Liceul Teoretic ”Callatis” se va afla într-o vizită de studiu în Franța

Un grup format din 20 de elevi ai Liceului Teoretic ”Callatis”, din Mangalia, însoțiți de către cinci cadre didactice sunt invitați, în perioada 31 martie-5 aprilie 2013, să facă o vizită culturală de studiu, partenerilor lor de la Liceul Julie-Victoire Daubie din Argenteuil, Franța urmând ca în intervalul 14-19 aprilie 2013, elevii români să primească vizita colegilor francezi.

Schimbul cultural este prilejuit de participarea elevilor la a treia ediție a proiectului internațional ”Martor la tradiții” , înscris, anul acesta, în CAER al Ministerului Educației Naționale.  Proiectul are ca parteneri internaționali șase școli din Portugalia, Cap Verde, Turcia, Bulgaria și Franța și își propune  promovarea valorilor strămoşeşti, a tradiţiilor şi obiceiurile populare din diferitele regiuni ale țării și din diferite țări. De asemenea, proiectul oferă elevilor ocazia să se cunoască și să lege prietenii noi.

Coordonatorii proiectului, prof. Vianora Avădănei și prof. Ramona Buzea ne-au declarat că educându-i, de mici, pe copii, prin diverse activităţi desfăşurate în familie şi în unităţile de învăţământ, aceștia vor îndrăgi limba pe care o vorbesc, obiceiurile ţării în care s-au născut dar, în același timp, vor învăța să înțeleagă și să respecte tradițiile altor popoare.

 Vizita de studiu continuă un program al  liceului, început anul trecut cu o vizită reciprocă cu Liceul Gurlek Nakipoglu din Istanbul, Turcia. Proiectul ”Martor la tradiții” nu s-ar putea derula astfel, fără sprijinul constant de care beneficiază din partea partenerilor săi: Fundația ”Callatis ’96”, Primăria Mangalia și Organizația Salvați Copiii, filiala Mangalia.




Prins fara carnet in centrul Mangaliei

Luni, 11 martie, la orele 12.20, în Mangalia a fost depistat C. Ion, de 46 de ani, din localitate, conducând un autoturism pe strada Lavrion, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În  cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.




Prins in trafic, beat si fara carnet

Duminica, 10 martie, poliţiştii din Albeşti au oprit în trafic pe D.J. 391, un moped, condus de  A. Dumitru,  de 44 de ani, din localitate.

Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat  valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere aspectele constatate conducătorul mopedului a fost transportat la Spitalul Municipal Mangalia în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieşit faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile O.U.G. nr.195/2002 Rep.




Festivalul Filmului Rusesc KINO+ a inceput la Casa de Cultura Mangalia

Comunitatea Rușilor-Lipoveni din România, filiala Mangalia în colaborare cu Primăria Municipiului Mangalia și Consiliul Local Mangalia organizează în perioada 10-16 martie 2013 FESTIVALUL FILMULUI RUSESC KINO+.

Deschiderea festivă a avut loc duminică, 10 martie 2013, ora 18.00 în sala de spectacole a Casei de Cultură a municipiului Mangalia. De la nivel central la eveniment au participat directorul adjunct al CRLR, Silviu Feodor și referentul pe probleme de cultură și tineret al comunității centrale, Svetlana Crăciun , cea care a coordonat proiectul KINO+.  Printre cei peste 100 de cinefili din sală s-au numărat artiști, scriitori, cadre didactice și alți iubitori de film de calitate.

În această seară (luni, 11 martie 2013) proiecțiile continuă cu pelicula POVESTEA COSMOSULUI MEU (comedie, 2009), urmată în serile următoare de ULTIMUL CANTON (dramă, 2010), CREDINȚĂ (2009), BUNICA TOSIA (2003), filmul de aventură GAMBITUL TURCESC  (2005) și un film muzical GHEORG (2008).

Festivalul de film rusesc KINO+ este un proiect educativ-cultural de anvergură, în care sunt implicați studenți ai Facultății de Litere din București, care participă a un concurs de traducere a filmelor. Ulterior, tinerii sunt premiați, iar filmele titrate de ei sunt difuzate în mai multe localități din România. Ediția a II-a a evenimentului a avut loc în 19 localități din țară, Mangalia fiind cea care încheie șirul de difuzări.




Cazane de cupru furate de doi tineri din 23 August

La data de 9 martie a.c., ora 17.30, poliţiştii Secţiei 3 Rurală Mangalia, au fost sesizaţi de către un localnic din 23 August, despre faptul că în noaptea de  08/09.03.2013, persoane necunoscute au pătruns în anexa locuinţei, de unde au sustras două cazane din cupru. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea faptei sunt doi tineri de 15 respectiv 20 de ani, din localitate.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.




Minori din Albesti, hoti de bunuri in valoare de 500 de lei

Pe 8 martie a.c., poliţiştii din Albeşti, au identificat trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, toţi din localitate, suspectaţi de săvârşirea unor  furturi din curţile a doi localnici, comise în luna februarie 2013, de unde au sustras mai multe bunuri. Prejudiciul cauzat, în valoare totală de 500 lei a fost recuperat în totalitate şi predat părţilor vătămate.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.




"Editia de Sud" le ureaza tuturor doamnelor si domnisoarelor un calduros "La Multi Ani!"




Vom avea festival antic, cu demonstratii de lupta, filme 3D si teatru antic




Premiera „Editia de Sud": Anul acesta, Lumina Sfântă va fi adusă la Mangalia cu charter-ul, direct de la Ierusalim. Mangalioţii, în cărţi pentru Guiness Book

În Săptămâna Patimilor, un cor de mizică bisericească format din 100 de artişti va susţine un concert la Centrul Cultural Mangalia. Pe 3 mai, pe străzile oraşului se va organiza o procesiune în cadrul căreia momentul răstignirii lui Iisus Hristos va fi pus în scenă de o echipă de peste 100 de actori şi figuranţi.

Pe 4 mai o cursă charter va aduce la Mangalia Lumina Sfântă de la Ierusalim. În seara de Înviere se va organiza o slujbă grandioasă pe malul mării, iar corul va interpreta din Sfânta Liturghie a Romanovilor, necitită de 100 de ani, în nicio ţară din Europa. Cu aceeaşi ocazie, Primăria va organiza, pe malul mării, înălţarea simbolică a 20.000 de lampioane, care vor purta la cer Lumina Sfântă de la Ierusalim. Evenimentul se va desfăşura sub sloganul „Lumina care vine, se va întoarce la ceruri“.

„Cu această ocazie, se doreşte stabilirea unui nou record mondial, ce va fi înregistrat de Guiness Book. Actualul record este deţinut tot de un oraş din România, de Municipiul Iaşi, cu 12.720 de lampioane“, se arată într-un comunicat remis de unul dintre organizatori, Groove Hour.




Cursuri gratuite pentru persoanele fără loc de muncă – Numărul total al şomerilor, la nivelul întregului judeţ, este de peste 14.000

Rata şomajului, înregistrată la sfârşitul lunii februarie, la nivelul judeţului Constanţa, a fost de 4,80%. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Constanţa, la sfârşitul lunii trecute, a fost de 14.412 de persoane, cu 123 persoane mai puţine comparativ cu finele lunii ianuarie a acestui an.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 7.834 au fost indemnizaţi, iar 6.578, neindemnizaţi. Numărul persoanelor care au primit indemnizaţie de şomaj a scăzut faţă de luna ianuarie 2013 cu 178 de persoane, iar numărul celor neindemnizate a crescut cu 55 de persoane, faţă de perioada menţionată mai sus. Totodată, din numărul total al şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii trecute, 7.869 sunt femei, iar numărul celor din sectorul privat a fost de 7.497 persoane.

Pe parcursul acestei luni, AJOFM Constanţa organizează cursuri de formare profesională în următoarele meserii: recepţioner hotel, manager resurse umane, cameristă, înngrijitoare bătrâni la domiciliu. Aceste cursuri pot fi urmate de 150 şomeri, după cum urmează:

–         Recepţioner hotel – 25 persoane;

–         Manager resurse umane – 25 persoane;

–         Cameristă – 50 persoane;

–         Îngrijitoare bătrâni la domiciliu – 50 de persoane.

Persoanele interesate să participe la cursul de calificare în meseria de cameristă sunt aşteptate la sediul AJOFM Constanţa, strada Lacului, nr. 14, e. 2, Compartiment Formare Profesională, telefon: 0241/481.550, în vederea înscrierii, până la data de 13.03.2013. Durata cursului este de 10 săptămâni.

Condiţii de participare:

–         Învăţământ general obligatoriu;

–         Şomer înregistrat în evidenţa AJOFM Constanţa sau a biroului Mangalia (cu sau fără indemnizaţie).




Festivalul Filmului Rusesc la Casa de Cultura Mangalia




Iata asociatiile datoare la Goldterm, ce vor fi debransate in cateva zile, in cazul neplatii facturilor – video




Asociatiile de proprietari si problemele cu Goldterm, maidanezii si traficul rutier – video




Problemele asociatiilor de proprietari din Mangalia cu RAJA SA Constanta – video




Staţiunea Venus, îngropată în gunoaie, ticsită cu coteţe şi restaurante cu stâlpi de iluminat public în interior

Inspecţiile, întreprinse de către primarul Mangaliei, Cristian Radu, în staţiunile sudice au continuat, miercuri, 6 martie, în zonele Venus-Saturn, unde neregulile au fost întâlnite la tot pasul.

Copaci decoraţi cu diverse indicatoare, stâlpi de iluminat scorojiţi sau aflaţi în interiorul unităţilor de alimentaţie publică, maldăre de gunoaie şi resturi ce provin de la materialele de construcţie, buruieni şi haite agresive de câini maidanezi, toate sunt la „loc de cinste” în zonele care urmează să primească turişti peste doar două luni.

În urma verificărilor, edilul a decis luarea, rapidă, a unor măsuri dure. Astfel, popicii, amenajaţi pe trotuare, vor fi tăiaţi, gunoaiele dezorganizate vor fi ridicate, iar spaţiile verzi, toaletate. De asemenea, vor fi aduse la lumină trotuarele acoperite, în prezent, de iarbă, crengi, gunoaie şi excremente de câine, iar coteţele, chioşcurile, magaziile sau celelalte construcţii inestetice, din pal, vor dispărea. Cei care vor fi taxaţi cel mai aspru sunt titularii contractelor de concesiune, asociere etc. ce nu şi-au îngrijit suprafeţele deţinute, acestea fiind lăsate în paragină. Reprezentanţii primăriei vor rezilia, unilateral, toate contractele, urmând ca terenurilor respective să li se dea un aspect mai îngrijit. În acelaşi timp, agenţii economici care deţin parcări vor fi obligaţi să le cureţe şi să le acopere cu gazon sau alte suprafeţe atractive, având în vedere, că, deocamdată, sunt acoperite cu gunoaie, crengi de copaci, ambalaje etc.

Pe suprafeţele deţinute de primărie, curăţenia generală va fi făcută  de cele peste 200 de persoane care primesc ajutoare şi hrană de la cantina socială. Dacă beneficiarii în cauză vor refuza să execute cele 70 de ore/lună de muncă în folosul comunităţii, vor fi notificaţi, iar în maximum 15 zile vor rămâne atât fără bani, cât şi fără mâncare şi locuinţe. „Toţi cei care primesc ajutoare, trebuie să şi muncească şi să nu vină să spună că sunt operaţi sau că nu au cu ce să ajungă în staţiuni. Pot merge şi pe jos, nu văd în acest lucru o problemă, nu avem la dispoziţie elicoptere”, a declarat primarul Mangaliei.

Tot în cadrul periplului prin Venus, edilul a hotărât inventarierea cazematelor şi amenajarea lor, astfel încât să li se dea o întrebuinţare plăcută ochiului şi utilă, în acelaşi timp.

Gardurile, barierele vor fi şi ele rase de pe faţa pământului, deoarece sunt inestetice şi îngrădesc spaţii care, oricum, vor fi reamenajate. În ceea ce priveşte indicatoarele, acestea vor avea un model unitar, nu vor mai fi prinse pe stâlpi sau copaci, ci instalate într-un mod corespunzător.

Tot în timpul deplasării pe teren, a fost descoperită o familie din Mangalia care locuia în condiţii inumane. Este vorba despre Ioan Savu, în vârstă de 70 de ani, din Mangalia, dat afară de copii, ce locuieşte, de patru ani, împreună cu soţia într-un punct al Crucii Roşii, o construcţie mică, din metal, fără lumină, fără apă, fără căldură. Singura care deţine un venit este soţia, cei doi chinuindu-se să-şi ducă traiul mizer cu o pensie de câteva sute de lei. Cei doi vor fi aduşi, mâine, la Căminul de bătrâni, unde vor locui în condiţii optime, vor avea  căldură şi vor primi hrană caldă.

Concluzionând, deocamdată, staţiunile turistice arată deplorabil, cea mai mare parte a agenţilor economici bătându-şi joc de legi, cât şi de proprii clienţi, vizitatorii, pentru care nu s-au agitat să le facă sejururile plăcute, dimpotrivă. După cum se ştie, verile trecute, turiştii au plecat cu amintiri de coşmar din cauza hoţilor, a câinilor, gunoaielor, dar şi a personalului din hoteluri şi restaurante, prost pregătit şi pus pe căpătuială.      




Nu vom avea biobază noua anul acesta: primăria o va extinde pe cea veche

În Primăria Mangalia se lucrează, în această perioadă, la un nou Regulament de gestionare a populaţiei canine, care să cuprindă atât reglementările vechi, aprobate de consiliile locale trecute, cât şi unele noi, cum ar fi sancţiunile ce urmează să fie aplicate în cazul stăpânilor cu câini nesterilizaţi, care aruncă pe stradă puii acestora.

O veste proastă pentru mangalioţii care îşi puneau speranţa într-o biobază nouă, care să adăpostească câteva sute de câini fără stăpân: a „picat“ proiectul prin care, o localnică, urma să doneze un teren de câteva mii de metri pătraţi. Din declaraţiile purtătorului de cuvânt al primăriei, Doru Colgiu, terenul nu îi aparţinea în exclusivitate persoanei respective, astfel că ea nu a putut să facă actul de donaţie. În cazul în care acest proiect ar fi devenit unul viabil, pe terenul cu pricina ar fi urmat să se înfiinţeze, prin primăvară, o biobază asemănătoare celei de la Cernavodă, investiţie de 500.000 de euro şi cu o capacitate de peste 400 de locuri.

Până la înfiinţarea unei biobaze asemănătoare, la Mangalia va fi extinsă actuala incintă. „La ora actuală, Biobaza Mangalia poate găzdui 50 de câini. Printr-o viitoare extindere se va putea ajunge până la 400 de capete. Câinii vor fi prinşi, sterilizaţi, deparazitaţi şi daţi spre adopţie, internă sau internaţională. La curte, proprietarii vor trebui să îşi sterilizeze animalele. La bloc, iubitorii de animale vor trebui să îşi asume câinii comunitari pe care îi hrănesc: aceştia vor purta, la gât, o zgardă cu numele şi numărul de telefon al persoanei ce le poartă de grijă. În cazul în care animalul este prins pe stradă (şi nu este ţinut legat, într-un spaţiu amenajat din faţa blocului), aparţinătorul va achita sancţiunile contravenţionale prevăzute de noul regulament“, afirmă Doru Colgiu.

Potrivit oficialilor primăriei, în Mangalia, populaţia câinilor fără stăpân a ajuns la circa 3.000 de capete, timp în care numarul persoanelor muşcate de animalele fără stăpân s-a înmulţit simţitor.




Trei minori, la furat de grau si porumb

La data de 3 martie a.c.,  poliţiştii din Albeşti au fost sesizaţi de către doi cetateni din satul Cotu Văii, cu privire la  faptul că persoane necunoscute, în cursul nopţii, le-au sustras din anexele gospodăreşti diferite cantităţi de grâu şi porumb boabe, valoarea cumulată a prejudiciului fiind estimată la aproximativ 300 lei.

Demarând cercetările poliţiştii au reuşit în scurt timp identificarea şi depistarea a trei minori, din localitate, suspecţi de comiterea faptei, recuperând totodată şi 50 % din prejudiciul cauzat. Acestora li s-a întocmit dosar penal fiind cercetaţi în stare de libertate.




Investitorii cu terenuri pe Cordonul Saturn-Venus obligati sa adere la proiectul urbanistic lansat de primarie




„Editia de Sud“ va ureaza: O primavara frumoasa!




Turneu de calificare la lupte, la Liceul Callatis

Sâmbătă, 2 martie şi duminică 3 martie, la sala Liceului Teoretic Callatis va avea loc turneul de calificare la Campionatul naţional de lupte libere juniori, masculin si feminin. Vor participa aproximativ 350 de sportivi de la cluburi de lupte din întreaga ţară. Printre invitaţi se vor afla Ion Draica şi Vasile Andrei, foşti campioni europeni, mondiali şi olimpici, Răzvan Pârcălabu, preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Elena Frâncu, fost director al Direcţiei judeţene de Sport Constanţa, Emil Ionescu, secretar general al Direcţiei judeţene de Sport Constanţa, Gigi Pambuca, preşedintele Asociaţiei judeţene de Lupte, Constanţa, precum şi alţi sportivi de elită.