În lipsa unei campanii a Ministerului Justiției privind popularizarea prevederilor noului Cod Penal care intră în vigoare la 1 februarie 2014, judecătorul Cristi Dănileț, membru CSM, a demarat pe blogul personal, http://cristidanilet.wordpress.com, o campanie de informare pe această temă. Față de Codul penal 1969, sunt modificări în ce privește cuantumul pedepsei, care în general scade. Apar noi infracțiuni, altele sunt abrogate, iar pentru altele se modifică conținutul constitutiv.
În noul Cod penal sunt preluate și unele infracțiuni din legi speciale: cele privind traficul de persoane, protecția drepturilor copilului, comerțul electronic, executorii judecătorești, protecția martorilor, circulația pe drumurile publice (pe noul Cod va avea importanță alcoolemia la momentul recoltării probelor biologice, nu a conducerii!), regimul armelor și munițiilor, securitatea și sănătatea în muncă, cămătăria, combaterea criminalității informatice, exercitarea drepturilor electorale.
Modificare pedepse: Pentru unele infracțiuni limita superioară a pedepselor sunt mai mici ca în vechiul cod: de exemplu, pentru rele tratamente aplicate minorului scade maximul de la 15 la 7 ani, furtul calificat scade de la 15 la 10 ani, mărturia mincinoasă de la 5 la 3 ani, hărțuirea sexuală de la 2 la un an, înșelăciunea de la 15 la 3 ani. Pentru alte infracțiuni scade atât minimul, cât și maximul legal: pentru vătămarea cauzatoare de moarte pedepsele erau 5-15 ani, acum vor fi 6-12 ani; pentru lipsirea de libertate în mod ilegal pedepsele erau 3-10 ani, acum vor fi 1-7 ani; pentru trafic de minori de la 5-15 ani scad la 3-10 ani închisoare; pentru violare de domiciliu de la 6 luni-4 ani la 3 luni-2 ani; delapidarea era sancționată cu 1-15 ani închisoare, pe noul cod va fi 6 luni-7 ani.
Pentru un număr mai mic de infracțiuni, crește minimul pedepsei: la determinarea sau înlesnirea sinuciderii crește de la 2 la 3 ani, pentru șantaj de la 6 luni la un an. Pentru altele crește doar maximul legal: la divulgarea secretului profesional și la evadare crește de la 2 la 3 ani. Iar pentru altele cresc ambele limite: la încăierare pedeapsa era o lună-6 luni, de acum va fi 3 luni-1 an; cercetarea abuzivă era sancționată cu 1-5 ani închisoare, noua pedeapsă va fi 2-7 ani.
Pentru un alt set de infracțiuni crește minimul și scade maximul: infracțiunea de distrugere era sancționată cu o lună-3 ani, de acum va fi 3 luni-2 ani; nedenunțarea unor infracțiuni era sancționată cu 3 luni-3 ani, acum va fi 6 luni-2 ani; favorizarea infractorului și tăinuirea erau sancționate 3 luni-7 ani, acum vor fi 1-5 ani.
Cele mai multe infracțiuni se urmăresc din oficiu. Dintre acestea, pentru un număr de 5 infracțiuni din Codul penal și mai multe infracțiuni din șase legi speciale, părțile pot pune capăt procesului prin împăcare. Există și un număr de 25 de infracțiuni în Codul penal și alte infracțiuni cuprinse în 9 legi speciale pentru care e necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate ca să înceapă urmărirea penală, în cazul cărora lipsa sau retragerea plângerii prealabile împiedică desfășurarea procesului penal.
Infracțiuni contra persoanei: Eutanasia (ucidere la cererea victimei) este interzisă. Actele de violență care produc suferințe fizice până în 90 zile, intră în conținutul infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, iar peste 90 zile în infracțiunea de „vătămare corporală”. Fătul este ocrotit în mod special, fiind interzis în continuare avortul în alte condiții decât cele medicale, dar acum este incriminată și fapta de vătămare corporală a fătului. O nouă infracțiune este „hărțuirea”, contând în urmărirea unei persoane, ori apelarea acesteia sau trimiterea de mesaje care îi cauzează o stare de temere, sancționată cu 3-6 luni, respectiv 1-3 luni închisoare. Prostituția nu va mai fi infracțiune, ci doar contravenție.
Minorul este ocrotit în mod special: nu poate fi folosit în scop de cerșetorie, nu poate fi exploatat sexual, nu poate să își dea un acord valabil pentru acte sexuale dacă are sub 13 ani, nici măcar nu poate fi racolat pentru astfel de întâlniri convocate prin internet sau telefon. Comite infracțiunea de abandon de familie cel care nu plătește pensia de întreținere timp de trei luni, nu două ca până acum.
Conținutul infracțiunii de viol este mai bine definit: raportul sexual, actul sexual oral ori actul sexual anal, comise prin constrângere, iar pedeapsa este aceeași de 3-10 ani. Restul actelor de natură sexuală comise prin constrângere constituie o nouă infracțiune numită „agresiune sexuală” pedepsită cu 2-7 ani. Pretinderea de favoruri sexuale nu doar de șefi, ci de acum și de către colegi, intimidând sau umilind victima constituie infracțiunea de „hărțuire sexuală”.
Viața privată va fi mai bine ocrotită ca în prezent: Violarea domiciliului rămâne infracțiune, iar acum se incriminează și violarea sediului unei persoane juridice. Fotografierea sau înregistrarea convorbirilor unor persoane în domiciliul lor, respectiv difuzarea imaginilor sau convorbirilor va fi infracțiunea de violarea vieții private, sancționată cu închisoare 3 luni-2 ani, respectiv 6 luni-3 ani.
Infracțiuni contra patrimoniului: Apar noi infracțiuni în acest domeniu: abuzul de încredere prin frauda creditorilor, înșelăciunea privind asigurările, deturnarea licitațiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile. În mod inexplicabil, dispare forma agravată a consecințelor deosebit de grave pentru mai multe infracțiuni patrimoniale, așa cum a subliniat Raportul ExpertForum, agravantă păstrată numai pentru infracțiuni de serviciu.
Infracțiuni privind autoritatea: Autoritățile sunt ele ocrotite în mod special: orice amenințare sau violență împotriva unei persoane care exercită o autoritate de stat, în timpul exercitării funcției, pentru intimidare sau răzbunare, duce la majorarea pedepsei cu o treime (infracțiunea se numește „ultraj”), iar dacă victima este judecător sau procuror, majorarea se face cu jumătate (infracțiunea este cea de „ultraj judiciar”).
Infracțiuni contra înfăptuirii justiției: Aici apar noi infracțiuni. Împiedicarea organului judiciar să efectueze un act procedural sau refuzul de a pune actele sau informațiile cerute la dispoziția lor, va fi infracțiunea de „obstrucționare a justiției” sancționată cu pedeapsă de la 3 luni la un an închisoare. Intimidarea, amenințarea sau constrângerea unei persoane sau a familiei acesteia pentru a nu da, a da sau a retrage o declarație dată la organele judiciare, va fi infracțiunea de „influențarea declarațiilor”, iar pedeapsa de la 1 la 5 ani; răzbunarea pentru declarațiile date va fi, de asemenea, infracțiune. Dacă organul judiciar este acuzat în mod public și nereal că a comis o abatere disciplinară sau o infracțiune, aceasta va fi infracțiunea de „presiuni asupra justiției”, sancționabilă cu închisoare de la 3 luni la un an.
„Nedenunțarea unor infracțiuni” va fi sancționată numai dacă fapta nedenunțată este îndreptată contra vieții sau a avut ca urmare moartea unei persoane. Denunțarea calomnioasă se va numi „inducerea în eroare a organelor judiciare”. Organul judiciar sau funcționarul care divulgă informații confidențiale dintr-un dosar, va fi „compromiterea intereselor justiției” sancționată cu 3 luni-2 ani închisoare. Din infracțiunea de represiune nedreaptă s-a eliminat referirea la arestarea preventivă.
Va fi sancționat cu închisoare 3 luni-1 an avocatul care face înțelegere cu partea adversă pentru fraudarea intereselor clientului său (infracțiunea de „asistența și reprezentarea neloială”). Nerespectarea hotărârilor judecătorești cunoaște o paletă mai largă de fapte care intră în conținutul său constitutiv – de exemplu, intră aici orice formă de rezistență la organul de executare, nu doar amenințarea.
Infracțiuni de corupție și de serviciu: Limita maximă a pedepsei legale pentru luare de mită este mai mică cu 2 ani, cumpărarea de influență mai mică cu 3 ani, pe când la darea de mită și traficul de influență crește limita maximă cu 2 ani; la infracțiunea de conflict de interese minimul crește cu 6 luni. Apare o nouă infracțiune, „folosirea abuzivă a funcției în scop sexual”, comisă de către un funcționar public care întocmește sau nu un act solicitând favoruri de natură sexuală și sancționată cu închisoare 6 luni-3 ani. Vor fi prevenite scurgerile de informații prin incriminarea a două noi infracțiuni: divulgarea informațiilor secrete de stat, respectiv divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Infracțiuni de fals: La unele infracțiuni de fals în înscrisuri crește minimul special cu 3 luni. Apare o nouă infracțiune – falsificarea unei înregistrări tehnice.
Infracțiunile electorale: Scade cu 2 ani maximul special pentru infracțiunile de împiedicare a exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot.
Infracțiuni contra securității naționale: Scade cu 5 ani minimul și maximul pentru infracțiunile de trădare, trădare prin transmitere de informații secrete de stat, acțiuni ostile contra statului, spionaj, actele de diversiune – toate se vor sancționa de acum cu închisoare 10-20 ani. Este incriminată pentru prima dată infracțiunea de înaltă trădare, la care face referire Constituția și care pot fi comise de Președintele țării sau un membru al CSAT. Cresc limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de constituire de structuri informative ilegale de la la 2-7 ani la 3-10 ani.
(curentul.ro)