Dosarul lui Tusac, amanat la Buzau pana pe 12 aprilie

Instanta buzoiana a dat un nou termen, pe 12 aprilie a.c., in dosarul de recurs inaintat de Mihai Claudiu Tusac impotriva deciziei de eliberare a sa din functie, din cauza incompatibilitatii sale pronuntata de ANI si de instantele din Constanta (decizie ce nu a fost atacata nici pana in prezent la Inalta Curte de Casatie si Justitie de catre Tusac).

Cererea de amanare a fost formulata de avocatii lui Tusac.




Muzeul de Arheologie dispare in spatele unei carciumi. Cu capiteluri si coloane….

Muzeul de Arheologie „Callatis“ ar putea dispărea, în câteva zile, în spatele unei „superbe“ arhitecturi a unui local-pizzerie din buricul târgului. Localul cu pricina, binecunoscut fief al echipei PSD Mangalia, a solicitat şi – cum, nu ştim – a şi reuşit o extindere substanţială, taman peste faţada unicului muzeu din oraş.

Reprezentanţii muzeului spun că, în ceea ce-i priveşte, ei au dat avizul de descărcare de sarcină arheologică, întrucât constructorul a prezentat documentele legale de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Mai mult, un argument al proprietarului localului ar fi acela că „extinderea“ ar urma să aibă acelaşi aspect cu … muzeul, adică va fi construită ca un templu grecesc, cu coloane şi capiteluri specifice.

Viceprimarul Mangaliei, Lucian Vişa, ne-a declarat că nu există nicio hotărâre a Consiliului Local (adoptată, în mod normal, potrivit legii, cu două treimi din numărul aleşilor în funcţie) prin care suprafaţa din domeniul public pe care urmează să apară construcţia să fi fost atribuită proprietarului localului. În schimb, spune viceprimarul urbei, este posibil să existe un contract semnat direct între beneficiar şi ADPP pentru concesionarea terenului.

Între timp continuă, nestingherită, construcţia cârciumii care va oferi tinerilor şi copiilor, dar şi turiştilor o lecţie de „istorie“ bahică de neuitat la muzeul din Mangalia.




Vasile Olan pentru "Editia de Sud": „Eu voi fi candidatul PC la primaria Mangalia“

Vasile Olan, presedinte al PC Mangalia, a declarat, in premiera pentru „Editia de Sud”, ca, in procent de 100%, va fi candidatul formatiunii la primaria Mangalia. „De saptamana viitoare echipa PC va trece la treaba: vom avea intalniri cu electoratul, conferinte de presa, ne vom face cunoscut programul electoral“, ne-a declarat Vasile Olan, presedintele PC Mangalia.

La ora actuala, Partidul Conservator, filiala Mangalia, numara aproape 1.000 de membri.




Astazi taranistii si-au reintrat in drepturi. Mangalia are un nou protoiereu, dar si un nou sediu al protoieriei

Taranistii mangalioti au reintrat, astazi, in posesia sediului pe care il detinusera inca din 1990 asta, pana la decizia, unilaterala, a primariei, de acum trei ani, de a le rezilia contractul de inchiriere. Dupa lupte in instanta, dar si in plina strada, seful taranistilor constanteni Tudorel Chesoi, a intrat astazi in sediul ce a fost detinut, abuziv spune acesta, de prelatii mangalioti, timp de mai bine de doi ani. Chesoi l-a infierat, in primul rand, pe „comunistul primar” Mihai Claudiu Tusac, cel care ar fi incurajat abuzul asupra taranistilor, iar in al doilea rand pe fostul protopop de Mangalia, Iulian Rotaru.

In acelasi timp, la Biserica Sf. Mina din Mangalia, a avut loc instalarea noului protoiereu al orasului, preot Vasile Carlan. Totodata, in prezenta IPS Teodosie, cel care l-a uns in functie pe preotul Carlan, a avut loc si sfintirea noului sediu al Protoieriei Mangalia, ce se afla pe Sos. Constantei.




Cristian Radu s-a hotarat: va candida, independent, la primaria Mangalia

Dupa ce in cursul acestei dimineti anunta ca se autosuspenda timp de 6 luni din functia de sef al Garzii Financiare Constanta, Cristian Radu a anuntat, in urma cu cateva momente, oficial, ca va fi candidat independent la primaria Mangalia. Din cate se pare, Cristian Radu va avea sustinerea, deocamdata, a PNL Mangalia.




Preţul imobiliarelor din sudul litoralului, mai mare decât cel din ţările Uniunii Europene!

Mangalioţii continuă să îşi supraaprecieze locuinţele, preţul cerut în momentul în care îşi vând proprietaţile fiind unul extrem de mare. Deşi piaţa româneasca este la pământ în ceea ce priveşte costul caselor, apartamentelor şi terenurilor intra şi extravilane, la Mangalia vânzătorii ţin la preţ. Chiar şi aşa, faţă de 2007, când boom-ul imobiliar era la apogeu, preţurile caselor şi terenurilor din sudul litoralului au un nivel minim.

„Am ajuns să nu mai înţelegem încăpăţânarea cu care vânzătorii imobilelor menţin preţul la un nivel care depăşeşte şi piaţa europeană”, afirmă Alexandra Ivanciuc, expert imobiliar al firmei „Apex“ din Mangalia. „În timp ce noi avem, la vânzare, o casă cu 60.000 de euro, în Spania exista case identice cu numai 25.000 de euro. Această tendinţă îngreunează fluxul normal al circulaţiei banilor pe piaţa imobiliară. O piaţă blocată de cererile şi pretenţiile vânzătorilor nu poate fi una funcţională”.

Piaţa rămâne blocată de preţurile mari şi condiţiile băncilor la credite

 

Agenţii imobiliari spun că preţurile reale ale apartamentelor şi terenurilor de pe litoral, ţinând cont de raportul cost-calitate, ar fi undeva pe la jumătatea cerinţei proprietarilor, conform standardelor europene. La ora actuală preţul unui apartament cu două camere, confort ceva mai scăzut este de 17.000-25.000 de euro, în timp ce unul confort 0 ajunge la 40.000 de euro. Pentru trei camere proprietarii apartamentelor situate în zone de la periferie şi cu grad de confort redus cer până la 30.000 de euro, iar pentru cele confort 0 – între 40.000 şi 50.000 de euro. O garsonieră ajunge la 20.000 de euro, în timp ce o casă bătrânească poate fi cumpărată cu 25.000 de euro. Vilele au preţuri cuprinse între 60.000 şi 250.000 de euro.

Nici la capitolul terenuri, sudul litoralului nu stă pe roze. Faţă de 2007 costul unui metru pătrat de teren intravilan a ajuns la un sfert din valoare. Şi, chiar şi aşa, spun agenţiile imobiliare, tot nu putem vorbi despre un preţ real, ci, în continuare, destul de ridicat faţă de piaţa europeană. Pentru un hectar de tern extravilan se solicită între 10.000 şi 50.000 de lei, iar metrul pătrat de teren intravilan este cuprins între 10 euro şi 50 de euro.

În ceea ce priveşte creditele bancare, spun experţii imobiliari, acestea se vor obţine din ce în ce mai greu. Piaţa va fi major influenţată de creditele bancare, însă sumele solicitate de proprietari nu vor fi, din nou, aceleaşi cu cele pe care cumpărătorii le pot oferi, chiar şi cu ajutorul acestor credite. Ca atare, până când preţul pieţei nu va coincide cu cel real, aceasta va rămâne blocată.