local Mangalia. Proiectele, care fuseseră iniţial înaintate aleşilor spre aprobare în luna decembrie dar, din lipsa cvorumului nu au reuşit să fie votate, vizează suprafeţe cuprinse între 11 metri pătraţi şi 3.800 de metri pătraţi. Evaluarea preţului de cumpărare sau concesionare a fost efectuată de firme specializate de evaluatori imobiliari.
Numărul mare de astfel de solicitări din partea cetăţenilor pe ordinea de zi a unei singure şedinţe de consiliu este motivat de faptul că solicitanţii au depus cererile în urmă cu mai bine de un an.



Peste 100 de pachete de ţigări confiscate pe strada Oituz

În urma unei acţiuni pentru combaterea contrabandei cu ţigări, poliţiştii din Mangalia au depistat-o pe strada Oituz din localitate, pe I. Nadile, de 25 ani, din sat Făurei, care oferea spre vânzare ţigări, fără a deţine documente de provenienţă.

În apropiere a fost depistat un autoturism, a cărui cheie a fost găsită asupra acesteia, iar în interiorul autoturismului au fost găsite 2.240 tigarete, diferite mărci, netimbrate, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă.




Băut, a intrat cu maşina în gard

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia cercetează în stare de libertate un bărbat în vârstă de 34 de ani, care la data de 12.03.2015, ora 09.20, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice a condus un autoturism pe strada G-ral Dragalina, din localitate, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu gardul din piatră al unui imobil.




Evaluarea finală a proiectului „O dulceaţă de caracter…“, la Grădiniţa nr. 3 Mangalia

IMG_1534În cursul zilei de astăzi, la Grădiniţa nr. 3 Mangalia, reprezentată de directorul insituţiei de învăţământ, prof. înv. preşcolar Gela Ivaşcu, a avut loc activitatea de evaluare finală a proiectului de consiliere „O dulceaţă de caracter…“, intitulată „Concluzii şi perspective“. Proiectul este inițiat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța și implementat de profesor psiholog Alina Gabriela Băiașu, în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Educatie si Dezvoltare de la Grădiniţa nr. 3 Mangalia.

Cei 20 de preșcolari din grupele mari, grupul țintă al proiectului educaţional, au participat la cele șapte activități de consiliere în intervalul noiembrie 2014 – februarie 2015. Copiii au interacționat în realizarea sarcinilor, s-au amuzat, au identificat în poveștile prezentate trăsături pozitive de caracter (sinceritatea, ascultarea, iertarea, hărnicia, bunătatea, blândețea), au empatizat cu personajele, experimentând diverse stări afective, au exemplificat comportamente personale în acord cu trăsăturile de caracter discutate.

Pentru participarea și implicarea în derularea activităților, preșcolarii au primit diplome, au fost apreciați de părinți și cadrele didactice.